al veșnicirii



În valea blândă, fără de mâhnire,
Sub lacrima fântânii muribunde,
La ceas ferit de spaimă se ascunde
Eternul prag de mir și veșnicire.

Zdrelindu-și talpa, voia mea pătrunde,
Râvnind să bea din sacrele potire.
Mă leg nătâng de-un gând fără uimire,
Ademenit de râpile imunde.

Doar sacerdot de-aÈ™ fi, printre icoane,
Un pelerin cu suflet de Icar,
Râvnind să-nfig în trupul meu piroane

De pătimiri, călcând inert pe jar,
Aș nărui vetustele canoane,
Suind tăcut un foc într-un altar.