Un sunet tangențial la cercul trăirii printre echivocuri
Mă destramă în note muzicale cu eul gamă,
Un vector mă străpunge în mii de locuri,
Rănile iridescente formează un peisaj viu schimbându-se discret în ramă.

Am o lene de „non”-uri în catatonice nemișcări
Sângele își face din stază un pat roșu, moale,
Globulele roșii se sparg de zidul ridicat de neanturi de visări,
Imploră ajutorul viziunilor abstracte să dizolve carnea prin metamorfozări de vise
domoale.

Un pătrat împărțit la infinit devine corpul,
Vreau să eliberez din minte tot ce e mișcare pură,
Să rămân un „non” de puritate neagră ca orbul
Ce vede negrul pur ca un non de alb imens arzând stelar în oculare cavități-zgură.

„Non” ca inspirație totală, ultimă,
Deschide infinite resurse în hiperbolice viziuni macabre,
Să epurezi prin „non” trăirea de amestec degenerând în ideal de lubricitate intimă,
Prin „non” existența evoluează invers, fecund, negativ purificat de spuze de masacre.