Când tu zâmbești,
Eu uit o lume-ntreagă
Și văd cuvintele în aer cum dispar.
Clepsidra mea,
Încremenește pe secunda-
Nimfetă a sărutului hoinar.


Când tu zâmbești,
Copacii mă dezleagă
Cu-a lor virtute de-ale mele legi.
Ființa mea,
Se lasă scufundată
De-abisul unde dorul-dor culegi..


Când tu zâmbești,
Tot Soarele pătrunde
Cu liniștea veciei al meu gând.
Când tu zâmbești,
Eu pot s-ascult Ideea
Iubirii reflectate de Pământ!