Andrei a stat slugă la evreul Laib până s-a dus în armată. Imediat după jurământ l-au repartizat la atelierul de tâmplărie al unității, unde în doi ani a învățat meserie, iar când s-a lăsat la vatră deja era un tâmplar foarte bun.

Întors acasă s-a apucat de muncă. La început, ce-i drept nu prea avea comenzi... câte un sicriu, rar și acela la jumătatea prețului cerut de Vasile Hrobar, tâmplarul satului, dar când oamenii s-au convins că Andrei se pricepe întradevăr la tâmplărie, ba pe deasupra lucrează mai ieftin decât celălalt tâmplar au început să comande la el ferestre, uși, scaune, mese, dulapuri, lăzi de zestre și alte obiecte necesare unei gospodării. În ciuda faptului că lucra ieftin, câștiga destul de bine iar acum venise la Sighet să cumpere cuie, balamale clei și altele necesare tâmplăriei.

După ce încărcă în căruță lucrurile cumpărate, Andrei se duse pe strada Evreiească și intră în magazinul de băuturi fine, de unde cumpără trei sticle de vin unguresc de Tokay, o sticlă de lichior de piersici, o sticlă de coniac albanez și un kilogram de cafea măcinată.
– Nu o să-l facem noi de rușine pe Maxim... se bucura ca un copil Andrei de cele cumpărate.

Întors acasă Andrei a ascuns sticlele în atelier pentru a-i face o surpriză lui Maxim, când o să vină musafirii de la Cluj.
”Cu ei o să vină și prietena mea... E fiica renumitului profesor doctor Stănescu, vine împreună cu el” își aduse aminte Andrei de cuvintele fratelui său. Cu câtă bucurie a vorbit despre ea, asta înseamnă că o va lua de nevastă, ei și atunci Maxim va fi ginerele marelui profesor doctor Stănescu! Andrei era sigur de asta cu toate că Maxim îi spuse că deocamdată nu e logodnica lui, dar va fi... cu siguranță va fi!

Va urma.