Era o zi de iarna, cu dulci insertii de primavara, ce strapungeau cerul violent de fum si praf de deasupra Resitei , care inlocuia de mult, cerul locuit de ,,sfinti'' al bunicilor nostri. La ,, Bastilia'', era sarbatoarea cu puternic iz occidental de ambalaj fara continut , ,,Ziua Portilor Deschise''.
Imi amintesc totul foarte clar, mai putin detaliile nesemnificative cum ar fi anul , luna , ziua saptamanii , etc. , in care avea loc prestigiosul eveniment. Poarta imensa de lemn de la intrare ce-mi parea dintotdeauna ca fusese construita ca sa fie inchisa , ca un capac de sicriu in care stau zavorate tainicile povesti ale tineretii multora era acum larg deschisa. De fapt intreaga cladire arata ca un copil batran silit sa-si scoata sufletul la vedere pentru a iesi din amintire in cotidian. Nu-mi placea neaparat poarta aceea deschisa , sau poate nu-mi placea cine intra.
Pe coridoare forfota mare, multa lume , multe masti. Multi erau cei carora le placea totul, fiindca nu aveau nimic, ca de obicei, noi ne straduiam sa nu ne placa nimic(urile), tot ca de obicei. Era o sarbatoare ca oricare alta, fiecare isi punea cea mai frumoasa masca si defila. Incepuse sa ma doara capul de la atata lume pe ,,podium''. Si totusi mai era ceva…poate era ,,dezlegarea'' la tigari pe coridoare, poate erau gecile negre destul de multe in ziua aceea sau poate era profu de geografie cu care ne gasiseram radacini muzicale comune . Cred , totusi, ca era vorba de portile deschise in mine prin care vedeam totul, dar ma chinuiam sa mai gasesc ceva. Incepea sa-mi placa poarta aia mare deschisa.
Imi amintesc bine, dar nu mai tin minte nimic din ziua aceea.