agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2598 .



Nu sunt mai bun ca alții
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Nicu al Popii ]

2010-01-03  | [This text should be read in romana]    | 



Nu sunt mai bun ca alții



Aveam 12 ani când venise Norica de peste gârlă la noi în clasă. Toți băieții o priveau admirativ. Era îmbrăcată altfel decât celelelalte fetițe, cu dantelă albă la gât, fusta apretată și-avea mîinile nebătătorite.
Deși deșteaptă foc, pe mine nu mă întrecea, mai ales la matematică. Îmi plăcea de ea de nu mai puteam! Subiectul nostru de discuție, al băieților, când ne retrăgeam prin colțuri mai ferite, era Norica. Fiecare așteptam o atenție din partea ei. Unul se lăuda că a ciupit-o de undeva dar nu l-a pârât la domnul profesor, altul că a apucat-o de piept și ea i-a dat cu linia peste mână. Cineva a întrebat-o dacă i-au crescut tuleiele, iar fetița, în culmea furiei, l-a spus doamnei directoare. Ne era dragă tuturor dar totodată o și invidiam, ea nu se amesteca printre ceilalți, cu gloata. Ne-am bucurat când a venit agentul sanitar c-o asistentă să ne controleze dacă avem păduchi. Doar ei „i-au găsit” în păr un linden. Deodată, Norica fata cea mai frumoasă, deșteaptă și curată din școală a coborât mult în ochii noștri. Cum e posibil ?!! ne întrebam toți.
Ea însăși era umilită, nu știa ce să mai facă de rușine. Cum nu știam s-o consolez cu vorbe meșteșugite, mi-am pus în gând să-i dăruiesc o ramă pentru fotografie, sculptată de mine. Lucram cu râvnă la ramă, doream s-o termin cât mai repede și în pauze nu ieșeam la fotbal, rămâneam singur în bancă. După câteva zile era aproape gata, când, în recreația mare, a intrat Paul în clasă..
Ce faci popârțacule aicea?
Nu vezi, lucrez, vreau să termin rama asta să i-o dau lu’ Norica!
Daa?! Și brusc mi-a luat-o și-a azvârlit-o cât colo. Apoi, c-o viteză uluitoare, a băgat mâna în pupitrul băncii, mi-a înșfăcat ghiozdanul și l-a frecat de câteva ori de podeaua abia lustruită cu gaz.
Ce s-a petrecut în capul meu n-aș putea spune, am sărit la el fără să țin seama că era cam de două ori mai voinic decât mine. Am ridicat mâna să-i lovesc fața. Paul și-a pus palmele apărătoare, a-nceput să urle, îi șiroia sângele ca la porcul înjunghiat de Crăciun.
La țipetele lui au năvălit în clasă copiii, profesorii, directoarea ... Ce s-ar fi putut întâmpla dacă i-aș fi secționat cu dalta o venă de la gât sau mai știu eu ce, nici azi nu știu ... Îi făcusem o tăietură adâncă în podul palmei, cineva l-a bandajat iar eu m-am făcut mic, mic în bancă și am tăcut aproape tot timpul cât am fost luat la întrebări. Culmea este că mai târziu, când amândoi am plecat din sat, Paul a devenit unul dintre ... admiratorii mei, eu eram olimpic la matematică iar el câștigase olimpiada la meserii, era cel mai bun strungar din țară! Ce păcat că a murit de tînăr! Ne împrietenisem...
Dar să nu grăbesc roata timpului și să cad în melancolie ...
O altă întâmplare care putea să aibă urmări și mai grave pentru mine, s-a petrecut tot cam pe-atunci. Eram în grădina școlii la ora de agricultură. Unii săpau, alții pliveau căpșunile, eu greblam frunzele, rămase de toamnă, sub un nuc. Rică, fiul fierarului, mândru că aparținea de-acum clasei conducătoare, își bătea tot timpul joc de mine, nu mă scotea nici el din popârțac, colivar, chiaburoi!
Taci mă Rică, nu te mai lua de mine!
El de colo:
-Colivarul zace
Numai prin băltoace
Iar preoteasa ...
Am ridicat grebla și l-am fulgerat scurt, la tâmplă! Câteva secunde a rămas pe spate, nemișcat apoi a început să strige, m-a omorât popârțacul, m-a omorââât!
S-au strâns copiii în jurul lui Rică, făcuse o gâlmă cât o pară la cap.
Profesorii s-au întrunit în consiliu, unii au cerut exmatricularea mea dar Oncescu, profesorul de naturale, mi-a luat apărarea, era și el ca tata, un exploatator, fost căpitan în armata veche.
Mama s-a perpelit săptămâni de-a rândul din cauza mea, Rică ne strigase la poartă: las’, că-ți omor eu gîndacul dacă nu știi să-l ții în frâu!
Când am mers cu școala, pe dealul Pietricea, să plantăm pomi, mama nici n-a vrut să mă lase de frica lui Rică. Domnul Casandra, profesorul de matematică mă simpatiza și i-a spus mamei, fii liniștită, am eu grijă de el. Din fericire, sus pe coclauri, ne-am luat cu joaca și Rică a uitat de răzbunare.
Mai târziu, la liceul Gheorghe Șincai din București, eram elevul favorit al doamnei Felicia Haica, directoarea, nu mai eram oaia râioasă a clasei, fiul de chiabur al popii cu nouă copii. .
Numai că mi-era foarte greu, mai ales iarna când trebuia să vin înaintea celorlalți elevi, pe întuneric, să nu mă vadă fără palton ... Nu voiam să creadă colegii că epatez, că fac pe sportivul clasei ...
Apoi, în timpul facultății, doar Sorin Segal, pe care îl surprinsesem de câteva ori la cursul de electrotehnică al profesorului Ion Antoniu cu răspunsuri inedite, mi-a spus disprețuitor, apostrofându-mă „tu să deschizi gura când vei învăța să vorbești românește”. Probabil nu mă dezbărasem de regionalisme, de folosirea diminutivelor specifice satului și a perfectului simplu.
Nu am realizat pe moment că acea simplă frază mă va urmări ani de zile și că palma primită mă va durea într-un mod greu de explicat.
Prin anul doi făceam practica de vară la Centrala Termoelectrică Ovidiu-Constanța și în timpul liber mergeam la plajă, uneori împreună cu Adriana și Cornel, colegii mei de grupă. Într-o zi am sărit în apă de mai multe ori de pe un bac ce plutea pe valurile mării. Săream și ieșeam la suprafață ca delfinul ... Ultima săritură mi-a fost aproape fatală. Nimerisem direct în cap. Cum am ieșit din apă nu-mi amintesc. Am zăcut pe plajă toată ziua, întins pe spate, gâtul îmi era țeapăn, vreo săptămână n-am putut să-l mișc, iar creștetul capului, doi ani m-a durut când îl atingeam cu mâna.
Abia în anul cinci de facultate, am mers la doctor pentru o radiografie, un cunoscut îmi povestise că el făcuse tumoră în urma unei lovituri asemănătoare. Noroc că am avut tărtăcuța tare, doar o bătătorisem stând zilnic în cap cam o juma de oră, cu picioarele încrucișate, în poziția lotus.
Au trecut anii, lovitura din creștet o uitasem de mult dar vorbele „să dechizi gura ...” m-au urmărit și înhibat până acum!
După ce am terminat facultatea, ziua lucram într-o întreprindere iar seara predam la un liceu în București. Într-o zi, un elev din clasa a X-a care stătea în prima bancă, nu tăcea o clipă, hi-hi-hi, ha-ha-ha, iar eu mă concentram să desenez pe tablă o schemă privind protecția la scurtcircuit într-o stație electrică.
Cum s-a acumulat starea de exasperare cine ar putea spune? m-am întors brusc și i-am dat un dos de palmă, peste gură, acelui băiat.
Câteva secunde a fost o liniște deplină! Când și-a revenit din uluială, era un băiat de bani gata, a început cu amenințările.
Să vedem pe unde scoateți cămașa, a zis el, vă reclam la director, la inspectorat și la minister.
Am întrerupt lecția despre relee ... Le-am vorbit elevilor despre ... viață.
Apoi m-am adresat tânărului.
Ești îndreptățit să mă reclami! Trebuia, indiferent cât de urât te-ai purtat, să îmi cenzurez reacția! Îți cer scuze pentru gestul meu dar nu doresc să încerc a te opri în vreun fel în demersul tău. Fă cum crezi că e mai bine ...
M-a surprins faptul că a doua zi a venit la mine și și-a cerut scuze...
Au fost și alte multe momente când am simțit nevoia să reacționez, am avut și gânduri ucigașe, dar în cele din urmă am reușit să-mi cenzurez riposta și am lovit cu pumnul doar..... în scris.
E bine că am înțeles că atunci când ți se pune cizma pe grumaz, trebuie să zîmbești și să ai puterea să spui „mulțumesc stăpâne că m-ai băgat în seamă”?! Pentru mine răspunsul nu e definitiv.


Nicolae Aurelian Diaconescu

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!