Uneori gondolele trecutului
apasă prea greu,
pe luciul fragil al apei,
în timp ce prezentul rămâne
veșnica oglină
a tuturor ființelor
ferecate în turnuri,
ca uitate într-o lume paralelă,
căzută greu în sus,
și împotriva firii.
Și chiar în miezul apei
o fecioară,
născătoare de vieți,
precum firele ariadnelor
desprinse din pletele ei fertile,
de zile și nopți
arse în focul de sub ape
în sarea mării,
viitorul –
amestec de lacrimă
cu dulceața negustată a vieții
mereu frânte între imagini neutre,
glose,
împletituri hazardate
din cozile lungi
ale primei Lolite a timpului.