Călcat de bicicletă,
O moarte stranie-am avut.
Legat la un picior cu etichetă,
Pe masă sînt acum, tăiat, golit și-apoi cusut.

Fuziunea luminoaselor sclipiri diafane
Ce sufletu-l desfată cu razele plăpînde
Patruns-au în dorința ce zace-n depărtare,
Pierdută-n zări albastre, pierdută-n nemurire.

Mă-ntreb așa-ntr-o doară uneori
De ce-am trăit,
De ce-s murdar acuma cu noroi?
Mă-ntreb... și totuși nu mai am nimic.

Căci din poiana viselor ce-și scutură polenul
Plecat-a 'n adîncimea abisului real
Să-și prelungeasca-n agonie misterul... și-apoi catrenul:
Eu am căzut, sînt viu, sînt material.

Și totuși,
Sînt gol,
Sînt mort,
Mi-e inima-ntr-un bol,
... nu mai suport.

Văzută-n depărtare, corabia ce suferința-o poartă
E ca o pană ce vîntu-o mișca în neștire,
O leagănă, o-ntoarce, o rasucește. Ce soartă!
Căci viu să fii, să mori și să nu crezi în nemurire.