agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3715 .



scarborough fair
prose [ ]
2

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2009-09-10  | [This text should be read in romana]    | 



anița are nouă ani. domnul cumpărați nuci? zece nuci un leu. are o cămașă lungă ca de pușcăriaș. o pușcărie în care toți încolonați și obscuri se îndreaptă spre ceva și tot mai rar spre cineva. a bătut toți nucii din oraș. ba chiar a încasat și o piatră în cap de la un țigan care a alungat-o. are nevoie de bani pentru școală. îmi spune că și-a pus toată speranța în dracu poate o să-l ia pe tatăl ei pentru că tot ce cîștigă din vînzarea cartoanelor se duce pe trotil. face un semn discret păpușii din sacoșă să nu-l deranjeze pe domnul. lui nu-i plac nucile dar i le dă ieftin. mai are cîteva zile de bătut copacii cu pietre să cadă nucile. mai are cîteva zile în care o să fie bătută cu furtunul de la o mașină de spălat pe care taică-său o găsise la gunoi.

*

în scarborough fair se lansează în fiecare zi cîte aeronavă spre lună. oamenii ticsesc aeronava cu acatiste. ei cred că pe lună s-ar afla sfîntul anton. se roagă pentru orice. să cîștige echipa de handbal să le aprobe banca un credit pentru o sobă de teracotă să fie ridicată episcopia romanului la rang de arhiepiscopie. pentru cei care vor să evadeze orașul e înconjurat de poduri. două rîuri s-au vorbit că oamenii sînt prea frumoși ca să plece așa că mai bine i-ar ține pentru tot restul vieții în brațe. curios e ca nimeni nu evadează. o evadare nu-și are rostul dacă în alt loc nu însemni nimic și trebuie să uiți tot ce știi despre viață.

*

la nea petrică a venit toamna. se jură pe băiatul lui care e șofer de tir că a venit. au băut un vin de recaș au jucat o tablă nea petrică i-a dat marț. după-amiază crîșma se umple de parcă au căzut toate castanele de pe alee. cei mai gălăgioși sînt scînteie și harbuz. scînteie are pe mobil muzică populară. îl deschide și încinge o horă cu harbuz. romică se ceartă de unul singur. dacă ar avea o mitralieră ar stîrpi toți țiganii sau ciorile cu reacție cum le zice el. e nervos și pe geani. de doi ani n-a mai trecut pe la ea la magazin. geani se iubește cu un pocăit care crește albine și e fotograf. la sfîrșit de an face poze de diplomă pentru elevii care au terminat liceul. se mai dă pe la vreo absolventă dar n-are succes. în schimb e gelos de mama focului. pentru că geani n-a vrut să se mărite cu el și pocăiții l-au dat afară din biserică.

*

cînd eram copil mă juram în fiecare zi să mă trezesc dis-de-dimineață să văd cum bunică-mea dă vaca la cireadă. mi se părea grozav să văd toate vacile satului adunate la un loc. nu reușeam niciodată să mă trezesc și-mi era ciudă. o vedeam doar seara cînd bătea cu coarnele în poartă. rareori se rătăcea. o dată în loc să vină acasă a ajuns pe malul siretului. atunci bunică-mea s-a dus după ea. a prins-o o ploaie torențială și pe bunică-mea a lovit-o trăsnetul. a scăpat dar de atunci vaca nu s-a mai rătăcit iar eu mă minunam cum dumnezeu știe întotdeauna drumul spre casă. cum dumnezeu știm întotdeauna drumul spre casă. cum dumnezeu știm să ne rătăcim dar nu uităm niciodată drumul spre casă.

*
astăzi e mai calm. la urgențe a cam bătut vîntul. doar un nenorocit care și-a bătut un cui în cap. în rest nimic important. poarta bunicii a ruginit. arată ca o piele carbonizată. mă gîndesc de cîte ori am vrut să intru în oameni să văd ce simt ei. cum simt. ce lucruri li se par importante. dacă le e cald sau dacă tremură incontrolabil la fel ca mine cînd le e frig.
cum urăsc.

*

în scarborough fair se lansează în fiecare zi cîte o aeronavă pe lună. acolo anița crede că se află o mulțime de nuci. oamenii ticsesc aeronava cu acatiste. se roagă pentru orice fleac. să găsească un loc de muncă în amsterdam. să vină la casa de cultură o trupă de teatru din chișinău. un acatist nu-și are rostul dacă în alt om nu însemni nimic și trebuie să uiți tot ce știi despre tine.


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!