Îngerul meu năpârlește...

Dumicații de lână
Mi-apleacă fruntea și ramurile.
Atârnă aripi de curci
Încărunțind ipocrit mărunțișuri.

Ninge în dalbe nervuri
Pe chipul spațiului ce ne desparte.

Sezoniera irimă de zahăr
Din carapacea
Învelită în țoale purtate de îngeri
Nu-ncolțește nici anul ăsta în mine...

Când vede că nu-mi pasă,
Isprăvindu-i-se ofilitele straie,
Timid sub puful galeÈ™
Prinde a lăcrima ploaie.

Așa dezmeticește ghioceii...