agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1460 .



Pe muchie de cuțit X
prose [ ]
Pe muchie de cuțit X

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [aidasofy ]

2010-01-29  | [This text should be read in romana]    | 





''Bestialitatea vieții m-a călcat și m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor și mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul.’’ Emil Cioran - Pe culmile disperării.
Conștiența faptului că ești aflat la anaghie te face să simți povara vieții tot mai grea, de parcă întregul univers se spijină pe umerii tăi. Istovirea pune stăpânire pe gânduri, pe faptele tale și lâncezești în bicisnicia infernului, într-o dorință sinistră, îngrozit de golul imens din jurul tău. Descoperirea cauzei neîmplinirilor, forțează geneza acțiunilor noastre în căutarea unui alt univers, cu o altă verigă, mai solidă.

Era toamnă plină pe la sfârșitul lui octombrie în orașul din sudul țării, oraș prosper, cu industrie dezvoltată, cu locuri de muncă pentru toate categoriile de cetățeni. Doar cine nu dorea, nu găsea de lucru. De aceea mergea și comerțul. Când omul are bani, îi cresc și pretențiile, își cumpără lucruri mai bune calitativ, chiar dacă sunt mai scumpe.
Magazinul celor două, Adela și Rica era tot timpul tixit de marfă, cu adaosuri ce uneori mergeau până la optzeci la sută. Adela avea bani mulți, cum nu avusese niciodată, pentru aceleași cheltuieli. Începuse să fie mai largă la pungă, nu se mai uita la fiecare leușor, se îmbrăca elegant și pe Doru la fel, cumpăra doar lucruri selecte. Lua bani de cheltuială pipăind, fără să-i numere.
- Doru, ar trebusă mai luăm o mașină.
- N-ar fi rău. Să luăm una pentru marfă.
Și luară o mașină mai puternică, mașină care mergea după marfă. Uneori, când bărbații puteau pleca de la serviciu, Doru sau Emil, unul dintre ei le însoțea pe la en gros-uri. Dar pentru că pretențiile cumpărătorilor erau mai mari și pentru un câștig mai mare, cele două comerciante au hotărât să meargă după marfă, în Turcia. Își făcuseră filieră și acolo... Și acolo se dădea marfă cu plata la șapte zile sau la două săptămâni. Surmenajul însă era mult mai mare, achiziționarea mărfii dura trei-patru zile , timp de perindat prin en gros-urile Istanbulului, în condiții precare de existență de cele mai multe ori. În acest timp, poate doar o noapte dormeau la hotel, unde femeile puteau să facă și un duș.
Pe la începutul lui noiembrie, într-o sâmbătă după amiază, la ușa Adelei se auzi soneria. Doru era la pescuit. Pe vizor nu se distingea persoana care era în spatele ușii, o ființă cu capul plecat, sărăcăcios îmbrăcată, foarte comună.
- Vali... ! scoase un sunet puțin speriată Adela.
Privirea-i îngheță pe o ființă înaltă, foarte slabă, răvășită, cu păr nearanjat și nevopsit, îmbrăcată foarte comun. Abia mai semăna ca cea pe care o știa ea.
- Adela, bine te-am găsit, răspunse cu capul în jos Vali, cu buzele strânse să nu se vadă un dinte lipsă, din față.
Îi întinse o floare și o esență de parfum. Adela o pofti în casă, după ce-i așeză geaca în cui.
- Uite am cafea făcută, proaspătă, tocmai voiam să mă apuc de acte... Hai să bem câte una. Când ai venit ?
- Acum două zile.
- Și unde stai ?
- La domnu' Anton. Acum vin de la mama.
Vorbea încet, fără a o privi în ochi, speriată veșnic parcă de ceva. Cuvintele ei erau aproape șuierate printre buzele apropiate, pentru a nu se vedea dintele lipsă.
- Vrei să mănânci ? Ești foarte slabă, Vali, scăpă Adela privindu-i umerii și șoldurile ce ieșeau prin haine ca niște țepi.
- Nu, nu vreau nimic.
- Vrei să vorbim ? întrebă Adela, privind cu compasiune pe ființa aceea prăbușită din fața ei.
- Da. Vreau să-ți spun ce s-a întâmplat și dacă poți să mă ierți pentru ce ți-am făcut. Știu că ai magazin. Mi-a spus Magda de când eram în Italia. Pe tine te-a răsplătit Dumnezeu și pe mine la fel, dar pe fiecare altfel.
- Lasă Vali... Înțeleg că ai cam tras acolo...după cum arăți. Dar îți revii tu. De... prin străini nu-i chiar așa de dulce pâinea, cum zic unii.
- Pentru mine a fost cea mai amară.
- Dar ce ai putut pății, așa rău ?
- De toate Adela. De toate, răspunse Vali cu un oftat.
Incercă să-și găsească un loc comod pe canapea. Își trase picioarele lungi sub ea care se îndoiră ca niște liane. Niciodată nu a văzut-o atât de abătută.
- Eu am vrut să plecăm în Italia după ce aveam prezentarea de modă pentru care muncisem și o doream din tot sufletul. De fapt propunerea venise de la Aurel, să mergem două săptămâni în concediu, în Italia. Apoi a intervenit ocazia cu Zoli și prietena lui pe atunci, Tanța, care au venit și ne-au luat într-o noapte, doar pentru trei zile...ziceau ei. Să mergem cu ei să nu fie singuri, cu mașina lor.
- Tu îi cunoșteai pe acești tipi ?
- Îi mai văzusem o dată la o nuntă la care am fost cu Aurel. Nu știam nimic despre ei. Până să mă dezmeticesc, eram plecați. Nici haine nu mi-am luat cine știe ce. La vama am trecut destul de greu. Ne tot întorceau ungurii, nu știam de ce. Le-a dat Aurel bani mulți ca să trecem. Avea bani... Am dus-o bine câteva zile. Am stat în Franța, am fost în Monaco, într-o zi, pe plajă. Zoli și Tanța dispăreau mereu și nu spuneau unde pleacă dar se întorceau cu bani. L-am întrebat pe Aurel ce fac, cum fac ei banii și a zis că nu știe și nu-l interesează pe el. Dar nu stăteam mult în același loc, plecam mereu, destul de repede. Apoi am ajuns în Italia, am tras la un motel, pe lângă Roma, unde au închiriat o cameră. Aproape toate cheltuielile le suporta Aurel. Noi doi stăteam mai mult prin motel iar Zoli și Tanța plecau seara și veneau dimineața. Ziua dormeau. Iar l-am întrebat ce fac ăștia, pe Aurel, care devenise din ce în ce mai rece și mai distant, cu mine. În loc de răspuns mi-a spus că s-au terminat banii, că nu mai are bani. Trecuseră două săptămâni. ‘’Trebuia să iei și de la mine, din banii mei, i-am zis. –Dar tu ce crezi că am cheltuit până acum ?’’ M-am supărat foarte tare, am țipat la el iar răsplata a fost o bătaie zdravănă și fel de fel de reproșuri. Seara a plecat și el cu cei doi, fără să-mi zică ceva și au venit după trei zile. Eu nu știam ce să fac în acest timp... nu aveam nici un ban... nici mâncare, nu știam limba. Camera era plătită încă trei zile. Când au venit m-am bucurat, credeam că n-o să mai vină, că m-au abandonat. Poate ar fi fost mai bine. După ce s-au odihnit vreo două zile, fără să-mi spună mare lucru niciunul, am plecat. Tanța care era numai zâmbet până atunci, acum era cu un ochi vânăt și executa ca un robot. Nu vorbea nimic, decât atunci când era întrebată și pleca cu Zoli fără vreun comentariu. Nici nu am mai îndrăznit să întreb ceva. Am mers cu mașina vreo două ore, pentru mine total necunoscut, apoi au oprit în fața unei curți împrejmuită cu zid înalt. Era o casă veche, înaltă, cu niște geamuri foarte mici. Aurel mi-a spus pe drum că o să mergem într-un apartament, pe care l-au închiriat, unde o să stăm toți patru, după care ne vom găsi ceva de lucru, ca să putem trăi sau să venim în țară. Dar la fel de rece și de distant, cu mine. Am intrat într-o curte destul de mare, pietruită și care avea de o parte și de alta ai pereților înalți, câte o ușă groasă și câteva geamuri, la fel de mici. Au intrat ei întâi la una din acele uși, după care a ieșit o italiancă grasă și înaltă, care ne-a poftit înăuntru, într-un fel de apartament cu trei dormitoare. Aici am rămas stupefiată : erau vreo cincisprezece femei, de diferite vârste. Nici nu știu cum am ajuns înăuntru... Când m-am întors Aurel și Zoli nu mai erau. De atunci nu i-am mai văzut.
Vali tăcu un moment, făcu o pauză să-și adune gândurile. Vorbea încet, rar și cu pauze, cu un ușor accent italienesc, ca și când nu dorea să treacă peste nimic, chiar dacă amintirile îi provocau disconfort sufletesc.
- Să nu-mi spui că te-a vândut...
- Ba da, Adela. Asta a făcut, m-a vândut și pe mine și pe Tanța. Au luat bani de la italianca grasă și au plecat. Nu știu câți, că nu mi-au spus mie. Destul de mulți, îmi reproșa mereu italianca.
- Doamne... Vali... Și ? Pe urmă ce ai făcut ?
- Ce să fac... Am încercat să supraviețuiesc. Doar aici mi-a spus Tanța, că ăsta le-a fost scopul de când am plecat din țară. Ea cel puțin știa că pentru asta merge. Zoli are rețea de prostituție cu românce în Italia. Mi-a fost foarte, foarte greu. Îmi este foarte greu să-mi amintesc prin ce am trecut. Când m-a scos prima data la produs, am fost cu Tanța. Am refuzat să contactez vreun bărbat. Am stat în umbră toată noaptea iar acasă, dacă nu am adus bani, m-au băgat într-o cameră singură, un fel de beci, cu nimic în ea, fără apă și fără WC. Bineînțeles și fără mâncare. Noaptea următoare am repetat dar a doua zi, tot în același beci a venit un bărbat care m-a bătut de am leșinat, a aruncat apă pe mine, apoi m-a violat. Seara, la produs... Tanța mi-a spus că n-am ce face... și că dacă nu fac ce zic ei, mă omoară. ‘’- Tu nu ai știut la ce ai venit în Italia ? –Nu, i-am spus. – Ghinionul tău. Fă și tu ce fac eu, că nu e greu...’’ Și am făcut. Am făcut prostituție trei luni, seară de seară pe străzile Romei, cu speranța că am să găsesc vreun român sau pe cineva să mă aducă în țară.
- Vali, ce spui tu este de domeniul fanteziei...
- Ar fi fost bine să nu fi fost adevărat.
- Și banii ? unde sunt bani...pentru care ai...
- Care bani ? Trebuia să-i dăm umflatei banii. Erau peștii după noi care ne numărau clienții și ne luau banii, altfel ne băteau. Așa am pierdut dintele ăsta. Abia mai puneam ceva deoparte dacă ne dădea vreun client mai mult. Tariful era cunoscut. Te rog...nu mă întreba amănunte.
- Nu Vali, nu mă interesează amănunte de acest fel... dar te întreb dacă nu ai contactat vreo boală...
- Nu știu dacă am vreo boală dar știu că am un copil în burtă. Sunt gravidă în două luni.
- Extraordinar ! Asta-ți mai lipsea... Și ce faci ?
- Întrerupere de sarcină... ce să fac ? Nu știu al cui e. De asta am vrut să vin cât mai repede în țară. Altfel poate mă descurcam să fug sau să-mi fac banii mei, că am schimbat foaia... Am lăsat impresia că fac doar ce zic ei, am învățat limba. Voiam să mă duc la ambasadă... Actele mi le-au luat ei și nu mi le-au mai dat. Am plecat pe furiș, într-o noapte cu șoferul ăsta, un om cu suflet, care s-a dat drept client și m-a ascuns el. Vreo două zile am stat în mașina lui, un TIR, sub scaune. Mi-a făcut acolo un culcuș. Am mers împreună și am luat banii trimiși de tine. El s-a ținut de cuvânt și m-a adus în țară. E moldovean.
Plină de furie, de uimire și parcă neîncrezătoare că pe pământul mileniului trei se mai practică sclavagism, Adela după câteva clipe de tăcere, zise:
- De ce nu-l reclami pe Aurel la poliție ?
- Nu pot acum. Nu am putere. Și mi-e frică de el, de Zoli... Nu pot dormi, nu pot mânca, fac atacuri de panică. Acum nu pot... Acum am problema asta de care trebuie să scap.
- Domnu' Anton ce zice ?
- Ce să zică... Lui nu i-am spus nimic. Și nimănui în afară de tine. Pe Magda încă nu am văzut-o. Am auzit că e bolnavă.
- Da, a trecut pe la mine și a făcut cumpărături. Ai bani de chiuretaj?
- N-am nici un ban... O să amanetez aurul ăsta, zise Vali arătând câteva inele și vreo două lanțuri de la gât, cu care s-a pricopsit în Italia.
- Dacă nu-ți ajung îți mai dau eu, Vali.
- Mulțumesc Adela. Numai dacă nu pot face altfel, apelez la tine. Știu că ai pus 2000 ca să vin din Italia. Oricum dacă nu erai tu, nu știu ce aș fi făcut...
Vali puse privirea în covorul de jos și câteva lacrimi se rostogoliră pe mâinile care stăteau împreunate a rugă în poală. După puțin timp întrebă cu un zâmbet forțat pe buze :
- Cum merge magazinul, Adela ?
- Bine, Vali...merge... M-a ajutat mult Rica Cosma.
- Mă bucur pentru tine, Adela, răspunse Vali cu o ușoară licărire în ochi.
Apoi Adela mută discuția în altză parte, pe alte întâmplări, care s-au mai petrecut de când nu s-au văzut, simțind că Vali a spus ce avea mai greu pe suflet și că de acum va trebui să o ajute să uite prin ce a trecut.
Dar a doua zi îi trecu prin minte ''cum să mă mai afișez eu cu Vali... o să-mi stric reputația. Are dreptate Rica. Va trebui să o țin mai la distanță. Dar de ajutat tot o s-o ajut. Mi-e tare milă de ea.''

va urma

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!