atunci când îmi este frig
degetele mi se strâng neputincioase
sub reverul hainei;
acolo îmi țin la adapost
singura imagine cu și despre
brațele copacilor ce lacrimează
atunci când vântul le închide porii scoarței

afară încălzește arămiu
pe lângă trunchi încă mai pot hiberna
încă mă pot uita în umbra rădăcinii
fără să-mi fie teamă că va mai ninge
cu vești nespuse despre tine
până când…

până când degetele acestea
nu vor mai aștepta neputincioase,
să treacă mângâietor,
în urma buzelor tale sărutând...