Uitarea aia a ta,
recunoscătoare
in care
jumulită
de aripi
m-am dăruit
ca zbor
intr-o scrisoare
golindu-mă de spatiu
si de timp...

Stiam
că tot inaltul
e cădere
dar te iubeam
si nici n-aveai aripi
intre realitate si părere
de stancă
sfăramată in nisip...

Atata doar
că-n aripile mele
doar zborul meu
putea rămane zbor
doar eu puteam
să-ti pun pe frunte stele
si-n suflet să-ti aprind
poem de amor...