agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-06 | [This text should be read in romana] | Intraseră adânc în inima de încă un verde crud a pădurii. Ici și colo, primele semne ale toamnei colorau pământul cu tufe arămii, orfane de vegetația bogată a verii. Deodată, căruța fu încercuită de chipuri aspre, amenințătoare, agitând în aer armele. Un bărbat călare, îmbrăcat într-o cămașă de zale ușoară, un fel de plasă metalică ce îi proteja doar bustul, se apropie de ei în buiestru. Pe cap purta un coif care se termina cu două coarne de cerb. Sulița din mână strălucea în penumbra ce se coborâse dinspre înălțimi. - Cine sunteți, și de unde veniți? îi întrebă el autoritar, ocolind în pasul calului căruța oprită în mijlocul acelei poieni. - Venim de dincolo de Verulanium, și vrem să ne alăturăm brațele regelui Caratacus, spuse bătrânul Ahearn, sărind sprinten din căruță. Același lucru îl făcură și băieții lui, urmați apoi de Rift. Micuții se strânseseră unul în altul la vederea calului ce fornăia sub zăbală, și frământa sub copite aluatul răvășit al pădurii. În aceeași clipă, dintre bărbații ce îi urmăreau sub amenințarea armelor, se apropie de ei un bărbat care-i aminti pentru o clipă lui Rift de uriașul Nort de pe Voh. Avea un cap imens, sprijinit pe un trunchi ce parcă se rostogolea asemenea unei stânci. Coiful, terminat cu o bufniță înfoiată, îl făcea să pară și mai uriaș. Călca apăsat, făcând să zornăie la fiecare pas armura ce îi acoperea bustul și apărătorile din zale de la genunchi. Þinea în mâna dreaptă o toporișcă la fel de uriașă și amenințătoare ca și el. Îi privea cu o privire neagră din spatele ochilor vulturești. O mustață brumărie îi acoperea buzele ce păreau doi șerpi rubinii atunci când se mișcau. Uriașul începu să pipăie brațul fiecăruia dintre fiii lui Ahearn, așa cum la târgul de sclavi cumpărătorul vrea să descopere calitățile native ale celui pe care va da o sumă frumoasă de bani. Când ajunse la Rift, acesta se smuci, și-l privi cu ură. - Ia te uită, ridică ironic bărbatul glasul său gros și un pic gâjâit. Câtă mândrie au unii dintre noi! Călărețul se adresă autoritar uriașului: - Kearny, potolește-te! - Dar bine, Sloan, bărbatul ăsta nu-mi pare deloc a fi un țăran simplu ca aceștia. Ba, după cum este îmbrăcat, ar putea fi chiar o iscoadă romană! Abia atunci observă Rift diferența dintre hainele ponosite, de o simplitate vulgară ale însoțitorilor săi, în comparație cu hainele primite de la Galus, și sub care negustorul se străduise să-i ascundă adevărata identitate pentru a nu fi prins când ar fi ajuns în port. - Sunt Rufus de pe Voh, își înălță Rift glasul cu demnitate. Sclav al Imperiului, fugit din casa stăpânului meu. Și singurul meu gând este să mă alătur vouă în lupta împotriva celor care mi-au supus neamul, mi-au luat soția, mi-au frânt destinul... - De mult trebuia să fii părăsit această lume, dacă ești de pe Voh! Am auzit și noi de umilințele la care v-au supus romanii. Dacă ai fi fost un bărbat adevărat, ai fi preferat de mult întunericul luminii! - N-am făcut-o pentru că știu că într-o bună zi brațul meu va seca lumina din ochii romanilor! Și pentru că pe pământ mai sunt legat de cea mai dragă ființă mie, soția mea, Solan... - Înseamnă că acum soția ta se află tot în sclavie, nu? Atunci cum de n-ai rămas alături de ea? Bărbatul trebuie să împartă și binele, și răul cu cea care i-a fost hărăzită! își continuă Kearny interogatoriul, ce lui Rift îi părea din ce în ce mai înjositor. - Fiindcă ea nu este sclavă, se află în casa senatorului Grachus... - Atunci înseamnă că e o bucățică bună, din moment ce acum se tăvălește în baldachinele îmbrăcate în mătase ale patricianului! Sulițe mici de foc îi aprinseră privirea lui Rift care făcu un pas amenințător spre uriașul din fața sa. - Te-ai mâniat ca un cocoș gata de luptă! îi aruncă Kearny vorbele cu dipreț, așa cum un stăpân aruncă câinelui său o bucată de pâine în praful uliței. Parcă nu știi că femeile sunt mereu în călduri, ca și cățelele, și orice femeie virtuoasă devine într-o casă romană o târfuliță perversă! Rift nu mai suportă oprobriul aruncat peste numele lui Solan de omul din fața sa. Instinctiv, ca pe vremuri, duse mâna la brâu. Dar acolo nu se mai afla vestita lui spadă scurtă. Kearny izbucni în hohote de râs ce se prăvăleau ca o cascadă năucitoare în urechile lui Rift. Uriașul făcu un pas scurt, și se propti în fața lui. Ridică mâna stângă, înmănușată, să-l lovească peste obraz pentru a-i pedepsi superbia. Dar Rift, stângaci și el, îi pară lovitura, și brațele celor doi, adevărate pârghii de oase și carne, se răsuciră în aerul molcom al serii. Încleștați, bărbații se apropiaseră acum obraz lângă obraz, auzindu-și respirația sacadată, ce începuse parcă să fiarbă la focul urii ce li se putea citi pe chip. Rift fusese mereu un om puternic, iar ramele romane, grelele și lungile expediții pe sub brazdele de valuri îl întăriseră și mai mult. Puțin câte puțin mâna lui îl obliga pe Kearny să-și plece privirea spre pământ, sub șoaptele admirative, pline de uimire ale tovarășilor acestuia. În acea clipă, din adâncul pădurii apăru un alt bărbat pe un cal negru, coborât parcă din măruntaiele adânci ale nopții. Avea o înfățișare princiară. Părul lung era prins în cozi împletite, strânse în fibule strălucitoare, ce i se revărsau ca niște șerpi metalici pe umeri. Purta armură întreagă, și un coif care se termina cu un uliu cu aripile larg deschise. Toată alura sa demonstra măreție, impunea respect. - Kearney, dacă așa ne vom întâmpina brațele ce vor să ni se alăture împotriva romanilor, s-ar putea ca să fim în curând văduviți de ele, și lumea să creadă că armata lui Caratacus este o adunătură de bețivi și bărbați puși pe harță! - Caratacus, spuse umil Kearny, încercând să scape de strânsoarea lui Rift, acest bărbat nu mi s-a părut a fi deloc un om simplu, care vrea să ni se alăture în luptă. Poate fi o iscoadă romană... - Ca să putem dovedi sau nu asta, trebuie să-l supunem testului strămoșilor noștri. Testul loialității. Aduceți-l în Altarul lui Dagd! Vom sacrifica doi ostași romani, prinși în ultima noastră luptă. Fiul meu, Llewellyn, este grav bolnav, după cum știți. Cei doi vor fi sacrificați pentru ca druizii să citească în moartea lor semnele viitorului fiului meu. Străine, care îți este numele? - Rufus! Rufus de pe Voh... - De pe Voh... ? De pe acel Voh? - Da! - Atunci înseamnă că ești omul acestei clipe, când cu toții vrem să-i îngenunchem pe romani. Vino! Tu vei fi cel care vei îndeplini sacrificiul în Altarul lui Dagd. Pătrunseră între pâlcuri tot mai rare de stejari, și intrară într-o așezare fortificată cu ziduri de piatră legate cu traverse de lemn, cu turnuri și șanțuri de aparare. În mijlocul acestei așezări se afla altarul ritual. Trei preoți așteptau semnalul lui Caratacus pentru săvârșirea sacrificiului uman. Erau îmbrăcați în veșminte albe de in, și fiecare avea în mână o baghetă de stejar. Caratacus îl arătă pe Rift, spunându-le: - Vom lăsa pe acest străin, Rufus de pe Voh...de pe acel Voh...însetat la fel ca și noi de sânge roman, să săvârșească sacrificiul. Unul dintre preoți se apropie de Rift. - Dacă ești de pe Voh nu îți sunt străine sacrificiile umane, nu? Rift nu-i răspunse, ci îl privi demn, întinzând brațul pentru a primi sabia rituală. Era o sabie uriașă, pe lângă care spada scurtă vohiană părea un cuțit de vânătoare. Rift roti de câteva ori sabia în aerul încărunțit acum de ceața domoală ce curgea din vintrele muntelui. Metalul simți tăria brațului ce-l stăpânește, și păru că împrumută și el bărbatului ceva din duritatea lui de neînfrânt. Rift se îndreptă, însoțit de preoți, spre primul prizonier. Un tânăr, aproape copilandru, având o paloare stinsă pe chipul său. Brațul ars de ură al lui Rift îl lovi cu putere în moalele capului, despicându-i țeasta în două. Celălalt bărbat, un veteran după înfățișare și părul cărunt, năclăit de sângele închegat, fu lovit năpraznic cu două lovituri laterale. Întâi dinspre stânga, apoi dinspre dreapta, ce se întretăiară în torace. Se auziră coastele pârâind înfundat Trupul, asemenea unui copac frânt, se prăbuși greu. Unul dintre preoți îl dădu la o parte cu un gest scurt, autoritar, pe Rift. Ahearn se apropie de vohian, și îi șopti: - Druizii vor citi semnele viitorului fiului lui Caratacus după cum au căzut din picioare victimele tale, și din convulsiile lor. O tăcere de sfârșit de lume se așternu în Templul lui Dagd. După câteva clipe, unul dintre preoți se apropie de rege, și îi șopti ceva la ureche. Semnele se pare însă că nu erau de bun augur, și Caratacus părăsi templul lui Dagd cu capul plecat. Sloan se apropie de Rift și de fiii lui Ahearn, și le spuse: - Veți primi hrană și arme! De mâine veți face parte din oastea lui Caratacus! - Eu vreau un cal! spuse cu exaltare Rift. - Vei primi un cal când îl vei merita, surâse Sloan la auzul cuvintelor acelui bărbat care îl rușinase cu forța sa pe Kearny cel uriaș. Și, ca să-l meriți, va trebui ca poimâine, când vom ataca colonia romană Londinium, să te afli în primele rânduri, și să seceri cu brațul tău cât mai multe vieți romane. Numai așa vei avea cinstea de a primi un cal, și de a te afla mereu acolo, în spatele vestitului Caratacus... - Alături de care, într-o bună zi, voi intra victorios pe porțile Romei! răspunse Rift, admirat în taină de Sloan, uimit de curajul și de îndârjirea bărbatului de pe Voh. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy