agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3084 .



Ion HOBANA: Anticipația ieri și azi
press [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Archimboldo ]

2010-10-17  | [This text should be read in romana]    | 



Ion HOBANA: Anticipația ieri și azi

Nu mai există îndoieli astăzi că numele Domnului Ion Hobana a devenit similar cu acela al anticipației românești, printr-o viață depusă în slujba valorificării și recunoașterii acestui fenomen. Și nu numai! Exeget, teoretician al literaturii SF, traducător, antologator, autor de volume de anticipație, ufolog, Domnia-Sa a intrat în istoria literaturii române și printr-un act de pionierat, elaborând prima lucrare de licență despre Science-fiction, al cărei titlu nu am reușit să-l descopăr, într-o perioadă în care genul, considerat minor, era primit cu mefiență de către ceilalți. În epocă demersul putea fi perceput deopotrivă drept unul revoluționar, dar și de frondă, de insurgență față de conformismul ideologic l vremii.
Aflat în preajma vârstei de 80 de ani, Ion Hobana continuă investigațiile alocate anticipației, lucrând asiduu la „o istorie a literaturii franceze de imaginație științifică, de la începuturi până la 1900”. În pofida acestui fapt, Domnia-Sa a avut amabilitatea de a-mi răspunde, cu elegantă modestie, unor întrebări, dialog electronic prin intermediul căruia am constatat exigența cărturarului, acribia și precizia celui care-și șlefuiește draconic textele înainte de-a fi încredințate tiparului, revenind permanent cu adăugiri edificatoare.
Căci Ion Hobana este, calchiind numele unei serii inițiate de Domnia-Sa la Editura Minerva, Maestrul anticipației clasice românești, un creator de școală literară și totodată un hermeneut al fenomenelor OZN.


Daniela Sitar-Tăut: Stimate Domnule Ion Hobana, ce gândiți despre faptul că o editură — nu-i dau numele — retipărește azi o „serie Jules Verne” care cuprinde fie texte ce nu aparțin scriitorului francez, fie constituie variante ajustate ale manuscriselor sale postume? Nu ar fi fost mai normal să se apeleze la experți — și Dvs. sunteți unul dintre ei?

Ion Hobana: Vă referiți, evident, la operele postume modificate substanțial de Michel Verne, fiul scriitorului. Într-un interviu dat la începutul lunii februarie a acestui an, întrebat fiind cum apreciez inițiativa Editurii „Adevărul” de a retipări Călătoriile extraordinare, am răspuns că ideea este excelentă, dar „Totul depinde de respectul față de textul original și de înzestrarea celor care îl transpun în românește.” Adăugam că „Nu pot să mă pronunț în această privință, întrucât împrejurări nefavorabile m-au împiedicat să citesc vreunul dintre romanele publicate până acum.” Și iată că, recent, confratele Andrei Niculescu mi-a semnalat modul lamentabil în care a fost așa zicând tradusă capodopera verniană Douăzeci de mii de leghe sub mări. Am efectuat și eu o confruntare cu textul original și am constatat că în versiunea românească există nenumărate omisiuni și transpuneri eronate sau lipsite de înzestrarea la care mă refeream în interviu. Mi-e teamă că o astfel de operație extinsă la celelalte titluri ar da același rezultat. Și mă întreb cum e posibil ca opera unui mare scriitor să fie supusă unui astfel de tratament.
Lipsa de respect față de textul original se manifestă și prin publicarea unor opere prefăcute sau pur și simplu scrise de Michel. Vulcanului de aur i s-au adăugat patru capitole. Culmea este că, în prezentarea făcută de editură, după ce se precizează că e vorba despre o „versiune modificată de către fiul lui Verne, Michel”, se scrie negru pe alb: „Un alt lucru ciudat pentru romanele semnate de Jules Verne este că printre personaje apar doar două femei, măicuțe a căror vocație este să lucreze într-un spital.” Or, în „versiunea modificată” tipărită de „Adevărul”, măicuțele au fost transformate în două tinere atrăgătoare!... Eroul Goanei după meteor, Zephyrin Xirdal, a fost creat de Michel, ca și aparatul său, care face să cadă bolidul de aur în Groenlanda, adăugându-se patru capitole. Acțiunea Secretului lui Wilhelm Storitz a fost deplasată din secolul 19 în secolul 18, cu numeroasele modificări cerute de această translație temporală, iar Myra redevine vizibilă în final, spre deosebire de versiunea originală.
Frumoasa Dunăre galbenă a devenit Pilotul de pe Dunăre, Michel adăugând o intrigă polițistă care a necesitat trei capitole noi. În sfârșit, din prezentarea Uimitoarei aventuri a misiunii Barsac aflăm că ea „a fost scrisă atât de Jules Verne (primele cinci capitole) cât și de fiul acestuia, Michel.” Adevărul este că textul îi aparține în întregime fiului. Paginile rămase după moartea tatălui pot fi citite pe site-ul Bibliotecii Municipale din Nantes și nu au nicio legătură cu acest roman, care ar trebui să poarte pe copertă doar numele lui Michel.
Așadar, editura știa că titlurile citate au fost modificate substanțial, dar nu a recurs la versiunile originale, publicate prin grija „Societății Jules Verne”. În definitiv, efortul tălmăcirii ar fi fost același - dacă, dat fiind modul în care se prezintă Douăzeci de mii de leghe sub mări, se poate vorbi de efort... Cât despre apelarea la experți, lectura capitolului Colaborare familială din cartea mea Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne (Editura Gramar, 2000) ar fi fost de ajuns.


Daniela Sitar-Tăut: Ați tradus multe lucrări ale lui Jules Verne. Acestea, care au beneficiat de talentul scriitorului, pot fi considerate clasice: Insula cu elice, Șarpele de mare, Doctor Ox, Cele cinci sute de milioane ale Begumei, Steaua Sudului, Cristofor Columb, precum și povestirile din volumul O dramă în văzduh. În ultimul timp ați avut în vedere chiar teatrul și eseistica sa, aspect mai puțin cunoscut publicului larg. Ce noi aspecte ale lui Jules Verne ne dezvăluie aceste texte?

Ion Hobana: Mă voi referi tot la două texte postume, traduse de mine și considerate multă vreme pierdute, care îi aparțin însă neîndoios lui Jules Verne (al doilea în colaborare).
Publicarea Parisului în secolul XX a stârnit o adevărată furtună în micul univers al vernologilor — și nu numai. Romanul a fost scris înaintea primei Călătorii extraordinare, Cinci săptămâni în balon și a fost refuzat de editorul Hetzel, pentru că distona violent cu genul de literatură pe care-l hărăzise încă tânărului autor, fiind un avertisment neechivoc împotriva pericolului generalizării și exacerbării unor tare ale societății de la mijlocul secolului 19. Cei care l-au citit după apariția lui în 1994 (traducerea mea datează din 1995) au constatat că viziunea autorului a fost confirmată de unele realități și tendințe ale prezentului nostru.
Piesa Călătorie prin imposibil, scrisă împreună cu Adolphe d'Ennery, a fost pusă în scenă în 1882. Eliberat temporar de exigențele cam autoritare ale lui Hetzel, Jules Verne și-a îngăduit câteva licențe care nu și-ar fi găsit locul în Călătoriile extraordinare. Personajele se întorc în timp până în epoca legendarei Atlantide și ajung pe o planetă dintr-un alt sistem solar, ai cărei locuitori — unicii extratereștri din opera verniană — o vor distruge fără voie, în urma unei experiențe nefaste.
După cum se vede, un mare scriitor poate să ne ofere surprize și la multe decenii după trecerea lui Dincolo.

Daniela Sitar-Tăut: Aveți vreo altă traducere în lucru?

Ion Hobana: Deocamdată nu, dar după ce voi termina cartea la care lucrez, am de gând să traduc romanul unui autor celebru pentru un alt gen de literatură.

Daniela Sitar-Tăut: Într-un interviu menționați faptul că sunteți pe cale de a termina „o istorie a literaturii franceze de imaginație științifică, de la începuturi până la 1900”, la care ați lucrat circa un deceniu. În ce măsură literatura română este contaminată/influențată de modelul de anticipație francez?

Ion Hobana: Istoria reprezintă finalizarea unui minuțios travaliu de documentare, efectuat în câteva mari biblioteci din țară și din străinătate. Va constitui, sper, o plăcută surpriză chiar și pentru cititorii neinteresați de subiect, care vor descoperi că autori aproape uitați sau nume sonore ale literaturii franceze din aria temporală menționată au fost seduși, o clipă sau mai multe, de jocul de-a ce va fi, sau ce-ar fi fost dacă...
De o bună bucată de vreme, autorii români privesc spre SF-ul anglo-saxon, cu precădere cel american. E o orientare firească, după cel de-al doilea război mondial literatura de gen de pe celălalt țărm al Atlanticului dobândind o incontestabilă preeminență. Cât despre influențe, n-am abandonat dragostea mea dintâi pentru literatura franceză, publicând, în 1966, Viitorul a început ieri, Retrospectiva anticipației franceze cu texte în traducerea autorului, tălmăcind câteva Călătorii extraordinare, opere semnate de Cyrano de Bergerac, J.H. Rosny-Aine, Maurice Renard și lucrând la Istoria despre care am vorbit.

Daniela Sitar-Tăut: Ați fost ani îndelungați secretar al Uniunii Scriitorilor din România. Veți lăsa amintiri care ar fi citite cu interes?

Ion Hobana: Nu m-am gândit și nu mă gândesc să-mi scriu memoriile. N-am ținut niciodată un jurnal. Nu sunt convins că viața mea a fost atât de interesantă încât să-i intereseze și pe alții. Și nu vreau să apelez la aspectele anecdotice, chiar dacă le savurez uneori citind memoriile altora.

Daniela Sitar-Tăut: În prezent sunteți președintele Secției de Literatură pentru copii și tineret din cadrul Asociației Scriitorilor din București. Literatura de acest tip mai este considerată o „cenușăreasă”, un gen minor, facil?

Ion Hobana: Din păcate, da. În pofida succeselor obținute pe acest tărâm de scriitorii „specializați” sau nu, literatura pentru copii este încă marginalizată, dacă nu i se contestă chiar legitimitatea. Bătălia nu este însă pierdută. Și cred că astăzi mai mult ca oricând e nevoie de o astfel de literatură, pentru a asigura cititorilor de pe diferite paliere de vârstă, de la preșcolari la adolescenți, hrana sufletească de care au nevoie. Mai ales în condițiile concurenței acerbe a mijloacelor audio-vizuale și a internetului.

Daniela Sitar-Tăut: Sunteți unul dintre puținii scriitori români publicați în străinătate: Anglia, Statele Unite ale Americii, Argentina. Ce a însemnat această „deschidere” în cariera Dvs. literară?

Ion Hobana: Faptul s-a datorat și temelor de mai larg interes pe care le-am abordat: science fiction, Jules Verne, fenomenul OZN. Iată de ce la lista dumneavoastră s-ar putea adăuga Belgia, Franța, Italia, Olanda și câteva țări vecine. Și nu e vorba doar de un orgoliu auctorial. Aparițiile cărților în cauză au prilejuit, cu excepția Argentinei, cunoașterea unor noi locuri și oameni, contacte cu cei având aceleași preocupări. O „deschidere”, într-un cuvânt, profitabilă.

Daniela Sitar-Tăut: A devenit notoriu faptul că ați făcut prima lucrare de licență despre literatura SF din România – una dintre cele dintâi din lume. Cum era privită o astfel de premieră în acei ani dificili? (Care era titlul acestei teze de pionierat, needitate?)

Ion Hobana: Primul hop a fost acceptarea temei de către cel care trebuia să decidă. Nu mai știu cine anume, cum nu-mi amintesc nici titlul tezei. Dacă ne gândim că asta se întâmpla în 1954, sper că-mi acordați circumstanțe atenuante... Comisia, din care făceau parte, cred, Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Ov. S. Crohmălniceau, m-a ascultat la început cu bunăvoință și apoi chiar cu interes, autorii pe care-mi sprijineam argumentația fiind Edgar Allan Poe, Jules Verne și H.G. Wells. Crohmălniceanu era mai aproape de zona pe care o abordasem, fiind un cititor de literatură SF străină. Peste trei decenii avea să publice două volume de incitante „istorii insolite”. Þin să-i mulțumesc și în postumitate pentru sprijinul pe care mi l-a dat, în 1968, la alcătuirea antologiei critice Vârsta de aur a anticipației românești, distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1969 de un juriu al cărui președinte era Marin Preda.
Întorcându-mă la teză, trebuie să spun că ea a constituit primul pas pe un drum urmat, mai târziu, cu o anume asiduitate. Rezultatul a constat în apariția unor cărți de istorie a literaturii SF. Nu i-am uitat pe cei care mi-au oferit materia tezei mele din acel an îndepărtat. Lui Poe i-am consacrat un studiu care a stat la baza comunicării prezentate la un colocviu internațional organizat de Universitatea din Nisa. Lucrările similare consacrate lui Wells au fost încununate de volumul Un englez neliniștit. Iar recunoștința mea față de Jules Verne, căruia îi datorez în mare măsură orientarea mea spre literatura SF, s-a concretizat, pe lângă traduceri, articole, conferințe, emisiuni de radio și televiziune, în trei cărți, ultima apărută în preajma comemorării unui secol de la dispariția lui trupească.

Daniela Sitar-Tăut: Care este sistemul de lucru al scriitorului Ion Hobana? În ce măsură prozatorul este sabotat/secundat de exeget?

Ion Hobana: Am fost mereu tentat de exegeză, cu deosebire de istoria literaturii mai vechi… Așa se explică și numele colecției inițiate de mine la Editura Minerva, „Ion Hobana prezintă maeștrii anticipației clasice”. Ceea ce nu înseamnă că aș fi abandonat tărâmul ficțiunii. În 2007 am publicat Călătorie întreruptă, un roman realist, în bună măsură autobiografic. Iar versiunile definitive ale povestirilor mele SF au fost înmănuncheate în volumul Timp pentru dragoste, apărut în noiembrie 2009 la Editura Bastion.

Daniela Sitar-Tăut: Care este motivul pentru care ați optat pentru o editură timișoreană?

Ion Hobana: Vechea mea prietenie cu directorul editurii, Cornel Secu, inimosul și priceputul organizator al atâtor prestigioase manifestări SF, culminând cu Congresul European din 1994, redactorul-șef al revistei „Helion”, care a împlinit relativ recent trei decenii de existență. De altfel, am mulți prieteni la Timișoara, începând cu confrații Mircea Șerbănescu, Cornel Ungureanu, Viorel Marineasa și continuând cu mai tinerii — dar și peste ei a trecut vremea — Dorin Davideanu, Silviu Genescu, Lucian Ionică, Marcel Luca, Lucian-Vasile Szabo... Mă opresc aici, rugându-i pe cei nenumiți să mă ierte, dar n-am vrut să fac un pomelnic. Sper să mă întorc nu prea târziu în orașul de care mă leagă atâtea amintiri.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!