agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2848 .



Micile noastre economii
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Nicu al Popii ]

2005-05-13  | [This text should be read in romana]    | 







Textul a fost scris cu ani în urmă. Rog eventualii cititori să scuze unele inadvertențe cum ar fi de exemplu cele privitoare la transportul în comun, care, în prezent, este civilizat, punctual, ieftin... silențios și nepoluant.


De la o zi la alta viața se scumpește. Dar nici eu nu mă las, trag cu dinții și țin bugetul familiei echilibrat. Cum o fac?
Bunăoară transportul în comun. Cu noul tarif costă de trei ori mai mult! Ce-mi trebuie permis pe toate mijloacele auto când folosesc doar câteva și astea peste măsură de aglomerate? Și mai ales că nici nu călătoresc înăuntru, mai mult pe scară! Chestie de antrenament, nu poate urca orcine când ciorchinii atârnă la toate ușile. Am o tehnică! Mă așez în diagonală cu direcția mașinii și când se apropie țâșnesc din mulțime. Bag un picior între altele răscrăcănate, apuc ușa sau bara dacă mai există și încovoiat la 45 de grade mătur tot ce încearcă să mai urce. Mașina geme, trosnește din încheieturi și se târăște mai departe în țipetele disperate ale unora sau înjurăturile altora. Cu capul proptit în spatele unui gras, îmi rumeg victoria. Avantajele? În primul rând mi-am echilibrat bugetul. Apoi niciodată nu întârzii la serviciu, mașinile astea neoprind prin stații sunt curse rapide și ajung c-o jumătate de oră înainte de începerea slujbei. În timpul ăsta planific, calculez, tot bugetul, al meu nu al țării, că pe ăla... Vorba lui Bulă, tată, azi am economisit cinci lei! Bravo băiatu’tatii, cum ai făcut? Am alergat după autobuz, nu l-am prins și m-am dus la școală pe jos! Prost ești mă, nu puteai să alergi după taxi să economisești o sută?
Cum vedeți, eu economiseam zilnic, nu ca Bulă din când în când. Și-n plus am făcut o condiție fizică...
Să vă spun partea neplăcută a lucrurilor! “Cum rămâne cu conștiința?” Asta m-a întrbat soția într-o seară când i-am vândut pontul și am rugat-o să facă și ea ca mine. E posibil așa ceva? s-a arătat ea revoltată. Stai dragă, ce vezi rău în asta?! Las-o mai încet cu conștiința, ce, ăștia când scumpesc de trei ori au conștiință? Vă spun drept nu-i păsa ei de conștiința mea, alta era problema. Nu găsise unghiul de atac în asaltul mașinii, că aici e șpilu! Și-n plus, e mai delicată! Ce, ușor e să pornești berbecește la cucerirea unei mașini unde nici un nasture nu mai are loc? De câte ori, acolo pe scara autobuzului, încovoiat, simțeam reverberațiile loviturii din moalele capului, taman în călcâie! Nu conteză, viața e frumoasă oricum și-n fiecare zi câștigăm experiență! Iar dacă ai o soție iubitoare, ca mine, orice este posibil! Seara îmi mângâia bietul meu cap și mă strângea la piept. Să nu cazi după scările mașinilor, să rămâi schilod! Mi-e și frică să mă gândesc... gaura din buget n-ar mai acoperi-o nimeni, medicamente, spitalizare, sau doamne ferește de mai rău...cu ce facem înmormântarea?
Orice ban se câștigă cu sudoare, i-am răspuns. Cum ai vrea, să merg pe scaun și să nu plătesc?! Zău, m-ar dezonora! Îmi place să câștig un ban muncit. Am grijă să nu cadă nimeni din mașină! În contul biletului pe care nu-l cumpăr îl apăr pe șofer de un posibil accident, de urmări grave pentru familia sa. Necazul că s-a scumpit și iaurtul. Hrana noastră din fiecare dimineață. Și nici nu se găsește.
Nu te impacienta dragă, i-am spus soției. Ce ne-o fi trebuind iaurt? Nici nu e bun.Nouăzeci la sută apă iar restul făină soia! Ih! Nu e nici sănătos, provoacă ulcerații. Știi ce zice proverbul, dacă ești sărac, trebuie să cumperi lucruri din cea mai bună calitate. Așa că te întreb: Care produs ține de foame, e dietetic, conține tot felul de vitamine, enzime, oligoelemente, vindecă bolile de stomac, ficat, reface flora intestinală distrusă de alimentele acide și câte altele! Când i-am pus întrebarea, soția nu se mai oprea din mirare! Nu pricepea, cum se poate depăși criza economică că noi românii tot în criză o ținem de când mă știu.Da nici că-mi pasă, eu am idei! Și un om cu idei e o comoară la casa omului, vă spune tata, pentru pontul ăsta mai comandați o friptură și-o baterie cu vin!
Nu există asemenea produs, mi-a răspuns soția. Greșești dragă. La traci era aliment de bază d’aia erau sănătoși și viteji. Dacii îl exportau în cantități impresionante. Din păcate tot năvălind unii și alții pe aici, produsul a decăzut treptat și în zilele noastre nici nu i se mai acordă atenție. A cam dispărut de pe masa românilor. A fost înlocuit cu-n produs alb și dulce care e mai nociv decât alcoolul și drogurile la un loc, că zahărul îl consumă și copiii și batrânii și ei săracii, cred că le face bine. Gata, nu vă mai țin cu inima pe jar. Produsul se cheamă MIERE, M I - E - R E, vedeți, pe lângă alte calități este și muzical! Am făcut socoteala câte linguri intră într-un kilogram. Îmi ajung exact o lună. O lingură de miere și o cană de ceai în fiecare dimineață îmi taie foamea până la prânz. De trei ori mai ieftin și mai sănătos ca iaurtul. Am dreptate? Că vorba aia “Apa de izvor, interesul tuturor” adică mai pe înțeles, românul d’aia are șapte vieți, se mulțumește c-o cană de apă și mersul pe jos. Noi acuma ne lăfăim, bem vin și mâncăm friptură, azi, că ne întâlnim după atâta timp. Hai noroc, în sănătatea voastră!
Ce i-am zis soției, hai dragă , cumpărăm un stup să avem albinele noastre să ne bâzâie la cap bâz, bâz, bâz, îl punem jos între trandafirii din fața blocului sau și mai bine sus pe balcon. Zborul economic al albinelor este pe o rază de trei kilometri, dar când e criză, ca în zilele noastre pot zbura și ele zece, cinșpe kilometri, de ajung pân’la Jilava unde am văzut un lan de floarea soarelui ( pe care îl săpau enoriașii în pijama vărgată). Nu vă gândiți mult! Există o regulă a competitivității, ideile bune trebuiesc puse imediat în practică, altminteri ne-o iau alții înainte. Eu am destui vecini care ar face-o dacă ar știi câte economii se obțin în bugetul familiei cu un stup pe balcon în cartierul Berceni. Pentru idei încă nu s-a dat o lege protectoare, o veni și asta într-o zi dar voi sunteți prietenii mei, ce dracu! Nu țin secret! Cum vă spuneam, la început n-a fost ușor. Orice început e greu. Și cel mai greu era că mereu o luam de la început. Ne apuca dimineața un leșin de la burtă și-o gălbeneală, că vecinii credeau c-am dat în lingoare. Fraierii! De unde să știe ei că în lupta care se da pentru a menține bugetul echilibrat organismul elimina tot felul de toxine, d’aia arătam gălbejiți.
A trecut iarna, a trecut primăvara și-am intrat în vară. Cine se minuna cum arătam? Tot vecinii! Eram supli, soarele ne colorase obrajii că acum mergeam și plecam de la serviciu pe jos. Nu transpiram ziua, nici noaptea deși închideam ferestrele să nu ne înțepe țânțarii, ce mai, eram optimiști. Mai ales optimiști. Toată lumea zicea, ce-a fost greu a trecut. Ne echilibrasem, nu făceam nici o cheltuială în plus și aveam perspectiva să economisim ceva, că noi așa eram, puneam vara la ghiozdan pentru zilele negre ale iernii.
Știți când s-a produs catastrofa? În toamnă, că nunțile atunci încep, când se zdrobesc strugurii în teasc. Și când mă gândesc cât ne-am luptat să n-ajungem la spital, cum ne rugam seara, doamne, să nu moară cineva în familie, că ăsta e cel mai mare necaz. Și-n loc de necaz noi am avut bucurie , mare bucurie, două nunți în familie. Măcar dacă ar fi fost una! Pe scumpetea asta! Când abia reușisem să fim la zi cu chiria, cu ratele la mobilă și frigider.
Ce facem, ce facem ne perpeleam în fiecare zi când ne-adunam seara de pe drumuri.
Trebuie să mergem altfel o să fim ca huhurezii, nimeni n-o să ne mai calce pragul, ziceam eu. Cine i-a pus să se căsătorească? Nu puteam să aștepte vremuri mai bune ? se oțăra și soția.
Să mai bem să nu se încălzească vinul pe masă! Noroc și sănătate! Mă simt bine cu voi, apropiați-vă Dacă vă iau de gât și vă pup, o fac numai din prietenie. Voi sunteți cei mai buni prieteni ai mei. Vouă vă spun...Erau alte vremuri mai de mult. Viața tot grea, de câine ziceau unii, da barem știam un lucru, dacă aveam o sută de lei în buzunar și mâine și peste o săptămână sau un an, valora tot atâta. Acum degeaba am o sută de mii că mâine valorează cincizeci și poimâine douăzeci și cinci de mii. Ãștia îi zic inflație, eu o numesc hoție curată, jaf la drumul mare, gangsterism! Cum spuneam mă perpeleam cu nevasta ce facem, ce facem? Am găsit în cele din urmă soluția. La ce se poate face economia cea mai mare? Știți? Dacă nu știți iar vă spune tata! La mâncare! Uitați-vă prin autobuze, pe stradă, peste tot câți grași sunt în România! Bieții de ei sunt supuși la o groază de boli: diabet, infarct, congestii cerebrale și ei nici nu știu din ce li se trage. Din trai bun! Din cauză că sunt prea grași! Ascultați-mă cu atenție, nu vă cer să faceți ca mine, deși ați înțeles, până acuma n-am dat greș!
Mai de mult, oamenii țineau post, opt, nouă săptămâni, de Paști, de Crăciun, de Sfânta Maria, miercurea, vinerea, că dacă socotim toate zilele sunt mai mult de trei luni pe an. Și cam atâta aveam noi până la cele douâ nunți. Burta și inima omului sunt ca niște motoare. Trebuie și ele din când curățate, degresate pe dinăuntru. Că așa făceau străbunii noștri și le mergea bine.
Ca să fiu mai scurt, am ținut două luni post. Ho, nu săriți așa, n-am ținut post negru! Mai mâncam o fasole, la lingura de miere și cana cu ceai nu renunțasem. Dacă-mi urmați sfatul o să vedeți ce bine o să vă meargă. Mulțumesc că ascultați, asta înseamnă că am putere de convingere. Și pe soție am convins-o. Am pus imediat hotărârea în practică.
Prima săptămână a mers mai greu. Celelalte nici nu știu cum au trecut. Ne-am trezit într-o duminică dimineața, în ziua nunții. Ești cam palidă, dă cu mai multă pudră. Pune și ceva roșu în obraji. Puțin și pe frunte. Tu arăți pământiu, ți-e rău? Nici-o grijă, mă dreg la nuntă. Or să aprecieze când ne-or vedea, le spunem că deși bolnavi am făcut efortul să fim prezenți. Rochia stă pe mine ca un sac, e mult prea largă. Fii liniștită, vrei una strâmtă să nu te poți mișca? La nuntă joci, dansezi, o rochie strâmtă pârâie, plesnește și rămâi decoltată, e mai bine că e largă. Și eu am mai dat o gaură la curea, ieri, că azi dau încă una să nu-mi cadă pantalonii în vine.
Dacă ne-am îmbrăcat n-am mai avut ce face, am plecat la restaurant unde se anunțase nunta, dar am ajuns cam devreme și-ăia parcă erau nemți. Au zis că încep la ora 16, apăi nici în ruptul capului nu ne-au dat drumul în sală mai devreme! Făceam și noi rondul în jurul clădirii pe un soare ucigător. Bombăneam pe toată lumea, că ar fi putut să facă nunta la țară, cu cinci-șase invitați, cu două bucăți de brânză și câteva roșii. Nu-mi pomeni de mâncare câ-mi țiuie urechile de foame îi strigam nevestii! Când vorbesc mi se astupă de nu mai aud nimic. Ca sa-nțeleg ce spui trebuie să-mi clatin capul și să-mi mișc fălcile până mi se desfundă timpanele. Noroc că am găsit o țâșnitoare cu apă clocită, aia ne-a umplut burțile și ne-a mai tăiat foamea. La patru p.m.fix am intrat în sală. La braț se înțelege. Ne susțineam unul pe altul, așa eram de slăbiți. Pe urmă totul a mers șnur. Maestrul de ceremonii, o fată cu ochii visători, zău, era așa de frumoasă că părea anormală, ne-a așezat pe două rânduri și ne-a dat șampanie cu pișcoturi. Am luat o mână întreagă să nu fiu obligat să repet gestul. În timp ce le înfulecam am observat că ceilalți mușcau doar puțin. Treaba lor, eu am lichidat tot ce luasem și mă uitam cu jind la ce mai rămăsese. Paharul de șampanie l-am dat peste cap dintr-o dată. Și-am mai cerut unul și încă unul, că băutura era dulceagă și îmi pria după atâta apă clocită. Þi-am spus eu că mă dreg? Am o poftă de dans! Trebuia să fi luat și tu mai multe pișcoturi, dacă nu le mâncai mi le dădeai mie. Mai sunt pământiu? Hai să le arătăm ăstora cum se dansează un vals. Am fost a treia pereche după tineri și nași. Ne roteam amețitor. Parcă pluteam. Vezi dacă suntem ușori?. Ãștia se mișcă de parcă le-ar atârna pietre de moară la picioare. Așa îi spuneam. La masă, fiecare porție o topeam ca pe nimica. Mâncam încet să nu ni se aplece și-apoi dansam mult să se așeze mâncarea în burtă. Mai la sfârșitul mesei, nașii au venit să ciocnească cu noi. Nu prea arătați bine, ați fost bolnavi, s-au arătat ei îngrijorați. Am fost, dar bucuria de a vedea fericirea voastră ne-a făcut să uităm de boală. Și de fapt nu mai avem nimic. Apoi ne-am prins în hora miresei, am dansat, am chiuit, că noi n-aveam kilograme în plus ca toți bolnavii din România, Așa a fost, zău dacă vă mint, azi e prima zi când am ieșit din spital și voi sunteți prietenii mei cei mai buni. Poate îmi spuneți ce-a urmat după nuntă că eu nu-mi amintesc nimic și nici pe soție n-am mai văzut-o de atunci.





Post scriptum


Dacă există un post scriptum aștept scrisori de la dumneavoastră și îl vom scrie împreună. Până una alta întreb. Unde este viitorul promis atâția ani? Și când vom vedea luminița de la capătul... Galaxiei? În așteptarea răspunsurilor, ca să nu vă plictisiți, vă promit muncă la “Cataramă” ca în armată, freci sectorul și niciodată nu este pus la punct... și iar freci, până uiți cum te cheamă.



Nicolae Aurelian Diaconescu

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!