Între două respirații o idee se desface în două,
Un om plânge cu lacrima prefăcută-n lebădă zdrobită
De gropița unui surâs peste care plouă
Cu tăceri ce taie prăpăstii în care se aruncă femei de ebonită.

Între doi oameni ce comunică ideile se ucid
Una pe alta în discordii scrijelind camee,
Gândurile sunt celule-axoni, prin iridiscențe se divid,
Totul începe și se sfârșește cu o femeie.

Între doi oameni ce se urăsc un demon este fericit,
ÃŽntre doi oameni ce se iubesc un zombi invizibil
Suferă, cu atomii iubirii creând un spațiu ilicit
De ioni-cuțite înfipte în carnea mumificată, cu visul de a trăi imposibil.