Ai scufundat o bărcuță
de hârtie
să-mi arăți că mă iubeai...
Te iert.
Ai ucis un gândac
prelingându-se în lunare umbre de nori,
să-mi arăți că mă iubeai...
Te iert.

Apoi ai aprins o lumânare,
ai îngenuncheat și ai plâns.
...
Ești iertat.

Dar ai aprins o țigară,
ca la lumina ei
să vezi dacă mi-a plăcut
să te iert.

Luminați de jar,
înnecați în fum,
ochii tăi nu au nevoie de iertare.

Au uitat deja...