Imensele femei din tinerețe,
cu șolduri fastuoase și fîșnețe,
cu sîni ca zepelinele-n vîltoare,
imensele femei din tinerețe
iubite pe-apucate, din uitare
revin acum cu cărnurile clare
și din trecut îmi dau zîmbind binețe
brodînd pe hatul limpezilor fețe
surîsuri cum ar fi niște fermoare.
Femei cu ștaif ori simple precupețe,
zgîrcite, filantroape, hărpărețe,
frumoase, hîde, toante sau istețe,
pe toate le-am iubit cu însetare
și ele erau tare iubărețe,
izvoare nesecate de tandrețe...
femeile acelea unde-s oare? -
mausolee dulci și îndrăznețe
de burți topite într-a lor răcoare
răzbind din taina celor subsuoare
împodobite cu mătăsuri crețe...
Imensele femei din tinerețe
iubite prin birouri sau fînețe,
pe scări și-n lifturi de la blocotețe,
pe sacii de cartofi rămași prin piețe
clipesc acum în neagra de uitare
ca niște policrome beculețe
zidite-n clorofile muritoare
a brazilor tăiați de sărbătoare
și, din trecut, îmi dau zîmbind binețe.
Femeia de atunci, ce mai mîndrețe,
turnată-n cele mai fierbinți tipare...
Erau femei-femei, nu fleșculețe!
la una mică sau la una mare,
cînd ne-ntâlneam, plăteau pentru parcare;
și dacă ocupau loc mult sub soare
cu prea prodigioase poponețe,
plăteau cu bani valizi pe ambe fețe;
eu le citeam focos poezioare
să pară că trăim letopisețe -
și ele îmi erau mulțumitoare
cu băuturi profund dăunătoare.


Nici nu mai știu acum prin ce-ntâmplare
le mai visez topite-ntr-o ninsoare
care mîngîie, tulbură și doare.
Acum sînt toate o femeie mare
iubită mai demult, în tinerețe,
dar le iubesc distinct pe fiecare
ca pe un zeu cu mii și mii de fețe.