Prin geam pătrunde lumina,
sunt spre lumina care pătrunde
distorsionat peisaj al geamurilor pătate
cine mă vede din afară?
ai cui ochi sunt dispuși să nu clipească?
Durerea o împărțim frățește
În banalitatea drumului fără pietoni,
a puterii fără voință
a lacrimilor fără suspine,
râs tembel de bolnav exasperat;
schelele sunt acum portocalii,
și tu tot la fereastră,
luminând când nu am lumină,
când nu am nevoie de lumină.
M-aș arunca în brațele tale,
pentru a repeta aceleași lucruri.
Pentru a nu repeta la nesfârșit,
închid ochii.
Atinge-mă, nu mă supăr.
Iartă-mi durerea, redă-mi adierea.