Lovindu-mă de pietre
vor răsuna pădurile cu râuri
uitând orașul acela mărunt
cu rădăcini cu tot
smulgând din mine
prietenii cu grijile lor...
amicii nerecunoscători,
părinții și frații...
și restul lor...
chiar și pe tine

să fug...

am să fug, iar pe drum,
cinsti-voi cunoscuți de ocazie,
bețivi aberând am s-ascult
sucindu-mi glezna
între două dale
la întâmplare și ele...
din drumuri...
ca lumea din lumi...
șchiopătând până pe stânci
de unde lunecat în alt gând
voi fi râu tremurând,
în ochii tăi albaștri
atât de departe...
atât de în gând.