agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 7380 .



Eminescu, editor coordonator al unei publicații online
press [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Manega ]

2009-11-04  | [This text should be read in romana]    | 



Îmi permit să postez acest text pentru că face vorbire de o inițiativă culturală îndrăzneață și dificilă care poate fi, în cazul reușitei, un demers de importanță națională. Acest proiect se află în perfectă rezonanță cu ideea care a stat la baza site-ului Agonia. E vorba de o pubicație online numită CERTITUDINEA, realizată de subsemnatul. Această publicație are în plus, față de orice altă inițiativă culturală, faptul că membrii colegiului de redacție sunt următorii: Mihai Eminescu (coordonator editorial și moral), I.L. Caragiale, Carmen Sylva, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Pamfil Șeicaru și Cezar Ivănescu. Mai figurează, în calitate de simpli colaboratori, Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dorel Vișan, Laurian Stănchescu, Mircea Coloșenco, Miron Manega și Stela Covaci. Lista acestora din urmă se poate îmbogăți cu toți cei care au capacitatea, curajul, încrederea și responsabilitatea de a subscrie acestui proiect. Publicația online CERTITUDINEA poate fi - de fapt chiar este - partener declarat al comunității Agonia, în măsura acceptării acestui parteneriat. Principiile de bază ale proiectului cultural “Certitudinea” sunt expuse în cuvântul de prezentare (care este postat și pe www.certitudinea.ro )

PREDOSLOVIE FOR READERSHIP

Hi, people! Hi, friends! Așa ar trebui să începem, ca să fim trendy, adică în rezonanță cu contextul online. Dar cum acest context e unul de forță majoră (ceva între primul și al doilea sistem de semnalizare), ne-am gândit să-l “updatăm” un pic, cu un demers în limba maternă. Cu alte cuvinte, vom respecta regulile jocului, dar în legea noastră. Așadar…
Există încă un popor român din care noi, cei care am pornit acest proiect, nu ne rușinăm să afirmăm că facem parte. De aceea colegiul redacțional este alcătuit dintr-o echipă de profesioniști atemporali, prin urmare prezenți (Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Carmen Sylva, Nicolae Iorga, Pamfil Șeicaru, Cezar Ivănescu). Contemporaneitatea lor nu mai trebuie demonstrată, a făcut-o deja istoria. Noi doar o vom ilustra. Suntem, așadar, o echipă mare și actuală, din care fac parte atât cei care întâmplător nu mai sunt, cât și cei trăitori care au apucat să fie, precum și cei care își caută corect matca identității prin cultură.
Vrem să arătăm că realitatea românească profundă - aceea a preocupărilor, așteptărilor și deșteptărilor - este cu totul alta decât ceea ce ni se prezintă în ziare și la televizor. Aceea este o realitate de nișă, periferică chiar, în niciun caz definitorie. Definitoriu este sistemul de valori care a generat tot ce avem mai bun în cultură. Mai vrem să arătăm că acest sistem de valori, corect abordat și dimensionat, are și target, și audiență. Și mai vrem să creăm o platformă de vizibilitate publică tuturor celor care au ceva important și coerent de rostit în urgisita cultură română.
SALONUL REFUZAÞILOR, componentă importantă a platformei culturale CERTITUDINEA, este un concept care ilustrează transfigurarea refuzului în afirmație, a insultei în titlu nobiliar. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pictorii nonconformiști care aveau să dea tonul în arta modernă, nu erau lăsați să expună alături de “vedetele” picturii academiste de la Paris. Erau tolerați într-o hală care purta denumirea “salonul refuzaților”. Într-un sens mai larg, așa stau lucrurile și în cultura română: e refuzată. Atât în țară, cât și la export. Mai grav este însă că nimeni nu face nimic. Nimeni - adică acea intelectualitate obișnuită să i se dea. A devenit o boală, un sindrom, să te plângi de nimicnicia poporului tău și, de pe această poziție, să deplângi și soarta culturii. E mai comod, în ultimă instanță, să te complaci în blazare, să justifici propria neputință prin moștenirea unei fatalități istorice…
Avem multe dileme și puține certitudini. Puține, dar majore: Dumnezeu, națiunea, părinții, copiii, limba română, istoria și Mihai Eminescu. Pe baza lor, putem dezvolta și completa alte certitudini, cum ar fi cultura și civilizația. Platforma culturală CERTITUDINEA reprezintă o opoziție dar, mai ales, o poziție foarte clară. Este reacția afirmativă la paradigma dilemei. Toți cei care au contribuit la construcția sau apărarea spiritualității noastre, toți cei care încearcă încă să o facă, sunt prietenii și partenerii acestei platforme. CERTITUDINEA este opusul dilemei, care nu e nici afirmație, nici negație. CERTITUDINEA este o afirmație.
EDITORIALELE D-LUI EMINESCU. Articolele de fond ale acestei publicații online vor fi semnate de Mihai Eminescu. Am îndrăznit această “resetare” istorică împotriva vocilor, din ce în ce mai vehemente, care afirmă că Eminescu este un produs expirat. A devenit chiar o modă să spui că Mihai Eminescu nu mai este la modă.
Am mai vrut să arătăm, prin acest demers, că Eminescu nu a fost doar poet și gânditor, ci și un mare jurnalist (cel mai mare) și, în această calitate, primul analist economic și politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele și soluțiile sale, bazate pe o profundă cunoaștere a realităților românești, a istoriei și a contextului european, sunt valabile și astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzația halucinantă că sunt scrise aici și acum.
Emil Cioran, gânditorul care și-a renegat neamul și istoria în termenii cei mai severi cu putință, de Eminescu nu s-a putut atinge. Nu l-a înțeles, dar nu a putut să ridice cuvântul împotriva lui. Mai mult, acest denigrator genial a făcut, în fața lui Eminescu, cea mai smerită reverență din literatură română: “Tot ce s-a creat până acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul e aproximativ. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat, cu toții, o excepție inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care și Budha ar putea fi gelos? Fără Eminescu, am fi știut că nu putem fi decât esențial mediocri, că nu este ieșire din noi înșine, și ne-am fi adaptat perfect condiției noastre minore. Suntem prea obligați față de geniul lui și față de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet.” (Emil Cioran – “Schimbarea la față a României”)
Mihai Eminescu nu a fost doar editorialistul de la Timpul, ci și cea mai puternică voce a timpului. Altfel, este aproape inexplicabil ca un amărât de gazetar dintr-o țară aflată la intersecția marilor interese geo-politice să fie urmărit de serviciile secrete a trei imperii (austro-ungar, țarist și otoman). Informațiile acestea, deși sunt publice, nu sunt cunoscute. Pentru că, vorba bibliofilului Ion C. Rogojanu, “Eminescu e mai mult citat decât citit”.
Mihai Eminescu a fost, dincolo de toate acestea la un loc și de fiecare în parte, o CONȘTIINÞÃ. De aceea nu ne vom rușina să-i recunoaștem eminența și preeminența spirituală, să-l onorăm ca model tutelar și să-l apărăm prin chiar textele sale publicistice, scrise la vremea aceea, pentru vremea de acum.
Editorialele D-lui Eminescu din CERTITUDINEA vor fi fragmente din articolele sale apărute în Albina, Familia, Federațiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iași (1870-1877), colecția ziarului Timpul (1877-1883), România Liberă și din manuscrise publicate postum.
MIRON MANEGA - Ispravnic de concept

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!