în rosu tardiv
se decolorează
inima

urc mereu o scară de griuri sting focul și
aprind lumina de parcă aș putea apăsa
pe toate culorile odată
dau din cap se spune
că te privesc în ochi altfel
nu se aude decât cum își târâie tălpile
un sfârsit anemic de vară

mă împiedic
pe versuri fără centură de siguranță
cineva îmi spune
de vină sunt pixelii
punctele acelea zburătoare de la marginea ceții
dincolo de linia pe care joana carda
o desenează de un secol pe o plută
de piatră să dansăm tangoul cu figurile
nopții de ceară

anotimpuri ploile se scurg
în locuiri e dezordinea universală dumnezeu
are un buzunar în locul inimii stângi
poartă în el genele străinului

ce aÈ™ mai putea scrie ce nu
s-a scris ce nu
niciodată până acum

undeva se aude underground tango
roșul e
verde acasă
degetele arată partea osoasă
a timpului

tu n-ai dansat niciodată