E ora când se cern aburii
Nopții...
Hoiturile zilei se înfășoară
ÃŽn betoane
Și astrul plâns își șterge
Sudoarea.
Ce-ți rămâne din lumină?
Poate un foton
Sub geana stângă
Rătăcit
Speriat
Zgribulit.
Da... zgribulit...
Căci la ora când liliacul
Își cântă
Þipătul
Se dă semnalul:
Urmează era glaciară,
În care totul se topește,
Difuzează...
Cu noaptea.
O aripă de fluture
Șters
se zbate roșu veșted
ÃŽn sistemul limbic
Și o antenuță a aceluiași
Fluture
Își vâră puful în zona Broca
Și în zona Wernicke
Stârnind neantul din cuvânt.
Singur rămâne, halucinant,
Bosch,
În infernul pașnic al miezului
De zi-noapte-om.
E ora când se cern aburii
Luminii.