O furnică ce-i grăbită
Car-o fărâmă de nucă,
De zici că e surghiunită
Și că toamna n-o apucă.

Nu privește în vreo parte,
Nu se hodină deloc,
Nici nu vrea să fie-aparte
De furnicile din bloc.

Cum să șadă mititica
De cu toate sunt pornite
În greier’ să bage frica,
Fi’ndcă… dânsul nu le-ngite?

Când e pus la toate-n față
Să vedem, mai face curte
Sau se-ascunde, că învață
Versuri lungi și rime scurte?

Mușuroiul de cucoane
La palavre nu abdică,
Căci la muzici sunt afoane
Și doar munca…le ridică.

Ș-apoi dacă la atâtea
Furnicuțe într-un bloc
Ar scădea moralitatea,
Toate-ar plânge la un loc.