agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3301 .



Corina și Costel
prose [ ]
Preludiul casatoriei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [sache ]

2005-02-07  | [This text should be read in romana]    | 



- Corina, m-am îndrăgostit de tine.
- Și tu îmi placi, Costele, dar n-am avut curaj să-ți spun...
- Cum se face că n-am observat și eu? Că ne vedem de ceva vreme.
- Pentru că ești atent doar la picioarele mele.
- Poftim??
- Cum ai auzit. De fiecare dată mă dezbraci din priviri și te gândești cum ar fi dacă...
- Dacă ce, Corina?
- Hai, mănâncă-ți omleta, că se răcește. Am spirit de observație, atât.
- Aha!
- Costele, nu-i așa că nu m-ai întrebat niciodată de familia mea? De trecutul meu?
- Așa e, dar asta pentru că nu se face. Dacă vrei - îmi spui, dacă nu – nu.
- Aiurea! Dacă ai ține la mine ai muri de curiozitate să știi cu câți am fost înaintea ta, dacă mă mai gândesc la ei și alte chestii din astea.
- Corina, uite că mor de curiozitate dacă nu-mi zici tot.
- Nu te mai da victimă. De mămica n-ai întrebat niciodată…
- De maică-ta? Ce să întreb?
- Orice. Și asta pentru că mă vrei doar pentru o noapte, două. Nu sunt genul, Costele.
- Ce-ți veni dragă? Suntem împreună de două luni și doar de-o săptămână mă lași să te sărut pe obraz.
- Trebuie să știi adevărul: sunt abstinentă.
- Ce ești??
- Abstinentă. Am fost la mânăstire și am depus jurământ de abstinență totală.
- Și nu ai voie să...
- Pot în schimb să mă căsătoresc din dragoste.
- Corina și dacă te măriți ai voie să...?
- Nu, Costele. Ești obsedat?
- Obsedat? De două luni fac numai dușuri reci...
- Vezi? Dar înainte să devin abstinentă am avut o viață sexuală bogată.
- M-am liniștit.
- Costel, n-o mai lua și tu în tragic. Dacă ne căsătorim putem dormi unul lângă celălalt. Mămica ne-a invitat diseară la cină.
- Unde?
- Acasă la ei, la masă. Și tăticu vrea să te cunoască, e un scump. Au o vilă în cartierul Băneasa și ne-au aranjat un dormitor cu terasă.
- Și ei sunt abstinenți?
- Nu, doar eu. Uite dovada: îți vorbesc despre căsătorie, de viitorul nostru, iar tu te gândești numai la sex.
- Și noaptea cum facem? Ne sărutăm pe obraz și ne culcăm?
- Spunem și o rugăciune... Ce romantic!
- Când ziceai că ne căsătorim?
- Am găsit la Palatul Ghica o sâmbătă liberă, fix peste o lună. Mănâncă dragă omleta aia!
- Nu mai mi-e foame... Hai să te conduc acasă. Chelner, nota te rog.
- Diseară să te îmbraci cu sacoul ăla gri că-ți șade bine. Ia și nouă gladiole pentru mămica, de tati am eu grijă. Te sărut!
- Ia stai! Stai puțin... Cât de bogată a fost viața ta sexuală?
- Vrei o cifră?
- Eventual...
- Ești și gelos pe de-asupra. Nu mai știu și oricum ce contează? Acum gata, sunt abstinentă.
- Nu-i corect!
- Costel, e mai bine așa. Mă vei dori toată viața, mă vei venera, iți vei verifica voința. Altfel, în cinci minute gata! afli totul despre mine și n-o să-ți mai par interesantă. Vino la șapte să mă iei..., eu merg să aleg verighetele. Pa!

Din ziua aceea Costel a dispărut. Cică ar fi plecat în Canada...

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!