agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3709 .



Povești de dragoste
prose [ ]
Și de-adormit copiii mari
Compilation: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Cafe ]

2009-08-05  | [This text should be read in romana]    | 



Povestea porcului


A fost odată un porc. Porcul ăsta era dintr-o țară balcanică, numită Animal Planet. El fusese înainte om, dar acum devenise porc. Vinovată era mama Omida, care-l vrăjise cu niște țuică de prune, din prunii stropiți împotriva omizilor.
În țara respectivă erau destui porci, dar lumea nu se prindea întotdeauna, pentru că mulți dintre porcii respectivi erau deghizați în diverse alte dobitoace, care se purtau porcește degeaba pe banii statului, iar banii statului erau ai contribuabilului.
Care contribuabil, sărmanul, nici nu știa povestea asta, că altfel ar fi schimbat postul Animal Planet cu un alt post. GSPtv, de exemplu.
Oricum, porcul nostru avea destule pe cap, printre care și o nevastă prințesă, cam șturlubatică. În sensul că era mai mult prințesă decât nevastă și mai mult șturlubatică decât prințesă. Însă pe porc nu-l deranja, deși uneori mai parlamenta și el în ce limbă-i venea la gură, că era un porc poliglot, iar gloata era destul de pestriță.
Într-o zi, porcul nostru, sătul să tot fie porc, se gândi la o schimbare la față, așa că se hotărî să redevină om. În concluzie, îi grohăi nevestei sale să ia pielea de pe el în timpul nopții, zilei sau în cursul săptămânii următoare și să o arunce în foc. Numai așa putea scăpa de blestemul mamei Omida, care rămăsese tot omidă, că nu putea deveni în veci, fluture. Iar pielea porcului, fiind ecologică, s-ar fi vândut ca pielea ursului din pădure, înainte de a fi păcălit de vulpe. Dar asta-i altă poveste.
Zis și făcut! Când veni noaptea pe înserat, porcul nostru, adică al nevestei sale, se îmbătă ca un porc ce era și adormi, iar nevasta îi luă pielea de pe el, cardurile din buzunar, casa de vacanță, masa monetară și mașina din curte și, pe-aici ți-e drumul! Direct spre provincia di Torino!
Nici nu ajunsese ea bine la graniță, că porcul se și trezi măgar în pielea goală, așa că îi trimise nevestei un SMS:
- Alo! Sunt eu, Picasso! Þi-am dat beep și sunt voinic! Nu așa ne-a fost înțelegerea! Deci, pentru ce mi-ai făcut, te mutilez și moartă, scroafo!
Aici, porcul schimbase puțin vorba cântecului, care spunea: « Dar să știi, nu-ți cer nimic! », doar ca să nu se confunde dragostea lui cu dragostea din tei, pentru care deja cerea drepturi de autor nu știu ce pupăză cu care umbla Creangă.
La care SMS, ex-scroafa i-a răspuns foarte inspirată:
- Auzi, porcule, mai plimba tu ursu’ în altă parte, ca eu nu mă întorc pe partea cealaltă, când vrei tu!
Și-i închise porcului SMS-ul în nas, ca nu cumva să-i fie depistată prin satelit, locația.
Porcul, dacă văzu că nu mai are ce vedea înapoi, își acoperi goliciunea cu niște acțiuni la Fondul Proprietatea și se hotărî să rămână nehotărât o vreme, urmând ca, mai târziu, decât niciodată, să se porcească măgărește și reciproc cu fosta, eventual pe un post național de televiziune, care, oricum, transmitea tot felul de porcării și alte măgării omenești.
Aș mai continua eu povestea asta educativă, dar am cam uitat povestea de bază, cu porcul acela de-a dreptul fermecător, pentru că, pe vremea matriarhatului, toți porcii erau fermecători…
Așa că, sar direct la morală. A nu se confunda cu gâtul cuiva.

Morala:
1. Poate fi mortală.
2. Nu toți bărbații sunt porci. Unii pot fi fiare sălbatice.
3. Nu toate prințesele sunt scroafe, nici toate scroafele, prințese.
4. După nă…pârlire, unii porci devin de-a dreptul, măgari. Așa că, mai bine lăsați-i în pielea lor…
5. Poate aveți treabă, iar eu vă rețin…


Scrisoare de adio

Dragul meu,

Deoarece am constatat că viața în doi e grea, ba chiar cu atât mai grea cu cât nu e deloc ușoară, m-am hotărât să te părăsesc.
La un moment dat, aș fi făcut pentru tine chiar sacrificiul suprem, dar m-am abținut cât m-am abținut, până m-am ținut de tot, ca să nu mă scap pe mine în această prăpastie fără fund…Și bine-am făcut, că altfel, nu știu ce m-aș fi făcut după un asemenea gest disperat…
A fost grozav de greu când te-am găsit cu vecina de sub noi numai sub tine, chiar mai greu decât când m-ai găsit tu cu vecinul de deasupra, că eu și cu el doar ne convorbeam literar despre ultima carte citită de el, care este un om atât de citit, încât a citit trei cărți deodată numai in ultimii 10 ani, spre deosebire de tine, care n-ai citit decât abecedarul și ăla rupt și cu foi lipsă.
Deși te iubesc ca pe ochii din cap pe care mi i-ai scos de-atâtea ori cu acuzații neadevărate și mincinoase pe deasupra, voi pleca departe de tine, tocmai la mănăstire, numai cu ce-i pe mine și cu banii din bancă, luați pentru prima casă, pentru că tu oricum rămâi cu casa asta, cu mobila și cu ratele la Bancă. Ce mai contează că apartamentul și mobila sunt închiriate, atâta timp cât te las singur în ele, să-ți faci de cap cu vecina, care-a plecat înapoi la muncă în Italia?!
Dragul meu, tot din marea iubire ce ți-o port încă și necondiționat, că tu n-ai fost în stare nici măcar niște aer condiționat să instalezi pentru mine, lăsându-mă să mă perpelesc toată ziulica în călduri, așteptându-te, că sunt tânără și cu sângele meu 01 clocotitor, voi lua în plus doar câteva amintiri pentru acolo unde mă duc în lumea mea, care-am zis că nu-ți spun ca să nu mă cauți, dar ți-am spus doar ca să știi că merg să mă pocăiesc. Așa că voi lua și lanțul ăla gros de aur al tău, pe care l-ai primit de la maică-ta, că e atât de grosolan lucrat, încât nici nu vreau să mi te imaginez cu el la gât!
La fel și butonii și acul de cravată cu diamante pe care le-ai primit cadou de la nașii noștri din America, să-mi amintesc de ei cu drag și de ziua nunții noastre, de la care-a trecut atât de repede un an, de parcă au fost 10…
Þie, în schimb, ți-aș fi lăsat ca amintire vibratorul, dar și ca dovadă a nevinovăției mele că, de când mi l-am luat, nu te-am înșelat nici măcar odată, dar m-am hotărât să i-l fac cadou starețului mănăstirii la care mă refugiez din mijlocul și extremitățile lumii ăsteia, decât să ți-l las ție, ca să i-l dai vecinei. Și-apoi, tare m-ar durea să știu că te-a dat pe-un vibrator, chit că ăsta nu obosește niciodată, nu miroase a alcool, nu înjură și nu cere
în fiecare zi altă mâncare…
În concluzie, dragul meu, daca vei dori divorțul, nu voi avea nicio pretenție la tine, decât cheltuielile de judecată.
Drept pentru care, adio și aleluia!

A ta fostă,
Pisi

p.s. Mi-am amintit c-am uitat să plătesc chiria pe ultimele trei luni și că gazda ne amenința cu evacuarea. Dar nu cred că asta va fi o problemă pentru tine, doar lucrezi pe camionul ăla, atât de mare și încăpător…

Cu dragoste,
P.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!