de pe acoperisul lumii,
de unde stau de-un timp si privesc,
au inceput sa curga lacrimi
ce nu stiam ca si din noapte cresc.

si cum stamteam simtind fierbinteala de gheata
a lacrimelor din foc nenascut
am respirat intaia data
si aerul din piept m-a durut.

ma dureau aripele cazute
ce pana-atunci prin ceruri de lumini si roua-au zburat
si imi simteam nemurirea pierduta
prin lumi de pacat.

de unde sunt acum doar privesc
fara sa simt, o lume care
se-agita-n somnu-i greu de ani
si calca totul in picioare.