Pe insula Lucus ce viață duce ciclopul
în hambarele sale nici nu vreau să spun
veniți cu toții, prin urechea mea ageră
puteți auzi, prin ochiul meu rece
nepătruns ca un ciob afumat de văzut
luna, puteți vedea

o dată pe zi ciclopul, vă spun, începe
să gândească rar și cu voce tare, o, ce
minune de vorbe, cuvinte rare, înțelepte,
îndemnuri, pilde, câte nu spune atunci!

și noi, învățăceii aleși, de prin crăpăturile
zidurilor ieșim însetați, e momentul când
ciclopul nu mai aude, nu mai vede, o,
și atunci
îi bem apa