Ea plange, scormonind nervos in geanta, in cautarea unei batiste. O gaseste - mototolita - si-si sufla nasul cu furie, tamponandu-si apoi ambii ochi. Strange buzele - parca - o impresie - mai carnoase decat de obicei, facand parca un efort sa nu deschida gura, si-si trece degetele apasat pe sub ochi, privindu-le apoi, incercand sa se asigure ca nu sunt colorate de fard.
Celelalte privesc spectacolul in tacere.
Apoi una dintre ele isi rasfira degetele pe masa, privindu-si manichiura, si spune: eu cred ca l-as impusca. Ridica apoi ochii - de un verde sticlos - catre celelalte - l-as impusca acolo, pe loc, ca pe un caine. Celelalte se uita la ea asteptand sa continue. L-as privi in ochi - sa stie ce urmeaza - sa stie ca e vinovat, ca m-a ucis, ca mi-a ucis sufletul - si l-as impusca in frunte. Aici, adauga ea, ducandu-si un aratator deasupra unui vag rid vertical dintre sprincene. L-as impusca si m-as preda.
Celelalte incep sa murmure, zambind.
Sa te predai? face cea din partea opusa a mesei, cum sa te predai?
Pai cum sa nu ma predau - doar am omorat un om, nu? Cum as putea trai mai departe stiind ca am omorat un om? Si apoi, daca l-am omorat pe el, cum as putea sa traiesc mai departe?
Ah, murmura cea de alaturi, te-ai sinucide, nu? - dar nu te-ai putea sinucide cu adevarat, caci asta ar contravine principiilor tale - insa ai cauta sa fie totul drept. Eu poate ca as raspunde cu aceeasi moneda, continua ea, ganditoare. M-a lovit, lovesc si eu, m-a ranit, ranesc si eu - cu aceeasi arma. Isi pleaca apoi capul, lasand parul blond sa-i cada peste fata, ascunzandu-i-o.
Prima isi sufla din nou nasul in batista mototolita, fulgerand apoi cu priviri intunecate in jurul ei. Ochii i se opresc asupra unui pachet de tigari de pe masa - nu e al ei, s-a lasat de fumat acum catva timp, insa de atunci obsedeaza asupra fumatului - un fum, macar unul, macar unul. Dar nu indrazneste.
Nu indrazneste pana cand nu se simte atintita cu privirea din partea opusa a mesei. Cand ridica ochii, i se face semn aprobator din cap, zambind usor si clipind. In clipa urmatoare apare pe masa si o bricheta extravaganta, parand a fi din argint. Am primit-o cadou, zice zambind intrebarii mute a celoralte. Le imbratiseaza apoi cu privirea, minunandu-se: si cum ati spus? crima?... Se uita zambind la cea cu ochii verzi ca sticla - ai pune tu mana pe arma si l-ai impusca? ti-ai pata mainile cu sange? Da, raspund ochii verzi, l-as impusca, l-as omori si m-as preda. Si te-ai preda? continua cea de dinainte, zeflemitor. Si ai trai tot restul vietii caindu-te pentru ce ai facut... uitand tot restul, fixandu-ti restul vietii intr-un singur punct...
Ochii verzi tac.
Oare nu ar fi mai nimerit sa pui mana pe un cutit? intreaba sovaielnic pletele blonde, dezvelind din nou chipul palid si senin. Un cutit nimereste direct in inima, si se poate invarti acolo in timp ce urechile asculta capatul acuzarii. Iar ochii privesc in fata razbunarea. Iar mintea intelege poate, iar trupului ii e frica, frica. Fata se inclina inapoi. Eu stiu ca n-as avea putere - nu pot sa tai nici paine - dar eu, eu i-as raspunde cu aceeasi moneda.
Ce te faci daca moneda aceea nu e valabila la taraba unde mergi? Bricheta argintie joaca intre degete, apoi scapara o flacara albastra inspre tigara intinsa catre ea. Multumesc, zic buzele aruncand un colac de fum. Nasurile se ridica in aer, adulmecand. O mana se intinde si culege tigara din mana cealalta, si o duce la buze. Ochii se mijesc, scaparand. Apoi tigara trece mai departe.
Spune, ce te faci daca moneda aia nu-ti cumpara o satisfactie de nici macar o secunda?
Pun mana pe cutit, zambesc vag pletele blonde sufland un colacel de fum albastrui.
Ascultati-ma pe mine, spune, deschizand ochii mari si cuprinzandu-le pe toate. Ochii scapara, negri. Nu trebuie ajuns atat de departe. Nici nu trebuie jucat cu doze mari, mortale. Ceea ce trebuie e un fel de vaccin. Doze mici, doze mici.
Capetele se apleaca in fata, ochii intalnindu-li-se.
E la indemana oricui. Si e simplu. Trebuie doar sa faci - de exemplu - o prajitura. Cea care ii place lui cel mai mult. Cea care miroase cel mai frumos. Sa o simta din departare, sa vina inspre ea adulmecand-o, anticipand deliciul. Sa deschida usa casei pofticios deja.
Tigara trece din mana in mana.
Sa fii - sa te prefaci - indiferenta, dar sa stii bine ca nu-i poate rezista. Doar ca nu se incumeta. Ca trece cu genunchii moi pe langa masa, ca se invarte, admirand-o, dar ca nu indrazneste sa guste. Ca se apleaca asupra-i cu ochi umezi, si ca inchide ochii mirosind-o - si inchide ochii, moale, si ea, dar ii redeschide brusc. Si tu sa te prefaci ca nu vezi, ca nu stii, si ca nici macar nu ai de gand sa tai o felie si sa-i oferi.
Si, dupa ce se va fi invartit in jurul ei, neindraznind decat sa adulmece, cand pofta il va invinge, cand nu va mai rezista - atunci o sa te intrebe: e otravita?
Tigara strivita in scrumiera.
Si abia atunci poti sa-i raspunzi: daca ai fost cumintel, poti sa gusti linistit.

Ea zambeste.
Si tu, tu nu mai fi copil, ii spune, apropiindu-si fata de a ei. Ea zambeste. Si stii, de fapt ii sunt recunoscatoare. Plansul iti face buzele mai pline.
Ea deschide ochii: asa-i ca el nu te-a sarutat niciodata astfel?
Apoi se ridica sa plece - trebuie sa umplu frigiderul cu bere. Probabil ca deseara vom fi la spital. Dar tuuuu - si-i face semn, razand, cu degetul - tu sa ma suni maine in zori.