agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4966 .



Printre amintiri
press [ Books ]
Memoriile tatălui meu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mioriþa Alba ]

2010-07-14  | [This text should be read in romana]    | 



A ieșit de sub tipar cartea cu titlul Printre amintiri. Ea conține memoriile tatălui meu, memorii pe care le-a scris la insistența mea. Am reușit, după mult timp, să aducem la o formă convenabilă textul și l-am completat cu ceea ce am considerat că e necesat pentru o înțelegere a celor scrise de tata.

Cartea a fost publicată în prima etapă la Editura Online Semănătorul. Apoi, după câteva modificări de formă, a apărut și pe hartie, la Editura PIM din Iași.
( ISBN 978-606-520-894-0 )

Povestea cărții

Această carte are o istorie frumoasă, care a început în 1991, chiar dacă ea vorbește despre evenimente care cuprind aproape un secol.

Am avut marele avantaj de a veni pe lume într-o familie de învățători, tatăl meu fiind aproape tot timpul în funcții de conducere. Am avut și avantajul de a locui în incinta școlii și am avut bucuria de a putea asculta programele Radioului Național la un difuzor instalat în „apartamentul” pe care îl ocupam în clădirea liceului din Vișeu de Sus. Povești despre experiența cunoașterii radioului vor apărea în altă carte. Aici, e suficient să spunem că o mare parte din cultura generală pe care ne-am dobândit-o i se datorează Radioului. Teatrul radiofonic, poveștile de seară, muzica de toate genurile erau prezente în viața noastră.

Într-un fel, cartea apare și datorită colaborării cu unii realizatori de emisiuni radio. În 1991, am trimis o scrisoare pe adresa redacției emisiunilor militare de radio, o scrisoare despre tatăl meu, veteran de război, considerând că un om ca tata e bine să fie cunoscut. M-a sunat Eugen Pelin și m-a anunțat că scrisoarea pe care am trimis-o „va intra pe post vineri, 12 iulie, în emisiunea «Îți scriu carte din armată»” și mi-a mai spus să-l rog pe tata să scrie ce-și mai amintește din timpul războiului.

În scurt timp, l-am informat pe tata, am aflat frecvența postului Radio Romania Tineret și mi-am anunțat prietenii. O mare parte din scrisoare a fost citită pe post.

Tata, aflat la 78 de ani, ne scria mai rar. Dar atunci a reușit să ne trimită o scrisoare din care am citat în Capitolul al II-lea. Apoi, pentru că și un fost coleg, învățător și veteran de război, Ion Berinde, i-a cerut date pentru o lucrare, a început să-și redacteze memoriile.

În vara anului 1992, am fost la Vișeu și tata mi-a încredințat un exemplar al lucrării sale. Am considerat că efortul lui trebuie să fie răsplătit și ne facem o datorie de onoare în a publica, pentru cei care l-au cunoscut, acele pagini. Dumitru Grad merită o carte în care și unii dintre cei care l-au cunoscut să publice câteva cuvinte, să povestească întâmplări și situații cu care să întregim imaginea celui care a fost un tată, un dascăl și un cetățean model.

Cartea apare prin contribuția copiilor lui. O contribuție importantă are Nina, cea care a fost alături de părinți până în ultima ei clipă. Ea a adunat, cu multă grijă, pozele pe care le vom însera în carte. Ceilalți doi copii își unesc eforturile pentru realizarea acestui proiect visat de mult timp.

Meritul cărții este acela de a reda cetățenilor de azi, atâția cât vor dori să citească, un exemplu de viață dedicată neamului și școlii. Vrem să fie o carte din care să se poată afla cum era învățământul în țara noastră în diferite perioade ale secolului al XX-lea.

Nu ne lăudăm cu o lucrare document, ci cu o lucrare de suflet. Pentru că, prin amintirile noastre, un OM trăiește. Și acel om chiar merită.

Photobucket

Despre carte a scris profesoara pensionară Viorica Alecu:

„Citind Printre amintiri, de Dumitru Grad, m-am revăzut învățătoare suplinitoare la 4 clase simultane, într-un sat de munte. Tare bine mi-ar fi prins multe dintre cele citite în cartea domnului învățător Grad! Consider că și celor care predau astăzi sau vor lucra în învățământ nu le-ar strica să citească această carte cu creionul în mână, notând tot ce ține de metodica și psihologia predării la clasele I-XII și la școli cu predare specială.

Dacă nu mă credeți, citiți cartea toți cei care vă străduiți să formați azi, OM-ul de mâine, indiferent de vârsta copilului și obiectul de studiu.

Amintirile domnului Grad sunt și o lecție de patriotism astăzi, când sunt uitați adevărații eroi din sângele cărora s-a clădit România în care trăim și noi.

Limba română și istoria României ar ajuta să nu uităm că ne-am câștigat dreptul de a fi aici și respectul oricărui popor, lucru citit atât direct cât și printre rândurile cărții pe care o recomand atât pentru lărgirea orizontului nostru cultural, cât și pentru relaxare în momentele când oboseala își spune cuvântul.

Amintirile domnului învățător și ofițer Grad pot sta cu cinste alături de amintirile scriitorilor cu care veghează asupra noastră din lumea în care vom merge cu toții... cândva...”

Am tipărit un număr mic de exemplare, cele mai multe destinate familiei și prietenilor care l-au cunoscut pe tata. Cartea poate fi citită la http://en.calameo.com/read/0000035246b4e6c74e4a5

Pentru amănunte legate de carte, vă rog să îmi scrieți pe adresa de mail care e pe sait.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!