Îmi lustruiesc cochilia cu ulei de măsline și sânge de șarpe
(vin sărbătorile, trebuie să arăt cât mai bine pentru că lor nu le pasă)
o ascund bine printre globuri și acadele zglobii
să mă ghemuiesc în întunericul ei călduț
ca-ntr-un pântec de chit ucis și abandonat
într-o lume fără pescari.

Mâna mea dreaptă plânge cu retină carbonizată de copil
ca-ntr-un cântec uitat de chitara unplugged
n-o mai cred
dorul ei mă arde prea tare
taci, suflet ciudat de femeie stupidă
exiști numai în ochii lor și ei văd
o păpușă pe sfori murdară și veche
bună de lustruit bocanci militari și cochilii de melc speriat
taci, suflet flămând
te urăsc și-ntr-o clipă oarecare am să te sugrum
cu mâinile mele goale
cu oasele mele tremurânde și seci.

Apoi mă voi întoarce să-mi lustruiesc cochilia
cu ulei de măsline și sânge de șarpe.