agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-27 | [This text should be read in romana] |
Lumina blanda a lunii care se oglindea tacut in ochii ei, lumina aceea o inconjura ca o raza alba raspandind o stralucire pura si diafana, mangaietoare si calda, ca o amintire ce-i sfredelea inima.Parul ei se unduia in adiere asemenea valurilor unei mari tacute si tainice, o mare a linistii si a misterelor. Iar chipul ei era alb precum zorile, translucid, pe cand ochii ei pareau a inchide intransi o poveste, legenda unei lumi fara sfarsit.
Astfel statea, in umbra coloanelor inalte ce strajuiau tarmul.Iar intinderea cristalina a marii parea sa reflecte lumina si caldura ei. Facu un pas, apoi inca unul.In departare, inconjurat de straluciri de ape se inalta palatul, batut din marmura cristalina si alba, rece si pura , nepieritoare. Cu chipul intors de la el ea privea de pe tarmul pardosit cu piatra sidefie catre imaginea nemiscata din ape a Palatului Alb. Se apropie, oprindu-se alaturi. privi. Intr-adevar, ochii nu puteau cuprinde adevarata frumusete a feeriei de lumini, ceva neasemuit de dulce si de bland, o raza argintie, palatul parea batut in raza de luna si precum luna parea sa lumineze ca o perla de sidef. -Te-am adus aici, fiindca voiam sa vezi locul unde m-am nascut. El o privi tacut, apoi cu ochii paru a vrea sa strabata acea intindere neasemuita de ape ce sopteau cristaline, leganate in bataia adierii nepamantene, ducandu-si somnul lin, inchizand dinauntrul lor oglinda maretei cetatui. Printr-o punte de marmura, singura legatura a palatlui cu tarmul, drumul ducea mai departe in salbaticie, peste muntii stancosi si in vai luminate doar de lumina crepusculara a stelelor. De dupa zidurile inalte nici un zgomot nu tulbura tacerea, parea o oaza a pacii in mijlocul unei intinse mari. -Aceasta, sopti ea, este marea serenitatii. Acesta este locul unde m-am nascut. Cuvintele ei ii trecura prin inima asemenea unor junghiuri reci. Aici, in mijlocul singuratatii, sub cerul acoperit doar de sumbrul val al inserarii, tainic, aici, in palatul stapanitoarei crude a luminii albe si reci, aici se nasacuse ea. Fara gres, era din neamul ce-l inchisese intr-un blestem. Ochii ei se umplura de lacrimi. -Ma doare ca simti asta, ma sfasie durerea si mania ta. Te rog, iarta-ne, daca ti-am gresit...Te rog, nu ne uri...Te rog,.. Privirea lui ce cauta in departari se opri in privirea ei. -Ura nu poate supravietui aici, pe acest taram al iubirii eterne, caci simt ca aici, in locul nasterii tale, a stralucit o lumina a vietii si a renasterii, o lumina a nemuririi si a dragostei nepieritoare. Si simt lumea asta ca si cand ar fi o parte din mine... Apele parura sa tremure auzindu-l glasuind si oglindirea palatului alb paru sa se tulbure in cercuri nesfarsite...adierea sufla ca o tanguire... Pasi incet spre el si-si ascunse capul la pieptul lui. Endymion tresari. Dintr-odata simti cum sufletul ii e scaldat intr-o lumina puternica si stralucitoare, radiind ardoare si seninatate. Temator, bratele sale o invaluira pana cand rochia alba se topi cu totul in imbratisarea sa. Si-atunci clipele se prefacura in vesnicie si stelele purcesera a dogori, cernind pulbere de aur asupra lor, iar universul paru sa se opreasca privindu-i. La orizon mantia intunecata a cerului cuprinse in imbratisarea sa taramul de piatra argintie, iar soapta apelor se stinse, tacut, induiosator. -Te rog, sa nu-mi dai drumul niciodata...rosti ea incet iar ochii ei mari si adanci ii cautara pe ai sai. De fiecare data cand o privea i se parea ca nimic nu se petrecea aievea, ci ca, inlantuit intr-un vis, dinainte-ai se profila o vedenie pe care bratele sale n-o puteau cuprinde. „Daca n-as stii ca-ti vei deschide aripile si vei zbura de la pieptul meu, dulce intrupare a iubirii eterne...Daca n-as sti ca nu te pot inchide in inima mea...†-Daca iubirea noastra s-ar fi nascut...departe...in alt secol luminos..ii continua ea gandul....Daca am putea, si numai pentru o clipa, sa uitam ceea ce suntem...si pentru o clipa doar sufletele noastre sa se uneasca in eternitate... -Daca durerea asta mi-ar parasi pieptul acolo unde amarnic s-a cuibarit...rosti el ...Dac-as sti ca n-am sa te pierd... Si lacrimi mari se rostogolira din ochii lui blanzi si luminosi...Chipul sau scaldat in lumina crepusculului vesnic raspandea o stralucire aurie si neinchipuita... Manile lor se cautara strangandu-se puternic, iar gandul si sufletul le era unu. Prin neguri adanci, de la inceputuri, s-au cautat doar ele, doua raze de argint. Si s-au stins si s-au intrupat ca sa se regaseasca, prin viata si prin moarte, imbratisati, ca o lumina nemuritoare. Printre stele apuse, prin lumi lipsite de zori, agonizand in inserare, prin ceruri fara de numar, si in adancuri de mare, strabatand vesnicia, palpaind asemenea aripii diafane a unui fluture celest, doi ingeri imbratisati pe un tarm in apus... visand la visul unui alt taram... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy