mai demult,
mi-am așezat iluziile pe un cerc
desigur, vicios,
cu gândul să le întreb, pe rând, cum li se pare
că se poate muri mai frumos

știți,
moartea e pentru mine o chestiune
de gust

însă
toate au început deodată să-mi spună
că, de obicei, florile mor din dragoste, câte două
de mână,
că stelele nu mor nicicând de singurătate,
ci doar suferă de acrofobie și cad, cu regrete prelungi
marmorate
iar copacii se sting cel mai des în picioare,
din mândrie sau, cine știe, poate
din întâmplare ...

așa că,
nici până azi n-am aflat cum se poate muri
mai frumos:
cu ochii larg deschiși, a căutare,
sau
cu pleoapele lăsate și genele
ușor întoarse


pe dos