agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ November
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-11 | [This text should be read in romana] | Submited by Cont È™ters SÃRMANE OMULE! O mulÈ›ime de scriitori au încercat să înfățiÈ™eze ce simte un vârcolac, È™i fiecare dintre ei a dat greÈ™, fiindcă limbajul omenesc nu dispune de cuvintele potrivite. Vederea mea nu mai era pă¬trunzătoare; deasupra mea, stelele se înceÈ›oÈ™aseră, iar lumea căpătase o monotonie lipsită de culoare. Dar auzeam cu o acui¬tate care aproape că transforma noaptea într un tunet, percepÈ›ia trecând în domeniul supersonic. ÃŽn nări îmi năvăli un univers de mirosuri: iarbă udă È™i pământ fertil, mireasma vagă, fierbin¬te È™i dulce a fricosului È™oarece de câmp, izul puternic al tunu¬rilor È™i al unsorii, o boare de fum înÈ›epător... Biată umanitate stupefiată, aproape insensibilă la asemenea minunății! Lui Robert A. Heinlein — primul care a folosit magia — È™i Virginiei lui cea cu păr roÈ™cat HEI, VOI DE ACOLO! Dacă existaÈ›i, vă salut! S ar putea să nu aflăm asta niciodată. Facem doar un expe¬riment nebunesc, verificând o ipoteză È™i mai nebunească. Dar suntem datori să încercăm. Zac în transă, numai pe jumătate conÈ™tient de lumea mea. Sunt folosit de ei ca să stabilesc canale de comunicaÈ›ie peste È™uvoaiele timpului, fiindcă tot ce mi s a întâmplat în urmă cu mulÈ›i ani a lăsat urme în firea mea omenească; È™i ei cred că un mesaj gândit de mine are mai multe È™anse să găsească rezonanÈ›e în voi, decât dacă ar veni de la oricine altcineva. DeÈ™i È™ansele nu sunt prea mari. Mediocritatea mea aproape că înăbușă puÈ›inele puteri magice care plutesc încă în mine ca un abur. Și, de altfel, s ar putea foarte bine - dacă nu cumva chiar aÈ™a se întâmplă - să radiez în neant. Ipoteza că timpul are mai mult decât o singură dimensiune, că pot să coexiste nenumărate universuri de sine stătătoare, unele total diferite, altele ale căror diferenÈ›ieri față de al nostru sunt prea subtile spre a fi detectabile, este doar o idee filozofi¬că... Oare de ce folosesc în vis asemenea limbaj? De obicei nu mă exprim astfel. Pregătirile m au aruncat într o stare ciudată. La naiba, voi redeveni eu însumi, È™i asta nu doar mâine, când mă voi trezi, ci chiar acum È™i în tot timpul nopÈ›ii... Pământuri unde generalul Lee a câștigat la Gettysburg sau Napoleon la Waterloo; Pământuri unde cultul lui Mitras a învins, în Impe-riul Roman, creÈ™tinismul; Pământuri unde Roma nu a existat niciodată; Pământuri unde un alt animal, iar nu omul, a evoluat, devenind o ființă raÈ›ională, sau unde aÈ™a ceva nici nu s a întâm¬plat; Pământuri, întregi universuri, unde legile naturii sunt alte¬le, unde este posibil să faci ceea ce noi nu vom putea realiza niciodată, dar ai căror locuitori nu vor realiza niciodată ceea ce noi facem cu uÈ™urință. Ei bine, mi s a spus că ipoteza este susÈ›inută nu doar de filozofie. In teoria fizicii moderne există anumite indicii prea greu de înÈ›eles pentru mine. Unele atestări - cazuri de apariÈ›ii, dispariÈ›ii sau amândouă la un loc - sugerează că însuÈ™i corpul omenesc se poate transfera printre asemenea curenÈ›i ai timpu¬lui - Benjamin Bathurst, Kaspar Hauser... Cam aÈ™a s a întâm¬plat È™i cu mine, cu trupul meu, deÈ™i nu chiar acelaÈ™i lucru. Oricum, de aici a luat naÈ™tere ocupaÈ›ia noastră. VedeÈ›i voi, dacă lumile paralele există, ele trebuie să fie legate într un mod absolut fundamental; altfel, ipoteza nu s ar putea verifica din principiu È™i ar fi, în consecință, lipsită de sens. Având aceeaÈ™i origine, fiind întipărite în aceeaÈ™i matrice, ele trebuie, într un fel, să împărtășească acelaÈ™i destin. Oricât de diferite ar fi ca formă, cu siguranță că în toate se desfășoară acelaÈ™i război dintre Ordine È™i Haos. Noi am învățat anumite lucruri. Ar trebui să transmitem în eter lecÈ›ia È™i avertismentul. Pentru voi, cei de dincolo, totul poate să pară doar un vis. La fel mi se întâmplă È™i mie, deÈ™i îmi amintesc lucruri petrecute cu adevărat. Ne îndoim că voi - oricare dintre aceia la care am putea să ajungem - veÈ›i fi în stare să ne răspundeÈ›i, chiar dacă aÈ›i dori s o faceÈ›i. De n ar fi aÈ™a, am fi primit deja mesaje din alte părÈ›i. Dar gândiÈ›i vă la ceea ce recepÈ›ionaÈ›i! ÃŽntrebaÈ›i vă dacă un simplu vis ar putea semăna cu acestea toate. DeÈ™i nu avem o idee concretă despre cum arătaÈ›i, putem încerca să ne închipuim, presupunând că reprezentaÈ›i mai mult decât un vid. Probabil că nu trăiÈ›i în lumi radical diferite de a noastră, deoarece altfel comunicarea ar fi imposibilă. Ar putea, oare, eul meu lipsit de complicaÈ›ii să intre în rezonanță cu un adevărat extraterestru? Ba nu, sunt sigur că È™i voi sunteÈ›i oameni È™i aveÈ›i o cultură tehnologică. Cu siguranță, vă amintiÈ›i È™i voi de Galileo, Newton, Lavoisier, Watt; nu i deloc exclus să fiÈ›i chiar americani. Dar, de la un anumit moment, am pornit pe drumuri divergente. AÈ›i avut È™i voi un Einstein? Iar dacă da, cum i a evoluat gândirea după ce a publicat primele lucrări despre miș¬carea browniană È™i teoria relativității? ÃŽntrebările ar putea con¬tinua la nesfârÈ™it. BineînÈ›eles că È™i voi vă veÈ›i fi punând asemenea întrebări despre noi. AÈ™a că am de gând să hoinăresc prin propria mea poveste. (Oricum, un lucru greu de evitat, în acest amurg som¬nolent în care ei m au cufundat.) Fără îndoială că de multe ori voi relata lucruri evidente, dând amănunte excesive. Dacă È™tiÈ›i deja cum funcÈ›ionează generatoarele electrice, cum s a terminat primul război mondial - sau orice altceva - fiÈ›i îngăduitori cu mine. Mai bine prea multe informaÈ›ii decât prea puÈ›ine. Este mai mult decât vital pentru voi. Dacă existaÈ›i. De unde să încep? Cred că, în ceea ce mă priveÈ™te, totul s a declanÈ™at în timpul celui de al doilea război mondial, deÈ™i, bine”nÈ›eles, rădăcinile merg mult mai adânc È™i mai departe în timp; conflictul este mai bătrân decât însăși creaÈ›iunea... I Nu È™tiu dacă a fost vorba, pur È™i simplu, de ghinion sau dacă spionajul lor era mai bun decât È™tiam noi, dar ultimul raid aviatic care a trecut de bariera antiaerienei noastre aruncase cor¬tul Corpului Meteorologic direct în iad. Problemele de aprovizio¬nare fiind aÈ™a cum erau, nu puteam să obÈ›inem mai repede de câteva săptămâni piesele de schimb necesare, iar între timp ina¬micul avea să deÈ›ină controlul meteo. Singurul nostru supra-vieÈ›uitor, maiorul Jackson, trebuise să salveze ce mai rămăsese din material ca să ne apere măcar împotriva trăsnetelor; încasam tot ce pofteau inamicii să ne arunce pe cap. Pentru moment, ploaia. Nimic nu e atât de descurajant ca o săptămână de ploaie zdravănă È™i rece. Pământul se lichefiază È™i È›i intră în cizme, care devin atât de grele, încât de abia mai poÈ›i să le ridici. Uniforma È›i se preface într o zdreanță fleÈ™căită, lipindu se bine de pielea zgribulită, raÈ›iile de mâncare seamănă cu niÈ™te bureÈ›i, puÈ™tile au nevoie de mult mai multă îngrijire, ploaia îți răpăie întruna pe cască, până când o auzi È™i în vis. Nu vei uita niciodată duÈ™ul ei zgomotos È™i mohorât; chiar È™i după zece ani, o ploaie torenÈ›ială va face să te cuprindă deznădejdea. Singura consolare, îmi ziceam, era că nu puteau să ne atace pe calea aerului cu prea mult succes cât timp È›inea ploaia. Fără îndoială că, atunci când ar fi fost pregătiÈ›i să ne nimicească, ar fi îndepărtat norii; dar măturile noastre ar fi reuÈ™it să decoleze înainte de a fi ajuns la noi covoarele lor zburătoare. Până una alta, înaintam anevoie, întreaga noastră Divizie - a 45 a de fulminatoare detonante, plus trupele auxiliare — mândria Statelor Unite, transformată acum într o gloată murată de oameni È™i dra¬goni, vânându i pe invadatori printre dealurile Oregonului. Mi am croit cu greu drum prin tabără. Apa curgea de pe corturi È™i gâlgâia prin tranÈ™eele săpate în zigzag. BineînÈ›eles că santinelele noastre purtau tarnkappe, dar le vedeam urmele paÈ™ilor în nămol, le auzeam lipăitul cizmelor È™i înjurăturile mo¬notone È™i obosite. Am trecut pe lângă pista celor de la forÈ›ele aeriene, cantonaÈ›i împreună cu noi ca să ne poată da ajutor la nevoie. ÃŽn faÈ›a hangarului bombardat stăteau de gardă câțiva oameni, care nu se mai oboseau să È™i asigure invizibilitatea. Uniformele albastre le erau la fel de pline de noroi È™i de ude ca uniforma mea de ofiÈ›er din Divizia OperaÈ›ională, dar ei se bărbieriseră, iar însemnele lor — mătura cu aripi È™i mătăniile antideochi — erau lustruite. Mă salutară, È™i eu le am întors, în silă, gestul străinilor din necunos¬cut. Vestitul esprit de corps este o tâmpenie. In spatele lor se aflau cei de la blindate. BăieÈ›ii ridicaseră, pentru dihăniile lor, adăposturile portabile, aÈ™a că am văzut doar aburii care ieÈ™eau pe la crăpături È™i am simÈ›it duhoarea reptilelor. Dragonii urăsc ploaia, iar conducătorii lor se chinuiau al dracului să i È›ină sub control. ÃŽn apropiere poposiseră trupele de împietritori, cu un È›arc plin de basilisci cu glugile puse, care se agitau, È™uierau È™i i loveau cu capul lor încoronat pe oamenii ce le aduseseră hrana. Personal, am dubii cu privire la caracterul practic al acestui corp de armată. Pentru pietrificare, trebuie să aduci basiliscul foarte aproape de om, È™i e absolut necesar ca fiara să l privească direct în ochi; iar costumul È™i coiful din folie de aluminiu ale conducă¬torilor de animale, menite să devieze influenÈ›a acestora, consti¬tuie o invitaÈ›ie pentru lunetiÈ™ti. Și pe urmă, când carbonul din organismul uman este transformat în silicon, se obÈ›ine un izotop radioactiv — È™i poÈ›i tu însuÈ›i să te alegi cu o asemenea doză de radiaÈ›ii, încât medicii să fie nevoiÈ›i să È›i administreze iarba Sfân¬tului Ioan, culeasă dintr un cimitir, în nopÈ›ile fără lună. Prin urmare, dacă nu È™tiaÈ›i, obiceiul incinerării nu a dispărut de la sine, ci a fost interzis de legea apărării naÈ›ionale. Avem nevoie de cât mai multe cimitire de modă veche. Iată cum epoca È™tiinÈ›ei ajunge să ne restrângă libertățile! Am trecut pe lângă inginerii care supravegheau o trupă de zombies puÈ™i să sape încă un È™anÈ› de drenaj, apoi m am îndrep¬tat spre imensul cort al generalului Vanbrugh. Când santinela îmi văzu insigna Tetragrammaton, a corpului de spionaj, È™i tresele de pe umeri, mă salută È™i mă lăsă să intru. M am oprit în faÈ›a biroului È™i am ridicat mâna. — Căpitan Matuchek raportează, domnule, am spus. Vanbrugh mă privi pe sub niÈ™te sprâncene cărunte È™i stufoa¬se. Era un bărbat masiv, cu chipul ca o stâncă brăzdată de vreme, o sută trei la sută militar de carieră, dar noi toÈ›i îl simpatizam - mă rog, atât cât poÈ›i simpatiza un general. — Pe loc repaus, ordonă. Ia loc. O să dureze mult. Am găsit un scaun pliant È™i m am aÈ™ezat. ÃŽn cameră mai erau două persoane, pe care nu le cunoÈ™team. Una dintre ele era un bărbat grăsuÈ›, cu faÈ›a rotundă È™i cu o barbă albă, pufoasă. Avea gradul de maior È™i purta globul de cristal care e emblema corpu¬lui de indicatori. Cealaltă era o femeie tânără. ÃŽn ciuda oboselii, am clipit È™i am mai privit o o dată. Merita osteneala: era roÈ™cată, avea ochi verzi È™i pomeÈ›i înalÈ›i, iar silueta ei era prea frumoasă pentru uniforma WAC (Corpul de Armată al Femeilor), sau pentru orice altfel de haine. Trese de căpitan, păianjenul cavaleriei... sau Sleipnir, dacă doreai să te exprimi oficial. — Maiorul Harrigan, mormăi generalul. Căpitanul Graylock. Căpitanul Matuchek. HaideÈ›i să trecem la treabă. ÃŽntinse o hartă în faÈ›a noastră. M am aplecat È™i am studiat o. Pe hartă erau indicate poziÈ›iile trupelor noastre È™i ale inamicului. Acesta din urmă continua să controleze coasta Pacificului, din Alaska până la jumătatea statului Oregon, totuÈ™i, față de anul trecut, când Bătălia pentru Mississippi schimbase cursul lucruri¬lor, situaÈ›ia se îmbunătățise considerabil. — Și acum, spuse Vanbrugh, o să vă pun la curent cu situaÈ›ia generală. Este vorba de o misiune periculoasă, nu va trebui să vă oferiÈ›i ca voluntari, dar vreau să vă daÈ›i seama de importanÈ›a ei. Ceea ce pricepusem pe loc era că nu aveam încotro: trebuia să mă ofer ca voluntar. AÈ™a e în armată, cel puÈ›in într un război important ca acesta, È™i de fapt nici nu aveam de ce să obiectez. Când ne atacase Califatul Sarazin, eram actor la Hollywood È™i mă descurcam destul de bine. Doream mai mult ca orice să mă întorc la vechiul meu mod de viață, dar asta însemna terminarea războiului. — PuteÈ›i să observaÈ›i că i împingem înapoi, ne spuse genera¬lul, iar țările ocupate sunt gata să se revolte imediat ce li s ar oferi o È™ansă. Britanicii au organizat È™i înarmat miÈ™cările de rezistență, iar acum se pregătesc să treacă peste Canal. RuÈ™ii sunt pe punctul să avanseze din nord. Dar noi trebuie să i aplicăm inamicului o lovitură decisivă, să spargem întregul nostru front È™i să i dăm peste cap pe duÈ™mani. Acesta va fi semnalul. Dacă reuÈ™im, războiul se va termina până la sfârÈ™itul anului. Altfel, s ar putea să se prelungească încă trei ani. Știam. ÃŽntreaga armată È™tia acest lucru. ÃŽncă nu se anunÈ›ase oficial, dar, cumva, simÈ›i când este iminentă o ofensivă de mari proporÈ›ii. Generalul își plimbă peste hartă degetul butucănos. — Divizia 9 de blindate se află aici, a 12 a măturopurtată - aici, a 14 a de cavalerie dincoace, salamandrele în zona asta, unde È™tim că duÈ™manii È™i au concentrat aruncătoarele de flăcări. Acum, când marina a reuÈ™it să crească destul de mulÈ›i krakeni, infanteria marină este pregătită să stabilească un cap de pod È™i să recucerească Seattle. Un atac puternic, È™i o să i punem pe fugă. Maiorul Harrigan mormăi în barbă È™i privi posomorât la un glob de cristal. Acesta era înceÈ›oÈ™at È™i neclar: inamicul ne bruiase cristalele făcându le aproape inutilizabile, deÈ™i, desigur, È™i noi ne luasem revanÈ™a. Căpitanul Graylock bătea nerăbdătoare în masă cu o unghie perfect îngrijită. Era atât de curată, apretată È™i eficientă, încât am decis că, până la urmă, nici nu mi prea place cum arată. Nu acum, când eu nu mă bărbierisem de trei zile. — Dar, domnule, după cât se pare, ceva nu este în regulă, am îndrăznit eu. — Corect, fir ar să fie, răspunse Vanbrugh. E vorba despre Trollburg. Am încuviinÈ›at. Sarazinii deÈ›ineau acel oraÈ™: o poziÈ›ie cheie, din moment ce se afla pe autostrada 20 È™i de pe ea puteau fi controlate drumurile spre Salem È™i Portland. — ÃŽnÈ›eleg că trebuie să cucerim Trollburgul, domnule, am murmurat eu. — Asta i misiunea Diviziei 45, mârâi Vanbrugh, încruntân¬du se. ÃŽn caz că ratăm, inamicul poate să atace È™i să izoleze Divizia 9, zădărnicind astfel întreaga operaÈ›iune. Iar acum maio¬rul Harrigan È™i căpitanul Graylock au venit de la Divizia 14 să mi spună că garnizoana din Trollburg are un afreet. Am fluierat, iar prin È™ira spinării mi a trecut un fior rece. Cei din Califat abuzaseră în mod nesăbuit de Puteri — acesta era unul dintre motivele pentru care restul lumii musulmane îi considera eretici È™i îi ura la fel de mult ca È™i noi — dar nu mi ar fi trecut prin minte că vor merge atât de departe încât să rupă pecetea lui Solomon. Un afreet care scapă de sub control e în stare să dis¬trugă mai mult decât poate îndrăzni cineva să È™i imagineze. — Sper să nu aibă decât unul, am È™optit. — Da, unul singur, spuse Graylock. Vocea ei era joasă È™i ar fi putut fi plăcută dacă n ar fi fost atât de aspră. Au tot dragat Marea RoÈ™ie, în speranÈ›a de a mai găsi un vas de pământ de al lui Solly, dar se pare că acesta e singurul care a mai rămas. — Destul de rău È™i aÈ™a, am spus. Efortul de a mi controla glasul mă ajută să mă liniÈ™tesc. Cum aÈ›i aflat? — Facem parte din Divizia 14, răspunse, inutil, Graylock. Oricum, insigna ei de cavalerist mă uimise. ÃŽn mod normal, singurii recruÈ›i apÈ›i să călărească unicorni, È™i pe care îi poate găsi armata, sunt profesoarele cu faÈ›a ciupită de vărsat sau cam aÈ™a ceva. — Eu sunt un simplu ofiÈ›er de legătură, spuse grăbit maiorul Harrigan. Călătoresc cu mătura zburătoare. La auzul acestei afirmaÈ›ii am zâmbit. Nici unui bărbat ame¬rican nu i place să admită că este calificat să conducă un unicorn, ÃŽn afară de cazul în care face parte dintr un ordin religios. Maio¬rul îmi surprinse zâmbetul È™i roÈ™i de furie. Graylock continuă, ca È™i cum ar fi dictat. ÃŽÈ™i păstra tonul egal: — Am avut norocul ca, în timpul unui atac de comando, să capturăm un bimbașà . Eu l am interogat. — AceÈ™ti nobili fii ai... hm... deÈ™ertului, cam au lacăt la gură, am spus eu. Mi se întâmplase È™i mie, ocazional, să încalc ConvenÈ›ia de la Geneva, dar nu mi plăcea ideea ignorării ei totale - chiar dacă inamicul nu avea asemenea scrupule. — Oh, n am recurs la nici un fel de brutalitate, spuse Gray¬lock. Ai noÈ™tri i au oferit un adăpost È™i l au hrănit bine. Dar în momentul în care prima înghiÈ›itură i a ajuns în gât, eu am prefă¬cut o în carne de porc. AÈ™a că omul a cedat foarte repede È™i ne a spus tot ce È™tia. Nu m am putut abÈ›ine să nu izbucnesc în râs, È™i însuÈ™i Van¬brugh chicoti, însă ea rămase stană de piatră. Transformarea organic organic, aceea care doar amestecă moleculele, fără să preschimbe atomii, nu reprezintă riscuri de radiaÈ›ii dar, bineînÈ›e¬les, presupune serioase cunoÈ™tinÈ›e de chimie. Acesta este motivul adevărat pentru care trupetele de rând îi urăsc pe cei din corpul tehnic: invidia față de un om care poate transforma raÈ›iile K în cotlet È™i cartofi pai; ofiÈ›erii de intendență au destule probleme până să facă rost de raÈ›iile propriu zise, necum să le mai È™i transforme în feluri de mâncare sofisticate. — Okay, ne aÈ›i informat că au un afreet în Trollburg, spuse generalul. Dar, altfel, care sunt forÈ›ele lor? — O divizie mică, domnule. PuteÈ›i să cuceriÈ›i cu uÈ™urință localitatea dacă demonul e imobilizat, spuse Harrigan. — Da. Știu. Vanbrugh își întoarse ochii spre mine. Ei bine, căpitane, te prinzi? Dacă poÈ›i să duci cascadoria la bun sfârÈ™it, vei căpăta cel puÈ›in o Cruce de argint — scuză mă, de bronz. — Hm. Am făcut o pauză, căutându mi cuvintele. AÈ™ fi preferat o avansare în grad È™i demobilizarea, dar se putea să urmeze È™i astea. Oricum... Pe lângă faptul că mi riscam capul, mai aveam o obiecÈ›ie concretă: — Domnule, nu deÈ›in nici un fel de cunoÈ™tinÈ›e despre treaba asta. ÃŽn colegiu, era cât pe aci să cad la demonologie. — De asta mă ocup eu, interveni Graylock. — Dumneata! Mi am recuperat de pe jos maxilarul, dar nu am mai putut găsi nimic de spus. — ÃŽnainte de război, am fost vrăjitoarea È™efă a „AgenÈ›iei Ar¬canelor" din New York, replică dânsa, cu răceală. Acum È™tiam de unde avea atâta personalitate: era tipul femeii carieriste dintr un oraÈ™ mare. Tocmai ce nu pot eu suferi. — Știu la fel de multe despre stăpânirea demonilor ca oricine de prin părÈ›ile astea. Sarcina dumitale va fi să mi asiguri protec¬ția la ducere È™i la întoarcere. — Mda? am întrebat acru. Numai atât? Vanbrugh își drese vocea. Nu i plăcea ideea de a trimite o femeie într o asemenea misiune, dar timpul era prea scurt ca să poată găsi vreo alternativă. — Căpitanul Matuchek este unul dintre cei mai buni vârco¬laci activi, mă complimentă el. Ave, Caesar, morituri te salutant, mi am zis. Nu, nu asta voiam să spun, dar nu contează. Aveam să mă pot gândi în liniÈ™te la o exprimare mai bună, după cei voi fi murit. De fapt, nu mi era chiar teamă. Pe lângă descântecul care mi se aplicase ca să prevină frica, aveam motive să cred că È™ansele mele nu erau mai mici decât ale oricărui infanterist ajuns pe câmpul de luptă. Iar Vanbrugh nu È™i ar fi sacrificat oamenii într o misiune pe care ar fi considerat o fără speranță. Eu însă eram mai puÈ›in optimist decât el. — Sunt convins că doi experÈ›i pot trece de santinelele lor, continuă generalul. După aceea, va trebui să improvizaÈ›i. Dacă puteÈ›i neutraliza acel monstru, vom ataca mâine la prânz. Adău¬gă fioros: Dacă până în zori nu primim veÈ™ti de la voi, va trebui să ne regrupăm, să începem retragerea È™i să salvăm ce se mai poate. Okay, iată o hartă geodezică a oraÈ™ului È™i a împrejurimilor. Nu È™i mai pierdu timpul să mă întrebe dacă într adevăr mă oferisem ca voluntar. II Am condus o pe căpitan Graylock la cortul pe care l împărÈ›eam cu alÈ›i doi fraÈ›i ofiÈ›eri. ÃŽntunericul se furiÈ™a de a lun¬gul recilor perdele de ploaie. Am înaintat greoi prin nămol, păstrând tăcerea, până am ajuns sub pânza cortului. Colegii mei umblau pe afară, în patrulare, aÈ™a încât eram singuri. Am aprins flacăra spiriduÈ™ilor È™i m am aÈ™ezat pe podeaua udă de placaj. — Șezi acolo, am spus, arătând spre singurul nostru scăunel de campanie. Era o chestie însufleÈ›ită, pe care o cumpărasem în San Fran¬cisco; nu foarte deÈ™teaptă, dar ne căra obiectele personale È™i venea când o chemai. Se foi neliniÈ™tită când simÈ›i greutatea nefamiliară, apoi adormi iarăși. Graylock scoase un pachet de Wings È™i ridică întrebător din sprâncene. Am dat din cap, mulÈ›umindu i, iar o È›igară zbură spre gura mea. Personal, fumez pe front Luckies; tutunul cu auto aprindere e mai avantajos atunci când chibriturile s ar putea să fie umede. ÃŽn civilie, când îmi permiteam, marca mea favorită era Phillip Morris, deoarece micuÈ›ul spiriduÈ™ de fum, îmbrăcat în roÈ™u, poate, pe deasupra, să È›i prepare o băutură. Am fumat un timp în tăcere, ascultând ploaia. — Ei bine, am spus până la urmă, bănuiesc că dispui de un mijloc de transport. — Mătura personală. Nu mi place GI Willysul. Prefer ori¬când un Cadillac. Dar am recurs È™i la el. — Și ai asupra dumitale cărÈ›ile de farmece, prafurile È™i cele¬lalte nimicuri? — Doar niÈ™te cretă. Nici o acÈ›iune materială nu i de prea mare folos împotriva unui demon puternic. — Zău? Atunci cum rămâne cu ceara de sigiliu care închidea vasul lui Solly? — Nu ceara îl È›ine pe afreet înăuntru, ci pecetea. Descântecele sunt simbolice; de fapt, se crede că efectul lor e strict psihoso¬matic. ÃŽÈ™i supse obrajii, trăgând fumul în piept, È™i am văzut ce frumoasă osatură avea. S ar putea să ni se ivească la noapte ocazia de a testa această teorie. — Ei bine, atunci îți trebuie un pistol mic, cu încărcătură de argint; È™tii, au È™i ei vârcolacii lor. Eu o să iau un revolver cu grăsime, încă unul cu gloanÈ›e obiÈ™nuite, de patruzeci È™i cinci, È™i câteva grenade. — Ce ai zice È™i de un pistol cu apă? M am încruntat. ÃŽntotdeauna am considerat drept blasfemie folosirea ca armă a agheasmei, deÈ™i preotul militar spune că este permisă împotriva creaturilor din infern: — Nu ne foloseÈ™te la nimic, am spus. Musulmanilor le lipseș¬te acest ritual, aÈ™a că, bineînÈ›eles, nu folosesc nici o ființă care să poată fi controlată astfel. Ia să vedem, o să mai avem nevoie È™i de lanterna „Polaroid". Și cam asta i tot. Ike Abrams își vârî prin deschizătura cortului nasul lui mare. — N aÈ›i dori, dumneavoastră È™i doamna căpitan, ceva de mân¬care, domnule? întrebă. — Cum să nu? FireÈ™te. Și mi am spus că ar fi fost îngrozitor să mi petrec ultima noapte pe Midgard stând la coadă la haleală. După ce Ike dispăru, i am explicat fetei: — E doar trupete, dar la Hollywood am fost prieteni — făcea parte din personalul tehnic când am jucat în Chemarea străbuni¬lor È™i în Șeful Argintului - È™i, într un fel, se consideră ordonanÈ›a mea. Ne va aduce aici câte ceva de mâncare. — Știi, remarcă ea, epoca tehnologică are È™i o parte bună. ÃŽn È›ara asta antisemitismul era foarte răspândit. Nu doar printre cei câțiva maniaci ioanini, ci È™i în rândul cetățenilor obiÈ™nuiÈ›i È™i respectabili. — Adevărat? — Adevărat. Exista îndeosebi părerea falsă că evreii sunt laÈ™i È™i nu se găsesc niciodată în prima linie a frontului. Acum însă, când religia le interzice celor mai mulÈ›i dintre ei să facă farmece, È™i ortodocÈ™ii nu mai folosesc deloc incantaÈ›iile de invocare a spiritelor malefice, proporÈ›ia evreilor trupeÈ›i ori încadraÈ›i în echi¬pele de comando este prea mare ca să mai poată fi trecută cu vederea. Eu unul mă plictisisem de supermeni È™i eroi de benzi dese¬nate purtând mereu È™i mereu nume evreieÈ™ti — oare anglo saxonii nu fac È™i ei parte din cultura noastră? - dar fata avea dreptate. Iar asta arăta că era mai mult o sufletistă decât o maÈ™inărie de făcut bani. Sau poate numai o sufletistă. — Ce faci în viaÈ›a civilă? am întrebat, mai ales ca să scap de zgomotul enervant al ploii. — Ti am mai spus, mă repezi ea, iritată. Am lucrat pentru „AgenÈ›ia Arcanelor". Reclame, relaÈ›ii cu publicul È™i aÈ™a mai departe. — A, bine. Hollywoodul este cel puÈ›in la fel de fals, aÈ™a că n ar trebui să strâmb din nas. Oricum, nu mă puteam abÈ›ine s o fac. Specimenele de pe Madison Avenue îmi provocau dureri în dos. Să foloseÈ™ti adevă¬rata Artă ca să promovezi vreun nimeni îngâmfat sau ca să vinzi un produs a cărui calitate principală este asemănarea totală cu alte mărci de acelaÈ™i gen!... SPCA dresase cu asprime spiritele apelor ca să facă artezienele să vorbească È™i înghesuise salaman¬dre tinere în tuburi de sticlă ca să lumineze Broadwayul, dar eu continui să cred că s ar fi putut găsi întrebuințări mai bune pentru hârtia de împachetat decât să trâmbiÈ›eze parfumul Ma Chère. Care, de fapt, e o poÈ›iune de dragoste, deÈ™i cunoaÈ™teÈ›i prevederile regulamentelor poÈ™tale. — Nu înÈ›elegi, spuse ea. Este o parte a economiei noastre - o parte a întregii societăți. Crezi că un slujitor obiÈ™nuit ar fi capabil să repare, ăă, să zicem, o instalaÈ›ie de stropit iarba? Drace, nu! Probabil că ar lăsa libere stihiile apei, care ar inunda jumătate din oraÈ™ dacă nu ar exista farmecele inhibitoare. Iar noi, cei de la „Arcane", am desfășurat o campanie pentru a le con¬vinge pe Hydros că trebuie să ne respecte simbolurile. Þi am spus că este ceva psihosomatic să negociezi cu aceste fiinÈ›e într adevăr puternice. Pentru treaba asta, am fost nevoită să fac scufundări îmbrăcată în costum de scafandru. Am privit o cu mai mult respect. ÃŽncă de pe când umanitatea a descoperit cum să neutralizeze magnetismul ruinător din fierul rece È™i de când a început epoca invocării spiritelor malefice, lumea a avut nevoie de oameni îndrăzneÈ›i. După toate aparenÈ›ele, ea făcea parte dintre aceÈ™tia. Abrams ne aduse două tăvi cu raÈ›ii. Arăta deprimat È™i l aÈ™ fi invitat să ni se alăture, dar misiunea noastră era secretă, È™i trebuia să punem la punct detaliile. Căpitan Graylock descântă cafeaua, transformând o în Mar¬tini - nu suficient de sec - iar mâncarea pentru câini deveni cotlet — un pic cam prea prăjit; dar nu te poÈ›i aÈ™tepta să găseÈ™ti cele mai rafinate gusturi la o femeie È™i, de altfel, a fost cel mai bun grătar pe care l mâncasem în acea lună. Ea se mai relaxa puÈ›in când ajunserăm la coniac, È™i am aflat că bățoÈ™enia aceea respingătoare era pur È™i simplu o armură împotriva È™mecherilor cu care avea de a face; apoi am descoperit că prenumele noastre erau Steven È™i Virginia. Dar înserarea se prefăcuse în noapte È™i trebuia să plecăm. III S ar putea sa credeÈ›i că era o nebunie să trimiÈ›i doi oameni, dintre care o femeie, pe teritoriul unei divizii inamice È™i cu o asemenea însărcinare. Vi s ar putea părea că această misiune cerea cel puÈ›in o echipă de comando. Dar È™tiinÈ›a din zilele noa¬stre a transformat atât războiul, cât È™i industria, medicina È™i viaÈ›a de zi cu zi. ÃŽn orice caz, acÈ›iunea noastră era una disperată, iar creÈ™terea numărului de participanÈ›i n ar fi folosit prea mult. Oricine poate să înveÈ›e câteva È™iretlicuri vrăjitoreÈ™ti simple, să mânuiască o mătură zburătoare, un aspirator, un strung revolver sau orice alte obiecte care au fost presensibilizate; dar prea puÈ›ine fiinÈ›e din rasa umană pot fi calificate ca adepÈ›i. ÃŽn afara anilor de studiu È™i practică, e nevoie È™i de un talent înnăs¬cut. ÃŽntr un fel, este ca È™i teriantropia — dacă te numeri printre rarele persoane care au astfel de cromozomi, te poÈ›i transforma aproape din instinct în animalul caracteristic; altfel, trebuie ca transformarea ta să o efectueze puternice forÈ›e din afară. Prietenii mei savanÈ›i spun că Arta presupune considerarea universului ca un set de infinituri cantoriene. In interiorul orică¬rei categorii date, partea este egală cu întregul È™i aÈ™a mai departe. O vrăjitoare bună putea să facă toate farmecele de care probabil urma să avem nevoie; o trupă mai mare ar fi fost mult mai uÈ™or de descoperit, ceea ce ar fi pus în pericol viaÈ›a unor oameni preÈ›ioÈ™i. Deci Vanbrugh avea dreptate să ne trimită numai pe noi doi. Problema cu principiile militare logice este că, din când în când, eÈ™ti prins tu însuÈ›i în ghearele lor. Virginia È™i cu mine ne întoarserăm spatele unul altuia È™i ne schimbarăm hainele. Ea îmbrăcă un costum larg È™i un bluzon militar, iar eu salopeta din material elastic, care mi se potrivea È™i în postura de vârcolac. Ne puserăm căștile, ne luarăm echipa¬mentul, apoi ne privirăm. Chiar È™i în uniforma verde È™i lăbărÈ›ată de luptă, ea arăta grozav. — Ei bine, am spus cu o voce fadă, mergem? Nu mi era frică, bineînÈ›eles. Fiecare recrut este imunizat împotriva fricii, atunci când i se dau însemnele. Dar nu mi plăcea planul. — Cu cât mai repede, cu atât mai bine, răspunse ea. Apoi, ieÈ™ind în uÈ™a cortului, fluieră. Mătura ei coborî în picaj È™i ateriză chiar lângă intrare. DeÈ™i de pe coada acesteia se demon¬taseră toate podoabele cromate, se vedea că este un obiect bine întreÈ›inut. Scaunele din cauciuc spongios aveau amortizoare bu¬ne È™i spătare cu design ca lumea, nu ca acelea ale armatei. Ani¬malul ei sacru era un motan gigantic, negru ca miezul nopÈ›ii pe timp de furtună, cu ochi galbeni È™i răi. ÃŽÈ™i arcui spatele È™i scuipă indignat. Vraja de impermeabilitate împiedica ploaia să l atingă, dar animalului nu i plăcea nici aerul umed. Virginia îl mângâie sub bărbie. — Oh, lasă, Svartalf, murmură ea. Pisică bună, spirit ales, prinÈ› al întunericului, dacă supravieÈ›uim acestei nopÈ›i, vei dormi în perne pufoase È™i vei linge friÈ™ca dintr un castron de aur. El își coborî urechile È™i È™i ambala motorul. M am suit pe scaunul din spate, mi am introdus picioarele în scări È™i m am rezemat de spătar. Fata se urcă în faÈ›a mea È™i îi fredona ceva cozii de mătură. Aceasta zvâcni în sus, pământul se îndepărtă, iar tabăra fu înghiÈ›ită de întuneric. Amândurora ni se dăduseră priviri vrăjitoreÈ™ti, - de fapt, vedere în infraroÈ™u - deci nu aveam nevoie de lumini. Când ajunserăm deasupra norilor, văzurăm o boltă gigantică plină de stele, iar dedesubt o albeață vagă, învolburată. Am mai zărit È™i două P 56 care executau un zbor de patrulare; niÈ™te chestii rapide, dotate fiecare cu câte È™ase cozi de mătură, pe măsura greutății armurii È™i a mitralierelor. Le lăsarăm în urmă È™i ne îndreptarăm, cu mare viteză, spre nord. Mi am aÈ™ezat BAR ul în poală. Auzeam aerul È™uierând pe lângă noi. Dedesubt, în întunecimea neregulată a dealurilor, apăreau licăriri intermitente: un duel de artilerie. Până acum, nimeni nu reuÈ™ise să rostească îndeajuns de repede un descântec încât să abată de pe traiectorie obuzele ori să le facă să implodeze. Se pare că „General Electric" era pe cale să creeze un dispozitiv capabil să recite formula în microsecunde, dar între timp marile tunuri con-tinuau să vorbească. Trollburg se afla acum doar la câteva mile depărtare de noi. ÃŽl vedeam ca pe o masă vagă È™i răsfirată, camuflat împotriva tunurilor È™i a bombardierelor noastre. Ar fi fost grozav să fi avut la dispoziÈ›ie o armă atomică, dar atâta timp cât tibetanii menÈ›i¬neau în funcÈ›iune roÈ›ile rugăciunilor pentru războiul fără arme nucleare, aceste gânduri rămâneau de domeniul È™tiinÈ›ifico fantasticului. Mi am simÈ›it muÈ™chii abdomenului contractându se. Motanul își înălță coada È™i scuipă. Virginia repezi brusc în jos coada măturii. Aterizarăm în mijlocul unui pâlc de copaci. Virginia se în¬toarse spre mine. — Avanposturile lor trebuie să fie pe undeva prin apropiere, È™opti ea. Nu am îndrăznit să încerc să aterizez pe un acoperiÈ™; am fi fost reperaÈ›i foarte uÈ™or. Va trebui să intrăm altfel în oraÈ™. Am încuviinÈ›at. — Bine. AÈ™teaptă o clipă. Am îndreptat lanterna asupra mea. Acum pare de necrezut că, doar cu zece ani în urmă, transformarea depindea de o stră¬lucitoare lună plină! Apoi, Wiener a demonstrat că procesul de¬pinde doar de lumina polarizată, cu lungimea de undă corectă, care stimulează glanda pineală, iar corporaÈ›ia „Polaroid" a scos încă un profit de un milion de dolari, dacă nu mai mult, din lentilele vârcolac la dorință. Nu i uÈ™or să È›ii pasul cu această epocă înspăimântătoare È™i minunată în care trăim, dar nu aÈ™ schimba o pentru nimic în lume. Prin mine trecu obiÈ™nuita senzaÈ›ie de unduire, contorsionare, scurta perioadă de ameÈ›eală îmbătătoare È™i de durere pe jumătate extatică. Atomii mi se reaÈ™ezară în cu totul alte molecule, nervii își dezvoltară ramificaÈ›ii noi È™i pierdură altele, oasele deveniră pentru scurt timp fluide, iar muÈ™chii - ca elasticul întins. Apoi m am stabilizat, m am scuturat, mi am scos coada de lup prin deschizătura pantalonilor mulaÈ›i pe corp È™i am mirosit mâna Virginiei. Ea îmi mângâie gâtul, pe sub cască. — Bun băiat, È™opti. Du te È™i atacă i. M am întors È™i am dispărut în tufiÈ™uri. O mulÈ›ime de scriitori au încercat să înfățiÈ™eze ce simte un vârcolac, È™i fiecare dintre ei a dat greÈ™, fiindcă limbajul omenesc nu dispune de cuvintele potrivite. Vederea mea nu mai era pă¬trunzătoare; deasupra, stelele se înceÈ›oÈ™aseră, iar lumea căpătase o monotonie lipsită de culoare. Dar auzeam cu o acuitate care aproape că transforma noaptea într un tunet, percepÈ›ia trecând în domeniul supersonic; în nări îmi năvăli un univers de mirosuri: iarbă udă È™i pământ fertil, mireasma vagă, fierbinte È™i dulce a fricosului È™oarece de câmp, izul puternic al tunurilor È™i al unsorii, o boare de fum înÈ›epător... Biată umanitate stupefiată, aproape insensibilă la asemenea minunății! Latura psihologică este cel mai greu de tradus în vorbe. Eram lup, cu nervii, glandele È™i instinctele unui lup, cu inteligen¬ța ascuÈ›ită, dar limitată, a unui lup. Aveam amintirile È™i idealurile unui om, dar acestea deveniseră ireale, ca într un vis. Numai printr un efort al voinÈ›ei bine antrenat reuÈ™eam să nu pierd con¬tactul cu ele È™i să nu pornesc, urlând, după primul iepure. Nu i nici o mirare că în vremurile de demult, înainte ca ei înÈ™iÈ™i să înÈ›eleagă schimbările mentale care au loc È™i să capete încă din copilărie o educaÈ›ie corectă, vârcolacii aveau o reputaÈ›ie proastă. Cântăream nouăzeci de kilograme - legea conservării masei păstrându se, ca oricare altă lege a naturii - în consecință, eram un lup destul de mare. Dar îmi venea uÈ™or să mă strecor printre tufiÈ™uri, peste pajiÈ™ti È™i prin viroage, ca o umbră rătăcitoare. Mă aflam aproape în oraÈ™ când am simÈ›it în apropiere mirosul unui om. M am lipit de pământ, blana cenuÈ™ie zbârlindu mi se de a lungul spinării, È™i am aÈ™teptat. Santinela se apropie de mine. Era un bărbos înalt, cu cercei de aur care sclipeau stins în lumina stelelor. Turbanul pe care l purta înfășurat în jurul căștii se pro¬fila monstruos pe Calea Lactee. L am lăsat să treacă, apoi i am luat urma, până când am văzut o altă santinelă. Erau instalate în jurul Trollburgului, fieca¬re patrulând pe un arc de o sută de iarzi È™i întâlnindu È™i camarazii la capetele acestuia. Nu era o treabă uÈ™oară să... Am auzit un murmur. M am ghemuit. Pe deasupra trecu, aidoma unei fantome, unul dintre aparatele lor de zbor. Pe covor am văzut întinÈ™i doi oameni cu mitraliere. Survolau leneÈ™, la altitudine joasă, cercul santinelelor. Trollburgul era bine păzit. Trebuia să trecem cumva, eu È™i Virginia, de acel pichet. ÃŽmi doream ca transformarea să mi fi lăsat deplinătatea judecății omeneÈ™ti. Impulsul de lup mă îndemna, pur È™i simplu, să sar asupra celui mai apropiat individ, dar asta ar fi adus toată garni¬zoana pe capul meu îmblănit. Stai puÈ›in... poate că tocmai de aÈ™a ceva era nevoie! M am întors, în salturi, înapoi în desiÈ™. Motanul Svartalf mă zgârie È™i urcă repede într un copac. Virginia Graylock tresări, pistolul îi apăru iute în mână, apoi se relaxă È™i râse nervoasă. Puteam să acÈ›ionez singur lanterna agățată de gât, chiar È™i lup fiind, dar mergea mult mai repede dacă mă ajuta ea. — Ei bine? mă întrebă când am fost iarăși om. Ce ai aflat? I am descris situaÈ›ia È™i am văzut o încruntându se È™i muÈ™cându È™i buzele. Chiar că erau niÈ™te buze foarte potrivite pentru aÈ™a ceva. — Nu i prea bine, gândi cu glas tare. De asta mă È™i temeam. — Auzi, i am replicat, poÈ›i să localizezi foarte repede afreetul? — O, da. Am studiat la Universitatea din Congo È™i m am descurcat bine la cursul de adulmecări vrăjitoreÈ™ti. Și ce i cu asta? — Dacă atac una dintre santinele È™i provoc astfel un tămbălău, principala lor atenÈ›ie va fi îndreptată în direcÈ›ia aceea. Vei avea o È™ansă bună să zbori neobservată peste linia de apărare, iar o dată ajunsă în oraÈ™, o tarnkappe... ÃŽÈ™i scutură capul roÈ™cat. — Nu mi am adus nici una. Sistemul lor de detecÈ›ie este la fel de bun ca È™i al nostru. De fapt, invizibilitatea s a demodat. — Hm... mda, bănuiesc că ai dreptate. Ei, oricum, poÈ›i să profiÈ›i de întuneric ca să ajungi la casa demonului. O dată acolo, va trebui să cânÈ›i după ureche. — Am bănuit că vom fi nevoiÈ›i să facem ceva de genul ăsta, replică ea. Apoi, cu o blândeÈ›e care mă uimi, adăugă: Dar, Steve, este un risc prea mare pentru tine. — Doar dacă m ar lovi cu argint, dar majoritatea gloanÈ›elor lor sunt de plumb. Trasoarele le folosesc ca È™i noi: fiecare al zecelea glonÈ› este de argint. Probabilitatea de a mă întoarce nevătămat este, aÈ™adar, de nouăzeci la sută. — EÈ™ti un mincinos. Dar unul viteaz. Nu eram viteaz deloc. E înălțător să te gândeÈ™ti la Valley Forge ori Alamo, San Juan Hill sau Casablanca, unde armata noastră, superioară numeric, a oprit trei divizii de tancuri Panther ale lui Afrika Korps condus de von Ogerhaus - dar cu condiÈ›ia ca tu însuÈ›i să stai confortabil È™i în deplină siguranță. Adânc, sub descântecele antipanică, în abdomenul meu se strângea un nod rece. TotuÈ™i, nu vedeam nici o altă cale de rezolvare a situaÈ›iei, iar refuzul de a încerca ar fi însemnat curtea marÈ›ială. — O să i fac să alerge de au să cadă din picioare, când or să înceapă să mă urmărească, i am spus. După ce mă descotorosesc de ei, o să încerc să vin înapoi ca să te întâlnesc. — ÃŽn ordine. Pe neaÈ™teptate, se ridică în vârful picioarelor È™i mă sărută. Impactul fu exploziv. Pentru moment, am rămas încremenit, privind o. — Ce faci sâmbătă seara? am întrebat o, cu vocea uÈ™or tre¬murătoare. Râse. — Nu È›i face iluzii, Steve. Lupt la cavalerie. — ÃŽhî; dar războiul n o să dureze veÈ™nic. I am zâmbit, un rânjet nonÈ™alant, războinic, care o făcu să întârzie cu privirile asupra mea. Câteodată e folositoare È™i expe¬rienÈ›a de actor. Am pus la punct detaliile cât de bine am putut. Nici ea nu avea o treabă uÈ™oară: cu siguranță că afreetul era bine păzit È™i, oricum, era el însuÈ™i foarte periculos. Șansele noastre de a mai vedea lumina zilei nu erau prea mari. Mi am reluat forma de vârcolac È™i i am lins mâna. Ea îmi ciufuli blana. Apoi m am topit în întuneric. ÃŽmi alesesem o santinelă ce patrula destul de departe de autostrada de a lungul căreia fuseseră instalate, cu siguranță, bariere. De fiecare parte a victimei mele se vedea câte un bărbat, umblând încet încoace È™i încolo. M am furiÈ™at în spatele unui ciot care se afla cam la mijlocul sectorului său È™i l am aÈ™teptat. Când a venit spre mine, am sărit. Am prins o imagine in¬stantanee È™i întunecată a ochilor È™i a dinÈ›ilor unui chip bărbos, l am auzit urlând, am adulmecat duhoarea crescândă a fricii sale, apoi ne am ciocnit unul de altul. El căzu pe spate, zbătându se, iar eu i am căutat gâtul. Fălcile mele i au prins braÈ›ul È™i am simÈ›it pe limbă sângele cald È™i sărat. Þipă iarăși. Am sesizat cum chemarea se propagă pe linia de patrulare. Cei doi sarazini din apropiere săriră în ajutor. I am sfârtecat gâtul primului È™i m am încordat să sar asupra celui de al doilea. Acesta trase. GlonÈ›ul trecu prin mine, provocându mi o du¬rere sfâșietoare, È™i mă făcu să mă împleticesc. Dar omul nu È™tia cum să procedeze cu un vârcolac. Ar fi trebuit să se lase într un genunchi È™i să continue să tragă până când ajungea la un glonÈ› de argint; dacă era necesar, ar fi trebuit să mă imobilizeze, chiar să mă È›intuiască în vârful baionetei în timp ce trăgea. Soldatul însă continua să alerge spre mine, chemându l pe Allahul sectei lui eretice. Þesuturile mi se refăcură pe când mă repezeam spre el. Am trecut de baionetă È™i de gura È›evii È™i l am lovit, destul de tare ca să scape arma, dar nu È™i cât să l răstorn. El își încordă picioarele, mă înÈ™făcă de gât È™i se agăță de mine. Mi am ridicat piciorul stâng din spate în dreptul gleznei lui È™i l am lovit. Soldatul căzu cu mine deasupra, exact în poziÈ›ia pe care o caută întotdeauna într o luptă un om lup. Mi am rotit capul; i am înÈ™făcat braÈ›ul È™i m am eliberat din strânsoare. ÃŽnainte să apuc să termin treaba, alÈ›i trei inamici se aruncară asupra mea. Iataganele lor loveau întruna, pătrunzându mi prin¬tre coaste È™i ieÈ™ind iar. BăieÈ›ii erau foarte slab pregătiÈ›i. Mi am croit drum prin grămadă - erau deja È™ase - È™i am fugit. Printre mirosurile de sudoare È™i sânge am simÈ›it o boare foarte vagă de Chanel No.5, iar ceva din mine râse de bucurie. Virginia trecuse, prin confuzia generală, zburând cu mătura la un picior deasupra pământului È™i se afla acum în Trollburg. Sarcina mea era actualmente să pornesc o vânătoare, iar în cursul acesteia să nu încasez nici un glonÈ› de argint. Am urlat ca să i provoc pe oamenii care ieÈ™eau din casele de la periferie È™i i am lăsat să arunce o privire asupra mea, apoi am luat o la fugă peste câmp. Nu prea repede, ca să nu mă piardă din vedere È™i în zigzag, ca să evit să fiu lovit. Ei mă urmară, împiedicându se È™i È›ipând. După informaÈ›iile deÈ›inute de dânÈ™ii, putea fi vorba de un simplu raid al unei unități de comando. Pichetele probabil că se refăcuseră, È™i toată garnizoana fusese alertată. Dar cu siguranță că nimeni, în afară de câțiva ofiÈ›eri superiori, nu È™tia despre existenÈ›a afreetului, È™i nici unul dintre aceÈ™tia din urmă nu avea habar că noi obÈ›inusem această informaÈ›ie. Deci nu aveau cum să ghicească ceea ce plănuisem. Poate că vom reuÈ™i să ne ducem la bun sfârÈ™it misiunea... Ceva a trecut vâjâind deasupra capului meu — unul dintre nenorocitele lor de covoare zburătoare. Se repezi spre mine ca un È™oim, cu mitralierele răpăind. M am îndreptat spre cel mai apropiat pâlc de copaci. Intre copaci! Dacă mi dădeau un răgaz, aÈ™ fi putut... N a fost să fie. Am auzit un salt în spatele meu, am simÈ›it mirosul înÈ›epător È™i am scheunat. Omul tigru putea să alerge la fel de repede ca mine. ÃŽn clipa aceea, mi am adus aminte de un ghid bătrân pe care l cunoscusem în Alaska È™i mi am dorit mai mult decât orice ca el să fi fost cu mine. Era un om urs kodiak. Apoi m am răsucit È™i l am întâmpinat pe tigru, înainte ca el să mă atace. Era o namilă, de cel puÈ›in două sute cincizeci de kilograme. Ochii îi scânteiau deasupra colÈ›ilor imenÈ™i. Ridică o labă care mi ar fi putut rupe spinarea ca pe o crenguță uscată. M am repezit arțăgos spre el, apoi m am retras dansând, înainte să mă poată lovi. O parte din mine îi auzea pe inamici, care se poticneau prin tufiÈ™uri, încercând să ne găsească. Tigrul sări. L am evitat È™i am dat buzna spre cel dintâi tufiÈ™. Puteam să trec prin locuri inacce¬sibile urmăritorului. Acesta se ridică pe labele din spate È™i porni printre copaci după mine, mârâind. Am văzut un spaÈ›iu îngust printre doi stejari gigantici, prea mic pentru el, È™i m am grăbit într acolo. Dar era prea îngust È™i pentru mine. ÃŽn jumătatea de secundă cât am rămas imobilizat, el mă ajunse. Luminile explodară È™i se stinseră. IV Nu mă aflam nicăieri È™i nicicând. Propriul meu corp se depărtase de mine sau eu de el. Cum să mă pot gândi la întunericul etern È™i infinit, la frig È™i la deÈ™ertăciune, dacă eram lipsit de simÈ›uri? Cum să pot ajunge deznădăjduit, dacă nu eram nimic altceva decât un punct în spaÈ›iu timp? Ba nu, nici măcar atât, pentru că nu exista nimic, nimic pe care să poÈ›i să l iubeÈ™ti, să l urăști, de care să te temi sau cu care să ai vreo legătură. MorÈ›ii erau mai puÈ›in singuri decât mine, pentru că eu eram singurul lucru existent. Aceasta era disperarea mea. Dar în acel moment, sau după un cvadrilion de ani, ori È™i una, È™i alta, ori nici una, nici alta, am reuÈ™it să aflu altceva. Mă găseam în situaÈ›ia unui solipsist. Fiind inconÈ™tient È™i neajuto¬rat, nu puteam decât să împărtășesc acel egotism, împins atât de departe, încât nu lăsa loc nici măcar speranÈ›ei. Mă zvârcoleam în maree È™i furtunile gândurilor erau prea îndepărtate, prea străine È™i prea vaste pentru mine ca să le pot recepÈ›iona, cu excepÈ›ia ideii că ar fi posibil să aud cum mă va înghiÈ›i oceanul polar. ... pericol, ăsta de aici... el È™i ceilalÈ›i doi... pot reprezenta, într un fel, un pericol cumplit... nu acum (batjocoritor) când contribuie doar la prăbuÈ™irea unui plan deja sortit eÈ™ecului... nu; mai târziu, când se va contura următorul plan; acela mare, căruia războiul acesta îi este numai o frunzuliță timpurie... ceva legat de ei avertizează vag despre o primejdie... de aÈ™ putea să scanez mai bine în timp!... trebuie să fie tustrei înlăturaÈ›i, distruÈ™i, să li se vină de hac înainte ca potenÈ›ialul să le crească... dar încă nu pot să iniÈ›iez nimic... să sperăm că vor fi uciÈ™i în cursul firesc al războiului... dacă nu, va trebui să mi aduc amin¬te de ei È™i să încerc mai târziu... acum am prea multe alte treburi, să salvez seminÈ›ele pe care le am risipit în lume... peste lanurile mele zboară stolurile de păsări ale duÈ™manului, ciori înfometate È™i vulturi care le păzesc... (cu ură din ce în ce mai sălbatică) păsărilor, o să picaÈ›i în capcanele mele...împreună cu Cel Care v a pierdut! Și atât de mare era forÈ›a acelei duÈ™mănii din final, încât am fost eliberat. V Am deschis ochii. Pentru moment, n am simÈ›it decât groază. Mă salvă suferinÈ›a fizică, alungând amintirile într acolo unde hălăduiesc coÈ™marurile pe jumătate uitate. Prin minte îmi trecu ideea că, probabil, È™ocul mă făcea să delirez. Nici un teriantrop înnăscut, aflat în cea mai bună formă fizică, nu este chiar atât de invulnerabil cum cred majoritatea oamenilor. In afară de acÈ›iunea unor elemente cum ar fi argin¬tul — otravă biochimică pentru un metabolism aflat în acea stare semifluidă - rănile care afectează un organ vital pot È™i ele opri viaÈ›a; amputările devin permanente dacă nu se află prin apropiere un chirurg care să coasă la loc cele două părÈ›i, înainte ca toate celulele să fi murit; È™i aÈ™a mai departe, È™i aÈ™a mai departe, fără intenÈ›ia să devin didactic. TotuÈ™i, suntem o plămadă viguroasă. Primisem o lovitură care probabil îmi frânsese gâtul. Dar, din moment ce măduva spinării nu fusese complet secÈ›ionată, strică-ciunea se vindecase, cu viteza terio normală. Problema era că ei mă găsiseră È™i folosiseră lanterna ca să mă transforme iarăși în om, înainte ca durerile inerente să înce¬teze. Capul îmi bubuia È™i îmi era greață. — Ridică te! Cineva îmi înfipse o cizmă în coaste. M am ridicat clătinându mă. ÃŽmi luaseră echipamentul, in¬clusiv lanterna. Un grup stătea cu armele îndreptate spre mine. Flăcăul tigru se È›inea pe aproape. Sub formă omenească, avea cam doi metri È™i zece È™i era monstruos de gras. ÃŽncercând să mi focalizez privirea înceÈ›oÈ™ată din cauza durerii de cap, am văzut că purta însemnele de emir - care în aceste zile e mai degrabă un grad militar È™i nu un titlu, dar oricum ceva destul de important. — Vino, spuse el. Porni în faÈ›a mea, iar eu l am urmat, împins brutal din spate. Le am văzut pe cer covoarele zburătoare È™i le am auzit vâr¬colacii urlând în timp ce căutau urmele altor americani. Dar eram prea buimăcit ca să mi mai pese. Am pătruns în oraÈ™, unde cizmele noastre sunau înăbuÈ™it pe asfalt, È™i ne am îndreptat spre centru. Trollburgul nu e mare; să tot fi avut, pe vremuri, vreo cinci mii de locuitori. Majoritatea străzilor erau pustii. Am întâlnit trupe sarazine, tunuri antiaeriene îndreptate spre cer, un dragon greoi, cu flăcări pâlpâindu i în jurul fălcilor È™i cu tunuri ieÈ™ind din howdah ul blindat. Nici urmă de civili, dar È™tiam ce se întâmplase cu ei. Tinerele atrăgătoare nimeriseră în haremurile ofiÈ›erilor, ceilalÈ›i fuseseră uciÈ™i sau închiÈ™i în lagăre, aÈ™teptând să pornească spre târgurile de sclavi. Până să ajungem la hotelul unde se afla Cartierul General al inamicului, durerile îmi trecuseră, iar mintea îmi era limpede. Date fiind împrejurările, asta era de două ori o binecuvântare. Am fost dus sus, într un apartament, È™i mi s a spus să rămân în picioare în faÈ›a unei mese. Emirul se aÈ™eză în spatele ei, pe lângă pereÈ›i se înÈ™irară È™ase paznici, iar un pașă tânăr de la Spionaj luă loc aproape de noi. Emirul se întoarse spre pașă È™i i adresă câteva cuvinte - presupun că ceva de genul: „De asta mă ocup eu, tu ia notiÈ›e." Apoi se uită iar spre mine. Ochii lui aveau o nuanță verde pal, ca aceia de tigru. — Acum, zise într o engleză curată, o să È›i pun câteva între¬bări. Te rog, identifică te. I am declarat, maÈ™inal, că mă numesc Sherrinford Mycroft, căpitan A.U.S., È™i i am comunicat numărul de înmatriculare. — Nu este numele tău adevărat, nu i aÈ™a? întrebă el. — BineînÈ›eles că nu! Cunosc ConvenÈ›ia de la Geneva, È™i nu mă veÈ›i putea deochea blestemându mi numele. Sherrinford Mycroft este pseudonimul meu oficial. — Califatul nu a semnat ConvenÈ›ia de la Geneva, spuse calm emirul, iar câteodată, într un jihad, sunt necesare măsuri seve¬re. Care a fost scopul raidului? — Nu sunt obligat să vă răspund, am ripostat. Tăcând, aÈ™ fi reuÈ™it acelaÈ™i lucru: să câștig timp pentru Virginia. Dar metoda n ar fi fost la fel de eficientă. — Ai putea fi convins să ne răspunzi. Dacă ne am fi aflat într un film, i aÈ™ fi spus că venisem să culeg margarete È™i aÈ™ fi continuat să fac glume în timp ce ei aduceau niÈ™te menghine de strivit degetele. ÃŽn practică, mă cam plictiseam. — In ordine, am spus. Eram în cercetare. — Doar tu, singur? — Cu alÈ›i vreo câțiva. Sper că ei au reuÈ™it să scape. Asta putea să le dea de lucru un timp băieÈ›ilor lui. — MinÈ›i, constată el liniÈ™tit. — N am ce să fac dacă nu mă credeÈ›i. ÃŽÈ™i miji ochii. — Voi È™ti în curând dacă ai spus adevărul. Dacă nu, Eblis să se milostivească de tine. Nu m am putut stăpâni. Am tresărit violent È™i am transpirat instantaneu. Emirul râse. Avea un râs neplăcut, un fel de mârâit È™uierător, scos din fundul gâtului, ca al unui tigru care È™i hârjo¬neÈ™te prada. — Mai gândeÈ™te te, mă sfătui el È™i È™i îndreptă atenÈ›ia spre niÈ™te hârtii de pe masă. ÃŽn cameră coborî liniÈ™tea. Paznicii încremeniseră, ca È™i când ar fi fost turnaÈ›i în bronz. Tânărul sublocotenent moțăia sub turban. ÃŽn spatele emirului se afla o fereastră ce dădea spre întunericul nopÈ›ii. Singurele zgomote erau ticăitul puternic al unui ceas È™i fâsâitul hârtiilor. Și ambele păreau să accentueze tăcerea. Eram obosit, capul mă durea, în gură aveam un gust neplă¬cut È™i mi se făcuse sete. Epuizarea fizică pricinuită de statul în picioare era È™i ea menită să contribuie la descurajarea mea. Prin minte îmi trecu ideea că, probabil, emirul începuse să se teamă de noi, dacă își dădea atâta osteneală cu un singur prizonier. Era un lucru minunat pentru cauza americană, dar o consolare prea mică pentru mine. Mi am rotit ochii, studiind decorul. Nu erau prea multe de văzut; o cameră de hotel, mobilată standard. Emirul își încărcase biroul cu o mulÈ›ime de obiecte: un glob de cristal, inutil din cauza bruiajului nostru; un bol frumos, din sticlă È™lefuită, furat din locuinÈ›a cuiva; un set drăguÈ› de pahare din cristal; o casetă din sticlă de cuarÈ›, pentru trabucuri; o carafă plină cu ceva care semăna a scotch bun. Bănuiesc că, pur È™i simplu, emirului îi plăceau cristalurile. Chemă un trabuc, fluturând din mână ca să deschidă cutia; o havană zbură în gura lui È™i se aprinse singură. ÃŽn timp ce minutele abia se târau, o scrumieră se ridica din când în când să recepÈ›ioneze scrumul. Mi am dat seama că tot ce poseda el era astfel vrăjit încât să se ridice È™i să se miÈ™te cu uÈ™urință. Un om atât de gras, care plătea astfel preÈ›ul pentru a se preface într un tigru într adevăr mare, avea nevoie de un asemenea confort. LiniÈ™tea era adâncă. Luminile străluceau orbitor deasupra noastră. Mi se părea hidos de nepotrivit să văd obiÈ™nuitele focuri de spiriduÈ™i produse de GE1 strălucind peste capetele acelea acoperite cu turbane. ÃŽncepusem să întrevăd licăririle slabe ale unei idei. ÃŽncă nu È™tiam cum o s o pun în aplicare, dar, ca să mi treacă timpul mai uÈ™or, am început să alcătuiesc câteva vrăji. Poate că trecuse o jumătate de oră, deÈ™i mie mi se păruse mai degrabă o jumătate de secol, când uÈ™a se deschise È™i înăuntru tropăi un fennec, vulpea micuță a deÈ™ertului african. ÃŽn vreme ce acesta intra într un dulap, ca să obÈ›ină întunericul necesar folosi¬rii lanternei, emirul își ridică privirile. Tipul care ieÈ™i din dulap după aceea era, fireÈ™te, un pitic având cam treizeci de centimetri înălÈ›ime. Se înclină adânc È™i vorbi repede, cu o voce piÈ›igăiată. — AÈ™a deci. Emirul își întoarse încet fata către mine. Mi se raportează că nu s a găsit nici o altă urmă în afara celor lăsate de tine. Ai minÈ›it. — Nu v am spus? am întrebat. ÃŽmi simÈ›eam gâtul ciudat de uscat. Folosim bufniÈ›e È™i lilieci. Eu am fost singurul lup. — Las o baltă, replică el plictisit. Știu la fel de bine ca È™i tine că singurii oameni lilieci sunt vampirii, È™i vampirii sunt - cum spuneÈ›i voi - 4 F în toate armatele. Era adevărat. Destul de des, câte un general de birou întreba de ce nu ne alcătuim un detaÈ™ament Dracula. Răspunsul este unul de rutină: vampirii sunt prea uÈ™ori È™i fragili; nu pot să suporte lumina soarelui; dacă nu primesc o raÈ›ie constantă de sânge, există riscul să È™i atace propriii camarazi; È™i nu i poÈ›i folosi în preajma trupelor italiene. Mi am zis vreo câteva în sinea mea; mintea îmi fusese prea amorÈ›ită ca să gândească logic. — Cred că ne ascunzi ceva, continuă emirul. Făcu semn spre pahare È™i carafă, care îi oferiră o porÈ›ie de scotch. Sorbi cu chibzuială. Secta Califatului era eretică È™i în privinÈ›a băuturilor alcoolice; susÈ›inea că, dacă Profetul a interzis vinul, nu a spus nimic despre bere, gin, whisky, coniac, rom sau akvavit. — Va trebui să folosim metode mai dure, hotărî în cele din urmă emirul. Speram să le putem evita. ÃŽÈ™i înclină capul spre gărzi. Doi dintre soldaÈ›i mă apucară de braÈ›e. PaÈ™a începu să mă lucreze. Se pricepea. Omul fennec îl privi cu lăcomie, iar emirul, pufăind din trabuc, își îndreptă atenÈ›ia spre hârtiile sale. După câteva minute lungi, dădu un ordin. SoldaÈ›ii mă eliberară È™i chiar îmi oferiră un scaun de care aveam mare nevoie. M am aÈ™ezat, respirând din greu. Emirul mă privi cu blân¬deÈ›e. — Regret ce s a întâmplat. Nu este nici o plăcere. Ciudat, dar l am crezut. Să sperăm că o să fii rezonabil È™i nu va trebui să È›i producem vătămări ireversibile. Nu cumva doreÈ™ti un trabuc? Vechea procedură de gradul trei. ÃŽl bruftuluieÈ™ti pe om un timp, apoi îi arăți bunătate. AÈ›i fi surprinÈ™i să aflaÈ›i cât de des dă rezultate această metodă. — Vrem informaÈ›ii despre trupele voastre È™i planurile lor de acÈ›iune, spuse emirul. Dacă vei coopera È™i te vei converti la adevărata credință, poÈ›i să obÈ›ii o poziÈ›ie onorabilă în rândurile noastre. Califatul acceptă oamenii capabili. Zâmbi. După război, dacă vei dori, îți vei putea alege pentru harem femei de la Holly¬wood. — Iar dacă nu cânt totul..., am murmurat. El își desfăcu braÈ›ele. — Nu È›i vei mai putea dori nici un harem. Alegerea îți apar¬ține. — Lasă mă să mă gândesc, i am cerut. Nu i aÈ™a de uÈ™or. — Te rog, răspunse el politicos È™i È™i concentră atenÈ›ia asupra hârtiilor. M am relaxat cât am putut, trăgând fumul adânc în piept È™i adunându mi puterile. Descântecele militare puteau fi anihilate de către tehnicienii lor numai dacă mi dădeam de bună voie consimțământul, iar eu nu doream asta. Am studiat fereastra din spatele emirului. Ar fi însemnat o cădere de la înălÈ›imea a două etaje, căreia probabil că nu i aÈ™ fi supravieÈ›uit. TotuÈ™i, soluÈ›ia mi se părea preferabilă tuturor celorlalte oferte primite. Am trecut în revistă descântecele pe care le stăpâneam. Un adevărat tehnician trebuie să cunoască cel puÈ›in una dintre lim¬bile mistice - latina, greaca, araba clasică, sanscrita, norvegiana veche È™i altele - pentru motivele standard ale È™tiinÈ›ei simpatetice. Fenomenele paranormale nu sunt foarte influenÈ›ate de limbajul comun. Dar în afară de rimele obiÈ™nuite ale incantaÈ›iilor, absolut necesare ca să poÈ›i folosi aparatura din viaÈ›a de zi cu zi, nu È™tiam mare lucru. TotuÈ™i, cunoÈ™team destul de bine un dialect cât de cât ezote¬ric. N aveam habar dacă va funcÈ›iona, dar puteam să încerc. M am miÈ™cat, cu toÈ›i muÈ™chii încordaÈ›i. Făceam un efort enorm ca să par nepăsător. Am scuturat scrumul trabucului. ÃŽn timp ce ridicam iarăși È›igara, scrumiera preluă È™i scrumul de la emir. Mi am alcătuit în minte rima, am vârât trabucul între buze È™i am murmurat incantaÈ›ia: Ashes way of the urningbay, upward way onway eturningray, as way the arksspay do yfloy, ikestray imhay in the eye way!1 Mi am închis ochiul drept È™i am adus vârful fierbinte al trabucului aproape de pleoapă. Trabucul El Fumo al emirului sări în sus È™i ateriză în ochiul drept al acestuia. Emirul È›ipă È™i căzu pe spate. Eu am sărit în picioare. Următoarea mea È›intă era omul fennec; dintr un salt am ajuns lângă el. I am rupt gâtul micuÈ›, aplicându i o lovitură cu latul palmei, È™i am înÈ™făcat lanterna care i atârna pe piept. Paznicii urlară È™i se repeziră la mine. M am năpustit spre masă È™i m am aruncat asupra emirului, înÈ™făcând în acelaÈ™i timp carafa. Emirul se agăță cu unghiile de mine, înnebunit de durere. ÃŽn orbita ochiului său era un adevărat dezastru. Þinând în mână carafa, am început să strig: Ingsthay of ystalcray, ebay a istralmay! As way I wai owthray, yflay ouyay osay!2 Când am terminat, m am eliberat din braÈ›ele emirului È™i am aruncat carafa spre paznici. Fuseseră niÈ™te versuri foarte slabe, care poate că nici n ar fi funcÈ›ionat dacă grasul nu È™i ar fi sensi¬bilizat obiectele. AÈ™a însă, globul, scrumiera, bolul, paharele, caseta pentru trabucuri È™i geamurile porniră după carafă. Aerul din cameră se umplu de sticlă zburătoare. N am stat să urmăresc rezultatele. Am sărit pe fereastra aceea, ca un drac gonit de un exorcist. Am aterizat, rostogolindu mă, pe trotuar, m am ridicat È™i am început să alerg. VI Peste tot era plin de soldaÈ›i. GloanÈ›ele vâjâiau pe urmele mele. Am ajuns în timp record la fundătura cea mai apropiată. Cu ajutorul vederii vrăjitoreÈ™ti, am descoperit un geam spart È™i m am strecurat prin el. Ghemuindu mă sub pervaz, am auzit goana soldaÈ›ilor pierzându se pe strada principală. Ajunsesem în camera din spate a unei băcănii devastate È™i scufundate în întuneric, tocmai cum îmi trebuia mie. Mi am agățat lanterna de gât È™i am îndreptat o asupra mea, declanșând transformarea. Urmăritorii aveau să se întoarcă foarte curând, È™i nu doream să fiu vulnerabil la plumb. După ce am devenit vârcolac, am adulmecat o altă ieÈ™ire. O ușă dosnică era pe jumătate deschisă. M am strecurat pe acolo È™i am ajuns într o curte plină cu tot felul de ambalaje vechi. Puteau să constituie o ascunzătoare bună. M am întins acolo, străduindu mă să mi controlez firea de lup, care mă îndemna să gâfâi, în timp ce ei miÈ™unau prin zonă. Când plecară din nou, am încercat să mi analizez situaÈ›ia. Mă ispitea gândul s o iau la în goană din acest loc nenorocit. Probabil că aÈ™ fi reuÈ™it; teoretic, îndeplinisem partea mea din misiune. Dar treaba nu era cu adevărat terminată, iar Virginia - dacă mai trăia - ar fi trebuit să înfrunte singură afreetul È™i... Când am evocat o, am văzut o ca pe o lupoaică, având È™i mirosul specific. Am scuturat supărat din cap. Oboseala È™i disperarea îmi înceÈ›oÈ™au logica, lăsându mă în voia instinctelor anima¬lice. Era cazul să fac cât mai repede ceea ce trebuia făcut. Am inspirat adânc. Mirosurile oraÈ™ului erau derutante, dar am prins un iz sulfuros foarte vag È™i am plecat prudent în direcÈ›ia lui. M am È›inut în umbră È™i, cu toate că am fost văzut de două ori, n am fost somat. Crezuseră, probabil, că eram unul de al lor. Duhoarea de pucioasă devenea din ce în ce mai puternică. ÃŽl È›ineau pe afreet în tribunal, o clădire foarte solidă. Am trecut prin părculeÈ›ul din faÈ›a ei, adulmecând precaut vântul, È™i m am repezit să traversez strada È™i să urc scările. ÃŽn capătul acestora zăceau patru soldaÈ›i morÈ›i, cu gâturile tăiate, iar mătura zburătoare era parcată lângă ușă. La ghidon avea montată o lamă de cuÈ›it lungă de doisprezece inci, pe care Virginia o folosise ca pe o lance zburătoare. Omul din mine, care se distrase rătăcind printre gânduri romantice, se dădu înapoi, cuprins de o sudoare rece; dar lupul rânji. Am împins uÈ™a. Virginia fermecase încuietoarea să se des¬chidă È™i o lăsase aÈ™a. Mi am băgat nasul înăuntru È™i de abia am scăpat să nu mi fie smuls de ghearele lui Svartalf, înainte ca acesta să mă recunoască. Motanul dădu, scurt, din coadă, iar eu am trecut pe lângă el È™i am traversat holul. Mirosul înÈ›epător venea de la etaj. Am pornit pe urmele lui, printr un întuneric adânc. La un birou de la etajul doi ardea lumina. Am întredeschis uÈ™a È™i am aruncat o privire înăuntru. Virginia se afla acolo. Trăsese draperiile È™i aprinsese flăcările spiriduÈ™ilor, ca să vadă. Era încă ocupată cu pregătirile; se opri un moment să mă cerce¬teze, apoi își continuă incantaÈ›iile. Mi am parcat lângă ușă spa¬tele flocos È™i am privit. Desenase cu creta conturul obiÈ™nuit, acelaÈ™i cu al Pentago¬nului din Washington, iar în interiorul lui o stea a lui David. Vasul lui Solly fusese pus în centru. Nu arăta impresionant; era o butelcă veche, din argilă bine arsă, cu un mâner gol pe dinăun¬tru È™i încovoiat - o simplă butelie Klein, având la gură pecetea lui Solomon întipărită în ceară roÈ™ie. Virginia își desfăcuse părul, care plutea ca un nor roÈ™u, încadrându i faÈ›a palidă È™i frumoasă. Lupul din mine se întrebă de ce nu o È™tergem, pur È™i simplu, cu vas È™i cu demon cu tot. Omul îi aminti că, fără îndoială, emirul își luase măsuri de siguranță È™i că probabil avea mijloace simpa¬tetice de a manevra de la distanță dopul recipientului. Trebuia să l scoatem pe demon din funcÈ›iune... cumva... dar nimeni din tabăra noastră nu È™tia prea multe despre această specie. Virginia termină vraja È™i dădu să se retragă din mijlocul pentagramei, când din butelcă începu să năvălească un fum în¬volburat Afreetul ieÈ™i atât de repede, încât ea abia avu timp să ajungă în afara figurii! Mi am băgat coada între picioare È™i am mârâit. Și ea era speriată. ÃŽncerca din răsputeri să n o arate, dar i am simÈ›it mirosul adrenalinei. Demonul fu nevoit să se încovoaie ca să încapă în cameră. Era un monstru cenuÈ™iu, gol, mai mult sau mai puÈ›in antropoid, dar cu aripi, coarne È™i cu urechi lungi, o gură plină de colÈ›i È™i ochi ca niÈ™te tăciuni incandescenÈ›i. ÃŽnsuÈ™irile lui erau puterea, viteza È™i o invulnerabilitate fizică aproape totală. Lăsat liber, putea să înfrângă orice atac al trupelor lui Vanbrugh È™i să pricinuiască pierderi înfricoșătoare celor mai bune sisteme de apărare. Readucerea lui sub control, după aceea, È™i mai înainte de a fi pustiit È›inutul, avea să fie o problemă. Dar de ce le ar fi păsat de asta sarazinilor? ÃŽi smulseseră, în schimbul libertății, jurământul că le va rămâne aliat. Răcni ceva în arabă. Din gura lui ieÈ™iră trâmbe de fum. Virginia părea foarte mică sub acele membrane ca de liliac, deschise pe jumătate. Vocea nu i era chiar atât de sigură pe cât ar fi dorit ea: — VorbeÈ™te engleza, Marid. Sau eÈ™ti chiar atât de ignorant? Demonul fornăi indignat. — O, progenitură a o mie de babuini! Urechile îmi È›iuiră din cauza intensității sonore. O, tu, făptură necredincioasă albă È™i lașă, pe care aÈ™ putea s o zdrobesc cu degetul mic, vino aici, lângă mine, dacă îndrăzneÈ™ti. Eram speriat mai mult de tămbălăul pe care l făcea decât de È™ansele pe care le ar fi avut să se elibereze. Putea fi auzit de la un sfert de milă depărtare. — PotoleÈ™te te, blestematule de Dumnezeu! replică Virginia. Asta îl făcu să tresară un pic. Ca majoritatea celor crescuÈ›i în iad, era alergic la numele sfinte, deÈ™i alergia asta ar fi devenit serioasă doar în condiÈ›ii pe care nu le puteam reproduce aici. Virginia stătea cu mâinile în È™olduri È™i cu capul înclinat spre spate ca să înfrunte privirile fumegătoare îndreptate de sus asu¬pra ei. — Văd că Suleiman ibn Daud, odihnească se în pace, nu te a întemniÈ›at degeaba. ÃŽntoarce te în închisoarea ta È™i să nu mai ieÈ™i iarăși afară, că de nu, mânia cerului o să te lovească! Demonul zâmbi batjocoritor. — Află că Suleiman cel ÃŽnÈ›elept e mort de trei mii de ani, ripostă el. Mult, mult timp am lâncezit în celula mea strâmtă, eu care cândva am făcut nestingherit ravagii pe pământ È™i în ceruri. Acum, cel puÈ›in, voi fi eliberat ca să mi împlinesc răzbunarea asupra fiilor plăpânzi ai lui Adam. ÃŽmpinse în bariera invizibilă, dar o astfel de barieră avea o forță evaluată la câteva milioane de p.s.i. Urma să reziste până la dizolvarea ei de către un adept. — O, tu, târfă fără văl È™i neruÈ™inată, cu părul ca iadul, află că eu sunt Rashid cel puternic, cel glorios în forță, sfărâmătorul de stânci! Intră lângă mine È™i luptă ca un bărbat. Cu coama zbârlită, m am apropiat de fată. Mâna care îmi atinse capul era rece. — Genul paranoic, îmi È™opti Virginia. O mulÈ›ime dintre aces¬te periculoase făpturi ale lumii de jos sunt psihopate. Dar nu prea deÈ™tepte. Viclenia rămâne singura noastră È™ansă. Nu dispun de nici o vrajă care să l constrângă în mod direct. ÃŽnsă... Apoi i se adresă cu voce puternică: Tine È›i fleanca, Rashid, È™i ascultă mă. Și eu fac parte din rasa ta, È™i trebuie să mi arăți respectul cuvenit. — Tu? hohoti el fals. Tu să aparÈ›ii rasei Marid? Auzi, furnică cu față de peÈ™te, dacă ai intra aici, È›i aÈ™ arăta că nu eÈ™ti bună nici să... Restul fu expresiv, dar imposibil de reprodus de către un vârcolac bine crescut. — Ba nu, ascultă, spuse fata. PriveÈ™te È™i ascultă cu atenÈ›ie. Făcu niÈ™te semne si murmură o formulă. Am recunoscut descântecele care te împiedicau să rosteÈ™ti neadevăruri în timpul vreunei anumite conversaÈ›ii. Tribunalele noastre încă nu le au adoptat - al Cincilea amendament le interzice - dar le am văzut folosite în procesele din străinătate. Și demonul le recunoscu. Bănuiesc că adeptul sarazin care i insuflase cunoÈ™tinÈ›ele de engleză ca să l facă eficient în acest război adăugase È™i alte informaÈ›ii despre civilizaÈ›ia modernă. Deveni mai liniÈ™tit È™i mai atent. Virginia declamă pe un ton impresionant: — Acum nu mai pot să spun decât adevărul. EÈ™ti de acord că numele reprezintă obiectul numit? — D d da, se bâlbâi afreetul. Toată lumea È™tie asta. Am simÈ›it uÈ™urarea ei. Prima piedică era depășită! El nu fusese iniÈ›iat în domeniul cercetărilor È™tiinÈ›ifice asupra magiei incantatorii. DeÈ™i numele este, bineînÈ›eles, simpatetic cu obiec¬tul, ceea ce reprezintă principiul vrăjilor noemice È™i al altora asemenea, abia în secolul nostru a fost demonstrat de către Korzybski că numele È™i lucrul desemnat de el nu sunt identice. — Foarte bine, spuse ea. Numele meu este Ginny. Demonul o privi stupefiat. — GrăieÈ™ti adevărul? — Da. Acum o să mă asculÈ›i? Am venit să È›i ofer niÈ™te sfa¬turi, ca de la un djinn la altul. După cum È™tii, È™i eu am puteri mari, chiar dacă nu le am pus în slujba lui Allah, Atotputernicul, AtotÈ™tiutorul È™i Milostivul. El se încruntă È™i se strădui să se arate cât mai binevoitor. Convingându se că È™i fata face parte din specia lui, ea nu putea să mintă în legătură cu sfaturile; iar monstrului nu i trecu prin minte că se putea ca poveÈ›ele în cauză să nu fie bune. — Continuă atunci, dacă aÈ™a È›i e voia, mârâi. Știai oare că mâine trebuie să nimicesc tabăra necredincioÈ™ilor? Și continuă, îmbătat de visul său de glorie: Oh, ce am să i mai spintec, să i calc în picioare, să i sfârtec È™i să i împrăștii. O să afle ei care este puterea lui Rashid înaripatul, cel fioros, cel neîndurător, cel înÈ›e¬lept, cel... Virginia îl aÈ™teptă să È™i termine de enumerat calitățile, apoi spuse cu blândeÈ›e: — Dar, Rashid, de ce să provoci atâtea distrugeri? în felul ăsta nu vei câștiga nimic altceva decât ură. Vocea lui de bas sună tânguitor: — Vai, adevăr grăieÈ™ti. ÃŽntreaga lume mă urăște. ToÈ›i conspiră împotriva mea. Dacă n ar fi avut ajutorul trădătorilor, Suleiman nu m ar fi închis niciodată. Tot ce am dorit să nfăptuiesc a fost zădărnicit de răuvoitori... Da, dar mâine va fi ziua răfuielilor! Virginia își aprinse cu gesturi sigure o È›igară È™i suflă spre el fumul albastru. — Cum poÈ›i să ai încredere în emir È™i în cohortele lui? Și el este duÈ™manul tău. DorinÈ›a lui este să facă din tine o slugă. După aceea, înapoi în vas! — Cum... cum... Demonul se umflă până când bariera din jurul lui trosni. Din nări îi țâșniră fulgere. Până atunci nu se gândise la această va¬riantă; rasa lui nu i deloc inteligentă, È™i bineînÈ›eles că un psiho¬log bun putea urmări acest tip de logică paranoică. — N ai cunoscut oare numai duÈ™mănie în toate zilele tale? continuă imediat Virginia. Nu i aÈ™a că primul lucru pe care È›i l aminteÈ™ti este acÈ›iunea crudă a unei lumi invidioase È™i răzbună¬toare? — Da... aÈ™a a fost. Capul cu păr înfoiat încuviință, iar vocea deveni foarte joasă. ÃŽn ziua în care am ieÈ™it din găoace... da, mama m a lovit atât de tare cu vârful aripii, încât am leÈ™inat. — Poate că a fost un accident, spuse Virginia. — Ba nu. Totdeauna l a preferat pe fratele meu mai mare - mocofanul! Virginia se aÈ™eză turceÈ™te pe podea. — PovesteÈ™te mi, îl îndemnă, pe un ton plin de simpatie. Am simÈ›it o slăbire a forÈ›elor uriaÈ™e care se nvolburau în interiorul barierei. Demonul se lăsă pe vine È™i È™i închise pe jumă¬tate ochii, pornind pe calea, lungă de milenii, a amintirilor. Vir¬ginia îl conducea, făcând din când în când câte o observaÈ›ie. Nu È™tiam unde dorea să ajungă; cu siguranță că nu putea să psihanalizeze într o jumătate de noapte un monstru, dar... — ...Da, È™i de abia împlinisem trei secole, când am căzut într un puÈ› pe care, probabil, îl săpaseră duÈ™manii mei. — Cu siguranță că puteai să zbori afară din el, murmură Virginia. Demonul își rostogoli ochii în cap. Chipul i se schimonosi È™i mai tare. — Þi am zis, era un puÈ›! — Nu cumva un lac? întrebă ea. — Ba! Flutură furios din aripi. Nu era un loc chiar atât de afurisit.. A fost întuneric È™i umed... ba nici măcar umed, ci un frig care ardea... Am simÈ›it, vag, că fata descoperise o pistă. ÃŽÈ™i plecase gene¬le lungi ca să È™i ascundă fugara licărire din ochii verzi. Chiar È™i sub forma aceea de lup, îmi puteam da seama prin ce È™oc trecuse demonul nostru înaripat, ajuns în situaÈ›ia de a se îneca, cu flăcări¬le transformându se în aburi; un asemenea È™oc, încât după aceea nega chiar È™i față de el însuÈ™i că i se întâmplase aÈ™a ceva. Dar ce foloase putea trage Virginia din... Svartalf motanul se strecură înăuntru È™i se opri brusc, dera¬pând. Fiecare fir din blană i se zbârli, iar ochii îi ieÈ™iră din orbite. Scuipă È™i dădu buzna afară, urmat de mine. De jos, din hol, se auzeau voci. Privind prin uÈ™a întredeschi¬să, am văzut că acolo forfoteau câțiva soldaÈ›i. Probabil că veni¬seră să cerceteze pricina tămbălăului, văzuseră paznicii morÈ›i, iar acum trebuie să fi trimis după întăriri. Indiferent ce voia să facă, Ginny avea nevoie de timp. M am năpustit pe ușă, într un salt lung, È™i m am repezit la sarazini. Ne am încăierat zgomotos. Am fost aproape copleÈ™it de numărul lor, dar am reuÈ™it să mi păstrez fălcile libere È™i le am folosit. Apoi Svartalf se urcă pe coada de mătură, zbură cu ea deasupra noastră È™i începu să i înjunghie. Folosindu ne de dinÈ›i, am dus câteva dintre armele lor în hol È™i am aÈ™teptat. M am gândit că era mai bine să rămân lup, ca să mă păstrez imun la o mulÈ›ime de pericole, decât să beneficiez de mâini. Svartalf privi gânditor la o puÈ™că automată Thomson, o trase lângă perete È™i se ghemui peste ea. Eu nu mă grăbeam. Fiecare minut cât eram încă singuri sau în care aveam să rezistăm atacului iminent era un minut câștigat pentru Ginny. Mi am pus capul peste labele din față È™i am moțăit. Dar, mult prea repede, am auzit răpăitul blacheurilor pe asfalt. Probabil că detaÈ™amentul număra mai bine de o sută de oameni. Am observat masa lor întunecată È™i reflexia pe arme a luminii stelelor. Zăboviră puÈ›in la vederea grupului pe care îl lichidasem. Apoi, brusc, scoaseră strigăte războinice È™i năvăliră în sus, pe scări. Svartalf se încordă È™i puse în funcÈ›iune puÈ™ca automată. Din cauza reculului, zbură, burzuluindu se, înapoi, de a lungul holu¬lui; totuÈ™i nimerise câțiva. Eu i am întâmpinat în ușă pe ceilalÈ›i. MuÈ™că, rupe, sări înăuntru, sări afară, sfâșie i, răneÈ™te i È™i urlă le în față! Se înghesuiau cu toÈ›ii la intrare, înceÈ›i È™i neînde¬mânatici. După un atac scurt din partea dinÈ›ilor mei, se retraseră, lăsând în urmă È™ase morÈ›i È™i răniÈ›i. M am uitat prin geamul uÈ™ii È™i l am văzut pe prietenul meu, emirul. Era bandajat la un ochi, dar se agita, aranjându È™i oame¬nii, cu mai multă energie decât m aÈ™ fi aÈ™teptat. Câteva grupe se desprinseră din grosul formaÈ›iei de luptă, luând o la fugă către părÈ›ile laterale ale clădirii, cu intenÈ›ia de a intra pe geamuri È™i pe celelalte uÈ™i. Am schelălăit când mi am dat seama că lăsasem afară coada de mătură. Acum nu mai putea fi vorba de scăpare, nici măcar pentru Ginny. Protestul mi se preschimbă într un mârâit când am auzit cum geamurile erau sparte È™i cum gloanÈ›ele pulverizau încuietorile. Svartalf era un motan deÈ™tept. Luă din nou puÈ™ca automată È™i reuÈ™i cumva, neîndemânatic din cauza labelor, să È›intească luminile. Apoi ne retraserăm împreună spre scări. CeilalÈ›i veniră spre noi prin întuneric, neajutoraÈ›i aÈ™a cum sunt majoritatea oamenilor. I am lăsat să orbecăiască prin hol, iar pe primul care s a agățat de balustradă l am ucis în tăcere. Al doilea a avut timp să urle. ToÈ›i ceilalÈ›i se înghesuiră în direcÈ›ia noastră. Nu puteau să tragă È™i să atace prin întuneric, fără să i atingă pe propriii lor camarazi. AțâțaÈ›i nebuneÈ™te, mă atacară cu iataganele, chestie împotriva căreia nu aveam nici o obiecÈ›ie. Svartalf le punea piedică, iar eu îi sfâșiam - apucă, muÈ™că, sfâr¬tecă, Allah Akbar È™i dinÈ›ii să trăiască! Scările erau destul de înguste ca să mi pot menÈ›ine poziÈ›ia, iar răniÈ›ii împiedicau înaintarea celorlalÈ›i, totuÈ™i forÈ›a imensă a o sută de bărbaÈ›i viteji mă făcea să mă retrag treaptă cu treaptă. Altfel, unul dintre ei m ar fi putut doborî, iar alÈ›i doisprezece s ar fi aruncat asupra noastră. Dar după cum se desfășurau lucrurile, la fiecare treaptă pe care o pierdeam ofeream huriilor câțiva clienÈ›i noi. Nu mi amintesc limpede lupta. Foarte rar se întâmplă aÈ™a ceva. Dar trebuie să fi trecut cam douăzeci de minute până când atacatorii se retraseră, cu urlete de mânie. La baza scărilor stătea însuÈ™i emirul, biciuind aerul cu coada È™i încreÈ›indu È™i pielea mag¬nific dungată. M am scuturat obosit È™i mi am încordat picioarele pentru ultima rundă. Tigrul cu un singur ochi urcă încet către noi. Svartalf scuipă. Brusc, lunecă de a lungul balustradei, trecând glonÈ› pe lângă felina cea mare, È™i dispăru în întuneric. Mda, trebuia să È™i salveze propria piele... Ajunsesem aproape nas în nas, când emirul ridică o labă plină de gheare È™i încercă să mă trântească. Nu È™tiu cum m am ferit È™i am zburat către gâtul lui. Am reuÈ™it să înÈ™fac doar o zdravănă gură de piele, dar m am agățat de ea, încercând să ajung cu colÈ›ii mai adânc. Emirul urlă È™i începu să È™i scuture capul, făcându mă să mă bălăbănesc ca o limbă de clopot. Am închis ochii È™i m am È›inut tare. El îmi sfâșie coastele cu ghearele i lungi. Am sărit într o parte, dar nu mi am descleÈ™tat colÈ›ii. Tigrul se smuci È™i căzu peste mine. Fălcile i se închiseră zgomotos. Am simÈ›it în coadă o durere cumplită È™i am urlat. El mă È›intui la pământ cu o labă È™i È™i o ridică pe cealaltă, să mi rupă spinarea. ÃŽnnebunit de durere, m am zbătut, reuÈ™ind, cu chiu cu vai, să mă eliberez, È™i am lovit în sus, smulgându i din orbită ochiul sănătos, care mă privea plin de furie. Răcni! Mă proiectă, cu o lovitură de labă, în balustradă. Am zăcut acolo, cu respiraÈ›ia tăiată, în timp ce tigrul orb se zvârcolea în agonie. ReacÈ›ia animalică puse stăpânire asupra naturii lui de om, È™i fiara se rostogoli pe scări, făcând ravagii printre propriii ei soldaÈ›i. Pe deasupra busculadei È™uieră o mătură. Dragul de Svartalf! Plecase doar ca să recupereze mijlocul de transport. L am văzut îndreptându se spre uÈ™a demonului È™i m am ridicat, năuc, să întâmpin următorul val de sarazini. Deocamdată, încercau să l stăpânească pe È™eful lor. Am respirat adânc, apoi m am oprit să privesc, să adulmec mirosurile È™i să ascult. Coada mă ardea de parcă îmi luase foc. Jumătate din ea dispăruse. Se auziră rafalele unei puÈ™ti automate. Am auzit cum gâlgâie sângele în plămânii emirului. Nu era uÈ™or să l omori. Asta i sfârÈ™itul tău, Steve Matuchek, gândi omul din mine. Vor face acum ceea ce ar fi trebuit să facă de la bun început: vor rămâne acolo, jos, È™i te vor ciurui cu gloanÈ›ele lor, fiecare al zecelea fiind de argint. Emirul căzu È™i intră în agonie. Am aÈ™teptat ca oamenii lui să È™i adune gândurile È™i să È™i amintească de mine. Ginny apăru pe palier, călare pe coada de mătură. Vocea ei părea să vină de foarte departe. — Steve! Repede! Aici! Mi am scuturat ameÈ›it capul, încercând să înÈ›eleg. Eram prea obosit, prea canin. Ea își vârî două degete în gură È™i fluieră. Asta mă dezmetici. Mă aruncă pe genunchi È™i se È›inu bine, în timp ce Svartalf pilota mătura. Cei de jos trăgeau, orbeÈ™te, spre noi. Am ieÈ™it pe un geam de la etajul al doilea È™i ne am pierdut în înaltul cerului. Un covor se apropie. Svartalf își arcui spatele È™i toarse mai multă putere. Cadillacul nostru avea picioare! îl lăsarăm pe ina¬mic în urmă, iar eu am leÈ™inat. VII Când mi am revenit, eram È›intuit pe un pat de cam¬panie, într un cort de spital. Afară strălucea lumina zilei, pămân¬tul era ud È™i scotea aburi. Am gemut. Un medic se întoarse spre mine. — Bună, eroule. Ar fi bine să nu te miÈ™ti un timp. Cum te simÈ›i? Am aÈ™teptat să devin pe deplin conÈ™tient, înainte de a accep¬ta o cană cu supă. — Ce s a întâmplat cu mine? am È™optit; mă transformaseră, fireÈ™te, în om. — Ai scăpat ieftin, date fiind împrejurările. Rănile începuseră să È›i se infecteze - un stafilococ ce poate afecta È™i oamenii, È™i specia canină - dar am reuÈ™it să l înlăturăm cu o nouă tehnică antibiotică. Altfel, pierdere de sânge, È™oc È™i epuizare cât cuprin¬de. ÃŽntr o săptămână, două, te faci bine. Am stat È™i m am gândit, cu mintea amorÈ›ită È™i cu atenÈ›ia îndreptată asupra gustului delicios al supei. Un spital de campa¬nie nu poate să beneficieze de echipamentul necesar pentru a străpunge cu ace fine bacteriile miniaturale. De cele mai multe ori, un asemenea spital nu are nici măcar manechinele anatomice mărite pe care chirurgul să poată face o operaÈ›ie simpatetică. — La ce tehnică te referi? am întrebat. — Unul dintre băieÈ›ii noÈ™tri poate să deoache; se uită la ger¬meni printr un microscop. N am mai cerut amănunte, È™tiind că, peste câteva luni, Reader's Digest va publica destule poveÈ™ti siropoase pe această temă. Dar mă mai sâcâia ceva: — Atacul... l am pornit? — At... Oh, Rin Tin Tin, asta a fost acum două zile. Te aflai sub efectul asfodelului. I am bătut pe toată linia. După ultimele È™tiri, trecuseră de graniÈ›a Washingtonului È™i încă mai fugeau. Am oftat È™i am adormit iarăși. Nici măcar zgomotul pe care l făcea doctorul dictând maÈ™inii de scris un raport nu m a putut È›ine treaz. A doua zi apăru Ginny, cu Svartalf pe umăr. Razele de soare care intrau pe uÈ™a cortului îi transformau părul în cupru incan¬descent. — Bună, căpitane Matuchek, spuse. ÃŽndată ce am putut obÈ›i¬ne o permisie, am venit să văd ce faci. M am ridicat în coate È™i am fluierat spre È›igara pe care mi o oferea. Când aceasta poposi între buzele mele, am spus încet: — Termină, Ginny. Nu putem spune că în seara aceea am avut chiar un rendez vous, dar cel puÈ›in ne am cunoscut bine. — Da. Se aÈ™eză pe pat È™i mi mângâie părul. Mi a plăcut mult. Svar¬talf începu să toarcă spre mine, È™i mi am dorit să i pot răspunde. — Și cu demonul ce s a întâmplat? am întrebat după un timp. — A rămas în vasul de lut, rânji ea. Mă îndoiesc că va mai reuÈ™i cineva să l scoată de acolo, presupunând că ar dori s o facă. — Dar ce i ai făcut? — O simplă aplicare a principiilor lui papà Freud. Dacă se va scrie vreodată povestea asta, o să mi i ridic în cap pe toÈ›i adepÈ›ii din È›ară ai lui Jung, dar a mers. L am făcut să È™i depene aminti¬rile È™i iluziile È™i am aflat destul de repede că avea un complex al hidrofobiei - ceea ce, Rover, înseamnă frică de apă, nu turbare... — PoÈ›i să mi spui Rover (Hoinarul - aici cu sensul de câine vagabond), am mârâit eu, dar dacă mi spui Fido, te altoiesc. Nu mă întrebă de ce eram sigur că relaÈ›iile noastre viitoare vor fi suficient de apropiate pentru a îngădui astfel de tratamente. Ceea ce m a încurajat. ÃŽntr adevăr, Ginny roÈ™i, dar continuă: — Aflând cheia personalității sale, a fost simplu să mă joc cu fobia lui. I am povestit pe larg ce răspândită substanță este apa È™i cât de dificilă este deshidratarea totală. A devenit din ce în ce mai speriat. Când i am spus că toate È›esuturile animale - inclusiv ale sale - conÈ›in aproape optzeci la sută apă, chestia asta i a pus capac. S a strecurat înapoi în vas È™i a devenit catatonic. După un moment, adăugă, pe gânduri: — Mi ar plăcea să l am acasă, pe È™emineu, dar bănuiesc că l vor lua cei de la Smithsonian. AÈ™a că o să scriu doar un mic tratat despre folosirea psihiatriei în domeniul militar. — Nu sunt destul de îngrozitoare bombele, dragorul È™i spiri¬tele? am întrebat cu un tremur. Bietele stihii ale naturii! ÃŽÈ™i închipuie că sunt cumplite, dar ar trebui să ia lecÈ›ii de la rasa umană. Cât despre mine, bănuiam care ar fi fost neajunsurile dacă mă încurcam cu o vrăjitoare, dar... — Vino ncoa'. A venit. Nu am prea multe amintiri din război. A fost o perioadă urâtă pe care i mai bine s o uiÈ›i. Dar, în ciuda eforturilor susÈ›i¬nute ale chirurgilor plastici, mi a rămas un semn: ca lup, am coadă prea scurtă, iar ca om, nu mi prea place să stau jos atunci când vremea este umedă. Al naibii preÈ› plătit pentru o Inimă purpurie (ÃŽn Statele Unite — decoraÈ›ie pentru cei răniÈ›i în luptă)! VIII Iată mă ajuns la prima dintre perioadele de răgaz. O să trec repede peste ele, deÈ™i au fost mult mai importante È™i mai interesante pentru noi — pentru Ginny È™i pentru mine - decât episoadele care l implică direct pe DuÈ™manul nostru. Lucrurile care i preocupă cu adevărat pe oameni nu sunt vrajba, pericolul sau melodrama, ci munca lor - mai cu seamă dacă au norocul să le placă ceea ce fac - distracÈ›iile, dragostea, întemeierea unei familii, anecdotele È™i surprizele plăcute. Dar nu v ar putea interesa prea mult să aflaÈ›i despre noi asemenea gen de lucruri. AveÈ›i È™i voi viaÈ›a voastră personală. ÃŽn plus, multe dintre ele au un caracter prea intim pentru a fi des¬tăinuite. Iar peste toate astea, am la dispoziÈ›ie doar noaptea de față ca să vi le povestesc. Tot ce durează prea mult face ca stresul să aibă repercusiuni asupra mea. Nu vreau să mi asum riscuri inutile cu necunoscutul; È™tiu ce înseamnă asta. La urma urmei, pentru voi contează numai evenimentele importante. Adversarul nostru este È™i al vostru. Deci vă voi relata câte ceva despre perioadele de răgaz doar ca să fac legătura între episoadele importante. E n regulă? Primul acoperă o durată cam de doi ani. Eu È™i Ginny răma¬serăm încă vreo câteva luni în cadrul armatei, deÈ™i nu ne am mai aflat pe câmpul de luptă. Partea proastă a fost că, în acest răs¬timp, nu ne am văzut defel. Noile misiuni ne purtau dintr un loc într altul. Dar războiul se termină curând. NecredincioÈ™ii fură înfrânÈ›i pretutindeni în afara graniÈ›elor Califatului. De altfel, în urma revoluÈ›iilor, răscoalelor, secesiunilor, vendetelor, actelor bandi¬teÈ™ti È™i a capitulărilor parÈ›iale, Califatul însuÈ™i se dezintegră, ca o bucată de sticlă care cade È™i se sparge. America È™i aliaÈ›ii ei n avuseseră nevoie de forÈ›e armate pentru a invada teritoriul inamic, dar avură mare nevoie de ele, È™i încă urgent, pentru a ocupa teritoriile È™i a reinstaura ordinea, înainte ca foametea È™i molimele să facă ravagii. Din cauza talentelor noastre speciale, eu È™i Ginny vizitarăm jumătate din planetă - dar nu împreună. Amândoi am cheltuit pe timbre poÈ™tale o mare parte din soldă. Oricum, mi a trebuit ceva timp până să mă hotărăsc s o cer în căsătorie; însă răspunsul ei, deÈ™i plin de delicateÈ›e, nu fu afirmativ. Rămasă orfană de la o vârstă fragedă, tânjise după afecÈ›iune È™i avea, la rândul ei, capacitatea de a oferi aÈ™a ceva - dar, în acelaÈ™i timp se închisese în carapacea muncii, menită s o apere de suferință. N ar fi acceptat o căsătorie, decât dacă ar fi fost sigură că aceasta va dura întreaga viață. Am fost demobilizat ceva mai devreme decât ea È™i m am întors acasă, dorind să leg din nou firele rupte din cauza războiu¬lui. Surprinzător, în Statele Unite se petrecuseră destul de puÈ›ine schimbări. DeÈ™i inamicul invadase aproape jumătate din È›ară, fusese gonit destul de repede de acolo, iar în acea scurtă perioadă avusese prea mult de furcă să ne respingă atacurile ca să mai poată produce dezastre precum acelea suferite de unele localități lipsite de noroc, ca Trollburgul, de exemplu. Puterea civilă urmă foarte îndeaproape armata, reinstalându se mai rapid È™i mai eficient decât mi aÈ™ fi putut închipui. Sau poate că acest lucru era o amprentă a civilizaÈ›iei. Tehnologia poate produce pagube imense, dar È™i recuperări rapide. Astfel că m am întors într o È›ară care, cu excepÈ›ia câtorva lipsuri, remediate de altfel destul de repede, nu se schimbase prea mult. La suprafață, vreau să spun. Psihicul era cu totul altceva. Probabil că o parte semnificativă a populaÈ›iei devenise dezechi¬librată mintal în urma È™ocului profund provocat de cele întâmpla¬te, un È™oc mai puternic decât își dădeau ei înÈ™iÈ™i seama. Fără îndoială că de la dezastrul social ne salvă varietatea manifestărilor excentrice. Apăruseră atât de mulÈ›i demagogi, profeÈ›i autodeclaraÈ›i, pretinÈ™i necromanÈ›i, propovăduitori demenÈ›i ai unor religii, ai unor ideologii politice È™i È™tiinÈ›ifice, ai unor metode de slăbire, stiluri noi de viață È™i Dumnezeu mai È™tie ce, încât aveau tendinÈ›a să se anuleze reciproc. PuÈ›ine dintre toate aceste devieri s au dezvoltat suficient ca să devină îngrijorătoare; una dintre ele fu biserica ioanină, despre care vă voi vorbi foarte curând. ÃŽn orice caz, procesul nu se desfășură prea repede. Pe aceia dintre noi care nu eram atinÈ™i de nici un soi de fanatism - È™i luaÈ›i aminte, reprezentam majoritatea - manifestările nu ne îngrijorau È™i nici nu ne preocupau prea mult. Ne gândeam că, până la urmă, clasa politică le va pune capăt, reinstaurând cursul normal al vieÈ›ii. Intre timp, noi înÈ™ine trebuia să ne reconstruim visele È™i carierele profesionale; trebuia să facem față problemelor de fiecare zi. Eu unul m am întors la Hollywood È™i am reînceput s o fac pe vârcolacul pentru „Metro Goldwin Merlin". A fost o dezamă¬gire. Faptul că eram nevoit să port un pămătuf legat de coada mea ciuntită mă deranja È™i pe mine, È™i pe cei de la studio. Patronii nu erau satisfăcuÈ›i nici de interpretările mele; È™i nici eu nu eram. De exemplu, deÈ™i am depus cu adevărat eforturi, n am reuÈ™it să fiu foarte convingător în rolurile din Dracula, Frankenstein, Omul Lup, Mumia È™i Față n față cu Paracelsus. Nu fiindcă aÈ™ fi dispreÈ›uit spectacolele de divertisment, dar îmi descoperisem do¬rinÈ›a de a realiza ceva mai important. AÈ™a că începurăm să ne facem aluzii reciproce referitoare la demisia mea. Probabil că doar medaliile mele întârziară deznodă¬mântul. Eroi de război erau însă prea mulÈ›i. De altfel, toată lumea È™tie că la comportarea curajoasă a unui militar contribuie, în mare măsură, disciplina, antrenamentul È™i descântecele împotriva fricii; acestea din urmă sunt, de regulă, anulate la demobilizare: civilii au nevoie de puÈ›ină timiditate. Oricum, eu nu pretind că aÈ™ avea mai mult curaj decât un om normal. Cam tot pe atunci a ieÈ™it din armată È™i Ginny. Veni imediat să mă viziteze. A fost o reîntâlnire fantastică. Dar la repetatele mele propuneri de a ne căsători, spunea: ,,Nu încă, Steve, până când nu vom vedea cum ne înÈ›elegem în condiÈ›iile vieÈ›ii obiÈ™nui¬te, pricepi?" - dar se părea că nu am nici un rival. Timp de câteva zile, în afara lucrurilor pe care era de aÈ™teptat să le facem, purtarăm conversaÈ›ii lungi È™i foarte serioase. Ginny reuÈ™i să mă determine să i destăinui adevărata mea ambiÈ›ie: să supun Focul È™i Aerul, ca să creez o vrajă antigravitaÈ›ională sufi¬cient de puternică pentru ca omul să poată ajunge pe alte planete. De fapt, avusesem de gând să devin inginer. Dar veniturile unui student în primul an de facultate sunt mici. Se întâmplase ca un vânător de talente să mă vadă într o piesă de teatru de amatori È™i asta îmi schimbase cariera. Ca mulÈ›i alÈ›i oameni, m am lăsat dus de curent. Ginny nu semăna cu majoritatea oamenilor. Dar È™i ea avea acum alte gânduri. Cei de la „Arcane" ar fi reprimit o bucuroÈ™i, dar ea se întreba dacă într adevăr dorea să mai lucreze pentru o mare corporaÈ›ie. Oare dacă ar fi avut propria ei agenÈ›ie de consulting nu i ar fi fost mai uÈ™or să È™i dezvolte ideile personale? Pentru aceasta însă îi erau necesare cunoÈ™tinÈ›e de magie incantatorie suplimentare È™i era clar că, pentru a le obÈ›ine, trebuia să È™i ia titlul de doctor în filozofie. Dar economiile noastre, la un loc cu pensiile de veterani, abia dacă ne ar fi permis să ne întoarcem la colegiu... Argumentul decisiv pentru reluarea studiilor a fost faptul că, după un schimb de corespondență, universitatea „Trismegistus" îi oferi lui Ginny un post de asistent - din moment ce ea obÈ›inuse deja, în Congo, diploma de Maestru al Artelor - pe timpul cât avea să È™i efectueze studiile pentru doctorat. Am trimis È™i eu, îndată, o cerere de înscriere la secÈ›ia de inginerie a aceleiaÈ™i universități È™i am fost acceptat. Câteva săp¬tămâni mai târziu, Steve Matuchek È™i M.G.M. se despărÈ›eau cu o politicoasă strângere de mână, apoi, împreună cu Virginia Gray lock, m am îmbarcat pe un supercovor cu destinaÈ›ia Upper Midwest. La început, totul merse foarte bine. Ne găsirăm niÈ™te camere decente È™i impersonale, destul de aproape una de alta. Cursurile erau interesante. Ne petreceam împreună majoritatea timpului liber. RezistenÈ›a ei împotriva căsătoriei pripite scădea atât de repede, încât am crezut că până la Crăciun va accepta È™i că vom face nunta imediat după examenele de primăvară. Dar apoi am încasat lovitura. Direct în plex. Știam că profesorii, în general foarte buni, erau conduÈ™i de un preÈ™edinte mediocru È™i înfumurat, Bengt Malzius, a cărui principală calitate era aceea că obÈ›inea acordul unanim al mem¬brilor din consiliul de administraÈ›ie. Se făcea totdeauna doar ceea ce dorea el. In general, acest fapt nu afecta pe nimeni de la nivelurile inferioare - oricum, nu prea mult. Dar, cu un an în urmă, Malzius decretase că personalul academic, fără nici o ex¬cepÈ›ie, trebuia să fie descântat să se supună tuturor regulilor universității atâta timp cât lucra acolo. Prea puÈ›ini se opuseseră vehement. ÃŽn mare, regulile erau cele standard; È™i salariile erau bune; iar noua constrângere se dorise o È›inere în frâu, măcar parÈ›ială, a rebeliunilor, demenÈ›ei È™i nihilismului, care în ultimul timp luaseră o amploare îngrijoră¬toare nu numai printre studenÈ›i, ci È™i în rândurile corpului profe¬soral. Ginny se supusese. Ne aflam acolo de două săptămâni, când cineva observă că eram împreună È™i trăncăni despre asta. Ginny fu chemată la preÈ™edinte. I se arătă regulamentul, pe care ea nici nu se gândise să l citească. Persoanele care făceau parte din corpul profesoral, până la nivelul de asistent, nu aveau voie să întreÈ›ină relaÈ›ii amoroase cu studenÈ›ii. ÃŽn seara aceea ne certarăm cumplit. A doua zi, bineînÈ›eles, am trecut ca o furtună pe lângă funcÈ›ionari È™i secretare, ca să port o discuÈ›ie cu Malzius în biroul lui. Zadarnic. Nici prin gând nu i trecea să facă o excepÈ›ie pentru noi. — S ar crea un precedent, domnule Matuchek, un precedent nedorit. M am gândit, furios, că, de fapt, el era un preÈ™edinte nedorit. Regula ar fi trebuit desfiinÈ›ată, din moment ce descântecul nu admitea dispense. Nici măcar în cazul în care ar fi fost vorba despre un student de la o altă universitate, deci n ar fi ajutat la nimic să mă transfer. Până în iunie, când contractul lui Ginny expira, singura soluÈ›ie era să mă retrag de la cursuri, dar, cu o fermitate de neclintit, ea îmi refuză propunerea. Să pierd un an întreg? Ce eram eu, ditamai vârcolacul sau un amărât de È™oarece? Ne am certat foarte urât pe chestia asta È™i, ce i mai rău, în public. Iar când nu te poÈ›i întâlni cu cineva decât din întâmplare sau la evenimente oficiale, nu e deloc uÈ™or să te săruÈ›i È™i să recuperezi timpul pierdut. Oh, desigur, rămăseserăm „buni prieteni" È™i ne vedeam în locurile pentru fumat, la ceaiuri, la anumite colocvii... adevărată dolce vita. Până una alta, tot ceea ce ea decretase cu o logică rece È™tiam că era doar o formă de apărare, dar nu o puteam înfrânge, oameni eram... Din când în când, ea se va mai fi întâlnit cu câte un coleg necăsătorit, dorindu È™i ca în locul lui să fi fost eu; iar eu, la rându mi, mai însoÈ›eam câte o fată... AÈ™a se prezenta situaÈ›ia în noiembrie. IX Cerul era ticsit de mături zburătoare, iar poliÈ›ia turba încercând să controleze traficul. De fiecare dată, meciul jucat pe teren propriu atrage o mulÈ›ime imensă È™i agită peste măsură spiritele. Nu împărtășeam această stare. Am depășit cu Chevvy ul meu rablagit, de dinainte de război, un Lincoln uriaÈ™, de două sute de dragoni putere, cu ghidon azuriu, îmbrăcat în polietilenă, È™i cu un radio asurzitor. Se uită dispreÈ›uitor la mine, totuÈ™i eu am ajuns primul la locul de parcare vacant. Am descălecat, am vârât în buzunar cheia runică, È™i m am amestecat fără chef în gloată. Kachina ii de la institutul meteorologic sunt amabili în nopÈ›ile când au loc meciuri. Aerul era agitat de o briză proaspătă È™i răcoroasă, care mătura uÈ™or de pe trotuare frunzele uscate. Deasupra clădirilor întunecate ale campusului se ridica o lună plină, ca un dovleac galben. M am gândit la pădurile È™i câmpiile din Midwest, la mirosurile umede ale solului È™i la ceaÈ›a învolbu¬rată din afara oraÈ™ului, iar partea de lup din mine își dori să fie acolo È™i să alerge după iepuri. Dar un vârcolac bine antrenat poate să È™i controleze reflexele, iar lumina polarizată nu trebuie să i stârnească în nervi mai mult decât o zvâcnire ancestrală. Impulsul mi se prefăcu însă repede în gânduri negre. Ginny, draga mea! Ar fi trebuit să meargă alături de mine, cu faÈ›a în bătaia vântului, cu părul răsfirat de răcoarea aerului; dar singura mea însoÈ›itoare era o ilegală butelcuță plată. De ce dracu' veni¬sem la meci? Trecând de sediul clubului „Teth Cash Sameth", am intrat pe teritoriul campusului propriu zis. ,,Trismegistus" a fost fon¬dată după apariÈ›ia È™tiinÈ›ei moderne, iar construcÈ›ia ei reflectă acest fapt. Cea mai mare clădire adăposteÈ™te departamentul lin¬gvistic, deoarece limbile exotice sunt necesare pentru cele mai puternice vrăji - iată de ce atât de mulÈ›i studenÈ›i africani È™i asiatici vin aici să înveÈ›e argoul american; dar mai are È™i două amfiteatre destinate englezei, unul pentru colegiul artelor È™i unul pentru ingineria poetică. ÃŽn apropiere se găseÈ™te departamentul de teriantropologie, care are întotdeauna expoziÈ›ii interesante de tehnici străine: luna aceasta, în onoarea doctorului Ayingalak, un angekok aflat aici în vizită, se deschisese o expoziÈ›ie de tehnică a eschimoÈ™ilor. Ceva mai departe este zoologia, izolată cu mare atenÈ›ie în interiorul unui gard pentagonal, deoarece unele dintre acele bestii cu picioare lungi nu sunt niÈ™te vecini prea plăcuÈ›i. Școala medicală dispune de un centru de cercetare, nou È™i strălu¬citor, construit prin bunăvoinÈ›a FundaÈ›iei „Rockefeller". Aici s au realizat deja lucruri uimitoare, cum ar fi polaroidul cu lentile filtrante, care îi ajută să ducă o viață normală pe cei loviÈ›i de deochi. Școala de drept n a suferit modificări. ÃŽntotdeauna munca lor a făcut parte din altă lume. Traversând Mall ul, am trecut pe lângă clădirea mică È™i mohorâtă a departamentului de È™tiinÈ›e fizice, tocmai la timp ca să mă strige doctorul Griswold. Era un ins micuÈ› È™i scofâlcit, cu ochi albaÈ™tri veseli È™i cu țăcălie, care coborî tropăind scările. Undeva în spatele acelei priviri jucăuÈ™e se afla o expresie de zăpăceală îndurerată, ca a unui copil care nu poate să înÈ›eleagă de ce nimeni nu e realmente interesat de jucăriile lui. — Ah, domnule Matuchek, spuse. Te duci la meci? Am încuviinÈ›at, nu prea dornic de companie, dar el mi se alătură È™i trebui să fiu politicos. Nu pentru că aÈ™ fi vrut să l linguÈ™esc. Eram, ce i drept, studentul lui la chimie È™i la fizică, dar materiile astea erau niÈ™te bagatele. Pur È™i simplu nu mă lăsa inima să jignesc un bătrânel atât de simpatic È™i însingurat. — Și eu, continuă el. Am auzit că formaÈ›ia de animatoare a pregătit pentru pauze ceva spectaculos. — Zău? ÃŽÈ™i înclină capul È™i mă privi dintr o parte, ca o pasăre. — Dacă ai vreo problemă, domnule Matuchek... dacă te pot ajuta... È™tii, de asta mă aflu aici. — Totul e n ordine, am minÈ›it. Oricum, vă mulÈ›umesc. — Nu poate fi uÈ™or pentru un bărbat în toată firea să o ia de la început împreună cu o mulÈ›ime de boboci gălăgioÈ™i, spuse. ÃŽmi amintesc cum m ai ajutat cu ocazia... ăă... acelui nefericit inci¬dent de luna trecută. Crede mă, domnule Matuchek, îți sunt re¬cunoscător. — Oh, drace, a fost o nimica toată. Am venit aici ca să mă instruiesc. Și să fiu împreună cu Virginia Graylock. Dar acum, asta i imposibil. Nu vedeam nici un motiv să i împărtășesc necazurile mele. Oricum, avea È™i el mai multe decât putea duce. Griswold oftă, simÈ›indu mi probabil frământările. — Adesea mă simt atât de inutil... — Ba deloc, domnule, am răspuns, cu un entuziasm bine jucat. Pe Midgard! Cum s ar putea... hai să spunem, ca alchimia să fie practicată fără o solidă bază de fizică nucleară? Sau ai obÈ›ine un izotop radioactiv care te ar putea ucide, sau ai arunca în aer jumătate din È›ară. — Desigur, desigur. Dumneata înÈ›elegi. Dumneata cunoÈ™ti bine lumea - la drept vorbind, mai mult decât mine. Dar studen¬ții... ei bănuiesc că este normal să fie aÈ™a. Vor doar să rostească niÈ™te cuvinte, să facă niÈ™te pase, È™i îndată să obÈ›ină tot ce È™i doresc, aÈ™a, simplu, fără să se obosească să înveÈ›e gramatica sanscrită sau tabelul periodic. N au înÈ›eles că din nimic obÈ›ii tot nimic. — Or să înÈ›eleagă. Or să crească. — Până È™i administraÈ›ia... Universitatea asta, pur È™i simplu, nu È›ine seama de nevoile catedrei de fizică. Cei din California au comandat o piatră filozofală de un miliard de volÈ›i, dar aici... Griswold ridică din umeri. Iartă mă. DispreÈ›uiesc văicăreala. AjunÈ™i la stadion, am predat biletul, dar am refuzat ochelarii pentru vedere de noapte, fiindcă îmi păstrasem privirea vrăjitorească pe care o căpătasem la primele antrenamente din armată. Locul meu era în dreptul liniei de treizeci de iarzi, între un boboc È™i un student din ultimul an care deja urlase până răguÈ™ise. Pe lângă noi trecu o tavă animată; mi am cumpărat un hot dog È™i am închiriat un glob de cristal. Dar nu ca să urmăresc în el detaliile meciului. Am murmurat deasupra globului, am privit în el È™i am văzut o pe Ginny. Ședea lângă linia de cincizeci, pe partea opusă, È›inându l în poală pe Svartalf cel negru, iar părul ei părea un strigăt roÈ™u în monotonia chipurilor din jur. Darul ei vrăjitoresc era mult mai vechi decât Arta a cărei adeptă devenise. Chiar È™i din partea opusă a terenului È™i prin sticla ieftină, îmi făcea inima să se oprească. ÃŽn seara asta venise împreună cu doctorul Alan Abercrombie, asistent la catedra de profeÈ›ii comparative, zvelt, blond, chi¬peÈ™, leul petrecerilor. ÃŽn ultimul timp, îi arătase multă atenÈ›ie lui Ginny, pe când eu mă perpeleam de unul singur. Cu desăvârÈ™ire singur. Cred că Svartalf nu mă considera cu nimic mai bun decât el din punct de vedere moral. Nici nu dorisem cu tot dinadinsul să rămân fidel, dar, când È›i ai parcat coada de mătură sub lumina lunii, pe o alee, È™i te afli în braÈ›ele unei făpturi ispititoare... niÈ™te ochi galbeni È™i arzători care te urmăresc dintr un copac alăturat îți taie pe loc tot cheful. RenunÈ›asem foarte repede la aÈ™a ceva. Acum îmi petreceam serile studiind È™i bând bere. Na È›i o bună! Tremurând în adierea rece, mi am încheiat nasturii de la haină. ÃŽn aer se simÈ›ea ceva ca un miros rău... probabil din pricina stării mele proaste de spirit, m am gândit, dar mi se mai întâmplase È™i altă dată să adulmec necazurile în pregătire. ÃŽn momentul când, tropăind sub lumina lunii, echipele își făcură apariÈ›ia — Grifonii de la „Trismegistus" È™i Balaurii de la „Albertus Magnus" —, studentul din ultimul an urlă atât de tare, încât îmi sparse urechile. StudenÈ›ii bătrâni afirmă că nu pot pricepe de unde au apărut pe terenuri toÈ›i bobocii ăștia prizăriÈ›i, ochelariÈ™ti È™i tocilari. Se pare că, înainte de epoca vrăjilor incantatorii, echipele de fotbal erau formate din adevăraÈ›i dinozauri. Dar bineînÈ›eles că, în esență, Arta este intelectuală, fapt care È™i a pus amprenta È™i asupra sportului. Meciul avu momentele lui interesante. Balaurii se ridicau prin levitaÈ›ie, iar micuÈ›ul lor coordonator de joc se dovedi un om pelican. Dushanovitch, sub formă de condor, îl doborî la pământ pe linia de douăzeci din jumătatea noastră de teren. Andrevski, cel mai bun om taur de linie din „Liga Celor Zece", reuÈ™i să i respingă în primele două reprize. ÃŽn a treia, Pilsudski prinse mingea È™i se transformă în cangur. Jocul lui de picioare fu colosal atunci când eschivă o placare - adversarul era îmbrăcat cu o tarnkappe, dar i se vedeau urmele în timp ce avansa - È™i i pasă mingea lui Mstislav. Balaurii se năpustiră în jos, aÈ™teptându se ca Mstislav să se transforme într un corb pentru a marca eseul, dar el, scoțând un croncănit uÈ™or, le fentă vrăjile È™i se prefăcu într un porc... unsuros. (BineînÈ›eles că acestea erau trans¬formări minore - un gest rapid făcut peste un obiect deja sensi¬bilizat - nu Cuvintele cumplite È™i măreÈ›e pe care aveam să le aud înainte de ivirea zorilor.) PuÈ›in mai târziu, o brutalitate inutilă ne costă o lovitură de la cincisprezece iarzi: Domingo călcase, din întâmplare, peste un cartonaÈ™ ghimpat ce căzuse pe teren È™i È™i îndreptase È›epii spre câțiva dintre Balauri. Dar nu se întâmplă nimic grav, iar adversarii primiră aceeaÈ™i pedeapsă când, de exal¬tare, Thorsson își pierdu capul È™i slobozi un trăsnet. La sfârÈ™itul primei reprize, scorul era 13 la 6 pentru „Trismegistus", iar spectatorii mai mai că smulgeau banchetele. Mi am tras pălăria peste urechi, i am aruncat studentului din ultimul an o privire ucigătoare È™i m am uitat în cristal. Ginny era o microbistă mai înfocată decât mine, sărea È™i urla, de parcă nici n ar fi observat că Abercrombie o îmbrățiÈ™ase cu o mână. Sau poate că asta nu o deranja? ÃŽnciudat, am tras din sticlă o duÈ™că zdravănă. Echipa de majorete apăru pe teren. Instrumentele lor se agi¬tau într un dans aerian complicat, bubuind È™i sunând, în timp ce fetele efectuau tradiÈ›ionalul marÈ™ către regina campusului. Auzi¬sem că tradiÈ›ia cere ca aceasta să le întâmpine zburând pe un unicorn, dar, din nu È™tiu ce motiv, în anul acela obiceiul nu fusese respectat. Părul de pe ceafă mi se zburli È™i am simÈ›it dorinÈ›a instinctivă să mi schimb pielea. De abia am reuÈ™it să mă stăpânesc È™i să rămân la forma umană; mă trecură sudori reci. Mi se păru deo¬dată că aerul era saturat de mirosul pericolului. Oare nu l mai simÈ›ea nimeni altcineva? Am focalizat cristalul asupra echipei de animatoare, căutând sursa primejdiei, fără să dau nici o importanță strigătului: „Aleph, beth, grmel, daleth, he, vau, Nomine Domini, bow, wow, wow! TopeÈ™te i în foc È™i înÈ›eapă i cu ace «Trismegistus» întotdeauna învinge..." Era Macllwraith! — Hei, domnule, ai pățit ceva? Bobocul se trase înapoi, È™i mi am dat seama că mârâisem. — Oh... nimic... sper. Făcând un efort, mi am controlat trăsăturile feÈ›ei, abÈ›inându mă să n o prefac într un bot. PuÈ™tiul blond È™i grăsuÈ› nu părea amenințător; un fel de negură învolburată se învârtejea în jurul lui. Mai avusesem, cândva, de a face cu el, È™i... Cu toate că la vremea respectivă nu l pârâsem, el era cel care aproape că distrusese laboratorul de chimie al lui Griswold. Bo¬boc la È™coala premedicală, băiat de bani gata, nu era funciarmente rău, dar prezenta o nefericită combinaÈ›ie între o totală iresponsa¬bilitate È™i niÈ™te aptitudini înnăscute pentru Artă. StudenÈ›ii de la medicină sunt renumiÈ›i pentru glumele lor proaste, gen dansul prin dormitorul fetelor cu un schelet însufleÈ›it, iar el abia aÈ™teptase să se conformeze tradiÈ›iei. Pe când Griswold ne demonstra acÈ›iunea unui catalizator, Macllwraith murmurase o vrajă în versuri, pentru ca din eprubetă să apară o pisică. Dar greÈ™ise cantitățile È™i obÈ›inu un tigru machairod. Fiind vorba doar despre o glumă, acesta rămăsese pe masa de lucru; totuÈ™i, era periculos È™i stârnise panică. M am aruncat într un dulap, am acÈ›ionat lanterna „Polaroid" È™i m am transformat în lup. Apoi am gonit „pisicuÈ›a" pe fereastră È™i am făcut o să se urce într un copac, până când cineva putu să i cheme pe cei de la departamentul exorcism. Deoarece È™tiam că Macllwraith o făcuse, l am luat deoparte È™i l am avertizat că, dacă mai deranjează vreodată cursurile, îl mănânc - la propriu, nu la figurat. DistracÈ›ia e distracÈ›ie, dar nu pe socoteala unor studenÈ›i dornici cu adevărat să È™i însuÈ™ească materia È™i a unui bătrânel inofensiv care se străduieÈ™te să le o predea. — Echipa! Conducătoarea formaÈ›iei de majorete își ridică braÈ›ele, iar din neant izbucni un mănunchi de flăcări multicolore, o minu¬năție în roÈ™u, albastru È™i galben, înconjurată de o roată de scântei, mai lungă decât înălÈ›imea unui om. Mijindu mi ochii, de abia am reuÈ™it să disting în interiorul aurei o formă ca de È™opârlă. Bobocul icni de plăcere. — Pe Hermes cel de trei ori binecuvântat, îngăimă studentul din ultimul an. Ce i ăla? Un demon? — Nu, o stihie a focului, am murmurat eu. O salamandră. E al dracului de periculos să te joci cu aÈ™a ceva. Forma arzătoare începu să È™i facă numărul; se rostogolea È™i scria cuvinte pe benzi lungi de foc. Am cercetat cu privirea terenul de joc. Da, acolo era un pompier îmbrăcat în odăjdii, care executa pasele necesare pentru a menÈ›ine inofensivă creatura. SituaÈ›ia părea să fie sub control. Tremurând, mi am aprins o È›igară. Nu i bine să stârneÈ™ti animăluÈ›ele lui Loki. SimÈ›eam în nări izul acru al pericolului care ne pândea. Un spectacol frumos, dar... In cristal l am văzut pe Abercrombie aplaudând. ÃŽn contrast cu el, Ginny își îngustase, îngri¬jorată, ochii verzi È™i migdalaÈ›i. Nici ei nu i plăcea ceea ce se întâmpla. Am comutat pe imaginea lui Macllwraith cel pus pe È™otii. Cred că am fost singurul din mulÈ›ime care a văzut ce s a întâmplat. Băiatul făcu un gest către bagheta pompierului. Aces¬teia îi crescură aripi. Stăpânul ei cel gras, care se clătina gesticu¬lând, era È›inta cea mai potrivită pentru o gâscă în plină formă. — Aaaah! Pompierul căzu pe spate. Salamandra se undui. Și dintr o dată țâșni în sus, subÈ›iindu se, până ce ajunse deasupra zidurilor. Am mai zărit doar o învolburare orbitoare, apoi făptura dispăru. Þigara mea începu să ardă amenințător, cu flacără. Am arun¬cat o. Aproape fără să mă gândesc, am aruncat È™i sticla din buzunar. Explodă atingând vârful incandescent al È›igării, È™i al¬coolul izbucni în flăcări albastre. MulÈ›imea urlă, aruncându È™i È›igările, bătându se peste buzunare, unde chibriturile se aprinse¬seră, È™i descotorosindu se de sticle. Regina campusului zbieră când rochia ei subÈ›ire se aprinse. ReuÈ™i să È™i o dea jos înainte de a căpăta arsuri prea grave, apoi începu să alerge pe teren, È›ipând. Dacă situaÈ›ia ar fi fost alta, sunt sigur că spectacolul m ar fi interesat. Salamandra își încheie vârtejul nebunesc È™i se materializă între buturi, care prinseră să fumege: o flacără orbitoare pârjoli iarba. Pompierul se repezi asupra ei, strigând vraja de stingere. Din gura salamandrei ieÈ™i o limbă de foc, È™i am auzit foarte clar un strigăt de izbândă, apoi făptura dispăru iarăși. Crainicul, care ar fi trebuit să i liniÈ™tească pe spectatori, È›ipă din rărunchi atunci când focul îi atinse cabina. Atunci se stârni panica! După o clipă, cinci mii de oameni se agitau È™i se bulu¬ceau la ieÈ™iri, strivindu se unii pe alÈ›ii în dorinÈ›a oarbă de a scăpa. Am sărit peste bănci È™i peste capete, până am ajuns pe teren. Să rămâi în tribune însemna moarte sigură. — Ginny! Ginny, vino aici, vei fi mai în siguranță! N avea cum să mă audă în larma aceea, totuÈ™i veni, târând după ea, de mână, un Abercrombie scos din minÈ›i. Ne privirăm, în mijlocul dezastrului. Virginia își scoase din poÈ™etă bagheta magică telescopică. Grifonii ieÈ™iră din vestiar fierbând. „Fierbând" este cuvântul potrivit: salamandra se materializase acolo, în cabine, È™i se înco¬lăcise, jucăușă, pe È›evile duÈ™urilor. In lumina lunii vuiau sirenele È™i vâjâiau cozile de mătură ale poliÈ›iei, care încerca să pună capăt panicii. Stihia atinse, în trea¬căt, o mătură. Pilotul izbuti să sară jos, apoi bățul aprins se făcu țăndări pe iarbă. — Dumnezeule! exclamă Abercrombie. Salamandra a scăpat de sub control! — Nu mai spune! am mârâit eu. Ginny, eÈ™ti vrăjitoare. PoÈ›i să faci ceva? — Pot să sting bruta, dacă stă destul de mult locului până să rostesc vraja. Părul ciufulit îi cădea în valuri, pe lângă chipul palid, până la umerii acoperiÈ›i cu haina de blană. — Asta i singura noastră È™ansă — vraja restrictivă s a destră¬mat, È™i ea È™tie asta! M am răsucit, amintindu mi de jupânul MacIlwraith, È™i l am înÈ™făcat de guler. — Ce drac a intrat în tine? i am strigat. — N am făcut nimic, gemu el. DinÈ›ii îi clănțăneau în timp ce l scuturam. — Lasă prostiile. Am văzut totul! Se prăbuÈ™i la pământ. — Vroiam să mă distrez, se smiorcăi. Nu È™tiam că... Ceea ce, m am gândit furios, era, cu siguranță, adevărat. Asta i necazul cu Arta, cu fiecare forță oarbă pe care omul o foloseÈ™te: focul sau dinamita, energia atomică sau magia incantatorie. Orice tâmpit poate să înveÈ›e cum să le mânuiască; în zilele noastre se începe din clasa a treia, cu vrăjirea albinelor. Dar nu totdeauna este uÈ™or să opreÈ™ti ce ai stârnit. StudenÈ›ii poznaÈ™i erau o problemă serioasă la „Trismegis tus", ca de altfel la toate colegiile. ÃŽn mod normal, se dedau la lucruri inofensive; se furiÈ™au în dormitoare după stingere, îmbră¬caÈ›i în tarnkappe, sau vrăjeau lenjeria fetelor să iasă pe fereastră. Uneori puteau fi chiar destul de amuzanÈ›i, ca atunci când au însufleÈ›it statuia unui fost preÈ™edinte foarte demn È™i respectat È™i au pus o să meargă prin centrul oraÈ™ului, urlând cântece obscene. De multe ori însă făceau glume proaste, ca atunci când l au transformat pe decanul Hornsby în stană de piatră È™i, timp de trei zile, nimeni nu È™i a dat seama de asta. Numai că acum pozna scăpase de sub control. Salamandra putea să aprindă întregul oraÈ™. M am întors spre pompierul buimăcit, care se străduia să oprească vreuna dintre măturile zburătoare ale politiei. ÃŽn lumina slabă È™i pâlpâitoare, nu l observa nici un pilot. — Ce crezi că s ar putea face? l am întrebat. — Tre' să raportez la unitate, răspunse el răguÈ™it. Și cred că vom avea nevoie de o stihie a apei. — Eu mă pricep la Hydros, se oferi Ginny. Vin cu dumneata. — Și eu, am spus imediat. — Ce poÈ›i să faci dumneata? urlă Abercrombie, mânios. — Sunt vârcolac, m am răstit la el. Sub forma mea de lup, focul nu mi face prea mare lucru. Treaba asta ar putea să fie de folos. — Minunat, Steve! Ginny îmi zâmbi, vechiul zâmbet schimbat de atâtea ori între noi. Cedând impulsului, am tras o spre mine È™i am sărutat o. Nu È™i irosi energia ca să mă pălmuiască. ÃŽn schimb am re¬cepÈ›ionat în stern un uÈ™or upercut. — N ai voie, se eschivă ea. Descântecul ăla afurisit! ÃŽn ciuda suferinÈ›ei care i se citea în ochi, mintea i se subordonase total regulilor lui Malzius. — Asta... ăă... nu i un loc potrivit pentru o femeie... o doam¬nă atât de fermecătoare ca tine, murmură Abercrombie. Hai, dragă, te duc până acasă. — Am treabă, replică ea, pierzându È™i răbdarea. Ce dracu' s a întâmplat cu poliÈ›aii ăștia? Trebuie s o È™tergem de aici. — Atunci o să vin È™i eu, hotărî Abercrombie. Nu sunt chiar un novice în materie de binecuvântări È™i blesteme, deÈ™i - ha! - mă tem că portofelele veÈ™nic pline sunt o glumă mai presus de scopurile mele. In orice caz, Departamentului Trezoreriei nu i ar plăcea aÈ™a ceva. Chiar È™i în acele momente, cu mulÈ›imea aceea scăpată de sub control È™i iadul dezlănÈ›uit pe pământ, am fost mulÈ›umit că Ginny nu acorda nici o atenÈ›ie spiritelor lui. Fata se încruntă, absentă, È™i privi în jur. Regina campusului stătea ghemuită lângă bănci, îmbrăcată cu trenciul cuiva. Ginny zâmbi sarcastic È™i flutură bagheta magică. Regina campusului se descotorosi de haină È™i alergă spre noi. După treizeci de secunde, în apropiere aterizau trei cozi de mătură ale poliÈ›iei. Pompierul le rechiziÈ›ionă, iar noi trecurăm în zbor peste stadion È™i ajunserăm în stradă. Cât dură acel scurt salt, am văzut trei case în flăcări. Sala¬mandra nu È™i pierdea timpul! X Ne adunarăm la sediul poliÈ›iei districtuale, o mână de oameni tracasaÈ›i, cu priviri deznădăjduite. Comandantul pompie¬rilor È™i cel al poliÈ›iei districtuale erau acolo. Un ofiÈ›er tânăr se dădea de ceasul morÈ›ii la pupitrul de comandă. Ginny, care se dusese până acasă să È™i ia mătura, sosi cu Svartalf pe umăr È™i sub braÈ› cu Manualul de alchimie È™i metafizică. Abercrombie îl tot pocnise pe îngrozitul de MacIlwraith, până ce i spusesem să înceteze. — E de datoria mea s o fac, îmi explică el. Știi, sunt proctor (Denumirea dată la Cambridge È™i Oxford profesorilor care sunt însărcinaÈ›i cu menÈ›inerea disciplinei). Presupun că este necesar să avem în campusuri vânători de vrăjitori, ca să ne asigurăm că studenÈ›ii nu descântă băuturile din cluburi È™i nu vin pe ascuns cu nimfe. Și nu i an să nu încerce vreunul să ia un examen aducându È™i pe sub haină animalul sacru, care i suflă răspunsurile de pe o fiÈ›uică. Cu toate acestea, nu mi plac turnătorii de profesie. — N ai decât să te ocupi de el mai târziu, am spus È™i l am împins pe băiat pe ușă afară. Salamandra poate să ne atace din nou. PreÈ™edintele Malzius năvăli în încăpere. — Ce înseamnă asta? întrebă arțăgos. Pince nez ul îi juca deasupra obrajilor buhăiÈ›i. Domnule, vă aduc la cunoÈ™tință că pregăteam un discurs foarte important. Totemul Leilor oferă mâi¬ne un dineu, È™i... — S ar putea să nu mai fie nici un dineu, mormăi poliÈ›aiul care l adusese. O salamandră a scăpat de sub control. — O sala... Nu! E împotriva regulamentului! Se interzice cu stricteÈ›e orice... Insul de la pupitrul de comandă privi spre noi. — Tocmai a aprins biserica metodistă de la intersecÈ›ia lui Fourteenth cu Elm. Și, Dumnezeule, toate forÈ›ele noastre sunt deja pe teren. — Imposibil! strigă Malzius. Un demon nu se poate apropia de o biserică. — Cât de prost trebuie să fie un om ca să ocupe postul dumitale? se stropÈ™i la el Ginny. Asta nu i un demon. E o stihie. Apoi, reuÈ™ind să se controleze, continuă rar: Nu ne punem prea mari speranÈ›e în folosirea vreunei Hydro ca să anihilăm salaman¬dra, dar am putea utiliza una ca să controlăm focul. De fiecare dată va interveni cu trei paÈ™i întârziere, dar cel puÈ›in nu va fi distrus tot oraÈ™ul. — Doar dacă salamandra nu devine prea puternică, o între¬rupse Abercrombie. Vorbea printre dinÈ›i, È™i faÈ›a îi era lipsită de culoare. Atunci ar putea evapora orice Hydro. — ChemaÈ›i două stihii ale apei, se repezi Malzius. ChemaÈ›i o sută. Voi anula obligaÈ›ia de a se depune cereri pentru acordarea permisiunii... — Domnule, posibilitatea e limitată, răspunse Abercrombie. ForÈ›a de constrângere necesară este o funcÈ›ie exponenÈ›ială a masei totale de fiinÈ›e folosite. Probabil că în tot oraÈ™ul nu există suficienÈ›i adepÈ›i pentru a controla mai mult de trei Hydro o dată. Dacă am folosi patru... am inunda localitatea, iar salamandra pur È™i simplu s ar duce în altă parte. — Alan... Ginny puse cartea pe birou È™i începu s o răsfoiască. Aber¬crombie se aplecă peste umărul ei, fără să uite să i pună, mân¬gâietor, o mână pe È™old. Am înghiÈ›it cu greu înjurăturile care mi veneau pe limbă. — Alan, pentru început, n ai putea să chemi o singură Hydro È™i s o pui să lupte cu focul? — BineînÈ›eles, trăsnitoareo, zâmbi el. Asta e o, hm, problemă elementară. Ea îi aruncă o privire îngrijorată. — Pot să fie la fel de năbădăioase ca Focul È™i Aerul, îl aver¬tiză. Nu i destul să cunoÈ™ti doar teoria. — Am oleacă de experiență, se lăudă el. Din timpul războiu¬lui. După ce se termină povestea asta, să vii la mine acasă, să bem ceva È™i să È›i povestesc totul. Buzele lui îi mângâiară obrazul. — Domnule Matuchek! urlă Malzius. Te rog încetează să È›i mai arăți colÈ›ii! M am scuturat È™i mi am înăbuÈ™it furia, care avusese aproape acelaÈ™i efect ca lumina lunii. — Ia ascultaÈ›i, făcu È™eful poliÈ›iei. Trebuie să È™tiu ce puneÈ›i la cale. Voi, intelectualii, ne aÈ›i adus pe cap povestea asta, È™i nu vreau să dăm de altă belea! Văzând că Ginny È™i Pretty Boy (DrăgălaÈ™ul - n. red.) își găsiseră o ocupaÈ›ie, la urma urmelor, legitimă, am oftat È™i am fluierat, chemând o È›igară. — LăsaÈ›i mă să vă explic, m am oferit. ÃŽn timpul războiului, am învățat câte ceva despre lucrurile astea. O stihie nu e acelaÈ™i lucru cu un demon. Orice fel de demon este o ființă de sine stătătoare, o individualitate, ca È™i noi. O stihie este doar o parte a forÈ›ei primare implicate: în acest caz, focul, sau mai corect, energia lui. Se obÈ›ine din matricea elementară a energiei, i se dă o individualitate temporară È™i este trimisă înapoi în matrice atunci când adeptul nu mai are nevoie de ea. — Aha! — Ca o flacără. O flacără există doar potenÈ›ial, atâta timp cât focul nu este aprins; iar când stingi focul, se reîntoarce la existen¬ța potenÈ›ială. Un al doilea foc, chiar dacă arde acelaÈ™i butuc, nu i identic cu primul. De aici puteÈ›i înÈ›elege că o stihie nu prea e de acord să fie concediată. Când iese de sub control, aÈ™a cum s a întâmplat cu asta, face tot ce i stă în putință ca să rămână în lumea noastră È™i să È™i sporească puterea. — Dar cum de a lăsat o inima să incendieze o biserică? — Pentru că nu are suflet, e doar o forță fizică. Orice indivi¬dualitate adevărată, umană sau de alt gen, este supusă anumitor constrângeri, de... de natură morală. Un demon este alergic la simbolurile sfinte. Un om care păcătuieÈ™te are, în această lume, mustrări de conÈ™tiință È™i trebuie să facă față judecății în lumea de apoi. Dar unui foc ce i pasă? Iar salamandra doar asta este - un foc magnific. Și se supune numai legilor fizice ale naturii È™i paranaturii. — Deci cum, hm... scapi de aÈ™a ceva? — O Hydro cu masă corespunzătoare o poate face, prin ani¬hilare mutuală. Pământul o poate îngropa, iar Aerul se poate retrage din preajma ei. Din nefericire însă, Focul este cel mai agil dintre toate; poată să dispară dintr o zonă înainte ca orice altă stihie să l rănească. Deci ne rămâne vraja de anulare. Dar È™i aceasta trebuie rostită în prezenÈ›a salamandrei, È™i durează cam două minute. — Mda... È™i când dumneaei aude primele cuvinte, te pre¬schimbă în scrum sau o È™terge. Foarte frumos. Ce ne facem? — Nu È™tiu, È™efule, am spus, e ca È™i cum ai încerca să săruÈ›i dulăul de la stână. - Am suflat puternic fumul È™i am plescăit din buze. — Trebuie acÈ›ionat repede. Cu fiecare foc nou, ticăloasa asta creÈ™te È™i devine mai puternică. Undeva există o Urnită - vezi legea pătrat cub - dar când o va atinge, s ar putea să fie deja prea puternică pentru a mai fi distrusă de oameni. — Și ce s ar întâmpla atunci? — Ragnarok... Nu, cred că nu s ar ajunge chiar până aco¬lo. Probabil că omenirea ar apela la contrastihii de puteri cores¬punzătoare, în genul Hydro. Dar gândiÈ›i vă la dificultățile de control È™i la pagubele pe care înfruntarea le ar produce. Față de aÈ™a ceva, distrugerile pe care le au pricinuit cei din Califat au fost floare la ureche. Ginny se apropie de noi. Abercrombie desena cu cretă pe jos o pentagramă, iar Malzius fusese însărcinat să sterilizeze, cu un chibrit, lama unui briceag. (Ideea era să se obÈ›ină de la cineva puÈ›in sânge. Poate înlocui prafurile obiÈ™nuite, din moment ce conÈ›ine aceleaÈ™i proteine.) Fata își puse mâna pe a mea. — Steve, ne ar trebui prea mult timp ca să i adunăm È™i să i organizăm pe toÈ›i adepÈ›ii din oraÈ™. Mi e teamă că acelaÈ™i lucru e valabil È™i pentru cei de la poliÈ›ia statului È™i Garda naÈ›ională. Dumnezeu È™tie ce ar mai face salamandra în timp ce secÈ›ia de aici ar chema ajutoare. TotuÈ™i noi, tu È™i cu mine, putem cel puÈ›in s o urmărim, fiind mai puÈ›in expuÈ™i pericolului decât alÈ›ii. EÈ™ti de acord? — Desigur. Nu mi poate produce vătămări când sunt lup... oricum, nu unele permanente... dacă sunt atent. Dar tu să nu te clinteÈ™ti de aici. — Ai auzit vreodată de jurământul ordinului meu? Hai să mergem. IeÈ™ind pe ușă, i am aruncat lui Abercrombie o privire batjo¬coritoare. ÃŽÈ™i împreunase palmele È™i făcea Semnele; începuse invocarea. Prin cameră se învolbura deja o umezeală pătrunză¬toare. Era o noapte rece de toamnă; sus pe cer se vedea luna. AcoperiÈ™urile se conturau ca niÈ™te dinÈ›i de ferăstrău pe fundalul înflăcărat al incendiilor din jur. Pretutindeni vuiau sirenele. Pe cerul presărat cu stele nepăsătoare, am văzut ceva ce semăna cu un vârtej de frunze uscate: refugiaÈ›ii care se îndepărtau, călare pe măturile lor. Svartalf sări în partea din față a Cadillacului lui Ginny iar eu m am aÈ™ezat pe È™a, în spatele ei. Ne ridicarăm în văzduh. Dedesubt izbucniră flăcări albastre. Luminile secÈ›iei de po¬liÈ›ie se stinseră. Apa se revărsă în stradă ca un zid; în torent, preÈ™edintele Malzius se agita ca un dop. — Satană blestemată! am izbucnit eu. Acum ce s a mai în¬tâmplat? Svartalf îndreptă bățul în jos. — Idiot ce e! gemu Ginny. A lăsat o pe Hydro să se aÈ™eze pe podea... scurtcircuit... Făcu mai multe gesturi rapide cu bagheta magică. Șuvoiul se liniÈ™ti È™i se adună într o picătură înaltă de zece picioare, care strălucea în lumina lunii. Abercrombie ieÈ™i în goană È™i începu s o mâne spre cel mai apropiat foc. Am izbucnit în râs. — Du te în vizită la el, să l asculÈ›i povestindu È›i despre vasta sa experiență. — Nu lovi un om atunci când e la pământ, mă repezi Ginny. Ai È™i tu partea ta de vină, Steve Matuchek. Svartalf viră iarăși spre înalt È™i trecurăm pe deasupra hornu¬rilor. Uuuuf! m am gândit. Oare chiar are de gând să se în¬drăgostească de gogomanul ăla? Chip plăcut, limbaj cultivat È™i apropierea... Mi am înăbuÈ™it resentimentele È™i am privit în zare, încercând să localizez salamandra. — Acolo! strigă Ginny, dominând vâjâitul aerului. Svartalf își înfoie coada È™i stuchi. Cartierul universitar se înscria printre acelea care încearcă să È™i ascundă sărăcia: niÈ™te hrube construite din lemn, imitând stilul gotic, È™i care din vile deveniseră pensiuni, împestriÈ›ate cu mici localuri. ÃŽncepuse să ardă voios, ca un roi de stele roÈ™ii, în întunericul din spatele lămpilor de iluminat public. Grăbindu ne într acolo, am văzut una dintre stele explodând È™i degajând aburi albi. Probabil că Hydro ataÈ™ase un furtun la o gură de incendiu È™i inundase locul. ÃŽmi trecu prin minte gândul eretic că salaman¬dra făcea un serviciu comunității, eliminând acele monstruozități arhitecturale. Atâta doar că erau implicate proprietăți private È™i vieÈ›i omeneÈ™ti. ÃŽnaltă È™i cumplită, stihia unduia lângă casa ce i slujea drept hrană. ÃŽÈ™i dublase dimensiunile È™i de acum nu mai puteai să i priveÈ™ti inima strălucitoare. ÃŽn jurul capului îngust îi jucau flăcări. Svartalf frână È™i începurăm să planăm la distanță de câțiva iarzi È™i la douăzeci de picioare înălÈ›ime, la acelaÈ™i nivel cu gura înfometată. RadiaÈ›ia de nesuportat decupa în noapte silueta lui Ginny. Fata se încordă în scări È™i începu vraja, cu vocea aproape pierzându se în vuietul acoperiÈ™ului care se prăbuÈ™ea. — O, Indra, Abaddon, Lucifer, Moloch, Hephaistos... Salamandra o auzi. ÃŽÈ™i întoarse către noi ochii turbaÈ›i È™i țâșni să ne spulbere. Svartalf mieună jalnic - probabil doar din vanitate rănită - când dogoarea îi pârjoli mustățile; execută cu mătura un immelmann È™i ne îndepărtarăm. Salamandra zbieră cu vocea a o sută de păduri în flăcări. Pe neaÈ™teptate, căldura care mi pârjolea spatele dispăru iar stihia se materializă în faÈ›a noastră. — Ia o într acolo! am răcnit, arătând cu degetul. Și să intrăm. I am acoperit faÈ›a lui Ginny È™i mi am îngropat o pe a mea în spatele ei, în timp ce treceam prin vitrina localului „Stub's Beer Garden". Limba de foc se repezi după noi, ricoșă, È™i sala¬mandra rămase în faÈ›a uÈ™ii, zvârcolindu se plină de furie. Ne am dat jos de pe mătură È™i ne am uitat în jur. Taverna era goală, cufundată într un întuneric roÈ™iatic; toată lumea fugise. Pe tejghea am văzut un pahar cu bere aproape plin È™i l am golit. — Ai fi putut să mi oferi ceva de băut, spuse Ginny. Alan aÈ™a ar fi făcut. ÃŽnainte ca eu să mi revin îndeajuns pentru a mi da seama dacă dorea să mă necăjească sau doar mă ațâța, continuă într o È™oaptă grăbită: Nu încearcă să scape. A câștigat putere, încredere... È™i vrea să ne ucidă! Chiar È™i atunci doream să i spun că buclele ei roÈ™cate, È™tren¬găreÈ™ti, È™i nasul aristocratic pătat de funingine alcătuiau o com¬binaÈ›ie deosebit de încântătoare. Dar aveam impresia că nu era momentul cel mai potrivit pentru aÈ™a ceva. — Nu poate să intre aici, am gâfâit eu. Doar să aprindă clă¬direa prin radiaÈ›ie termică, dar asta durează. Pentru moment suntem în siguranță. — Cum aÈ™a?... Oh, da, bineînÈ›eles. Localul e construit din oÈ›el refractar. Mi s a spus că toate birturile din campus sunt construite astfel. — Mda. M am uitat pe geamul spart. Salamandra îmi întoarse privi¬rea, È™i prin faÈ›a ochilor începură să mi joace scântei. — Astfel încât clientela să nu facă prostii cu băuturile care au peste 3,2 procente de alcool. Repede, spune È›i vraja. Ginny clătină din cap. — Pur È™i simplu o să se retragă până la distanÈ›a de unde nu mă mai aude. Am putea încerca să vorbim cu ea, să aflăm... Se repezi la geam. Făptura se ghemui pe stradă, își întinse gâtul È™i sâsâi amenințător. Aflat în spatele iubitei mele, mă sim¬țeam la ananghie È™i inutil. Svartalf lipăi berea vărsată pe tejghea, se uită spre noi È™i mârâi. — Ohé, Copil al Luminii! strigă ea. Salamandra fremătă. Coada i se agita întruna, iar un copac de pe cealaltă parte a străzii se aprinse. Nu pot să descriu vocea care ne răspunse: trosnitoare, tunătoare, È™uierătoare, de foc înzes¬trat cu creier È™i cu glas. — Fiică a Evei, ce ai să i spui Uneia ca Mine? — ÃŽÈ›i poruncesc, în numele Celor Mai Puternici, să te întorci în mediul tău È™i să nu mai aduci nenorociri în lume. — Ha, ha, ha, ha! Se aÈ™eză pe vine — asfaltul începu să fiarbă — È™i È™i trimise hohotele până în înaltul cerului. — Tu îmi comanzi Mie, tu, inflamabilo? — Puterile mele sunt atât de mari încât pot, oricând doresc, să spulber scânteia ta slabă. ÃŽncetează È™i supune te, altfel te aș¬teaptă ceva cu mult mai rău decât pieirea. Cred că, pentru o clipă, salamandra fu surprinsă cu adevărat. — Puteri mai mari decât ale Mele? Apoi urlă atât de tare, încât taverna se zgudui. ÃŽndrăzneÈ™ti să spui că există forÈ›e mai puternice decât focul? Decât Mine, care am de gând să mistui Pământul? — Da, Făcător de Scrum, forÈ›e mai puternice È™i mult mai frumoase. GândeÈ™te te. Nici măcar nu poÈ›i să intri în casa asta. Apa te va stinge, Pământul te va înăbuÈ™i, doar Aerul te poate È›ine în viață. Ai face mai bine să te predai pe loc. Mi am amintit de noaptea în care biruisem afreetul. Probabil că Ginny încerca acelaÈ™i È™iretlic - testa psihologia stihiei care se agita înnebunită în faÈ›a uÈ™ii - dar oare ce spera să obÈ›ină iarăși? — Mult mai frumoase? Coada salamandrei săpa brazde pe stradă. Arunca mingi de foc explozive È™i o ploaie de scântei roÈ™ii, albastre, galbene, o adevărată întruchipare a artificiilor de 4 Iulie. Amintea, în mod absurd, de un copil care bate isteric din picioare. — Mai frumoase? Mai puternice? îndrăzneÈ™ti să spui una ca asta?... Haaaa... In gura care împroÈ™ca foc străluceau dinÈ›i incandescenÈ›i. O să vedem noi cât de frumoasă o să fii când vei zăcea asfixiată! Capul salamandrei se năpusti spre vitrina spartă. Nu putea să treacă de bariera de oÈ›el refractar, dar începu să sugă aerul È™i să l trimită înapoi. Un val de fierbinÈ›eală insuportabilă mă făcu să mă retrag tuÈ™ind. — Dumnezeule... vrea să ne ia oxigenul... Stai aici. M am repezit la ușă. Ginny È›ipă, dar abia dacă i am auzit protestul în timp ce năvăleam afară. Am ieÈ™it în lumina lunii, pătrunzător de rece printre focurile neostoite È™i rătăcitoare. M am ghemuit dârdâind pe trotuarul în¬fierbântat È™i m am transformat. Eram lup, dar un lup pe care duÈ™manul nu l putea ucide... cel puÈ›in aÈ™a speram. Coada ciuntită îmi întindea turul pantalo¬nilor, È™i mi am amintit că unele răni se situează în afară puterilor de vindecare până È™i ale formei terio. Pantalonii! Pe toÈ›i dracii! în frământarea mea uitasem de ei. AÈ›i încercat vreodată să fiÈ›i lup în timp ce purtaÈ›i cămașă, panta¬loni, lenjerie È™i haină bărbătească? Pur È™i simplu am căzut în nas. Noul meu nas, umed È™i negru. Bretelele mi au picat È™i mi s au încolăcit în jurul pulpelor, crava¬ta mă strângea de gât, iar haina punea capac la toate, făcându mă pachet. M am rostogolit înnebunit È™i mi am sfâșiat hainele cu colÈ›ii. Salamandra îmi percepu prezenÈ›a. Mă lovi cu coada peste spina¬re. Am simÈ›it o durere sfâșietoare, în timp ce hainele È™i blana îmi ardeau. Dar flăcările se stinseră È™i m am eliberat. Moleculele instabile ale corpului meu se refăcură în câteva secunde. Sala¬mandra nu mi mai dădea atenÈ›ie, considerându mă scos din ac¬țiune. Abia conÈ™tientizând ceea ce fac, am înÈ™făcat cu fălcile un pantof care mi căzuse din piciorul acum mult prea mic, l am pus pe cel mai apropiat deget incandescent al salamandrei È™i l am apăsat cu ambele labe din față. Ea răcni È™i se întoarse brusc, să mă atace din nou. Gura aceea era destul de mare ca să mă înghită pe jumătate. M am ferit. Monstrul se opri, măsură distanÈ›a, se volatiliză, apoi se materializă chiar deasupra mea. De data asta nu mai aveam scăpare. Þintuit la pământ, am inhalat focul care mi ardea carnea. Agonia îmi aruncă sufletul afară din trup, ca pe o altă flacără. XI Singurătatea nu mi fu risipită de chipul ce mă privea de deasupra, o față pe care n am cuvinte s o descriu, cu excepÈ›ia faptului că era imensă È™i avea niÈ™te ochi ca de cadavru. N o mai văzusem până atunci È™i nu mai simÈ›isem nici frigul acela mai adânc È™i mai pătrunzător decât tot ceea ce cunoscusem, înainte ca vocea din gând să vină prin nespaÈ›iu È™i netimp ca să mi scuture simÈ›urile pe care nu le mai aveam. Asupra mea se abătu sfârÈ™itul speranÈ›elor È™i al credinÈ›ei. — Fii mândru, Steven. Eu însumi am adus moartea asupra ta È™i a tovarășilor tăi. Eu însumi i am sugerat nebunului ăla ideea; pentru că, È™tii, numai astfel putem acÈ›iona, fără riscuri, împotriva lumii, È™i n aÈ™ încredinÈ›a oricărui lingău rafinamentele acestei misiuni. DeÈ™i nimicirea totală constituie o plăcere, distrugerile materiale nu reprezintă È›inta finală È™i într adevăr, manevrele me¬nite să aducă pieirea voastră, a amândurora, ar putea să mă coste scump dacă determină răzbunarea Celeilalte PărÈ›i. Dar pericolul a ceea ce însemnaÈ›i voi doi pentru ai noÈ™tri devine din ce în ce mai limpede, pe măsură ce ne apropiem de un anumit moment. Nu È™tiu exact când va veni acel moment sau ce va aduce cu el; È™tiu însă că voi doi nu trebuie să faceÈ›i parte dintr însul. Probabil că m aÈ™ fi făcut mic de frică auzindu l, dacă n aÈ™ fi fost acum doar un punct în neant. — Și totuÈ™i, vibră în mine glasul, totuÈ™i, Steven, tu nu trebuie să mori. Prevăd că femeia, Virginia, poate fi un duÈ™man mai periculos decât tine. Prevăd că în lipsa ei tu nu constitui o ame¬ninÈ›are pentru Plan; pe când ea, da, chiar fără tine; oricum însă, nu o primejdie la fel de mare ca voi doi laolaltă. De ce e aÈ™a, n aÈ™ putea ghici. Dar gândeÈ™te te la talentele È™i la Harul ei; aminteÈ™te È›i că ea nu a fost încolÈ›ită de două ori ca tine; gândeÈ™te te ce spirit poartă în ea. DorinÈ›a de a È›i răzbuna moartea o poate îm¬pinge să caute dincolo de aparenÈ›a lucrurilor. Sau va alege o altă cale. Nu È™tiu care. Dar îmi dau seama că, deÈ™i tu arzi, ea nu este încolÈ›ită fără putință de scăpare. Steven, vrei să trăieÈ™ti È™i să o duci bine? Prin minte îmi trecu un gând mai vag decât lumina celui mai îndepărtat astru: — Ce ar trebui să fac? — Intră în serviciul meu. Acceptă mi vrăjile. Salamandra îți va da drumul înainte de a È›i produce vătămări ireparabile. Când rănile È›i se vor vindeca, vrăjile mele te vor obliga să faci un singur lucru — nimic altceva, în schimbul unei vieÈ›i lungi È™i îmbelÈ™ugate. O vei chema afară, la loc deschis, È™i îi vei distrage atenÈ›ia atâta timp cât îi va trebui salamandrei să se materializeze deasupra ei, cum s a materializat È™i deasupra ta. Dacă refuzi, te întorci la momentul arderii de viu. Virginia era infinit de departe acum, iar eu nu mai aveam corp cu care să simt È™i nici limbă cu care să spun da sau nu. Dar focarul care eram se gândi la ea, din adâncul suferinÈ›ei în care mă zbăteam; iar aceasta din urmă deveni mânie nestăvilită, îm¬potriva acelei uri nestăvilite ce se năpustise, aidoma unei furtuni, dintr o altă eternitate; iar nescena explodă îndărăt, în vidul din care apăruse. XII Cred că furia îmi învinsese durerea, în asemenea măsură încât am început să lupt. Mi s a spus că am reuÈ™it să înÈ™fac bestia de partea care se afla la îndemâna mea - se aÈ™ezase peste mine - È™i că am refuzat să mi descleÈ™tez colÈ›ii. Dar sufeream prea mult ca să mi mai pot aminti È™i altceva decât suferinÈ›a. Atunci salamandra dispăru. Strada rămase pustie, întuneca¬tă - cu excepÈ›ia lumii îndepărtate, a unui felinar nespart È™i a pâlpâirilor roÈ™iatice venind dinspre casele aprinse - È™i tăcută, cu excepÈ›ia trosnetelor È™i bufniturilor clădirilor care se dărâmau. Când mi am revenit în asemenea măsură încât să mi recapăt simÈ›ul mirosului, primul lucru pe care l am perceput a fost fumul acru. Totul durase câteva minute. De abia îmi mai rămăsese destul È›esut nevătămat încât să furnizeze tiparul ADN necesar reconsti¬tuirii celorlalte celule. Când m am înzdrăvenit pe deplin, mă aflam cu capul în poala lui Ginny. Fata mă mângâia È™i plângea. Slăbit, i am lins mâna cu o limbă ca pielea tăbăcită. Dacă aÈ™ fi fost om, aÈ™ mai fi stat acolo un timp. Dar fiind lup, cu instincte de lup, m am zbătut să mă ridic È™i am scos un scheunat stins È™i răguÈ™it. — Steve... O, Doamne, Steve, ne ai salvat vieÈ›ile, È™opti Gin¬ny. Doar câteva minute, È™i ne am fi sufocat. ÃŽncă mă simt de parcă aÈ™ avea în gât praf de mumie. Svartalf veni dinspre bar, tropăind, cât se poate de îngâmfat pentru un motan cu mustățile pârlite. Mieună. Ginny râse cu glasul uÈ™or tremurat È™i mi explică: — Dar să È™tii că i datorezi băiatului o livră de friÈ™că sau altceva de genul ăsta. S ar putea ca el să fi înclinat balanÈ›a în favoarea ta, la fel cum ai făcut È™i tu pentru noi. Mi a arătat o modalitate să te ajut. Am ciulit urechile. — A deschis robinetele de bere. Am umplut halbă după halbă È™i le am aruncat afară spre salamandră. Proiectilele astea au in¬comodat o. ÃŽÈ™i tot schimba locul. Ceea ce s ar putea să fi micÈ™o¬rat căldura È™i presiunea până când ai reuÈ™it s o muÈ™ti. Mă prinse de coamă: Și ce mai scenă a urmat, în secundele cât ai È›inut o strâns! Bere! Am sărit în picioare È™i am intrat în local, împleticindu mă. Mă urmară, nedumeriÈ›i; am schelălăit È™i am arătat cu botul spre cel mai apropiat pahar. — Oh, am înÈ›eles. Ginny pocni din degete. Ti e sete! De fapt, eÈ™ti deshidratat! ÃŽmi dădu un vas de un litru. L am sorbit dintr o înghiÈ›itură È™i am făcut semn că mai vreau. Ea clătină din cap. — Ai pus tu pe fugă salamandra, dar acum trebuie s o stâr¬pim. O să bei apă chioară. Metabolismul meu terio redistribui fluidul È™i mi readuse pe deplin sănătatea. Primul meu gând limpede a fost acela că nu va mai trebui să irosim berea în lupta cu stihia. ÃŽn al doilea rând, mi am spus că oricare ar fi metodele, ar trebui să le aplicăm cât mai curând. Orice lucru prezintă câte un inconvenient. ÃŽnsuÈ™irea de a fi vârcolac are neajunsul că, sub acea formă, dispui, în esență, de un creier de animal, cu un strat superficial de personalitate uma¬nă. Cu alte cuvinte, ca lup, sunt un om destul de tâmpit. Abia am izbutit să mi dau seama că ar fi mai bine să mi reiau forma omenească... deci am alergat în cadrul uÈ™ii, unde mă putea atinge lumina lunii, È™i aÈ™a am făcut. AÈ›i văzut vreodată un motan rânjind? — O, Doamne! am scheunat, È™i am început să mă retransform în vârcolac. — OpreÈ™te te, mă admonestă ferm Ginny. Dacă È›i faci proble¬me în legătură cu pudoarea mea feciorelnică, atunci ia asta. ÃŽÈ™i dădu jos haina de blană, pârlită dar utilizabilă. Mi am pus o cât ai clipi din ochi. Era cam strâmtă la umeri, dar destul de lungă - dacă eram atent... DeÈ™i vântul nopÈ›ii îmi înÈ›epa gam¬bele goale, obrajii mei căpătaseră temperatura salamandrei. A fost unul dintre motivele pentru care îmi pieri din gânduri, pentru moment, viziunea pe care o avusesem. Ne ameninÈ›a acum un alt pericol, iminent È™i real. De altfel, chiar mai mult decât în cazul precedent, durerea acută mă cuprinsese după ce mi recăpătasem cunoÈ™tinÈ›a È™i È™tersese amintirea acelei experienÈ›e atât de lipsite de substanță. Și, în ultimul rând, nu cred că voiam să mă mai gândesc la ea. Prin minte mi a trecut totuÈ™i un gând: de două ori avusesem aceeaÈ™i iluzie în timp ce eram inconÈ™tient. Poate că ar trebui să consult un psihiatru? Nu, m aÈ™ acoperi de ridicol. Nu poate fi la mijloc altceva decât o reacÈ›ie hipersensibilă la un gen de traumă, de care, probabil, n o să mai am parte niciodată în viață. Și nu m-am mai gândit la povestea aceea. In schimb, am pus repede întrebarea: — Și acum, încotro? Afurisita de stihie se poate afla oriunde. — Cred că o să rămână prin preajma campusului, spuse Gin¬ny. Nu e prea deÈ™teaptă, È™i aici are multă mâncare. Hai să mergem. ÃŽÈ™i luă mătura din localul plin de fum È™i ne ridicarăm în aer. — Până acum, am spus eu, n am făcut decât să ne pierdem timpul. — N nu; nu pe de a întregul. Am reuÈ™it să aflu cum gândeÈ™te. Ne înălÈ›arăm deasupra acoperiÈ™urilor, È™i Ginny mă privi. Nu eram sigură de forma exactă în care fusese conjurată să apară. PoÈ›i să modelezi stihiile sub aproape orice înfățiÈ™are. Dar, după toate probabilitățile, cel care a însufleÈ›it o s a mulÈ›umit să i con¬fere cunoÈ™tinÈ›e de engleză È™i o inteligență rudimentară. Adaugă toate astea la natura volatilă a Focului, È™i ce obÈ›ii? Un copil. — Ce mai copil! am murmurat, înfășurându mă mai strâns în haină. — Nu, nu Steve, lucrul ăsta e important. Salamandra noastră are toate caracteristicile unui copil. Imprudență, indolență, necugetare... O salamandră înÈ›eleaptă ar sta ascunsă, adunându È™i încet puterile. Și ar da seama că nu poate să ardă întreaga planetă ori, dacă nu, nici nu s ar gândi la aÈ™a ceva. Deoarece, după aceea, de unde ar mai lua oxigen? Apoi mai este È™i vanitatea ei fantas¬tică. A turbat de furie când i am spus că există puteri mai mari È™i mai frumoase decât ea, iar aluzia la frumuseÈ›e a durut o la fel de tare ca È™i cea la putere. Și nu reuÈ™eÈ™te să se concentreze. Ar fi putut să ne distrugă în primul rând pe tine sau pe mine È™i pe Svartalf, È™i abia după aceea să se ocupe de neplăcerile minore produse de ceilalÈ›i. In loc de asta, È™i a risipit eforturile. Iar atunci când ai muÈ™cat o, ar fi putut să strângă niÈ›el din dinÈ›i È™i să suporte durerea, în scurtul răstimp cât te ar fi doborât din nou È™i te ar fi ucis. Aici vocea îi tremură puÈ›in, apoi Virginia continuă repede: — ÃŽn aceeaÈ™i ordine de idei, dacă nimic nu i distrage atenÈ›ia, È™i o concentrează doar asupra unui singur amănunt, excluzând celelalte părÈ›i ale întregului. Clătină din cap, gânditoare. Părul său lung îmi gâdila faÈ›a. ÃŽntr un fel sau altul, deÈ™i încă nu È™tiu cum, psihicul ei trebuie să ne ofere o metodă. Dar È™i eu am vanitatea mea. — Eu n am fost o neplăcere minoră, am bodogănit. Ginny zâmbi È™i mă bătu uÈ™or pe obraz. — Bine, Steve, e n ordine. ÃŽmi placi aÈ™a cum eÈ™ti, È™i acum È™tiu că va ieÈ™i din tine un soÈ› bun. Asta mă făcu să radiez tot, până când m am întrebat ce anume avea de gând. Am zărit jos salamandra aprinzând un teatru, dar chiar în clipa când o priveam dispăru È™i se ivi iar, la o milă mai încolo, lângă centrul de cercetări medicale. ÃŽnsă cărămizile din sticlă nu ard aÈ™a de uÈ™or. In vreme ce ne apropiam de ea, am văzut o lovind bosumflată zidul, apoi dispăru din nou. Ignorantă È™i im¬pulsivă... un copil... o odraslă a iadului! Trecând peste campus, am descoperit lumină în clădirea administraÈ›iei. — Probabil că acolo s a instalat cartierul nostru general, spu¬se Ginny. Ar fi bine să ne prezentăm È™i noi. Svartalf ne lăsă pe Mall, în faÈ›a clădirii, È™i urcarăm repede scările. UÈ™a era păzită de o trupă de poliÈ›iÈ™ti înarmaÈ›i cu extinc¬toare. Unul dintre ei ne bară calea: — Hei, voi, unde vă duceÈ›i? — La întrunire, răspunse Ginny arătându È™i tresele. — Chiar aÈ™a? Ochii poliÈ›istului se opriră asupra mea. ÃŽn È›inuta asta? Ha, ha, ha! Deja ajunsesem cu nervii la limită. M am făcut lup È™i i am sfâșiat pantalonii. Când își ridică bastonul de cauciuc, Ginny i l transformă într un mic È™arpe boa constrictor. Am revenit la forma umană; lăsarăm trupa să È™i vadă de ale ei È™i intrarăm în hol. Sala de întruniri a facultății era arhiplină. Malzius îi convo¬case pe toÈ›i profesorii. Când intram, i am auzit vocea afectată: — ... ruÈ™inos. Autoritățile nici nu vor să mă asculte! Domni¬lor, nouă ne revine sarcina să apărăm, față de oraÈ™, onoarea robelor. Clipi încurcat la apariÈ›ia lui Ginny È™i a lui Svartalf, iar când mă văzu în toată splendoarea mea, neras È™i îmbrăcat cu blana aceea de nurcă, obrajii i se împurpurară: — Domnule Matuchek! — E cu mine, spuse Ginny tăios. Ne am luptat cu salamandra în timp ce voi stăteaÈ›i aici. — Probabil că a fost nevoie de ceva mai mult decât simpla forță musculară, chiar È™i aceea a unui lup, zâmbi doctorul Alan Abercrombie. Observ că domnul Matuchek È™i a pierdut, la pro¬priu, pantalonii. Și el, ca È™i Malzius, își schimbase hainele ude, punându È™i inevitabilul costum de tweed. Ginny îi aruncă o privire rece. — Credeam că te ocupi de Hydro, remarcă ea. — Oh, s au strâns deja destui adepÈ›i încât să folosim trei stihii de apă, nu una, răspunse el. Treabă de tehnicieni. Am simÈ›it că locul meu e aici. Suntem pe punctul de a controla incendiile... — Numai dacă salamandra nu va provoca, întruna, altele noi, i o reteză Ginny. Cu fiecare pârjol devine mai mare È™i mai puter¬nică, în timp ce tu stai aici, având grijă să arăți bine. — O, mulÈ›umesc pentru compliment, draga mea, râse el. Mi am strâns dinÈ›ii atât de tare, încât mă durură. Ea îi întoar¬se zâmbetul. — LiniÈ™te, liniÈ™te! tună preÈ™edintele Malzius. Vă rog să vă aÈ™ezaÈ›i, domniÈ™oară Graylock. PuteÈ›i contribui cu ceva la discuÈ›ia noastră? — Da. Acum înÈ›eleg ce e cu salamandra. Se aÈ™eză în coada mesei. Era ultimul scaun liber, aÈ™a că eu am rămas în spatele ei, simÈ›indu mă mizerabil È™i dorind ca blana să fi avut mai mulÈ›i nasturi. — ÃŽnÈ›elegi suficient de mult încât s o stingi? întrebă profeso¬rul van Linden, de la alchimie. — Nu. Dar È™tiu cum gândeÈ™te. — Pe noi ne interesează mai mult cum acÈ›ionează, replică van Linden. Cum putem s o facem să stea locului, ca s o elimi¬năm. ÃŽÈ™i drese glasul. Este evident că trebuie mai întâi să aflăm prin ce procedeu se miÈ™că aÈ™a de iute încolo È™i încoace... — Oh, asta i simplu, ciripi Griswold. Vocea îi fu acoperită de basul răsunător al lui van Linden: — ... fapt ce rezultă, bineînÈ›eles, din bine cunoscuta afinitate a Focului față de argintul viu. Din moment ce, practic, în fiecare casă există cel puÈ›in un termometru... — Cu tot respectul, bunule domn, îl întrerupse Vittorio de la astrologie, spuneÈ›i niÈ™te prostii cât roata carului. E vorba, pur È™i simplu, de conjuncÈ›ia lui Mercur cu Neptun în Scorpion... — Te înÈ™eli, domnule! declară van Linden. Te înÈ™eli amarnic! Hai să È›i arăt Ars Thaumaturgica (Arta vrăjitoriei). Privi în jur, furios, după carte, dar aceasta se pierduse pe undeva, È™i se văzu nevoit să folosească pentru descoperirea ei o adaptare a incantaÈ›iei de chemare Dobu. Intre timp, Vittorio strigă: — Nu, nu, nu! ConjuncÈ›ia, având ascendent în Uranus, care este în opoziÈ›ie... după cum pot dovedi foarte uÈ™or... Se duse la tablă È™i începu să deseneze o diagramă. — O, haida de! fornăi Jasper de la metafizică. Nu înÈ›eleg cum de vă puteÈ›i înÈ™ela amândoi atât de amarnic. După cum am arătat în lucrarea mea, prezentată la ultimul simpozion Triple A S, na¬tura intrinsecă a matricei... — De zece ani s a dovedit că teoria asta e greÈ™ită! răcni van Linden. Afinitatea... — Ding an sich.. —... cu Uranus... M am apropiat È™i l am tras de mânecă pe Griswold. Ne retraserăm tiptil într un colÈ›. — Ia zi i, cum procedează afurisita? l am întrebat. — Ah... e doar o problemă de mecanica undelor, È™opti el. Potrivit principiului incertitudinii al lui Heisenberg, un foton are o probabilitate finită de a se afla în orice punct al spaÈ›iului. Salamandra foloseÈ™te un simplu proces de difracÈ›ie ca să schimbe coordonatele spaÈ›iale ale lui psi la pătrat, circulând astfel dintr un punct în altul fără să străbată distanÈ›a dintre ele, într un mod destul de asemănător cu saltul cuantic al unui electron; deÈ™i, ca să fim corecÈ›i, analogia nu este precisă, datorită modificării in¬fluenÈ›ei... — Nu contează, am oftat eu. ÃŽntrunirea asta a început să degenereze. N ar trebui, mai degrabă... — ... să ne întoarcem la afacerea noastră, conveni Abercrombie, alăturându-ni se. Veni È™i Ginny. Van Linden îi învineÈ›ise un ochi lui Vittorio, în timp ce Jasper îi bombarda cu cretă. Grupul nostru se retrase spre ușă. — Am găsit deja soluÈ›ia problemei, spuse Abercrombie, dar o să am nevoie de ajutor. De o vrajă de transformare. Să prefa¬cem salamandra în ceva mult mai uÈ™or de controlat. — E periculos, spuse Ginny. Vom avea nevoie de o vrajă T foarte puternică, iar asta se poate întoarce împotriva noastră. Evenimentele sunt impredictibile. Abercrombie își îndreptă spatele, cu o privire plină de mân¬drie rănită. — Pentru tine, draga mea, nici un risc nu e prea mare. Ea îl măsură cu admiraÈ›ie. ÃŽÈ›i trebuie nervi buni ca să folo¬seÈ™ti incantaÈ›iile finale. — Să mergem, spuse apoi. O să vă ajut. Griswold mă ciupi uÈ™or de braÈ›. — Nu mi place chestia asta, domnule Matuchek. Arta e ceva prea puÈ›in demn de încredere. Trebuie să existe vreo altă metodă, bazată pe natură È™i pe legile ei cantitative. — Mda, am spus eu, nefericit. Dar care? M am furiÈ™at după Ginny È™i Abercrombie, care, obraz lângă obraz, studiau o carte de buzunar. Griswold mergea alături de mine, iar Svartalf făcu un gest din coadă către universitatea „Trismegistus". Cei doi erau însă prea preocupaÈ›i ca să observe toate astea. Am ieÈ™it afară pe lângă trupa de poliÈ›iÈ™ti, foarte furioÈ™i, dar având grijă să se È›ină departe de noi. ÃŽn apropiere se afla sediul È™tiinÈ›elor fizice, iar departamentul de chimie de acolo deÈ›inea materiale care ne puteau fi de folos. Am intrat în holul întunecat, stârnind ecouri. Þinta noastră era laboratorul anului întâi, o sală mare, plină de mese lungi, rafturi È™i tăcere. Griswold aprinse luminile, iar Abercrombie privi în jur. — Va trebui să aducem salamandra aici, spuse el. Nu putem face nimic dacă n o avem aici. — Hai, începe pregătirile, îl îndemnă fata. Știu cum să atrag bestia. O transformare minoră... ÃŽnÈ™iră câteva eprubete, le umplu cu diverse prafuri È™i È™i de¬senă pe podea simbolurile. Baghetele magice improvizate din carioca sunt foarte practice. — Ce vrei să faci? am întrebat. — Oh, nu mi sta în cale, mă repezi ea. Mi am spus că pur È™i simplu era È™i ea foarte obosită È™i disperată, cu toate astea tonul ei mă duru. BineînÈ›eles că ne vom folosi de vanitatea ei. O să prepar niÈ™te candele romane, artificii È™i altele... O să le aprind È™i, fireÈ™te, va veni să ne arate că poate face lucruri È™i mai spectacu¬loase. M am retras într un colÈ›, împreună cu Griswold. Jocul, de ligă naÈ›ională, ne depășea. Eram de a dreptul speriat, iar ge¬nunchii osoÈ™i ai micului savant se ciocneau în ritm de marÈ™. Chiar È™i lui Ginny îi era teamă - da, frumoasa ei frunte se brobonise de sudoare. Dacă stratagema nu reuÈ™ea, eram condamnaÈ›i: ori ne ardea salamandra, ori ne ucidea întoarcerea împotriva noastră a vrăjii. Și nu aveam de unde să È™tim dacă nu cumva bestia devenise prea puternică pentru a mai fi transformată. Vrăjitoarea termină de pregătit artificiile, se duse cu ele la fereastră È™i se aplecă în afară. Globuri È™uierătoare, roÈ™ii È™i albas¬tre, È™i È™uvoaie de scântei aurii zburară spre cer È™i explodară. Abercrombie își completase diagramele. Se întoarse È™i ne zâmbi. — E n ordine, spuse. Totul se află sub control. Voi transforma în materie toată energia salamandrei. După cum È™tiÈ›i, E = mc2. Matuchek, aprinde mi un arzător Bunsen È™i aÈ™ează deasupra lui un pahar cu apă. Griswold, stinge luminile È™i aprinde becurile Pola¬roid. Avem nevoie de radiaÈ›ie polarizată. Ne conformarăm, deÈ™i nu mi plăcea deloc să l văd pe bătrâ¬nelul acela remarcabil pe post de asistent al unui fanfaron încrezut. — EÈ™ti sigur că o să meargă? l am întrebat. — BineînÈ›eles, zâmbi el. Am experiență. ÃŽn timpul războiului am servit la intendență. — Mda, dar să transformi gunoaiele în raÈ›ii K nu este acelaÈ™i lucru cu a transforma un monstru. Dumneata È™i experienÈ›a dumitale! Deodată, amintindu mi, îngreÈ›oÈ™at, treaba de mântuială pe care o făcuse cu Hydro, am realizat adevărul. Abercrombie era încrezător È™i fără teamă deoarece nu avea destule cunoÈ™tinÈ›e! Timp de un minut, n am putut să mi relaxez muÈ™chii. Gris¬wold se juca, nefericit, cu niÈ™te mostre metalice. Cu o zi înainte, le folosise la experienÈ›e, încercând să ne înveÈ›e proprietățile lor chimice... Dumnezeule, mi se părea că de atunci trecuse un mi¬lion de ani... — Ginny! M am repezit spre fereastra de unde ea arunca în aer curcubee. Dumnezeule, scumpo, opreÈ™te te... Bang! Salamandra era cu noi în cameră. M am retras din faÈ›a ei, pe jumătate orbit. Crescuse hidos de mult, È™i aproape umplea celălalt capăt al laboratorului, iar băncile fumegau. — AÈ™a, va să zică! Vocea Focului ne sparse timpanele. Svartalf sări pe rafturile de sus, vărsând sticlele cu acid peste salamandră. Aceasta nici nu le simÈ›i. — Vasăzică voi, făpturi jalnice È™i nevolnice, vreÈ›i să încercaÈ›i să mi faceÈ›i de petrecanie! Abercrombie È™i Ginny își ridicară baghetele magice È™i stri¬gară cele câteva cuvinte ale transformării. Ghemuit în colÈ›ul meu, privind prin aburii sulfuroÈ™i, am văzut o pe Ginny retrăgându se, apoi sărind È™i adăpostindu se. Probabil că simÈ›ise eÈ™ecul încercării. Urmă o explozie cumplită, iar camera se umplu de cioburi zburătoare. Corpul meu îl proteja pe Griswold, iar asupra mea vraja n a avut alt efect decât acela de a mă transforma în lup. Ginny căzuse în genunchi È™i mâini în spatele unei bănci, pe jumătate inconÈ™tien¬tă... dar nevătămată, preaslăvite fie în veci ForÈ›ele cele Bune. Svartalf - devenit acum pechinez - lătra pe un raft. Abercrombie dispăruse, dar spre ușă gonea un cimpanzeu, în costum de tweed, zdrenÈ›uit, È™i care È›ipa isteric. ÃŽn faÈ›a maimuÈ›ei apăru o limbă de flacără. MaimuÈ›a se în¬toarse, urlă È™i se sui repede pe o conductă. Salamandra își arcui spatele È™i hohoti de râs. — VoiaÈ›i să vă folosiÈ›i È™iretlicurile asupra Mea? A Mea, Atot¬puternica, Frumoasa, Cumplita? Ha, È™mecheriile voastre se eva¬poră ca apa dintr o tigaie fierbinte! Iar Eu, Eu sunt tigaia care vă frige pe voi! ÃŽntr un fel, discursul ei melodramatic, de copil de grădiniță, nu era deloc ridicol. Pentru că aceasta era stihia copilăroasă, lăudăroasă È™i pustiitoare care se dezlănÈ›uise pe pământ ca să facă scrum din oameni È™i din casele lor. Sub becurile Polaroid, m am transformat iarăși în om È™i m am ridicat în picioare în spatele băncii. Griswold deschise un robinet È™i devie jetul cu degetul. Salamandra sâsâi de iritare — da, apa îi provoca dureri, dar aici aveam prea puÈ›in lichid ca s o înecăm, ar fi fost nevoie de un lac... ÃŽntoarse capul, căscă gura spre Griswold È™i inspiră adânc. Imensa ei vanitate... M am întins spre arzătorul Bunsen, care încălzea un inutil pahar cu apă. Ginny mă privi printre băncile înnegrite. Camera era atât de încinsă, încât transpiraÈ›ia curgea pe mine È™iroaie. Nu mă fulgeră nici o scânteie de geniu; am acÈ›ionat pur È™i simplu din instinct È™i folosind frânturi de memorie. — Ucide ne, am urlat. Ucide ne dacă îndrăzneÈ™ti. Slujitorul nostru este mai puternic decât tine. Te va vâna până la sfârÈ™itul lumii. — Slujitorul vostru? Flăcările îi întrerupeau cuvintele. — Mda... adică, da... slujitorul nostru, Focul care nu se teme de Apă. Salamandra se retrase cu un pas înapoi, mârâind. Nu era încă atât de puternică încât simpla rostire a cuvântului „apă" să n o facă să tresară. — Arată mi! ripostă ea. Arată mi! Te provoc! — Slujitorul nostru... mic, dar puternic, m am răstit. Mai lu¬minos È™i mai frumos decât tine È™i invulnerabil la vătămările provocate de Stihia Udă. M am împleticit până la tava cu mostre de metal È™i am înÈ™făcat un cleÈ™te. Ai curajul să l priveÈ™ti? Salamandra se zbârli. — Dacă am curajul! ÃŽntreabă mai bine dacă el are curajul să Mă înfrunte. M am uitat cu coada ochiului spre colÈ›ul în care Ginny se ridicase È™i È™i luase bagheta magică. Abia respira, dar ochii îi erau mijiÈ›i È™i atenÈ›i. Se lăsă tăcerea. Apăsa întreaga încăpere, grea de parcă ar fi cântărit cât toată lumea, înăbuÈ™ind sunetele care mai rămăseseră: pârâitul focului, văicărelile de maimuță ale lui Abercrombie, lătratul indignat al lui Svartalf. Am luat între cleÈ™ti o bucată de magneziu È™i am pus o în flacăra arzătorului. Izbucni o lumină alb albastră, actinică, de la care mi am întors ochii, orbit. Nici salamandra nu era atât de strălucitoare. Am văzut bestia reuÈ™ind performanÈ›a de a se umfla È™i a se mic¬șora în acelaÈ™i timp. — Iată! Am ridicat bucata arzândă. ÃŽn spatele meu se auzi murmurul rapid al lui Ginny: — O, Indra, Abaddon, Lucifer... Minte de copil, incapabilă să analizeze mai multe lucruri o dată... dar pentru câtă vreme? Trebuia să i reÈ›in întreaga atenÈ›ie, tot intervalul celor o sută douăzeci de secunde necesare. — Foc, spuse febril salamandra. Doar un alt foc, o mică parte din ForÈ›a de unde provin Eu. — Da' chestia asta poÈ›i s o faci? Am cufundat magneziul în pahar. Aburi ieÈ™iră din apa care începu să fiarbă — dar substanÈ›a continua să ardă! — ... abire ex orbis terrestris... — Mg plus H2O, rezultă MgO plus H2, È™opti Griswold, reverenÈ›ios. — Chiiic chiiic iiic! își exprimă Abercrombie opinia. — Ham ham ham! lătră Svartalf. — E un truc! strigă salamandra. Imposibil! Nici măcar Eu nu pot... Nu! — Stai pe loc! am zbierat, în spiritul celei mai autentice tradiÈ›ii milităreÈ™ti. Te înÈ™eli dacă È›i închipui că slujitorul meu nu te poate urma oriunde. — O să l ucid pe monstrul ăla mic! — ÃŽncearcă numai! am încuviinÈ›at. Vrei ca duelul să se des¬fășoare pe fundul oceanului? Larma ne fu întreruptă de niÈ™te fluierături. PoliÈ›ia ne privea prin geamuri. — Ti arăt Eu È›ie! Răcnetul fusese mai mult un suspin. M am aruncat sub ban¬că, trăgându l pe Griswold după mine. In locul unde stătusem, izbucni un gheizer de flăcări. — Sâc, sâc, sâc! am zădărât o. Nu mă poÈ›i prinde. EÈ™ti fricoa¬să ca un pisoi! Svartalf mă săgetă cu privirea. Podeaua începu să vibreze când stihia porni spre mine; nu ocolea băncile, ci își făcea drum peste ele, arzându le. Căldura îmi frigea beregata. M am răsucit spre întuneric. Și atunci stihia dispăru. Ginny strigă un triumfător „Amen!", iar aburul dislocat bubui ca tunetul. M am ridicat cu greu în picioare. Ginny îmi căzu în braÈ›e. PoliÈ›ia intră peste noi, iar Griswold urlă să cheme cineva pom¬pierii ca să i protejeze de fum laboratoarele. Abercrombie o zbu¬ghi afară pe fereastră, È™i Svartalf sări de pe raft. Uitase că un pekinez nu i la fel de agil ca o pisică È™i, de furie îndreptățită, ochii îi ieÈ™iră din orbite. XIII Afară, Mall ul era rece È™i liniÈ™tit Ne aÈ™ezarăm pe iarba înrourată, ne uitarăm la lună È™i ne gândirăm ce simplă È™i mare minune este să fii în viață. Descântecele preÈ™edintelui ne È›ineau departe unul de altul, dar pe buzele lui Ginny era întipărită tandreÈ›ea. Nici nu observa¬răm când cineva trecu pe lângă noi strigând că salamandra a dispărut È™i nici când clopotele bisericii începură să vestească asta oamenilor È™i raiului. ÃŽn cele din urmă ne readuse la realitate Svartalf, cu lătrăturile lui. Ginny chicoti. — Bietul de tine. O să te transform la loc cât pot de repede, dar acum am treburi mai urgente. Haide, Steve. LiniÈ™tit că departamentul îi era în siguranță, Griswold ne urmă, plin de tact, la oarecare distanță. Svartalf rămase pironit locului... bănuiesc că fusese prea È™ocat de ideea că pot exista treburi mai importante decât transformarea lui la loc în motan. Doctorul Malzius ne întâmpină la jumătatea drumului, sub unul dintre felinarele campusului. FaÈ›a îi era scăldată în lumina lunii care îi făcea pince nez ul să sclipească. — Draga mea domniÈ™oară Graylock, începu el, este chiar adevărat că dumneavoastră aÈ›i înlăturat pericolul care ameninÈ›a lumea? Absolut remarcabil! AcceptaÈ›i felicitările mele. Analele glorioase ale măreÈ›ei instituÈ›ii pe care am onoarea s o prezidez... Ginny se opri cu mâinile în È™olduri È™i l fulgeră cu cea mai rece privire pe care el o simÈ›ise vreodată. — Meritul le aparÈ›ine domnului Matuchek È™i doctorului Griswold, spuse ea. AÈ™a voi informa presa. Fără îndoială că vei considera oportună alocarea unui buget mai mare pentru munca remarcabilă a doctorului Griswold. — Oh, lăsaÈ›i, nu trebuie, bolborosi savantul. Eu nu... — Taci, găgăuță, È™opti Ginny. Apoi continuă: Doar prin ade¬ziunea lui curajoasă È™i de durată la predarea legilor de bază ale naturii... Ei bine, restul îl poÈ›i completa dumneata, Malzius. Și nu cred că vei mai fi grozav de respectat dacă vei continua să i laÈ™i departamentul să moară de foame. — Oh... ÃŽntr adevăr... la urma urmelor... PreÈ™edintele se umflă în pene: Deja m am gândit serios la această problemă. De fapt, la următoarea întâlnire a consiliului, am de gând să È™i propun... — Te voi face să È›i È›ii cuvântul, îl întrerupse Ginny. Doi: regula asta stupidă împotriva relaÈ›iilor între profesori È™i studenÈ›i. ÃŽn curând, domnul Matuchek va deveni soÈ›ul meu. Uuuf! Am încercat să mi recapăt respiraÈ›ia. — Draga mea domniÈ™oară Graylock, se bâlbâi Malzius, eti¬cheta... buna cuviință... păi nici măcar nu arată decent! Mi am dat seama, îngrozit, că, nu È™tiu cum, în învălmășeală, pierdusem haina lui Ginny. De noi se apropiară doi poliÈ›iÈ™ti, târând după ei o formă păroasă care se zbătea. Al treilea ducea hainele pe care cimpanzeul È™i le scosese. — Vă rog să mă scuzaÈ›i, domniÈ™oară Graylock. Tonul era plin de veneraÈ›ie. Am găsit maimuÈ›a asta lăsată în libertate È™i... — A, da, râse Ginny. Va trebui să l transformăm. Dar nu imediat. Steve are mare nevoie de pantalonii ăia. M am vârât în pantaloni ca un È™arpe într o gaură. Ginny se întoarse È™i i zâmbi lui Malzius cu o dulceață angelică. — Săracul doctor Abercrombie, oftă ea. Deseori se întâmplă asemenea lucruri atunci când ai de a face cu forÈ›ele paranaturale. TotuÈ™i, domnule, cred că nu aveÈ›i nici o regulă împotriva profe¬sorilor care se ocupă cu cercetarea. — O, nu, spuse preÈ™edintele, tremurând. BineînÈ›eles că nu. Din contră! Vrem ca oamenii noÈ™tri să publice... — De bună seamă. Ei bine, eu m am gândit la un proiect de cercetare foarte interesant, în legătură cu transformările. Recu¬nosc că este puÈ›intel cam periculos. S ar putea să se întoarcă împotriva oamenilor, cum s a întâmplat È™i cu vraja doctorului Abercrombie. Se sprijini în bagheta magică È™i privi gânditoare gazonul. S ar putea chiar să... da, există o oarecare probabilitate să te transforme pe dumneata însuÈ›i într o maimuță, dragul meu domn Malzius. Sau, poate, într un vierme. Unul lung È™i slinos. Dar, de dragul È™tiinÈ›ei, nu trebuie să È›inem seama de asemenea mici neajunsuri, cred că eÈ™ti de acord... — Ce? Dar... — Desigur, continuă mieros vrăjitoarea, dacă mi s ar permite să mă port cu logodnicul meu aÈ™a cum doresc, n aÈ™ mai avea timp pentru cercetare... Lui Malzius îi fură de ajuns doar cincizeci de cuvinte ca să È™i recunoască înfrângerea. Apoi ne părăsi clătinându se, ceva mai puÈ›in măreÈ›, în timp ce de pe acoperiÈ™urile campusului dis¬păreau ultimele licăriri roÈ™iatice. Ginny îmi aruncă o privire galeșă. — Regulamentul nu poate fi schimbat oficial până mâine, murmură ea. Crezi că poÈ›i să lipseÈ™ti mâine de la câteva ore? — Chiiic iiic iiic, spuse doctorul Alan Abercrombie. Atunci apăru Svartalf, plin de resentimente, È™i l fugări într un copac. XIV De data asta, interludiul va fi scurt. Ne terminarăm cu bine primul an academic. Ginny fu mândră că am luat numai note de A la È™amanistică È™i matematică È™i mă ajută să depășesc unele dificultăți la limbile magice. (Griswold îmi făcu un servi¬ciu similar la electronică.) Ginny trebuia să È™i modifice întrucât¬va propriile ei planuri de studiu dacă voiam să ne căsătorim în iunie. Vă veÈ›i spune că o fostă vrăjitoare, foarte bine plătită în New York, putea fi oricum, numai inocentă nu. Desigur, Ginny avea temperament È™i un fel de a fi destul de sofisticat. Dar, dincolo de faptul că era cinstită È™i loială până la încăpățânare, se È™i concen¬trase asupra acelor ramuri ale Artei care pretind virginitate. Acest soi de specializare e salarizat împărăteÈ™te, pentru că reprezintă o raritate. Acum, iubita mea de foc È™i de gheață avea să devină o mireasă ca oricare alta. Și ce dacă? Anul viitor avea să È™i poată însuÈ™i tehnicile necesare compensării noului său statut N am putut să ascundem cu totul, față de mass media, rolul pe care l jucasem în anihilarea salamandrei, dar prin cooperarea energică a lui Malzius (care se tot lăuda că echipa universității salvase frumosul nostru oraÈ™), reuÈ™irăm să ne minimalizăm con-tribuÈ›ia, până când publicul nu ne mai acordă atenÈ›ie. Griswold avea mustrări de conÈ™tiință pentru că primise mai multe onoruri decât credea el că merită È™i era indignat că noi avusesem parte de mai puÈ›ine, până ce îi demonstrarăm că în felul acesta depar-tamentul său avea să fie modernizat, iar noi puteam să ne prote¬jăm intimitatea. De altfel, dacă doream să fim siguri că regula împotriva relaÈ›iilor de dragoste va fi revocată, iar condiÈ›iile de la „Trismegistus" vor deveni acceptabile pentru noi È™i sub alte aspecte, trebuia să l sprijinim în mod tacit pe Malzius să È™i salveze mân¬dria È™i să nu i se creeze o imagine de fricos. Pe scurt, acea iarnă È™i acea primăvară fură superbe È™i pline de minunății. AÈ™ putea sări peste o bună perioadă de timp, dar nu mă pot abÈ›ine să stărui asupra... ăă... cel puÈ›in unui singur moment. — Nu, i am spus asociatului miresei mele. Nu vii cu noi în luna de miere. Urechile i se pleoÈ™tiră. — Miaaauu! rosti el cu reproÈ™. — O să te descurci foarte bine singur în apartamentul ăsta timp de o lună, am adăugat. Administratorul ne a promis că o să te hrănească în fiecare seară, când vine să lase laptele pentru Brownie. Și nu uita, când Brownie apare aici, să nu l mai alungi. Ai făcut o de trei ori la rând pe când eu È™i Ginny luam masa în oraÈ™, È™i de atunci spiriduÈ™ii ne îndulcesc paharele cu Martini. Svartalf mă privi amenințător cu ochii lui galbeni È™i dădu din coadă. Bănuiesc că, la pisici, asta înseamnă: „Ei bine, la dracu', orice e cât un È™oarece È™i fuge ca un È™oarece trebuie să se aÈ™tepte să fie tratat ca un È™oarece." — Va veni aici doar ca să È™teargă praful È™i să schimbe cutia ta cu murdării, i am reamintit lui Svartalf pe cel mai sever ton. O să ai casa numai pentru tine, È™i o să poÈ›i ieÈ™i pe coÈ™ cu mătura de nuiele ori de câte ori ai chef să iei aer. Dar de Brownie n ai voie să te atingi, pezevenghiule, È™i dacă mă întorc È™i aflu că l ai necăjit, mă fac lup È™i te fugăresc în copac. Ai înÈ›eles? Svartalf își îndreptă coada drept în sus, spre mine. Virginia Graylock, care de câteva ore era, în mod incredibil, doamna Steven Matuchek, intră în camera de zi. Am rămas împietrit la vederea siluetei zvelte È™i înalte, îmbrăcate într o ro¬chie albă, a trăsăturilor aristocratice È™i a părului roÈ™u care i cădea în cascadă pe umeri, încât i am receptat vocea doar ca pe o muzică, fără să i înÈ›eleg sensul cuvintelor. Trebui să repete: — Scumpule, eÈ™ti chiar atât de sigur că nu l putem lua È™i pe el? ÃŽi rănim sentimentele. Mi am revenit îndeajuns încât să spun: — Sentimentele lui sunt făcute din oÈ›el de scule. Dacă vrea să împartă patul cu noi după ce ne întoarcem, e n ordine - în limitele bunei cuviinÈ›e - dar nu văd nici un motiv ca în luna de miere să È›in tot timpul pe burtă È™apte kilograme de motan vrăji¬tor. Și cu atât mai puÈ›in mi aÈ™ dori să se tăvălească pe burta ta. Ginny roÈ™i. — Va fi ciudat să stau, după atâția ani, fără animalul meu sacru. Dacă promite să se comporte... Svartalf, care stătuse pe o masă, se frecă de È™oldul ei È™i începu să toarcă. Ceea ce nu era o idee rea. TotuÈ™i pusesem piciorul în prag È™i nu aveam de gând să l ridic. — Nu e în stare să fie cuminte, am spus. Și tu n ai nevoie de el. O să uităm de lume È™i de muncă, nu i aÈ™a? Eu n o să studiez nici un text, n o să vizitez nici un coleg teriomorf, nici măcar familia aceea de pricolici care ne a invitat la Acapulco. Tu n o să faci nici o vrajă È™i n o să iei parte la nici o întrunire a vrăji¬toarelor. O să fim doar noi doi È™i nu vreau nici o mâță... M am oprit cât de repede am putut. Ea nu replică nimic, oftă doar, încuviință È™i mângâie cu blândeÈ›e motanul. — Foarte bine, dragă, spuse apoi. Și, ca o amintire a vechiu¬lui său eu: Bucură te, cât mai poÈ›i, de faptul că, deocamdată, tu eÈ™ti cel care poartă pantaloni în familia noastră. — IntenÈ›ionez să i port tot timpul, m am lăudat. — Tot timpul? Apoi spuse, grăbită: Ar fi mai bine să plecăm. Bagajele sunt gata. — Șah mat, am aprobat. Ea scoase limba la mine. L am dezmierdat pe Svartalf: — La revedere, prietene. Cred că nu mi porÈ›i pică. Svartalf îmi muÈ™că o bucățică din mână È™i răspunse că nu prea. Ginny îl pupă, mă înÈ™făcă de braÈ› È™i mă scoase grăbită afară. LocuinÈ›a pe care tocmai o părăsisem era un apartament de la etajul trei, situat în apropierea universității „Trismegistus". Nunta noastră avusese loc în dimineaÈ›a aceea È™i fusese liniÈ™tită: câțiva prieteni la biserică, apoi un prânz acasă la cineva, după care ne luasem rămas bun. Dar cunoscuÈ›ii lui Ginny din New York È™i ai mei de la Hollywood aveau bani. Punând mână de la mână, ne dăruiseră un covor persan: un cadou copleÈ™itor, dar arătaÈ›i mi niÈ™te tineri căsătoriÈ›i cărora să nu le placă niÈ›el lux. Fusese întins în parcare, iar culorile îi străluceau în lumina soarelui. Bagajele noastre erau îngrămădite la un capăt. Ne aÈ™e¬zarăm spate în spate, pe pernele din spumă de mare polimerizată. Ginny murmură cuvintele de comandă. Ne puserăm în miÈ™care, atât de uÈ™or, încât nici nu observarăm când ne am ridicat în aer. Covorul nu era atât de rapid È™i nici atât de strălucitor ca o coadă de mătură model sport, dar vraja de trei sute de dragoni putere aplicată asupra lui ne scoase din oraÈ™ în câteva minute. Sub noi, câmpiile din Midwest se desfășurau verzi È™i enor¬me, brăzdate ici È™i colo de vreun râu ca o panglică de argint; eram singuri, cu păsările È™i norii. Curentul de aer stârnit de trecerea noastră nu străbătea prin bariera de forță. Ginny își dădu jos rochia. Pe dedesubt avea un costum de baie, iar atunci am înÈ›eles teoria tranzistorului; absenÈ›a materialului are o existență tot atât de reală ca È™i prezenÈ›a lui. ÃŽn drum spre sud, făcurăm plajă; la apus, ne oprirăm pentru o cină la un mic restaurant încântător, din regiunea Ozarsk, dar hotărârăm să nu rămânem la măturotel. Zburarăm mai departe. Covorul era moale, gros È™i spaÈ›ios. Am vrut să ridic prelata rabatabilă, dar Ginny spuse că n o să fie frig dacă zburăm la altitudine joasă È™i avu dreptate. Cerul fu înÈ›esat de stele până ce răsări o lună imensă care le făcu să pălească, aerul fremăta iar de jos se auzea corul greierilor. Restul nu vă priveÈ™te... XV Știam exact încotro pornisem. Un prieten din război, Juan Fernandez, își folosise cu succes experienÈ›a din armată. Servise în departamentul de propagandă È™i scrisese multe scena¬rii excelente. Acum, în loc să prepare coÈ™maruri pe care să le trimită inamicului, producea un serial de vise, foarte popular, iar sponsorii săi îl plăteau în consecință. De fapt, toată lumea îl iubea pe Fernandez, cu excepÈ›ia psihanaliÈ™tilor, dar aceÈ™tia sunt demodaÈ›i acum, când cercetarea È™tiinÈ›ifică a produs niÈ™te tehnici antiposesive cu adevărat eficien¬te. Anul trecut, Juan își construise o căsuță în È›ara străbunilor săi. Era izolată pe coasta Sonora, într unul dintre cele mai singuratice È™i mai frumoase locuri din Midgard. Fernandez îmi propusese s o folosesc în această lună, aÈ™a că eu È™i Ginny fixasem în consecință data nunÈ›ii. A doua zi, pe la prânz, începurăm să coborâm. Spre vest, Golful Californiei scânteia în albastru È™i alb lichid. Pe plajă se spărgeau valurile, stâncile urcau în trepte, după care pământul se întindea spre est, uscat, golaÈ™ È™i copleÈ™itor. CăsuÈ›a era ca o pată verde, cocoÈ›ată pe faleză deasupra țărmului. Ginny bătu din palme. — Oh! Nici nu mi vine să cred! — Voi, cei din est, habar n aveÈ›i ce grozavă i È›ara noastră, i am replicat cu îngâmfare. ÃŽÈ™i duse mâna streaÈ™ină la ochi È™i arătă cu degetul. — Dar ce i acolo? Nu mi puteam dezlipi privirea de braÈ›ul ei, dar mi am amin¬tit. Pe vârful unei stânci, cam la o milă depărtare de căsuță È™i cu câteva sute de picioare mai sus, un zid năruit înconjura niÈ™te ruine. ÃŽn partea de nord vest se aflau rămășiÈ›ele bătute de vânt ale unui turn. — La Fortaleza, am spus. Lucrare spaniolă din secolul al È™aptesprezecelea. Un „don" oarecare a avut ideea să scoată un profit din această zonă. A ridicat castelul pe post de fortăreață È™i locuință È™i È™i a adus o nevastă din Castilia. Dar totul a mers rău È™i locul a fost abandonat foarte repede. — Putem să l vizităm? — Dacă vrei. Ginny își puse mâna pe umărul meu. — Steve, ce s a întâmplat? — O... nimic. Nu mi place Fortaleza. Chiar când sunt om È™i în timpul zilei mă neliniÈ™teÈ™te. Am fost o dată acolo după căderea întunericului, È™i duhnea. Nu era vorba de un miros fizic, dar... hai, las o baltă. Ginny replică, întunecându se: — Pe atunci spaniolii îi înrobeau pe indieni, nu i aÈ™a? ÃŽmi închipui că în castelul acela au avut loc multe agonii. — Care au lăsat urme. Da, probabil. Dar, drace, asta a fost demult. O să aruncăm o privire. Ruinele sunt pitoreÈ™ti, iar prive¬liÈ™tea văzută de acolo este fantastică. — Dacă, într adevăr, È›i e frică de fantome... — Se poate, dragă? Nu sunt superstiÈ›ios! AÈ™a că aterizarăm lângă căsuță È™i uitarăm de ruine. ConstrucÈ›ia fusese ridicată în stil maur: zidurile albe È™i aco¬periÈ™ul de È›iglă roÈ™ie înconjurau o curticică având la mijloc o fântână arteziană. Pe din afară, casa era împrejmuită de o grădină plină de verdeață È™i cu straturi de flori roÈ™ii, albe, purpurii È™i aurii. Eram singuri singurei. ÃŽn sol fuseseră implantate stihii ale Apei È™i ale Pământului, deci nu era nevoie de îngrijitori; forÈ›e ale celorlalte două elemente menÈ›ineau în casă aerul condiÈ›ionat. Fusese, de asemenea, instalată o vrajă costisitoare, pentru menÈ›inerea curățeniei. Până una alta, lipsită de posibilități magice, Ginny pregăti un prânz mexican din produsele pe care le aduse¬serăm cu noi. Era aÈ™a de frumoasă în pantaloni scurÈ›i, maiou fără mâneci È™i È™orÈ›uleÈ›, încât n am avut inima să i dau lecÈ›ii de gătit. Când văzu vasele murdare plutind spre bucătărie, scoase o excla¬maÈ›ie de uimire È™i le urmă ca să se uite cum intră în apa cu detergent È™i se spală singure. — E cea mai modernă maÈ™ină de spălat de care am auzit! strigă. AÈ™a că avurăm destul timp ca să ne oferim o după amiază de baie prin valuri. La asfinÈ›it, urcarăm, lihniÈ›i de foame, scările săpate în stânca galbenă, iar eu am pregătit niÈ™te fripturi la grătar, fără să scot o vorbă. Ne aÈ™ezarăm în scaune de răchită, È›inându ne de mână, È™i stelele răsăriră ca să ne salute. — Hai să ne schimbăm pielea la apariÈ›ia lunii È™i să ne distrăm puÈ›in, am sugerat eu. Ai fi o lupoaică încântătoare. Și, hm, eu aÈ™... Nu contează! Ea clătină din cap: — Steve, dragă, nu pot. — Cum să nu poÈ›i? Desigur, ai nevoie de o vrajă T, dar... — Tocmai asta este. Tu dispui de gene licantropice, ai nevoie doar de lumină polarizată ca să te transformi. Dar pentru mine transformarea este majoră È™i... Nu È™tiu... Nu mă simt în stare s o fac. Nici măcar nu mi amintesc formulele. Bănuiesc că nu mai sunt capabilă. CunoÈ™tinÈ›ele mele au devenit chiar mai vagi decât mă aÈ™teptam. Voi avea nevoie de cursuri de reciclare, până È™i pentru cele mai elementare lucruri. ÃŽn momentul de față, doar un profesionist m ar putea schimba. Am oftat. AÈ™teptasem cu nerăbdare să fim amândoi lupi. Nu poÈ›i să cunoÈ™ti într adevăr lumea până când n o explorezi È™i prin intermediul simÈ›urilor de animal, iar Ginny era o parte a lumii... Hei, pe unde È›i umblă gândurile? — Okay, am spus. Rămâne pe mai târziu, când vei fi iarăși adeptă. — BineînÈ›eles. Dragule, îmi pare rău. Dacă vrei să explorezi de unul singur, ca lup, nu te jena. — N am chef fără tine. Chicoti. — Oricum, ai putea căpăta purici. Tocmai se apleca să mă gâdile după ureche, când amândoi auzirăm paÈ™ii. M am ridicat în picioare, murmurând cuvinte duÈ™mănoase. Pe cărarea care È™erpuia spre interiorul insulei se apropia de noi o formă întunecată sub cerul ca de catifea. Cine dracu' o fi? m am gândit. Cineva din satul aflat la zece mile depărtare? In formă umană, nasul îmi este insensibil, judecând după standardele mele de lup, dar pe neaÈ™teptate am simÈ›it un miros care nu mi plăcu. Nu era un iz respingător; într adevăr, nota lui picantă păru să accentueze brusc, până la un grad de nesuportat, frumuseÈ›ea, pe jumătate ascunsă, a lui Ginny. Și totuÈ™i, ceva din mine se zbârli. Când străinul ajunse la terasă i am ieÈ™it în întâmpinare. Pen¬tru un mexican, avea o înălÈ›ime medie, adică era mai scund decât mine. Se miÈ™ca atât de graÈ›ios, nefăcând mai mult zgomot decât un fum, încât m am întrebat dacă nu cumva o fi un om pumă. Corpul suplu îi era înveÈ™mântat într un costum alb, imaculat, È™i o pelerină neagră. FaÈ›a îi rămase în obscuritate până când omul își scoase pălăria cu boruri largi. Atunci lumina uneia dintre ferestre căzu pe chipul lui. Nu mai văzusem niciodată un bărbat atât de frumos: pomeÈ›i înalÈ›i, nas grecesc, bărbie proeminentă, ochi depărtaÈ›i, de o culoare gri verzuie, înspicată cu auriu. Pielea îi era mai albă decât a nevestei mele, iar părul scânteietor — de un blond cenuÈ™iu. M am îndoit că era de naÈ›ionalitate mexicană, cu atât mai puÈ›in un băștinaÈ™. — Buenas noches, señor, am spus politicos. Pardon, pero no hablamas español. (Bună seara, domnule. Ne cerem scuze, dar nu vorbim spaniola - n. red.). Ceea ce nu prea era adevărat, dar nu mi ardea de conver¬saÈ›ie. Vocea care mi răspunse avea un timbru de tenor sau de contralto, n am putut să mă decid, dar în orice caz era muzicală. — Nu vă ngrijiÈ›i, bunule domn, vorbesc oricâte limbi este de trebuință. Vă cer iertăciune, dar luând seama, de departe, că această casă este luminată, m am gândit că stăpânul ei s a întors È™i am venit să ne salutăm ca între niÈ™te buni vecini. PronunÈ›ia ca È™i frazarea lui erau arhaice: vocalele păreau suedeze, deÈ™i propoziÈ›iile nu aveau topica suedeză. Oricum, pe moment am fost surprins de cuvintele folosite. — Vecin? — Eu È™i sora mea ne am găsit sălaÈ™ în acel castel vechi. — Cum? Dar... Oh! M am oprit. Fernandez nu mi vorbise de aÈ™a ceva, dar nici el nu mai fusese pe aici de câteva luni. Fortaleza È™i împrejurimile aparÈ›ineau guvernului mexican, de la care amicul meu obÈ›inuse câțiva acri de teren pentru casă. L aÈ›i cum-părat? — Câteva odăi sunt prea destul ca să facă o locuință nimerită pentru noi, domnule, se eschivă el. Mă numesc Amaris Maledicto. Gura, atât de bine conturată, încât de abia dacă È›i dădeai seama ce mare era, se curbă într un zâmbet fermecător. Dacă n ar fi fost izul pe care l simÈ›eam în nări, m ar fi cucerit. — Domnia voastră È™i frumoasa domniță sunteÈ›i oaspeÈ›ii lui senior Fernandez? FiÈ›i bine veniÈ›i. — Am împrumutat casa. Vocea lui Ginny era uÈ™or sacadată. I am aruncat o privire, È™i am văzut în lumina galbenă a ferestrei că îl privea È›intă, cu ochi arzători: — Numele... numele noastre... sunt Virginia... Steven È™i Virginia... Matuchek. ÃŽn acel moment m am gândit, cu un fel de nedumerire rece, că în general miresele ar trebui să facă mare caz de faptul că au devenit doamna Cutare, È™i nu să încerce s o ascundă astfel! — Foarte drăguÈ› din partea dumneavoastră să bateÈ›i drumul până aici. A venit È™i... È™i sora... dumneavoastră? — Ba! spuse Maledicto. Și, adevăr grăiesc, oricât ne ar bucu¬ra societatea domniilor voastre, e mai bine că a fost scutită de vederea unei asemenea minunății cum eÈ™ti domnia ta È™i care i ar fi iscat invidie È™i lăcomie. Nu È™tiu cum, dar venit din partea lui, în acea noapte înmi¬resmată de deasupra oceanului imens, sub stelele È™i lângă falezele înalte, acel discurs către femeia altui bărbat nu suna neobrăzat, nici afectat, ci doar foarte potrivit. ÃŽn lumina slabă a terasei, am văzut o pe Ginny roÈ™ind... ÃŽÈ™i plecă privirea, genele îi tremurară ca niÈ™te aripi È™i răspunse confuz: — SunteÈ›i foarte amabil... Da... Nu doriÈ›i să luaÈ›i loc? El se înclină din nou È™i se aÈ™eză pe un scaun. Am tras o pe Ginny de rochie, am luat o deoparte È™i i am È™optit furios: — La ce dracu' te gândeÈ™ti? Acum nu mai scăpăm de el cel puÈ›in o oră! Se eliberă cu un gest plin de mânie, pe care mi l aminteam din certurile precedente. — Avem niÈ™te coniac, senor Maledicto, spuse. Zâmbetul pe care i l adresă, abia schiÈ›at într un colÈ› al gurii, ar fi fost cel mai frumos din arsenalul ei, dacă acel tremur uÈ™or nu i ar fi rămas pe buze. — O să l aduc. N aÈ›i dori È™i un trabuc? Steve are niÈ™te Perfectos. M am aÈ™ezat în timp ce ea se năpustea în casă. O clipă m am simÈ›it prea jignit ca să vorbesc. Maledicto preluă iniÈ›iativa: — O copilă încântătoare, domnule. O făptură absolut deli¬cioasă. — E soÈ›ia mea, am mârâit. Am venit aici pentru a fi singuri. — O, nu mi o luaÈ›i în nume de rău! Chicotitul lui părea în ton cu murmurul oceanului. AÈ™a cum stătea, în umbră, puteam să l văd doar ca pe o formă albă cu negru, iar ochii oblici îi străluceau. — Am înÈ›eles, È™i n o să vă pun la încercare răbdarea. Poate mai târziu vă va face plăcere s o întâlniÈ›i pe sora mea... — Nu joc bridge. — Bridge? O, da, adevărat, mi amintesc. Un joc de cărÈ›i modern. Făcu un gest de apărare. Nu, domnule, vrerea noastră nu este să venim nepoftiÈ›i. ÃŽntr adevăr, putem merge în vizită numai acolo unde există dorinÈ›a, chiar nerostită, de a fi primiÈ›i. Astă seară a fost doar... de unde să È™tim mai multe noi, cei din castel, decât că ne au sosit niÈ™te vecini? Acum însă nu pot să refuz nepoliticos bunătatea doamnei domniei voastre. Dar, dom¬nule, nu voi întârzia prea mult. Ei bine, acela a fost cel mai plăcut È™i liniÈ™titor dintre răspun¬surile menite să îndepărteze furia cuiva. ÃŽncă tot nu mi plăcea Maledicto, dar ostilitatea mi se diminuă până într atâta, încât am putut să mi analizez motivele. Care, în principal, se rezumară la reacÈ›ia la un al treilea element. Ceva în legătură cu el, poate parfumul pe care l folosea, mă făcea să o doresc pe Ginny mai mult decât oricând. Dar furia mă cuprinse din nou când ea se aplecă spre el oferindu i coniacul, apoi pălăvrăgi prea tare, râse prea mult È™i insistă să i invite pe cei doi Maledicto mâine seară, la cină! De abia le ascultam conversaÈ›ia. El vorbea liniÈ™tit, plin de spirit, nerăspunzând niciodată direct la vreo întrebare despre persoana sa. Am stat È™i am repetat în gând ce voi rosti după plecarea lui. ÃŽn cele din urmă, se ridică. — Nu vreau să vă mai reÈ›in. ÃŽn plus, poteca spre Fortaleza este sinuoasă È™i nu m am familiarizat cu ea. Deci trebuie să merg încet, că altfel mă rătăcesc. — Oh! Dar asta poate fi periculos. Ginny se întoarse spre mine: Tu cunoÈ™ti poteca, Steve. Condu l până acasă. — Nu mi pot permite să vă deranjez până într atât, se sfii Maledicto. — E cel mai mărunt serviciu pe care È›i l putem face. Insist, Amaris. Steve, nu È›i va lua mult timp. Tot spuneai că ai avea chef să alergi la lumina lunii; uite, luna aproape a răsărit. — Okay, okay, okay! m am rățoit cât am putut de nepoliticos. Puteam, într adevăr, la întoarcere, să mă transform în lup È™i să alerg până mă răcoream. Dacă încercam să mă cert acum cu ea, aÈ™a cum mă trăgea aÈ›a, cea de a doua noapte a lunii noastre de miere s ar fi transformat într un adevărat Armageddon. — Hai să mergem. ÃŽi sărută mâna. Ginny își luă la revedere, cu o voce uÈ™or tremurată, ca o È™colăriță îndrăgostită pentru prima oară. El avea o lanternă; aceasta arunca în faÈ›a noastră o pată mică de lumină, scoțând la iveală pietre È™i tufiÈ™uri de ciulini. Pe pantele estice, lumina lunii devenea din ce în ce mai puternică. O simÈ›eam vibrându mi în nervi. Un timp, se auziră de a lungul coastei doar zgomotele paÈ™ilor noÈ™tri. — Domnule, domnia voastră nu aveÈ›i lanternă? spuse într un târziu oaspetele. Am mormăit. La ce bun să pomenesc de privirea mea vrăji¬torească sau de faptul că eram om lup, care atunci când e lup n are nevoie de lanternă? — Ei bine, la întoarcere ar trebui s o luaÈ›i pe a mea, continuă el. Altfel calea este primejdioasă. Avea dreptate. Un om normal s ar fi rătăcit chiar pe lună plină. Cărarea era îngustă, aproape È™tearsă, iar È›inutul — acciden¬tat È™i plin de umbre. Dacă îți pierdeai capul, puteai umbla pe coclauri până n zori È™i riscai să te prăbuÈ™eÈ™ti în gol È™i să È›i frângi gâtul. — Voi veni s o iau mâine seară, oftă bucuros Maledicto. Ah, domnule, cât sunteÈ›i de bun! Oamenii proaspăt căsătoriÈ›i sunt plini până la refuz de dragoste, iar Cybelita este la fel de însetată de asta ca È™i Amaris. — Sora dumitale? am întrebat. — Da. AÈ›i dori s o întâlniÈ›i în seara asta? — Nu. Se lăsă iarăși tăcerea. Am coborât într o râpă întunecată, am ocolit un colÈ› de stâncă - È™i n am mai putut să mi văd casa. Nimic altceva decât luciul stins al apei, strălucirea lunii în partea opusă, stelele care pe neaÈ™teptate deveniseră prea îndepărtate; doar acestea luminau È›inutul. Am zărit zidurile năruite al Fortalezei aproape deasupra capului nostru, încoronând piscul ca din¬ții unei fălci. Maledicto È™i cu mine am fi putut fi ultimele fiinÈ›e vii din Midgard. Celălalt se opri. Lanterna din mâna lui se stinse. — Noapte bună, señor Matuchek! strigă el. Râsul îi răsună malefic È™i plăcut. — Ce? Am clipit, buimăcit, în pâcla care mă împresurase. Ce dracu' vrei să spui? N am ajuns încă la castel! — Nu. Mergi într acolo, dacă ai dorință. Și putință. I am auzit paÈ™ii întorcându se pe potecă. Nu mai făceau pietriÈ™ul să scrâșnească. Erau uÈ™ori È™i iuÈ›i, ca ai unui animal săltăreÈ›. ÃŽnapoi spre vilă. Pentru moment, am rămas încremenit. Auzeam o foarte sla¬bă suflare de vânt, foÈ™netul ierburilor uscate, cel al oceanului. Apoi bătăile inimii mele înlăturară orice alt zgomot. — Ginny! am urlat. M am întors È™i am alergat după el. M am împiedicat de un bolovan, am căzut È™i mi am julit mâinile. M am ridicat clătinându mă, stâncile È™i faleza mi au întors înjurăturile È™i am alunecat pe o pantă, printre cactuÈ™i È™i tufiÈ™uri. Iarăși m am împiedicat de ceva È™i am căzut. De data asta m am lovit cu capul de un bolo¬van. Impactul nu a fost serios, dar durerea m a invadat, am văzut stele verzi È™i pentru câteva clipe am zăcut ameÈ›it. Iar în noapte am simÈ›it o prezență nouă. Și dincolo de sin¬gurătatea fără speranÈ›e ce se răspândea dintr însa È™i mi pătrundea în inimă È™i în măduva oaselor, am simÈ›it o aÈ™teptare încordată. ... succes în capcana întinsă de mine la această a treia încercare... amândoi — el mort È™i ea coruptă, după aceea zdrobi¬tă de remuÈ™cări... ÃŽn siguranță față de ameninÈ›area care vine dinspre ei ca o furtună, pe măsură ce momentul acela se apro¬pie... ÃŽn sfârÈ™it, în siguranță... Și un gând mă înjunghie mult mai tare decât orice durere: Maledicto nu putea s o zăpăcească de unul singur, oricum nu atât de mult încât să înfrângă dragostea, mândria È™i decenÈ›a ei... nu, Satana însuÈ™i lucrase asupra iubitei mele... Nu È™tiam ce intenÈ›iona diavolul. Dar, ca un fulger, imaginea ei, singură acolo cu Maledicto, mă eliberă de orice altceva, de durere, de slăbiciune, simÈ›uri È™i, pentru un timp, chiar È™i de memoria Observatorului acela batjocoritor. Mi am urlat furia È™i disperarea, am sărit în picioare È™i am fugit. Era nebunie curată. Nu mi dădeam seama ce fac. Fără în¬doială că se intenÈ›ionase să cad de pe o stâncă È™i să mi rup gâtul. Dar instinctele pe jumătate animalice È™i reflexele - bănuiesc - m au ferit de aÈ™a ceva. ÃŽn cele din urmă puterile m au lăsat È™i a trebuit să mă opresc să mi trag sufletul. Acea pauză forÈ›ată i a oferit lucidității mele o È™ansă de revenire. Privind în jur, n am mai văzut nici castelul, nici vila. Mă rătăcisem. XVI Am maturat cu privirile panta, până la capătul ei. Dedesubt, oceanul sclipea vag. Mintea mi se limpezea din ce în ce mai mult. Maledicto mă scosese, cu abilitate, din scenă, poate chiar mă ucisese; asta dacă aÈ™ fi fost un homo sapiens oarecare È™i neantrenat, aÈ™a cum credea el. Dar eu aveam ceva mai multe resurse decât È™i ar fi putut închipui. De exemplu, privirea vrăjitorească. Am murmurat formula È™i am simÈ›it transformările din retină. Dintr o dată am putut vedea foarte departe. Bineîn¬țeles, imaginea era neclară; ochiul uman nu poate să focalizeze prea bine lungimile de undă în infraroÈ™ii; dar recunoÈ™team repe¬rele. Mi am stabilit direcÈ›ia generală de înaintare È™i am pornit spre casă. Cu o încetineală de coÈ™mar, Maledicto se deplasase mai repede decât era omeneÈ™te posibil. Luna se ridică, aproape plină, deasupra dealurilor. Transformarea mea se operă chiar mai repede decât am avut timp s o doresc. Nu m am oprit să mă dezbrac, să mi strâng hainele È™i să le car în gură. Am rupt totul cu colÈ›ii, în afară de chiloÈ›ii cu bandă elastică, È™i am urcat pantele ca o umbră. Dacă vă spuneÈ›i că un lup în chiloÈ›i È™i cu coada ruptă arată ridicol, probabil aveÈ›i dreptate; dar atunci numai la asta nu m am gândit. Cu ochii de lup nu puteam să văd foarte departe. Oricum, îmi puteam mirosi propriile urme, prin vegetaÈ›ia strivită, tot atât de intense ca un È›ipăt. Am găsit poteca È™i am simÈ›it È™i un alt miros. Acum È™tiam ce ascundeau efluviile mirosului lui Maledicto. Demon. Nu mai simÈ›isem niciodată acel iz anume, iar creierul meu de lup nu era în stare să l analizeze. Nici nu se întreba ce dorea demonul de la Ginny. ÃŽn tigva mea era acum loc doar pentru ură È™i pentru grabă. Am ajuns la vilă. Am sărit în patio. Nu era nimeni prin preajmă. Dar dormitorul principal, îndreptat spre ocean, avea ferestrele deschise ca să intre înăuntru razele lunii. Am pătruns dintr un salt pe fereastră. O È›inea în braÈ›e. Ea încă mai rezista, dar avea ochii închiÈ™i, iar puterile îi slăbeau. — Nu, È™optea. Nu, ajutor, nu. Amaris, Amaris, Amaris... Mâinile i se ridicară; îl cuprinse pe după gât È™i i trase capul spre ea. Se clătinau împreună, în lumina slabă. Am urlat o dată È™i mi am înfipt dinÈ›ii în el. Sângele lui nu avea gust de sânge omenesc. Era ca un li¬chior, mă ardea È™i mă făcea să ameÈ›esc. N am îndrăznit să l muÈ™c iar. ÃŽncă o înghiÈ›itură ca aceea, È™i m aÈ™ fi culcat la picioarele lui ca un câine, cerÈ™ind lovituri. Mi am impus să mă transform în om. Transformarea nu dură mai mult decât îi trebui lui până s o elibereze pe Ginny È™i să se întoarcă. ÃŽn ciuda uimirii, nu se repezi la mine. O rază de lumină căzu pe figura lui ca din basme, turnându i aur în ochi, iar el râse. Pumnul îmi porni târând după el greutatea întregului trup. Sărmană È™i înceată carne de om, cum să te lupÈ›i cu viaÈ›a ca de argint viu, a Aerului È™i a ÃŽntunericului? Maledicto se feri. Pur È™i simplu nu mai era acolo. Pumnul mi se opri în perete È™i am căzut, cu degetele arzându mi de durere. Râsul lui răsună deasupra mea. — Merită oare plângăreÈ›ul ăsta o fată plină de viață ca tine? GrăieÈ™te doar o vorbă, Virginia, È™i l gonesc înapoi, în coteÈ›. — Steve... Se ghemui într un colÈ› în loc să se apropie de mine. M am ridicat în picioare. Maledicto rânji, își trecu o mână pe după talia lui Ginny È™i o trase spre el. Ea se cutremură, încercând iarăși să l îndepărteze. O sărută, iar ea scoase un sunet nedesluÈ™it; împotrivirea i se prefăcu din nou în gesturi drăgăstoase. Am atacat. Maledicto mă lovi cu mâna liberă. Am căzut destul de urât. Mi a pus un picior pe cap È™i a apăsat. — Nu mi ar plăcea să È›i fărâm oasele, spuse, dar dacă nu ai gentileÈ›ea să respecÈ›i dorinÈ›ele unei doamne... — DorinÈ›e? Ginny se smulse din strânsoare. Dumnezeule din Ceruri! se văită ea. IeÈ™i afară! Maledicto chicoti. — Ar trebui să fug la auzul numelor sfinte, dacă vreo victimă de a mea le rosteÈ™te cu adevărat sincer, murmură el. Dar tu voieÈ™ti să rămân aici. Cea mai mare dorință a ta este aceasta, Virginia. Ea înÈ™făcă o vază È™i o aruncă spre el. Demonul o prinse expert, din zbor, o sparse lovindu mă cu ea È™i se duse la fereastră. — O, da, de data aceasta vraja a fost ruptă. TotuÈ™i, nu ai teamă. Mă voi întoarce la un ceas mai prielnic. Aerul undui vag, È™i Maledicto dispăru peste pervaz. M am târât după el. Terasa era albă È™i goală în lumina lunii. M am aÈ™ezat, È›inându mi capul în mâini. Ginny se lăsă să cadă lângă mine, suspinând. Trecu astfel mult timp. ÃŽn cele din urmă m am ridicat, am aprins lumina, am găsit un trabuc È™i m am aÈ™ezat pe marginea patului. Ea se ghemui lângă genunchii mei, dar n am atins o. — Ce a fost? am întrebat o. — Un incubus. Stătea cu fruntea plecată, i am văzut doar pletele roÈ™covane revărsate pe spate. După plecarea mea alături de Maledicto, își pusese cea mai vaporoasă cămașă de noapte — pentru cine? Vo¬cea îi era înceată È™i firavă. — El... probabil că bântuie prin ruine. A venit aici o dată cu spaniolii... Poate că poartă vina pentru eÈ™ecul lor... Am tras fumul în piept. — De ce până acum nu s a aflat nimic despre el? m am întrebat placid, cu voce tare. Apoi mi am răspuns singur: O, da, fireÈ™te. Probabil că are o rază de acÈ›iune foarte restrânsă. Un blestem ce apăsase asupra unei familii care nu mai există, aÈ™a că astăzi se limitează la casa È™i terenul acelui „don" de demult. De pe vremurile acelea, nimeni n a mai fost aici după căderea nopÈ›ii. — Până când noi... Șoapta îi rămase în suspensie. — Cum rămâne atunci cu Juan È™i nevasta lui È™i cu oaspeÈ›ii ocazionali? Am început să fumez È™i mai furios. Tu eÈ™ti vrăjitoa¬rea. Tu deÈ›ii informaÈ›iile. Eu È™tiu abia că un incubus este un demon erotic. Spune mi, de ce n a deranjat niciodată familia Fernandez? ÃŽncepu iarăși să plângă, cu suspine adânci. M am gândit că disperarea ei se îmbinase cu recenta pierdere a puterilor vrăjito¬reÈ™ti, având ca rezultat neputinÈ›a de a È™i folosi cunoÈ™tinÈ›ele taumaturgice. Când am continuat, gândurile mele aveau o claritate de cristal: — Răspunsul e că demonul spunea adevărul în legătură cu simbolurile sfinte care sunt un scut pentru cei ce doresc într ade¬văr să fie apăraÈ›i. Juan È™i nevasta lui sunt buni catolici. N ar sta aici fără să atârne câte un crucifix în fiecare cameră. Și nici unul nu doreÈ™te să l înÈ™ele pe celălalt. Când își ridică faÈ›a spre mine, pe ea era întipărită o expresie sălbatică: — Crezi că eu... — O, nu cu premeditare. Dacă atunci când am venit ne am fi gândit să aÈ™ezăm câteva cruci sau să facem niÈ™te rugăciuni sin¬cere, am fi fost È™i noi în siguranță. Poate nici n am fi aflat vreodată că avem prin preajmă un incubus. Dar ne gândeam la cu totul altceva, iar acum este prea târziu. Bănuiesc că, în sub¬conÈ™tient, te ai jucat cu ideea că o mică vacanță în raport cu monogamia strictă nu poate să facă nimănui rău... — Steve! Se ridică repede în picioare. E luna noastră de miere! Cum poÈ›i să spui aÈ™a ceva? — Uite că pot! Am stins trabucul, dorindu mi ca în locul lui să fie faÈ›a lui Maledicto. — Cum altfel ar fi putut să te vrăjească? — Și tu... Steve... Steve, te iubesc. Numai pe tine. — Ei bine, ar fi bine să pregăteÈ™ti covorul, am oftat. Zboară la... da, cred că Guaymas este cel mai apropiat oraÈ™ destul de mare încât să aibă un exorcist încadrat în poliÈ›ie. Anunță întâm¬plarea È™i cere protecÈ›ie. Deoarece, dacă mi amintesc bine demonologia, incubusul te poate urma oriunde, din momentul în care ai căzut sub influenÈ›a lui. — Dar nu s a întâmplat nimic! Strigă de parcă aÈ™ fi lovit o, ceea ce într un fel È™i făcusem. — Nu, n a avut timp. Atunci. BineînÈ›eles, ai fi fost în stare să respingi orice demon, cu o simplă vrajă laică, dacă te ai fi aflat în posesia puterilor de vrăjitoare. Dar acestea au dispărut. Până când le recapeÈ›i, vei avea nevoie de un paznic exorcist, în fiecare oră din zi când nu te afli în biserică. Doar dacă... M am ridicat È™i eu. — Ce? Mă prinse cu mâini reci È™i deznădăjduite. M am scuturat, orbit de dubla lovitură suferită de bărbăția mea: Maledicto mă învinsese în luptă È™i aproape îmi sedusese mireasa. — Steve, la ce te gândeÈ™ti? — Doar dacă n aÈ™ putea să mă descotorosesc singur de el. — Nu poÈ›i! Nu eÈ™ti vrăjitor, iar el e demon! — Sunt vârcolac. S ar putea să fie de ajuns. M am dus la baie È™i am început să mi pansez rănile. Erau superficiale, cu excepÈ›ia pumnilor tumefiaÈ›i. Ea încercă să mă ajute, dar am alungat o. Știam că nu sunt raÈ›ional. Eram prea furios È™i îndurerat. Aveam vaga idee să mă duc la Fortaleza, unde probabil se reîn¬torsese Maledicto. Sub formă de lup, aÈ™ fi fost aproape la fel de agil È™i de puternic ca el. BineînÈ›eles, n aÈ™ mai fi îndrăznit să l muÈ™c... dar dacă mă puteam transforma în om în funcÈ›ie de împrejurări, aÈ™ fi folosit tehnicile de luptă fără arme pe care le învățasem în armată... Planul era lipsit de speranÈ›e, cum ar fi putut băga de seamă oricine, dar propriul meu demon mă împin¬gea înainte. Ginny simÈ›i asta: măcar atâta instinct îi mai rămăsese din talentele vrăjitoreÈ™ti, sau poate că era pur È™i simplu ceva înnăscut. Foarte palidă în lumina neiertătoare a flăcării spiriduÈ™ilor, tremu¬ră, înghiÈ›i în sec, dar după un timp mă aprobă. — Dacă trebuie... O să mergem împreună. — Nu. Protestul îmi izbucni din gât ca un tunet. Þi am spus să pleci spre Guaymas! N am È™i aÈ™a destule necazuri? Lasă mă în pace până mă decid dacă te mai vreau! Iarăși mă privi fix. Deie Domnul să nu mai văd niciodată asemenea ochi. Apoi fugi. Am ieÈ™it pe terasă È™i am devenit lup. Duhoarea demonului polua aerul. Am urmărit o pe pantele muntelui. XVII Pământul era scăldat în lumina lunii. Nasul meu simÈ›ea mirosurile de praf, de salvie, cactuÈ™i, alge È™i sare marină; urechile desluÈ™eau tiuitul de sonar al liliecilor È™i goana înspăimântată a unui iepure; pielea îmi era furnicată de senzaÈ›ii pentru care oa¬menii nu au cuvinte. Nu mi mai simÈ›eam chinurile de om. Creie¬rul de lup poate să aibă doar gânduri de carnivor, limpezi È™i ucigătoare. Era ca È™i cum aÈ™ fi renăscut înÈ›elegeam de ce unii psihiatri obÈ›inuseră rezultate bune transformându È™i, temporar, pacienÈ›ii în animale. ÃŽn cele din urmă am văzut, pe fundalul lunii, vechiul turn de pază cu silueta lui mâncată de vreme. Cu fiecare nerv încordat la maximum È™i gata de atac, am intrat pe ceea ce odată fusese o poartă. Curtea era pustie. De a lungul secolelor se umpluse de nisip, printre dalele de piatră crescuseră buruieni, iar din loc în loc lespezile erau distruse. Aproape în centru se afla o movilă care fusese cândva o clădire. Dedesubt erau pivniÈ›ele. Le explo¬rasem ceva mai demult, dar nu mersesem îndeajuns de departe încât să găsesc incubusul. Mi am urlat provocarea. Aceasta se izbi cu ecou de uÈ™a turnului. De acolo ieÈ™i o formă albă. Inima îmi tresări È™i m am tras înapoi, ghemuindu mă. M am gândit nebuneÈ™te: oare aÈ™ putea să i retez, de la prima muÈ™cătură, artera jugulară? ÃŽn cazul acesta, n ar mai avea importanță dacă aÈ™ înghiÈ›i acel sânge drog... Am auzit un râs cristalin È™i paÈ™i uÈ™ori. Silueta mai făcu un pas, înainte să ajungă în lumina lunii, ireal de albă în contrast cu zidurile negre. — Bună seara, tânărule chipeÈ™, spuse ea. Nici nu speram să am un asemenea noroc. Mirosul ei îmi pătrunse în plămâni È™i în sânge. Am mârâit, iar mârâitul mi se prefăcu în scheunat. Mi am agitat coada ciun¬tită. Umbra veni lângă mine È™i mă scărpină după urechi. I am lins braÈ›ul; gustul era ameÈ›itor. Undeva, într o sălbăticie tumultuoasă, m ara gândit că n are sens să rămân lup. CurenÈ›ii transformării trecură prin mine. M am ridicat în picioare, om. Era înaltă È™i bine proporÈ›ionată, ca È™i Amaris, avea acelaÈ™i chip straniu, prelung, aceiaÈ™i ochi fluorescenÈ›i în lumina lunii. Dar părul blond îi cădea ca un nor până mai jos de talie, È™i purta o rochie, È›esută evident de păianjeni, pe o siluetă care... ei bine, n am să încerc s o descriu. Bănuiesc că jumătate din farmecul ei se datora felului cum se miÈ™ca. — Cybelita... bănuiesc? am reuÈ™it să îngaim. — Iar tu eÈ™ti Steven. O mână fină se strecură într a mea È™i rămase acolo. — Fii bine venit! Mi am umezit buzele. — Aă... fratele tău este acasă? Se undui mai aproape. — Ce importanță are? — Eu... ăă... M am gândit, nebuneÈ™te, că nimeni n ar putea să i explice politicos unei doamne că a venit să i ucidă fratele. Și la urma urmelor, ei bine, oricum... — Ascultă, am bălmăjit. Tu, el, trebuie să ne lăsaÈ›i în pace! Cybelita zâmbi îngăduitor. — Ah, durerea ta e È™i a mea, Steven. Și totuÈ™i, nu poÈ›i să găseÈ™ti în inima ta un strop de milostenie pentru noi? Știi oare ce i cu adevărat acea damnare? Să fii o creatură în care stihiile se alătură fără a se contopi - Focul poftelor, Aerul impulsului, Apa dezmățului È™i forÈ›a întunecată a Pământului - să ai o asemenea fire È™i totuÈ™i să fii condamnat să bântui, ca un È™obolan, prin aceste ruine, să urli la cerul gol È™i să fii înfometat; de trei sute de ani înfometat! Dacă tu ai muri de foame, iar doi trecători ar da un ospăț, nu ai lua oare cele câteva firimituri de care ei s ar putea lipsi? Am croncănit ceva despre ereziile analoge. — Nu i vorba de malignitate, stărui ea. Se apropie È™i È™i puse braÈ›ele pe umerii mei, lipindu È™i piep¬tul de al meu. — Astă nevoie ne sileÈ™te. Și la urma urmelor, Steve, nici voi, muritorii, nu sunteÈ›i perfecÈ›i. Dac aÈ›i fi sfinÈ›i, fără gânduri necu¬rate, nici un demon nu s ar putea apropia. Suntem atraÈ™i de ceea ce, în voi, este asemenea nouă. — Ãă, ei bine, da, am răspuns gâtuit. Ai rostit două adevăruri aici... adică doar unul. Da. Cybelita râse încă o dată. — Dar, oh, ce dulce eÈ™ti! Stau aici în lumina lunii, îmbrățișându l, dezbrăcat, pe cel mai frumos flăcău din lume... — Ah, Dumnezeule! Mi am amintit că eram doar în chiloÈ›i. Din moment ce ea nu se îndepărta, speriată, înseamnă că exclamaÈ›ia mea nu fusese luată drept o rugăciune. — ... È™i discutăm despre metafizică! Nu, nu te ruÈ™ina. Cybe¬lita făcu o piruetă. Eu nu am avantajul tău. Asta nu i cinstit. Hai să fim înveÈ™mântaÈ›i la fel. Pocni din degete È™i rochia îi dispăru. Dar diferenÈ›a nu era decât una strict morală, iar în clipele acelea morala părea irelevantă. — Și acum, vino, vino, dragul meu. Lupul meu, eÈ™ti primul meu loup garou — dacă aÈ™ fi bănuit o asemenea minunăție, nu mi aÈ™ fi pierdut timpul cu femeia... Vino! Se aruncă asupra mea. Nu È™tiu ce m a făcut să i răspund la sărut. Era ca È™i cum aÈ™ fi fost prins într un ciclon purpuriu. Până la urmă însă am găsit în mine, cumva, un rest de împotrivire. — Nu! Am o nevastă! Cybelita râse mai puÈ›in plăcut. — Ha! Unde crezi tu că i Amaris, din clipa când È›i ai lăsat muierea singură? Am scos un sunet gâtuit. — Acum, asta este, murmură ea. Nu te poÈ›i împotrivi desti¬nului. Nu È›i învinovăți nevasta. E doar o muritoare. Tu ai putea să fii mai mult? Mi se păru că în faÈ›a mea se deschide Purgatoriul. Apoi, abia conÈ™tient de ce fac, am tras o pe Cybelita lângă mine. Sărutările mele sălbatice i au crăpat buzele È™i am gustat sângele demonic. — Haide, mă îndemnă ea, iubitul meu, iubitul meu, du mă în turn... Am ridicat o în braÈ›e È™i m am îndreptat spre ușă. — Steve! Þipătul lui Ginny mă lovi ca un cuÈ›it. Am scăpat povara din braÈ›e. Cybelita ateriză pe delicatul ei poponeÈ› È™i scoase o exclamaÈ›ie foarte nedelicată. Am privit o, cu gura căscată, pe Ginny. Stătea ghemuită pe covorul persan care plana deasupra intrării dărăpănate, cu părul ei roÈ™u ciufulit, căzut peste umeri È™i, în acel moment, când deja Amaris mi o furase (deoarece de atunci încolo nimic nu mai putea fi la fel între noi), am È™tiut că făptura ei era tot ce mi dorisem vreodată. Cybelita se ridică. Părea È™tearsă în lumina lunii. Nu mi mai stârnea nici o dorință. Putea să se ducă dracului. Și chiar în iad îi era locul. Mârâi spre Ginny, apoi se întoarse È™i È™i deschise braÈ›ele spre mine. — Apără te! i am spus È™i m am transformat în lup. Cybelita se feri din calea mea. Am auzit o iarăși pe Ginny strigând, ca dintr o altă existență. Toată atenÈ›ia îmi era îndreptată spre succubus. Corpul Cybelitei pulsă, se făcu cenuÈ™iu È™i, pe neaÈ™teptate, demonul deveni lupoaică. ÃŽmi rânji fără ruÈ™ine, iar feminitatea ei mă lovi ca un ciomag. Nu i am acceptat oferta. M am repezit spre gâtul ei. Ne am rostogolit È™i ne am luptat. Era puternică, dar nu fusese antrenată pentru lupta licantropică. Iar eu È™tiam figurile de judo È™i pentru forma animală. M am strecurat pe sub falca ei È™i mi am înfipt dinÈ›ii acolo unde doream. Sângele demonului era dulce È™i îngrozitor la gust. Dar de data aceasta nu mi stârnea dorinÈ›e. Cele două puteri din mine - Dragostea față de nevastă È™i Ura față de fiinÈ›a cu care mă lup¬tam - erau prea puternice. Sau, dacă insistaÈ›i să folosesc termeni demodaÈ›i, glandele mele produceau destul testosteron È™i adrena¬lină ca să înece orice hormon din acel lichid asemănător cu sângele. Am ucis o. ÃŽn ultima fracÈ›iune de secundă am auzit - nu cu urechile - È›ipătul spiritului rău din acel trup. Am simÈ›it - nu cu nervii mei - turbulenÈ›a spaÈ›iu timpului pe când el se lupta să È™i schimbe for¬ma matematică a funcÈ›iei Schrodinger, astfel încât să se refugieze în Continuumul inferior căruia îi aparÈ›inea È™i să mi lase plocon masa de schimb. Dar fălcile mele fuseseră prea abile È™i sălbatice. Corpul murise, iar demonul, lipsit acum È™i de suflet, încetase să mai existe. M am întins, gâfâind, lângă cadavrul de lup. Acesta schim¬bă, într o succesiune oribilă, forma de femeie cu aceea de bărbat, apoi de Satanoid cu coarne È™i coadă. Când ultimele forÈ›e de coeziune dispărură, se transformă în gaz. Mi am recăpătat forÈ›ele, picătură cu picătură. Zăceam în poala scumpei mele Ginny. Lumina lunii ne învăluia răcoros, sub stelele prietenoase, È™i ne aflam într un castel alcătuit doar din pietre puse una peste alta. Ginny râse, plânse È™i mă îmbrățișă strâns. Am redevenit om È™i am îmbrățiÈ™at o la rându mi. — E n ordine, draga mea, am È™optit. Totul este bine. I am venit de hac. O să mă ocup acum de Amaris. — Ce? ÃŽÈ™i ridică, de pe pieptul meu, faÈ›a udă de lacrimi. N n u È™ È™ È™ tii? Abia ai făcut o. — Cum? — Da. Mi am recăpătat ceva din c...cunoÈ™tinÈ›e... după ce ai plecat. Respiră adânc. IncubuÈ™ii È™i succubuÈ™ii sunt unul È™i acelaÈ™i lucru. ÃŽÈ™i schimbă sexul după... după... împrejurări... Amaris È™i târâtura aia erau o unică ființă. — Adică ea nu... tu nu... el nu... Am scos un urlet pe care cred că l au înregistrat È™i seismo¬grafele din Baja California. Iar acel strigăt a fost cea mai înflă¬cărată rugăciune pe care Tatăl Nostru a primit o vreodată de la mine. Nu pentru că n aÈ™ fi fost gata s o iert pe draga mea dacă ar fi avut o experiență cu un demon. Dar când am aflat că nu trebuia să iert nimic, parcă mi s a ridicat un munte de pe inimă. — Steve! strigă Ginny. Și eu te iubesc, dar coastele mele nu s din fier! Am sărit în picioare. — S a terminat, am È™optit, nevenindu mi să cred. Mai mult decât atât, ne am È™i ales cu ceva din chestia asta. — Cum adică? întrebă ea încă timid, dar având în ochi un adevărat răsărit de soare. — Ei bine, cred că am primit o utilă lecÈ›ie de modestie. Nici unul dintre noi nu are subconÈ™tientul mai cuviincios decât al oricărui om obiÈ™nuit. Imediat mă trecură fiori reci. Mi am spus că nici o persoană obiÈ™nuită nu s ar fi aflat atât de aproape de păcat ca noi... ÃŽn a doua noapte de după nuntă! De altfel, nici noi n ar fi trebuit să fim... Numai că împotriva noastră erau îndreptate forÈ›e mai mari decât cele ale unui demon josnic. Și nu doar întâmplarea ne scosese în calea lui. Altceva sau altcineva urmărea să ne distrugă. Acum cred că ForÈ›a rămăsese pe aproape, urmărindu ne. Nu ne putea lovi în mod direct. Prin preajmă nu mai erau alte posi¬bile ispite È™i, în orice caz, eram de acum preveniÈ›i împotriva lor. Nu ne mai putea folosi suspiciunile È™i geloziile latente ca să ne întărâte unul împotriva celuilalt; eram eliberaÈ›i de toate acestea, atât cât poate fi un muritor de rând. Dar oare, în viclenia lui răbdătoare, își retrăsese din jur È™i din noi ultimele influenÈ›e nefaste, ne eliberase de dureri È™i traca¬sări, se îndepărtase cu adevărat? Nu È™tiu. Dar È™tiu că, pe neaÈ™teptate, noaptea devenise o splendoare, iar dragostea pentru Ginny îmi sporise atât de mult, încât în mintea mea nu mai era loc pentru nimic altceva; iar când, cu multe zile mai târziu, mi am amintit întâlnirea de pe marginea falezei, aceasta devenise la fel de vagă ca È™i cele de dinainte È™i am îndepărtat o cu aceeaÈ™i frază nepăsătoare, spusă pe jumătate în glumă: „Ciudat cum o lovitură puternică în cap îmi provoacă întotdeauna o anumită halucinaÈ›ie." Acolo, în curte, am privit o pe soÈ›ia mea, am strâns o în braÈ›e È™i i am spus, cu voce răguÈ™ită, fiindcă un nod de lacrimi mi se oprise în gât: — Ceea ce contează, dragă, este că am aflat cât de mult È›ii la mine. M ai urmat până aici, È™tiind ce te poate aÈ™tepta, deÈ™i eu îți cerusem să te pui imediat la adăpost... ÃŽÈ™i frecă de umărul meu capul ciufulit. — Și eu am aflat acelaÈ™i lucru despre tine, Steve. Mă simt foarte bine. Ne urcarăm pe covor. — Spre casă, James, am spus. După un timp, când James se ridicase în aer, am adăugat: Of, bănuiesc că eÈ™ti moartă de obo¬seală. — Hm, de fapt, nu prea. Sunt încă prea tulburată... ba nu, la naiba, sunt prea fericită. Mă strânse de mână: Dar tu, bietul de tine... — Mă simt perfect, am rânjit. Mâine dimineață putem să dormim până târziu. — Domnule Matuchek! La ce te gândeÈ™ti? — La ce te gândeÈ™ti È™i tu, doamnă Matuchek. Cred că roÈ™i în lumina lunii. — Da, îmi dau seama. Foarte bine, domnule. Ceea ce se dovedi o profeÈ›ie. XVIII După ce ne am întors în oraÈ™, ne am găsit niÈ™te slujbe temporare, la care am renunÈ›at când începură cursurile. Asemenea multor alte perechi proaspăt căsătorite, ne am lovit de dificultăți financiare; nu foarte serioase, numai că, după ce Ginny rămase însărcinată, a trebuit să vindem covorul. Altfel, în primii doi ani de căsătorie, viaÈ›a noastră n a avut nimic spectaculos, cu excepÈ›ia momentelor când ne aflam în doi. Apoi, o asistentă medicală mă conduse la patul iubitei mele. Dintotdeauna Ginny avusese tenul deschis, dar după lupta pe care o dăduse era albă, iar pomeÈ›ii ei frumoÈ™i ajunseseră foarte proeminenÈ›i. ÃŽnsă părul i se revărsa tot ca o flacără pe pernă È™i, deÈ™i își È›inea pleoapele pe jumătate închise, verdele iriÈ™ilor nu i strălucise niciodată mai intens. M am aplecat È™i am sărutat o cât de blând am putut. — Bună, È™opti ea. — Cum te simÈ›i? am întrebat prosteÈ™te, incapabil să găsesc vreo frază mai de doamne ajută. — Grozav. Mă privi un moment, apoi zâmbi pe neaÈ™teptate. — Arăți de parcă tu ai fi trecut prin durerile facerii. La drept vorbind, unii obstetricieni îi pun pe taÈ›i la pat atunci când se naÈ™te copilul. Doctorul nostru era adeptul opiniei majo¬ritare È™i susÈ›inea că trebuie să i acord nevestei cât mai mult ajutor ÃŽn chip simpatetic, adică tocmai agitându mă în camera de aÈ™tep¬tare. In ultimele luni, studiasem destul de intens acest subiect, astfel încât devenisem oarecum o autoritate. Pentru o fată înaltă È™i zveltă ca Ginny, prima naÈ™tere putea să fie dificilă. Dar Ginny abordase prospectul cu stăpânirea de sine ce o caracteriza, singu¬ra derogare pe care È™i o îngăduise față de prescripÈ›iile lui fiind rostirea unor incantaÈ›ii pentru a prevesti sexul copilului, È™i asta doar ca să nu fim nepregătiÈ›i în privinÈ›a numelui. — Cum îți place fiică ta? mă întrebă. — E încântătoare, i am răspuns. — Mincinosule, chicoti ea. ÃŽncă nu s a născut bărbatul care să nu fie îngrozit când i se spune că e autorul acelui boÈ› zbârcit de protoplasmă roÈ™ie. ÃŽmi prinse mâna. Dar va fi încântătoare, Steve. Altfel nu se poate. Tot ce se petrece între noi doi este minunat. Mă străduiam să nu urlu de fericire în faÈ›a celorlalte mame din salon. Dar asistenta mă scoase din impas, spunându mi scurt: — Domnule Matuchek, cred că ar fi bine s o lăsăm pe soÈ›ia dumneavoastră să se odihnească. Iar doctorul Ashman ar dori să termine toate formalitățile, ca să poată pleca acasă. Doctorul mă aÈ™tepta în biroul de stare civilă. După ce am intrat prin uÈ™a capitonată, asistenta o închise È™i o sigilă pe din afară cu ceară, pecetluind o cu steaua lui David. Ne aflam într un spital ultramodern, unde se luau toate precauÈ›iile. Thomas Ash¬man era un bărbat cărunt, înalt de È™ase picioare, domol, dar în clipa aceea părea puÈ›in moleÈ™it de oboseală. Am observat că pe sub halatul chirurgical, imprimat cu impresionante simboluri zo¬diacale, purta pantaloni de doc alb È™i un tricou — fără să mai punem la socoteală È™i amuleta, bineînÈ›eles. Ne strânserăm mâinile. — Totul este în ordine, mă asigură el. Am primit rezultatele de la laborator. ÃŽnÈ›elegi că, neexistând nici un teriantrop pe linie maternă, nici unul dintre copiii dumitale nu va fi un om lup înnăscut. Dar, cum fetiÈ›a a moÈ™tenit integral de la dumneata complexul de gene recesive, vrăjile de transformare vor acÈ›iona foarte uÈ™or asupra ei. Un avantaj evident, în special dacă se va orienta spre o carieră taumaturgică, precum mama sa. ÃŽn acelaÈ™i timp, asta înseamnă că va trebui păzită de anumite lucruri. Va fi mult mai expusă influenÈ›elor paranormale decât majoritatea oa¬menilor. Am încuviinÈ›at. Fără îndoială, eu È™i Ginny trecuserăm prin exagerat de multe aventuri nedorite. — GăseÈ™te i un soÈ› potrivit, glumi Ashman, È™i vei avea nepoÈ›i vârcolaci. — Dacă o moÈ™teneÈ™te pe maică sa, am spus eu, Dumnezeu să l aibă în pază pe nefericitul pe care am încerca noi să i l impunem! Mă simÈ›eam la fel de idiot precum mă exprimam. Uite ce i, doctore, suntem amândoi obosiÈ›i. Hai să întocmim certifi¬catul de naÈ™tere È™i să plecăm. — Desigur. Se aÈ™eză la birou. Pergamentele erau deja inscripÈ›ionate cu numele părinÈ›ilor, locul, data È™i numărul de cod comun acestor date. — Cum are s o cheme? — Valeria. — Da, am bănuit că nevasta dumitale va alege aÈ™a ceva. A fost ideea ei, nu i aÈ™a? Și vreun al doilea nume? — Ãă... Mary. Eu l am ales - aÈ™a se numea mama. Mi am dat seama că iarăși vorbeam fără È™ir. — Te ai gândit bine. Poate să rămână la acesta dacă nu i va plăcea prenumele pompos. DeÈ™i bănuiesc că o să i placă. ÃŽnscrise cele două nume, semnă, îmi înmână documentul È™i aruncă indigoul într un coÈ™ de gunoi. Cu mult mai ceremonios, întinse pe masă certificatul principal, care purta amprentele fe¬tiÈ›ei. — Iar numele adevărat? — Victrix (Victorioasa - n. red.).. — Cum? — Lui Ginny i a plăcut întotdeauna această combinaÈ›ie: Va¬leria Victrix. Ultima legiune romană din Bretannia. „Ultima care s a împotrivit Haosului", spusese ea, într una dintre discuÈ›iile noastre purtate foarte serios. Ashman ridică din umeri. — Ei bine, oricum, copilul n o să l folosească! — Sper ca niciodată să nu fie nevoie! — Asta ar însemna o situaÈ›ie ultracritică, încuviință doctorul. Dar nu te neliniÈ™ti. Cunosc o mulÈ›ime de soÈ›i tineri tulburaÈ›i de greutățile prin care au trecut È™i obsedaÈ›i de necazurile care i mai aÈ™teaptă în viitor. De fapt, nu e vorba de altceva decât o altă precauÈ›ie înÈ›eleaptă, un fel de vaccinare. — Știu, i am răspuns. Mi aÈ™ fi dorit ca È™i părinÈ›ii mei să fi avut ideea asta când m am născut. E prea puÈ›in probabil ca, împotriva unui cetățean obiÈ™nuit È™i paÈ™nic, cineva să folosească vrăji legate de numele lui; dar aÈ›i văzut că, din când în când, cariera mea devine turbulentă È™i este incomod să mi asigur tot timpul protecÈ›ia prin intermediul unui descântec antivrajă, care nici măcar nu e întotdeauna demn de încredere. ȘtiinÈ›a medicală reprezintă unul dintre puÈ›inele dome¬nii în care recunosc că se fac progrese adevărate. Ashman cufundă o pană de vultur într o călimară cu cernea¬lă din sevă de stejar. — Prin pasărea patriei tale È™i prin copacul fulgerului, declamă el, sub protecÈ›ia lor È™i a lui Dumnezeu, copil al acestei zile, fie Victrix numele tău adevărat, cunoscut pe acest pământ doar de către ai tăi părinÈ›i, al tău doctor È™i de către tine când vei ajunge la majorat; È™i fie ca tu să l porÈ›i cu cinste È™i cu bucurie, până la sfârÈ™itul zilelor tale. Amin. După ce termină de scris, presără deasupra nisip din Galileea È™i se ridică din nou în picioare. — Am să îndosariez personal certificatul ăsta, spuse. Apoi adăugă, căscând: Okay, asta i tot. Ne strânserăm iarăși mâinile. — ÃŽmi pare rău că a trebuit s o ajuÈ›i să nască la o oră atât de puÈ›in sfântă, am remarcat. — Noi, medicii interniÈ™ti, suntem obiÈ™nuiÈ›i cu aÈ™a ceva, răs¬punse el. SomnolenÈ›a îl părăsise È™i mă privi foarte serios. De altfel, în acest caz mă aÈ™teptam la aÈ™a ceva. — Adică? — Deja auzisem câte ceva despre dumneata È™i soÈ›ia dumitale, mărturisi Ashman. Am încercat apoi să aflu mai multe. Am făcut niÈ™te calcule, folosind propriile mele rune. Poate că nu È™tii, dar copilul a fost conceput în solstiÈ›iul de iarnă. Și, în afară de moÈ™tenirea ereditară destul de neobiÈ™nuită, mai este ceva în legă¬tură cu ea. Nu mi dau seama ce anume. Dar eram destul de sigur că se va naÈ™te în această noapte — fiindcă trebuia să vină pe lună plină È™i în ziua Apostolului Matei. O voi urmări cu mare atenÈ›ie, domnule Matuchek, È™i È›i sugerez să ai multă grijă de ea... Noapte bună. XIX ÃŽn următorii trei ani nu ni s a mai întâmplat nimic spectaculos. Sau, poate, aÈ™a veÈ›i fi crezând voi, dar voi sunteÈ›i altfel de fiinÈ›e. Pentru cercul nostru restrâns, în acei ani, a fost ca È™i când lumea ni s ar fi deschis ca s o cucerim, dar îh acelaÈ™i timp s ar fi retras brusc de sub picioarele noastre. ÃŽn primul rând, Valeria nu fusese dorită. Mult mai târziu am aflat că Svartalf îl alergase iarăși pe Brownie, iar drept răzbunare, spiriduÈ™ii transformaseră în aspirine pilulele anticoncepÈ›ionale ale lui Ginny. Mai târziu m am întrebat dacă în spatele inciden¬tului nu se ascunsese ceva mai mult. Puterile au propriile lor metode de a ne împinge spre situaÈ›ii care să ducă la îndeplinirea È›elurilor Lor. La început, Ginny intenÈ›ionase să È™i continue studiile, con¬form planului nostru iniÈ›ial, imediat ce copilul ar fi crescut destul de mare ca să poată fi supravegheat de o îngrijitoare. ÃŽÈ™i luase chiar doctoratul în filozofie, cu o lucrare despre Arcane, È™i pri¬mise excelente oferte de serviciu. Dar acum, că aveam o fiică, ei bine, emanciparea mamei a fost amânată. Nu intenÈ›ionam să lăsăm educaÈ›ia Valeriei în seama vreunei bone! Nu acum, când de abia începuse să înveÈ›e să zâmbească, când se târa peste tot, când gângurelile ei începuseră să se transforme în cuvinte - mai târziu, mai târziu. Eu am fost pe depun de acord. Dar asta însemna să renun¬țăm pentru un timp - dacă nu pentru totdeauna - la standardul de viață la care aspiram: o familie tânără de intelectuali, cu două salarii frumoase, făcând lucruri plăcute, în locuri minunate, prin¬tre oameni minunaÈ›i. Am propus să încerc să mi reiau cariera de la Hollywood, dar aÈ™ fi fost È™ocat dacă Ginny ar fi acceptat măcar să audă un cuvânt despre aÈ™a ceva. — ÃŽÈ›i poÈ›i imagina, fie È™i pentru o jumătate de secundă - îmi spuse - că aÈ™ prefera un actor mediocru, jucând în Șeful Argin¬tului sau Lassie, când aÈ™ putea avea un inginer foarte bun? Personal, nu cred că filmele în care jucasem erau chiar atât de rele; dar, în general, răspunsul ei mă uÈ™ură. Un inginer proaspăt ieÈ™it de pe băncile È™colii nu nimereÈ™te drept în mijlocul proiectului important la care aspiră, în special când el însuÈ™i este mai în vârstă decât majoritatea absolvenÈ›ilor. Trebuia să încep cu ce puteam găsi. Din fericire - aÈ™a crezuserăm noi atunci - prima slujbă a fost neaÈ™teptat de bună. CorporaÈ›ia „Nornwell Scryotronics" făcea parte dintre noile întreprinderi apărute după război datorită înfloririi industriei apa¬raturii pentru comunicaÈ›ii. DeÈ™i mică, i se prevedea o dezvoltare exponenÈ›ială. Pe lângă producÈ›ie, se ocupa de cercetare È™i dez¬voltare, iar eu am fost angajat la ultima secÈ›iune. Nu numai un lucru fascinant în sine, dar È™i un pas mare spre idealul meu profesional. Mai mult, o conducere luminată ne încuraja ca, o parte din timp, să studiem ca să avansăm È™i să obÈ›inem salarii mai mari. Eram bine plătiÈ›i. Și nu peste multă vreme, Barney Sturlason, care mi era È™ef, îmi deveni È™i prieten. Singurul neajuns major era că trebuia să rămânem în acel oraÈ™ plictisitor È™i să îndurăm iernile nemiloase din Upper Midwest. ÃŽn compensaÈ›ie, am închiriat o casă confortabilă la perife¬rie. Ne aveam unul pe altul È™i o aveam pe Valeria. Au fost ani frumoÈ™i. Numai că detalierea lor nu i s ar părea nimănui deosebit de interesantă. Lucru de două ori adevărat, dacă te gândeÈ™ti ce se întâmpla pe atunci în lume. Bănuiesc că omenirea se îndreaptă mereu spre pierzanie, ca într un montagnes russes, È™i întotdeauna va fi la fel. TotuÈ™i, anumite epoci îți amintesc de vechiul blestem chinezesc: "ÃŽÈ›i urez să trăieÈ™ti în timpuri interesante!" Nici Ginny, nici eu nu înghiÈ›isem prostiile propagandistice care pretindeau că, după ce josnicul Califat va fi învins, se vor instaura pacea È™i fericirea veÈ™nică. Știam ce moÈ™tenire nefericită lasă în urmă orice război. De altfel, eram conÈ™tienÈ›i că acest conflict fusese mai mult un simptom decât o cauză a bolii ome¬nirii. Inamicul n ar fi fost în stare să cucerească majoritatea emisferei estice È™i o halcă din Statele Unite, dacă lumea creÈ™tină n ar fi fost divizată È™i învrăjbită. La drept vorbind, Califatul nu fusese altceva decât braÈ›ul secular al unei erezii islamice; iar printre aliaÈ›ii noÈ™tri se numărau mulÈ›i musulmani dreptcredincioÈ™i. TotuÈ™i, părea rezonabil să nădăjduieÈ™ti că, după război, oa¬menii È™i au învățat lecÈ›ia, au lăsat deoparte certurile religioase È™i s au apucat de reconstrucÈ›ie. Mă aÈ™teptam, mai ales, ca biserica ioanină să fie discreditată È™i să dispară. E adevărat că È™i adepÈ›ii ei luptaseră împotriva Califatului; avuseseră chiar un rol princi¬pal în miÈ™cările de rezistență din țările ocupate. ÃŽnsă nu provoca¬rea reprezentată de ea la adresa celorlalte culte - a întregii baze a societății occidentale - fusese cea care slăbise È™i dezmembrase în primul rând civilizaÈ›ia noastră? Nu exemplul dat de ea stimu¬lase ascensiunea ideologiei nebuneÈ™ti a califiÈ™tilor din Orientul Mijlociu? Acum sunt prea înÈ›elept ca să mă mai aÈ™tept la logică din partea omenirii. In contrast cu impresia generală, ameninÈ›area nu apăruse pe neaÈ™teptate. Câțiva oameni ne avertizaseră încă de la început. Ei arătaseră că ioaninii începeau să domine politica mai multor naÈ›iuni - care mai apoi încetară să ne mai fie prietene - È™i că, în ciuda acestui fapt, continuau să câștige adepÈ›i în toată America. Dar noi abia dacă îi ascultaserăm. Eram prea ocupaÈ›i să È™tergem urmele - publice È™i personale - ale războiului. ÃŽi consideram reacÈ›ionari È™i viitori tirani (probabil că unii chiar erau) pe cei care trăgeau semnale de alarmă. Poate că ideologia ioanină este abe¬rantă, spuneam noi, dar primul amendament îi garantează liber¬tatea de a fi predicată. Iar dacă bisericile petrine aveau necazuri, asta e treaba lor. Și de fapt, cum să i iei în serios, în zilele noastre È™i în secolul È™tiinÈ›ei, pe cei ce vorbesc despre pericole subtile, universale, ale unui sistem filozofico religios? Un sistem care pune, mai presus de toate, accentul pe caracterul paÈ™nic al omu¬lui, aproape la fel de mult ca È™i quakerii, È™i care situează porunca „iubeÈ™te l pe aproapele tău" mai presus de celelalte? Ei bine, e foarte posibil ca societatea noastră materialistă seculară È™i credinÈ›ele noastre rituale să aibă de câștigat de pe urma celor propovăduite de ioanini. AÈ™a încât miÈ™carea È™i influenÈ›a ei crescuseră. Apoi venise perioada activiÈ™tilor; È™i, nu È™tiu cum, demonstraÈ›iile de stradă disciplinate degenerau din ce în ce mai des în tulburări, grevele neoficiale se înmulÈ›eau din ce în ce mai mult, susÈ›inând revendi¬cări din ce în ce mai lipsite de sens, agitaÈ›iile studenÈ›ilor parali¬zau campus după campus, È™i din ce în ce mai mulÈ›i intelectuali începeau să vorbească despre desfiinÈ›area actualei ordini corupte, astfel încât pe ruinele ei să se poată construi paradisul dragostei... iar majoritatea dintre noi, acea eternă majoritate care nu doreÈ™te nimic altceva decât să fie lăsată în pace să È™i cultive grădina, se întreba cum de s a putut ca È›ara să înceapă să se dezintegreze peste noapte. Frate, asta nu s a întâmplat într o singură noapte. Nici măcar într o noapte a Walpurgie. XX ÃŽn acea zi de iunie am venit acasă mai devreme. Strada noastră era liniÈ™tită, străjuită de ulmi bătrâni, de peluze È™i case scăldate în soare. PuÈ›inele cozi de mătură care circulau erau pilotate de femeile din vecini È™i duceau coÈ™uri cu cumpărături È™i câte un copil sau doi È™ezând în scaunul pentru puÈ™time. ÃŽn cartier locuiau mai ales tineri în plină ascensiune profesională. AceÈ™tia tind să aibă neveste drăguÈ›e, iar ele obiÈ™nuiesc să poarte È™orturi È™i tricouri atunci când e cald. Peisajul mă umplu de bună dispo¬ziÈ›ie. ManifestaÈ›ia turbulentă din jurul fabricii îmi stârnise furia. Dar aici era pace. Zăream acoperiÈ™ul casei mele. Ginny È™i Val se aflau la adăpostul lui. Pentru astă seară, eu È™i Barney puseserăm la cale un plan ca să scăpăm de necazuri. Apropierea acÈ›iunii mă înveselea. ÃŽntre timp, ajunsesem acasă! Am intrat în garajul deschis, am descălecat È™i mi am parcat Chevvy ul lângă Volksbesen ul lui Ginny. Când am ieÈ™it afară, îndreptându mă spre uÈ™a din față a casei, prin aer zbură o ghiulea ce se izbi de mine: — Tati! Tati! Mi am strâns la piept odrasla: bucle blonde, ochi albaÈ™tri enormi, tot tacâmul. Purta costumul de heruvim È™i trebui să fiu atent să nu i rup aripile. Până azi, nu zburase decât asigurată cu o funie prinsă de un stâlp È™i sub supravegherea lui Ginny. Cum Dumnezeu de era acum liberă? Aha! Svartalf năvăli de după colÈ›ul casei, pe o mătură de nuiele. Avea spatele arcuit, coada ridicată È™i folosea un limbaj neacademic. Era evident că Ginny îl pusese s o supravegheze pe micuță. Fără îndoială, putea să o controleze destul de bine, s o È›ină în curtea casei, ferită de primejdii... până ce ea îl vedea pe tăticu' sosind. — Okay! am râs. Destul. Hai să mergem înăuntru È™i s o spe¬riem pe mămica. — 'ălăresc pe purcel! Toamna trecută, de ziua lui Val, cumpărasem materiale pen¬tru o vrajă scumpă È™i o pusesem pe Ginny să mă transforme. PuÈ™toaica era obiÈ™nuită să se joace cu mine sub forma mea de lup, mă gândisem; dar ce ar fi să călărească un purcel, un purceluÈ™ alb È™i împestriÈ›at cu flori? Prichindeii din cartier mai vorbeau È™i acum despre asta. — Iartă mă, nu! i am spus. După spectacolul pe care l ai dat acum, meriÈ›i să zbori ca un aviator. Am luat o de glezne È™i am dus o înăuntru, în timp ce ea È›ipa È™i râdea, iar eu îi cântam. ÃŽnalță te în aer, mic puiÈ™or ÃŽnalță te în aer, cu susu n jos. Ginny intră în salon o dată cu noi. Uitându mă în spatele ei, am văzut de ce încredinÈ›ase altcuiva supravegherea zborurilor lui Val: era ziua de spălat. Un copil de trei ani murdăreÈ™te o mulÈ›ime de haine, È™i noi nu ne puteam permite materiale autocurățabile. Ginny trebuia să anime una câte una fiecare hăinuță È™i să se asigure că nu se încurcă sau se întâmplă altceva cu ele în timp ce se spală, se limpezesc È™i apoi plutesc singure spre frânghia de uscat. Și din moment ce o asemenea paradă este irezistibilă pen¬tru un copil, trebuise s o trimită pe Val în altă parte. Oricum, m am întrebat dacă nu fusese cam imprudentă încredințându i această sarcină animalului ei sacru. Până acum, spălase hainele numai când Val dormea. De multe ori, Svartalf se dovedise a fi de încredere ca dădacă. Dar, cu toate forÈ›ele paranormale pe care le avea, rămânea un motan mare È™i negru, ceea ce însemna că nu era pe deplin demn de încredere pentru treburile monotone, de fiecare zi... Apoi m am gândit: ba, la dracu' - de când Ginny a încetat să practice vrăjitoria, el n a mai avut parte de prea multă distracÈ›ie; în tot cartierul nu mai există pisică sau câine care să aibă curajul să se bată cu el; probabil că noua însărcinare e bine venită; Ginny È™tie întotdeauna ce face; È™i... — ... È™i sunt un idiot că stau aici È™i mă holbez, am continuat cu glas tare È™i am luat o în braÈ›e. Era îmbrăcată ca È™i celelalte neveste pe care le văzusem, dar dacă ar fi umblat È™i ea afară, pe acelea nici nu le aÈ™ mai fi observat. ÃŽmi răspunse la îmbrățiÈ™are. AÈ™a cum È™tia ea. — Ce i aia un nidiot? întrebă de pe podea Val. Mai analiză chestiunea, apoi decise: Ei bine, tati e un nidiot bun! Svartalf dădu din coadă È™i privi sceptic. Am slăbit strânsoarea din jurul lui Ginny. Ea își trecu dege¬tele prin părul meu. — Ooo, murmură ea. Cine È›i a făcut asta, tigrule? — Tati e un 'up, o corectă Val. — Azi poÈ›i să mi spui tigru, i am comunicat, simÈ›indu mă din ce în ce mai fericit. Ginny rânji: — Okay, pisoiaÈ™. — Stai puÈ›in... Ridică din umeri. CosiÈ›ele roÈ™ii i se miÈ™cară pe umeri. — Ei bine, dacă insiÈ™ti: hoÈ›ul È™chiop din Waingunga. Val ne privi cu severitate. — Când vă iau foc capetele - ne admonestă - puneÈ›i le la răcit afară. Logica acestei remarci È™i scoaterea anevoioasă de pe ea a costumului de heruvim ne mai liniÈ™tiră. Abia după ce progenitura noastră se instală cu poponeÈ›ul în sus pe podea, privind desene animate în globul de cristal, iar eu m am dus în bucătărie, unde Ginny pregătea cina, am avut ocazia să vorbim. — Cum de ai venit aÈ™a de repede acasă? întrebă ea. — Þi ar plăcea să reactivăm în seara asta vechea echipă? i am răspuns. — Care? — Matuchek È™i Graylock — ba nu, Matuchek È™i Matuchek. Depanatorii Extraordinari, ÃŽnvingătorii AutorizaÈ›i ai Păgânilor. Lăsă jos vasele È™i mă privi lung. — Unde vrei să ajungi, Steve? — O să vezi în glob, la următorul buletin de È™tiri, am răspuns. Acum la fabrică demonstranÈ›ii nu mai instalează doar pichete. Au trecut la ofensivă. Blochează fiecare intrare. AngajaÈ›ii noÈ™tri au fost nevoiÈ›i să iasă prin luminator, È™i unii dintre ei au fost loviÈ›i cu pietre. Fu surprinsă È™i indignată, dar își păstră stăpânirea de sine pe care o afiÈ™a întotdeauna în faÈ›a celor din afara casei. — N aÈ›i chemat poliÈ›ia? — Ba da, se nÈ›elege. Am participat È™i eu la discuÈ›ii împreună cu Barney; Roberto s a gândit că s ar putea ca un veteran de război să aibă niÈ™te idei folositoare. Putem să obÈ›inem ajutorul poliÈ›iei dacă vrem. DemonstranÈ›ii s au transformat în contrave¬nienÈ›i, au spart geamurile, au scris pe pereÈ›i sloganuri obscene, chestii de felul ăsta. Cazul nostru este foarte clar în faÈ›a justiÈ›iei. Numai că indivizii din opoziÈ›ie caută necazuri. Necazuri pentru noi pe cât posibil, dar în primul rând ei înÈ™iÈ™i își doresc martiri. Vor opune rezistență la orice tentativă de a fi dispersaÈ›i. ÃŽntocmai ca pe timpul incidentului din New York de acum o lună. MulÈ›i dintre ei sunt studenÈ›i. Imaginează È›i titlurile din ziare: „Brutali-tatea poliÈ›iei împotriva unor tineri idealiÈ™ti"; „Protestatari paÈ™nici întâmpinaÈ›i cu bâte È™i înjurături". Și È™i au făcut bine socotelile. „Nornwell" fabrică o mulÈ›ime de echipamente pentru armată È™i poliÈ›ie, cum ar fi semnele fluorescente de vrăjitoare È™i ochelarii împotriva basiliscilor. Avem în contract să proiectăm È™i alte dis¬pozitive. PoliÈ›ia È™i armata servesc sistemul. Sistemul este dăună¬tor. ÃŽn consecință, „Nornwell" trebuie închis. — Quod erat demonstrandum, oftă ea. — Patronul ne a spus că o intervenÈ›ie oficială care să înfrângă invazia demonstranÈ›ilor ar duce la vărsare de sânge, ceea ce ar putea să dea naÈ™tere la revolte la universitate È™i pe Merlin Avenue - Dumnezeu È™tie la ce s ar putea ajunge. Ne a cerut să încetăm lucrul în aceste zile ale săptămânii, să vedem dacă afacerea nu se va stinge de la sine. Oricum, probabil că nu vom avea de ales. Destul de mulÈ›i dintre angajaÈ›i le au spus maiÈ™trilor că le e de a dreptul frică să se mai întoarcă la lucru, având în vedere situaÈ›ia. In ochii ei scânteia o furie stăpânită. — Dacă vă daÈ›i la fund, mă preveni, o să treacă la următorul obiectiv de pe listă. — Desigur, am spus. ToÈ›i È™tim asta. Dar mai e vorba È™i de efectul martiriului. PreoÈ›ii ioanini sunt oricând gata să mai È›ină o predică sfântă despre cum se varsă sângele celor nevinovaÈ›i, care este acelaÈ™i cu al Mielului lui Dumnezeu. Trăim într o È›ară plină de oameni bine intenÈ›ionaÈ›i È™i zăpăciÈ›i, care se vor întreba dacă nu cumva bisericile petrine au început să fie perimate, din mo¬ment ce societățile bazate pe ele trebuie să folosească violenÈ›a împotriva bisericii dragostei. De altfel, hai să fim realiÈ™ti, draga mea, violenÈ›a nu a obÈ›inut niciodată rezultate împotriva rebeliu¬nilor civile. — Să mi spui chestia asta È™i după ce vor vorbi mitralierele, replică ea. — Da, sigur. Dar cine va dori să sprijine un guvern care recurge la masacre? Mai degrabă aÈ™ deveni È™i eu ioanin. ÃŽn consecință, „Nornwell" nu poate apela la poliÈ›ie ca să i apere teritoriul. Ginny își înclină capul spre mine. — Iar tu nu pari prea nefericit din cauza asta. Am râs. — Nu. Barney È™i cu mine am tot analizat problema pe toate părÈ›ile, È™i ne a venit o idee demenÈ›ială. De fapt, aÈ™tept cu nerăb¬dare momentul aplicării ei. ÃŽn ultimul timp viaÈ›a ne a fost total lipsită de suspans. De aia te am întrebat dacă nu vrei să iei parte la distracÈ›ie. — ÃŽn seara asta? — Da. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. ÃŽÈ›i dau detaliile după ce adoarme tânăra generaÈ›ie. Zâmbetul larg al lui Ginny se stinse. — Nu sunt sigură dacă mai am timp să chem o îngrijitoare pentru Val. La licee, asta i ultima săptămână de examene. — Ei bine, dacă nu se poate, ce zici de Svartalf? i am sugerat. N o să ai nevoie acolo de un animal sacru, iar el poate să facă lucrurile strict necesare, s o păzească pe fetiță È™i să se repeadă în vecini să scoale pe cineva dacă ea o să aibă un acces de colici... — S ar putea să se trezească È™i să ne vrea pe noi, obiectă Ginny, dar nu prea convinsă. I am îndepărtat È™i aceste îndoieli, reamintindu i că făcusem rost de un veghetor de somn pentru Val, după o scurtă perioadă în care se părea că puÈ™toaica avusese niÈ™te coÈ™maruri. Soldățelul de plumb nu È™edea de pomană lângă patul ei; visul lui păzea cu muscheta la marginea viselor ei, gata să alunge orice lucru înfri¬coșător. Nu cred că jucărioarele pot să se substituie prezenÈ›ei È™i dragostei părinteÈ™ti, dar uneori sunt foarte folositoare. Ginny fu de acord. Vedeam cum o cuprinde nerăbdarea. Acceptase pentru un timp rolul de gospodină, dar nici un cal de curse nu È™i poate găsi locul la arat. Și astfel ne am croit, literalmente, drum spre iad. XXI Noaptea se lăsase, neagră, fără lună, iar stelele erau estompate de o ceață fină. Am plecat imediat, cu farurile stinse. Eram îmbrăcaÈ›i la fel, în pantaloni È™i pulovere negre. Privirea vrăjitorească ne dădea posibilitatea să zburăm în siguranță, chiar dacă ilegal, mult deasupra constelaÈ›iei de ferestre a oraÈ™ului È™i a lămpilor, până când începurăm să coborâm spre zona industrială. Era mai întunecată È™i mai pustie decât ar fi fost normal la acea oră. De fapt, n am văzut nici o luminiță albăstruie în jurul atelie¬relor È™i depozitelor. De obicei, spiriduÈ™ii profitau de prilejul de a face descoperiri È™i de a se uita pe geamuri când oamenii nu erau la lucru. Dar ce se întâmpla acum îi speriase. M am îndreptat spre terenurile fabricii „Nornwell". Strălu¬ceau de departe, ca o auroră neliniÈ™titoare. Pe măsură ce ne apropiam, vântul mângâietor È™i fremătător aducea mirosuri - pie¬le, transpiraÈ›ie, tămâie, o electricitate înÈ›epătoare de energii para¬normale. Părul de pe ceafă mi s a zburlit. Eram mulÈ›umit că nu circul sub formă de lup È™i deci nu primesc întregul impact al acestor energii. Zona pavată din jurul clădirii principale era înÈ›esată de oa¬meni. Tot aÈ™a È™i grădina unde ne relaxam vara în timpul pauzei de prânz; din ea nu mai rămăsese nimic decât noroi È™i mucuri de È›igară. Am estimat că, în total, erau vreo cinci sute de persoane care blocau toate căile de acces, cu excepÈ›ia celor aeriene. Mul¬țimea nu era agitată, miÈ™cările oamenilor creau impresia de valuri, iar discuÈ›iile È™i freamătul picioarelor dădeau acelor valuri un glas. Lângă ateliere, zona era mai puÈ›in aglomerată. Cei aflaÈ›i acolo se relaxau, mâncând câte ceva sau aÈ›ipind puÈ›in în saci de dormit. Păstrau o distanță respectuoasă față de un altar portabil, instalat într un capăt al curÈ›ii; deÈ™i, din când în când, câte unul îngenunchea cu faÈ›a spre el. Am fluierat a pagubă. — Ãsta a fost adus după ce noi am plecat. Ginny mă strânse mai tare de mijloc. Un preot ioanin È›inea o slujbă. DeÈ™i îl vedeam de la o mare înălÈ›ime, erau de neconfundat rasa lui albă, incantaÈ›ia cu glas piÈ›igăiat, poziÈ›ia cu braÈ›ele desfăcute pe care o putea menÈ›ine timp de câteva ore, crucifixul în formă de T care sclipea, înalt È™i trist, în spatele altarului, ca È™i cele patru talismane - Potirul, Bagheta Magică, Sabia È™i Discul - de pe altar. Doi acoliÈ›i agitau cădelniÈ›ele din care se înălÈ›a fumul ce îndulcea È™i răcorea cumva aerul. — Ce are de gând? am murmurat. Nu mă obosisem să aflu prea multe despre noua biserică. La drept vorbind, nici despre cele mai vechi. Nu pentru că Ginny È™i eu ignoram descoperirile È™tiinÈ›ei moderne care demonstraseră existenÈ›a divinității È™i a conceptelor precum răul absolut, viaÈ›a de după moarte È™i ispășirea. Dar ni se părea că, în afara unor vagi indicii, se cunosc aÈ™a puÈ›ine lucruri È™i că Dumnezeu poate avea atât de multe manifestări diferite în raport cu mărginită înÈ›elegere omenească, încât noi doi ne am fi putut considera foarte bine unitarieni. — Nu È™tiu, răspunse ea, cu glas stins. Am studiat tot ce s a publicat despre ritualurile È™i doctrinele lor, dar ăsta i doar vârful aisbergului, È™i oricum, lucrurile astea se petreceau acum câțiva ani. ÃŽn orice caz, trebuie să fii măcar un novice de al lor, dacă nu un iniÈ›iat sau chiar un adept, înainte să È›i se spună ce înseamnă cu adevărat o anumită procedură. M am încordat. — Aruncă oare asupra noastră vreun blestem? Stimulat de neliniÈ™te, am măturat cu privirea, prin semiîntuneric, întreaga zonă. ÃŽn jurul fabricii erau postaÈ›i câțiva poliÈ›iÈ™ti. Fără îndoială că li se acrise să fie huiduiÈ›i. De asemenea, probabil că, în majoritate, aparÈ›ineau bisericilor tradiÈ›ionale. Nu prea i ar fi deranjat să l aresteze pe agentul unui cult care pretindea că propria lor credință e perimată. — Nu, mi am răspuns singur, nu poate s o facă, deoarece poliÈ›iÈ™tii l ar băga imediat la răcoare. Cel mult, în clipa asta, nu ne aruncă anatema. Ar putea s o facă la adăpostul libertății reli¬gioase, bănuiesc, având în vedere că omul nu-l poate controla pe Dumnezeu ci doar poate să i ceară favoruri. Dar să arunce un blestem, să adune forÈ›e malefice invocate prin magie împotriva... Ginny îmi întrerupse gândurile exprimate cu voce tare. — Necazul este, spuse ea, că atunci când ai de a face cu toÈ›i aceÈ™ti gnostici, nu È™tii unde li se termină rugăciunile È™i unde încep farmecele. Hai să ne apucăm de treabă înainte să ni se întâmple ceva. Nu mi place cum miroase în seara asta È™uvoiul timp. Am încuviinÈ›at È™i am virat spre clădirea principală. Ioaninul nu mă neliniÈ™tea prea mult. Era posibil doar să conducă una dintre liturghiile ezoterice menite să i încurajeze pe demonstranÈ›i. Nu se pretindea oare că această biserică era una a bunăvoinÈ›ei universa¬le? Că, de fapt, nu are nevoie de violență, deoarece se află deasupra lucrurilor lumeÈ™ti? „Timpurile Vechiului Testament, ale Tatălui, au fost timpuri ale puterii È™i ale fricii; timpurile Noului Testament, ale Fiului, au fost timpuri ale ispășirii; timpurile Evangheliei ioanine, ale Sfân¬tului Duh, vor fi timpurile dragostei È™i ale misterelor dezvăluite." Acum nu mai conta. PoliÈ›ia interzisese traficul aerian în imediata vecinătate a fabricii, cu excepÈ›ia celor care doreau să plece. Era o măsură dictată de bunul simÈ›. Din mulÈ›ime, doar puÈ›ini erau ioanini. Pentru ceilalÈ›i, ideea de a dispreÈ›ui È™i a renunÈ›a la o lume păcă¬toasă È™i materialistă nu însemna nimic mai mult decât un mijloc la modă de a distruge această lume. TentaÈ›ia de a o survola È™i de a arunca asupra ei niÈ™te cocteiluri Molotov putea deveni excesivă. Desigur, eu È™i Ginny am fi putut pretinde că era dreptul nostru să venim aici, la nevoie chiar cu o escortă. Dar asta ar fi putut provoca explozia pe care încercam s o evităm. Una peste alta, cea mai bună idee era să ne strecurăm înăuntru fără să fim observaÈ›i nici de prieteni, nici de duÈ™mani. Reflexele noastre de echipă de comando erau întrucâtva ruginite; deci, manevra ne cerea toată atenÈ›ia. Am reuÈ™it. Mătura pătrunse în garaj ca o fantomă, printr un luminator lăsat deschis. Pentru a ajuta la ventilaÈ›ia întregii clă¬diri, luminatorul cobora, ca un puÈ›, până la parter. In mod nor¬mal, angajaÈ›ii intrau È™i ieÈ™eau folosind uÈ™ile. Dar în seara aceasta, ele erau blocate din ambele părÈ›i - de trupurile manifestanÈ›ilor È™i de câmpurile de forță protectoare ridicate de propria noastră vrajă È™i pe care numai un magician expert le ar fi putut rupe. Tehnicianul Pinkerton nu fusese destul de repede conju¬rat în cazul nostru. Fiecare fereastră de la etajul întâi era spartă. Prin acele spărturi se auzeau larma glasurilor È™i incantaÈ›iile. Par¬când mătura, am murmurat în urechea lui Ginny - părul ei înmi¬resmat îmi gâdilă buzele... — Știi, îmi pare bine că au adus un preot. ÃŽn timpul zilei erau aici cântăreÈ›i de folk. — Săracul de tine. ÃŽmi strânse mâna. Fii atent la cioburi. Ne croirăm drum, prin întuneric, spre un hol È™i în sus spre departamentul de cercetare dezvoltare. Sfidător luminat. Și paÈ™ii noÈ™tri răsunau prea tare în sala goală. Fu o uÈ™urare să intrăm în biroul lui Barney Sturlason. Acesta își ridică, din spatele mesei de lucru, trupul masiv. — Virginia! exclamă el. Ce plăcere neaÈ™teptată. Apoi, ezi¬tând: Dar, ăă, pericolele... — Steve îmi spune că n ar trebui să fie prea mari, replică ea. Și am înÈ›eles că n aÈ›i refuza un taumaturg în plus. — Sigur că nu. Chipul rotofei îi era tras din cauza epuizării. Insistase să merg acasă să mă odihnesc. O făcuse mai mult pentru eventuali¬tatea că, dacă lucrurile se înrăutățeau È™i eram atacaÈ›i, trebuia să mă transform în lup È™i să reprezint principala linie de apărare până când intervenea poliÈ›ia. Dar el însuÈ™i rămăsese la serviciu, organizându i pe puÈ›inii voluntari. Fapt care îi demonstra calitățile de È™ef cu mult mai bine decât marea lui competență în dome¬niul cercetării. — Steve È›i a explicat planul nostru? continuă el. Acceptase instantaneu oferta ei. Ei bine, trebuie să ne asigurăm că echipa¬mentele cele mai scumpe È™i mai fragile nu vor avea de suferit. In afară de faptul că ni s ar distruge marfa, imaginează È›i cât ne ar costa È™i cât timp ar dura să recalibrăm fiecare nou instrument din dotare, de la întrerupătoare la taroturi. ÃŽmi place să cred că totul este protejat corespunzător, dar aÈ™ fi bucuros să verifice È™i cineva din afară. PoÈ›i să te duci prin ateliere È™i laboratoare, să vezi dacă am omis ceva È™i să le asiguri protecÈ›ia. — Okay! Venea destul de des aici în vizită, deci cunoÈ™tea bine locurile. O să iau ce mi trebuie din magazie È™i o să i rog pe băieÈ›ii de la... de la secÈ›ia de alchimie ai spus, dragule?... să mă ajute dacă va fi necesar. Făcu o pauză. Presupun că voi doi veÈ›i fi foarte ocupaÈ›i. — Da, am de gând să le mai dau o È™ansă celor de afară, spuse Barney, È™i, în caz că vreunul dintre ei devine prea exaltat, aÈ™ prefera să l am pe Steve lângă mine, să mă apere. — Iar eu continui să cred că te străduieÈ™ti degeaba, am mârâit. — Fără îndoială, ai dreptate, conveni Barney, dar nu uita aspectul legal. Fabrica nu i a mea, eu doar conduc un departa¬ment. Acum acÈ›ionăm din proprie iniÈ›iativă, după ce directorii au cerut suspendarea lucrului. Jack Roberts a aprobat strict sub rosa planul nostru. De altfel, indiferent a cui ar fi fabrica, nu putem să folosim nici vrăji ofensive, nici puÈ™ti. Ni se permite cel mult să utilizăm forÈ›e inofensive, ca să ne apărăm viaÈ›a È™i avutul. — Numai dacă nu suntem puÈ™i în mod evident în pericol, am spus eu. — Tocmai asta încercăm să evităm, îmi reaminti el. Oricum, din cauza legii, trebuie să afirm foarte clar, È™i în prezenÈ›a a cât mai mulÈ›i martori, că intenÈ›ionăm să ne menÈ›inem în limitele ei. Am ridicat din umeri È™i m am dezbrăcat. Pe dedesubt aveam costumul elastic care mă ferea de vreo arestare pe motiv de È›inută indecentă ca om È™i care nu mă incomoda ca lup. ÃŽmi agățasem deja la gât lanterna Polaroid, care atârna ca o amuletă. Ginny mă sărută cu foc. — Vezi ce faci, tigrule, îmi È™opti. Nu prea avea motive de îngrijorare. Asediatorii foloseau drept arme doar pumnii, picioarele È™i câteva bastoane aduse pe ascuns - nimic periculos pentru mine, după ce mi voi schimba pielea. Nici cuÈ›itele, gloanÈ›ele sau fălcile nu mi puteau produce vătămări permanente decât în condiÈ›ii rare È™i speciale, cum fuse¬seră cele în urma cărora, în timpul războiului, îmi pierdusem coada. De altfel, probabilitatea unei lupte era foarte scăzută. De ce ne ar fi atacat opozanÈ›ii? Asta ar fi asmuÈ›it poliÈ›ia asupra lor; È™i, cu toate că martiriul are avantajele lui, acum închiderea fabri¬cii era mai importantă. TotuÈ™i, glasul lui Ginny era puÈ›in tremurat È™i ea privi în urma noastră până când dispărurăm după un colÈ›. — AÈ™teaptă puÈ›in, spuse atunci Barney, deschizând un dulap È™i luând dinăuntru o pătură pe care È™i o puse pe braÈ›. Dacă va trebui să te transformi, să te înfășori întâi în asta. — De ce? m am mirat. Afară nu străluceÈ™te soarele, ard nu¬mai flăcările spiriduÈ™ilor. Care nu împiedică transformarea. — De când preotul s a pus pe treabă, acestea È™i au schimbat caracteristicile. Am folosit un spectroscop ca să mă asigur. Stră¬lucirea luminii a primit destule ultraviolete — 3500 de Ângstromi, mai precis - încât să ai necazuri. E vorba de efectul secundar al unei vrăji de apărare împotriva oricărei tentative de atac din partea noastră. — Dar nu vom avea în vedere asemenea tentative! — BineînÈ›eles că nu. E doar ostentativ din partea lui. TotuÈ™i o chestie deÈ™teaptă. Când au văzut că în jurul lor s a instalat un câmp de forță, fanaticii È™i naivii din gloată au tras concluzia că vraja le este necesară; iar astfel se reconfirmă că „Nornwell" e DuÈ™manul. Clătină din cap: Crede mă, Steve, demonstranÈ›ii sunt conduÈ™i, cu mănuÈ™i, de niÈ™te indivizi foarte vicleni. — EÈ™ti sigur că însuÈ™i preotul a creat câmpul de protecÈ›ie? — Mda. Nu uita, toÈ›i cei din clerul lor sunt magi - asta È›ine de pregătirea lor - È™i mă întreb ce altceva mai învață în semina¬rele alea izolate. Hai să încercăm să vorbim cu el. — Oare se numără printre conducători? am întrebat. Ierarhia ioanină pretinde că, atunci când se amestecă în politică, membrii săi o fac doar ca simpli cetățeni. — Știu, spuse Barney. Iar eu sunt împăratul Norton. — Ba nu, chiar aÈ™a e, am insistat. Teoriile noastre despre conspiraÈ›iile ioaninilor sunt mult prea simple ca să fie adevărate. Ce se petrece aici este un fel de... miÈ™care generală, ceva care pluteÈ™te în aer, oameni nemulÈ›umiÈ›i... Ajunseserăm deja la unul dintre panourile ornamentale, din sticlă, care flancau intrarea principală. Era spart, ca È™i ferestrele, dar nimeni nu se gândise să l baricadeze, iar vraja noastră protec¬toare împiedica intrarea manifestanÈ›ilor. BineînÈ›eles, pe noi nu ne afecta. Am pășit afară pe peronul din faÈ›a intrării, chiar dinaintea È™irului de trupuri menit să ne È›ină înăuntru. Nu mai puteam să înaintăm. Scările erau înÈ›esate până la refuz. ÃŽn primele secunde, nici nu furăm observaÈ›i. Barney atinse umărul unui adolescent cu tuleie pe față. — Scuză mă, spuse de la înălÈ›imea lui impunătoare. ÃŽmi permiÈ›i? Smulse din mâna nespălată pancarta, puse pătura peste ea È™i începu să agite acest improvizat steag de pace. Steagul avea o culoare verde bolnavă. Prin mulÈ›ime trecu un fel de icnet, ca o pală de vânt înaintea furtunii. Lângă mine, sub mine, am văzut chipuri È™i chipuri È™i chipuri, unduind în întunericul din spatele focurilor de spiriduÈ™i. Nu cred că doar graba È™i prejudecățile mele îi făceau să arate ireali. AÈ›i auzit, desigur, multe despre bărbaÈ›ii pletoÈ™i, femeile tun¬se prea scurt, trupurile nespălate È™i învelite în zdrenÈ›e. Asemenea figuri erau prezente aici în număr mare. ÃŽn afară de ei, am iden¬tificat obiÈ™nuiÈ›i radicali cu bărbi sure, trepăduÈ™i ai campusurilor, huligani, È™omeri, vandali, AdevăraÈ›i CredincioÈ™i, È™i alÈ›ii. Dar erau È™i mulÈ›i băieÈ›i È™i fete curăței, bine îmbrăcaÈ›i È™i foarte serioÈ™i. Apoi È™i curioÈ™i care nici ei nu È™tiau cum ajunseseră aici. Și fiecare era înalt, scund sau potrivit de statură, gras, slab sau normal, bogat, sărac sau aparÈ›inând clasei mijlocii, deÈ™tept, prost sau de inteligență medie, heterosexual, homosexual sau mai È™tiu eu ce, talentat în unele domenii, afon în altele, interesat de unele lu¬cruri, plictisit de altele, fiecare cu un infinit bagaj de amintiri, vise, speranÈ›e, orori, iubiri — fiecare cu un suflet. Asemănarea dintre ei apărea mai întâi în lozincile de pe pancarte. N am numărat câte afiÈ™au SFÂNTUL IOAN 13, 34 sau EU, IOAN 2, 9 l1 sau alte pasaje de acest gen; nici câte purtau texte sau anumite variaÈ›ii ale lor cum ar fi: IUBEȘTE L PE APROAPELE TÃU sau, simplu, IUBEȘTE; oricum, multe, mul¬te se repetau. Altele, însă, erau mai puÈ›in plăcute: DEMATERIALIZAÞI I PE MATERIALIȘTI! PLÂNGEÞI, FÃURITORI DE ARME! ÃŽNCETAÞI Sà MAI FURNIZAÞI POLIÞIEI COARNE DE DRAC! UCIDEÞI I PE UCIGAȘI, URÂÞI I PE CEI CE URÃSC, DISTRUGEÞI I PE DISTRUGÃTORI! ÃŽNCHIDEÞI ACEASTà FABRICÃ! Și astfel feÈ›ele - È™i chiar mai rău, creierele din spatele lor - deveniseră doar pancarte purtând sloganuri. Nu mă înÈ›elegeÈ›i greÈ™it! Nu mi ar plăcea prea mult un tânăr care n a simÈ›it niciodată imboldul de a l lovi pe Dumnezeul Lucrurilor Care AÈ™a Trebuie Să Rămână, de a trage un È™ut în burta lui grasă. Este destul de rău că majoritatea oamenilor, pe măsură ce îmbătrânesc, pierd această dorință È™i se îngrașă È™i ei. De multe ori, Sistemul este insuportabil de îngâmfat È™i stupid, iar mâinile lui, care se împreunează atât de pios, sunt adesea pătate de sânge. Și totuÈ™i... totuÈ™i... el este singura barieră existentă între noi È™i Evul Mediu ce va încerca să l răstoarne, până când va apărea un alt Sistem, probabil mai rău, care să reinstaureze ordinea. Nu vă amăgiÈ›i că aÈ™a ceva nu se va întâmpla. Libertatea este un lucru minunat atâta timp cât nu devine libertatea altcuiva de a intra în casa ta ca să i ucidă, să i fure, să i înrobească È™i să i violeze pe cei la care È›ii. Atunci îl veÈ›i accepta pe primul satrap care promite să readucă în viață ordinea È™i voi înÈ™ivă îi veÈ›i încredinÈ›a paloÈ™ul È™i cnutul. ÃŽn consecință, cel mai bun lucru este să apărăm ceea ce avem. Oricât ar fi de imperfect, acest ceva funcÈ›ionează È™i ne aparÈ›ine, ne a modelat È™i, chiar dacă s ar putea să nu l înÈ›elegem pe deplin, cu siguranță că îl înÈ›elegem mai bine decât pe ceva străin È™i nemaiîncercat. Dacă muncim din greu, dacă gândim serios È™i dacă avem multă bunăvoință, s ar putea să l È™i îmbună¬tățim. Nu veÈ›i obÈ›ine - categoric, nu - îmbunătățiri de la tinerii teroriÈ™ti sălbatici, care ne ar împinge, dintr un singur salt, în afara regatului experienÈ›ei acumulate cu atâta durere; sau de la dogmaticii ce se agață de lozincile miÈ™cărilor reformiste valabile acum două generaÈ›ii sau chiar acum două secole; ori de la stu¬denÈ›ii din anul doi, convinÈ™i că au răspunsuri la toate problemele sociale cu care È™i au bătut capul oameni ca Hammurabi, Moise, Confucius, Aristotel, Platon, Marcus Aurelius, Thomas d'Aquino, Hobbes, Locke, Voltaire, Jefferson, Burke, Lincoln È™i mulÈ›i alÈ›ii. Dar destul cu asta. Nu sunt un intelectual; încerc È™i eu să gândesc. Mă deprima să i văd pe oamenii aceia, în majoritate bine intenÈ›ionaÈ›i, transformaÈ›i în uneltele unui grup restrâns al cărui È›el era să distrugă totul. XXII Icnetul se repetă ca un oftat gutural, aproape un mârâit. BărbaÈ›ii aflaÈ›i cel mai aproape făcură un pas spre noi. Barney flutură steagul. — AÈ™teptaÈ›i! strigă el, cu o tunătoare voce de bas, care acope¬rea orice alt zgomot. ArmistiÈ›iu! HaideÈ›i să discutăm! AduceÈ›i l pe conducătorul vostru! — Nu avem nimic de vorbit, ucigaÈ™ilor! urlă o fată grăsuță. Repezi spre mine pancarta pe care o È›inea. ÃŽnainte de a mă lăsa în jos ca să mi feresc capul, am văzut că pe ea scria PACE ȘI FRÃÞIE. Cineva începu să cânte; foarte repede îl urmară È™i ceilalÈ›i. „Jos cu Diotref! Jos cu Diotref! Jos cu Diotref!" M a săgetat neliniÈ™tea. DeÈ™i Diotref abia dacă este pomenit în cea de a treia Epistolă a lui Ioan, ioaninii din zilele noastre au făcut din el un simbol al bisericilor care se opun miÈ™cării lor (fără îndoială că, pentru iniÈ›iaÈ›i È™i adepÈ›i, personajul mai însemna È™i altceva). Incredibil de copleÈ™itoarea majoritate a simplilor rebeli nici măcar nu se obosiseră să înÈ›eleagă asta. Pentru ei, Diotref devenise numele hulitei autorități seculare, sau al oricui le stătea în cale. Asemenea cuvinte hipnotizaseră deja mai multe mulÈ›imi, împingându le spre o frenezie distructivă. I am luat fetei pancarta, mi am ferit ochii de unghiile ei È™i mi am dus mâna la lanternă. Dar pe neaÈ™teptate situaÈ›ia se schimbă. Se auzi un clopot. Răsună un strigăt. Amândouă aveau o tonalitate joasă, dar reuÈ™eau să domine larma în creÈ™tere. — Pace. UmpleÈ›i vă inimile de dragoste, fii ai mei. StaÈ›i li¬niÈ™tiÈ›i în prezenÈ›a Duhului Sfânt. Atacatoarea mea se retrase. CeilalÈ›i, care ne împingeau înă¬untru, își slăbiră presiunea. Prin mulÈ›ime trecu un geamăt, deve¬nind aproape extatic înainte de a se stinge. Ridicându mi privirile, l am văzut pe preot apropiindu se. Se deplasa cu clopotul într o mână, È›inându se de crucifixul imens în formă de T È™i stând pe piedestalul acestuia. Astfel, Isus pironit pe crucea suferinÈ›ei venea înaintea lui. Nu era nimic straniu în asta, m am gândit nebuneÈ™te, cu excepÈ›ia faptului că toate celelalte biserici ar considera un sacrilegiu să dea o formă laică semnului central al credinÈ›ei lor, să îndrepte asupra lui o vrajă antigravitaÈ›ională È™i să l utilizeze ca pe orice coadă de mătură. TotuÈ™i, spectacolul era ciudat de impresionant. Semăna cu o personificare a acelui Altceva în jurul căruia este axat gnosticismul. Eu unul privisem „secretul inefabil" al ioaninilor ca pe o balivernă îngrozitoare. ÃŽn seara asta însă am È™tiut mai bine despre ce era vorba. Acolo se afla ceva mai mult decât niÈ™te simple emanaÈ›ii paranormale. Fiecare nerv al organismului meu de vâr¬colac simÈ›ea asta. Nu credeam că Puterea în cauză venea de la Cel Preaînalt. Dar atunci, de unde? TotuÈ™i, când ateriză lângă noi, preotul arăta pe de a ntregul uman. Era scund È™i slăbuÈ›, rasa îi venea cam prea largă, pe nasul mic i se sprijineau nesigur niÈ™te ochelari, iar părul îi era atât de rar, încât de abia îi desluÈ™eam tunsoarea - o bandă rasă, de la o ureche la alta, peste vârful capului, care se spunea că este inspi¬rată după Simon Magul. Mai întâi se întoarse spre mulÈ›ime. — LăsaÈ›i mă să le vorbesc cu dragoste acestor domni, nu cu ură, È™i fie ca dreptatea să învingă, spuse cu un glas straniu, vibrant. Cel ce n a iubit nu l cunoaÈ™te pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este iubirea. — Amin, murmură mulÈ›imea. Când omul acela scund se întoarse din nou spre noi, am avut pe neaÈ™teptate impresia că el într adevăr credea în acel citat. Asta nu i îndepărtă însă miasma. Necuratul È™tie cum să se folosească de sinceritatea celor săraci cu duhul. De aceea l am privit mai puÈ›in ostil pe preot, ca persoană. El ne zâmbi È™i È™i înclină capul. — Bună seara. Sunt Marmiadon, iniÈ›iat de gradul cinci, la dispoziÈ›ia dumneavoastră. — Acesta e... ăă... numele dumneavoastră de ecleziast? între¬bă Barney. — Desigur. Vechiul nume este cel dintâi dintre lucrurile aces¬tei lumi care trebuie lăsate în urmă la Poarta trecerii. Nu mi e teamă de vreun blestem, dacă asta aÈ›i vrut să spuneÈ›i, domnule. — Nu, bănuiesc că nu. Barney făcu prezentările, un ieftin gest de amiciÈ›ie, din mo¬ment ce amândoi puteam fi uÈ™or identificaÈ›i. — Sperăm să putem negocia un acord. Marmiadon se lumină la față. — Minunat! FiÈ›i binecuvântaÈ›i! Vă daÈ›i seama că nu sunt un reprezentant oficial. DemonstraÈ›ia a fost iniÈ›iată de Comitetul NaÈ›ional pentru Virtute. Oricum, voi fi bucuros să mi ofer bunele oficii. — Problema este, spuse Barney, că nu putem să facem prea multe în legătură cu principalele lor cereri. Noi înÈ™ine nu avem nimic împotriva păcii mondiale È™i a dezarmării; dar acestea sunt probleme ale diplomaÈ›iei internaÈ›ionale. ÃŽn mod similar, preÈ™e¬dintele È™i Congresul trebuie să ia decizia încetării ocupaÈ›iei în fostele țări ostile È™i să aloce fonduri pentru creÈ™terea bunăstării sociale la noi acasă. Amnistierea răzvrătiÈ›ilor este de competenÈ›a statului sau a guvernelor locale. Introducerea în È™coli a cursurilor de filozofie È™i istorie gnostică poate fi decisă doar de autoritățile alese prin vot. Cât despre egalizarea veniturilor È™i eradicarea materialismului, ipocriziei, injustiÈ›iei... Ridică din umeri: Pentru asta avem nevoie, la urma urmei, de un amendament la Consti¬tuÈ›ie. — TotuÈ™i, prin influenÈ›a imensă pe care o aveÈ›i, ne aÈ›i putea sprijini să atingem aceste scopuri, spuse Marmiadon. De exemplu, aÈ›i putea contribui la fondul de educaÈ›ie publică al Comitetului. PuteÈ›i să stimulaÈ›i alegerea candidaÈ›ilor potriviÈ›i È™i să ajutaÈ›i la finanÈ›area campaniilor lor. PuteÈ›i să îngăduiÈ›i preoÈ›ilor noÈ™tri să facă prozeliÈ›i printre angajaÈ›ii dumneavoastră. PuteÈ›i înceta să mai faceÈ›i afaceri cu negustorii care nu ne agreează. ÃŽÈ™i desfăcu braÈ›ele. Prin toate acestea, fiilor, vă puteÈ›i salva de chinurile veÈ™nice ale iadului! — Ei bine, poate că aÈ™a este; deÈ™i probabil că pastorul Karlslund, de la biserica luterană închinată Sfântului Olaf, ar avea o altă opinie despre asta, răspunse Barney. ÃŽn orice caz, cerinÈ›ele sunt prea multe ca să le putem rezolva într o singură zi. — De acord, de acord. Marmiadon tremura de nerăbdare. Ne vom atinge È›elurile pas cu pas. „Cât avem lumină, credeÈ›i în lumină, pentru că veÈ›i fi copiii luminii." Disputa de acum are la bază o singură problemă. — Necazul este, continuă Barney, că dumneavoastră vreÈ›i să reziliem contracte semnate È™i pentru care am primit bani. VreÈ›i să nu ne È›inem de cuvânt È™i să i lăsăm baltă pe cei care au încredere în noi. Marmiadon își lepădă masca binevoitoare. Se îmbățoșă, în¬cercând să È™i dea cât mai multă prestanță, ne privi în ochi, sever, È™i declară: — AceÈ™ti soldaÈ›i ai Sfântului Duh vă cer să încetaÈ›i să mai fabricaÈ›i echipamente pentru forÈ›ele armate, pentru asupritorii din străinătate È™i pentru poliÈ›ie - asupritorii de acasă. Nu vi se cere, de data asta, nimic mai mult È™i nimic mai puÈ›in. Iar această chestiune nu e negociabilă. — ÃŽnÈ›eleg. Nici nu mă aÈ™teptam la altceva, replică Barney. Dar doream ca situaÈ›ia să fie expusă clar È™i în faÈ›a martorilor. Acum o să vă avertizez. Cei care îi auziră cuvintele le È™optiră mai departe, celorlalÈ›i; un murmur trecu din gură în gură. Tensiunea crescu din nou. — Dacă folosiÈ›i violenÈ›a împotriva celor care au venit doar să protesteze, declară Marmiadon, ei vor chema împotriva voastră legea sau vor obÈ›ine dovada finală că legea este o creaÈ›ie a persoanelor interesate... care, vă spun eu, sunt la rândul lor crea¬turile Satanei. — O, nu, nu, răspunse Barney. Noi suntem oameni paÈ™nici, indiferent dacă o credeÈ›i sau nu. Dar dumneavoastră încălcaÈ›i dreptul de proprietate. Ne aÈ›i tot împiedicat să lucrăm, până ce am ajuns în întârziere cu livrarea mărfii È™i în lipsă de muncitori. Suntem nevoiÈ›i să facem tot ce se poate ca să ne îndeplinim obligaÈ›iile contractuale. Vom recurge la un experiment care ar putea să vă pună în pericol. Vă rog, de aceea, să părăsiÈ›i teritoriul fabricii, pentru propria dumneavoastră siguranță. Marmiadon deveni rigid. — Dacă vă închipuiÈ›i că puteÈ›i să scăpaÈ›i folosind un descân¬tec mortal... — Nici vorbă de aÈ™a ceva. O să vă spun cinstit ce avem de gând. Cercetăm o nouă metodă de transport al mărfurilor lichide. ÃŽnainte de a merge mai departe, trebuie s o verificăm. Dacă sistemul nu funcÈ›ionează bine, persoanele neprotejate s ar putea să fie vătămate. Barney ridică vocea, deÈ™i È™tiam că unii dintre ofiÈ›erii de poliÈ›ie aveau „urechile de bufniță" îndreptate spre noi. Vă ordon, vă previn, vă implor să nu ne mai încălcaÈ›i teritoriul È™i să ieÈ™iÈ›i de pe proprietatea companiei. AveÈ›i la dispoziÈ›ie o jumătate de oră. Făcurăm stânga mprejur È™i ne aflam deja înăuntru când se dezlănÈ›ui tărăboiul. Blesteme, injurii, obscenități È™i urlete anima¬lice ne însoÈ›iră trecerea prin holuri, până ajunserăm în binecu¬vântata izolare a laboratorului principal de alchimie. Acolo erau adunaÈ›i cei doisprezece cercetători, tehnicieni È™i muncitori pe care Barney îi alesese dintre voluntarii rămaÈ™i ală¬turi de el. Stăteau È™i fumau, beau cafea preparată pe arzătoarele Bunsen È™i vorbeau cu voce scăzută. Când am intrat ne aclamară. Urmăriseră confruntarea prin reÈ›eaua de globuri cu circuit închis. L am căutat cu privirea pe Ike Abrams, supraveghetorul depozi¬telor. Făcusem armata împreună È™i l È™tiam ca pe un om de nădej¬de. Eu îi obÈ›inusem slujba de aici. — Totul e n regulă? l am întrebat. Făcu un O cu degetele. — După mine, căpitane, avem lumină verde. De abia aÈ™tept. L am studiat o clipă. — Nu i suferi deloc pe indivizii ăia, nu i aÈ™a? — ÃŽn locul meu n ai reacÈ›iona la fel? Arăta de parcă s ar fi pregătit să scuipe. ÃŽn situaÈ›ia ta, m am gândit, ca È™i în multe alte situaÈ›ii, dar în special a ta, Ike - da. Fiind un raÈ›ionalist, detestam iraÈ›ionalitatea din inima gnos¬ticismului. Dacă aÈ™ fi fost un creÈ™tin cucernic, aÈ™ fi avut mai multe de reproÈ™at bisericii ioanine: pretenÈ›ia ei de a fi succesoarea tuturor celorlalte, negându le acestora orice drept de a mai exista; mai mult chiar, ezoterismul ei, care tindea să refuze aproape întregii omeniri milostenia lui Dumnezeu. Și raÈ›ionaliÈ™tii, È™i reli¬gioÈ™ii se puteau revolta în aceeaÈ™i măsură împotriva pervertirii Evangheliei după Ioan, probabil una dintre cele mai frumoase È™i mai pline de îngăduință, chiar dacă era cea mai mistică scriptură din Biblie. Dar dacă erai evreu, ioaninii te scoteau din context È™i îți aruncau în față fraze de genul: „MulÈ›i înÈ™elători au apărut în această lume È™i susÈ›in că Isus Cristos nu s a arătat în carne È™i oase. Omul ăsta este un înÈ™elător È™i un anticrist." Vedeai înfiripându se în jurul tău vechiul coÈ™mar al antisemitismului. PuÈ›in jenat, m am întors spre Bill Hardy, paracelsusul È™ef al nostru, care stătea pe o masă de experienÈ›e È™i È™i bălăbănea picioa¬rele. — Câtă substanță ai produs? l am întrebat. — Vreo cincizeci de galoane (Unitate de măsură egală cu 4,54 litri), răspunse el arătându mi le cu degetul. — Oho! Fără să foloseÈ™ti alchimia? — Absolut. Doar printr o strictă interacÈ›iune moleculară. Re¬cunosc că a fost un noroc să avem la îndemână ingredienÈ›ii de bază. M am strâmbat, amintindu mi de mostra oribilă pe care o produsese când pusesem la cale planul. — Pe Midgard, cum de s a întâmplat una ca asta? — Ei bine, departamentul de producÈ›ie se ocupă - se ocupa - de satisfacerea unor comenzi foarte mari, mă lămuri el. De exem¬plu, un lanÈ› de lăptării dorea o cantitate mare de substanță care să prevină alterarea laptelui. CunoÈ™ti procesul: se împiedică, într o eprubetă, producerea unei reacÈ›ii pe care n o doreÈ™ti, È™i se face o vrajă simpatetică pentru a se obÈ›ine acelaÈ™i efect în containerele cu produsul respectiv. Apoi, guvernul încearcă să È›ină sub control populaÈ›ia de sconcÈ™i din statele vestice È™i... Se întrerupse când intră Ginny. Ochii ei sclipeau. ÃŽÈ™i È›inea bagheta magică precum o Valkyrie sabia. — Totu i pregătit, băieÈ›i. Vocea îi răsuna metalic. Să mergem. Barney își ridică trupul masiv. L am urmat spre containere. Erau cutii obiÈ™nuite, de un galon, ca acelea în care se vinde diluantul pentru vopsea, dar pe ceara sigiliului fusese aplicată pecetea lui Solomon, iar eu simÈ›eam instinctiv forÈ›ele paranor¬male care pluteau în jurul lor. ÃŽn acelaÈ™i timp, mi se părea puÈ›in deplasat ca ditamai cercetătorii să le încarce pe niÈ™te cărucioare È™i să le care ca niÈ™te salahori. Ike È™i echipa lui mă însoÈ›iră în atelierul meu. Aparatul pe care l improvizasem nu părea prea impresionant. De fapt, era o monstruozitate alcătuită din sârme, bobine È™i cabluri care încon¬jurau un generator electric pus în miÈ™care de un motor cu benzi¬nă. Uneori, pentru un experiment ai nevoie de mai multă energie decât poate furniza reÈ›eaua electrică atât de grijuliu ascunsă pu¬blicului. Ca să montez toate acele cabluri fusesem nevoit să îndepăr¬tez ecranele magnetice ale generatorului. ÃŽn consecință, aveam acolo o grămadă de fier magnetizat; nici o vrajă n ar fi putut acÈ›iona în imediata ei apropiere. ÃŽn această după amiază, Ike fusese în elementul său, ajutându mă să pun pe roate imensa masă de metal. Și acum, când o împingea de a lungul holului È™i pe trepte, se simÈ›ea la fel. Fără îndoială că, uneori, își dorea ca oamenii să nu fi desco¬perit metodele de a îndepărta influenÈ›ele care, încă de la sfârÈ™itul Epocii Bronzului, controlau forÈ›ele paranormale. Nu era ortodox; credinÈ›a sa nu l împiedica să aibă de a face cu magia incantatorie. Dar nu era nici reformat sau neohasidic, ci evreu conservator: Putea să folosească obiecte pe care alÈ›ii le supuseseră, dar nu avea voie să dea naÈ™tere el însuÈ™i unor farmece. Bravo lui dacă, asta fund situaÈ›ia, reuÈ™ea să fie un supraveghetor foarte bun È™i apreciat. Ike construise în garaj un sistem de scripeÈ›i. CeilalÈ›i membri ai echipei se aflau deja pe acoperiÈ™. De acolo, Ginny lansa cani¬strele. Acestea pluteau în aer, în afara razei de acÈ›iune a distor¬siunilor magnetice pe care le iscă generatorul atunci când îi acordarăm puterea. Barney aduse maÈ™inăria până lângă lumina¬tor. Asta ne punea în imposibilitatea de a mai zbura pe mătură sau sub influenÈ›a vreunui descântec. Urcarăm deci pe o scară de frânghie. — Gata? întrebă Barney. ÃŽn lumina slabă È™i pâlpâitoare, i am văzut faÈ›a strălucind de transpiraÈ›ie. Dacă dădeam greÈ™, ar fi plătit oalele sparte. Iar con¬secinÈ›ele erau imprevizibile. Am verificat legăturile. — Da, nu s a dezlipit nimic. Dar hai mai întâi să aruncăm o privire în jur. M am apropiat de Ginny, care stătea după parapetul puÈ›in înalt. Sub noi se agita mulÈ›imea, chipuri È™i pancarte îndreptate cu ură în sus. Asediatorii observaseră containerele plutitoare È™i È™tiau că se pregăteÈ™te ceva. ÃŽn spatele altarului său, iniÈ›iatul Marmiadon lucra la întărirea câmpului defensiv. ÃŽi auzeam vocea, pe deasupra freamătului asediatorilor, rostind frânturi de frază, cu¬vinte necunoscute: ...Heliphomar Mabon Saruth Gefutha Enunnas Sacinas... Focurile spiriduÈ™ilor luminau mai intens. Aerul clocotea È™i pârâia de energie. Am simÈ›it o pală de ozon, ca înaintea unei furtuni. Iubita mea zâmbea puÈ›in melancolic. — Cât de mult i ar plăcea asta lui Svartalf, spuse ea. Barney veni lângă noi. — Ar fi mai bine să începem. O să le mai acord o ultimă È™ansă. Apoi strigă acelaÈ™i avertisment ca mai înainte. Protestele iscate îi acoperiră cuvintele. ManifestanÈ›ii începură să arunce cu pietre È™i putreziciuni. — Okay, mârâi Barney, furios. Dă i drumul! M am întors la generator È™i, lăsând circuitele deschise, am pornit motorul, care vibră È™i tuÈ™i. Gazele lui cumplite mă făcură să mă bucur că scăpasem de dependenÈ›a față de motoarele cu combustie internă. Văzusem niÈ™te automobile - aÈ™a se numeau - fabricate în jurul anului 1900, cu puÈ›in înainte de primele zboruri pe cozi de mătură. CredeÈ›i mă, locul lor este în muzee - ca să fim mai exacÈ›i, sunt adevărate instrumente de tortură. Vocea clară a lui Ginny mă readuse la realitate. Aranjase canistrele pe poziÈ›ie. Nu le mai puteam vedea, deoarece, distanÈ›ate la intervale egale, pluteau la trei metri deasupra manifestanÈ›ilor. Ginny tăie aerul cu bagheta magică. Eu am apăsat pe comutatorul principal. Nu, n am folosit vrăji ca să eliberăm perimetrul fabricii „Nornwell"! Am folosit tocmai absenÈ›a vrăjilor. Intensitatea cu¬rentului din cablurile generatorului creă destul magnetism ca să anuleze orice vrăji - atât ale noastre cât È™i ale lor - pe o rază de o sută de metri. Depozitasem în camere ecranate magnetic toate dispozitive¬le care ar fi putut fi afectate de acest lucru. Prevenisem în mod repetat mulÈ›imea că eram pe cale să facem o experiență de trans¬portare a unor lichide posibil periculoase. Nici o lege nu ne obliga să adăugăm că aceste lichide se aflau în canistre superpresurizate, care vor exploda È™i vor împroÈ™ca lichidul în momentul când vraja restrictivă va fi anulată. De fapt, exagerasem riscul pe care l anunÈ›asem... ÃŽncercând să evităm orice suferinÈ›e pentru invadatori. ÃŽn acele containere nu se afla nimic nociv. Toate componentele cât de cât toxice erau prezente în concentraÈ›ii prea mici ca să aibă importanță, deÈ™i cineva cu miros normal s ar simÈ›i avertizat de la depărtare. Rea¬lizasem un amestec inofensiv de substanÈ›e cum ar fi butii mercaptan, acid butiric, metanetiol, skatol, cadaverină, putresceină... ei bine, da, amestecul organic era penetrant dacă È›i cădeau pe piele câteva picături, duhoarea nu dispărea o săptămână sau două... Mai întâi auzirăm È›ipetele. Am avut la dispoziÈ›ie un moment ca să exult. Apoi a venit miasma. Uitasem să mi pun masca de gaze È™i, chiar în forma mea umană, nasul îmi e destul de sensibil. Adierea vagă pe care am inhalat o mă făcu să mă clatin È™i să vomit. Mirosul - de sconcs, unt rânced, asparagus stricat, des¬compunere, putreziciune È™i de roÈ›i ale carului lui Jaggernaut unse cu brânză limburger - era de neimaginat. Abia am reuÈ™it să mă protejez la timp. — Bietul de tine. Săracul Steve. Ginny mă luă în braÈ›e. — Au plecat? am bălmăjit eu. — Da. ÃŽmpreună cu poliÈ›iÈ™tii È™i, dacă nu ne punem pe treabă, jumătate din district își va lua tălpășiÈ›a o dată cu ei. M am liniÈ™tit. Punctul incert din planul nostru era o dilemă: oponenÈ›ii se vor împrăștia sau vor intra pe uÈ™ile acum neapărate, ca să ne curme vieÈ›ile? După pățania de adineauri, nu mi închi¬puiam să mai fi fost plauzibilă cea de a doua variantă. ChimiÈ™tii noÈ™tri se întrecuseră pe ei înÈ™iÈ™i. Era greu de imaginat o nouă vizită, m am gândit exultând. Dacă eÈ™ti arestat sau te alegi cu capul spart luptând pentru Cauză, devii un erou È™i un exemplu pentru ceilalÈ›i. Dar dacă te pricop¬seÈ™ti pentru un timp cu o stare în privinÈ›a căreia nici cei mai buni prieteni nu È›i pot face nimic, fiindcă le e cu neputință să se apropie la mai puÈ›in de un kilometru de tine... care cauză nu primea o lovitură serioasă? Am tras o pe Ginny lângă mine È™i am început s o sărut. Drace, uitasem că purtam măști de gaze! Ea le îndepărtă. — Ar fi mai bine să i ajuÈ›i pe Barney È™i pe ceilalÈ›i să adune toate moleculele înainte ca ele să se împrăștie, spuse ea. ÃŽnchide generatorul È™i ecranează l. — Oh, da. Avea mare dreptate. Voiam ca, a doua zi, angajaÈ›ii să se poată întoarce la lucru. ÃŽn următoarele două ore furăm foarte ocupaÈ›i. După ce ter¬minarăm, Barney dădu la iveală niÈ™te sticle, È™i sărbătorirea dură aproape până în zori. Pe când eu È™i Ginny ne urcam pe mătură È™i strigam „Acasă, James", spre răsărit cerul căpătase deja o culoa¬re purpurie. Aerul era răcoros, totul arăta superb ca în rai. — Știi ceva? am spus peste umăr. Te iubesc. — Mm m m. Se aplecă È™i È™i frecă obrazul de al meu. Mâinile ei începură să facă investigaÈ›ii. — N ai pic de ruÈ™ine, am spus. — Preferi altceva? — Hm, nu, dar ai putea să mai aÈ™tepÈ›i puÈ›in. Ce să fac? Stau aici în faÈ›a ta, din ce în ce mai excitat, È™i n am cum să mă dezlănÈ›ui. — O, există metode, murmură ea visătoare. Chiar È™i pe o coadă de mătură. Ai uitat? — Nu. Dar, la naiba, coridoarele de zbor locale vor fi în curând foarte aglomerate, È™i ce rost ar avea să umblu câteva mile căutând un locÈ™or izolat, când în apropiere avem un dormitor foarte bun? — Corect. ÃŽmi place cum gândeÈ™ti. Câte un sfert de oră pe zi, în intimitatea casei noastre... Bagă cărbuni, James. Bățul acceleră. Eram îmbătat de vecinătatea ei. Ginny simÈ›i prima fiorii paranormali. Mi am dat seama de asta când își ridică fruntea de pe umărul meu, iar mâinile încolăcite în jurul taliei mele își slăbiră strânsoarea È™i unghiile ei mă ciupiră prin cămașă. — Pe Moloch, ce e? am întrebat. — Sst! răspunse ea. Am zburat în tăcere prin aerul răcoros al zorilor, agitat doar de o adiere slabă. OraÈ™ul se desfășura întunecat sub noi. ÃŽn cele din urmă am auzit vocea Virginiei, încordată, dar È™i, cumva, sfârÈ™ită È™i pierdută. — Ti am spus că nu mi place mirosul È™uvoiului timp. Pe parcursul evenimentelor am uitat de asta. Am simÈ›it cum totul în mine se agită ca È™i cum m aÈ™ fi transformat în lup. SimÈ›urile È™i extrasimÈ›urile mi se ascuÈ›iră. Dispun de aptitudini taumaturgice foarte vagi - farmecele stan¬dard plus încă vreo câteva dobândite în armată È™i ceva mai multe datorate pregătirii inginereÈ™ti - dar un licantrop are instincte È™i percepÈ›ii înnăscute. Până la urmă, mi am dat seama despre ce i vorba. Era pe cale să se întâmple ceva oribil. ÃŽn timp ce coboram, am È™tiut că acel ceva se petrecea în casa noastră. Am lăsat coada de mătură pe peluza din faÈ›a casei. Am descuiat uÈ™a È™i am năvălit înăuntru. — Val! am răcnit în camerele întunecate. Svartalf! Nici o încuietoare nu fusese forÈ›ată sau deschisă cu È™peraclul, nici un geam nu fusese spart, oÈ›elul È™i piatra care împiedicau orice intrare paranormală erau la locul lor. Dar scaunele fuseseră răsturnate, vazele azvârlite de pe mese È™i sparte, iar pe pereÈ›i, pe podele, pe covoare, în toată casa, erau numai pete de sânge. Ne am repezit în camera Valeriei. Când am văzut o pe fetiță dormind liniÈ™tită în patul ei, ne am îmbrățiÈ™at È™i am plâns. Până la urmă Ginny reuÈ™i să întrebe: — Unde i Svartalf? Ce s a întâmplat? — O să l caut. A lăsat destule urme ca să dau îndată de el. — Da. Ginny își È™terse ochii. Uitându se la dezordinea din camera copilului, privirile i se înăspriră. Se uită spre pătuÈ›. — De ce nu te ai trezit? rosti, pe un ton pe care nu l mai auzisem niciodată. Am început să umblu prin casă. L am găsit pe Svartalf în bucătărie. Sângele lui acoperise aproape întreg linoleumul. ÃŽn ciuda oaselor rupte, a blănii zdrenÈ›uite È™i a burÈ›ii despicate, încă respira slab. ÃŽnainte de a apuca să l examinez mai îndeaproape, un urlet înfiorător mă făcu să mă întorc în goană la Ginny. Þinea copilul în braÈ›e. De sub buclele aurii zburlite, mă priveau niÈ™te ochi albaÈ™tri, goi. Deasupra, chipul lui Ginny era atât de încordat, încât mi se părea că pielea e gata gata să i plesnească peste pomeÈ›i. — Ceva nu e n regulă cu ea, spuse. Nu È™tiu ce, dar ceva nu e n regulă. Am stat o clipă împietrit, simÈ›ind cum universul se năruie în jurul meu. Apoi am intrat repede în dulap. Se luminase de ziuă, si aveam nevoie de întuneric. M am descotorosit de haine È™i am folosit lanterna. IeÈ™ind afară, m am apropiat de Ginny È™i de copil. Nasul meu de lup le a inhalat mirosurile. M am aÈ™ezat pe labele din spate È™i am urlat. Ginny puse jos ceea ce È›inea în braÈ›e. Rămase apoi lângă pătuÈ›, complet nemiÈ™cată, până când m am transformat la loc. — Chem poliÈ›ia, mi am auzit propria voce. Chestia aia nu este Val. Nu are nimic omenesc. XIII Nu vreau cu nici un preÈ› să mi amintesc de orele care urmară. La prânz, ne aflam în camera mea de lucru. Șeful poliÈ›iei locale își dăduse imediat seama că problema îl depășeÈ™te È™i ne sugeră să chemăm FBI ul. Tehnicienii celui din urmă erau încă ocupaÈ›i să cerceteze, centimetru cu centimetru, casa È™i grădina. Cel mai bine era să nu le stăm în cale. Eu È™edeam pe canapea, iar Ginny în balansoarul meu. Din când în când, câte unul dintre noi sărea în picioare, se agita prin cameră, făcea vreo remarcă idioată È™i se aÈ™eza la loc. Aerul era înceÈ›oÈ™at de fumul È›igărilor care umpluseră scrumierele până la refuz. Mie mi plesnea creie¬rul. Ea avea ochii duÈ™i în fundul capului. Afară, lumina soarelui, iarba È™i copacii păreau ireale. — Ar trebui să mănânci ceva, am spus pentru a nu È™tiu câta oară. Să È›i păstrezi puterile. — Și tu la fel, răspunse ea, privind în gol. — Nu mi e foame. — Nici mie. Ne întoarserăm la coÈ™mar. Târâitul telefonului ne făcu să sărim în picioare. — Vă caută doctorul Ashman. DoriÈ›i să răspundeÈ›i? — Pentru numele lui Dumnezeu, da! am izbucnit. Vizual! Timp de o clipă, înnebunit, nu m am putut concentra asupra acelui prim mesaj din partea omului care o adusese pe lume pe Val. Mintea îmi rătăcea printre principiile telefoniei. VibraÈ›ii sim¬patetice, dacă expeditorul È™i primitorul sunt acordaÈ›i la acelaÈ™i număr; un glob de cristal pentru imagini video când acestea sunt necesare; o animare parÈ›ială care să le asambleze... Ginny mă atinse cu o mână rece, care mă readuse la realitate. Chipul lui Ashman părea la fel de obosit ca È™i al ei. — Virginia! spuse. Steve! Am primit raportul. Am încercat să i răspund È™i n am putut. — Aveai dreptate, continuă el. E un homuncul. — De ce a durat atâta? întrebă Ginny. Vocea ei nu mai era îngroÈ™ată de plâns, ci răguÈ™ită È™i aspră. — Este un caz nemaiîntâlnit, spuse Ashman. Până acum se considera că asemenea copii spiriduÈ™i blonzi sunt doar o le¬gendă. Din informaÈ›iile noastre, nimic nu indică vreun motiv pentru care inteligenÈ›ele non umane să vrea să fure un copil... È™i nici vreo metodă prin care ar putea s o facă, în cazul în care părinÈ›ii au grijă de copil... Și, cu siguranță, nu există nici un motiv pentru care răpitorii ipotetici să lase în schimb un fel de golem. Oftă. Se pare că È™tim mai puÈ›ine decât credeam. — Ce ai descoperit? Noua hotărâre din glasul lui Ginny mă făcu să mi privesc soÈ›ia. — Am lucrat împreună cu chirurgul poliÈ›iei, cu personalul de la laboratorul criminalistic È™i apoi cu un specialist în patologie de la spitalul universității, spuse Ashman. Mai exact, m au solicitat ei pe mine, în calitate de medic al familiei. Am pierdut ore întregi cu presupunerea că Valeria se află doar sub puterea unor farmece. ÃŽnÈ›elegeÈ›i, simulacrul ei este excelent. Nu are creier - EEG ul este practic zero - dar seamănă cu fiica voastră până È™i la am¬prente. Doar când ea... chestia aia... a refuzat să răspundă la toate vrăjile terapeutice pe care le cunoÈ™team noi, ne am gândit că s ar putea ca trupul să fie doar o imitaÈ›ie. Tu ne ai spus o de la început, Steve, dar am crezut că erai, pur È™i simplu, È™ocat. ÃŽmi pare rău. Dovada am avut o după o mulÈ›ime de teste. De exemplu, concentraÈ›ia de săruri È™i PBI ul (protein bound iodine — proteina de transport al hor¬monilor tiroidieni) ne sugerează că cei care au făcut homunculul nu aveau acces la oceane. Am fost siguri de asta când i am injectat agheasmă radioactivă; metabolismul nu este nici pe departe cel omenesc. Apreciam tonul lui sec. CoÈ™marul începea să prindă contur; creierul mi se puse în miÈ™care, încercând să se concentreze. — Ce se va întâmpla cu copilul spiriduÈ™? am întrebat. — Bănuiesc că autoritățile îl vor păstra, în speranÈ›a de... a mai afla ceva, de a mai face ceva cu el, răspunse Ashman. Până la urmă, dacă nu se mai întâmplă nimic, fără îndoială că va fi instituÈ›ionalizat Să n o urâți pe biata făptură. Căci nu i decât o biată făptură, creată într un scop rău, dar care n are nici o vină. — Să nu ne mai pierdem timpul cu ea, se răsti Ginny. Docto¬re, ai vreo idee cum am putea s o salvăm pe Val? — Nu. Mă doare să È›i o spun. (AÈ™a È™i arăta.) Sunt, totuÈ™i, doar un medic È™i nimic altceva. Ce mai pot să fac pentru tine? Spu¬ne mi È™i vin în zbor. — PoÈ›i să porneÈ™ti chiar acum, spuse Ginny. Ai auzit, cred, că animalul meu sacru a fost foarte grav rănit în timp ce o apăra. Acum este la veterinar, dar vreau să te ocupi tu de el. Ashman se arătă foarte uimit. — Cum? Chiar aÈ™a?... Uite ce i, nu pot să salvez viaÈ›a unui animal atunci când nici specialiÈ™tii nu reuÈ™esc... — Nu asta i problema. Svartalf se va face bine. Dar veterina¬rii nu dispun de echipamentele È™i metodele terapeutice scumpe folosite pentru oameni. Vreau să È™i recapete sănătatea în noaptea asta. Dacă n ai vrăjile È™i poÈ›iunile necesare, È™tii de unde să le obÈ›ii. Banii nu contează. — AÈ™teaptă, am început să spun, amintindu mi cât costau leacurile. Ea mi o tăie scurt. — „Nornwell" va plăti chitanÈ›ele, în cazul în care n o va face o agenÈ›ie guvernamentală. ÃŽnsă ar fi bine s o facă. Chestia asta e fără precedent. S ar putea să fie începutul unei crize grave. ÃŽÈ™i îndreptă spatele. ÃŽn ciuda ochilor roÈ™ii, a părului în dezor¬dine si a hainelor negre pe care le purtase toată noaptea, era din nou căpitanul Graylock, de la Regimentul 14 cavalerie al Statelor Unite. — Nu vorbesc prostii, doctore. GândeÈ™te te la implicaÈ›iile descoperirilor tale. S ar putea ca Svartalf să mi comunice niÈ™te informaÈ›ii despre atacatori. Evident, n are cum să facă asta cât timp e inconÈ™tient. La urma urmei, întotdeauna mi a fost un ajutor de nădejde, È™i acum avem nevoie de tot ajutorul posibil. Ashman se gândi o clipă. — In ordine, spuse apoi. Se pregătea să închidă, când cineva apăru în uÈ™a biroului. — Nu închide, porunci o voce. M am întors inutil de rapid. ÃŽn faÈ›a mea se afla chipul măsliniu, colÈ›uros, È™i silueta înaltă È™i musculoasă a lui Robert CuÈ›it Sclipitor. Șeful secÈ›iei locale a FBI ului abandonase uniforma organizaÈ›iei din care făcea parte È™i È™i îmbrăcase hainele de lucru. Boneta lui cu pene mătura tava¬nul; tărtăcuÈ›a agățată de cureaua pantalonilor îi zornăia sec la fiecare pas; pe pătura de pe umeri ca È™i pe pielea lui vopsită erau înfățiÈ™ate păsări ale furtunii, discuri solare È™i nu mai È™tiu câte altele. — Ne ai ascultat conversaÈ›ia, l am învinuit. ÃŽncuviință. — Nu pot să mi asum riscuri, domnule Matuchek. Doctore Ashman, totul trebuie să rămână strict secret. Să nu ne repezim la nici un È™aman bârfitor sau la vreo moașă, în speranÈ›a că ne ar putea fi de folos. Ginny îl privi furioasă. — Ascultă... — ÃŽÈ›i vom pune pe picioare pisica, promise CuÈ›it Sclipitor, cu acelaÈ™i ton tăios. Mă îndoiesc că ne poate fi de vreun folos, dar nu trebuie să omitem nici cea mai mică posibilitate. Unchiul Sam (Personificare a guvernului sau a poporului Statelor Unite ale Americii) va plăti cheltuielile - bineînÈ›eles, fără larmă - iar doctorul Ashman poate să conducă echipa de medici. Dar vreau să i verific pe ceilalÈ›i membri È™i să mă asigur că nu li se spune mai mult decât este necesar. Doctore, rămâi în cabinet. Până într o oră va veni să te vadă acolo un agent de al nostru. Doctorul se rățoi: — Și cât timp va trebui ca să fie admis fiecare dintre specia¬liÈ™tii pe care am să i propun, atestând că este un „bun american"? — Foarte puÈ›in. Vei fi surprins să afli câte de multe È™tim deja despre ei. De asemenea, ai fi surprins să afli câte necazuri ar avea cel care, profitând de drepturile sale, ar relata presei sau priete¬nilor ce se va întâmpla. Zâmbi sardonic: Dar sunt sigur că aver-tismentul meu e inutil. Dumneata eÈ™ti un patriot È™i un om discret. La revedere. Telefonul înÈ›elese È™i întrerupse legătura. — Vă supăraÈ›i dacă închid geamurile? întrebă CuÈ›it Sclipitor în timp ce le închidea. ÃŽn zilele noastre, cei care trag cu urechea au dispozitive sofisticate. Lăsase uÈ™a întredeschisă; îi auzeam murmurând È™i glumind pe subalternii lui, care umblau prin casă. — Vă rog, staÈ›i jos. Se sprijini de un raft al bibliotecii È™i ne privi. Ginny făcu un efort atât de puternic să se controleze, încât l am simÈ›it È™i eu. — Nu crezi că te porÈ›i cam prea arogant? — SituaÈ›ia o cere, doamnă Matuchek, răspunse el. Ea își muÈ™că buzele È™i încuviință. — Despre ce este vorba? l am rugat eu să mă lumineze. CuÈ›it Sclipitor lăsă deoparte asprimea. — Suntem pe cale să confirmăm ceea ce, cu siguranță, soÈ›ia dumitale bănuieÈ™te, spuse cu o compasiune care mă făcu să mă întreb dacă nu cumva avea È™i el o fetiță. Este vrăjitoare È™i È™tie, dar nu vrea să recunoască evidenÈ›a până când nu se epuizează celelalte posibilități, mai puÈ›in cumplite. Nu avem de a face cu o răpire obiÈ™nuită. — Asta e limpede! — AÈ™teptaÈ›i. Mă îndoiesc că, practic, este vorba de o răpire. S ar putea ca noi, FBI ul, să nu avem nici o competență juridică în acest caz, cu toate că el, după cum a spus soÈ›ia dumitale, ar putea să afecteze securitatea naÈ›ională. Trebuie să l aduc la cu¬noÈ™tinÈ›a celor de la Washington, ca să ia ei decizia. ÃŽn ultimă instanță, preÈ™edintele va hotărî. ÃŽntre timp, să ne străduim să nu facem nici o greÈ™eală. Mi am întors privirea de la el la Ginny; coÈ™marul era iarăși nebulos, ceva cu care nu te puteai lupta. — Te ascult, am È™optit. CuÈ›it Sclipitor își strâmbă o clipă buzele. Apoi spuse repede È™i apăsat: — Ne am convins că sângele e doar al motanului. Există È™i câteva pete vagi lăsate de un alt lichid, asemănător sângelui, pete chimice care ar fi putut fi cauzate de ceea ce a trecut pe aici, dar nici o urmă de substanță propriu zisă. Mai concludente au fost zgârieturile È™i găurile din podea È™i de pe mobilă: e cert că n au fost lăsate de ceva identificabil - natural sau paranormal; È™i, credeÈ›i mă, echipa noastră se pricepe la identificări. Lucrul cel mai important este că în casă nu s a intrat prin efracÈ›ie. Nu în vreun fel pe care să l putem cerceta - È™i, iarăși, cunoaÈ™tem destul de multe despre asta. Nimic nu a fost spart, forÈ›at sau deschis cu È™peraclul. Nimic nu a afectat obiectele È™i semnele de pază; câm¬purile lor de forță aveau putere maximă È™i erau bine amplasate È™i coordonate, nefiind deranjate în nici un fel. ÃŽn consecință, pe coÈ™ nu a intrat nimic, nimic nu s a strecurat prin vreo crăpătură, nu s a dematerializat pătrunzând prin pereÈ›i È™i nu l a convins pe îngrijitorul copilului să deschidă uÈ™a. Faptul că nici unul dintre vecini n a fost alertat este la fel de semnificativ. Nu uitaÈ›i cum funcÈ›ionează alarmele vrăjitoreÈ™ti normale È™i câinii de pază clar¬văzători. Dacă în stradă apărea ceva paranormal È™i ostil, s ar fi declanÈ™at un tărăboi care ar fi trezit tot cartierul. AÈ™a însă, doar familia de alături, Delacortes, a auzit niÈ™te zgomote care păreau să provină de la o luptă între pisici. Făcu o pauză. — Desigur, încheie apoi, nu cunoaÈ™tem totul despre incan¬taÈ›iile magice de invocare a spiritelor malefice. Dar È™tim destul de multe despre folosirea lor în scopuri criminale, încât să fim siguri că nu a fost vorba de o pătrundere în forță. — Atunci ce a fost? am strigat eu. Ginny răspunse în locul lui. — Ceva care a venit din universul infernului. — Teoretic, ar fi putut fi È™i o entitate din rai, zâmbi strâmb CuÈ›it Sclipitor. Dar aÈ™a ceva e imposibil din punct de vedere psihologic È™i spiritual. Metoda de operare a fost una diabolică. Ginny se aplecă în față. Trăsăturile ei nu mai aveau nici o expresie, bărbia È™i o sprijinea într un pumn, ochii îi erau pe jumătate închiÈ™i, cealaltă mână îi cădea fără vlagă pe lângă ge¬nunchi. Murmură ca prin vis: — Copilul spiriduÈ™ se potriveÈ™te teoriei voastre, nu i aÈ™a? Conform cunoÈ™tinÈ›elor de până acum, materia nu poate fi trans¬ferată dintr un spaÈ›iu timp în altul, deoarece s ar viola astfel legile fizice ale conservării. Da, dar influenÈ›ele psihice pot să treacă. Viziuni, ispitiri, inspiraÈ›ii, chestii de acest gen. Principiul incertitudinii le permite. Dar un obiect concret nu trece. Dacă vrei să l iei din universul căruia îi aparÈ›ine È™i să l duci în altul, trebuie să l înlocuieÈ™ti cu o cantitate identică de materie, a cărei configuraÈ›ie să fie destul de asemănătoare, ca să se conserve momentul. Poate vă amintiÈ›i ipoteza lui Villegas, că acesta este motivul pentru care îngerii au pe pământ forme mai mult sau mai puÈ›in antropomorfe. CuÈ›it Sclipitor păru încurcat. — Nu este cazul, tocmai acum, să ne arătăm neprietenoÈ™i față de Cel Preaînalt, murmură el. — Nici nu am asemenea intenÈ›ii, spuse Ginny, vorbind ca o somnambulă. El poate să facă orice. Dar servitorii Săi sunt limi¬taÈ›i. Probabil că deseori lor li se pare mai simplu să lase masa transferată să adopte forma cea mai la îndemâna ei decât să rezolve o problemă care implică viteza a zeci de mii de atomi pentru a i conferi o altă formă. Iar locuitorii iadului probabil că nici nu pot face asta. Nu sunt creativi. Sau cel puÈ›in aÈ™a susÈ›in bisericile petrine. Am înÈ›eles că doctrina ioanină include elemen¬te maniheiste. Un demon putea să vină din universul său într un punct al universului nostru, È™i anume în interiorul acestei case. Deoarece forma sa firească este haotică, n a trebuit să transfere dincolo nimic altceva decât murdărie, praf, rămășiÈ›e, gunoaie, materiale cu un înalt grad de entropie. După ce È™i a terminat treaba, este de presupus că, atunci când s a întors, a readus aici acele materiale. Și mai e de presupus că respectivele materiale au fost afectate. Știu că în timpul luptei s a făcut mare dezordine, domnule CuÈ›it Sclipitor, dar n ai putea să trimiÈ›i la laborator ce era în coÈ™ul de gunoi, în lada pisicii È™i aÈ™a mai departe? FBI istul se înclină. — Ne am gândit la asta, È™i am observat starea omogenizată a gunoiului. Dar dacă È™i dumneata te ai putut gândi la aÈ™a ceva, date fiind împrejurările... Ochii ei se deschiseră larg. Vorbi sacadat È™i ferm: — Fiica noastră se află în infern, domnule. Avem intenÈ›ia s o aducem înapoi. M am gândit la Valeria, singură printre orori, urlete È™i con¬vulsii de nedescris, chemând îngrozită un tătic È™i o mami care nu mai veneau. Ședeam pe pat, în noaptea fără capăt, È™i mi auzeam doamna vorbind parcă de peste un abis de ani lumină: — Hai să nu ne mai pierdem timpul cu sentimentalisme. O să schiÈ›ez evenimentele aÈ™a cum cred că s au întâmplat. Dacă gre¬șesc, corectează mă. Demonul - ar fi putut fi mai mulÈ›i, dar presupun că a fost doar unul - a intrat în cosmosul nostru ca o masă de substanță în dezordine, dar s a ordonat imediat. Printr o simplă transformare, a adoptat forma pe care È™i o dorea. Faptul că nici Necuratul È™i nici vreunul dintre lingăii săi nu pot crea - dacă tradiÈ›ia petrină este corectă - nu l a deranjat. A împrumutat o formă deja existentă. Voi nu l puteÈ›i identifica, dar asta nu înseamnă nimic. Poate fi o creatură dintr o obscură mitologie umană, sau o ființă imaginară de pe undeva, poate chiar de pe o altă planetă. Noi nu suntem o familie evlavioasă. Ar fi ipocrit È™i în consecință inutil să aÈ™ezăm prin casă simboluri religioase la care nu È›inem. De altfel, în ciuda unor experienÈ›e anterioare cu demonii, nu ne am aÈ™teptat ca vreunul dintre ei să invadeze o casă din mijlocul unui oraÈ™. Până acum nu s a mai semnalat nici un caz verificabil de acest gen. Deci a lipsit de aici È™i ultimul obstacol posibil în calea apariÈ›iei lui. A avut la dispoziÈ›ie doar câteva kilograme de materie. Orice om care È™i ar fi păstrat stăpâ¬nirea de sine i ar fi putut face față — sau măcar îl putea pune pe fugă, îl È›inea prea ocupat ca să È™i poată face treaba murdară, până când chema un exorcist. Dar în această noapte, aici n a fost nici un om. Svartalf nu poate să vorbească È™i este evident că n a avut nici o È™ansă de a chema, într un fel sau altul, vreun ajutor. S ar putea să l fi depășit în greutate pe demon, dar nu destul de mult ca să învingă ceva alcătuit numai din gheare, dinÈ›i, È›epuÈ™e È™i armură. ÃŽn final, după ce Svartalf a fost învins, demonul a luat o pe Val în iad. A fost necesară o masă de transfer echivalentă, cu forma ei. Am dreptate? CuÈ›it Sclipitor încuviință. — Cred că da. — Ce te gândeÈ™ti să faceÈ›i? — Sincer, în acest moment putem întreprinde foarte puÈ›in sau chiar nimic. Nici măcar nu bănuim care ar fi motivul răpirii. — Vi s a povestit despre cele întâmplate azi noapte. Ne am făcut duÈ™mani importanÈ›i. ÃŽnclin să i cred pe cuvânt pe ioanini când spun că adepÈ›ii lor deÈ›in cunoÈ™tinÈ›e secrete. Ezoterismul a fost asociat dintotdeauna mai mult cu iadul decât cu raiul. AÈ™ spune că de la catedrala lor trebuie începute investigaÈ›iile. Sub masca lui de vopsea, CuÈ›it Sclipitor părea nefericit. — Doamnă Matuchek, È›i am mai explicat È™i înainte, când te am întrebat prima dată cine ar putea fi vinovatul, că o aseme¬nea acuzaÈ›ie e prea gravă pentru a fi formulată fără dovezi se¬rioase. SituaÈ›ia generală se află într un echilibru foarte delicat. Cine își dă seama de asta mai bine decât dumneata? Nu ne mai putem permite alte tulburări. De altfel, ca să revenim la subiect, invazia care a avut loc aici ar putea fi începutul unor evenimente mult mai grave, mult mai serioase decât o răpire. M am foit. — Nimic nu poate fi mai grav, am îngăimat eu. OfiÈ›erul mă ignoră, simÈ›ind că, pentru moment, Ginny era mult mai importantă. — CunoÈ™tinÈ›ele noastre despre universul infernului sunt egale cu zero. O să mă abat puÈ›in de la regulamente deoarece bănuiesc că deja È›i ai dat seama de adevăr, pe baza acelor informaÈ›ii cla¬sificate ca secrete; câțiva magicieni civili au fost acolo. Armata a făcut unele încercări să i sondeze, fără mai mult succes decât a repurtat Institutul „Faustus" acum treizeci de ani. Oamenii au revenit în stare de È™oc psihic acut, după ce au stat doar câteva minute, È™i n au fost în stare să povestească ce li s a întâmplat. Instrumentele au înregistrat niÈ™te date lipsite de sens. — Doar dacă nu se adoptă ipoteza lui Nickelson, spuse ea. — Care cum sună? — ÃŽn acel cosmos, spaÈ›iu timpul nu este euclidian, ci în anti¬teză cu al nostru, iar geometria se schimbă de la un loc la altul. Tonul ei era nepăsător. — Ei bine, da, mi s a spus că cercetătorii de la armată au decis... Se opri, văzând triumful din ochii ei. Drace! Ce capcană frumoasă mi ai întins! Apoi adăugă, cu răceală: Okay. ÃŽnÈ›elegi de ce nu îndrăznim să bâjbâim la întâmplare, când în afacerea asta sunt implicate forÈ›e pe care nu le putem evalua È™i motive pe care abia dacă le bănuim. ConsecinÈ›ele ar fi dezastruoase. ÃŽi voi ra¬porta despre asta chiar directorului; iar el, sunt sigur, îi va raporta preÈ™edintelui care, de asemenea sunt sigur, ne va pune în alertă, dar nu ne va ordona să acÈ›ionăm până când nu va afla mai multe. — Și eu cu Steve ce facem? — Ca È™i noi - aÈ™teptaÈ›i. AmintiÈ›i vă că s ar putea să fiÈ›i con¬tactaÈ›i. — Mă îndoiesc. Ce răscumpărare ar putea dori un demon? — Stăpânul demonului... — V am spus să i verificaÈ›i pe ioanini. — AÈ™a o să facem. Vom verifica totul, cu sau fără temei. Dar o să dureze. — Iar în vremea asta, Valeria este în infern. — Dacă doriÈ›i un preot... Avem clerici de toate credinÈ›ele, verificaÈ›i, care deservesc personalul nostru. AÈ™ putea să aduc unul aici. Ginny clătină din cap. — Nu, mulÈ›umim. CereÈ›i le să se roage pentru ea. Asta n are de ce să i strice. TotuÈ™i, mă îndoiesc È™i că ar putea s o ajute prea mult. Cu siguranță, nici unul dintre ei nu ne poate ajuta nici pe noi doi. Tot ce dorim e să ni se dea o È™ansă să mergem după fiica noastră. Inima îmi tresări. AmorÈ›eala îmi dispăru. M am ridicat. CuÈ›it Sclipitor se încordă. — Nu pot îngădui aÈ™a ceva. Desigur, în trecut, amândoi aÈ›i realizat lucruri remarcabile, dar acum riscurile sunt prea mari pentru niÈ™te amatori. Urâți mă cât doriÈ›i. ÃŽntâmplarea m a afectat È™i pe mine, dacă asta vă consolează cât de cât. Dar nu vă pot lăsa să puneÈ›i în pericol nici persoanele dumneavoastră, nici binele public. VeÈ›i sta aici. Sub pază. — Ia ascultă... Aproape am sărit la el. Ginny mă opri. — AbÈ›ine te, Steve, spuse ea scurt. ScuteÈ™te ne de alte neca¬zuri. Uite ce o să facem noi doi: dacă nu i incomodăm pe spe¬cialiÈ™ti, o să mâncăm ceva, o să luăm o poÈ›iune somniferă È™i o să ne retragem până când vom fi în stare să gândim iarăși calm. CuÈ›it Sclipitor zâmbi. — MulÈ›umesc. Eram sigur că vei fi rezonabilă. O să i grăbesc pe cei din bucătărie, ca să puteÈ›i mânca mai repede. Am închis uÈ™a după el. Clocoteam de furie. — Ce dracu' a fost farsa asta? m am dezlănÈ›uit. Dacă È™i în¬chipuie că vom sta cu braÈ›ele încruciÈ™ate È™i vom aÈ™tepta până când o bandă de birocraÈ›i... — Ho! mă domoli Ginny; apoi îmi È™opti la ureche: Să creadă el că prăpăditul de paznic va fi un obstacol pentru noi. — Ha ha! Pentru prima dată am râs. Nu suna vesel sau muzical, totuÈ™i era un hohot de râs. XXIV Nu ne aflam chiar în arest la domiciliu. Tânărul bine crescut care rămăsese cu noi trebuia să ne asigure protecÈ›ia È™i să ne acorde ajutorul necesar. TotuÈ™i ne spuse foarte clar că, dacă încercăm să părăsim casa ori să comunicăm cu cineva, el, cu părere de rău, va găsi de îndată motive să ne reÈ›ină È™i să ne ancheteze pentru inducerea în eroare a Comisiei pentru ComerÈ›ul Interstatal. Era È™i un foarte bun vrăjitor. Un agent FBI trebuie să aibă o diplomă, fie în magie neagră, fie în contabilitate; iar È™eful lui vroia să fie sigur că nu vom încerca un gest disperat. Dar la cină, Ginny îl vrăji È™i obÈ›inu de la el informaÈ›iile de care aveam nevoie. N o să înÈ›eleg niciodată cum a reuÈ™it asta. Nu vreau să spun că l a vrăjit în sensul tehnic al termenului. Farmecul la care a recurs de astă dată a fost unul împotriva căruia singura apărare a unui bărbat ar fi să aibă glandele defectuoase. Ceea ce mi se pare È™i acum incredibil este faptul că a putut să stea de vorbă cu el, să zâmbească, să arunce vorbe de duh, dincolo de o uriașă tristeÈ›e feminină controlată, să È™i fluture pleoapele È™i să l împin-gă pe poliÈ›ist să ne relateze anchetele lui anterioare... ÃŽn timp ce fiecare colÈ›iÈ™or al casei urla că Valeria dispăruse. Ne retraserăm devreme în dormitor, sub pretextul oboselii. De fapt, eram cât se poate de odihniÈ›i È™i încordaÈ›i la maximum. — E foarte bun la taumaturgie, murmură draga mea în întunericul dormitorului, dar îi lipseÈ™te antrenamentul la ghicit. O simulare bine regizată reuÈ™eÈ™te să l păcălească. Ia pelerina. Mi am dat seama care i erau intenÈ›iile. După ultimele ore, în care mă simÈ›isem legat de mâini È™i de picioare, mă cuprinse o bucurie rece. M am dezbrăcat repede de hainele obiÈ™nuite, mi am pus costumul supraelastic iar peste el din nou hainele obiÈ™nuite. Când m am întins după tarnkappe - nefolosită de atâția ani È™i pe care o consideram mai mult un suvenir de război - Ginny veni È™i se lipi de mine. — Scumpule, fii atent. Vocea îi tremura, iar pe buzele ei am simÈ›it gust de sare. Dânsa trebuia să rămână, să îndepărteze posibilele bănuieli È™i să recepÈ›ioneze cererea de răscumpărare care ar fi putut apărea. Avea cel mai greu rol. M am înfășurat în mantie. Gluga mirosea puÈ›in a mucegai, iar în locurile de unde se înfruptaseră moliile rămăseseră pete de vizibilitate. Dar ce naiba, o foloseam doar ca să evadez È™i, mai târziu (speram), ca să mă reîntorc. ÃŽn zilele noastre se iau prea multe măsuri contra spionilor, pentru ca o tarnkappe să mai fie cu adevărat eficientă. Aceste măsuri merg de la detectări în infraroÈ™u până la sprayurile cu vopsea declanÈ™ate de un pas greÈ™it. Fără îndoială că prietenul nostru de la FBI instalase instrumente care să l alerteze dacă un câmp de invizibilitate se miÈ™ca prin apropiere. Ginny intră în transă, rostind sotto voce incantaÈ›iile. ÃŽn timpul zilei, adusese în dormitor toate cele de trebuință, sub pretextul că dorea să creeze o cât mai mare protecÈ›ie împotriva influenÈ›elor ostile. ReuÈ™ise să facă asta cu încuviinÈ›area respectuoasă a celui de la FBI. Cât timp era valabilă vraja, deveneam aproape impo¬sibil de detectat numai prin metode paranormale. Următoarea fază a planului ei era la fel de simplă. Cu toate că magnetismul terestru este prea slab ca să înlăture forÈ›ele para¬normale, le afectează totuÈ™i, È™i acelaÈ™i efect îl au È™i fluctuaÈ›iile lui. ÃŽn consecință, senzorii magici obiÈ™nuiÈ›i nu sunt proiectaÈ›i să sesizeze schimbările minore. Ginny avea să creeze o simulare. Câmpul slab al tarnkappei va părea că È™i dublează treptat intensitatea, apoi, în timp ce eu mă voi îndepărta, va oscila înapoi, la valoarea dinainte. La întoarcerea mea, simularea avea să înceteze. ÃŽn teorie pare simplu. ÃŽn practică însă, îți trebuie multă înde¬mânare ca să realizezi aÈ™a ceva fără să declanÈ™ezi o alarmă. ÃŽn dosarul lui Ginny se menÈ›ionau aceste calități ale ei. Dar bietul FBI ist nu È™tia că Ginny dispunea de ceva venind de dincolo de È™tiință È™i echipamente; ea avea Har. La semnalul ei, m am strecurat pe geam. Aerul nopÈ›ii era rece si umed; în lumina felinarelor, roua strălucea pe peluză. Un câine lătră. Probabil simÈ›ise mirosul pelerinei mele. Și fără îndoială că zona se afla sub supraveghere... da, privirea mea vrăjitorească detecta, în umbra ulmilor de vizavi, un om... Am alergat până în mijlocul străzii, unde aveam cele mai puÈ›ine È™anse să alertez vreun animal de pază sau vreun câmp de protecÈ›ie. Când este vorba de asemenea lucruri, sunt È™i eu destul de talentat. După ce am parcurs câteva străzi, punându mă la o distanță sigură, am ajuns la È™coala primară din cartier È™i am ascuns tarnkappe într o ladă de gunoi de lângă terenul de joacă. După care am pornit la drum fără să mă mai ascund: eram un cetățean obiÈ™nuit, care È™i rezolvă o problemă admisă de lege. TotuÈ™i, fiindcă abia se înnopta, trebuia să fiu atent să nu mă recunoască vreun trecător. Din prima cabină telefonică am sunat la Barney Sturlason. Care mă îndemnă să merg îndată la el. Am preferat să mă urc pe un covor de transport în comun, care traversa oraÈ™ul, decât să iau un taxi, deoarece m am gândit că era mai sigur să mă pierd în mulÈ›imea pasagerilor. AÈ™a a È™i fost. Barney îmi deschise uÈ™a È™i fluieră uÈ™or. Lumina din hol mă înconjura într o aură galbenă. — Mă gândeam eu că vei fi prea obosit ca să vii azi la lucru, Steve, dar nu È™i că o să arăți ca a doua zi după Ragnarok. Ce s a ntâmplat? — Familia ta nu trebuie să ne audă, i am răspuns. Se întoarse imediat È™i mă conduse în camera de lucru. Făcându mi semn spre unul dintre fotoliile din piele, încuie uÈ™a, umplu cu scotch două pahare mari È™i se aÈ™eză în faÈ›a mea. — Dă i drumul, mă îndemnă. I am povestit Niciodată până atunci nu mai văzusem un chip atât de răvășit. — O, nu! È™opti el. Apoi, scuturându se ca un urs gata de atac, întrebă: Ce pot să fac? — ÃŽn primul rând, împrumută mi o mătură. — Stai puÈ›in. Mi se pare că te cam pripeÈ™ti. Care È›i e urmă¬toarea miÈ™care? — Mă duc la Siloam, să aflu de la ioanini tot ce se poate. — Mă gândeam eu că asta ai în minte! Scaunul gemu sub greutatea lui. Steve, n o să È›ină. Să intri ilegal în catedrala ioaninilor, poate chiar încercând să mituieÈ™ti un preot... Nu! O să dai de bucluc tocmai acum, când Ginny are nevoie de toate resursele tale. FBI ul va face investigaÈ›ii cu profesioniÈ™ti. Tu ai putea să distrugi exact dovezile pe care le cauÈ›i, presupunând că ele exis¬tă. Hai, fii realist, ai tras concluzii pripite. Mă privi gânditor. ÃŽn plus, e la mijloc È™i o problemă de morală. Ieri n ai fost de acord cu faptul că gloata avea dreptul să acÈ›ioneze de capul ei. Acum revendici pentru tine acest drept? Am luat o înghiÈ›itură È™i am lăsat whiskyul să È™i croiască drum spre stomac, arzându mă plăcut. — Ginny È™i cu mine am avut destul timp să ne gândim. Ne am aÈ™teptat că o să exprimi asemenea obiecÈ›ii. Lasă mă să le iau în ordine. Nu vreau să par melodramatic, dar crezi că am putea ajunge la o ananghie mai mare decât asta? Orice adaugi la un infinit, È™i iar adaugi, È™i iar, È™i iar... - a trebuit să mă opresc să iau încă o înghiÈ›itură - ...n o să obÈ›ii decât acelaÈ™i infinit. Spui că FBI ul este mai capabil. Noi nu dorim să facem tărăboi doar ca să ne aflăm în treabă; creditează ne cu niÈ›ică inteligență. De¬sigur, Biroul trebuie să aibă, de mult timp, agenÈ›i în biserica ioanină, dosare ale conducătorilor, toată marfa obiÈ™nuită. Dar îți aminteÈ™ti că, acum câțiva ani, la sediul central al HCUA, nu s a putut găsi nici o dovadă în sprijinul emiterii unui mandat pentru ca biserica asta să fie inclusă în lista procuraturii generale, în ciuda faptului că ea neagă tradiÈ›iile americane? — Ioaninii au dreptul la opiniile lor, spuse Barney. Drace! Eu unul chiar sunt de acord cu unele dintre revendicările lor. Socie¬tatea a devenit prea depravată, prea ocupată să vâneze dolari È™i distracÈ›ii, prea dornică de sex È™i indiferentă la dragoste, prea crudă cu cei nefericiÈ›i... — Barney, m am răstit, încerci tu să mi distragi atenÈ›ia, să mă potoleÈ™ti, dar nu È›ine. Ori îmi dai o mână de ajutor, ori îmi caut norocul în altă parte. Oftă, își scoase pipa din jacheta de tweed È™i începu s o umple. — Okay, continuă. Dacă agenÈ›ii nu pot găsi dovezi că ierarhia ioanină este implicată în acÈ›iuni ilegale sau subversive, asta nu înseamnă oare că ierarhia este fie diabolic de deÈ™teaptă... fie pur si simplu inocentă? — Ei bine, gnosticii trâmbiÈ›ează că deÈ›in informaÈ›ii È™i puteri pe care nu le mai are nimeni È™i, într un fel sau altul, sunt impli¬caÈ›i din ce în ce mai mult în recentele tulburări sociale - iar la urma urmei, cine altcineva ar mai putea avea legătură cu ce ni s a întâmplat? Poate că fără voia lor - asta i posibil - dar ioaninii sigur au o legătură. M am aplecat spre el: Fii atent, Barney: CuÈ›it Sclipitor recunoaÈ™te că va trebui să se miÈ™te lent. Washing¬tonul îl va È›ine, probabil, mai strâns în lesă decât i ar plăcea lui. Fără îndoială că mâine va trimite agenÈ›i să i chestioneze pe câțiva ioanini. Dar n o să afle nimic despre cazul în speță. Ar avea nevoie de argumente foarte puternice ca să obÈ›ină un man¬dat de percheziÈ›ie pentru o biserică, în special pentru una care are atât de mulÈ›i credincioÈ™i convinÈ™i că aduce Cuvântul ultim al lui Dumnezeu, È™i mai ales când templul este un labirint de locuri în care au voie să intre doar iniÈ›ialii de diferite grade. Ei bine, È™i chiar dacă vreodată obÈ›ii un mandat de percheziÈ›ie, ce ai putea descoperi? Afacerea asta nu i una obiÈ™nuită. Nu se pot aplica testele clasice pentru ghicitul în întuneric È™i pentru altele aseme¬nea. Dacă aÈ™ fi în locul înaltului adept Zarathra, aÈ™ invita oamenii guvernului să vină să inspecteze tot ceea ce religia permite să fie cercetat. Ce aÈ™ avea de pierdut? — Ce ai avea de câștigat? replică Barney. — Poate că nimic. Dar eu am de gând să acÈ›ionez acum, nu peste o săptămână; nu mă voi lăsa intimidat de legi È™i de opinia publică; am talent È™i destulă experiență în materie de magie neagră; iar cei din lumea de jos nu se aÈ™teaptă la venirea mea; pe scurt, dacă acolo e ceva de descoperit, probabil că am cele mai mari È™anse s o fac. Barney bombăni ceva nedesluÈ™it. — Cât despre problema morală, am spus, s ar putea să ai dreptate. Pe de altă parte, nu intenÈ›ionez să comit brutalități ca È™i când aÈ™ fi vreun imaginar Agent Special Știe Tot. Și, ca să fiu sincer, în ciuda temerilor lui CuÈ›it Sclipitor, nu văd ce ar putea provoca o invazie majoră dinspre lumea de jos. Asta l ar provoca pe Cel Preaînalt, iar Necuratul nu poate să È™i permită o asemenea confruntare. Spune tu, Barney, ce este mai rău, o invadare a proprietății È™i intimității, poate chiar profanarea câtorva sanctua¬re... sau un copil în infern? ÃŽÈ™i puse paharul pe masă. — Ai câștigat Apoi clipi surprins: Cred că am spart fundul paharului. — Termină l pe al meu. Trebuie să plec. Ne ridicarăm amândoi. — Nu vrei o armă? îmi oferi el. — Să nu agravăm infracÈ›iunea, am refuzat eu clătinând din cap. Oricum, o armă n ar putea rezolva problemele pe care le voi întâlni. Mi se părea inutil să adaug că pe sub haine purtam un cuÈ›it de vânătoare, iar în forma mea de lup eram înzestrat cu o gură plină de armament. Oh, trebuie să avem grijă să nu pari implicat. Te am vizitat; asta se poate dovedi, dacă ei o să se străduiască. Dar după ce am plecat, m am întors pe furiÈ™ È™i È›i am furat mătura. ÃŽncuviință. — ÃŽÈ›i sugerez să iei Plymouthul. Nu este atât de rapid ca modelul celălalt, sport, dar vraja face mai puÈ›in zgomot iar mă¬tura a fost revizuită chiar ieri. Făcu o pauză, gândindu se. Gea¬murile erau parcă apăsate de tăcere È™i de întuneric. ÃŽntre timp, continuă apoi, o să fac niÈ™te cercetări în problema asta. Bill Hardy... Janice Wenzel, de la biblioteca noastră... hm, l am putea coopta È™i pe doctorul Ashman; dar despre profesorul Griswold de la universitate, ce părere ai?... È™i încă vreo câțiva oameni capabili, care È™tiu să È™i È›ină gura È™i vor fi bucuroÈ™i să ne ajute, fără să le pese de consecinÈ›e. Chiar dacă nu reuÈ™im nimic altceva, măcar o să adunăm datele neclasificate privitoare la continuumul inferior È™i poate chiar altele noi. Putem să elaborăm ecuaÈ›ii care să delimiteze abordările posibile ale problemei salvării, să le introducem în computer È™i să eliminăm ideile irealizabile. Mda, mă pun imediat pe treabă. Ce poÈ›i să i spui unui astfel de om? Doar „MulÈ›umesc!" XXV Era tipic pentru biserica ioanină să È™i amplaseze catedra¬la pentru servirea întregului Upper Midwest nu în Chicago, Milwaukee sau în oricare altă localitate, ci într un loc izolat, la o sută de mile depărtare de modestul nostru orășel. Amplasarea simbo¬liza È™i accentua faptul că gnosticii considerau nefastă această lume, ca È™i ideea salvării ei prin rituri secrete È™i cunoÈ™tinÈ›e oculte. In opoziÈ›ie cu creÈ™tinismul petrin, această biserică nu venea ea la tine - cu excepÈ›ia câtorva capele, ici È™i colo, care nu erau decât lăcaÈ™uri de recrutare; tu te duceai spre ea. Da, evident. Și, mi am zis eu, prin urmare, probabil fals. Gnosticismul nu era niciodată ceea ce părea. ÃŽn asta consta esenÈ›a lui. Poate că enigmele acestui cult, văluri pe sub văluri È™i labi¬rinturi în labirinturi, constituiau unul dintre motivele care atră¬geau pe atunci atâția oameni. Celelalte biserici încercau să È™i explice teologia, pe când ei descriau È™i delimitau clar misterele ca mistere, cu remarca, de bun simÈ›, că noi, muritorii, nu putem să înÈ›elegem toate aspectele Divinității. Declarau că această lume ne a fost dată de Creator; deci, fundamental, trebuie să fie bună; multe imperfecÈ›iuni sunt datorate vrajbelor dintre oameni, iar nouă ne revine sarcina s o îmbunătățim. Era doctrina aceasta chiar atât de prozaică? Oare ioaninii nu se adresau acelui vis copilăresc care sălășluieÈ™te tot timpul în noi, de a deveni atotputernici prin aflarea unui secret neîngăduit restului turmei? Formulasem în derâdere acea presupunere, totuÈ™i o credeam foarte aproape de adevăr. Dar cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mi se părea că ea nu poate să explice totul. ÃŽn timp ce zburam deasupra solului întunecat, pe care lumi¬nile răsfirate ale fermelor È™i satelor păreau la fel de îndepărtate ca È™i stelele de deasupra, am avut destul timp să mi satisfac nevoia de meditaÈ›ie. Aerul ce luneca pe lângă parbriz devenea din ce în ce mai rece. Răcoarea lui destrămă, în cele din urmă, pânzele de păianjen care mi umpluseră capul, È™i mi am dat sea¬ma cât de puÈ›in studiasem, cât de multe erau lucrurile pe care le acceptasem ca fiind de la sine înÈ›elese, fără să le mai aprofundez. Totodată însă mi am amintit fapte pe care le uitasem È™i care acum își găseau locul într o abordare mai largă a situaÈ›iei. ÃŽnverÈ™unat, m am apucat să recapitulez tot ce cunoÈ™team despre biserica ioanină, de la începuturile sale È™i până n prezent. Oare apăruse doar în urmă cu două sau trei generaÈ›ii - un cult nebunesc care, întâmplător, atingea o coardă sensibilă, în¬gropată adânc în omul occidental? Sau era, într adevăr, atât de bătrână pe cât pretindea - fondată de însuÈ™i Isus? Celelalte biserici susÈ›ineau că nu. Fără îndoială că ortodoc¬șii, catolicii È™i protestanÈ›ii n ar trebui consideraÈ›i în bloc drept petrini. TotuÈ™i, denumirea aceasta populară nu era lipsită de sens. ToÈ›i atribuiau o aceeaÈ™i interpretare misiunii încredinÈ›ate de Isus discipolilor săi. ToÈ›i căzuseră de acord asupra importanÈ›ei specia¬le a lui Petru. Nu contează câte diferenÈ›e apăruseră ulterior, inclusiv în problema succesiunii apostolice; toate cultele deriva¬seră, în modul cel mai direct, de la cei Doisprezece Apostoli. Și totuÈ™i... totuÈ™i... la sfârÈ™itul Evangheliei după Ioan există acest pasaj straniu: „Întorcându se, Petru văzu venind după el pe ucenicul pe care l iubea Isus, acela care, la Cină, s a rezemat pe pieptul Lui È™i I a zis: «Doamne, cine este cel ce Te va vinde?» Pe acesta deci văzându l, Petru a zis lui Isus: «Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla?» Zis a Isus lui: «Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mi!» De aceea a ieÈ™it cuvântul acesta printre fraÈ›i, că ucenicul acela nu va muri; dar Isus nu i a spus că nu va muri, ci: «Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu?» Acesta este ucenicul care mărturiseÈ™te despre acestea È™i care a scris acestea, È™i È™tim că mărturia lui e adevărată." Eu nu l prea înÈ›eleg È™i sunt sigur că nici mulÈ›i cercetători ai Bibliei nu l înÈ›eleg, orice ar spune ei. Fără îndoială că dăduse naÈ™tere unei interpretări vremelnice, în sensul că acolo Domnul Nostru Isus Cristos crease ceva despre care numai Ioan avea cunoÈ™tință - o altă Biserică, tăinuită, în paralel cu Biserica lui Petru, È™i care până la urmă se va manifesta È™i îl va conduce pe om spre o nouă mântuire. S ar putea ca forma cultului din zilele noastre să fi apărut doar în acest secol, dar revendicarea trâmbiÈ›a¬tă de el să se fi È™optit de două mii de ani. Asocierea unei astfel de revendicări cu deÈ™ertăciunile lumeÈ™ti era aproape inevitabilă. Sub multe alte denumiri, gnosticismul fusese o erezie care se repetase. Forma originală, sau mai degrabă formele lui fuseseră o încercare de a uni creÈ™tinismul cu un amestec de culte mistice orientale, neoplatonism È™i magie neagră. Legenda se întoarce în timp până la Simon Magul, care apare în al optulea capitol din Faptele Apostolilor, dar a cărui amintire e privită cu oroare de către ortodocÈ™i. Ioanismul modern este, fără îndoială, foarte hotărât să reînvie acea miÈ™care datând din timpuri străvechi, È™i proclamă că ea nu fusese o eroare, ci un înalt adevăr, iar Simon Magul nu fusese un uzurpator, ci un profet. Să fi fost oare adevărat? Era oare posibil ca lumea să se afle în zorii împărăției dragostei? Nu È™tiam; cum aÈ™ fi putut să È™tiu? Dar folosindu mi judecata mai degrabă decât sentimentele, aÈ™a cum ne îndeamnă tradiÈ›ia petrină să procedăm, am decis că dog-ma ioanină era falsă. Iar răspândirea ei tot mai largă am pus o pe seama iraÈ›ionalității umane. Apar deci comunități de Căutători ai Adevărului, stabilindu se în câte o zonă unde să nu fie deranjaÈ›i de nimeni, È™i unde să È™i practice ritualurile È™i meditaÈ›iile. Aceste comunități atrag pelerini care au nevoie de adăpost, hrană È™i servicii. De acestea toate au nevoie È™i preoÈ›ii, preotesele, acoliÈ›ii È™i asociaÈ›ii laici. Templului (e un cuvânt mai potrivit decât „catedrală", dar ioaninii insistau asupra celui de al doilea termen ca să accentueze că erau creÈ™tini) îi trebuie un venit È™i, de regulă, primeÈ™te subsidii substanÈ›iale care se cer administrate cu pricepere. Astfel, în jurul fundaÈ›iilor iniÈ›iale se dezvoltă un oraÈ™ - ca Siloam, spre care mă îndreptam. Simplu. Banal. De ce mă mai obosisem să analizez aseme¬nea informaÈ›ii, aflate la dispoziÈ›ia oricărui cititor de cotidiane? Doar ca să nu mă mai gândesc la Valeria? Nu. Ca să mi pun ordine în minte, unde totul era învălmășit È™i neclar. Acel Altceva, Lucrul de după... nu era oare o iluzie, ci o înÈ›elegere mai adâncă? Și atunci, o înÈ›elegere a ce? M am gândit la intoleranÈ›a È™i la intrigile ioaninilor. M am gândit la recunoa¬șterea sinceră a faptului că adepÈ›ii lor aveau puteri pe care nimeni nu È™i le imagina È™i că în fiecare an li se dezvăluiau altele noi. M am gândit la poveÈ™tile anumitor apostaÈ›i care nu merseseră mai departe pe calea iniÈ›ierii după ce întâlniseră ceva care îi speriase; nu ceva ilegal, imoral sau ațâțător în vreun fel, ci doar urât, josnic, întristător È™i, în consecință, nedemn de a fi destăi¬nuit; lucruri uÈ™or de negat È™i de ignorat de către cei care nu doreau să le dea crezare. M am gândit la teologia gnostică, acea parte a ei care fusese făcută publică: îngrozitoarea - È™i din punc¬tul de vedere al revelaÈ›iilor, È™i din cel al logicii - identificare a Demiurgului lor cu Dumnezeul din Vechiul Testament È™i cu Sa¬tana. M am gândit la anticrist. Apoi am renunÈ›at, fiind, după cum v am spus, necunoscător în asemenea privinÈ›e, È™i am adoptat o atitudine bazată pe ideea simplă că nu avea nici un sens ca Atotputernicul să acÈ›ioneze în asemenea mod. Departe în prerie, la orizont începură să licărească lumini. Eram bucuros că mă apropiam de capătul drumului, neinteresându mă ce se va întâmpla după aceea. Nu mai doream să mă cufund în gândurile de până atunci. Siloam era alcătuit din case obiÈ™nuite, cu grădini obiÈ™nuite, de a lungul unor străzi obiÈ™nuite. Sub principala linie aeriană, la intrarea în oraÈ™ se găsea un panou pe care scria: POP.5240; altul anunÈ›a că, în fiecare joi, „Clubul leilor" se întâlnea la restauran¬tul „Kobold Kettle". Existau câteva ateliere de mică producÈ›ie, o primărie, o È™coală elementară, un liceu, o unitate de pompieri, un parc părăginit, un hotel È™i exagerat de multe localuri pentru servicii publice. Cartierul comercial consta din câteva magazine, o cafenea sau două, cabinete chirurgicale È™i stomatologice, o bancă, o farmacie „Rexall"... toate tipic americane. Banalitatea înfățișării acelei aÈ™ezări făcea ca tot restul să fie îngrozitor de straniu. DeÈ™i nu bătuse încă miezul nopÈ›ii, centrul oraÈ™ului era tăcut ca mormântul. Străzile rezidenÈ›iale erau la fel de pustii - nimeni nu ieÈ™ise la plimbare, nu se vedeau adolescenÈ›i care să se È›ină de mână, aproape nici o mătură sau vreun alt vehicul în miÈ™care sub felinarele rare - doar din când în când câte un ins, îmbrăcat în rasă È™i purtând glugă, È™i care umbla cu paÈ™i măsuraÈ›i. Fiecare casă zăcea izolată în spatele jaluzelelor trase. Iar locuitorii care nu dormeau probabil că nu priveau în globurile de cristal, nu jucau cărÈ›i, nu beau ceva, nu făceau dragoste, ci, mai degrabă, studiau È™i înălÈ›au rugi, sperând să ajungă astfel la calificarea necesară unui grad religios mai înalt, la cunoÈ™tinÈ›e È™i puteri mai mari È™i, bineînÈ›eles, la mântuire. Totul gravita în jurul catedralei. Aceasta se ridica mult dea¬supra complexului de clădiri meschine din jur, a oraÈ™ului È™i a câmpiei. Fotografiile pe care le văzusem nu i relevau adevăratele dimensiuni. Zidurile, albe ca oasele È™i drepte, urcau È™i tot urcau, sus, tot mai sus, până la acoperiÈ™ul ce se înălÈ›a È™i el, formând o vastă cupolă centrală. De departe, ferestrele arătau ca niÈ™te È™iruri de nituri, câte un rând pentru fiecare etaj; dar apoi am văzut cele două vitralii, fiecare ocupând jumătate din faÈ›ada pe care erau amplasate, în culori mohorâte È™i cu desene uimitoare; Mandala la vest È™i Ochiul Domnului la est. Tot spre apus se afla È™i singurul turn, care în fotografii arăta auster, dar acum părea o încercare de a ajunge la stele. Lumina juca pe pereÈ›ii catedralei È™i sclipea vag în vitralii. Am auzit un cor, vocile bărbaÈ›ilor vibrând adânc pe fundalul exaltării È™i avântului femeilor, într o gamă pe care n o puteam identifica în nici un limbaj pământean. ... Helfioth Alaritha Arbar Neniotho Melitho Tarasunt Cha nados Umia Theirura Marada Seliso... Muzica era atât de amplificată, încât să se poată auzi până la marginile oraÈ™ului. Și nu se întrerupea niciodată. Era un cor perpetuu. Atunci când unul dintre cei È™ase sute unu participanÈ›i obosea, erau totdeauna pregătiÈ›i să i ia locul preoÈ›i, acoliÈ›i, pele¬rini. Nu puteam să mi imaginez ce însemna să trăieÈ™ti zi È™i noapte într o asemenea pâclă de cântece religioase. Dacă te aflai doar în trecere prin Siloam È™i fără să fii un ioanin, la un moment dat nu le mai auzeai la nivelul conÈ™tientului. Dar sunetul lor tot È›i se strecura în gânduri, în vise, în oase È™i, până la urmă, în suflet. Nu puteam să analizez nici extrasenzaÈ›ia pe care o simÈ›eam din ce în ce mai puternic, pe măsură ce mă apropiam. SenzaÈ›ie rea - sau bună? - de un soi pe care nu l puteam înÈ›elege. Portarul de la intrarea în catedrală era un tânăr plăcut, având părul È™aten È™i ochii albaÈ™tri ai oamenilor care, de peste o sută de ani, trăiau în această zonă, È™i bunăvoinÈ›a Americii lui Walt Whitman. După ce mi am parcat mătura într unui dintre lăcaÈ™urile speciale care se înÈ™iruiau până departe în întuneric, m am apro¬piat de el È™i l am întrebat: — Pot să intru? Mă studie un moment înainte de a mi răspunde binevoitor: — Nu eÈ™ti un coreligionar, nu i aÈ™a? — N nu, am răspuns, luat prin surprindere. Chicoti. — Vrei să È™tii cum de mi am dat seama? Cântecul a ajuns doar la Elphue. Noi am fi aÈ™teptat, ca să intrăm, până se termină InvocaÈ›ia Mariei. — ÃŽmi pare rău, eu... — E n regulă. Nu se supără nimeni, dacă nu faci zgomot. Teoretic, oricum eÈ™ti sortit pierzaniei. DeÈ™i eu nu cred aÈ™a ceva, înÈ›elegi ce vreau să zic? Prietena mea este creÈ™tină metodistă. Nu am nimic împotriva panglicii roÈ™ii pe care vor preoÈ›ii s o port înainte de a mă lăsa să mă căsătoresc, dar nu pot crede că ea o să ardă în focul iadului. ÃŽÈ™i dădu seama că fusese prea slobod la gură È™i adăugă grăbit: Cum de ai venit aÈ™a de târziu? TuriÈ™tii sosesc în timpul zilei. Am ajuns la concluzia că nu era un frate mirean, ci doar un angajat, cu nimic mai fanatic decât un creÈ™tin obiÈ™nuit - pe scurt, unul dintre oamenii decenÈ›i care alcătuiesc majoritatea în orice organizaÈ›ie din indiferent ce È›ară. Eram pregătit pentru întrebarea lui. — Călătoresc în etape, am spus. Mâine, dis de dimineață, am o întâlnire în oraÈ™ înainte de a pleca mai departe. Astăzi am fost reÈ›inut de cineva È™i n am reuÈ™it să ajung mai devreme aici. Corul vostru este aÈ™a de faimos, încât n am vrut să l pierd. — MulÈ›umim. ÃŽmi înmâna un prospect. CunoÈ™ti regulile? Fo¬loseÈ™te intrarea principală. Ia loc în colÈ›ul păgâ... ăă... ÃŽn colÈ›ul spectatorilor. Nu face zgomot; fotografiatul e interzis. Când vrei să pleci, fă o în liniÈ™te pe acelaÈ™i drum pe care ai intrat. Am încuviinÈ›at È™i am pătruns dincolo de poartă. Clădirile auxiliare formau un pătrat înconjurând o curte pavată, în centrul căreia se afla catedrala. Acolo unde clădirile nu erau lipite una de alta, între ele fuseseră ridicate ziduri, astfel încât nu se putea intra decât prin cele trei portaluri care se închideau cu uÈ™i din sârmă. Oficiile, depozitele È™i camerele de locuit erau neatrăgătoa¬re, chiar mizere. Prin preajmă se aflau câțiva cenobiÈ›i, în rândul cărora abia reuÈ™eai să deosebeÈ™ti femeile de bărbaÈ›i, din cauza raselor È™i a glugilor imense. Mi am amintit că, deÈ™i peste tot în lume ioaninii nu despart călugării de călugăriÈ›e, nu existase nici măcar un singur scandal. Ei bine, fireÈ™te, călugării È™i călugăriÈ›ele nu erau doar atât, ci È™i niÈ™te iniÈ›iaÈ›i. Ei trecuseră de botezul ecleziastic, de riturile mistice elementare È™i de schimbarea de nume (cu vechiul nume public menÈ›inut doar pentru folosință mireană), care corespundeau confirmării petrine. Ani de zile își flagelaseră trupul, își disciplinaseră sufletul È™i își obligaseră min¬tea să înÈ›eleagă ceea ce cărÈ›ile lor sfinte numeau revelaÈ›ie divină, ateii numeau prostii pretenÈ›ioase, iar credincioÈ™ii de alte culte numeau satanism nerecunoscut. Drace, m am gândit, trebuie să te concentrezi asupra proble¬mei tale. Să nu mai dai atenÈ›ie siluetelor triste care trec grăbite pe lângă tine. Să ignori, dacă poÈ›i, maiestatea catedralei de care te apropii È™i cântecul care se revarsă din ea, umplând noaptea. Să negi că natura ta de vârcolac presimte niÈ™te lucruri de È›i s a făcut rău de atâta frică. Prin toÈ›i porii îmi țâșneau broboane de sudoare, care apoi se prelingeau reci pe coaste, iar mirosul lor acid îmi intra în nări. Vedeam lumea printr o ceață ca de vis, plină de o muzică agitată. Dar Valeria era în infern. M am oprit în locul unde mi s a părut că lumina vagă È™i tremurătoare este mai intensă È™i am citit prospectul. ÃŽmi ura un curtenitor bun venit È™i enumera aceleaÈ™i reguli pe care le aflasem de la portar. Pe spate fusese desenat doar planul bazilicii din clădirea principală. Restul paginii era alb. Oricine È™i ar fi dat seama însă că la nivelurile din nord È™i din sud, în turn È™i chiar în cupolă existau foarte multe alte încăperi. Nu era nici un secret că dedesubt se aflau cripte imense. Acestea - cel puÈ›in o parte din ele - erau folosite pentru anumite ceremonii. Dar în afara acestor intuiÈ›ii... nimic. Cu cât avansai mai mult în grad, cu atât È›i se arătau mai multe. Numai adepÈ›ii puteau să intre în sanctuarele finale È™i numai ei È™tiau ce se petrece acolo. Am urcat scările catedralei. De o parte È™i de alta a imensei uÈ™i deschise stăteau doi călugări voinici. Nu se miÈ™cară, dar mă măsurară cu privirile. Vestibulul era lung, cu tavanul jos, văruit È™i gol, cu excepÈ›ia unei cristelniÈ›e cu apă sfinÈ›ită. Aici nu exista nici vreun panou agreabil, cu È™tiri din parohie, nici vreo cutie pentru scrisori È™i nici desene ale copiilor de la È™coala de dumini¬că. O călugăriță postată în mijloc îmi făcu semn spre o intrare din stânga. Acolo, o altă călugăriță își plimbă privirea de la mine la o cutie etichetată „Ofrande", apoi iarăși la mine, până când am pus acolo câțiva dolari. Toate astea puteau fi amuzante dacă n ar fi existat corul, mirosul de tămâie, privirile È™i existenÈ›a aproape palpabilă a unor forÈ›e care mi făceau muÈ™chii abdomenului să se încordeze. Am intrat în nava laterală È™i am descoperit că sunt singur într o zonă de strane destinate, în mod evident, străinilor. Mi a trebuit un minut ca să depășesc impactul cu interiorul copleÈ™itor È™i să mă aÈ™ez. Am stat aÈ™a câteva minute, încercând să înÈ›eleg È™i nereuÈ™ind. Efectul era de nedescris. Când totul este lipsit de podoabe, redus la geometria simplă, albă, a pereÈ›ilor, coloanelor È™i arcelor, nu ai cum să faci vreo comparaÈ›ie; te afli într o cavernă fără sfârÈ™it. Ochiul Domnului de deasupra altarului È™i Mandala de deasupra firidei în care se afla corul dominau un amurg dens. Dar È™i ele erau ireale, mult mai îndepărtate decât luna de pe cer, la fel cum lumânările care pâlpâiau ici È™i colo păreau niÈ™te stele. Pro¬porÈ›iile, bolÈ›ile, intersecÈ›iile, totul contribuia la crearea iluziei de spaÈ›iu labirintic nemărginit. Cei È™ase credincioÈ™i aflaÈ›i în margi¬nea naosului păreau pierduÈ›i. Dar asta doreÈ™te orice congregaÈ›ie. Asta era menirea catedralei: să i micÈ™oreze pe oameni. ÃŽn altar se afla un preot cu două ajutoare. După rasele lor albe, mi am dat seama că asistenÈ›ii erau iniÈ›iaÈ›i. De la distanÈ›a de unde i priveam, păreau niÈ™te pitici. TotuÈ™i, nu È™tiu cum, cu preotul nu se întâmpla asta. ÃŽmbrăcat într o rasă albastru închis È™i cu barbă albă de adept, cu mâinile desfăcute, părea aÈ™a de înalt, încât mi s a făcut frică de el. Dar omul nu se miÈ™ca, nu se ruga, nu făcea nimic... Fumul cădelniÈ›elor îmi droga plămânii. Corul zumzăia È™i urla deasupra mea. Niciodată nu mă simÈ›isem mai intimidat. Smulgându mi privirile de la altar, mi am impus să studiez terenul ca È™i cum aÈ™ fi fost într o fortăreață a inamicului, pe care trebuia s o cuceresc: asta È™i însemna, de fapt, pentru mine, în acea seară, biserica ioanină, chiar dacă n ar fi fost cu nimic vinovată de ceea ce i se întâmplase fiicei mele. Gândul la fetiță îmi stârni o furie clocotitoare, care crescu foarte repede, până într atât, încât se transformă în curaj. Privirea vrăjitorească nu mi funcÈ›iona aici; probabil că se făcuseră vrăji împotriva acestor lucruri. TotuÈ™i ochii începuseră să mi se adapteze la întuneric, ajungând la acuitatea maximă pe care o căpătaseră toate simÈ›urile mele. Zona vizitatorilor era cea mai îndepărtată de altar, la capătul extrem al navei laterale din stânga. In dreapta mea se înÈ™irau strane care se desfășurau până la naos; în stânga se afla un culoar pe lângă peretele nordic. Balconul corului atârna deasupra mea ca un nor de furtună. Drept în față, la capătul câmpului de bănci goale, se ridica unul dintre ecranele care mascau cea mai mare parte a transeptului, ornamentat cu o cruce neagră cu ansă. M am gândit că toate astea nu mă ajută cu nimic să aflu cum aÈ™ putea să descopăr secretele. Pe lângă mine trecu un călugăr încălÈ›at cu sandale moi. Deasupra rasei purta un stihar lung, brodat cu simboluri cabalistice. La jumătatea drumului spre transept, se opri în faÈ›a unui sfeÈ™nic cu mai multe braÈ›e, aprinse o lumânare È™i îngenunche timp de câteva minute. Apoi se ridică, se înclină, merse È™apte paÈ™i cu spatele È™i se întoarse în direcÈ›ia mea. Din fotografii, am recunoscut stiharul ca fiind cel purtat de coriÈ™ti. Era evident că omul fusese înlocuit la cor de cineva È™i, în loc să È™i schimbe imediat uniforma, dorise mai întâi să obÈ›ină o iertare a păcatelor. Când trecu de mine, m am răsucit să văd unde se duce. Stranele nu ajungeau până la peretele vestibulului. In spatele lor era un spaÈ›iu liber. Dar balconul corului arunca o umbră aÈ™a de deasă peste acel loc, încât de abia am reuÈ™it să l văd pe individ dispărând printr o ușă din colÈ›ul cel mai apropiat. Ideea îmi țâșni în minte ca un pistol din toc. Am rămas nemiÈ™cat, cu toÈ›i muÈ™chii încordaÈ›i, È™i am cercetat cu băgare de seamă bazilica. Nimeni nu mi acorda vreo atenÈ›ie: Probabil că nici măcar nu mă aflam la vedere pentru preoÈ›i sau credincioÈ™i; locul fusese special conceput ca să minimalizeze impertinenÈ›a necredincioÈ™ilor. Urechile mele, care în ciuda cântecului asurzi¬tor auziseră paÈ™ii călugărului, nu detectaseră nici un zăvor sau răsucirea vreunei chei în broască. Puteam deci să l urmez. Și apoi? Nu È™tiam È™i nici nu mi păsa prea mult. Dacă mă prindeau imediat, mă vor considera un curios. Mă vor certa, mă vor da afară È™i atunci voi încerca altă metodă. Dacă aveau să mă prindă mai târziu... ei bine, era un risc pe care trebuia să mi l asum. Am mai aÈ™teptat încă trei sute de milioane de microsecunde, simÈ›ind o pe fiecare. Trebuia să i acord călugărului destul timp să părăsească zona. ÃŽn acest interval am îngenuncheat È™i m am lăsat din ce în ce mai jos, până când am dispărut sub strană. N am atras nici o privire sau întrebare. ÃŽn sfârÈ™it, m am trezit în patru labe. Acum! M am strecurat - nu prea repede - în acel colÈ› um¬brit M am ridicat È™i m am uitat în spate. Adeptul stătea în acelaÈ™i loc, ca o fantomă încordată, iniÈ›iaÈ›ii mânuiau în feluri complicate cele patru obiecte sacre, corul cânta, unul dintre credincioÈ™i își făcu cruce È™i plecă prin nava laterală dreaptă. L am aÈ™teptat să iasă înainte de a atinge clanÈ›a. M am înfiorat. Am rotit o foarte încet È™i am deschis puÈ›in uÈ™a. Nu s a întâmplat nimic. Aruncând o privire, am văzut niÈ™te luminiÈ›e albastre. Am intrat Era o anticameră, despărÈ›ită printr o draperie de o cameră mai mare, goală pentru moment O a doua draperie se afla în faÈ›a unei scări în spirală, de unde se revărsa cântecul. O a treia - în faÈ›a unui coridor. Aproape tot spaÈ›iul era ocupat de rafturi pe care erau aÈ™ezate stihare. Era evident că, după ce primeai instrucÈ›iuni în altă parte, luai de aici un stihar È™i urcai în balconul corului. Când terminai de cântat, treceai iarăși pe aici. CoriÈ™tii fiind È™ase sute unu, probabil că se făceau înlocuiri destul de des. Poate că noaptea ele nu erau atât de frecvente, pentru că acum aproape toÈ›i coriÈ™tii erau clerici, având mai mult antrenament decât laicii sârguincioÈ™i. Dar era mai bine să nu rămân prea mult acolo. Puteam să mi scot hainele, mai puÈ›in cele de lup, È™i să le pun sub unul dintre rafturi. Dar dacă cineva mi ar observa picioarele goale È™i È™ortul supraelastic, ar fi foarte greu să l conving de bunele mele intenÈ›ii. M am decis să mi scot teaca prinsă de curea È™i să mi pun cuÈ›itul într unui din buzunarele jachetei. Apoi am pășit în hol. XXVI Străjuit de uÈ™i pe toată lungimea lui, coridorul nu se deosebea prin nimic de orice alt coridor înÈ›esat cu birouri prozai¬ce. Majoritatea erau încuiate, iar luminile de deasupra aprinse la intensitate maximă. InscripÈ›iile de pe uÈ™ile din sticlă erau cam de genul: „l 2 Saktinos, propagandă prin poÈ™tă". Va să zică, o mare parte din teritoriu era controlată de aici. Geamurile câtorva uÈ™i străluceau galben. Trecând pe lângă una, am auzit o maÈ™ină de scris. Pe fundalul cântecului nesfârÈ™it, zgomotul ei mă făcu să tresar de parcă aÈ™ fi auzit clănțănitul maxilarelor unui schelet. Planurile mele erau neclare. Se putea presupune că Marmiadon, preotul demonstraÈ›iei de la „Nornwell", aparÈ›inea acestui centru. Probabil că venise aici È™i i rugase pe fraÈ›ii săi să l scape de duhoare. O vrajă elaborată, prea scumpă pentru un om de rând, îl putea curăța mai repede decât mama natură. Oricum, el era singura mea pistă. Altfel aÈ™ fi putut răscoli mult È™i bine fortăreaÈ›a asta, fără nici un rezultat. In locul unde coridorul se intersecta cu scările, pe perete era agățat un tabel. Mă aÈ™teptasem la aÈ™a ceva. Destul de mulÈ›i civili È™i clerici din afară aveau treburi în zonele cu acces permis. Biroul lui Marmiadon fusese înregistrat la numărul 413. Deoarece un iniÈ›iat de gradul cinci era destul de important - încă două grade È™i ar fi putut candida la statutul de adept de gradul întâi - presu¬puneam că ar fi trebuit să rămână în permanență la sediu, È™i nu să servească drept simplu predicator sau misionar. Dar apoi mi am zis că nu È™tiam care era de fapt funcÈ›ia lui. Am urcat, în liniÈ™te, câte două trepte o dată. La palierul de la etajul trei, înaintarea era oprită de o ușă din fier cu lacăt. Nimic surprinzător, m am gândit; aici începea tărâmul iniÈ›iaÈ›ilor. UÈ™a nu era atât de înaltă încât să nu poată fi trecută de un om agil ca mine. Privind în lungul coridorului, am văzut că acesta nu se deosebea cu nimic de cele de la etajele inferioare, dar pielea mi s a făcut de găină simÈ›ind influenÈ›a puternică a energiilor anor¬male. Al patrulea etaj nu încerca deloc să semene cu Madison Avenue. Coridorul era din cărămidă, tavanul boltit È™i luminat de lămpi cu petrol, în formă de Graal, atârnate de lanÈ›uri, astfel încât umbrele erau imense. Cântecul răsuna din perete în perete. Aerul mirosea ciudat, a fum È™i a mosc înÈ›epător. Probabil că încăperile erau mari, deoarece uÈ™ile dominate de arce erau foarte distanÈ›ate între ele. Nu purtau numere, dar aveau plăcuÈ›e cu nume È™i am bănuit că succesiunea este aceeaÈ™i ca peste tot. Intre mine È™i È›elul meu se afla o ușă deschisă. Camera era luminată neînchipuit de intens. M am oprit È™i am privit cu coada ochiului: rafturi peste rafturi pline cu cărÈ›i. Câteva dintre ele păreau foarte vechi, dar majoritatea erau moderne - da, aceea mică È™i îndesată trebuia să fie Alchimia È™i metafizica de buzunar È™i uite acolo Encyclopaedia Arcanorum È™i dincolo Creierul - mda, savanÈ›ii au nevoie de biblioteci pentru cercetare, iar aici se desfășurau, fără îndoială, niÈ™te cercetări foarte stranii. Ghinionul meu că rămăsese cineva să lucreze atât de târziu. M am apropiat È™i mai mult, È™i am riscat să arunc încă o privire. ÃŽn cameră se afla un bărbat. UriaÈ™, mai masiv decât Barney Sturlason, dar bătrân, bătrân; nemaiavând nici păr, nici barbă, chipul lui ar fi putut aparÈ›ine mumiei lui Ramses. Era îmbrăcat într o rasă de adept. Pe masă era deschisă o carte, dar el nu citea. ÃŽnfundaÈ›i adânc în orbite, ochii îi priveau drept înain¬te, în timp ce mâna i se miÈ™ca pe pagină. Mi am dat seama că era orb. TotuÈ™i, cartea aceea nu era scrisă în alfabetul Braille. Luminile puteau fi cu aprindere automată sau ardeau pentru altcineva. Am trecut pe lângă ușă. Biroul lui Marmiadon se găsea la câțiva metri mai încolo. Sub numele È™i rangul lui, pe plăcuță scria: „Al Patrulea Asistent Clopotar". Pentru numele lui Dumnezeu, nu putea fi clopotar... sau era? UÈ™a era încuiată. Ar fi trebuit să deschid încuietoarea sau să i împing limba cu lama cuÈ›itului. Oricum, era mai bine să aÈ™tept până voi rămâne singur. Intre timp, puteam să mi vâr nasul... — Cine umblă acolo? M am întors ca ars. Adeptul stătea pe hol, în faÈ›a uÈ™ii biblio¬tecii. Se sprijinea într un toiag pastoral; dar vocea îi vibra atât de crunt, încât nu credeam să aibă nevoie de sprijin. Mă cuprinse panica. Uitasem cât de puternic trebuie să fie un mag. — Cine eÈ™ti, străine? tună vocea de bas. Am încercat să mi umezesc buzele uscate. — Domnule... luminăția voastră... Ridică toiagul È™i l îndreptă spre mine. Pe el era gravat un simbol ioanin: o cârjă episcopală È™i peste ea litera grecească Tau. Știam că acela nu era un simplu ciomag, ci o baghetă magică. — O ameninÈ›are pluteÈ™te în jurul tău, strigă adeptul. Te am simÈ›it prin întunericul ochilor mei. Spune, cine eÈ™ti? Mi am atins cuÈ›itul din buzunar È™i pielea de vârcolac de sub cămașă. Lucruri minore; dar când degetele mele veniră în contact cu ele, acestea se prefăcură în talismane. ÃŽmi treziră voinÈ›a È™i raÈ›iunea. M am gândit câteva clipe. Avusesem până acum mai mult noroc decât aÈ™ fi sperat; nu mă oprise nimeni. ÃŽmi propusesem să mă folosesc de orice si¬tuaÈ›ie favorabilă. Ei bine, acum era momentul. Afurisitul ăsta de bătrân, deÈ™i înfricoșător, era totuÈ™i un simplu muritor. Oricare i ar fi fost puterile, n avea să mă vadă aÈ™a cum îl vedeam eu. Oricum, a trebuit să mi dreg glasul o dată sau de două ori, È™i tot mi s a părut că vorbele mele au o tonalitate ciudată: — Rog... Rog pe luminăția voastră să mă ierte. M aÈ›i luat prin surprindere. Ar putea luminăția voastră să mi spună... unde se află iniÈ›iatul Marmiadon? Adeptul își lăsă toiagul în jos. Altfel, nu mai făcu nici o miÈ™care. Ochii morÈ›i îi erau aÈ›intiÈ›i asupra mea. Un lucru chiar mai rău decât dacă m ar fi privit cu adevărat. — Ce treabă ai cu el? — ÃŽmi pare rău, luminăția voastră. Ceva secret È™i urgent. După cum luminăția voastră a recunoscut, sunt un, ăăă, un me¬sager neobiÈ™nuit. Pot să vă spun că trebuie să iau legătura cu iniÈ›iatul Marmiadon în legătură cu, ăăă, necazurile de la compa¬nia „Nornwell". Se pare că este ceva mult mai important decât s a crezut — Asta È™tiu, mi am dat seama chiar din momentul în care s a întors. L am chemat... Am aflat... destule. Este piatra care poate declanÈ™a o avalanșă. Am avut sentimentul bizar că nu mi se adresa mie ci altcui¬va. Oare de ce l îngrijora È™i pe el această problemă? Nu îndrăz¬neam să stau să chibzuiesc. — Luminăția voastră va înÈ›elege atunci de ce mă grăbesc È™i nu pot să mi calc jurământul de a păstra secretul chiar È™i față de dumneavoastră. Dacă mi aÈ›i putea spune unde i chilia lui Mar¬miadon... — Cel ce a dat greÈ™ nu doarme cu fraÈ›ii lui. Pentru că a fost înfrânt, asupra lui a căzut mânia Purtătorului Luminii È™i ispășeÈ™te în singurătate. Nu ai voie să l cauÈ›i până nu va fi purificat. ÃŽmi porunci deodată: Răspunde mi! De unde vii, cine te a trimis, cum se face că prezenÈ›a ta È›ipă a pericol? — N... nici eu nu È™tiu, am bălmăjit. — Nu eÈ™ti de al nostru... — AscultaÈ›i, dacă luminăția voastră... ar... dacă aÈ›i vrea... Poate că a fost o neînÈ›elegere. Ãăă... superiorul meu mi a ordo¬nat să iau legătura cu Marmiadon. Cei de la intrare mi au spus că l aÈ™ putea găsi aici È™i mi au împrumutat o cheie pentru uÈ™a de fier... Acea umilă propoziÈ›ie fu cea mai glorioasă minciună gogo¬nată pe care aÈ™ fi putut spera s o spun vreodată. GândiÈ›i vă la implicaÈ›iile ei. LăsaÈ›i le să se ramifice. ExtrapolaÈ›i, extrapolaÈ›i, minunaÈ›i vă. — Dar cred că s au înÈ™elat. — Da. FireÈ™te că preoÈ›ilor din tagma de jos nu li s a spus. Oricum... Magul căzu pe gânduri. — Dacă luminăția voastră mi ar spune unde să mă duc, pe cine să întreb, n aÈ™ mai deranja o. Se hotărî. — Secretariatul de noapte al stareÈ›ului, camera 107. ÃŽntreabă de iniÈ›iatul Șase Hesathouba. Dintre cei care sunt de serviciu la această oră, doar lui i au fost relatate suficiente detalii despre cazul Matuchek ca să te poată ajuta. Cazul Matuchek? Am îngăimat niÈ™te mulÈ›umiri È™i am plecat aproape în fugă, simÈ›ind intens, până am ajuns la scări, acea privire oarbă. ÃŽnainte de a sări din nou peste poartă m am oprit È™i am început să tremur. Știam că n am prea mult timp la dispoziÈ›ie. Se putea ca adeptul să fie senil, dar nu prea mult. Se mai putea ca el să piardă ceva timp gândindu se la mine, înainte de a se decide să facă niÈ™te investigaÈ›ii care să nu se limiteze doar la o convorbire cu fratele Hesathouba. Dacă doream să aflu ceva concret, trebuia să mă miÈ™c repede. TotuÈ™i, încotro să pornesc prin această clădire imensă È™i lipsită de logică? Cum? Ce È™anse aveam? Poate ar fi trebuit să recunosc că aventura era de a dreptul donchiÈ™otească È™i să mă duc la mine acasă. Nu! Atâta timp cât mai rămânea o speranță, eram gata să lupt cu cele mai grozave mori de vânt. Mintea mi se puse în miÈ™care. Fără îndoială că atât etajele superioare cât È™i subsolurile catedralei erau rezervate preoÈ›ilor de rang înalt. Dar religiile mistice străvechi desfășuraseră sub pământ cele mai importante ritualuri. Nu aveam oare cele mai mari È™anse să l găsesc pe Marmiadon în cripte? Am simÈ›it cum încep să rânjesc ironic. Precis că superiorii lui nu încercaseră să i uÈ™ureze supliciul îndepărtându i, prin vra¬jă, mirosul. Ãsta era un alt motiv din cauza căruia bănuiam că se află în subteran: ca să nu i fie simÈ›ită duhoarea. Adică să nu i o simtă oamenii. Am refăcut traseul până la parter. Apoi am continuat să cobor. Nu m am întâlnit cu nimeni. Era trecut de miezul nopÈ›ii; probabil că acum mai acÈ›ionau doar vrăjitorii. Am lăsat în urmă vreo două niveluri folosite în aparență drept spaÈ›ii de depozitare, administrative È™i altele. La unul dintre ele, am zărit o soră spălând pe jos. ÃŽndatorire? Ispășire? Autoumilire? A fost singura persoană întâlnită. Ea nu mă văzu. Mai jos am dat peste o altă poartă cu lacăt. De partea cealal¬tă, scările deveneau mai abrupte, nemaifiind din beton ci din piatră, săpate în stratul de rocă. PereÈ›ii erau reci È™i umezi, iar aerul aÈ™ijderea. Iluminarea modernă nu mai exista. Singura lumi¬nă provenea de la lumânările plasate la distanÈ›e egale, în sfeÈ™nice de fier. Ceara se scurgea într un jgheab amplasat dedesubt. Um¬bra mea se agita, distorsionată, în jurul lor. ÃŽn sfârÈ™it, nu mai auzeam liturghia. Și totuÈ™i, scările continuau să coboare, È™i iar să coboare, până când, după o eternitate, se terminară. Am pășit într o peÈ™teră naturală. Făclii albăstrui amplasate din loc în loc reliefau stalactite È™i stalagmite în întunericul dens È™i agitat. Flăcările ardeau în Mâini ale Gloriei, acum neanimate, aÈ™ezate deasupra intrărilor în niÈ™te tuneluri. Știam că ierarhia ioanină se folosise de toată influenÈ›a sa ca să obÈ›ină dispense de la poliÈ›ie pentru a È™i procura asemenea dispozitive. Oare erau destinate într adevăr unor cercetări? Dintr un tunel am auzit su¬surul unui râu subteran; din altul venea o lumină difuză, miros de tămâie È™i o voce tremurătoare. Rugăciune, priveghi, invocare a supranaturalului, sau ce? Nu m am oprit să cercetez. M am dezbrăcat repede de haină, cămașă, pantaloni, pantofi, È™osete È™i le am ascuns în spatele unui bolovan. CuÈ›itul l am strecurat sub È™ortul supraelastic. M am transformat folosind lanterna È™i încercând să nu las senzaÈ›ia cvasisexuală să pună prea mult stăpânire pe mine. In schimb, am încercat să mi fixez în cortexul cerebral scopul pen¬tru care venisem, să mi folosesc simÈ›urile animalice È™i abilitățile pentru a mi atinge È›elurile omeneÈ™ti. Am simÈ›it o oarecare rezistență la transformare. Am avut nevoie, ca s o termin, de un timp aproape dublu față de cel obiÈ™nuit. Fără îndoială, existau multe antivrăji în acest spaÈ›iu. Probabil că n aÈ™ fi reuÈ™it să devin lup dacă n aÈ™ fi avut cromozo¬mii potriviÈ›i; în afară de cazul că aÈ™ fi fost un taumaturg mult mai puternic. Oricum, eram iarăși lup. Iluminarea slabă încetă să mai reprezinte un handicap. Lupii nu depind de ochii lor în aceeaÈ™i măsură ca oamenii. Urechile, picioarele, limba, fiecare fir de păr de pe corp È™i, mai presus de toate, nasul, recepÈ›ionau un flux de informaÈ›ii. PeÈ™tera nu mai era acum o groapă prin care bâjbâiam, ci un loc pe care l înÈ›elegeam. Și... da, dintr un tunel venea o adiere vagă, dar inconfundabilă, de duhoare. Abia stăpânindu mi un lătrat de triumf, am pornit în direcÈ›ia aceea. XXVII Tunelul era lung È™i întortocheat È™i se intersecta cu multe altele. Dacă nu aÈ™ fi avut simÈ›ul mirosului care să mă ghideze, m aÈ™ fi rătăcit foarte repede. Lumina venea de la mâi¬nile aÈ™ezate deasupra chiliilor săpate în stâncă la intervale mari. Toată lumea cunoÈ™tea faptul că orice candidat la iniÈ›iere petrecea aici, singur, o zi È™i o noapte, iar evlavioÈ™ii se întorceau È™i ei din când în când. Sufletul avea, pare se, de câștigat prin rugăciuni È™i meditaÈ›ii în singurătate. Dar nu È™tiam ce alte influenÈ›e È›i se infil¬trau atunci în subconÈ™tient. Anumite efluvii, aflate la limita per¬cepÈ›iei mele de lup, îmi făceau blana de pe gât să se zbârlească. După un timp, acestea au fost total acoperite de mirosul în căutarea căruia pornisem. Stomacul lupilor este mai rezistent decât cel al oamenilor, totuÈ™i de abia m am stăpânit să nu vomit. Când în cele din urmă am ajuns la sursă, a trebuit să mi È›in respiraÈ›ia. Strălucirea vagă, albăstruie, provenită de la mâna de dea¬supra intrării lumina doar parÈ›ial chilia. Marmiadon dormea pe o saltea de paie. Purta rasa ca să i È›ină de cald; era la fel de soioasă ca È™i pielea lui. ÃŽn rest, avea niÈ™te pesmeÈ›i, o gamelă cu apă, o cană, o Biblie ioanină È™i o lumânare la lumina căreia să citească. Probabil că È™i părăsea chilia doar ca să meargă la latrină. Nu că ar fi fost mare diferență dacă nu se ducea acolo. Pfuu! M am dat înapoi È™i m am transformat în om. Efluviile nu mă mai afectau atât de tare, mai ales după ce raÈ›iunea prelua contro¬lul. Fără îndoială că Marmiadon nici nu mai simÈ›ea duhoarea. Am intrat în chilie, m am aplecat È™i l am zgâlțâit. Cu mâna liberă am scos cuÈ›itul. — Ia scoală te! Deschise ochii, mă văzu È™i icni. Probabil că eram o prezență destul de amenințătoare cum stăteam acolo, fără pic de milă pe chip È™i îmbrăcat într un costum sumar negru. In lumina aceea cadaverică, arăta È™i el destul de rău, având ochii înfundaÈ›i în orbite. I am acoperit gura cu mâna înainte să poată scoate vreun sunet Perii bărbii nerase îi erau ca niÈ™te È›epi, carnea feÈ›ei moale ca o cocă. — Dacă faci gălăgie, i am spus aspru, îți vărs maÈ›ele. Făcu semn că a înÈ›eles È™i l am eliberat. — D d domnul Matuchek, È™opti, retrăgându se din calea mea până ajunse la perete. Am încuviinÈ›at. — Vreau să vorbesc cu tine. — Eu... cum... Pentru numele lui Dumnezeu, despre ce? — Despre cum să mi aduc înapoi acasă fiica nevătămată. Marmiadon făcu prin aer semnul crucii È™i închipui È™i alte simboluri. — EÈ™ti posedat? ReuÈ™i să se uite la mine È™i să È™i răspundă singur la întrebare: Nu. Pot să mi dau seama... — Nu sunt nici subjugat de vreun demon, am mormăit, È™i nici psihopat. VorbeÈ™te! — D d dar n am ce să È›i spun. Fiica dumitale? Ce s a ntâmplat? Nu È™tiam că ai un copil. Chestia asta mă dezorientă. Nu minÈ›ea, n ar fi putut, în starea în care se afla. — Cum aÈ™a? am reuÈ™it să îngaim. Se mai liniÈ™ti, își căută ochelarii, È™i i puse pe nas, după care mă privi iar. — E purul adevăr, insistă. De ce aÈ™ deÈ›ine informaÈ›ii despre familia dumitale? De ce ar avea nevoie de ele oricine de aici? — Deoarece v aÈ›i autodeclarat duÈ™manii mei, am spus furios. Clătină din cap: — Noi nu suntem duÈ™mani ai omului. Cum am putea? Propovăduim Evanghelia dragostei. Am mârâit. ÃŽÈ™i coborî privirile. — Ei bine, bolborosi, suntem È™i noi fiii lui Adam. Păcătuim È™i noi, ca oricare alÈ›ii. Recunosc că am fost furios când aÈ›i făcut... scamatoria aceea... ÃŽmpotriva acelor nevinovaÈ›i... Am descris un arc cu cuÈ›itul. — Lasă balivernele, Marmiadon. Singurul nevinovat din toa¬tă chestia asta nenorocită este o fetiță de trei ani, care a fost dusă cu forÈ›a în infern. Rămase cu gura căscată. Ochii i se bulbucară. — Hai, scuipă tot ce È™tii, am spus. Un timp, nu reuÈ™i să articuleze nici un cuvânt. Apoi, absolut îngrozit: — Nu. Imposibil. Niciodată n aÈ™... niciodată... — Dar ceilalÈ›i preoÈ›i? Care dintre ei? — Nici unul. Jur. Nu se poate! - I am atins gâtul cu vârful cuÈ›itului. Se cutremură. - Te rog, spune mi ce s a întâmplat. Vreau să te ajut. Am lăsat lama în jos, m am aÈ™ezat, mi am frecat gânditor bărbia È™i m am încruntat. — Uite ce e, l am învinuit, ai făcut tot ce se putea ca să mi tulburi traiul. Și acum, când viaÈ›a mea e distrusă, ce pot să cred? Dacă nu tu eÈ™ti răspunzător, ar trebui să te străduieÈ™ti să mă convingi de asta. IniÈ›iatul înghiÈ›i în sec. — Eu... da, fireÈ™te. N am vrut nimic rău. Numai ceea ce făceaÈ›i voi - ceea ce faceÈ›i - este imoral. Vă osândiÈ›i la chinurile iadului È™i i ajutaÈ›i È™i pe ceilalÈ›i s o facă. Biserica nu poate să rămână nepăsătoare la aÈ™a ceva. Foarte mulÈ›i preoÈ›i ai ei sunt gata să se ofere voluntari pentru ca lucrul ăsta să nu se întâmple. — Treci peste predică, i am poruncit. Nu voiam să l las să se ambaleze; altfel nu l aÈ™ mai fi putut domina. — Rezumă te la evenimente. Ai fost trimis să instigi mulÈ›i¬mea. — Nu. Nu să... Ei bine, eram pe lista voluntarilor. Când s a oferit prilejul, mi s a îngăduit să merg. Dar nu ca să... să fac ce spui dumneata... ci să dau ajutor, sfaturi, sprijin moral... È™i, da, ei bine, da - să i apăr pe protestatari împotriva eventualelor vrăji... Nimic altceva! Voi aÈ›i fost cei care au atacat. — Sigur, sigur. Noi am început prin a forma pichete È™i, când chestia asta n a mers, am încălcat teritoriul fabricii, ne am dedat la vandalisme, am instituit blocada, am terorizat... Oh oh. Iar tu ai acÈ›ionat numai ca un simplu cetățean, astfel încât, atunci când ai dat greÈ™, superiorii te au compătimit È™i deja te au lăsat să te întorci la treburile cotidiene. — Ispășesc doar pentru păcatul furiei, răspunse. Am simÈ›it un fior pe È™ira spinării. Ajunsesem la un moment important. — Nu te afli tu aici, jos, doar pentru că te ai supărat pe noi. Ce ai făcut de fapt? Iarăși îl cuprinse teama. ÃŽÈ™i ridică mâinile lipsite de vlagă. — Te rog. Nu pot să... Nu. Am apropiat din nou cuÈ›itul de el. ÃŽnchise ochii È™i rosti repede: — ÃŽn furia mea, atunci când v aÈ›i arătat atât de încăpățânaÈ›i, am aruncat blestemul asupra grupului vostru. Blestemul lui Mabon. Venerabilii mei superiori... Nu È™tiu cum au aflat ce făcusem, dar adepÈ›ii dispun de asemenea însuÈ™iri... Când m am întors, am fost confruntat cu păcatul meu. Mi au spus că urmările ar putea fi grave. Nimic altceva. Nu mi au spus deloc că... că s a È™i întâmplat ceva grav. Chiar s a întâmplat? — Depinde. ÃŽn ce constă blestemul? — Nu e o vrajă. ÃŽnÈ›elegi diferenÈ›a, nu i aÈ™a? O vrajă struneÈ™te niÈ™te forÈ›e paranormale, folosind legile magiei incantatorii. Chea¬mă fiinÈ›e nonumane sau... Are la bază acelaÈ™i principiu ca folosi¬rea unei arme, a unei unelte sau chemarea unui câine, domnule Matuchek. O rugăciune este altceva. Ea se adresează Celui de Sus sau slujitorilor Săi. Un blestem nu este decât o formulă prin care îi rogi pe Ei să, ăăă, să pedepsească pe cineva. Ei o fac numai când consideră că trebuie... doar Ei... — Recită l! — Absit omen! (Fiecare lucru la locul lui). Pericolul! — Tocmai ai zis că nu i nici o primejdie să l rosteÈ™ti. — Nu înÈ›elegi? Rugăciunile ioanine sunt diferite de cele petrine. Noi suntem noua mântuire, ne au fost acordate cunoÈ™tinÈ›e speciale È™i favoruri divine. Cuvintele pe care le rostim au o putere a lor. Nu pot È™ti ce se va întâmpla dacă le rostesc, chiar È™i fără intenÈ›ie, în condiÈ›ii necontrolate, ca cele de aici. M am gândit că era foarte probabil să aibă dreptate. ÃŽn lu¬mea antică, esenÈ›a gnosticismului fusese căutarea puterii prin cunoÈ™tinÈ›e ascunse, o putere ultimă asupra lui Dumnezeu însuÈ™i. Fără îndoială că Marmiadon era sincer când nega că biserica lui revitalizase anume acest concept. Dar el nu ajunsese încă la statutul de adept; nu i fuseseră dezvăluite È™i ultimele secrete. M am gândit, fără tragere de inimă, că nici nu prea avea È™anse să ajungă la acel statut, deoarece în esență nu era băiat rău. Mintea mea făcu un salt. Hai să analizăm această idee, m am gândit în răstimpul unei jumătăți de secundă. Hai să presupunem că fondatorii gnosticismului modern au realizat niÈ™te descoperiri care le au conferit capacități necunoscute înainte, iar asta i a convins că pot exercita o influență directă asupra lui Dumnezeu. Hai să presupunem, mai departe, că au greÈ™it - au fost înÈ™elaÈ›i - fiindcă, fiÈ›i atenÈ›i, noÈ›iunea că muritorii pot să clintească Atotputernicia este iraÈ›ională. La ce concluzie ne duc aceste ipoteze? La aceasta: fie că ei È™tiau sau nu, binecuvântările È™i blestemele ioaninilor nu erau de fapt rugăciuni, ci vrăji deosebit de subtile È™i puternice. — Pot să È›i arăt textul, spuse Marmiadon. PoÈ›i să l citeÈ™ti singur. Nu se află printre capitolele interzise. — Okay, am aprobat. Aprinse lumânarea È™i deschise cartea. Mai văzusem Biblii ioanine, dar niciodată nu mă învrednicisem să citesc una până la capăt. ÃŽnlocuiseră Vechiul Testament cu ceva pe care chiar un om de treabă ca mine îl considera o blasfemie, È™i după multe dintre capitolele standard ale celui Nou, adăugaseră o mulÈ›ime de apocrife, plus alte chestii a căror origine nu putuse fi identificată de savanÈ›i reputaÈ›i. Degetul tremurător al lui Marmiadon atinse un pasaj din ultima categorie de texte. Mi am încordat privirile, încercând să desluÈ™esc scrisul mărunt. Variantei în greacă îi era alăturată o traducere în engleză, care în acelaÈ™i timp încerca să dea sens unui sir de cuvinte pe care le auzisem cântate în cor. Sfânt, sfânt, sfânt. ÃŽn numele celor È™apte trăsnete. O, Mabon al dreptății, mult preamăritule, înger al Duhului, carele veghezi asupra celor năpăstuiÈ›i de mânie È™i asupra tainei neîndurătoru¬lui infern, vino în ajutorul meu, aruncă părerea de rău peste cei ce rău mi au făcut, ca să afle ei remuÈ™carea si să nu le mai tulbure pe slugile adevărului celui ascuns È™i ale ÃŽmpărăției ce va să vină. Prin aste cuvinte fii tu chemat, Heliphomar Mabon Saruth Gefutha Enunnas Sacinos. Amin. Amin. Amin. Am închis cartea. — Nu dau doi bani pe soiul ăsta de invocaÈ›ii, am spus tără¬gănat. — Oh, dumneata poÈ›i s o reciÈ›i cu glas tare, se repezi Mar¬miadon. De fapt, orice credincios de rând poate s o facă fără să primească vreun răspuns. Dar eu sunt clopotar. Un invocator, cum ai spune dumneata. Nu prea mare în grad sau prea talentat; oricum, am dobândit o anumită dibăcie. — Deci a șșșa! Cumplita explicaÈ›ie căzuse asupra mea ca un trăsnet. Meseria ta e să chemi È™i să controlezi demonii. — Nu demonii. Nu, nu, nu. De cele mai multe ori e vorba de fiinÈ›e paranormale obiÈ™nuite. Și, din când în când, câte un înger nesemnificativ. — Vrei să zici o făptură care È›i spune că i înger. — Dar asta È™i este! — Nu contează. Vasăzică, s a întâmplat. Tu zici că te ai su¬părat È™i că ai rostit acel blestem, o rugă neagră, împotriva noastră. Eu zic însă că, voit sau nu, ai făcut o vrajă. Din moment ce detectoarele n au înregistrat nimic, trebuie să fie un soi de vrajă necunoscută È™tiinÈ›ei. O chemare adresată cuiva din afara acestui univers. Ei bine, se pare că voi, ioaninii, aÈ›i descoperit calea către o altă lume. Majoritatea dintre voi crede că acea lume este Paradisul. Eu am convingerea că sunteÈ›i traÈ™i pe sfoară: de fapt este infernul. — Nu, gemu el. — Nu uita, am toate motivele s o cred. Acolo a fost dus copilul meu. — Nu se poate! — Demonul a răspuns chemării tale. S a întâmplat că, dintre toÈ›i angajaÈ›ii aflaÈ›i acolo, numai eu È™i soÈ›ia mea aveam locuinÈ›a expusă acÈ›iunii lui în acea noapte. Deci răzbunarea a acÈ›ionat asupra noastră. Marmiadon își îndreptă umerii firavi. — Domnule, nu neg că fetiÈ›a dumitale lipseÈ™te. Dar dacă a fost luată... ca un rezultat neintenÈ›ionat al acÈ›iunii mele... ei bine, nu ai de ce te teme. — Când ea e în infern? Chiar presupunând că reuÈ™esc s o aduc îndată înapoi, ce i s a întâmplat ei în acel loc? — Nu, serios, nu fi speriat. Marmiadon îndrăzni să mi mân¬gâie mâna încleÈ™tată pe mânerul cuÈ›itului. Dacă se află în iad, operaÈ›iile de salvare vor implica faze temporale. ÃŽnÈ›elegi ce vreau să spun? Eu nu mă prea pricep la asemenea probleme, dar adepÈ›ii noÈ™tri, da, iar o parte din descoperirile lor li se comunică È™i iniÈ›iaÈ›ilor, începând cu cei de gradul patru. Aspectele matematice sunt mai presus de înÈ›elegerea mea. Dar, din câte mi amintesc, universul infernului are o geometrie a spaÈ›iu timpului complexă È™i deosebită. Va fi uÈ™or s o recuperezi pe fiica dumitale din exact momentul în care a intrat acolo, ca È™i din oricare alt moment. Arma îmi căzu din mână. Capul îmi bubuia îngrozitor. — Să fie adevărat? — Da. Þi am spus mai mult decât îmi este îngăduit din punct de vedere canonic... Mi am acoperit faÈ›a. Lacrimile îmi curgeau printre degete. — ... dar vreau să te ajut, domnule Matuchek. Mă căiesc pentru furia mea. Ridicându mi privirile, am văzut că plângea È™i el. Abia după un timp am fost în stare să ne întoarcem la ale noastre. — BineînÈ›eles, nu trebuie să te induc în eroare, declară el. Când am spus că vei putea să intri în iad în indiferent ce moment al timpului, n am înÈ›eles prin asta că va fi uÈ™or. ÃŽntr adevăr, e un lucru neînchipuit de dificil pentru oricine, cu excepÈ›ia înalÈ›ilor noÈ™tri adepÈ›i. Nu există în zilele noastre geometri înzestraÈ›i cu geniul necesar ca să È™i găsească singuri drumul prin acele dimen¬siuni. TotuÈ™i, din fericire, acum nu e vorba de aÈ™a ceva. Am vrut să te îmbărbătez îndeajuns încât să înÈ›elegi care e adevărata noastră problemă. Se prea poate ca fiica dumitale să fi fost răpită ca urmare a blestemului meu. Asta ar explica de ce superiorii mei sunt atât de nemulÈ›umiÈ›i de mine. Dar dacă aÈ™a stau lucrurile, atunci ea este în grija îngerilor. — DovedeÈ™te o, l am provocat. — Pot să încerc. Iarăși încalc regulile, mai cu seamă acum, când mă aflu în penitență, iar pe de altă parte dumneata eÈ™ti un necredincios. TotuÈ™i, pot să încerc să chem un înger. ÃŽmi zâmbi timid. Cine È™tie? Dacă te căieÈ™ti, fiica È›i ar putea fi returnată imediat. Un om cu talentele È™i energia dumitale ar fi un convertit minunat. Fără îndoială că, de la bun început, Dumnezeu a urmă¬rit tocmai acest scop. Nu mi plăcea ideea unei Chemări. De fapt, eram înspăimân¬tat de ea. Marmiadon n avea decât să creadă că arătarea care ar apărea venea din rai - eu însă nu. Dar eram pregătit ca în această călătorie să fac față unor lucruri mult mai rele decât diavolii. — ÃŽncearcă. Deschise Biblia la un alt pasaj, pe care nu l am recunoscut. ÃŽngenunchind, începu să cânte; o alternare de tonuri înalte È™i joase, care mă călca pe nervi. Prin tunel trecu un curent de aer. Luminile nu se stinseră, dar peste ochi mi se aÈ™eză o ceață, care se ndesea cu fiecare secundă, ca È™i cum aÈ™ fi murit, până când am rămas singur într un întune¬ric È™uierător. Iar noaptea era infinită È™i eternă; frica mă părăsi, dar în locul ei apăru acea deznădejde absolută de care mi am amintit imediat. TotuÈ™i, niciodată nu mai cunoscusem o asemenea sufe¬rință - nici în cele trei ocazii precedente, nici când Valeria fusese răpită, nici când murise mama - pentru că acum ajunsesem cu adevărat la stingerea ultimei speranÈ›e È™i la zădărnicia absolută a tuturor lucrurilor; dragostea, bucuria, onoarea erau mai puÈ›in decât scrum, nu existaseră niciodată, iar eu eram pustiu precum unica existență dintr o creaÈ›ie pustie. Departe, foarte departe, se aprinse o lumină. Venea către mine; o scânteie, o stea, un soare. M am uitat la masca imensă a unui chip, la ochii lipsiÈ›i de viață; iar un glas măsurat reverberă în mine: „Ora a sosit. In ciuda afreetului, a salamandrei, a incubusului È™i a muritorului, destinul tău a supravieÈ›uit, Steven. Nu astea au fost voinÈ›a sau planul meu. Am prevăzut că te vei număra printre cei mai pătimaÈ™i adversari ai mei în acest ciclu al lumii È™i că pericolul pe care îl reprezinÈ›i ar putea nărui cea mai nouă mare încercare a mea. Dar nu È™tiam ce te va face să te opui lucrării mele - chemarea idioată a unui prost sau supunerea oarbă a altuia. Acum vei căuta să asaltezi propria mea lume. Teme te, Steven. S ar putea să nu te ating eu însumi, dar am agenÈ›i mult mai puternici decât cei pe care i am trimis până acum. Dacă o să mi te mai împotriveÈ™ti, te vei îndrepta spre propria pieire. ÃŽntoarce te acasă; acceptă È›i cu umilință pierderea, cum i se potriveÈ™te unui fiu al lui Adam; procreează alÈ›i copii, nu te mai amesteca în treburi publice, vezi È›i de ale tale. Atunci vei avea bucurii, bogății È™i succese din abundență, È™i zilele tale pe pământ vor fi nenumărate. Dar asta numai dacă faci pace cu mine. Dacă nu, vei fi doborât, È™i la fel se va întâmpla È™i cu cei la care È›ii. Teme te de mine." Imaginea, sunetul, orbirea luară sfârÈ™it. M am clătinat, ud de o transpiraÈ›ie urât mirositoare È™i l am privit prosteÈ™te pe Marmiadon la lumina lumânării. El exulta È™i È™i freca mâinile. Abia izbu¬team să l înÈ›eleg. — AÈ™a! N am avut dreptate? Nu eÈ™ti mulÈ›umit? N a fost mi¬nunat? ÃŽn locul dumitale, aÈ™ cădea în genunchi, proslăvindu l pe Dumnezeu pentru bunătatea Lui. — Ce? am reuÈ™it eu să îngaim. — ÃŽngerul, îngerul! M am scuturat, ca È™i cum aÈ™ fi ieÈ™it din niÈ™te ape învolburate, de unde abia scăpasem de la înec. Inima îmi era încă pustie. Lumea părea îndepărtată È™i fragilă. Creierul îmi funcÈ›iona meca¬nic. Mi am forÈ›at buzele să se miÈ™te: — Probabil că fiecare a văzut o altă înfățiÈ™are a făpturii. Tu ce ai descoperit? — Capul încoronat, aripile strălucitoare, croncăni el. Copila dumitale e teafără. ÃŽÈ›i va fi înapoiată atunci când căinÈ›a dumitale va fi deplină. Și întrucât în viaÈ›a ei de muritoare s a aflat printre cei binecuvântaÈ›i, va deveni o sfântă a adevăratei biserici. Ei bine - îmi trecu prin minte - fără îndoială că nu i prima oară când DuÈ™manul își face unelte din oamenii care cred că l slujesc pe Dumnezeu. Ce spunea Jonathan Edwards, întors în vechea New England? „Podelele iadului sunt aÈ™ternute cu cranii¬le copiilor nebotezaÈ›i." Cine era cu adevărat acel Iehova pe care l invoca? — Dumneata ce ai văzut? mă întrebă Marmiadon. Poate că i aÈ™ fi relatat revelaÈ›ia mea, sau poate că nu. Proba¬bil că nu; la ce i ar fi folosit? Dar atenÈ›ia ne fu atrasă de niÈ™te zgomote - paÈ™i care se apropiau, cuvintele cuiva: — Dar dacă n a fost aici? — O să aÈ™teptăm câteva ceasuri. — ÃŽn aceste veÈ™minte subÈ›iri? — Ne aflăm în slujba Domnului, frate. M am încordat. Veneau doi oameni; zgomotul sandalelor arăta că erau călugări; masivi, după cum le răsunau paÈ™ii pe piatră. Probabil că adeptul pe care l întâlnisem sus devenise sus¬picios; sau invocarea lui Marmiadon, inclusiv efectele ei, se înregistraseră È™i în alte părÈ›i; ori È™i una, È™i alta. Dacă mă prin¬deau fusesem avertizat ce mă aÈ™tepta. Iar până ajungeam acasă cu informaÈ›iile care ar fi putut ajuta la salvarea lui Val, viaÈ›a mea era nepreÈ›uită. Am acÈ›ionat prompt lanterna. Marmiadon începu să scrâș¬nească atunci când m am transformat. Era bine că mă grăbeam. Fiind lup, cu porniri de lup, dacă aÈ™ fi avut timp i aÈ™ fi sfâșiat gâtul pentru ceea ce făcuse. AÈ™a însă am ieÈ™it din celulă printr un salt lung. Din cauza semiîntunericului, cei doi călugări nu mă văzură până am ajuns aproape de ei. Erau niÈ™te tipi solizi. Unul avea un ciomag, iar celălalt o armă automată, de calibrul patruzeci È™i cinci. M am repezit printre picioarele celui din urmă, răsturnându i. Amicul lui îmi aplică o lovitură în coaste, cu ciomagul! Durerea îmi încetini, un moment, miÈ™cările. Probabil îmi fusese rupt un os. Dar acesta se refăcu la iuÈ›eală - condiÈ›ie de vârcolac! - È™i am alergat mai departe. Pistolul lătră. GloanÈ›ele È›iuiră pe lângă mine. Dacă induseseră È™i gloanÈ›e din argint, mă puteau opri. Trebuia să mă grăbesc. Am fugit pe scări în sus. I am pierdut pe preoÈ›i. Dar undeva începu să sune o alarmă, clopote ce se intercalau cu imnul. Oare urmăritorii aveau la ei un glob walkie talkie? Fabricat la „Nornwell"? M am năpustit în holul de la parter. Trebuia să existe È™i alte ieÈ™iri în afară de uÈ™a principală, dar nu È™tiam unde. Un lup poate circula la fel de rapid ca È™i veÈ™tile proaste. Mă È™i aflam în spatele perdelei care masca vestiarul corului, înainte ca vreun ioanin din tura de noapte să scoată capul pe uÈ™a unui birou sau vreun călugăr somnoros să sosească din altă zonă. Catedrala clocotea. Am întredeschis uÈ™a spre naos ca să arunc o privire. Cântecul continua. Dar prin naos alergau oa¬meni, strigând. Mai expeditivi, doi dintre ei închideau uÈ™ile spre vestibul. Nu mai aveam cum să ies. Pe coridor am auzit tropote de paÈ™i. Ioaninii nu È™tiau exact încotro fugisem È™i oricum erau derutaÈ›i de toată această criză neaÈ™teptată. In orice caz, aveam foarte puÈ›in timp la dispoziÈ›ie până se va fi gândit cineva să verifice È™i aici. Prin minte îmi trecu o posibilă tactică. Nu m am gândit la logica ei, deoarece un lup nu este dotat pentru aÈ™a ceva. ÃŽncrezându mă în instinct, am apăsat cu laba pe butonul lanternei. Luminile albastre de la intrări nu mi au împiedicat revenirea la forma umană. Năpustindu mă înapoi în vestiar, am înÈ™făcat un stihar. ÃŽmi venea aproape până la glezne. Aveam picioarele goale, dar poate că nimeni nu va observa. Urcând, în timp record, în balconul corului, m am oprit la intrarea boltită È™i am studiat situaÈ›ia. BărbaÈ›ii È™i femeile erau grupaÈ›i în conformitate cu tonalitatea glasului. Fiecare avea în mână o carte de imnuri. Pe o masă se aflau cărÈ›i de rezervă. De aici, priveliÈ™tea spre altar È™i spre cupolă îți tăia răsuflarea. Dar eu nu aveam nici o răsuflare de risipit. Mi am ales din priviri locul unde să ajung, am luat o carte È™i am pășit într acolo, solemn. ÃŽn condiÈ›ii normale, nu aÈ™ fi reuÈ™it. Dar acele condiÈ›ii nefiind normale, oamenii din cor erau agitaÈ›i, atenÈ›ia fiindu le întruna atrasă de vânzoleala de la parter. Cântecul se abătea tot timpul de la linia muzicală. M am postat în marginea zonei baritonilor È™i am deschis cartea la aceeaÈ™i pagină ca È™i vecinul meu. Mephnounos Cherniath Avoura Maridon Elison, cânta el. Ar fi fost bine să încerc să scot sunete similare. Problema era că nu participasem la repetiÈ›iile care se organizau pentru laici. Nici măcar nu puteam să pronunÈ› acele cuvinte, d apoi să mai È™i păstrez melodia. Vecinul mă privi. Era un preot corpolent, după toate aparen¬țele genul de lingău. Probabil se gândea că n ar trebui să mai stau mult prin preajmă cu toÈ›i dinÈ›ii în gură. I am zâmbit umil. Thatis Etelelam Tetheo Abocia Rusar? intonă el ostentativ, mai departe. Am ales prima melodie venită în minte È™i care avea oarece asemănare cu cea intonată de el. Stâlcind o atât cât îndrăzneam, mi am studiat cartea È™i am început: ÃŽnainte de a muri, un matroz zicea... Și zău, nu È™tiu dacă bastardul minÈ›ea... In contrapunctul general, care se suprapunea zarvei de jos, treaba merse. Clericul își luă ochii de la mine. El o È›inea mai departe cu imnul, iar eu cu Marea timonă roÈ™ie. Sper să fiu iertat È™i pentru celelalte improvizaÈ›ii la care a trebuit să recurg în următoarea oră. Am presupus că un laic nu stârnea bănuieli dacă rămânea o oră să cânte. Intre timp, numai ochi È™i urechi, îi urmăream pe cei care mă căutau. Pentru prima dată, mărimea È™i complexitatea catedralei lucrau în avantajul meu; aÈ™ fi putut fi oriunde. Fără îndoială că pentru căutare se foloseau vrăji; dar magicienii nu dispuneau de prea multe indicii, în afara celor furnizate de Marmiadon. Iar eu beneficiam de toate protecÈ›iile pe care Ginny - una dintre cele mai bune vrăjitoare din Ghildă - mi le putuse asigura înainte de plecare. Depistarea È™i identificarea mea nu erau deloc niÈ™te lucruri simple, nici măcar pentru făpturile pe care le ar fi putut chema adepÈ›ii cei mai avansaÈ›i. Dar nici să rezist prea mult nu puteam. Dacă nu dispăream repede, aveam să fiu mort sau È™i mai rău. O parte din mine însă aÈ™tepta cu bucurie acel moment. VedeÈ›i voi, pericolul È™i concen¬trarea, ca să l înfrunt, a tuturor resurselor pe care le aveam È™terseseră disperarea pe care o încercasem în cripte, întâlnind iadul. Eram viu, asta conta, È™i hotărât să fac tot ce se putea ca să ucid orice ar fi fost între mine È™i iubitele mele! După un timp, intrarea principală fu redeschisă, dar era pă¬zită de călugări. Mi am întocmit un plan ca să i evit. După ce am părăsit corul È™i m am dezbrăcat, m am transformat în lup. Cori¬dorul nordic era iarăși pustiu, spre norocul ioaninilor pe care i aÈ™ fi putut întâlni. Fără nici o îndoială, postaseră paznici la fiecare ieÈ™ire, È™i acum mă vânau metodic. Am mers mai departe, în liniÈ™te, fără grabă, atenÈ›ia nemaifiindu mi distrasă de atmosfera religioasă. SimÈ›urile de lup mă ajutară să mă feresc de patrule în timp ce căutam o fereastră. La nivelurile de jos, acestea se găseau în camere ocupate sau ale căror uÈ™i erau încuiate. A trebuit să mă duc la etajul È™ase - unde miasma răului era aproape insuportabilă - înainte de a găsi o fereastră pe un coridor. Mi a trebuit multă dârzenie sau dispe¬rare ca să mă arunc de acolo. Durerea pe care am simÈ›it o când geamul s a spart È™i m a tăiat nici nu se putea compara cu aceea simÈ›ită când m am zdrobit de betonul de dedesubt Dar eram licantrop. Rănile suferite nici nu mi erau fatale, nici nu aveau urmări permanente. Mormanul roÈ™u de carne care devenisem începu să tremure, se adună - È™i am redevenit întreg. Foarte mult sânge era împrăștiat în jur; nu l mai puteam recupe¬ra, aÈ™a că mă simÈ›eam niÈ›el slăbit È™i ameÈ›it; dar o masă bună avea să rezolve problema. Deasupra capului meu, stelele încă străluceau. Vizibilitatea nu era prea bună. Dar mă îndoiam că portarilor de la ieÈ™irile exterioare li se comunicase mare lucru. Ierarhia prefera, probabil, să È™i muÈ™amalizeze, pe cât posibil, necazurile. Mi am sfâșiat cu dinÈ›ii rămășiÈ›ele costumului, mi am ascuns lanterna în coamă cât de bine am putut È™i am pornit spre aceeaÈ™i poartă pe unde intrasem. — Ia te uită! Hei, cuÈ›u cuÈ›u, spuse tânărul meu prieten. De unde ai apărut? L am lăsat să mi scarpine urechile, apoi am plecat. ÃŽn întunecatul oraÈ™ Siloam, am mai comis încă o fărădelege, spărgând fereastra din spate a unei băcănii. Mai târziu, puteam să l răsplătesc anonim pe proprietar. După cele câteva kilograme de È™uncă pe care le am găsit È™i le am mâncat, aveam acum ne¬voie de un mijloc de transport, iar dacă m aÈ™ fi transformat în om aÈ™ fi fost lefter È™i gol puÈ™că. L am sunat pe Barney. — Vino È™i ia mă. Mă vei găsi sub formă de lup într unui dintre următoarele locuri... I am indicat câteva variante, pentru cazul că aÈ™ fi fost urmă¬rit È™i dincolo de hotarele catedralei. — Ce s a întâmplat cu mătura mea? mă întrebă el. — A trebuit s o las în parcare. PoÈ›i s o revendici mâine. — Abia aÈ™tept să È›i aud povestea. — Ei bine, pot să È›i spun că a fost o noapte de pomină. XXVIII După ce m am furiÈ™at înapoi în casă, i am povestit în amănunt lui Ginny tot ce se întâmplase. Eram mort de oboseală dar ea insistă să afle imediat totul. ÃŽntrebările ei smulseră de la mine până È™i cel mai mic detaliu, incluzând multe lucruri care mi scăpaseră sau cărora acolo nu le dădusem prea multă importanță. Când îmi prepară micul dejun È™i mi îngădui să mă odihnesc, deja răsărise soarele. Am dormit douăzeci È™i patru de ore, făcând doar niÈ™te pauze scurte ca să mă hrănesc È™i să privesc în jur somnoros. Ginny îi explică omului de la FBI această comportare a mea drept rezultatul extenuării nervoase, ceea ce nu era prea departe de adevăr. De asemenea, îi convinse pe el È™i pe superiorul său direct (CuÈ›it Sclipitor se dusese la Washington) că, dacă doreau să păstreze secretul în jurul problemei, ar fi fost mai bine să nu ne È›ină izolaÈ›i. Vecinii noÈ™tri mirosiseră deja că nu era ceva în regulă. Și ei mai puteau rămâne liniÈ™tiÈ›i pentru un timp, dar cu prietenii noÈ™tri apropiaÈ›i È™i colegii de muncă lucrul era mai greu. Dacă începeau să È™i facă griji, puteau să exercite mult mai multe presiuni prin vrăjitorie decât oricare persoană de rând. ConsecinÈ›a fu că l am prezentat pe ofiÈ›er în chip de oaspete. Când doamna Delacorte veni pe la noi să împrumute o mână de pucioasă, îl dădurăm drept vărul meu Lois È™i i spuserăm vecinei că o trimisesem pe Val la niÈ™te prieteni în afara oraÈ™ului, până se termina ancheta asupra spargerii. Nu suna cu mult mai convin¬gător decât un paragraf din pagina interioară a unui cotidian, dar mie mi se îngădui să mă duc la serviciu, È™i lui Ginny să facă aprovizionarea. Ni se lăsă un număr la care să sunăm dacă pri¬meam vreo cerere de răscumpărare. Nu ni se spuse nimic despre oamenii care ne urmăreau. Erau profesioniÈ™ti; fără talentele noas¬tre deosebite, nici nu i am fi observat Prin urmare, în a treia dimineață m am dus la „Nornwell". Barney fu încântat. ÃŽmi găsi o treabă pe care s o pot face în biroul meu, fără să fiu deranjat - mai degrabă m am prefăcut că lucrez, în timp ce măsuram camera în lung È™i în lat; am fumat È›igară de la È›igară, până când limba mi a devenit aspră, È™i am băut cafea până când am simÈ›it o gâlgâindu mi în urechi - în aÈ™teptarea conferinÈ›ei de după amiază cu niÈ™te oameni de afaceri din afară. Știam, de fapt, despre ce va fi vorba la acea conferință. Când bâzâi interfonul È™i am fost rugat să merg acolo, aproape m am lovit la cap grăbindu mă să ajung, până să mi aduc aminte că trebuie să merg liniÈ™tit È™i să i salut pe cei pe care i întâlneam. Sala de conferinÈ›e era la etaj. Descântecul rostit între pereÈ›ii ei împotriva spionajului industrial acÈ›iona la fel de bine È™i împo¬triva supravegherii oficiale. Barney stătea în capul mesei, masiv, cu gulerul descheiat È™i cu un trabuc în colÈ›ul gurii. Echipa pe care o convocase era formată doar din unsprezece persoane, ca să ne asigurăm că nu adăpostim nici un Iuda. ÃŽn afară de Barney, îi cunoÈ™team bine pe trei dintre aceÈ™tia - Griswold, Hardy, Janice Wenzel - iar pe un al patrulea doar puÈ›in: doctorul Nobu, un metafizician pe care l consultam din când în când. CeilalÈ›i îmi erau străini. Unul se dovedi un amiral în rezervă, Hugh Charles, care se specializase în operaÈ›iuni de contraspionaj; altul - un matematician pe nume Falkenberg; al treilea era pastorul Karlslund de la biserica lui Barney. Păreau cu toÈ›ii extenuaÈ›i. Până la această oră munciseră ca niÈ™te sclavi. CeilalÈ›i doi arătau odihniÈ›i È™i nu se remarcau prin nimic, cu excepÈ›ia faptului că unul dintre ei avea o mare servietă cu mostre, pe care o pusese pe masă. ÃŽnainte de a le face cunoscute numele, Bamey schiță o pasă È™i rosti o frază. — Okay, spuse el apoi, câmpul de securitate a fost restabilit la puterea maximă. VeniÈ›i È™i alăturaÈ›i vă Sabatului. ÃŽmi zâmbi: Steve, aÈ™ dori să È›i i prezint pe domnul Smith È™i domnul Brown, reprezentanÈ›ii companiei a cărei propunere o discutăm astăzi. Siluetele lor deveniră vagi, apoi fumurii, după care se reconturară sub forma cea adevărată când simularea dispăru. Părul lui Ginny strălucea purpuriu în lumina venind dinspre ferestre. Doc¬torul Ashman deschise servieta. Svartalf țâșni afară, sănătos, mare, negru È™i arogant ca întotdeauna. ÃŽÈ™i întinse muÈ™chii înÈ›epe¬niÈ›i. — Mi a a a uu, se stropÈ™i la noi. Pastorul întinse către motan o mână înÈ›elegătoare. N am avut timp să l avertizez. Noroc că Ashman obiÈ™nuia să poarte la el pansamente oriunde se ducea. Svartalf se aÈ™eză lângă Ginny È™i începu să se spele. — Cum aÈ›i reuÈ™it? întrebă, cu interes profesional, amiralul. Ginny ridică din umeri. — Simplu. ȘtiÈ›i, Barney a păstrat legătura cu doctorul Ash¬man È™i au aranjat ca el să È™i anuleze toate consultaÈ›iile din zilele următoare. A mers apoi la spitalul veterinar È™i l a luat pe Svartalf care, dacă trebuie, poate să stea liniÈ™tit într o servietă. Verifica¬sem că doctorul n avea nici o „coadă" pe urmele lui. (Svartalf È™i o miÈ™că, îngâmfat, pe a sa.) Intre timp, eu m am dus în centrul oraÈ™ului. La „Perlman's" se desfășura o licitaÈ›ie. Era locul cel mai potrivit ca să mă volatilizez; cine ar fi observat acolo puÈ›ină magie neagră? Schimbându mi înfățiÈ™area, m am întâlnit cu doc¬torul Ashman È™i l am transformat È™i pe el. (Svartalf îi aruncă acestuia o privire speculativă.) După care am venit împreună aici. Barney È™tia exact când trebuie să sosim, È™i a diminuat sufi¬cient de mult puterea câmpului de protecÈ›ie încât să nu ne simtă deghizarea. ÃŽÈ™i deschise poÈ™eta, asupra căreia nu trebuise să acÈ›ioneze prea mult ca să arate ca o servietă, scoase oglinjoara È™i È™i exami¬nă chipul. Cu machiajul acela È™i cu rochia ei modestă, nu prea arăta a vrăjitoare de cel mai înalt rang, dar asta doar până obser¬vai ce mai adusese cu ea. — Hai la treabă, spuse Barney. Am È™i pus echipa la curent cu descoperirile tale, Steve. Din punct de vedere strict È™tiinÈ›ific, indiciile culese de tine, adăugate la ce se strânsese deja, au fost o adevărată bombă. Lucrând împreună, câțiva dintre angajaÈ›ii noÈ™tri au ajuns la unele concluzii care ar trebui să se dovedească revoluÈ›ionare. Făcu o pauză. Dar să începem cu debandada poli¬tică în care ne găsim. — Sau cu cea religioasă, spuse Janice Wenzel. — ÃŽn acest caz, continuă pastorul Karlslund, mă îndoiesc că există vreo diferență clară între ele. Era un bărbat masiv, blond, cu înfățiÈ™are de cărturar. — Numai dacă biserica ioanină are într adevăr origini diabo¬lice..., se strâmbă Griswold. Nu mi place să cred aÈ™a ceva. E drept că nu sunt de acord cu dogmele lor, dar să pretinzi că acestea provin nu dintr o eroare, ci de la diavol, mi se pare o exagerare. EÈ™ti sigur, domnule Matuchek, că într adevăr te ai întâlnit cu Necuratul? — Dacă nu cu el, atunci cu vreunul dintre slujitorii săi sus puÈ™i, am spus. Sau, dacă preferi, cu unul dintre cei mai josnici. Și n a fost pentru prima dată. Viziunile È™i experienÈ›ele mele anterioare au căpătat acum înÈ›eles. — Stai puÈ›in, te aflai într o stare de stres. O halucinaÈ›ie ar fi fost absolut explicabilă... ba chiar de aÈ™teptat. — Dacă ioaninii n au nimic de ascuns, interveni soÈ›ia mea, atunci de ce păstrează tăcerea asupra celor întâmplate? De vreme ce cunosc identitatea lui Steve, ar fi avut destul timp să ia legă¬tura cu el sau să depună un protest oficial. ÃŽnsă nici n au crâcnit. Omul lui Barney, trimis să recupereze coada de mătură, a luat o de unde era parcată fără să i se pună nici o întrebare. Eu cred că nu vor să riÈ™te o anchetă. — S ar putea să încerce să vă returneze fiica folosind contac¬tele lor paranormale, sugeră, fără convingere, Hardy. Amiralul Charles fornăi: — Nici o speranță! Nu mă îndoiesc că Necuratul ar dori să anuleze întregul episod. Dar cum? Dumneavoastră spuneÈ›i, dom¬nule Matuchek, că vă poate restitui fetiÈ›a chiar de la momentul în care ea a intrat în infern - un lucru de a dreptul uluitor. Dar în orice caz nu pot să mi imaginez că e în stare să schimbe trecutul, zilele trăite de noi fără ea, lucrurile pe care le am aflat ca urmare a răpirii. — Tăcerea noastră ar putea constitui răscumpărarea ei, inter¬veni Hardy. — Cine s ar simÈ›i legat de un astfel de târg? replică amiralul. Karlslund adăugă: — Oricum, cu diavolii nu se pot face contracte. Un contract implică o înÈ›elegere, o intenÈ›ie de a respecta termenii conveniÈ›i. Fiind incapabil de onestitate, un diavol nu este capabil nici să înÈ›eleagă că oamenii n ar încerca să l înÈ™ele. — Deci, spuse Charles, nu numai că n ar câștiga nimic dac ar elibera o, ci ar È™i pierde valoarea pe care o deÈ›in cât ea e ostatică. Ashman observă cu părere de rău: — A È™i reuÈ™it să divizeze forÈ›ele binelui. Am impresia că această întrunire sfidează guvernul, că este, de fapt, o conspiraÈ›ie. Oare facem un lucru înÈ›elept? — Vrei să spui că ar trebui să ne destăinuim Unchiului Sam È™i să avem încredere că el va rezolva totul? Durerea pe care o simÈ›eam accentuă dezgustul. — De ce resurse dispunem noi în comparaÈ›ie cu statul? între¬bă Ashman. Ce drept avem să ascundem informaÈ›iile pe care le ai adunat? Sunt vitale pentru bunăstarea întregii societăți. — Lasă mă să È›i răspund eu la întrebarea asta, spuse Barney. Am niÈ™te cunoÈ™tinÈ›e la Washington, iar amiralul Charles, care are È™i mai multe, poate să confirme bănuiala mea asupra a ceea ce se petrece acolo. InformaÈ›ia cheie este aceasta: circumstanÈ›ele răpi¬rii sunt È›inute secret în mod oficial. Șeful filialei locale a FBI ului este un băiat foarte inteligent. Și a dat seama de la început că ăsta va fi modul de abordare a cazului È™i a acÈ›ionat anticipând direc¬tivele pe care È™tia că le va primi. Motivele lor de a proceda astfel sunt complicate, dar se rezumă la două puncte: în primul rând, nu se È™tie aproape nimic despre universul infernului. Cazul nos¬tru este unul dintre puÈ›inele - poate unicul - ce pare a reprezenta un atac direct, fizic, venit din teritoriul demonilor. Nimeni nu poate fi sigur ce prevesteÈ™te. ÃŽn aceste circumstanÈ›e, precauÈ›ia este inevitabilă. Cei de la Departamentul de Stat vor argumenta că adevărul poate fi total diferit față de aparenÈ›e. Cei de la Apărare vor argumenta că nu trebuie să facem nimic până ce nu vom dispune de mai multe date È™i în special de o pregătire militară corespunzătoare. PreÈ™edintele, Cabinetul, cei mai impor¬tanÈ›i congresmeni, vor fi de acord să stea în expectativă. Asta înseamnă un control asupra mass media, ca să se prevină o isterie publică nedorită. ÃŽn al doilea rând, există un punct poate mai puÈ›in critic decât primul, dar care, oricum, trebuie luat în consi¬derare: biserica ioanină. Trăim într o È›ară democratică. O mulÈ›i¬me de alegători cinstiÈ›i sunt ioanini sau consideră că ioanismul nu este altceva decât o nouă credință. MulÈ›i oameni influenÈ›i intră în această categorie. Nu uitaÈ›i ce dandana a ieÈ™it când co-misia Congresului a încercat să întreprindă unele cercetări. Afa¬cerea de acum sugerează că acea facÈ›iune de congresmeni a avut dreptate spunând că biserica ioanină este instigată de iad ca un mijloc de a discredita religia, de a submina societatea È™i de a i ațâța pe oameni împotriva semenilor lor. Ultimul lucru pe care l ar dori AdministraÈ›ia - în acest moment delicat - este să treacă iarăși prin acele dezbateri zgomotoase: „acte subversive" contra „reprimări". Păstrarea secretului aduce pace, liniÈ™te È™i timp. Barney se opri să È™i aprindă trabucul. Cât timp îl ascultase¬răm, aerul din cameră parcă nici nu se miÈ™case. Fumul plutea albastru în razele de soare È™i ne îngreuna respiraÈ›ia. Am schimbat cu Ginny o privire deznădăjduită. Ieri coborâ¬sem în pivniță să schimb o siguranță arsă. Ginny venise cu mine deoarece în ultimele zile stăteam pe cât posibil împreună. Pe un raft se găseau niÈ™te lucruri de ale Valeriei, pe care fetiÈ›a nu le mai folosea È™i noi încă nu le aruncasem. Sticla care nu se goleÈ™te niciodată, inelul Ouroboros de crescut dinÈ›ii, linguriÈ›a cu aripi pentru antrenament, o farfurioară cu un curcubeu la margine... Ne am întors sus È™i l am rugat pe paznicul nostru să schimbe el siguranÈ›a. Ginny își È›inea pumnii încleÈ™taÈ›i. Svartalf își frecă urechile de braÈ›ul ei, încetiÈ™or, fără să aÈ™tepte vreun răspuns. — Concluzia, spuse Barney, este că, chiar dacă guvernul are resurse, nu este probabil să le folosească deocamdată; È™i cine È™tie dacă le va folosi vreodată. Dar începând de azi, noi, echipa aceasta, avem dreptul È™i datoria să acÈ›ionăm cum credem de cuviință. Știi, doctore, n am făcut de fapt nimic ilegal. Steve nu se afla în stare de arest. Era liber să iasă È™i să intre în casa lui; Chiar dacă avea chef să iasă pe geam È™i îmbrăcat în tarnkappe, nu trebuia să dea socoteală nimănui. Eu eram liber să i împrumut mătura. Catedrala este deschisă publicului. Dacă Steve s a mai dus È™i în alte zone ale clădirii, căutând pe cineva care ar fi putut să aibă informaÈ›ii folositoare, în cel mai rău caz a comis o contravenÈ›ie. Ierarhia, dacă doreÈ™te, n are decât să l dea în jude¬cată pentru stricăciuni. Iar el poate să pretindă că a fost atacat, nu uitaÈ›i asta. Nimănui nu îi este îngăduit privilegiul de a folosi arme mortale doar ca să È™i apere intimitatea, iar el a fost ciomăgit È™i împuÈ™cat. ÃŽn consecință, nu s a comis nici un delict, È™i nici unul dintre noi nu este complice. Deci, neavând de gând să facem vreo fărădelege, nici unul dintre noi nu ia parte la o conspiraÈ›ie. A, da, fireÈ™te că în curând preÈ™edintele va invoca Legea apărării naÈ›ionale È™i tot ce i mai vine la îndemână. Atunci vom da de belea dacă ne vom comporta ca acum. Dar, până una alta, nu ni s a impus nici o restricÈ›ie legală; iar ConstituÈ›ia interzice măsurile postfacto. — Mda... Ashman căzu pe gânduri. — Cât despre tăinuirea unor informaÈ›ii esenÈ›iale, continuă Barney, nu È›i face griji, n avem de gând să ajungem la aÈ™a ceva. Noi doar analizăm ceea ce ni s a spus, fiind cetățeni responsabili, care nu doresc să formuleze acuzaÈ›ii nefondate. Dar ne vom îngriji ca tot ce este adevărat să ajungă în mâini potrivite. Vocea lui Ashman se făcu din nou auzită: — Trebuie să acÈ›ionăm chiar aÈ™a de repede? Dacă fetiÈ›a poate fi luată de acolo în aceeaÈ™i secundă în care a sosit... mă întreb... dacă n ar fi mai bine È™i pentru ea să lăsăm guvernul să lucreze în beneficiul ei, chiar dacă într un ritm mai lent È™i mai prudent, decât s o facem noi, nepregătiÈ›i È™i neechipaÈ›i corespunzător, cum suntem. Chipul prelung al amiralului Charles se întunecă. — Sincer să fiu, spuse el, eu nu mă aÈ™tept ca AdministraÈ›ia actuală să acÈ›ioneze dacă nu se mai întâmplă È™i alte incidente. A lăsat țări ostile să i jefuiască, să i întemniÈ›eze sau să i ucidă pe cetățenii americani - unii dintre ei fiind militari - fără să încerce nimic altceva decât un simplu protest. Ce vă imaginaÈ›i că ar spune cei din Foggy Bottom (numele regiunii mlăștinoase din Washington D.C. unde sunt amplasate Departamentul de Stat È™i alte clădiri federale; dar È™i o aluzie la negura în care sunt învăluite unele decizii È™i opinii politice) dacă li s ar propune să atace iadul doar pentru a salva o fetiță? îmi pare rău, doamnă Matuchek, dar aÈ™a stau lucrurile. — Poate că aÈ™a este, interveni Falkenberg - în grabă, fiindcă expresia de pe faÈ›a lui Ginny devenise înfricoșătoare. După cum am înÈ›eles eu situaÈ›ia, ăă, inamicii sunt acum puÈ›in dezorientaÈ›i. Domnul Matuchek i a luat prin surprindere. Este evident că, ăă, Necuratul nu a vrut să le dea un ajutor direct, nici sfaturi sau informaÈ›ii. Sau consideră că nu ar fi de dorit s o facă, deoarece ar putea provoca intervenÈ›ia raiului. Aă, magii ioanini pot să facă lucruri extraordinare, fără îndoială. Dar nu sunt nici atotÈ™tiutori, nici atotputernici. Nu pot È™ti cu certitudine ce am aflat noi sau ce vom încerca să facem. Dar daÈ›i le timp, în acest univers, È™i își vor recăpăta, ăă, echilibrul, își vor consolida poziÈ›iile È™i poate că vor contraataca. Ginny rosti, de după masca de Meduză: — Indiferent de concluzia la care veÈ›i ajunge dumneavoastră, eu È™i Steve nu vom sta în expectativă. — Drace, nu! am explodat eu. Svartalf își lipi urechile de cap, mârâi cu dinÈ›ii întrezărindu i se albi printre mustăți, È™i toată blana de pe el se zbârli. — VedeÈ›i? se adresă Barney grupului. Eu îi cunosc pe oame¬nii ăștia. PuteÈ›i să i opriÈ›i doar dacă i întemniÈ›aÈ›i pe viață; dar nu sunt convins că există vreo închisoare să i oprească. Ar trebui să i ucidem. Ori facem asta, ori îi ajutăm atât cât putem! ÃŽn jurul mesei se dezlănÈ›ui larmă, mâinile începură să se agite. Janice Wenzel strigă, dominându i pe ceilalÈ›i: — Și eu am copii, Virginia! Toate privirile se îndreptară spre Ashman. Acesta roÈ™i È™i spuse: — Nu încerc să vă îmbrobodesc. Nu uitaÈ›i că toată situaÈ›ia asta m a luat pe neaÈ™teptate. Era firesc să ridic obiecÈ›iunile care îmi veneau în minte. Și nu cred că dacă i încurajăm pe părinÈ›ii Valeriei să se sinucidă asta o va ajuta prea mult pe fetiță. — Ce vrei să spui? întrebă Barney. — Oare am înÈ›eles eu greÈ™it? AveÈ›i de gând, cu adevărat, să i trimiteÈ›i pe Steven È™i Virginia - pacienÈ›ii mei - în universul in¬fernului? La chestia asta am simÈ›it că mă ia cu frig. Arsesem de nerăbdare să intru în acÈ›iune; dar acum parcă aÈ™ fi făcut o săritură È™i aÈ™ fi aterizat pe marginea prăpastiei. Inima îmi bătea nebuneș¬te. Am privit o pe Ginny. Ea încuviință. ÃŽntregul grup înregistră diferite grade de consternare. Abia dacă am mai sesizat tărăboiul ce se stârnise È™i încercările lui Barney de a l domoli. ÃŽn cele din urmă, coborî o tăcere apăsătoare. — Trebuie să mi cer scuze în faÈ›a acestui comitet, spuse Bar¬ney. Tonul lui era adânc È™i stăpânit, ca sunetul clopotului de vecernie. Problema pe care am încredinÈ›at o celor mai mulÈ›i dintre voi a fost să culegeÈ›i È™i să coroboraÈ›i informaÈ›iile disponi¬bile despre infern, având în minte o operaÈ›iune de salvare. V aÈ›i descurcat magnific. Când vi s au comunicat descoperirile lui Steve, le aÈ›i folosit, obÈ›inând un progres conceptual care ne ar putea furniza metoda dorită. Dar aÈ›i fost prea ocupaÈ›i ca să vă mai gândiÈ›i la consecinÈ›ele însărcinării primite sau ca să vă ima¬ginaÈ›i că aceasta era mai mult decât un studiu îndelungat È™i probabil ipotetic, menit să ne creeze posibilități împotriva unor viitoare necazuri de acest gen. ÃŽn acelaÈ™i timp, cei cu care am discutat aspectele politice È™i religioase nu È™tiau cât de aproape suntem de a ne întâlni cu ele în realitate. Nu am avut alternative. Dar între timp doamna Matuchek mi a solicitat o întrevedere pe ascuns. I am înfățiÈ™at situaÈ›ia, am discutat o pe îndelete È™i am pus la cale un plan de acÈ›iune. Se înclină spre Ashman: Felicitări pentru perspicacitatea dumneavoastră, doctore. Ea È™tiuse ce ne rămâne de făcut, m am gândit cu o ultimă fărâmă de luciditate, È™i, deÈ™i nimeni nu i o ceruse până în acea clipă - nici chiar eu - își alesese deja calea. O parte din mine se întrebă dacă È™i alÈ›i soÈ›i mai aveau parte de asemenea surprize. Ridică mâna. — Problema se prezintă astfel, rosti cu fermitatea militărească pe care i o È™tiam de când o cunoscusem. Un grup mic, alcătuit din experÈ›i, are È™anse de reuÈ™ită. Un grup mare, de profani, nu are nici una. Fără îndoială, ar păți o mai rău decât Armata sau echipa de la „Faustus", deoarece aceia s au retras repede. — Moartea, nebunia sau întemniÈ›area în infern, cu tot ceea ce presupune asta... murmură Ashman. Crezi că Steven te va însoÈ›i? — ÃŽl cunosc prea bine ca să încerc să l opresc, răspunse ea. Asta mă făcu să mi recapăt întrucâtva stăpânirea de sine. ÃŽmi dădeam seama că devenisem È›inta unor priviri admirative. Dar mă străduiam s o ascult pe ea. — El, eu È™i Svartalf suntem cea mai bună echipă pe care aÈ›i putea s o găsiÈ›i. Dacă cineva are vreo È™ansă să ducă treaba la bun sfârÈ™it, atunci noi suntem aceia. Voi, ceilalÈ›i, puteÈ›i să daÈ›i o mână de ajutor la pregătiri È™i la recuperarea noastră. Dacă nu reuÈ™im să ne întoarcem, veÈ›i fi păstrătorii a ceea ce s a aflat deja. Deoarece asta i o chestiune care priveÈ™te pe toată lumea. Și recunosc... că are o importanță cu mult mai mare decât fiica noastră. E È™i principalul motiv ca să ne ajutaÈ›i. Să vă asiguraÈ›i că lumea pe care o vor moÈ™teni copiii È™i nepoÈ›ii voÈ™tri va merita să existe. Căută ceva în geantă. — Drace, nu mai am È›igări. I se oferiră din mai multe părÈ›i, dar acceptă una de la mine. Timp de o clipă, ne am strâns mâinile. Ashman își privea fix degetele împletite. Pe neaÈ™teptate își îndreptă spinarea È™i spuse cu un zâmbet blând: — ÃŽn ordine, îmi cer iertare. Trebuie să recunoaÈ™teÈ›i că reacÈ›ia mea a fost firească. Dar voi alcătuiÈ›i o echipă remarcabilă. Dacă sunteÈ›i convinÈ™i că aÈ›i găsit o cale să intraÈ›i în iad È™i să vă întoarceÈ›i nevătămaÈ›i, s ar putea să aveÈ›i dreptate È™i atunci contaÈ›i pe ajutorul meu! Pot să vă întreb care i planul? Barney se relaxă puÈ›in. — PoÈ›i, răspunse el. Mai ales că trebuie să l explicăm È™i celorlalÈ›i. ÃŽÈ™i stinse trabucul È™i aprinse altul. — HaideÈ›i să vă spun simplu È™i pe scurt la ce ne am gândit, apoi experÈ›ii mă pot corecta, aducând idei conforme cu speciali¬tatea lor. Universul nostru are o geometrie spaÈ›io temporală sim¬plă, cu excepÈ›ia câtorva locuri ciudate, cum ar fi inima stelelor pitice albe. Demonii bântuie prin el nestingheriÈ›i - de fapt, ei pot face scamatorii cu distanÈ›ele È™i cronologia, trucuri care le au creat, în vremurile de demult, reputaÈ›ia de a fi niÈ™te fiinÈ›e supranatura¬le - deoarece propriul lor univers este foarte complicat È™i variabil. Cercetările moderne au descoperit cum se poate ajunge acolo, dar nu È™i cum să te deplasezi sau să È›i păstrezi minÈ›ile È™i trupul întregi. Ei bine, informaÈ›ia pe are ne a dat o Steve, È™i anume că, dacă È™tim metoda, putem ajunge acolo în orice secundă din întreg timpul infernului, a deschis o ușă sau a înlăturat o barieră. Pe neaÈ™teptate, avem la dispoziÈ›ie un fapt important, de bază, o relaÈ›ie care poate fi descrisă matematic, între universul infernului È™i cel al nostru. Doctorul Falkenberg a elaborat ecuaÈ›iile È™i a început să le rezolve, pentru diferite condiÈ›ii iniÈ›iale. Doctorul Griswold l a ajutat, sugerându ne modurile în care soluÈ›iile ar putea afecta legile fizicii; Bill Hardy a făcut acelaÈ™i lucru în ceea ce priveÈ™te chimia È™i fizica nucleară. Oh, se află cu toÈ›ii abia la început, iar concluziile lor n au fost încă supuse testărilor experimentale. Dar ne au dat posibilitatea, doctorului Nobu, ca metafizician, È™i mie, ca inginer practician, să formulăm niÈ™te vrăji. Le am terminat în această dimineață. Ele ar trebui să lanseze expediÈ›ia, să i acorde la sosirea acolo o oarecare protecÈ›ie, apoi s o aducă repede înapoi. Asta i mai mult decât a avut la dispoziÈ›ie oricine mai înainte. — Insuficient! Acum Charles avea obiecÈ›ii. Nu deÈ›ineÈ›i o descriere completă despre universul infernului - pe legea mea, nu È™tim totul nici măcar despre cosmosul nostru! - È™i nu aveÈ›i cum să prevedeÈ›i în ce moduri aberante poate să varieze acolo, de la un punct la altul, sistemul metric. — Adevărat, spuse Barney. — Deci protecÈ›ia adecvată pentru un anume punct poate fi inutilă în altă parte. — Nu È™i dacă relaÈ›ia spaÈ›iu timp poate fi descrisă matematic pe măsură ce se înaintează. Atunci vrăjile pot fi ajustate în con¬secință. — Cum? Dar asta i ceva imposibil. Nici un muritor... — Corect, interveni Ginny. O privirăm toÈ›i, cu gurile căscate. — Cheia o constituie o frază întâmplătoare pe care a auzit o Steve în cripte, continuă ea. De fapt, una asemănătoare cu remar¬ca dumitale, domnule amiral. Nici un muritor n o poate face. Dar cei mai mari geometri sunt morÈ›i. ToÈ›i cei din jurul mesei exclamarăm uluiÈ›i. XXIX După ce se refăcură simulările necesare È™i un Svartalf indignat a fost vârât înapoi în servietă, comitetul nostru părăsi fabrica pe un covor al companiei. Era aproape ora patru. Dacă umbra mea de la FBI nu mă vedea plecând spre coastă pe la cinci sau È™ase, avea să devină suspicioasă. Dar nu puteam să fac mare lucru în privinÈ›a asta. Mai întâi am aterizat la Sfântul Olaf, pentru ca pastorul Karlslund să È™i ia niÈ™te lucruri. Janice Wenzel, aÈ™ezată în spatele nostru, se aplecă spre noi È™i murmură: — Nu sunt expertă în materie, dar această invocare a sfinÈ›ilor nu È›ine mai degrabă de domeniul catolicilor decât al luteranilor? La conferință nu se pusese o asemenea întrebare. Karlslund se rezumase doar la clarificarea diferenÈ›ei dintre o rugăciune - o petiÈ›ie adresată Celui de Sus, vrăjile având atunci menirea doar să uÈ™ureze calea unui posibil răspuns - È™i necromanÈ›ie, o încer¬care de a ne impune voinÈ›a asupra spiritelor plecate dintre noi. Faptul că ultima e o practică ilegală nu reprezintă decât o conce¬sie făcută gustului public. Nu există nici o atestare demnă de încredere că ar fi fost cândva încununată de succes; avem de a face doar cu o superstiÈ›ie. — Mă îndoiesc că secta are vreo importanță, îi răspunse Ginny. Ce este sufletul? Nimeni nu È™tie. ObservaÈ›iile care dovedesc că el există sunt întemeiate, dar rămân insuficiente È™i irepetabile în condiÈ›ii controlabile. AÈ™a cum pare să fie cazul È™i pentru multe fenomene paranormale. — Ceea ce, interveni doctorul Nobu, este È™i motivul pentru care progresele practice în magia incantatorie sunt atât de rapide, o dată ce în cazul lor este de ajuns o intuiÈ›ie corectă. In contrast cu câmpurile de forță din fizică - gravitaÈ›ia, electromagnetismul si aÈ™a mai departe - câmpurile de forță din parafizică - precum similaritatea È™i ergodismul - nu sunt limitate de viteza luminii. Astfel că, în principiu, pot să transporte energie din orice punct al întregului în altul. Iată de ce o intrare temporală foarte slabă poate să dea o ieÈ™ire infinit de puternică. Din cauza acestui fapt, este cu mult mai importantă înÈ›elegerea calitativă a fenomenului decât cea cantitativă. Astfel că, după numai trei zile de la aflarea variabilității în timp a iadului, avem, într o anumită măsură, încrederea că vrăjile noastre vor funcÈ›iona... Cât despre suflet, înclin să cred că el are mai degrabă un caracter supranatural decât unul paranormal. — Eu nu, spuse Ginny. Eu l aÈ™ denumi o structurare a energiei între aceste paracâmpuri. Ia naÈ™tere din trup, dar supravieÈ›uieÈ™te acestei matrici. O dată liber, se poate miÈ™ca nestingherit printre universuri. Iar dacă, dintr un motiv oarecare, rămâne prin preajmă, lipsit de trup, nu avem atunci de a face cu o stafie? Dacă intră într un ovul proaspăt fecundat, nu se numeÈ™te asta reîncarnare? Dacă Cel de Sus îi îngăduie să se apropie de el, nu e vorba de izbăvire? Dacă, în sfârÈ™it, Gheena reprezintă pentru el o atracÈ›ie mai mare, nu putem vorbi despre osândă? — Vai de mine! exclamă Janice. Ginny râse binevoitor. Barney, care stătea pe scaunul pilotului, se întoarse către noi. — ÃŽn legătură cu întrebarea ta, care a dat naÈ™tere acestei dez¬bateri, Janice, spuse el, este adevărat că noi, luteranii, nu avem obiceiul să invocăm sfinÈ›ii. Dar nici nu negăm faptul că ei inter¬vin din când în când. Poate că un preot catolic sau un rabin neohasidic ar È™ti mai bine cum să le ceară ajutorul. Dar în acest scurt răstimp nu am găsit nici unul pe care să îndrăznesc să l cooptez; pe Jim Karlslund îl cunosc de mulÈ›i ani... Fiindcă tot vorbeam, de, ăăă, pastor... Fiecare mormăi încurcat când pastorul reveni pe covor pur¬tând în braÈ›e niÈ™te obiecte bisericeÈ™ti. Decolarăm din nou È™i ne îndreptarăm spre „Trismegistus". Razele soarelui străluceau aurii pe bine cunoscutele peluze, pâl¬curi de copaci È™i clădiri. In această perioadă de pauză dintre sesiunea de primăvară È™i cea de vară, în campus era puÈ›ină lume; peste zonă se aÈ™ternuse liniÈ™tea, vag deranjată de zumzetul ora¬șului. Mi se părea că trecuseră sute de ani de când eu È™i Ginny fuseserăm studenÈ›i acolo - un întreg ciclu al creaÈ›iei. Am privit spre ea, dar expresia de pe faÈ›a ei era indescifrabilă. Am auzit fâlfâit de aripi: un corb se învârtea în jurul nostru. O prevestire? Despre ce? Când am aterizat, viră È™i se pierdu în zare. Am intrat în clădirea È™tiinÈ›elor fizice. Coridoarele È™i scările zăceau în umbră, pline de ecouri. Alesesem această clădire pentru că, pe moment, era pustie, iar pe de altă parte pentru că Griswold avea cheile tuturor laboratoarelor È™i ale depozitelor. Karlslund ar fi preferat capela, dar acolo ar fi fost foarte probabil să ne observe cineva. De altfel, Ginny È™i Barney hotărâseră, încă de la elaborarea planului, că aspectul religios al încercării era secundar. Aveam nevoie de cineva a cărui rugă să fie dezinteresată È™i cucernică, pentru că altfel nu ne ar fi răspuns nici un sfânt. Pe de altă parte, È™tiam că aceÈ™tia răspund foarte rar, în comparaÈ›ie cu numărul mare de rugăciuni care li se adresează în fiecare zi. Cel de Sus aÈ™teaptă să ne rezolvăm singuri problemele. ÃŽnsă argumen¬tul pe care ne bazam noi - ceea ce ne dădea oarecum încredere că vom obÈ›ine un răspuns - era progresul înregistrat: calea de acces spre tărâmul Necuratului, pe care credeam c o descoperi¬sem, È™i hotărârea noastră de a folosi acea cale. ImplicaÈ›iile erau prea mari pentru ca raiul să le poată ignora... cel puÈ›in aÈ™a speram. In starea de zăpăceală nelămurită în care mă adusese stresul, m am gândit că probabil ni se va interzice să încercăm. Pentru invocare, am ales laboratorul de filozofie „Berkeley". Era o aripă nouă, mare È™i splendid înzestrată, a clădirii dărăpănate care înainte de episodul cu salamandra adăpostise departamentul lui Griswold. Aici, studenÈ›ii din ultimul an È™i absolvenÈ›ii de la È™tiinÈ›ele fizice învățau cum să aplice forÈ›ele paranormale în cercetările asupra naturii. Deci avea toate dotările pe care ni le am fi putut dori. Sala principală era imensă È™i înaltă, având doar câteva rafturi È™i mese de lucru aÈ™ezate pe lângă pereÈ›i. Lumina intra prin ferestrele gotice cu geamuri fumurii verzui. Pe tavanul albastru intens, simbolurile zodiacale înconjurau un atom Bohr, auriu. N am fi putut găsi o clădire în contrast mai puternic cu biserica din Siloam. Această sală fusese construită de oameni asemănători mie. Am simÈ›it cum o parte din echilibrul ei psihic pătrundea în mine È™i mi refăcea puterile. Griswold încuie uÈ™a. Ginny scăpă de simulări È™i l eliberă pe Svartalf. Acesta se strecură într un colÈ›, dând din coadă ca un metronom. Karlslund întinse pe o bancă o acoperitoare de altar, apoi aranjă pe ea o cruce, un clopot, un potir, pâine sfinÈ›ită È™i vin. Noi ceilalÈ›i ne puserăm pe treabă, sub conducerea lui Barney. Stabilirăm în jurul zonei un câmp de apărare È™i un deochi anti spioni. Apoi ne pregătirăm să deschidem porÈ›ile dintre universuri. AÈ™a se spune în limbajul popular, deÈ™i nu este corect. De fapt, nu există porÈ›i, ci doar metode de transmitere a influenÈ›elor dintr un univers în altul, È™i această transmitere nu depinde fun¬damental de aparate, ci de cunoaÈ™terea metodei. Obiectele pe care le foloseam - Biblia È™i Poimanderele deschise la paginile cuvenite, un menorah cu È™apte lumânări înalte, aprinse cu cremene È™i oÈ›el, o fiolă cu aer pur, un cufăr cu pământ sfinÈ›it, un corn cu apă din Iordan, o harpă pitagoreică - erau mai degrabă simbolice, neavând prea mari puteri de influenÈ›are. Vreau să accentuez acest fapt, fiindcă el nu este cunoscut atât de bine pe cât ar trebui: iată unul dintre motivele pentru care gnosticismul a avut succes. Dogmele petrine concordă cu credin¬țele necreÈ™tine cele mai importante È™i cu descoperirile È™tiinÈ›ei moderne. Nu poÈ›i să obligi raiul. El este prea măreÈ›. PoÈ›i eventual să exerciÈ›i o influență asupra lui, dar asta nu va avea nici un efect dacă Cel de Sus nu o îngăduie, la fel cum un copil care te trage de pantaloni nu poate să te abată din drum. Rugăciunea noastră constituia o accentuare a invocării pe care Dumnezeu o citise deja în inimile noastre. ÃŽntr un fel, scopul ei era să ne convingă pe noi înÈ™ine că într adevăr aveam de gând să facem ceea ce ne doream. Tot astfel vrăjile noastre erau menite să ajute orice spirit care ar fi dorit să vină aici. Acesta nu avea de fapt nevoie de sprijin. Dar important era ca noi să ne străduim. In cazul iadului, problema se pune cu totul altfel. ÃŽn termeni fizici, el are un nivel de energie mai scăzut decât universul nostru. ÃŽn termeni spirituali, Necuratul È™i lingăii săi nu au nici un interes să ne ajute la ceva, cu excepÈ›ia cazului când am vrea să ne distrugem. Nu exista nici o îndoială că puteam să intrăm forÈ›at acolo È™i să punem stăpânire pe demoni numai prin puterea ma¬giei - dacă vom dispune de suficiente puteri - È™i bineînÈ›eles că asta È™i trebuia să facem dacă doream s o salvăm pe Val. Formulele pentru invocarea ajutorului din rai nu sunt date publicității, dar nici nu sunt È›inute în secret PoÈ›i să le găseÈ™ti în cărÈ›ile potrivite. Vrăjile făcute pentru iad sunt altceva. N o să vi le descriu niciodată. Din moment ce puteÈ›i bănui că ele implică o inversiune a ritualurilor de rugăciune, recunosc că am folosit următoarele articole: un anumit paragraf din Faptele Apostolilor, un Liber Veneficarum, o torță, un recipient conÈ›inând vânt dintr un uragan, niÈ›el praf de mumie, treisprezece picături de sânge È™i o sabie. Nu jur că am spus tot adevărul despre listă. Nu ne aÈ™teptam să avem nevoie imediat de aceste lucruri, dar era încă un fel de a ne demonstra intenÈ›iile. De altfel, Ginny avea nevoie de o ocazie să le studieze È™i să È™i folosească intuiÈ›ia educată pentru a le optimiza aÈ™ezarea. Clopotul lui Karlslund ne chemă. El era pregătit. Ne aÈ™eza¬răm în faÈ›a altarului improvizat. — Mai întâi trebuie să sfinÈ›esc altarul, iar apoi să È›in o slujbă întreagă, ne anunță el. M am uitat la ceas - drace, aproape cinci - dar n am în¬drăznit să obiectez. Exprimarea sentimentului de respect era vi¬tală pentru invocarea ce urma. Ni se înmânară cărÈ›i de rugăciune È™i începurăm. Efectul asupra mea a fost curios. După cum am spus, nu cred că un set de dogme este preferabil altora sau unui agnosticism onest. In rarele ocazii când m am aflat într o biserică, am observat că înalÈ›ii preoÈ›i se străduiesc să creeze un foarte frumos spectacol È™i atâta tot. Acum, la început am vrut să i È™optesc lui Ginny: „Hei, asta i o slujbă secretă." Dar foarte repede mi a trecut cheful de glume, fiind cuprins de emoÈ›iile contradictorii pe care aceasta le genera. Din ritualul simplu se degaja pace È™i beatitudine. Bă¬nuiesc că asta i menirea religiei, o întoarcere spre Dumnezeu. Nu m am convertit, dar am avut sentimentul că ceva din El se întor¬cea către noi. — Să ne rugăm. Tatăl Nostru, carele eÈ™ti în Ceruri... La ușă se auzi un ciocănit. La început nu l am sesizat. Dar el se repetă; apoi, prin pereÈ›ii groÈ™i, se auzi o voce: — Doctore Griswold! SunteÈ›i înăuntru? Vă caută la telefon. Un domn CuÈ›it, de la FBI. Spune că i urgent. ÃŽntreruperea mă È™ocă. Starea sufletească mi se spulberă. Nă¬rile lui Ginny se dilatară È™i ea își încleÈ™tă mâinile pe carte de parcă ar fi fost o armă. Vocea lui Karlslund tremura. Griswold se duse repede la ușă È™i i se adresă îngrijitorului sau ce o fi fost cel care ne deranja: — Spune i că tocmai fac un experiment foarte delicat. Nu pot să l întrerup. Cere i numărul È™i o să l sun eu cam peste o oră. Bravo! dorea să strige o parte din mine. Restul se cufundase în gânduri negre despre îndurarea lui Dumnezeu. Facă se voia Ta... dar care i voia Ta? Nu poate să cuprindă tot ce se întâmplă pe pământ, pentru că atunci oamenii ar fi doar niÈ™te marionete într o È™aradă crudă. Dumnezeu nu vrea să ne frustreze. El n ar lăsa o fetiță să rămână în infern. Ba da, a făcut o câteodată. CitiÈ›i dosarele poliÈ›iei. Dar până la urmă moartea le a eliberat pe acele victime È™i ele au primit alinare. AÈ™a susÈ›ine biserica. Dar de unde È™tiu asta bisericile? Poate că nu există nimic decât o oarbă interacÈ›iune de forÈ›e; sau poate că iadul È™i raiul sunt identice; sau... Nu, asta i disperarea iadului, pe care ai mai întâlnit o. StăpâneÈ™te te, Matuchek. Nu te lăsa învins! Urlă „Înainte, soldaÈ›i creÈ™tini", cu glasul tău de bariton fals. Iar dacă nici asta nu merge, vom încerca altceva. ÃŽn cele din urmă, ajunserăm la slujba de binecuvântare. Apoi Karlslund spuse îngrijorat: — Nu sunt sigur că vom obÈ›ine pe loc vreun rezultat. N am ajuns la respectul cuvenit. Pe neaÈ™teptate, Hardy răspunse: — Biserica dumneavoastră pune cel mai mare accent pe cre¬dință, părinte. Dar pentru noi, catolicii, contează È™i slujba. Karlslund se îmbună. — Ei bine, atunci e n regulă. Putem să încercăm. Ce anume ajutor doriÈ›i să cerem? Barney, Ginny È™i ceilalÈ›i își aruncară priviri întrebătoare. Mi am dat seama că, în grabă, uitaseră să stabilească acest amă¬nunt. Probabil că lucrul nu li se păruse foarte important, din moment ce raiul nu gândeÈ™te atât de superficial ca noi. Cererea noastră putea fi orice părea rezonabil... posibil. Barney își drese glasul. — Aă, ideea este că un matematician de geniu continuă È™i după ce a murit să înveÈ›e, să improvizeze, să acumuleze cunoș¬tinÈ›e È™i puteri pe care nu le putem bănui. Vrem să intrăm în legătură cu un pionier al geometriei neeuclidiene. — Riemann este considerat a fi cel care a tras concluziile, spuse Falkenberg, dar el a construit pe munca altora, cum ar fi Hamilton, È™i a avut discipoli È™i succesori. Nu È™tim cât de departe a ajuns incomparabilul Gauss, din moment ce a publicat doar un fragment din gândirea sa. ÃŽn consecință, l aÈ™ prefera pe Lobacevski. El a fost primul care a demonstrat că o geometrie care neagă axioma paralelelor își poate fi suficientă sie însăși. Asta, după câte îmi amintesc, s a întâmplat în perioada dintre 1830 l840, deÈ™i istoria matematicii nu este punctul meu forte. ÃŽn acest do¬meniu, totul își are originea în observaÈ›iile lui. — Fie, hotărî Barney, având în vedere că nu È™tim dacă putem obÈ›ine ca aliat vreun suflet anume. De fapt, nu se È™tie nici dacă vom obÈ›ine ceva, adăugă printre dinÈ›i. Apoi i se adresă lui Fal¬kenberg: Dumneata È™i pastorul compuneÈ›i cuvintele, în timp ce noi facem vraja. Și asta ne luă destul timp, dar ne È›inu ocupaÈ›i, aÈ™a că nu a fost atât de înnebunitor ca slujba de după ce fuseserăm întrerupÈ›i. Făcurăm miÈ™cările, recitarăm frazele, ne canalizarăm voinÈ›ele, simÈ›irăm stresul nespus de puternic al energiilor care se acumu¬lau spre punctul culminant. Asta nu era o vrăjitorie de toate zilele, ci un lucru teribil de greu. O sumedenie de umbre apărură, parcă din neant, până când ferestrele începură să arate ca niÈ™te lămpi slabe în noapte. Flăcă¬rile celor È™apte lumânări erau deosebit de înalte, dar nu împrăș¬tiau nici o lumină. Simbolurile de pe tavan degajară o strălucire proprie, ca un rai mitic, apoi începură să se rotească. Flăcări albăstrui pâlpâiră deasupra mâinilor noastre ridicate È™i a baghetei magice a lui Ginny, iar în jurul părului său È™i al blănii lui Svartalf, care stătea pe umerii ei, pârâiră scântei albastre. Harpa cânta singură, corzile plângând împreună cu muzica sferelor. Fiind unul dintre cei È™apte care se miÈ™cau în ritmul lent al dansului bransle grave, pe o podea pe care n o vedeam din cauza întune-ricului, am auzit o voce strigând „Aleph!" È™i mult timp după aceea: „Zain". La care ne oprirăm, harpa își încetă muzica, peste noi coborî tăcerea eternă a spaÈ›iilor infinite, iar zodiacul se roti din ce în ce mai repede, până când figurile lui nu se mai distinseră, devenind o roată a timpului. Lumina care mai rămăsese era adunată doar în jurul preotului. Acesta stătea cu braÈ›ele ridicate în faÈ›a altarului. — Ascultă ne, o, Doamne, Tu Cel Ce sălășluieÈ™ti în Ceruri. Tu È™tii dorinÈ›a noastră; fă o curată, rugămu Te. In faÈ›a Ta stau acest bărbat, Steven, È™i această femeie, Vîrginia, care sunt pregă¬tiÈ›i să pustiască iadul, cât de temeinic le e îngăduit, ca să i poată înfrunta pe duÈ™manii Tăi È™i să salveze din hrubele viermelui un copil nepătat. Fără al Tău ajutor, ei n au speranță. Te implorăm pe Tine să le acorzi un călăuzitor È™i un sfătuitor prin sălbăticiile iadului. Dacă nu suntem demni de un înger, rugămu Te să i încredinÈ›ezi grijii slujitorului Tău Nikolai Ivanovici Lobacevski, sau a altcuiva priceput în aceste lucruri È™i care aici, pe pământ, s a numărat printre cei care le au descoperit. Te rugăm asta în numele Tatălui, al Fiului È™i al Sfântului Duh. Amin. Urmă iar o tăcere. Apoi crucea de pe altar străluci, devenind un moment ase¬menea soarelui, È™i auzirăm un sunet pătrunzător dar minunat; am simÈ›it o bucurie atât de mare, încât n o pot compara decât, poate, cu prima mea izbândă în dragoste. Dar lui îi urmă un alt zgomot, ca de vânt dezlănÈ›uit. Lumânările se stinseră, geamurile se înne¬griră, iar noi ne clătinarăm când podeaua se zgâlțâi. Svartalf scoase un strigăt. — Ginny! am urlat ÃŽn acelaÈ™i timp am fost cuprins de un vârtej de imagini din amintire - o biserică bizantină pe o câmpie fără margini, un drum de pământ printre două È™iruri de cocioabe È™i un călăreÈ› care venea pe el purtând o sabie la È™old, o iarnă aspră sfârÈ™ită cu dezgheÈ›, sclipiri de apă, sosirea păsărilor È™i ivirea timidă a ierbii în pădurile de fagi, un maldăr dezordonat de cărÈ›i, chipuri, chi¬puri, mâini, o femeie care era soÈ›ia mea, un fiu care murise prea tânăr, jumătate din oraÈ™ul Kazan scăldat în flăcări, anul holerei, scrisoarea de la Gottingen, iubiri, eÈ™ecuri, orbirea apropiindu se pe zi ce trece... È™i nimic din toate astea nu mi aparÈ›inea. DinÈ›ii începură să mi clănțăne violent. Vântul se potoli, lu¬minile reapărură, sentimentul prezenÈ›ei unor forÈ›e ciudate se eva¬poră. Reveniserăm, uluiÈ›i, la existenÈ›a normală. Ginny mi se aruncă în braÈ›e. — LiubimeÈ›, (Iubito...) i am spus răguÈ™it; nu, draga mea... Gospodi pomiluie (MiluieÈ™te, Doamne - n. red.)...., în timp ce caleidoscopul se învârtea în mine. Svartalf stătea pe o masă de lucru, cu spatele arcuit, cu coada încordată; nu mânios, ci cuprins de panică. Buzele, gâtul, limba i se contorsionau, purtând parcă o luptă cumplită È™i scoțând sunete de care nici o pisică nu e în stare. ÃŽncerca să vorbească. — Ce naiba s a întâmplat? urlă Barney. XXX Ginny prelua conducerea. Făcu un semn către cei mai apropiaÈ›i coechipieri. — Karlslund, Hardy, ajutaÈ›i l pe Steve, porunci ea. Doctore, consultă l! am auzit o prin haosul în care mă aflam. Prietenii mă sprijiniră. Am ajuns la un scaun, m am prăbuÈ™it pe el È™i m am străduit să respir. Dezorientarea mea nu dură mult. Amintirea unor alte È›inu¬turi, a unui alt timp, încetă să mi se tot ivească în minte. Fusese îngrozitoare deoarece era stranie È™i n o putusem controla. Am auzit în minte spokoino în acelaÈ™i timp cu potoleÈ™te te È™i mi am dat seama că au acelaÈ™i înÈ›eles. Mi a revenit curajul. M am simÈ›it gândind, plin de formalism È™i compasiune: „Vă rog să mă iertaÈ›i, domnule. Reîntruparea m a dezorientat È™i pe mine tot atât de mult. Nu m am oprit să reflectez ce diferenÈ›e vor apărea după mai bine de o sută de ani petrecuÈ›i pe tărâmuri îndepărtate. Cred că îmi vor fi de ajuns câteva minute pentru studiile preliminare care să mi dea baza informaÈ›ională necesară unui modus vivendi tolerabil pentru dumneavoastră. FiÈ›i sigur că regret orice stingheriri È™i voi încerca să le minimalizez. AÈ™ putea să adaug, cu respectul cuvenit, că, fără îndoială, informaÈ›iile pe care le voi afla despre problemele dumneavoastră personale nu vor avea nici o semnificaÈ›ie pentru cineva lipsit de trup." Lobacevski! mi am dat eu seama. „La dispoziÈ›ia dumneavoastră, domnule. Ah, da, Steven Anton Matuchek. VeÈ›i fi atât de bun să mă scuzaÈ›i pentru scurtul răstimp de care voi avea nevoie ca să mi revin?" Aceasta È™i incredibila învălmășeală a două conÈ™tiinÈ›e, care îi urmă, se desfășurau în subconÈ™tientul meu. In rest eram iarăși în formă; aproape nefiresc de în formă. L am îndepărtat pe Ashman cu un „Totu i în regulă" È™i am privit scena din faÈ›a mea. Deoarece Svartalf se afla într o stare de isterie, era periculos să te apropii de dânsul. Ginny umplu un lighean cu apă È™i l aruncă peste el. Svartalf urlă, sări jos de pe masă, se repezi într un colÈ› È™i începu să mârâie. — Bietul de tine, îl consolă ea. N am avut de ales. Apoi găsi un prosop. Vino la mama, să te usuce. Dar trebui să meargă ea la el. Se lăsă pe vine È™i începu să l È™teargă. — Ce l a apucat? întrebă Charles. Ginny ridică privirile. ÃŽn contrast cu părul roÈ™u, faÈ›a îi era foarte palidă. — Bună întrebare, amirale. Ceva s a întâmplat. L am È™ocat fizic, turnând apă peste el. Reflexele naturale de pisică au preluat controlul, iar spiritul care l a invadat È™i a pierdut dominaÈ›ia. Dar este încă acolo. Imediat ce È™i va găsi reperele psihosomatice, va încerca să preia controlul È™i să îndeplinească misiunea pentru care a venit. — Ce misiune? — Nu È™tiu. Ar fi mai bine să l legăm. M am ridicat. — Nu, aÈ™teaptă, am spus. Pot eu să aflu. ToÈ›i își îndreptară privirile spre mine. — ȘtiÈ›i, eu, ăă, l am căpătat pe Lobacevski. — Cum? protestă Karlslund. Sufletul lui în... Nu se poate! Niciodată sfinÈ›ii... L am dat la o parte, am îngenuncheat lângă Ginny, am luat între mâini capul lui Svartalf È™i i am spus: — LiniÈ™teÈ™te te. Nimeni nu vrea să È›i facă rău. Oaspetele meu crede că înÈ›elege ce s a întâmplat. Pricepi? Numele lui este Nikolai Ivanovici Lobacevski. Tu cine eÈ™ti? MuÈ™chii i se încordară, își dezveli colÈ›ii iar camera fu stră¬bătută de un miorlăit. Svartalf era pe cale să facă o nouă criză. „Domnule, dacă mi permiteÈ›i," îmi trecu prin minte. ,,Nu ne este ostil. Mi aÈ™ fi dat seama. Este dezorientat de ceea ce i s a întâmplat È™i n are la dispoziÈ›ie pentru a gândi decât un creier de pisică. Evident, nu este familiarizat cu limba dumneavoastră. Pot să încerc eu să vorbesc cu el?" Buzele mele începură să vorbească ruseÈ™te. Svartalf tresări, apoi l am simÈ›it cum se relaxează puÈ›in. Mă privea È™i mă asculta atât de atent, de parcă aÈ™ fi fost o gaură de È™oarece. Când m am oprit, clătină din cap È™i mieună. „Deci nu este nici de naÈ›ionalitatea mea. Dar se pare că a înÈ›eles intenÈ›ia noastră." „Uite ce e," m am gândit eu, „puteÈ›i înÈ›elege limba engleză folosindu vă de cunoÈ™tinÈ›ele mele. Și Svartalf o cunoaÈ™te. De ce nu reuÈ™eÈ™te... ocupantul lui Svartalf... să facă acelaÈ™i lucru?" „V am mai spus, domnule, creierul felin este inadecvat. Nu se aseamănă cu structura celui uman. Pentru a È™i păstra raÈ›iunea, sufletul oaspete trebuie să folosească fiecare celulă corticală dis¬ponibilă. Dar poate să È™i însuÈ™ească nestingherit experienÈ›ele te¬restre ale gazdei sale, mulÈ›umită imensei capacități de stocare de care dispune chiar È™i creierul unui mamifer atât de mic. ÃŽn con¬secință, vom putea folosi limbile pe care le È™tia înainte." I am răspuns: „înÈ›eleg. Nu l subestimaÈ›i pe Svartalf. Este un pur sânge dintr o veche familie de animale sacre vrăjitoreÈ™ti È™i mult mai inteligent decât oricare pisică obiÈ™nuită. Iar vrăjile care l au înconjurat toată viaÈ›a trebuie să fi avut anumite efecte." „Excelent. Sprechen sie Deutsch? (VorbiÈ›i nemÈ›eÈ™te?) — Mii ou, încuviință Svartalf cu înverÈ™unare. „Guten Tag, gnädiger Herr. Ich bin der Mathematiker Nikolai Iwanowitsch Lobatschewski, quondam Oberpfarrer zu der Kasans Universität in Russland. Je suis votre très humble serviteur, monsieur?" (Bună ziua, stimate domn. Sunt matematicianul Nikolai Ivanovici Lobacevski, profesor la Universitatea din Kasan, din Rusia. Prea plecata dumneavoastră slugă, domnule). — W r r rar r. Ghearele zgâriară podeaua. Ginny rosti, cu veneraÈ›ie È™i cu ochii holbaÈ›i: — Vrea să scrie... Svartalf, ascultă mă! Nu fi supărat. Nu È›i fie teamă. Lasă l să facă ce vrea. Nu te împotrivi, ajută l. Când se termină chestia asta, o să È›i dau mai multă friÈ™ca È™i sardele decât o să poÈ›i să mănânci. ÃŽÈ›i promit. Fii motan cuminte. ÃŽl scărpină sub bărbie. Nu mi se părea chiar tratamentul potrivit pentru un savant venit în vizită, dar merse, deoarece până la urmă Svartalf începu să toarcă. ÃŽn timp ce ea È™i Griswold făceau pregătirile, eu m am con¬centrat încercând să mă obiÈ™nuiesc cu Lobacevski. CeilalÈ›i stă¬teau în jurul meu, È™ocaÈ›i de ceea ce se întâmplase, realizând brusc că viitorul putea aduce numai lucruri necunoscute. O fracÈ›iune din mine trase cu urechea la È™uÈ™otelile lor. Charles: — Cea mai ciudată apariÈ›ie de sfinÈ›i de care am auzit vreodată! Karlslund: — Amirale, te rog! Janice: — Dar de ce? E adevărat. N ar fi trebuit să se bage în niÈ™te trupuri de parcă... de parcă ar fi demoni care le iau în posesie. Griswold: — Poate că au fost nevoiÈ›i s o facă. Am neglijat să le punem la dispoziÈ›ie masa transferabilă pentru trecerea printre intercontinuumuri. Karlslund: — Nu sunt draci! Până acum n au avut nevoie de masă trans¬ferabilă. Barney: — Ho! Ia hai să ne gândim puÈ›in la asta. Un spirit sau un gând poate să călătorească liber printre universuri. Poate că de aceea sfinÈ›ii care s au arătat au fost întotdeauna viziuni, nu cor¬puri palpabile. Karlslund: — Dar se È™tie precis că unii au fost concreÈ›i. Nobu: — Eu bănuiesc că un sfânt poate să utilizeze orice masă ca să formeze un trup. De exemplu, aerul plus câteva kilograme de praf, pentru substanÈ›ele minerale, ar putea să furnizeze atomii necesari. Nu uitaÈ›i că, din câte cunoaÈ™tem noi, el - sau ea - este un suflet din rai, adică ceva apropiat de Dumnezeu. Cum ar putea să nu primească însuÈ™iri remarcabile È™i eminență spirituală chiar de la sursa puterii È™i a creaÈ›iei? Charles: — Atunci ce i în neregulă cu ăștia? — Messieurs, spuse corpul meu, îndreptându se spre ei. Im¬plor îngăduinÈ›a dumneavoastră. ÃŽncă nu m am obiÈ™nuit pe deplin să gândesc în acest trup diferit. FaceÈ›i mi onoarea să vă amintiÈ›i că el este altul decât cel pe care l am locuit iniÈ›ial. Nici n am asimilat încă detaliile problemei care v a determinat să cereÈ›i ajutor. Și în afară de asta, fiind închis într o formă omenească, nu am posibilități mai mari decât dumneavoastră să descopăr identitatea gentlemanului din pisică. Cred că i cunosc intenÈ›iile, dar, dacă doriÈ›i, haideÈ›i să aÈ™teptăm, să aflăm mai multe înainte de a trage concluzii. — Uuf, oftă Barney. Cum te simÈ›i, Steve? — Nu prea rău, am răspuns. Din ce în ce mai bine, cu fiecare minut. Asta era de la sine înÈ›eles. Pe măsură ce făceam cunoÈ™tință cu Lobacevski, simÈ›eam coexistând alături de gândurile È™i emoÈ›ii¬le mele pe acelea ale unei fiinÈ›e a cărei bunătate È™i înÈ›elepciune erau de neimaginat. Desigur, eu nu mă puteam bucura nici de viaÈ›a sa de apoi, nici de sfinÈ›enia sa. Creierul meu de muritor È™i sufletul de păcătos nu se puteau ridica la aÈ™a ceva. ÃŽn cel mai bun caz simÈ›eam undeva, la marginea percepÈ›iei, o pace È™i o bucurie care nu erau statice, ci păreau o aventură excitantă È™i eternă. TotuÈ™i, puteam să savurez prezenÈ›a lui Lobacevski omul. GândiÈ›i vă la cel mai bun È™i mai vechi prieten al vostru È™i veÈ›i avea o idee vagă despre această senzaÈ›ie. — Cred că noi suntem gata, spuse Ginny. Ea È™i Griswold puseseră pe o bancă o planÈ™etă de spiritism, aranjamentul cel mai potrivit pentru o lăbuță de pisică. Apoi Ginny se aÈ™eză pe marginea băncii, balansându È™i picioarele, a căror formă o observă È™i asociatul meu, deÈ™i el se mărgini să elaboreze la mine în minte ecuaÈ›iile care le descriau. Svartalf se aÈ™eză în faÈ›a planÈ™etei, iar eu m am sprijinit în coate de partea opusă, gata să i pun întrebări. Acul indicator se miÈ™ca într o tăcere tulburată doar de respi¬raÈ›ia noastră. Era conectat simpatetic la o cretă aflată sub influ¬enÈ›a unui farmec pentru cozile de mătură È™i care desena pe o tablă litere mari ca să le poată vedea fiecare. Ich bin janos bolyai von ungarn. (Sunt Jânos Bolyai, din Ungaria). — Bolyai! se minună Falkenberg. Dumnezeule, am uitat de el! Nu i de mirare că... dar cum... — Enchante, Monsieur, spuse Lobacevski, cu o plecăciune. Dies ist fur mich eine grosse Ehre. Ihrer Werke sind eine Inspiration fur alles? (ÃŽncântat, domnule! E o mare cinste pentru mine. Lucrările dumneavoastră sunt un izvor de inspiraÈ›ie pentru toÈ›i). Și vorbea serios. Nici Bolyai È™i nici Svartalf nu doreau să fie mai prejos în curtoazie. Se ridicară pe picioarele din spate, făcură o reverență cu o lăbuță dusă la inimă, urmată de un salut milităresc, apoi prinseră iarăși acul indicator È™i se dezlănÈ›uiră într o serie de complimente franÈ›uzeÈ™ti înflorate. — Oricum, cine i ăsta? È™opti Charles, în spatele meu. — Nu... nu È™tiu biografia lui, răspunse Falkenberg. Dar, din câte mi amintesc, el a fost luceafărul noii geometrii. — O să verific la bibliotecă, se oferi Griswold. Se pare că aceste politeÈ›uri vor mai dura. — PoÈ›i să i grăbeÈ™ti puÈ›in? îmi È™opti Ginny la ureche. Noi doi am întârziat deja foarte mult. Iar acel telefon poate să aducă necazuri. Am transmis rugămintea ei lui Lobacevski, care i o prezentă lui Bolyai, care scrise — Aber naturlich. (Dar fireÈ™te). Și ne dădu - foarte pe larg - asigurările sale că, fiind ofiÈ›er imperial, învățase cum să acÈ›ioneze cu hotărârea care i È™ade bine unui soldat atunci când nevoia o cere; aÈ™a cum se prezenta acum situaÈ›ia, în special când două tinere domniÈ›e fermecătoare, aflate la ananghie, se bazau pe onoarea lui; onoare pe care el È™i o va menÈ›ine fără să clipească pe orice câmp de bătălie, aÈ™a cum ne asigura că făcuse È™i în timpul vieÈ›ii... Nu am de gând să ironizez un om de geniu. Aflându se printre noi, el încerca să gândească È™i să simtă prin creierul, nervii È™i glandele unui motan. Acestea îi amplificau slăbiciunile omeneÈ™ti È™i făceau aproape imposibilă exprimarea intelectului È™i a spiritului său cavaleresc, despre care am aflat pe larg din notele biografice găsite de Griswold în enciclopedii È™i în tratate de istoria matematicii; le citirăm în timp ce Bolyai se străduia să comunice cât mai galant cu Lobacevski. Jà nos Bolyai s a născut în Ungaria, în anul 1802. Þara sa era pe atunci doar o provincie a Imperiului Habsburgic. Tatăl lui, un matematician cunoscut, prieten apropiat al lui Gauss, îl învățase, înainte ca el să fi împlinit treisprezece ani, calculul diferenÈ›ial È™i mecanica analitică, iar la cincisprezece îl înscrisese la Colegiul Regal de Inginerie din Viena. La douăzeci de ani, Bolyai deveni ofiÈ›er inginer, bine cunoscut È™i ca violonist È™i ca spadasin pericu¬los de înfruntat într un duel. ÃŽn 1823 îi trimise tatălui său un rezumat al lucrării ȘtiinÈ›a absolută a spaÈ›iului. ÃŽn timp ce Gauss își anticipa, în mare È™i pe plan filozofic, câteva dintre propriile idei - necunoscute la acea dată de Bolyai - tânărul ungur trata în lucrarea aceea, pentru întâia oară foarte riguros, geometria neeuclidiană, elaborând o primă dovadă certă că spaÈ›iul nu tre¬buie să se supună logic axiomelor de genul celei despre liniile paralele. Din nefericire, lucrarea în cauză nu a fost publicată până în 1833, È™i chiar È™i atunci a apărut doar ca anexă la un tratat în două volume al tatălui său. Scris în latină, acesta din urmă purta pomposul titlu: Tentatem juventutem studiosam in dementa matheseos purae introducendi. (ÃŽncercare de introducere a tinerilor studioÈ™i în elementele matematicilor pure). ÃŽntre timp, Lobacevski anunÈ›ase È™i el rezultate similare. Bolyai rămase necunoscut Faptul păru să l descurajeze. Se stabili alături de tatăl său, care preda la Colegiul Reformat din Târgu MureÈ™, È™i a murit acolo, în 1860. ÃŽn timpul vieÈ›ii, a fost martor la exacerbarea naÈ›ionalismului ungar, la rebeliunea lui Kossuth din 1848, la eÈ™ecul acesteia È™i la opresiunea reacÈ›ionară care urmă; dar artico¬lele sale nu spun nimic despre opiniile sau acÈ›iunile lui pe plan politic. A apucat sfârÈ™itul legii marÈ›iale din 1867 È™i liberalizarea crescândă care a urmat; deÈ™i È›ara sa nu obÈ›inu pe deplin statutul de naÈ›iune independentă, sub dubla monarhie, decât la È™apte ani după moartea lui. M am întrebat dacă stafia lui rătăcise pe pă¬mânt, în aÈ™teptarea acelui moment, înainte de a porni spre uni¬versuri mai largi. Despre Lobacevski aflarăm mai multe. Se născuse în 1793, în Nijni Novgorod. Mama sa rămase văduvă când el avea È™apte ani. Se mutară la Kazan; copiii crescură într o sărăcie orgolioasă, dar adesea deznădăjduită. Când avea opt ani, Nikolai obÈ›inu o bursă la gimnaziu. Intră la Universitatea din localitate la paispre¬zece ani È™i È™i luă diploma la optsprezece, la douăzeci È™i unu de ani fu numit asistent, apoi, la douăzeci È™i trei, profesor plin. Imediat după aceea i se dădură în subordine biblioteca È™i muzeul. O însărcinare foarte dificilă - amândouă instituÈ›iile fuseseră ne¬glijate, se aflau în dezordine, iar fondurile alocate erau atât de mici, încât trebui să facă de unul singur aproape toată munca de salahor - dar de a lungul anilor, amândouă deveniră o mândrie a Rusiei. ÃŽn plus, în timpul domniei È›arului Alexandru, lui Loba¬cevski i se ceru să întocmească dosare despre studenÈ›ii agitatori. El se pricepu să i satisfacă pe guvernanÈ›i fără să devină un infor¬mator; studenÈ›ii îl adorau. ÃŽn 1827 ajunse rector, conducător al Universității. ReuÈ™i s o reconstruiască sub toate aspectele, inclusiv în sensul strict al cuvântului, studiind arhitectura ca să poată proiecta chiar el struc¬turile. ÃŽn 1830, când se dezlănÈ›ui holera, izbuti să protejeze co¬munitatea academică, înregistrând doar o mortalitate foarte mică, prin impunerea unor reguli de igienă opuse măsurilor medievale care se aplicau în tot restul Kazanului. Altădată, un incendiu devastă jumătate din oraÈ™. Cea mai nouă clădire, Observatorul, fu mistuită de flăcări. Dar el reuÈ™i să salveze instrumentele È™i cărÈ›ile, iar doi ani mai târziu reconstrui ce se distrusese. ÃŽncepuse să È›ină prelegeri despre geometria neeuclidiană încă din 1826. Ar fi putut o face È™i în Kansas la fel de bine ca È™i în Kazan. VeÈ™tile despre aceste prelegeri se răspândiră în vestul Europei cu o încetineală care ar fi adus în pragul disperării un om mai puÈ›in răbdător È™i modest. In cele din urmă însă au ajuns acolo. Când Gauss află despre ele, fu atât de impresionat încât, în 1842, susÈ›inu cu tărie alegerea lui Lobacevski ca membru al Societății Regale din Gottingen. Poate că acesta a fost motivul - xenofobie sau simplă gelozie înveninată - care a determinat regimul È›arist să l demită, în 1846, din fruntea universității. I au îngăduit să È™i men¬țină catedra, dar nimic mai mult. Cu inima rănită, el s a refugiat în studiul matematicii. Vederea a început să i slăbească. Fiul său a murit. El a studiat mai departe, dictând Pangeometria, care i a încununat întreaga viață. ÃŽn 1856, la scurt timp după ce a terminat cartea, acea viață a luat sfârÈ™it. BineînÈ›eles că era un sfânt! „Nu, Steven Pavlovici, n ar trebui să mă ridici pe un piedes¬tal. M am poticnit È™i am păcătuit mai mult decât oricare altul, sunt sigur de asta. Dar milostenia lui Dumnezeu nu are margini. Fusesem... e aici ceva cu neputință de explicat. Hai să spunem că mi s a îngăduit să progresez." Tabla se umpluse. Janice o È™terse cu buretele, iar creta scârțâi mai departe. Pentru cei care È™tiau franceza - aleasă de rus È™i de ungur deoarece e mai elegantă decât germana - deveni din ce în ce mai limpede ce se întâmplase. Dar numai eu beneficiam de nivelul de înÈ›elegere al lui Lobacevski, pe care mă străduiam să l exprim cât mai adecvat în engleză. Timpul se scurgea în defa¬voarea noastră. „Într adevăr," îmi răspunse Lobacevski. „DeÈ™i găsesc ma¬nierele contemporane cam bruÈ™te (pardonnez moi, je vous en prie), graba a devenit necesară, deoarece È™i eu cred că ora este târzie, iar pericolul - îngrozitor." ÃŽn consecință, după ce am primit È™i răspunsul la ultima întrebare, i am adunat pe toÈ›i lângă mine. Cu excepÈ›ia lui Ginny, superbă indiferent de împrejurări, È™i a lui Svartalf, care stătea la picioarele ei având în priviri un suflet omenesc, ceilalÈ›i nu arătau prea grozav: erau obosiÈ›i, transpiraÈ›i, tracasaÈ›i, cu gulerele des¬cheiate, cu părul ciufulit; È™i aproape toÈ›i È›ineau între degete câte o È›igară. ÃŽnfățiÈ™area mea era, probabil, È™i mai jalnică, aÈ™a cum stăteam acolo, cocoÈ›at pe o bancă. Vocea îmi era aspră, iar la unul dintre obraji căpătasem un tic. Faptul că trupul îmi fusese ocupat de un spirit binecuvântat nu mă ajuta prea mult, speriat È™i imper¬fect cum eram. — Lucrurile sunt pe drumul cel bun, am spus. Am făcut o greÈ™eală. Dumnezeu nu dă personal ordine îngerilor È™i sfinÈ›ilor Săi, cel puÈ›in nu de dragul nostru. După cum È›i ai rostit invocaÈ›ia, se pare că ai înÈ›eles acest lucru, părinte. Dar, conÈ™tient sau nu, noi ceilalÈ›i am presupus că am fi mult mai importanÈ›i decât suntem în realitate. Lobacevski mă corectă: „Nu, fiecare este important în faÈ›a Lui. Dar trebuie să existe libertate, chiar È™i pentru ce i rău. Și, în plus, mai există considerente de... ei bine, bănuiesc că nu e potrivit termenul de Realpolitik. Nu È™tiu dacă are vreun sinonim terestru. ÃŽn termeni simpli, nici Dumnezeu, nici Necuratul nu vor să provoace un Armageddon timpuriu. De două mii de ani au evitat fiecare incursiunile în teritoriul celuilalt, rai sau infern. Nu se doreÈ™te schimbarea acestei politici." TotuÈ™i, am continuat, rugăciunea noastră a fost auzită. Lobacevski este un sfânt cu drepturi depline. N a rezistat să nu vină aici È™i nu i s a interzis acest lucru. Dar nu i este îngăduit să ne ajute în iad. Dacă merge cu noi, trebuie să joace numai rolul unui simplu observator, înăuntrul unei forme muritoare. ÃŽi pare rău, dar asta e situaÈ›ia. Dacă vom fi întemniÈ›aÈ›i acolo, el nu ne poate ajuta sufletele să scape. Fiecare spirit trebuie să È™i croiască singur drumul spre... Dar nu contează. Rezultatul a fost intrarea lui în acest continuum, avându mă pe mine drept È›intă. Cu Bolyai, situaÈ›ia este alta. Și el ne a auzit ruga, care era destul de vagă încât să se fi putut foarte bine referi la dânsul. Dar el nu a atins rangul sfinÈ›eniei. Spune că a fost în Purgatoriu. MulÈ›i dintre noi cred că aceasta este o stare în care nu îndeplineÈ™ti condiÈ›iile necesare pentru a L cunoaÈ™te direct pe Dumnezeu, dar de la care poÈ›i să evoluezi. ÃŽn orice caz, chiar dacă nu se afla în rai, nu era un damnat. ÃŽn consecință, asupra lui nu acÈ›ionează vreo interdicÈ›ie de a lua parte activă la luptă. Are astfel prilejul să facă o faptă bună. A evaluat conÈ›inutul rugii noastre, chiar È™i amănuntele pe care nu le am rostit, È™i m a ales tot pe mine. Lobacevski, care este mult mai puternic, în virtutea sanctității lui, È™i care nu cunoÈ™tea intenÈ›iile celuilalt, a ajuns cu o frântură de secundă mai înainte. M am întrerupt ca să cerÈ™esc o È›igară. Ce mi doream cu adevărat era un galon de cidru tare. ÃŽmi simÈ›eam gâtul parcă pârjolit de arÈ™iÈ›a verii. — Evident, aceste cazuri sunt guvernate de anumite legi, am continuat. Nu mă întrebaÈ›i de ce, sunt sigur că, dacă le am cu¬noaÈ™te, motivele ni s ar părea întemeiate; bănuiesc că, în parte, au È™i scopul de a i proteja pe muritori de È™ocuri inutile È™i de stres. Doar o singură identitate în plus i se îngăduie fiecărui client. Bolyai nu are înzestrările unui sfânt, ca să creeze, din ceea ce ar fi avut la îndemână, un corp real temporar, aÈ™a cum aÈ›i sugerat dumneavoastră mai înainte, doctore Nobu. De fapt, chiar dacă i am fi pregătit materialul necesar pentru aÈ™a ceva, n ar fi fost în stare să l folosească. Nu se poate manifesta decât într un corp viu. Altă regulă: sufletul care s a întors în lumea noastră nu poate să treacă dintr o persoană în alta. Trebuie să stea unde se află până când rezolvăm problema. Bolyai a trebuit să ia foarte repe¬de o decizie. Eu aveam deja un ocupant. Bunele sale maniere nu îi îngăduiau să... ăă... să intre într o femeie. N ar fi putut să ne fie de mare ajutor nici dacă intra într unui dintre cei care nu vor veni cu noi. DeÈ™i rugăciunea noastră nu a specificat acest lucru, el a înÈ›eles, din niÈ™te subtilități de exprimare, că expediÈ›ia va avea un al treilea membru, care era de gen masculin. S a repezit într acolo. ÃŽntotdeauna a avut un caracter impulsiv. A descoperit prea târziu că aterizase în Svartalf. Umerii imenÈ™i ai lui Barney se pleoÈ™tiră. — Deci, proiectul nostru a eÈ™uat? — Nu. Având la dispoziÈ›ie ajutorul vrăjitoresc al lui Ginny - care să sporească posibilitățile creierului său de felină - Bolyai crede că va putea opera. Și a petrecut o mare parte a vieÈ›ii de apoi studiind geometria infinitului È™i explorând planuri ale existenÈ›ei care i se par prea spectrale ca să amintească acum de ele. Dar adoră ideea unei incursiuni în iad. — Atunci a mers! strigă Ginny. Urrraa! — Până acum, da. Hotărârea mea era neschimbată, dar entuziasmul îmi scăzu¬se. Avertismentul lui Lobacevski mă înnegura: „Presimt o criză. Necuratul nu È™i poate permite să vă lase să izbândiÈ›i. Va trimite împotriva voastră cele mai puternice È™i sub¬tile forÈ›e." — Vai! exclamă Karlslund. Vai, vai. Ginny își întrerupse dansul războinic când eu am spus: — Doctore Griswold, poate că ar fi mai bine să daÈ›i telefonul acela. MicuÈ›ul savant încuviință. — O să sun din biroul meu. Putem să montăm aici o extensie, cu recepÈ›ie audiovizuală. Eram mult prea buimăciÈ›i ca să ne mai pese câtuÈ™i de puÈ›in de ilegalitatea acestei fapte, deÈ™i eu cred că ea era permisă, din moment ce, de fapt, nu spionam. Trebui să aÈ™teptăm câteva minute. Am È›inut o pe Ginny aproape. CeilalÈ›i se agitau fără È›intă ori se aÈ™ezaseră, epuizaÈ›i. Doar Bolyai era vesel. ÃŽl folosi pe Svartalf ca să studieze cu mare curiozitate laboratorul. Știa mai multă matematică decât ar putea să acumuleze simplii muritori de acum È™i până la sfârÈ™itul lumii; dar îl interesa să vadă cum evoluasem noi. Căzu în extaz când Janice îi oferi un exemplar din National Geographic. Telefonul se animă. Văzurăm È™i noi acelaÈ™i lucru cu Gris¬wold. Am inspirat adânc. ÃŽntr adevăr, era CuÈ›it Sclipitor. — ÃŽmi pare rău că v am făcut să aÈ™teptaÈ›i, spuse profesorul. Mi a fost imposibil să vă sun mai devreme. Cu ce pot să vă ajut? FBI istul se identifică arătându È™i legitimaÈ›ia. — ÃŽncerc să iau legătura cu domnul È™i doamna Matuchek. ÃŽi cunoaÈ™teÈ›i, nu i aÈ™a? — Ei bine, da... ÃŽnsă nu i am văzut în ultimul timp... Griswold era un mincinos grozav de stângaci. CuÈ›it Sclipitor abordă o expresie dură. — Domnule, vă rog ascultaÈ›i mă cu atenÈ›ie. In după amiaza asta m am întors dintr o călătorie la Washington, pe care am făcut o din pricina lor. Problema în care sunt implicaÈ›i este extrem de importantă. Am luat legătura cu subordonaÈ›ii mei. Doamna Matuchek a dispărut. SoÈ›ul ei È™i a petrecut mult timp într o cameră asigurată împotriva spionilor, luând parte la o conferință. Nu a fost văzut părăsind fabrica la sfârÈ™itul programului de lucru. Am trimis un om să întrebe de el, È™i acesta nu l a putut găsi. Oamenii noÈ™tri au făcut fotografii ale celor care intrau în fabrică. Unul dintre lucrătorii de la laborator v a recunoscut printre cei care au luat parte la conferință. SunteÈ›i sigur că familia Matuchek nu se află cu dumneavoastră? — D da. Da. Ce doriÈ›i de la ei? VreÈ›i să le aduceÈ›i vreo acuzaÈ›ie? — Nu, în afară de cazul că nu se comportă corect. Am un ordin special care le interzice unele acÈ›iuni. Oricine îi instigă la aÈ™a ceva este pasibil de arestare. Griswold se îmbățoșă. ReuÈ™i să È™i depășească timiditatea È™i replică, indignat: — Sincer, domnule, sunt jignit de ceea ce vreÈ›i să sugeraÈ›i. Și în orice caz, ordonanÈ›a trebuie să fie înmânată ca să aibă valabi¬litate. Până atunci, nu au nici o obligaÈ›ie s o respecte. Nici ei, nici asociaÈ›ii lor. — Adevărat. Vă deranjează dacă vin la dumneavoastră? S ar putea ca ei să fie acolo... fără È™tiinÈ›a dumneavoastră. — Da, domnule, mă deranjează. Nu puteÈ›i veni. — FiÈ›i rezonabil, doctore Griswold. Printre altele, noi vrem să i protejăm de ei înÈ™iÈ™i. — Această atitudine este unul dintre motivele majore pentru care nu mi place AdministraÈ›ia actuală. La revedere, domnule. — Oh, nu închideÈ›i. CuÈ›it Sclipitor își păstrase tonul calm, dar nimeni n ar fi putut interpreta greÈ™it expresia de pe chipul lui. — Dumneavoastră nu sunteÈ›i proprietarul clădirii în care vă aflaÈ›i. — Dar se află sub responsabilitatea mea. „Trismegistus" este o fundaÈ›ie particulară. Eu am aici autoritate discreÈ›ionară È™i in¬terzic accesul... acoliÈ›ilor dumneavoastră. — Nu È™i când vor veni cu un mandat de percheziÈ›ie, profesore. — Atunci vă sugerez să obÈ›ineÈ›i unul. Griswold întrerupse vraja. ÃŽn laborator, ne privirăm unul pe altul. — Cât timp avem la dispoziÈ›ie? am întrebat. Barney ridică din umeri. — Mai puÈ›in de treizeci de minute. FBI ul are posibilități nebănuite. — Putem să ieÈ™im de aici? îl întrebă È™i Ginny. — N aÈ™ încerca. Probabil că zona a început să fie supra¬vegheată încă înainte de telefonul lui CuÈ›it Sclipitor. Presupun că el s a abÈ›inut de la o acÈ›iune directă, fiindcă pur È™i simplu habar n are ce facem noi, È™i a primit ordinul să acÈ›ioneze cu mare precauÈ›ie. Ginny își îndreptă spatele: — Okay. Atunci ne ducem în infern. ColÈ›urile gurii i se ridi¬cară puÈ›in. Mergem direct în iad. N o să murim. Doar o să mergem acolo. Nu strângeÈ›i două sute de dolari. — Ce? Barney icni ca È™i cum ar fi fost lovit în plex. Nu! EÈ™ti nebună - federalii au dreptate să creadă asta. Fără pregătiri, fără echipament adecvat... — Cu ce se găseÈ™te aici, putem să improvizăm o mulÈ›ime de lucruri, spuse Ginny. Bolyai ne va sfătui; tot aÈ™a È™i Lobacevski, până când vom pleca. Vom câștiga având avantajul surprizei. ForÈ›ele demonice nu vor mai avea timpul necesar să se organi¬zeze împotriva atacului nostru. O dată ieÈ™iÈ›i de sub jurisdicÈ›ia americană, mai are CuÈ›it Sclipitor dreptul legal să ne cheme înapoi? Și nici nu vă poate împiedica să menÈ›ineÈ›i cordonul nostru de siguranță. Asta ar fi o crimă. De altfel, bănuiesc că el e de partea noastră, È™i nu l prea încântă ceea ce trebuie să facă. S ar putea să vă ofere ajutorul. Se duse la Barney, îi luă o mână între mâinile ei È™i l privi în ochii împietriÈ›i. — Nu ne părăsi, prietene, îl imploră. Avem nevoie de ajutorul tău. Mă durea să văd chinul prin care trecea prietenul meu. Dar porni pe dată să dea ordine. Echipa noastră își începu treaba. Griswold intră în sală. — AÈ›i... Oh. Nu puteÈ›i să plecaÈ›i acum. — Nu putem să nu plecăm, am spus eu. — Dar n aÈ›i... n aÈ›i luat cina! VeÈ›i fi slăbiÈ›i È™i... Of, È™tiu că nu vă pot opri. ÃŽn laboratorul de cercetări avem un frigider plin, pentru cazurile când se lucrează până târziu. Să văd ce găsesc. Deci aÈ™a plecarăm să luăm cu asalt fortăreaÈ›a infernului: Ginny cu geanta de umăr a lui Janice, iar eu cu imensa jachetă a lui Barney (cu mânecile suflecate), cu buzunarele umflate cu sandviÈ™uri cu unt de arahide, cutii cu scrumbii afumate pentru Svartalf Bolyai È™i patru cutii cu bere. XXXI Aveam ceva echipament, în special trusa lui Ginny. Luasem cu noi È™i principalul certificat de naÈ™tere al Valeriei, pe care ni l adusese Ashman. Cel mai important motiv pentru care îl recrutasem pe Ashman fusese faptul că ne putea da sfaturi preÈ›ioase în legătură cu folosirea certificatului. Ginny îl pusese pentru moment în propria ei poÈ™etă, prinsă cu o clamă în talie... Nimeni, inclusiv geometrii noÈ™tri, nu È™tia cu exactitate ce va merge È™i ce nu va merge în iad în materie de vrăji. Lobacevski putu să ne spună doar că simbolurile religioase cele mai impor¬tante nu vor avea acolo puterea pe care o au aici. VirtuÈ›ile lor provin din orientarea către ceruri, iar caracteristica fundamentală a iadului este că acolo nu sălășluieÈ™te iubirea. TotuÈ™i puteam să folosim câte ceva de la păgânism. Unele caracteristici ale acestuia, precum onoarea È™i justiÈ›ia, nu aveau nici o însemnătate acolo unde ne duceam, dar altele, ca puterea È™i ispășirea, da; deÈ™i trecuseră secole de când acei zei păgâni nu mai aveau credincioÈ™i, mana nu dispăruse cu totul din simbolurile lor. Ginny obiÈ™nuia să poarte o insignă cu bufniță, care arăta că e vrăjitoare autorizată. Griswold găsi o plăcuță miniaturală de jad aztecă, gravată cu un È™arpe cu pene care rânjea grotesc, È™i care putea fi ataÈ™ată la lanterna Polaroid de sub cămaÈ™a mea. PuÈ›in jenat de privirile pastorului Karlslund, Barney scoase un pandan¬tiv cu un ciocan argintiu, copie a unui simbol viking. AparÈ›inea soÈ›iei sale, însă de când începuseră necazurile îl purta el drept talisman. Acum puse lanÈ›ul la gâtul lui Svartalf. N avea sens să luăm cu noi arme de foc. Eu È™i Ginny suntem tintaÈ™i destul de buni în spaÈ›iul euclidian al acestui univers. Dar când traiectoria trece prin distorsiuni de neprevăzut, care afectea¬ză până È™i gravitaÈ›ia, atunci mai bine o laÈ™i baltă. Am luat însă niÈ™te săbii. A ei era o lamă Solingen, modernă, utilizată în ceremoniile rituale, dar foarte bine ascuÈ›ită. A mea era mai grea È™i mai veche, È™i o luasem pentru potenÈ›ialul ei magic, rămas de pe vremea când fusese întrebuinÈ›ată drept hanger, È™i l însoÈ›ise pe Decatur în călătoriile sale. Aerul ar fi putut constitui o problemă. Era notorie poluarea din infern. ÃŽn depozit existau aparate de respirat pentru investi¬gaÈ›ii subacvatice. Atunci când ai de a face cu ondine, È™i alte asemenea creaturi amăgitoare, trebuie să mergi însoÈ›it de un magician sau o vrăjitoare, iar animalul sacru s ar putea să nu fie un animal marin, în afară de cazul în care ai norocul să dai peste unul dintre puÈ›inii specialiÈ™ti în domeniu. Prin urmare, existau È™i tuburi mici de oxigen È™i măști ajustabile, pentru o mare varietate de animale. Am găsit un set potrivit pentru Svartalf, iar eu mi am mai pus în spate încă unul, de dimensiuni mici - dacă va fi nevoie pentru Val. Cu asta, lista fu completă. Dacă am fi avut timp, poate că ne am fi echipat mai bine. Am fi putut călători pe un dragon, nu pe două cozi de mătură, È™i am fi luat cu noi încă o fiară aptă să care câteva tone de material necesar pentru orice situaÈ›ie luată în calcul de o echipă de analiÈ™ti strategici. TotuÈ™i, armata, care folosise această metodă, dăduse greÈ™. Noi dispuneam de cunoș¬tinÈ›e inedite È™i de o călăuză unică. Probabil că acestea aveau să ne fie utile. ÃŽn timp ce câțiva membri ai grupului ne ajutau să ne echi¬păm, Barney È™i Nobu făceau ultimele pregătiri pentru trimiterea noastră în iad. Sau aproape ultimele. Chiar înainte de plecare i am rugat să mai facă încă ceva, cât de repede puteau. ÃŽn centrul Nexus ului desenat pe podea, a cărui formă n o să v o dezvălui, aÈ™ezaseră un pentagon regulat restrictiv, delimitat de lumânări sfinÈ›ite. Deasupra atârna, prin intermediul unui lanÈ› È™i al unui scripete, un clopot imens, gata să fie coborât. Acesta era pregătit drept masă de schimb pentru orice putea veni din universul infernului; ceva viu, gazos sau aducător de altfel de necazuri. — După ce vom pleca, am spus, mai puneÈ›i aici câteva sute de kilograme de material, dacă zona nu este prea periculoasă ca să intraÈ›i în ea. — Ce? zise Barney uimit Dar asta i ar îngădui oricui - unui urmăritor - să facă fără nici o dificultate tranziÈ›ia încoace. — Dacă va ajunge aici, n o să poată să părăsească diagrama, i am amintit. Noi însă vom putea, È™i o vom face foarte repede. PregăteÈ™te niÈ™te vrăji care să nu l lase să se întoarcă acasă. Pro¬blema este că nu È™tiu ce vom găsi. Poate fi un lucru, ăă, cu valoare È™tiinÈ›ifică, iar omenirea are nevoie de mai multe date despre iad. Sau poate că nu vom aduce nimic. Dar să nu exclu¬dem din capul locului această posibilitate. — Okay. GândeÈ™ti foarte logic pentru un zăpăcit. Barney își È™terse ochii. Drace, cred că sunt alergic la ceva de pe aici. Nu numai Janice plânse când ne luarăm la revedere. Iar în mine am simÈ›it un gând grav: „Nu mai pot face nimic pentru voi, Steven Pavlovici, Virginia Williamovna, Janos Farkasovici, È™i nici pentru motan, care cu siguranță are un suflet propriu. Acum trebuie să devin un simplu observator È™i să înregistrez totul doar de dragul curiozi¬tății mele. Nu vă voi împovăra cu suferinÈ›a pe care mi o provoa¬că acest lucru. Nu veÈ›i mai fi conÈ™tienÈ›i de prezenÈ›a mea. Fie să călătoriÈ›i cu binecuvântarea Domnului." L am simÈ›it îndepărtându se de partea conÈ™tientă a minÈ›ii mele, ca un vis care dispare atunci când te trezeÈ™ti È™i încerci să È›i l aduci aminte. Foarte repede deveni doar ceva frumos ce mi se întâmplase timp de câteva ore. Dar nu, nu pe deplin. Bănuiesc că liniÈ™tea pe care mi am păstrat o în continuare s a datorat prezenÈ›ei sale insesizabile. Nu putea să mă ajute altfel, fiind ceea ce era. Ridicându ne măturile, am intrat, de mână cu Ginny, în Nexus. Svartalf mergea în faÈ›a noastră. In mijlocul figurii, înainte să ne punem măștile, ne sărutarăm. Prietenii noÈ™tri rostiră vraja. Sala se întunecă din nou. Energiile se adunară. Tunetele È™i cutremurul începură să bubuie. Mi am luat camarazii în braÈ›e, ca să nu fim despărÈ›iÈ›i. Prin larma din ce în ce mai puternică mi am auzit vrăjitoarea citind pergamentul pe care se afla numele Victrix È™i rugându se să fim îndreptaÈ›i spre ea prin spaÈ›iu timpul diabolic. Sala, lumea, stelele È™i universurile începură să se rotească în jurul ochiului de furtună în care ne aflam. Se rotiră din ce în ce mai repede, până când deveniră o ceață, ca o elice la viteză maximă. Se auzea doar un vuiet, ca de valuri imense. Eram traÈ™i în maelstrom. Ultima imagine a lumii se micÈ™ora cu o viteză cumplită; iar când ajunserăm în infinit, pieri cu desăvârÈ™ire. Apoi veniră asupra noastră asemenea zvârcoliri È™i orori, încât nimic, cu excepÈ›ia Valeriei Victrix, nu ne ar fi putut determina să le străbatem. XXXII Probabil ca am leÈ™inat, pentru un minut sau un mileniu. Până la urmă, am devenit brusc conÈ™tient că trecerea se terminase È™i ajunsesem la destinaÈ›ie. Oriunde s ar fi aflat aceasta. Am strâns o pe Ginny în braÈ›e. Ne cercetarăm unul pe altul, cu mâini tremurătoare, È™i nu găsirăm nici o rană. Și Svartalf era sănătos. Nu insistă să i se acorde atenÈ›ie, aÈ™a cum făcea de obicei. Bolyai îl pusese să meargă în cercuri din ce în ce mai largi, cercetând împrejurimile. Mi am scos foarte precaut masca, testând aerul. Era extrem de rece È™i agitat de un vânt care te pătrundea până la oase, dar părea curat - de fapt, steril. Sterilitate. Asta sugera acel loc. Cerul era de un negru absolut È™i nesfârÈ™it, deÈ™i, într un fel, puteam zări stele È™i câteva planete de un cenuÈ™iu urât, miÈ™cându se vizibil pe traiectorii haotice; apoi existau pete de întuneric È™i mai intens - nu o absență, ci o negare a luminii. Ne aflam pe o câmpie pustie, cu solul tare, mohorât È™i neted ca asfaltul, presărat din loc în loc cu bolovani a căror formă, de fiecare dată hidoasă, nu era nicicând aceeaÈ™i. Iluminarea venea din acel sol, palidă, fără umbre È™i lipsită de culoare. Vizibilitatea scădea undeva, la foarte mare depărtare. Deoarece câmpia nu avea orizont È™i nici accidente de teren, ci continua la nesfârÈ™it. Singurul sentiment al direcÈ›iei, al sunetului, al miÈ™cării, era dat de jalnicul È™uierat al vântului. ÃŽn viaÈ›a mea văzusem destule lucruri monstruoase, mi am zis atunci, dar nici unul nu l întrecea pe ăsta... Ba nu. Cel mai cumplit rămânea, pentru vecie, copilul spiriduÈ™ din pătuÈ›ul fiicei mele. Ginny își scoase È™i ea masca de pe față, lăsând o să atârne peste rezervoarele de oxigen. Dârdâia. ÃŽÈ™i cuprinse umerii cu mâinile, încercând să se încălzească. Rochia i se învolbura în jurul corpului. — Er r r am pregătită să mă feresc de flăcări, spuse. O remarcă la fel de potrivită ca È™i toate cele rostite în ocazii istorice. — Dante a descris al È™aptelea ciclu al infernului drept în¬gheÈ›at, i am răspuns încet. Se pare că È™tia el ceva. Unde suntem? — Nu mi dau seama. Dacă vraja legată de nume a funcÈ›ionat, corelată cu restul, ne aflăm pe planeta - dacă „planetă" înseamnă ceva aici - unde ar trebui să fie È™i Val È™i nu suntem prea departe de ea. BineînÈ›eles că încercaserăm să stabilim dinainte destinaÈ›ia. — Asta nu seamănă cu ce au raportat expediÈ›iile anterioare. — Nu. Dar È™i tranziÈ›ia noastră s a petrecut altfel. Am folosit ritualuri diferite È™i am străbătut timpul urmărind o destinaÈ›ie precisă. ÃŽntoarcerea ar trebui să fie mai uÈ™oară. Svartalf dispăru după un bolovan. N am fost de acord cu asta. — Kommen Sie zurück! am strigat în vânt. Retournez vous! Am realizat că, fără să facă prea multă tevatură din asta, Lobacevski mă învățase înainte de plecare germana È™i franceza. Asta i bună! Și rusa! — Mi i a auu! mi se răspunse. M am răsucit. Motanul venea spre noi din direcÈ›ia opusă celei în care dispăruse. — Cum naiba! am exclamat. — Distorsiunea spaÈ›iului, răspunse Ginny. PriveÈ™te! ÃŽn timp ce Svartalf venea hotărât spre noi, traiectoria lui se unduia ca si cum motanul ar fi fost beat. — Dreapta pe care circulă el corespunde probabil în altă parte cu o curbă. Și se află doar la câțiva metri distanță. Ce se întâmplă în depărtare? M am uitat în jur. — Totul pare rectiliniu. — Dacă stai pe loc, aÈ™a È™i trebuie să fie. Br r r! Hai să facem ceva ca să ne încălzim. Scoase din poÈ™etă o baghetă magică telescopică. Aici, steaua din vârf nu scânteia; era ca un tăciune aprins. Dar È›inută sub semnăturile noastre È™i sub amprenta lăbuÈ›ei lui Svartalf, deveni ca un chibrit aprins È™i generă căldură în trupurile noastre. Ca să fiu sincer, cam multă; începurăm să transpirăm. Am ajuns la concluzia că universul infernului avea o asemenea entropie, încât un potenÈ›ial foarte mic dădea naÈ™tere unor efecte foarte mari. Svartalf ajunse, în fine, lângă noi. Uitându mă neliniÈ™tit de a lungul câmpiei, am murmurat: — Nu prea ne am lovit încă de belele. Oare ce ni se pregăteÈ™te? — Avem două puncte în avantajul nostru, spuse Ginny. Mai întâi, o vrajă de transfer într adevăr eficientă. InfluenÈ›a ei persistă încă, protejându ne, având tendinÈ›a să netezească fluctuaÈ›iile È™i să similarizeze natura cu cea de acasă. Doi: în cazul expediÈ›iilor anterioare, demonii au È™tiut probabil cu mult înainte unde È™i când vor sosi acestea. Au avut destul timp să pună la cale niÈ™te figuri urâte. Noi i am păcălit. ÃŽÈ™i ridică o buclă de pe frunte È™i adăugă, hotărâtă: Dar mă aÈ™tept să primim, pe drum, întreaga raÈ›ie de necazuri. — Trebuie? — Da. De ce a ales răpitorul acest loc pustiu ca să reintre în universul lui? Dar noi n am aterizat chiar în punctul pe care l doream. AÈ™a că nu mai vorbi până mi găsesc un reper. Þinută deasupra pergamentului lui Victrix, după ce fuseseră recitate cuvintele potrivite, bagheta magică arătă o direcÈ›ie preci¬să. Globul de cristal rămase înceÈ›oÈ™at, nedându ne nici un indiciu despre distanță sau despre ce ne aÈ™tepta în viitor. SpaÈ›iu timpul dintre noi È™i destinaÈ›ie era bizar. Mâncarăm È™i băurăm câte ceva, apoi ne odihnirăm câteva minute È™i pornirăm. Ginny zbura în față, cu Svartalf, iar eu în dreapta lor. Măturile erau lente È™i lipsite de stabilitate, iar câm¬purile de protecÈ›ie ajunseseră kaput, lăsându ne expuÈ™i vântului din față. Am reuÈ™it totuÈ™i să ne înălțăm È™i să ne plasăm pe direcÈ›ie, înainte ca zborul să devină un chin. La început, ne confruntarăm cu distorsiuni vizuale. Imagini¬le pe care le vedeam - mâinile mele pe ghidon, Svartalf, silueta splendidă a lui Ginny, bolovanii de dedesubt - se ondulau, pul¬sau, se măreau, se micÈ™orau, se transformau dintr o caricatură obscenă în alta È™i mai urâtă. Bucăți de piele păreau că încep să curgă, apoi se transformau în picături, care se subÈ›iau, se desprin¬deau È™i dispăreau; sunetele erau alterate; cele ascuÈ›ite se transfor¬mau într o cacofonie de urlete, È›iuituri, bâzâituri, derulându se ca niÈ™te cuvinte aproape inteligibile È™i amenințătoare, pulsând pe tonalități prea joase spre a fi perceptibile, noi simÈ›indu le doar fizic, cu o instinctivă reacÈ›ie de teroare. — Nu le da atenÈ›ie! am strigat. Efecte optice Doppler. Dar nici un mesaj nu se putea auzi prin larma aceea. Pe neaÈ™teptate iubita mea se îndepărtă. Plecă de lângă mine ca o frunză luată de vânt. Am încercat s o urmez, direct în bătaia vijeliei care mi făcea ochii să lăcrimeze. Cu cât acceleram mai puternic, cu atât ne îndepărtam mai mult unul de altul. — Bolyai, ajută ne! am strigat în singurătate. Apoi, aceasta mă înghiÈ›i. Am început să cobor, pe o curbă amenințătoare. Mătura nu voia să se redreseze. Asta i bună, mă fulgeră un gând prin teama care mă cuprinsese, doar nu mă rostogolesc pe o È™osea; voi restabili controlul asupra... Dar È™irurile de bolovani înălțându se de a curmeziÈ™ul traiec¬toriei mele nu mai erau bolovani, ci piscuri de munÈ›i spre care fusesem catapultat. Furtuna hohotea în capul meu È™i făcea să vibreze mătura de sub mine. Am tras de ghidon, am urlat vrăjile, dar orice aÈ™ fi încercat să fac, n aÈ™ fi reuÈ™it decât să mă prăbuÈ™esc la pământ, înainte de a mă lovi de piscurile acelea. Nu È™tiu cum, dar parcursesem mii de mile - dacă distanÈ›a n ar fi fost atât de mare aÈ™ fi văzut piscurile profilându se pe câmpia nemărginită, nu i aÈ™a? - È™i o pierdusem pe Ginny, o pierdusem pe Val. M aÈ™ fi putut obiÈ™nui cu gândul morÈ›ii, dar nu È™i cu stingerea oricărei speranÈ›e. — Iee ou uu! am auzit dincolo de urletul vântului. M am răsucit în È™a. Am văzut o pe Ginny apropiindu se. Părul i se zbuciuma ca un foc. Steaua de pe bagheta ei magică strălucea iarăși ca Sirius. Bolyai folosea lăbuÈ›a lui Svartalf ca să dirijeze mătura; ochii galbeni È™i colÈ›ii albi îi scânteiau ca ai unei pantere. Veniră lângă mine. Ginny se aplecă până când degetele ni se atinseră. SenzaÈ›iile ei trecură prin mine. Am văzut împreună cu ea ce făcea pisica. Am imitat o. Dacă am fi fost în lumea de acasă, ne am fi ciocnit. Dar aici ne am rotit într o parte È™i am început să câștigăm altitudine. Cum să vă explic? ÃŽnchipuiÈ›i vă că sunteÈ›i o ființă plată, creatură mitică (dacă vreo creatură poate fi mitică) dintr un spaÈ›iu cu doar două dimensiuni. TrăiÈ›i într o suprafață. Da, este corect, în. Dacă este un plan, geometria ei ascultă de legile euclidiene care se învață la È™coală: liniile paralele nu se întâlnesc, cea mai scurtă distanță dintre două puncte este o dreaptă, suma unghiurilor dintr un triunghi este egală cu 180°. Dar acum imaginaÈ›i vă că un gigant tridimensional vă scoate de acolo È™i vă pune într o supra¬față de formă diferită. De exemplu, o sferă. Acel spaÈ›iu vi se va părea fantastic de schimbat. La o sferă, liniile trebuie gândite ca niÈ™te meridiane È™i paralele, ceea ce înseamnă că au lungime finită; în general, distanÈ›a dintre două puncte devine minimă doar când reprezintă arcul unui cerc cu diametrul egal cu cel al sferei; suma unghiurilor unui triunghi este variabilă, dar întotdeauna mai mare de 180°. AÈ›i putea să înnebuniÈ›i. Acum imaginaÈ›i vă conuri, hiperboloizi, suprafeÈ›e generate prin rotirea curbelor trigonome¬trice sau logaritmice, o suprafață închisă obÈ›inută din unirea laturilor unui dreptunghi după ce în prealabil unul dintre capete a fost rotit cu 180° sau oricare alte suprafeÈ›e care vă mai trec prin minte. Iar acum imaginaÈ›i vă o planetă formată numai din apă, bântuită de furtuni È™i neguvernată de legile de bază ale fizicii. In orice punct, suprafaÈ›a ei poate avea orice formă, care nici măcar nu rămâne aceeaÈ™i în timp. TreceÈ›i de la spaÈ›iul cu două dimensiuni la unul cu trei; cu patru, adică, dacă luaÈ›i în calcul È™i axa timpului È™i dacă nu cumva, după cum cred mulÈ›i filozofi, acesta reprezintă, de fapt, mai multe dimensiuni; adăugaÈ›i hiperspaÈ›iul, în care acÈ›ionează forÈ›ele paranormale; supuneÈ›i l legilor haosului È™i ale urii: atunci veÈ›i obÈ›ine ceva asemănător cu universul infernului. Am ajuns la o creastă, Ginny ocolind o printr o parte, eu prin cealaltă. Traiectoriile noastre divergeau din cauza curburii spaÈ›iului. ÃŽncercarea mea de a o intercepta pe Ginny era mai mult decât inutilă; în regiunea unde mă aflam, o linie îndreptată spre ea se curba repede în altă direcÈ›ie. Treceam dintr o geometrie în alta, printr un pliu al spaÈ›iului care scurta distanÈ›e enorme, în drum spre pieire. Nici un muritor n ar fi putut o evita. Dar Bolyai nu mai era muritor. Geniului său i se adăugaseră cunoÈ™tinÈ›ele È™i abilitățile dobândite în mai mult de un secol de eliberare de trupul iubit, dar restrictiv. Trupul lui Svartalf se transformase dintr o capcană într o unealtă, începând din momentul în care relaÈ›ia cu Ginny îi îngăduise matematicianului să profite È™i de resursele ei. Putea face, cu viteza luminii, observaÈ›ii despre un anumit domeniu, putea să scrie È™i să rezolve mental ecuaÈ›iile care l descriau, să i calculeze posibilele proprietăți È™i să obÈ›ină o imagine excelentă despre cum se va transforma conturul acelui loc în altul - totul în fracÈ›iuni de secundă. ÃŽÈ™i croia drum printre furtunile dimensio¬nale ale iadului ca un atacant în faÈ›a golului. Exulta. ÃŽn lipsa altei voci, cânta melodiile de împerechere È™i luptă ale unui motan negru. Ne cățăram peste munÈ›i È™i ne strecuram spre È›elul nostru. Nu era un drum uÈ™or. Trebuia să fim foarte precauÈ›i È™i să reacÈ›ionăm în fiece clipă. De multe ori făcurăm greÈ™eli care ne ar fi putut costa mult. Pierdeam contactul cu Ginny È™i mă rătăceam; sau aproape că ne ciocneam din cauza unei clătinări, sau câmpul gravitaÈ›ional intens dintr un spaÈ›iu foarte curbat atrăgea brusc măturile spre sol È™i încerca să ne smulgă ochii È™i măruntaiele; sau o neaÈ™teptată scădere a greutății ne făcea să ne rostogolim; sau treceam prin cute ale spaÈ›iului, în loc să le ocolim, È™i imediat ne trezeam în altă parte; sau intram în locuri unde hiperspaÈ›iul era atât de slab, încât vrăjile pentru cozile de mătură nu funcÈ›ionau, iar noi trebuia să înaintăm prin intermediul impulsului È™i al aero¬dinamicii... Nu mi amintesc fiecare incident. Eram mult prea ocupat ca să le mai observ pe multe dintre ele. TotuÈ™i înaintarăm chiar mai repede decât sperasem, după ce Bolyai descoperi ce È™iretlicuri puteam să folosim când dimensiu¬nea timpului se curba. După ce aflarăm cum să trecem uÈ™or dintr un sistem metric în altul, larma asurzitoare È™i iluziile optice dezgustătoare nu ne mai deranjară atâta. ÃŽn plus, lumea din jurul nostru deveni mai stabilă. Cineva sau ceva își construise bârlogul într o regiune unde perturbaÈ›iile aveau tendinÈ›a să se anuleze una pe alta. Până la urmă puturăm să studiem peisajul fără să ne întrerupem zborul. Observarăm că È™esul fusese înlocuit cu piscuri, zone pline cu oase sfărâmate, un puÈ› care părea fără fund, o mare de lavă de unde izbucneau flăcări È™i se ridicau aburi care ne deter¬minară să ne punem măștile, ca să nu ne trezim cu plămânii corodaÈ›i. Dar asemenea imagini erau îndepărtate È™i păstrarăm distanÈ›a față de ele în timp ce ne străduiam să ne continuăm drumul. Acum înaintarea era mai uÈ™oară. Puteam să ne relaxăm puÈ›in. Și chiar era bine s o facem. Când Ginny se uită în globul de cristal, o lucire pală dar din ce în ce mai intensă din interior ne arătă că ne apropiam de È›intă. Am dat drumul mâinii lui Ginny, nu pentru că aÈ™ fi vrut, ci pentru că ne dureau braÈ›ele de încordare. Pentru un timp, zburarăm în liniÈ™te, privind în jur. ÃŽn liniÈ™te... Vântul se potolise; nimic nu miÈ™ca, în afară de aerul dislocat de noi. Un aer cu o duhoare de mormânt, care ne îngreÈ›oÈ™a cu umiditatea È™i căldura lui, dar era respirabil. Cerul rămăsese negru, cu aÈ™trii lui miÈ™cători, mai mult decât negri. Din când în când, câte un meteorit imens È™i hidos ne trecea pe dea¬supra capetelor, cu o viteză doar puÈ›in mai mare decât a noastră, urmărind o traiectorie deasupra atmosferei È™i dispărând dincolo de orizontul inexistent. Câteodată un fulger globular înflorea È™i se stingea într o lumină slabă. FosforescenÈ›a macabră a solului rămăsese principala noastră sursă de lumină. Ne aflam la marginea unei mlaÈ™tini, la fel de imensă ca tot ce văzusem până acum. BălÈ›ile, iazurile, lacurile se întindeau la nesfârÈ™it, lucind slab acolo unde nu erau acoperite cu putreziciuni. Copacii, groÈ™i È™i contorsionaÈ›i, aveau ramurile îm¬pletite, chiparoÈ™i se întindeau peste ape È™i buÈ™teni plutitori; dar nici unul dintre ei nu era viu. Rădăcinile dese È™i moarte invadaseră malurile. Din nămol se ridicau, printre trunchiuri, ceÈ›uri galbene; tentacule de negură ascundeau mijlocul mlaÈ™tinilor într o burniță murdară. ÃŽn față, foarte, foarte departe, o lumină arămie se reflecta agitată pe niÈ™te nori joÈ™i. Fără să fim avertizaÈ›i prin nimic, un pliu sau o convulsie a spaÈ›iului ne duse direct acolo. Zgomotul ne asaltă: tobe, împuÈ™cături, È›ipete. ÃŽn mijlocul unei insule cu vegetaÈ›ia defriÈ™ată ardea un foc înalt cât o turlă, împrăștiind căldura ca pe niÈ™te suliÈ›e fierbinÈ›i. ÃŽn spatele inimii lui albe în care ceva — nu am reuÈ™it să disting ce anume — se zvârcolea È™i urla, am întrezărit niÈ™te siluete care dansau, negre, goale, scheletice, aidoma unor lăcuste. Când ne văzură, urletele lor acoperiră vuietul flăcărilor, iar tam tamul se transformă într un boom ba da boom, boom ba da boom. Din copacii fără frunze se ridică un stol de păsări. Aveau mărimea È™i culoarea vulturilor, dar capetele È™i ghearele fioroase le erau lipsite de piele. Svartalf scuipă sfidător. Măturile noastre accelerară È™i lăsară stolul în urmă. Nici măcar nu cred că erau vii. Peste tot în faÈ›a noastră auzeam alte tobe începând să bată, după ele urma o È™oaptă, È™i iarăși boom ba da boom, boom ba da boom. Ginny îmi făcu semn să mă apropii. Arăta groaznic. — Dacă nu mă înÈ™el, spuse, suntem deasupra regiunii Diddy Wah Diddy, È™i cei de jos transmit vestea mai departe. Mi am dus mâna stângă la mânerul hangerului. — Ce ar trebui să facem? — Să virăm. Să încercăm să mergem prin altă parte. Dar repede. Curentul de aer pricinuit de viteza noastră de deplasare părea aromat după acea duhoare iritantă; până la urmă, când se răcori, își pierdu de tot mirosul. Trecurăm peste un È™ir de dolmene, È™i aerul deveni iarăși îngheÈ›at. Sub noi se întindea, golaÈ™, un câmp de bătălie. Acolo se luptau două armate. Probabil că făceau asta de câteva secole, deoarece mulÈ›i dintre soldaÈ›i purtau zale, căști È™i suliÈ›e, restul fiind îmbrăcaÈ›i în piei È™i pânze aspre; armele pe care le foloseau erau sabia, lancea È™i toporul. Auzirăm zăngănitul fiarelor, freamătul picioarelor È™i zgomotul ca dintr o măce¬lărie al loviturilor care È™i atingeau È›inta; dar nu răsunau nici strigăte, nici trompete ori respiraÈ›ii greoaie. ExtenuaÈ›i, deznădăj¬duiÈ›i, morÈ›ii își continuau războiul etern. După ce trecurăm de ei, cotirăm È™i ne îndreptarăm spre destinaÈ›ia noastră. Survolarăm o pădure de spânzurători È™i un râu care curgea scoțând suspine È™i ale cărui picături de apă, ridicate de o rafală de vânt, erau calde È™i sărate. ÃŽndurarăm căldura È™i vaporii otrăvitori care urcau de la un sistem de È™osele unde niÈ™te vehicule cu motor se târau bară la bară; reÈ›eaua se întindea pe mile întregi, nu È™tiu până unde È™i nici n am putut să i ghicesc scopul. Traversarăm dealuri găurite de tranÈ™ee È™i cratere de bom¬be È™i pline de tunuri ruginite, ultimul semn de viață fiind un steag înălÈ›at ca pentru o victorie È™i ale cărui culori se estompaseră, devenind cenuÈ™ii. Dealurile urcau tot mai mult, până când ajun¬serăm la niÈ™te munÈ›i atât de înalÈ›i încât avurăm nevoie de măștile cu oxigen; trecând peste canioane trebui să evităm bolovanii care cădeau în sus. După munÈ›i, peisajul se domoli din nou. Altă câmpie, ne¬mărginită, presărată cu bolovani. Pe ea, foarte departe, aproape ca niÈ™te jucării, observarăm niÈ™te turnuri negre, subÈ›iri. Globul de cristal începu să lumineze feeric, iar în mâna lui Ginny, bagheta magică se îndreptă brusc în acea direcÈ›ie. — Pe Hecate, strigă soÈ›ia mea, acolo e! XXXIII Mi am aliniat matura lângă cea a lui Ginny. Vântul continua să sufle o tânguire în urechile noastre, un curent de a lungul coastelor, un miros de sulf ars È™i fier umed. Planând pe loc, cozile de mătură oscilau È™i trepidau. Piciorul Virginiei lipit de al meu era o atingere minunat de plăcută. Privirăm globul È›inut de ea. Svartalf Bolyai își întinseră gâtul peste braÈ›ul ei, ca să vadă È™i dânÈ™ii. Aflându ne atât de aproape, iar spaÈ›iul dintre noi È™i castel nefiind prea diferit sub raport geometric de cel de acasă, globul funcÈ›iona foarte bine. Ginny mări imaginea castelului. Acesta avea o culoare îndoliată È™i era monstruos atât ca dimensiuni cât È™i ca formă. Dar oare avea vreo formă? Se răsfira, se avânta spre înălÈ›imi, se ascundea în adâncuri iar singura lui unitate stilistică era aceea a urâțeniei. Ici, un turn subÈ›ire se ridica, încovoiat, dintr un donjon cubic, colo, o cupolă se umfla ca o bășică, dincolo, o barbă de piatră atârna peste o poartă disproporÈ›ionată... mile pătrate de diformități fără sens -miÈ™unând de viermuiala dracilor. ÃŽncercarăm să privim prin ziduri, dar privirile noastre nu pătrunseră prea adânc. ÃŽn spatele È™i dedesubtul camerelor caver¬noase È™i a labirinturilor întortocheate pe care le zărirăm roiau mult prea multe forÈ›e rele. Cu atât mai bine, È›inând seama de imaginile vagi pe care le văzusem. Timp de o clipă, la limită, recepÈ›ionarăm un gând din interior - nu, nu un gând, o undă de agonie, plină de atâta suferință, încât Ginny È›ipă iar eu mi am muÈ™cat buzele până la sânge. Stinserăm sfera È™i ne îmbrățiÈ™arăm până ce ne oprirăm din tremurat. — Nu ne putem permite asta, spuse Ginny, eliberându se. Nu mai avem destul timp. Reactivă globul, cu o vrajă premonitorie. In universul nos¬tru, acestea funcÈ›ionează foarte rar, dar Lobacevski teoretizase că dimensiunile fluide ale Gheenei ne ar putea oferi È™anse mai mari. Imaginea din sferă se roti, apoi se stabiliză pe un punct È™i se apropie: o curte interioară, de formă heptagonală neregulată, înconjurată de clădiri ca niÈ™te cavouri È™i de turnuri contorsionate. ÃŽn mijlocul curÈ›ii se afla o căsuță din piatră nefasonată, fără ferestre È™i cu o singură ușă. Deasupra ei, o turlă sugera o ciupercă otrăvitoare, neagră ca abanosul, care se înălÈ›a peste straturile înconjurătoare È™i umbrea curtea. Din aceleaÈ™i motive ca mai înainte, n am putut să privim nici în interiorul căsuÈ›ei. TotuÈ™i, aceasta părea nelocuită. Am avut sentimentul neliniÈ™titor că, într un anumit mod pervers, era co¬respondentul unei capele. — Clar È™i fără echivoc, spuse Ginny. Asta înseamnă că Val va ajunge curând acolo. Trebuie să ne facem repede un plan. — Și să ne È™i miÈ™căm repede, am adăugat eu. Dă mi o ima¬gine de ansamblu, cu prim planuri punctuale; se poate? Ginny încuviință. Imaginea fu înlocuită cu o alta, luată de sus. Iarăși am observat viermuiala de draci. ÃŽntotdeauna erau aÈ™a agitaÈ›i? Cu siguranță că nu. Focalizarăm pe o bandă de demoni. Nici unul nu semăna cu altul; în iad, vanitatea este foarte mare. Un trup acoperit de È›epi, un dinozaur cu tentacule, o femeie È™leampătă È™i grasă, ale cărei sfârcuri erau capete rânjitoare, un porc zburător, o picătură schimbătoare, un bărbat gol, cu un È™arpe în locul falusului, un chip pe o burtă, un pitic cu picioare subÈ›iri È™i lungi de trei metri, ca È™i alte înfățișări de nedescris... Dar îmi reÈ›inu atenÈ›ia faptul că, în majoritate, erau înarmaÈ›i. Evident, nici ei nu optaseră pentru arme de foc. Oricum, È™i armele medievale erau de temut. Rătăcind în mulÈ›ime, privirile noastre întâlniră È™i alte gru¬puri similare. Confuzia era de necrezut. Nu aveau nici o discipli¬nă, nici un fel de ierarhie; fiecare se agita ca un pui decapitat, È›ipând la ceilalÈ›i, È™i toÈ›i se împingeau, se certau È™i începeau să se bată. Iar în fiecare clipă, din interior se aduceau noi arme, È™i din ce în ce mai mulÈ›i zburători groteÈ™ti se înălÈ›au în aer È™i survolau zona. — Fără îndoială, au fost alertaÈ›i, am spus eu. Tobele... — Am impresia că habar n au la ce să se aÈ™tepte, replică Ginny, cu voce stăpânită. Doar păzesc locul unde vrem noi să ajungem. Oare Necuratul să nu le fi trimis nici un mesaj despre noi? — Bănuiesc că nu poate să se amestece personal în problema asta, pentru motive asemănătoare cu cele ale lui Lobacevski. Cel mult le o fi spus subalternilor lui să se aÈ™tepte la necazuri din partea noastră. Dar ei n au de unde să È™tie că am reuÈ™it să facem ce am făcut. Mai ales până nu punem capăt călătoriei în timp. — Iar forÈ›ele diabolice sunt stupide, spuse Ginny. Niciodată răul nu i inteligent sau creativ. Au primit mesajul să se aÈ™tepte la un raid, È™i uite ce debandadă. — Nu i subestima. Și un idiot poate să te omoare, am pus eu lucrurile la punct. Uite ce o să facem, dacă eÈ™ti de acord. Năvă¬lim direct înăuntru. N avem cum să i împiedicăm să ne observe, deci trebuie să fim iuÈ›i. Noroc că beÈ›ele noastre funcÈ›ionează aproape normal în zona asta. Nu ne vom îndrepta direct spre curte, pentru că ne ar putea bloca. Vezi palatul ăla - presupun că aÈ™a ceva este - cel din stânga, ale cărui coloane din față seamănă cu niÈ™te intestine? Trebuie să aparÈ›ină vreunui È™tab, ceea ce face din el o È›intă logică pentru orice bombă lansată de inamic. In ultimul moment, vom vira spre adevărata noastră È›intă. Tu o să intri înăuntru, o să ridici scuturile paranormale È™i o să definitivezi vraja pentru întoarcere. Eu o să păzesc uÈ™a. ÃŽn momentul când apare Val, o înÈ™faci È™i îl ucizi pe răpitor. Ai înÈ›eles? Ne sărutarăm o ultimă oară, acolo, sub cerul infernului. Apoi atacarăm. Curentul de aer iscat de trecerea noastră urla în jur. Câmpia pustie fugea pe sub noi. Am auzit provocarea lui Svartalf È™i i am răspuns cu un strigăt războinic. Frica mă părăsi. La o parte, voi, legiuni ale întunericului, venim să ne recuperăm fata! ÃŽncepură să ne observe. La urechile noastre ajunseră croncănituri È™i vaiete, la care de jos se răspunse cu urlete. Dracii zbu¬rători împânziră aerul. Apoi li se alăturară È™i alÈ›ii, până ce câteva sute de aripi prinseră să se agite pe cerul negru ca funinginea. Nu se puteau hotărî cum să procedeze. Noi ne apropiam din ce în ce mai mult. Castelul se ridica în faÈ›a noastră, înalt ca munÈ›ii peste care trecuserăm mai devreme. Ginny trebui să È™i folosească toată energia ca să îndepărteze vrăjile negre. Scuturile de protecÈ›ie ne erau bombardate cu ful¬gere globulare albastre, urmate de tunete È™i ozon. Nori aducători de moarte erau aruncaÈ›i prin hornuri, se învolburau deasupra noastră, sugeau aerul È™i se risipeau. Nu aveam nici un dubiu că în jur ploua cu blesteme, iluzii, ispitiri È™i deochiuri urlătoare, deÈ™i noi nu le percepeam. Efortul o epuiza pe Ginny. I am zărit chipul palid È™i încor¬dat, cu părul ud de transpiraÈ›ie lipit de frunte È™i obraji; agita bagheta magică, în timp ce cu mâna liberă făcea pase, iar buzele îi murmurau vrăji. Svartalf mârâia în faÈ›a ei; Bolyai pilota mătu¬ra. Nici unul dintre ei nu mai putea rezista mult. Dar acel val de conjuraÈ›ii făcea imposibilă vătămarea noas¬tră fizică. Probabil că, în cele din urmă, creatura care i conducea pe adversari realiză asta, deoarece atacul încetă. Dar spre noi se îndreptă un vultur de mărimea unui cal È™i având cap de crocodil. ÃŽmi scosesem hangerul. M am ridicat în scări. — Nu È›i dau nici un ban tribut! am răcnit È™i l am lovit. Vechile puteri se treziră în lamă, care pătrunse în È›intă cu o forță pe care am simÈ›it o până n ultimul oscior. Din aripa retezată țâșni sângele. Dracul răcni înfiorător È™i se prăbuÈ™i. Un È™arpe liliac se aruncă spre mine, încolăcindu mi se în jurul braÈ›ului drept. L am apucat de gât înainte să reuÈ™ească să È™i înfigă colÈ›ii. Și ca om rămâneam un lup; i am retezat capul cu dinÈ›ii. Apoi de abia am reuÈ™it să spintec un calcan mare cu două cozi, care se îndrepta spre Ginny. Un câine de vânătoare înaripat vru să ne intercepteze. Am întins hangerul È™i l am împuns. Sunete de goarnă acoperiră larma. Stolul agitat, gălăgios È™i puturos se retrase, cu obiÈ™nuita dezordine. Stratagema noastră funcÈ›ionase. Toate trupele lor, infanteria, corpul aerian, toÈ›i erau chemaÈ›i să apere palatul. Ne menÈ›inurăm direcÈ›ia până ajunserăm la două sute de metri distanță. ReÈ™edinÈ›a nici nu se mai vedea din cauza aripilor È™i a trupurilor puturoase. Am ridicat hangerul, dând semnalul. Am cotit spre dreapta È™i ne am repezit în jos. ÃŽn spatele nostru se dezlănÈ›ui babilonia. Aterizarăm frânând din răsputeri. ÃŽnconjurată de ziduri, ame¬ninÈ›ată de căciula turnului, căsuÈ›a parcă se micÈ™ora în lumina slabă. Am sărit din È™a direct la ușă È™i i am încercat clanÈ›a care mi dădea fiori reci. Scârțâi deschizându se È™i ne repezirăm înăuntru. ÃŽn faÈ›a noastră se afla o singură încăpere, cu pereÈ›i goi din piatră. Nu era mare, dar se ridica în sus, spre întunericul deplin al turnului. O Mână a gloriei împrăștia o vagă lumină albastră. Aranjamentul obiectelor È™i diagrama de pe podea erau similare cu cele folosite de noi pentru a realiza trecerea. Am simÈ›it cum mi se rupe inima. — Val! am hohotit eu. Ginny mă opri. In vremea asta, Svartalf se strecură printre gleznele mele. — AbÈ›ine te, È™uieră ea. Stai pe loc. Acesta i copilul spiriduÈ™. Am tras adânc aer în piept È™i mi am recăpătat luciditatea. Desigur, desigur. Dar era prea mult pentru mine să mă uit la forma aceea micuță din faÈ›a altarului, la buclele blonde È™i la ochii goi, goi. La fel de straniu a fost să văd, lângă făptura pe jumătate vie, materia deja schimbată de la noi din casă: praf, conÈ›inutul cutiei cu nisip, zaÈ› de cafea, È™erveÈ›ele murdare, o cutie cu supă „Campbell's"... Garnizoana dracilor se revărsa, peste ziduri È™i prin porÈ›i, în curtea interioară. Am trântit uÈ™a È™i am pus zăvorul. Era solid È™i masiv; putea să reziste câteva minute. De câte aveam nevoie? Am încercat să reconstitui eveni¬mentele. Fără îndoială, răpitorul era un imbecil, chiar È™i după standardele iadului. Auzise blestemul lui Marmiadon. Probabil că mulÈ›i dintre ei îl auziseră, dar nu întrezăriseră nici o posibilitate să l îndeplinească. Acesta singur observase vulnerabilitatea noastră. „Uhu", probabil că È™i spusese el, È™i se grăbise să adune puÈ›ină glorie, fără să l consulte pe vreunul dintre demonii capa¬bili să gândească. Dacă ar fi făcut o, acela i ar fi putut spune să o lase baltă. AcÈ›iunea lui furniza o dovadă despre legătura dintre iad È™i biserica ioanină È™i putea astfel să pună în pericol întregul plan de sabotare a religiei È™i societății la care Necuratul lucrează încă de când i a amăgit pe primii neognostici. Fiind un asemenea oligofren, creatura asta nu putea să rezol¬ve problema momentului mecanic al transferării între universuri a vreunui trup diferit de al său propriu, decât dacă masa de schimb era aproape identic configurată. Probabil că intenÈ›ionase să apară în casa noastră, s o privească pe Valeria în timp ce dormea, să se întoarcă aici, să farmece o bucată de carne ca să semene cu ea, apoi să se ducă s o ia. Prima parte ar fi durat doar câteva secunde, dar Svartalf îl simÈ›ise. Și răpirea ar fi trebuit să se desfășoare repede, dar motanul îl aÈ™teptase È™i l atacase. ÃŽn acest moment, dacă simultaneitatea între universuri avea vreun înÈ›eles, bătălia de la noi de acasă se afla în plină desfășu¬rare, È™i Svartalf era golit de sânge. Mi am încordat gâtul. M am aplecat asupra lui. — Dacă n ai fi fost tu, am fi ajuns prea târziu aici, i am È™optit. Pentru un astfel de ajutor nu s au inventat încă mulÈ›umirile po¬trivite. I am mângâiat cu foarte mare blândeÈ›e capul îmblănit. El își ciuli iritat urechile. Pe meleagurile acestea nu avea nici un pic de răbdare pentru sentimentalisme. De altfel, urechile lui erau acum È™i ale lui Janos Bolyai. Ginny desena cu creta în jurul camerei o diagramă de apă¬rare pasivă împotriva demonurgiei. Trebuia să fie atentă să nu deranjeze altarul, emblema sau oricare alt obiect. Acestea con¬stituiau biletul de întoarcere al ticălosului. Avându le la dispo¬ziÈ›ie, nu i rămânea decât să rostească, în cosmosul nostru, vrăjile potrivite, aÈ™a cum È™i noi folosiserăm lucrurile È™i simbolurile din laboratorul lui Griswold ca să ne asigurăm vieÈ›ile. Dacă răpitorul descoperea că nu mai poate să revină cu victima lui, doar Dum¬nezeu È™tie ce s ar fi întâmplat. Cu siguranță ar fi părăsit amândoi casa noastră, lăsând în schimb un spiriduÈ™. Dar n am mai fi găsit nici un indiciu asupra locului de unde venise demonul sau înco¬tro s ar fi dus. Era posibil ca tocmai asta să fie È™ansa de care Necuratul avea nevoie ca să È™i pună iar planul pe roate. Afară, larma creÈ™tea - lovituri cu picioarele, È›opăieli, urlete, fluierături, icnete, pălăvrăgeli, sâsâituri, lătrături, schelălăieli, guițături, gemete, mugete. UÈ™a vibra sub loviturile picioarelor, pum¬nilor È™i copitelor. Trebuia să mă transform. Am lăsat jos aparatul de respirat È™i celelalte veÈ™minte È™i mi am înfășurat jacheta lui Barney în jurul braÈ›ului drept. O gură lată de doi metri È™i plină de colÈ›i pluti printr un perete. Eu am urlat È™i Svartalf scuipă. Ginny înÈ™făcă bagheta magică, s o înlăture. Chestia dispăru. Dar după aceea Ginny fu mereu nevoită să se întrerupă din lucru, ca să ne păzească de asemenea atacuri. Trebui să construiască fortificaÈ›ii împotriva lor, înainte de a putea să lucreze la vraja ce urma să ne trimită acasă. Ultimul ritual nu trebuia însă început până când între noi È™i laboratorul de pe pământ nu se stabilea măcar un câmp slab, pentru că altfel totul ar fi fost inutil. Dacă realiza un contact iniÈ›ial, Ginny putea să testeze în liniÈ™te balanÈ›a de forÈ›e de care era nevoie È™i să le aducă la intensitățile necesare efectuării transferului. Acum nu avea destul timp la dispoziÈ›ie. ÃŽn consecință, construcÈ›ia ei de apărare înainta lent È™i în etape. Tărăboiul de afară parcă se mai liniÈ™tise puÈ›in. Am auzit niÈ™te porunci. Bubuiturile È™i văicărelile sugerau că diavolii se înarmaseră cu bastoane. Răsunară paÈ™i repezi. UÈ™a se zgudui sub lovitura unui berbec. M am dat la o parte. La a treia lovitură, uÈ™a se sfărâmă È™i ieÈ™i din țâțâni. Primul drac din capătul berbecelui se rostogoli înăun¬tru. Arăta cam ca un gândac de bucătărie, de mărimea unui om. L am tăiat în două, cu o lovitură scurtă. Jumătățile se mai agitară un timp după ce căzură È™i se încolăciră în jurul arătării, ca un fel de cerb, care l urmase, dându mi posibilitatea s o măcelăresc cu uÈ™urință. CeilalÈ›i îndepărtaseră berbecul care bloca intrarea îngus¬tă. Dar È™i victimele mele constituiau o baricadă parÈ›ială în faÈ›a lor. Semiîntunericul de afară transforma în umbre aproape toată gar¬nizoana, dar hărmălaia era asurzitoare, iar mirosul de nesuportat. Unul dintre ei înaintă. Era o gorilă cu picioare de om. Agita un topor pe măsură. ÃŽncercă să mă lovească. Pregătit, în poziÈ›ie de karate, m am dat la o parte. Din locul în care izbi zidul țâșniră scântei. Am repezit hangerul È™i i am tăiat degetele. Scăpă topo¬rul. Urlând de durere, încercă să mă pălmuiască. ÃŽn timp ce mâna lui îmi căuta capul, i am tăiat tendonul lui Ahile. Căzu. N am mai încercat să l omor, deoarece, în timp ce se târa afară, bloca accesul celorlalÈ›i. Pulsul îmi bubuia. Următorul era o dihanie cu sabie È™i scut. Ne băturăm câteva minute. Era un spadasin remarcabil. I am parat loviturile, cu excepÈ›ia celor primite în jacheta înfășurată pe mână; dar nu puteam să trec de scutul lui. Metalul zăngănea răsunând deasupra nebuniei din jur, revărsând scântei. Am început să gâfâi. El se apropie È™i mai mult de mine. Prin minte îmi trecu o idee. Când dihania lovi, pe deasupra scutului, m am lăsat iarăși pe vine. Abia am parat lovitura cu hangerul. Cu stânga am înÈ™făcat topo¬rul È™i l am pălit cu coada lui între picioare. Căzu, expunându È™i gâtul. L am izbit. Ridicându mă, am aruncat toporul în spatele altui monstru, care se trase înapoi. Spre mine venea o lance. Am prins o de mâner È™i am rupt o. După aceea nu s a mai apropiat nici unul. MulÈ›imea se întoarse cu spatele; începură să se certe între ei. Printre bătăile înnebunitoare ale inimii, mi am dat seama că nu mai puteam să rezist prea mult Adică în ipostaza umană. Acum era momentul să iau forma de lup, mai puÈ›in vulnerabilă. Am aruncat hangerul È™i am acÈ›ionat lanterna. Foarte repede mi am dat seama că, printre toate acele influ¬enÈ›e, transformarea era lentă È™i foarte chinuitoare. Un timp, m am zvârcolit neajutorat între cele două forme. Un ticălos cu cap de cocoÈ™ își trâmbiță bucuria È™i se repezi spre mine, chiuind ascuÈ›it. Vârcolac sau nu, nu puteam să supravieÈ›uiesc dacă mă tăia în două. Svartalf țâșni pe lângă mine, se cățără pe abdomenul duș¬manului È™i i scoase ochii cu ghearele. Devenind lup, am luat din nou poziÈ›ie de luptă. Motanul se întoarse în cameră. La timp. Diavolii ajunseseră, până la urmă, la minunata idee de a arunca proiectile. Aerul era înÈ›esat de pietre, arme È™i diferite alte obiecte contondente. Majoritatea nu È™i nimereau È›inta. Infernul nu este un loc potrivit pentru a È›i perfec¬ționa ochirea. Cele care mă loveau îmi provocau niÈ›ică durere, dar nu mă puteau răni serios. Ploaia de proiectile luă sfârÈ™it când, ajunÈ™i în pragul isteriei, diavolii încercară să ne asalteze toÈ›i o dată. Rostogolindu mă în acea învălmășeală puturoasă, am devenit È›inta a nenumărate hăr¬țuieli, spintecări È™i ciopârÈ›iri. Dacă Ginny nu È™i ar fi terminat de construit câmpul de apărare È™i nu mi ar fi venit în ajutor, demonii m ar fi biruit prin numărul lor mare. Arma lui Ginny îi înlătură însă pe cei care escaladau mormanul de trupuri zvârcolitoare. ÃŽn cele din urmă se retraseră; morÈ›ii È™i răniÈ›ii alcătuiau o baricadă înaltă. M am aÈ™ezat în sângele demonic, peste ciozvâr¬tele de corpuri, printre lamentaÈ›ii, È™i am început să gâfâi, cu limba scoasă. Ginny îmi ciufuli blana, pe jumătate râzând, pe jumătate plângând. Fusese È™i ea atinsă de gheare; din zgârieturi îi curgea sânge, iar rochia i era numai zdrenÈ›e. Ajutorul pe care i l dăduse Svartalf o ferise totuÈ™i de răni grave. M am uitat după motan È™i l am văzut jucându se cu coada unui diavol de parcă ar fi fost un È™oarece. Mult mai importantă era luminozitatea blândă care se degaja din liniile trasate pe podea. Rămăseserăm la fel de vulnerabili la forÈ›a fizică, dar incantaÈ›iile magice nu ne mai puteau afecta. Iar distrugerea pereÈ›ilor impalpabili pe care i înălÈ›ase Ginny ar fi cerut foarte mult timp. — Steve, Steve, Steve... Ginny se ridică. Ar fi mai bine să pregătesc întoarcerea noastră. — Halt! s a auzit o voce din întuneric. Era răguÈ™ită, cu un ciudat ritm hipnotic, care departe de a fi calm, crea o impresie de mânie È™i energie oarbă. — Wqffenstill stand. Parlamentieren Sie mit uns. (Stai!... ÃŽncetaÈ›i focul. VeniÈ›i să negociem) Diavolii, chiar È™i cei grav răniÈ›i, amuÈ›iră. Ecoul larmei lor se mai auzi un timp din ce în ce mai slab, până când tăcerea fu aproape totală, iar cei care puteau, se retraseră până când se pierdură în întunericul din spate. Știam că vorbise stăpânul lor, lordul acelui castel... care probabil că era o figură importantă în consiliul Necuratului, de vreme ce reuÈ™ea să se impună în faÈ›a acestor creaturi nebune. Peste dalele din piatră se auzi bocănit de cizme. In faÈ›a noastră apăru È™eful demonilor. ÃŽnfățiÈ™area pe care È™i o luase mă uimi. Era umană, ca È™i vocea; dar cât se poate de banală. Avea înălÈ›imea potrivită, umerii înguÈ™ti, faÈ›a puÈ›in buhăită, împodobită cu o mustață scurtă, retezată deasupra buzei, È™i o buclă căzută pe frunte. Purta un fel de uniformă militară cafenie, simplă. Dar de ce si pusese la braÈ› o bandă roÈ™ie, cu antica si onorabila svastică? Svartalf lăsă baltă jocul È™i se zburli. Prin efluviile diabolice, am reuÈ™it să disting mirosul fricii lui Ginny. Atunci când o pri¬veai în ochi, faÈ›a aceea nu mai era banală. Ginny se încordă È™i profită că era cu câțiva centimetri mai înaltă decât noul venit, ca să l privească de sus; rosti pe tonul cel mai arogant: — Was willst du? (Ce vrei?) Un du insultător. Germana ei era limitată, dar cât timp Bolyai se afla în Svartalf, Ginny putea să È™i îmbunătățească fluenÈ›a limbii prin intermediul animalului ei sacru. (De ce insista prinÈ›ul diavolilor asupra dialogului în germană? Este un mister pe care încă nu l am putut descifra.) Eu îmi păstrasem destule calități umane ca să i pot urmări. — Vă pun aceeaÈ™i întrebare, replică inamicul. DeÈ™i folosea pronumele de politeÈ›e, vocea lui era poruncitoare. AÈ›i năvălit în patria noastră. I aÈ›i ucis È™i mutilat pe bravii noÈ™tri ostaÈ™i, care au încercat să se apere. AÈ›i pângărit cu prezenÈ›a voastră odioasă Casa Trimiterilor. Care vă e justificarea? — Am venit să recuperăm ce este al nostru. — Cum? SpuneÈ›i tot! Am mârâit un avertisment de care Ginny nu avea nevoie. — Dacă v aÈ™ spune, aÈ›i putea găsi metode să ne împiedicaÈ›i să reuÈ™im. Oricum fiÈ›i sigur că nu intenÈ›ionăm să rămânem aici. ÃŽn curând ne vom termina misiunea. Pe frunte îi luceau picături de transpiraÈ›ie. Vă... Vă sugerez că ar fi în avantajul ambelor părÈ›i dacă ne aÈ›i lăsa în pace până atunci. El bătu din picior. — Trebuie să È™tiu! Vă poruncesc să mi spuneÈ›i! Este dreptul meu! — Viermii nu au drepturi, replică Ginny. GândiÈ›i vă: nu pu¬teÈ›i trece prin zidul nostru fermecat È™i nici n aveÈ›i timp, până plecăm, să l spargeÈ›i prin violență. PuteÈ›i doar pierde trupe. Nu cred că stăpânul suprem ar fi mulÈ›umit de o asemenea risipă de resurse. Tipul dădu din mâini. Tonul i se ascuÈ›i. — Nu admit înfrângerea. Pentru mine, înfrângerea nu există. Dacă am suferit un eÈ™ec, asta s a întâmplat doar pentru că trădă¬torii m au înjunghiat pe la spate. Se ambalase atât de mult, încât parcă intrase în transă. Vom sparge încercuirea de fier. Vom strivi paraziÈ›ii care infestează universurile. Vom continua până la vic¬toria finală. Fără capitulări! Fără compromisuri! Destinul ne chea¬mă să mergem înainte! MulÈ›imea se ridică, parcă la comandă, È™i l aclamă. — Dacă vreÈ›i să ne faceÈ›i o propunere, faceÈ›i o, spuse Ginny. Dacă nu, plecaÈ›i. Avem treabă. Trăsăturile i se schimonosiră, dar reuÈ™i să se stăpânească È™i să spună: — AÈ™ prefera să nu demolez clădirea. ÃŽn aceste pietre s au investit prea mult efort È™i magie neagră. PredaÈ›i vă È™i vă promit un tratament corect. — Ce valoare au promisiunile dumneavoastră? — Am putea discuta, de exemplu, câștigurile lumeÈ™ti care i recompensează pe cei ce servesc cauza adevăratei... Svartalf mieună. Ginny se răsuci. SimÈ›ind un miros nou, am aruncat o privire în spate. Răpitorul se materializase. Valeria se afla în braÈ›ele lui. Tocmai se trezea. ÃŽÈ™i sugea un deget; genele îi tremurară, capul i se întoarse într o parte: — Tati? murmură somnoroasă. Mami? Făptura care o răpise era mai mică decât Val. Avea un corp acoperit cu plăcuÈ›e blindate È™i È›epi, picioare cu gheare, două braÈ›e ca de gibon, care se terminau È™i ele cu gheare ucigătoare, È™i un cap micuÈ› È™i buhăit. Din mai multe răni îi picura sânge. Buzele căzute aveau întipărite pe ele un rânjet imbecil, care se stinse când demonul văzu ce l aÈ™tepta. Urlă în engleză: „Sefu', ajută mă!", o scăpă pe Val È™i încercă s o ia la fugă. Svartalf îi tăie calea. Diavolul se repezi la motan. Acesta se feri. Ginny ajunse lângă ei. Ridică piciorul, apoi îl lăsă să cadă. Am auzit un pârâit. Demonul scoase un urlet dement. Eu mi am păstrat poziÈ›ia. Stăpânul castelului încercă să trea¬că pe lângă mine. I am sfârtecat o halcă din gambă. Și ea avea gust omenesc... hm, aproape omenesc. Stăpânul se retrase, în haosul de umbre ale prozeliÈ›ilor lui uimiÈ›i. Prin zarva creată de ei, am auzit: — O să mă răzbun pentru asta! Voi dezlănÈ›ui asupra lor arma secretă! Casa să fie distrusă! Mândria noastră cere satisfacÈ›ie! Răbdarea mea a ajuns la limită! M am pregătit pentru un nou asalt. Nu lipsi mult să se dezlănÈ›uie unul. Dar baronul reuÈ™i să È™i stăpânească hoarda; vo¬cea sa de stentor acoperea larma celorlalÈ›i. AÈ™a cum bine spusese Ginny, nu È™i mai puteau permite pierderi inutile. M am gândit, pe cât poate un lup să gândească: „Din ferici¬re, habar n are că de data asta pierderile s ar fi putut să nu fie inutile." Pentru că Ginny n ar fi reuÈ™it să mă ajute. După ce o alintă puÈ›in pe Val, i o încredință lui Svartalf. Animalul sacru - È™i, fără îndoială, È™i matematicianul o dată cu el - începuse să danseze, să facă tumbe, să È›opăie, să miaune, să se prostească, doar ca să i îndepărteze fetiÈ›ei atenÈ›ia de la maică sa. Am auzit râsetele ei de încântare, ca niÈ™te clopoÈ›ei de argint într o ploaie de primăvară. Dar, în acelaÈ™i timp, auzeam È™i incantaÈ›ia lui Ginny. Avea nevoie cam de cinci minute neîntrerupte pentru a sta¬bili un contact iniÈ›ial cu cei de acasă. Apoi mai avea nevoie de încă o perioadă ca să determine configuraÈ›ia exactă a vectorilor È™i să adune energiile paranormale necesare. Abia după aceea am fi putut pleca. Gloata se agita zgomotos. Din când în când, aruncau în mine cu câte ceva, fără alt motiv decât cel al urii. Eu stăteam în ușă È™i mă întrebam dacă vom beneficia de răgazul necesar. Aerul fu străbătut de un huruit Pământul mi se zgudui sub picioare. Diavolii începură să bocească printre umbre. I am auzit cum se retrăgeau. Mă cuprinse frica. Niciodată nu făcusem ceva mai greu decât atunci, când mi am menÈ›inut poziÈ›ia în faÈ›a uÈ™ii. Castelul gemu din străfunduri. De pe creneluri începură să se prăbuÈ™ească blocuri de piatră dislocate. Printre crăpăturile apărute în uÈ™i È™i obloane ieÈ™eau limbi de foc. Fumul încercă să mă asfixieze. Apoi se risipi È™i fu urmat de mirosul mucegaiului secular. — ... in nomine Potestatis, fiat janua..., auzeam în spatele meu versurile recitate în grabă de vrăjitoare. Gigantul se ridică. Era mai înalt decât cel mai înalt turn al acestei fortăreÈ›e lângă care fusese îngropat. Silueta lui neagră ascundea stelele iadului. Picioarele dărâmau zidurile, cu bubuituri asurzitoare; praful se învolbura È™i se dezlănÈ›uiau cutremure. Aproape la fel de zgomotoasă era È™i ploaia de mizerii, nămol, țărână care se revărsau de pe pielea i zbârcită. Mirosul fetid îți tăia respiraÈ›ia. Căldura descompunerii sale pârjolea È™i iradia. Era mort; dar avea în el puterea demonilor. — ... saeculi aeternitatis. ÃŽntre timp, Ginny ajunsese la un punct unde, dacă se oprea, nu exista nici un pericol pentru vrajă, È™i făcu o pauză. AÈ™a era ea. Dar acum veni doar să îngenuncheze lângă mine. — Oh, dragul meu, aproape că izbândisem! M am chinuit să apăs pe butonul lanternei. Gigantul își rotea capul dintr o parte în alta, ca È™i cum încă ar fi putut să vadă. Figura fără trăsături îi încremeni, îndreptată spre noi. Am apăsat pe buton È™i m am transformat în om. Gigantul ridică un picior. Cel care l dirija încerca să dăuneze cât mai puÈ›in castelului. ÃŽncet, cu foarte mare atenÈ›ie, puse piciorul jos în interiorul forti¬ficaÈ›iilor. Mi am luat iubita în braÈ›e. Fata mea râdea È™i se hârjonea cu motanul. De ce să i speriem? — N avem nici o È™ansă? — Eu... n am timp... câmpul primar e gata... dar nu putem trece înainte să... termin... Te iubesc, te iubesc. M am întins spre sabia lui Decatur, care lucea în lumina Mâinii. Am ajuns până la sfârÈ™itul creaÈ›iunii, mi am zis, È™i o să murim aici. Hai să pierim luptând. Poate că sufletele noastre vor reuÈ™i să scape. Suflete! Am apucat o pe Ginny de umeri È™i am îndepărtat o ca să pot s o privesc. — Putem trimite după ajutoare, am izbucnit. Nu muritori, nici îngeri cărora le este interzis, dar... dar tu ai stabilit contactul È™i... starea energiei acestui univers... nu trebuie prea mult ca să... Există o mulÈ›ime de... creaturi care nu s în Paradis, dar nici prietene ale infernului nu sunt. Ochii ei străluciră. Sări în picioare, apucă bagheta magică È™i sabia, le ridică deasupra capului È™i scoase un strigăt. Gigantul păși în curte. Diavolii răniÈ›i care nu fuseseră încă striviÈ›i sub piciorul lui urlară de groază. Degetele lui se încolăciră în jurul turnului. Nu mi am dat seama în ce limbă rostise Ginny formula, dar strigătul îl încheie în engleză: — Voi care l aÈ›i cunoscut pe om È™i sunteÈ›i inamici ai Haosu¬lui, prin virtuÈ›ile acestor simboluri vă chem È™i vă spun că drumul spre Pământ rămâne deschis! Capela se cutremură. Pietrele începură să cadă È™i înăuntru, È™i afară. Turnul se desprinse, rupt în strânsoarea gigantului, de¬clanșând un torent de bolovani care îi îngropară pe ultimii răniÈ›i ai iadului. Am zărit o constelaÈ›ie lipsită de lumină. Gigantul se aplecă să ne scoată afară. Atunci sosiră salvatorii noÈ™tri. Nu È™tiu cine sau ce erau. Poate că înfățișările lor erau iluzo¬rii. Nu pot spune că au apărut din cele patru zări, pentru că acestea sunt un nonsens în iad. Poate că acelea care răspunseseră chemării lui Ginny erau doar niÈ™te grupuri de făpturi din univer¬sul nostru sau din altul, bucuroase că li se oferea È™ansa să facă un raid prin împărăția Necuratului, care e È™i duÈ™manul lor. Ginny construise un pod, dar el era încă prea fragil pentru a i susÈ›ine pe muritori. Oricum, după cum bănuisem, entropia infernului oferea forÈ›elor paranormale posibilitatea de a reuÈ™i ceva ce în altă parte ar fi fost imposibil. ExplicaÈ›i vă asta cum doriÈ›i. Uite ce am văzut eu: Dinspre vest - silueta unei femei ca o regină, într o rochie albă tivită cu albastru. Ochii ei erau cenuÈ™ii iar trăsăturile de o frumuseÈ›e glacială. CosiÈ›ele negre îi ieÈ™eau de sub un coif cu creastă. In mâna dreaptă purta o lance al cărei vârf împrăștia o lumină de miez de noapte senin, cu sclipiri de stele pământeÈ™ti, È™i pe umăr È›inea o bufniță. ÃŽn mâna stângă avea un scut lung, care înfățiÈ™a capul în agonie al unei femei cu pletele alcătuite din È™erpi. Dinspre sud - cel mai mare È™arpe al tuturor timpurilor. Ochii lui erau ca niÈ™te sori, iar dinÈ›ii ca niÈ™te cuÈ›ite. Pe cap avea pene de culoarea curcubeului, care fâlfâiau în vântul stârnit de el însuÈ™i È™i străluceau o dată cu stropii de ploaie pe care îi împrăștia. Alte pene îi alcătuiau o minunată coamă pe spate, în jos. Solzii lui aveau culoarea coralului, iar cei de pe burtă străluceau aurii. Trupul i se încolăcea, scânteind. Dinspre nord - un bărbat într un car tras de doi È›api. Era voinic, cu barbă roÈ™ie, purtând o armură de zale È™i coif, mănuÈ™i È™i centură de oÈ›el. Conducând cu mâna stângă, în dreapta È›inea un ciocan cu mânerul scurt. Mantia îi flutura ca suflată de o furtună puternică. Huruitul roÈ›ilor carului umplea văzduhul. Râ¬dea, agita ciocanul È™i îl arunca. Acolo unde cădea acesta, țâșneau flăcări, iar aerul bubuia; apoi ciocanul se întorcea în mâna lui. Cu toÈ›ii erau atât de mari încât de abia i puteai cuprinde cu privirile. Iadul se cutremura la trecerea lor. Diavolii fugeau mân¬când pământul. Când stăpânul lor fugi la rându i, miÈ™cările gi¬gantului încetară. Apoi acesta căzu iscând un cutremur care mă aruncă la pământ È™i demolă o mare parte a castelului. Noii veniÈ›i nu se opriră să desăvârÈ™ească demolarea, ci plecară după ticăloÈ™i. Nu pot să mi imaginez că au scăpat prea mulÈ›i dintre aceÈ™tia. N am rămas să privim. Ginny termină vraja de transfer È™i o luă pe Valeria în braÈ›e. Eu mi am vârât la subsuoară sabia lui Decatur - al naibii să fiu dac o las aici - È™i i am oferit lui Svartalf îndoitura celuilalt braÈ›. Ridicarăm de pe podea demonul răpitor. Avea un picior rupt. — Sefu', nu mă lovi, o să fiu cuminte, o să vorbesc, spun tot ce vrei, se văicărea el. Diavolii n au pic de demnitate. Ginny rosti cuvântul final È™i făcu ultimul gest. Trecurăm dincolo. XXXIV Nu semăna deloc cu prima călătorie. Acum ne îndrep¬tam spre casă. ForÈ›ele cosmice nu ni se mai împotriveau, ci ne ajutau. O clipă, simÈ›irăm un vârtej, apoi ajunserăm. Echipa lui Barney ne aÈ™tepta în laborator. Când am apărut sub cupola clopotului, săriră în sus de bucurie, plânseră È™i înălÈ›ară rugi de mulÈ›umire. Am aflat că lipsisem din acest univers doar două ore. Și poate nu trecuse mai mult timp nici în iad. Nu aveam de unde să È™tim, deoarece ceasurile noastre se opriseră în timpul primei tranziÈ›ii. Mie mi se părea că se scurseseră secole. Apoi m am uitat la Valeria È™i la Ginny — È™i timpul n a mai avut sens. FetiÈ›a clipea uimită privind în jur cu ochi mari, angelici. Mă temeam că lucrurile groaznice pe care le văzuse o speriaseră pentru toată viaÈ›a. Tremurând, m am aplecat asupra ei. — Totu i bine, scumpete? — O, taÈ›i, se entuziasmă ea. A fost grozav. Mai facem o dată? Ginny o puse jos. M am lăsat în genunchi È™i am luat o pe micuță în braÈ›e. Era agitată. — Mi e foame, protestă ea. ÃŽl eliberarăm apoi pe prizonier. După ce clopotul fu ridicat, acesta încercă să dispară. Dar nu putea să părăsească steaua cu cinci colÈ›uri, iar Barney realizase vraja pe care i o cerusem È™i care nu l lăsa să se întoarcă în infern fără permisiunea noastră. CuÈ›it Sclipitor venise cu mandatul de percheziÈ›ie. Ne aÈ™tepta È™i el acolo, împreună cu câțiva subalterni. Intră între noi È™i l ridică pe demon de piciorul sănătos. Silueta grotescă se zvârcoli în strânsoarea lui. — Șefu', dă mi drumu', È™efu', se rugă el. O să ciripesc tot. Mai târziu am aflat că masa diabolică ajunsă aici în schimbul nostru constase dintr o grămadă de bolovani, mizerie È™i material similar. Dar includea È™i o cantitate considerabilă de sulf pur, smoală È™i hidrocarburi uÈ™oare. Hardy È™i Griswold petrecuseră ceva timp rearanjându le într o configuraÈ›ie exploziv incendiară. Dând curs cererii mele, o amestecaseră cu unele materiale pă¬mânteÈ™ti. Trebuia să nu fie periculoasă pentru noi, pământenii, în cazul în care nu mai ajungea dincolo, la schimb (de fapt, după cum aÈ›i văzut, fusese nevoie să trimitem doar câteva kilograme). Echipa se împrăștie prin laborator, adunând sticle cu acid con¬centrat, cartuÈ™e de armă, lame de ras È™i ce se mai găsi. Apoi Barney fixă în grămadă un dispozitiv controlat de o fotocelulă, care să aprindă materia explozivă în momentul în care părăsea universul nostru. Bănuiesc că în oricare parte a iadului va fi ajuns încărcătura asta, numai bine nu a făcut. BineînÈ›eles, copilul spiriduÈ™ se volatiliză din casa de copii atunci când Valeria fu salvată. Biată creatură, sper că i s a îngă¬duit să moară. Dar, pe moment, nu m am gândit la aceste probleme. Fiind siguri că fiica noastră era bine sănătoasă, eu È™i Ginny ne îmbrăți¬șarăm. Sărutul ne fu întrerupt de o bucurie È™i mai mare, o bucurie al cărui ecou încă nu s a stins din noi: Liber! O, Tată ceresc! Când am putut privi din nou această lume, am văzut că Svartalf rămăsese doar Svartalf. PrezenÈ›a amabilă din mine spuse: „Da, pentru această reuÈ™ită, Jà nos Bolyai devine sfânt È™i este admis în apropierea lui Dumnezeu. Cât de mult mă bucur! Și cât de fericit sunt că v aÈ›i îndeplinit scopul, dragi prieteni, că Valeria Stevenovna se află în siguranță, iar inamicii raiului sunt învinÈ™i! (Cu timiditate:) Mai am un motiv egoist de bucurie, mărturisesc. Ceea ce am observat în această călătorie mi a dat niÈ™te idei fascinante. O abordare riguros teoretică..." Am simÈ›it dorinÈ›a pe care Lobacevski nu îndrăznea s o ros¬tească È™i am murmurat o pentru el. — Ai dori să mai rămâi aici un timp? „Să fiu sincer, da. Câteva zile, după care trebuie neapărat să mă întorc. Ar fi minunat să pot dezvolta aceste descoperiri, nu ca suflet ci, încă o dată, ca muritor. Este ca un joc, Steven Pavlovici. AÈ™ dori să aflu cât de departe se poate ajunge în interiorul constrângerilor umanității. (Apoi, grăbit:) Dar te im¬plor, mult stimate prieten, nu lua în seamă această rugăminte. Dumneata È™i doamna dumitale aÈ›i îndurat mari pericole, încercări È™i teama de a pierde ceva mai mult decât vieÈ›ile. DoriÈ›i să vă sărbătoriÈ›i triumful. Crede mă, nu sunt atât de bădăran încât să..." Am privit o cu drag È™i cu dorință pe Ginny È™i i am răspuns: — Știu la ce te referi, Nick, È™i am toate intenÈ›iile să tot sărbă¬toresc împreună cu ea, chiar foarte des, până când vom fi foarte bătrâni. Dar ai uitat că oamenii cunosc limite, atât fizice cât È™i psihice. Ea are nevoie să se odihnească. Eu la fel. PoÈ›i să mai stai puÈ›in. De altfel, doresc să mă asigur că ceea ce vei scrie va ajunge la publicaÈ›iile potrivite. Va fi o victorie imensă pentru noi. Și aÈ™a se face că, deÈ™i Bolyai a condus expediÈ›ia noastră, Lobacevski a publicat primul descoperirile făcute. XXXV Sintagma „și au trăit fericiÈ›i până la adânci bătrâneÈ›e" nu este adevărată. V ar plăcea să fiÈ›i celebri? Atunci vă cedez cu bucurie locul, prieteni. LuaÈ›i voi totul: reporterii, interviurile, mediatizarea, tona zilnică de scrisori, activiÈ™tii pentru Cauze Drepte, vânătoarea de autografe, beÈ›ivii bătăioÈ™i, telefoanele date de nebuni; vizitatorii nepoftiÈ›i, linguÈ™itorii È™i toÈ›i cei la care vă mai puteÈ›i gândi. Din fericire, noi am urmat niÈ™te sfaturi înÈ›elepte È™i nu ne am făcut reclamă. Eu m am ales cu o poziÈ›ie mai bună decât meritam, Ginny cu agenÈ›ia proprie pe care È™i o dorea dintotdeauna - aÈ™a că nu mai aveam ce căuta în primele pagini ale ziarelor. Intre timp, Valeria a ajuns la vârsta adolescenÈ›ei, È™i nici unul dintre băieÈ›ii care o curtează nu mi se pare destul de bun pentru ea. Mi se spune că toÈ›i taÈ›ii fetelor trec prin aÈ™a ceva. CeilalÈ›i copii îmi ocupă însă prea mult timp ca să mă îngrijoreze serios această problemă. A fost o poveste foarte interesantă. Mărturisirile publice fă¬cute de demon au dus la prăbuÈ™irea spectaculoasă a bisericii ioanine. ÃŽncă mai avem printre noi nostalgici ai ei, dar aceÈ™tia sunt inofensivi. Apoi mai există secta reformată - în care vechiul meu adversar, Marmiadon, este o figură proeminentă care încear¬că să propovăduiască Evanghelia dragostei ca pe o credință al¬ternativă. Din moment ce gnosticismul È™i diabolismul secret au fost înlăturate, nu cred că Sfântul Petru sau Sfântul Ioan ar avea ceva împotriva acestei credinÈ›e. ÃŽnainte de a se întoarce în paradis, Lobacevski a demonstrat niÈ™te teoreme pe care eu unul nu le am înÈ›eles. Mi s a spus că ele dublează eficacitatea vrăjilor pe care echipa lui Barney le elabo¬rase în timpul acelor ore groaznice de demult. Amicul nostru Bob CuÈ›it Sclipitor a avut o contribuÈ›ie însemnată la răspândirea înÈ›eleaptă a noilor cunoÈ™tinÈ›e dobândite. A trebuit ca acestea să devină secrete: nu puteai să încredinÈ›ezi vreunui nebun posibili¬tățile conferite de ele. Oricum, guvernul Statelor Unite nu este singurul care È™tie să invadeze infernul, dacă va fi provocat. Ar¬matele Terrei nu au speranÈ›a de a l învinge, dar pot să i producă mari stricăciuni È™i probabil că raiul ar interveni. Drept rezultat, nu mai avem de ce să ne temem de alte atacuri directe din împărăția Necuratului. Din partea oamenilor însă, da - deoarece ei încă ispitesc, corup, seduc, înÈ™ală È™i trădează. Dar eu cred că, dacă ne păstrăm onoarea nepătată È™i praful de puÈ™că uscat, nu vom suferi mai mult decât putem îndura. Privind înapoi, de multe ori nu mi vine să cred ce s a întâm¬plat: că toate acestea au fost înfăptuite de o vrăjitoare roÈ™cată, de un om lup cu coada retezată È™i un motan negru ca funinginea. Apoi îmi amintesc că Necuratul e lipsit de umor. Dar sunt sigur că lui Dumnezeu îi place să râdă. NOTE Mitras — personaj mitologic, zeu al luminii, al adevărului È™i al cuvântului dat, printre ale cărui titluri se. numără È™i acelea de „Salvato¬rul de la Moarte", „Victoriosul" È™i „Războinicul". Acest fapt explică, în parte, atracÈ›ia simÈ›ită pentru el de romanii care aspirau la nemurire, iar cultul dedicat lui a fost principalul rival al creÈ™tinismului în primele trei secole ale erei noastre. Tarnkappe — pelerină care asigură invizibilitatea. Basilisc — reptilă mitologică având răsuflarea È™i privirea morta¬le. Zomby — cadavru revitalizat prin vrăjitorie. Kraken — imens monstru marin mitologic despre care se spune că apărea în apropierea navelor vikingilor. Afreet — demon, în mitologia musulmană. Bimbașă — ofiÈ›er turc. Midgard — în mitologia scandinavă, regiunea înconjurată de mări unde trăiesc oamenii, adică Pământul. Solipsism — concepÈ›ie filozofică după care sufletul este singu¬rul care există sau care poate fi cunoscut. Howdah — scaun pentru una sau două persoane, având de obicei o apărătoare deasupra capului, aÈ™ezat pe spinarea unui elefant sau a unei cămile. Jihad — Război Sfânt al Islamului. Una dintre îndatoririle de bază ale unui musulman, prescrisă atât de Coran, cât È™i de tradiÈ›ie, este să lupte împotriva amenințărilor externe la adresa puterii comunităților islamice È™i, de asemenea, împotriva rezistenÈ›ei individuale opuse legi¬lor divine. Djinn — în mitologia islamică reprezintă orice ființă supranatu¬rală capabilă să apară sub formă umană sau animală, È™i să ajute, ori să înfrunte fiinÈ›ele umane, în concordanță cu rolul său în Cosmos. Hurie — femeie tânără È™i frumoasă, cu ochi de gazelă, întâlnită în Paradisul musulman. Paracelsus — pe numele său adevărat, Theophrastus Phillipus Aureolus Bombastus von Hohenheim (1493 l541). Alchimist elveÈ›ian, medic, magician È™i filozof al naturii. A revizuit conceptele medicinii contemporane È™i a emis ideea că bolile pot fi explicate din punct de vedere chimic. A introdus în tratamentul medical chimia, devenind precursorul iatrochimiei. Kachina — spirit ancestral al indienilor americani. Loki — spiritul răului È™i al intrigilor din mitologia scandinavă; a plănuit moartea lui Balder, zeul soarelui de vară È™i fiul lui Odin. Ragnarok — în mitologia scandinavă reprezintă marea bătălie dintre zei È™i puterile răului, echivalentul scandinav al Gotterdammerung, amurgul zeilor, È™i provine de la expresia ragna rok (istoria sau judecata zeilor). Indra — cea mai importantă divinitate din Rig Veda, Regele Războinic al Paradisului, zeul războiului È™i al furtunii. Armele lui sunt trăsnetul È™i fulgerul; ajutoarele lui sunt fiii lui Rudra. Abaddon — diavolul; în ebraică, înseamnă distrugere. Lucifer — nume al diavolului sau al satanei, în „Noul Testa¬ment". Simbol al îndoielii, al negaÈ›iei sau al revoltei. Moloch — zeu al canaaniÈ›ilor, în cinstea căruia copiii erau sacrificaÈ›i prin ardere. Hephaistos — în mitologia greacă, zeul focului. Licantropie — transformarea mitică a unei persoane într un lup. Armageddon — în „Noul Testament", ultima bătălie dintre bine È™i rău, înainte de Ziua Judecății. Incubus — spirit malefic despre care se presupune că, sub forma unui bărbat, întreÈ›ine relaÈ›ii sexuale cu femeile cufundate în somn. Succubus — demon feminin despre care se crede că are contac¬te sexuale cu bărbaÈ›ii adormiÈ›i. Quakeri — membri ai unei secte creÈ™tine fondate de George Fox. S au organizat ca un grup distinct în 1668 È™i au început să desfă¬șoare activități de misionariat. ÃŽn 1682, William Penn a întemeiat, pe baze quaker, Pennsylvania. Principalele lor activități sunt comerÈ›ul È™i actele filantropice, datorită cărora au devenit faimoÈ™i. ÃŽn centrul credin¬ței lor se află doctrina „Luminii Interioare" — Isus acÈ›ionând asupra sufletului. Noaptea Walpurgiei — ajunul zilei de 1 mai, când, după cum spune o legendă germană, pe Brocken, un vârf din munÈ›ii Harz, are loc un sabat al vrăjitoarelor. Noaptea este numită astfel după Sfânta Wal burga, o călugăriță din Anglia, care, în secolul al VlII lea, a ajutat la convertirea germanilor la creÈ™tinism. Una dintre zilele ei de sărbătoare coincide cu o veche sărbătoare păgână cu ritualuri împotriva vrăjitoriei. Alan Pinkerton (1819 l884). Emigrant scoÈ›ian, Pinkerton a înfiinÈ›at, în 1850, la Chicago, prima agenÈ›ie de detectivi particulari din America È™i a devenit o figură naÈ›ională după ce a descoperit autorii unei serii de jafuri de trenuri. In primii ani ai Războiului Civil, a fost È™eful Serviciului Secret al generalului unionist McClellan. Hammurabi — al È™aselea rege al primei dinastii babiloniene. Este foarte cunoscut pentru Codul de legi, elaborat la sfârÈ™itul domniei sale. Codul cuprinde 282 de articole privind legile economice, ale familiei, legile penale È™i civile, iar în acelaÈ™i timp oferă amănunte preÈ›ioase despre organizarea socială din acele timpuri. Moise — conducător È™i legiuitor al poporului evreu. Fondatorul mozaismului. Figura cea mai impunătoare a „Vechiului Testament"; potrivit acestuia, Dumnezeu i a revelat pe Muntele Sinai decalogul („Cele Zece Porunci"). Confucius — cel mai important filozof chinez (55l 479 î.Hr.), fondatorul confucianismului. Cea mai de încredere sursă a învățăturilor sale este Lun yu (conversaÈ›ie), publicată în 1890. Aristotel — savant È™i filozof grec (384 322 î.Hr.). ConcepÈ›ia sa conform căreia materia este pasivă, o simplă potenÈ›ialitate care se actualizează numai prin acÈ›iunea „formei", l a dus în cele din urmă la idealismul obiectiv, la postularea divinității ca „formă pură" È™i ca „prim motor imobil". Platon — filozof grec (427 347 î.Hr.). Adevărata realitate o constituie, conform teoriilor lui Platon, Ideile sau Formele, esenÈ›e inte¬ligibile, constituind o existență în sine în afara spaÈ›iului È™i a timpului; copiile sau umbrele degradate ale Ideilor ar fi lucrurile din realitatea sensibilă. ConcepÈ›ia sa filozofică reprezintă fundamentul unei utopii sociale aristocratice. Statul ideal, imaginat de el, trebuia să fie împărÈ›it în trei caste: 1) „filozofii", conducători; 2) „gardienii", apărători ai statului; 3) agricultorii È™i meseriaÈ™ii. Sclavii nu făceau parte din stat. Marcus Aurelius Antoninus — împărat È™i filozof roman (180 l21 î.Hr.), reprezentant al stoicismului târziu. Thomas d'Aquino — Doctor al Bisericii, „Doctorul Angelic", filozof È™i teoretician, călugăr dominican italian (1225 l274). Thomas Hobbes (1588 l679) — Filozof englez. Ideile despre societate È™i le a exprimat în cea mai faimoasă lucrare a sa: Leviathan. John Locke — filozof È™i om politic englez (1632 l704). A dezvoltat empirismul materialist al lui Bacon È™i Hobbes, a combătut teoria idealistă a ideilor înnăscute È™i a susÈ›inut că toate cunoÈ™tinÈ›ele provin din experienÈ›a senzorială, sufletul omului fiind la naÈ™tere ca o foaie nescrisă (tabula rasa). Unul dintre întemeietorii deismului. Adept al monarhiei constituÈ›ionale. Voltaire (pe numele lui adevărat Francois Marie Arouet) —scriitor È™i gânditor francez (1694 l778). Deist. Operele sale istorice criticând providenÈ›ialismul È™i afirmând progresul social au marcat o lărgire sensibilă a orizontului istoriografic. Thomas Jefferson — om politic È™i gânditor iluminist american (1743 l826). Unul dintre creatorii Partidului Democrat Republican. PreÈ™edinte al S.U.A. (180l l809). Unul dintre conducătorii Războiului pentru IndependenÈ›a coloniilor engleze din America de Nord. A parti¬cipat la elaborarea proiectului „DeclaraÈ›iei de independență a S.U.A.". Edmund Burke — om politic È™i scriitor britanic (1729 l797). S a opus politicii colonialiste engleze în America. Abraham Lincoln —om politic american (1809 l865). Luptă¬tor pentru abolirea sclaviei negrilor. Alegerea sa ca preÈ™edinte a provo¬cat secesiunea statelor sclavagiste din Sud È™i declanÈ™area Războiului de Secesiune din S.U.A. Asasinat în 1865 de un sudist fanatic. Simon Magul — (sec. I d.Hr.). unul dintre cei doisprezece apos¬toli, despre care se crede că a fost zelot. După unele legende, a predicat în Persia È™i a fost martirizat împreună cu Sfântul Iuda (nu Iscariotul). Valkyrie — în mitologia scandinavă, aÈ™a se numeau cele două¬sprezece servitoare ale lui Odin, care pluteau amenințător deasupra câmpurilor de bătălie, purtându i pe războinicii pe care zeii îi conside¬rau demni de Valhala (Paradis). Jaggernaut — în religia hindusă este imaginea lui Krishna, adorată în Puri Orissa. La festivalul anual din iunie sau iulie, imaginea lui este purtată pe străzi într un car mare tras de credincioÈ™i; se spune că unii dintre ei chiar se aruncă sub roÈ›i. Homuncul — ființă omenească inferioară, obÈ›inută prin mijloa¬cele ocultismului. Copil spiriduÈ™ — în original changeling — un copil care se crede că a fost substituit în secret cu altul, în special un copil spiriduÈ™ lăsat de iele. Golem — ființă creată din lut de către un rabin din ghetoul de la Praga È™i însufleÈ›ită prin introducerea în gura ei a unei hârtii cu numele adevărat (È™i secret) al lui Dumnezeu. Maniheism — sistem religios cuprinzând elemente creÈ™tine, gnostice È™i păgâne, fondat în Persia în secolul al III lea de Manes; s a răspândit în Imperiul Roman È™i în Asia, supravieÈ›uind în Turkestanul chinezesc până în secolul al XlII lea. Sistemul se baza pe conflictul primordial dintre lumină È™i întuneric, propovăduind că materia repre¬zintă răul, dar că în creierul fiecărei persoane este întemniÈ›ată o particu¬lă de „lumină", care poate fi eliberată prin practicarea religiei, È™i că Isus, Buddha, profeÈ›ii È™i Manes au fost trimiÈ™i pe pământ cu însărcina¬rea să ajute la triumful binelui. Mandala — figură circulară simbolică reprezentând, în unele religii, Universul. Graal — obiect al unor intense căutări în legendele medievale; oferea beneficii mistice. Nu i se cunosc originea, natura sau semnifi¬caÈ›ia. Cam pe la sfârÈ™itul secolului al XII lea, i s a dat semnificaÈ›ie creÈ™tină (deÈ™i legenda nu a fost recunoscută vreodată de nici o autoritate a Bisericii). Se presupune că este vasul din care Isus a băut la Cina cea de taină. Braille — sistem de scriere È™i tipărire pentru orbi, caracterele fiind alcătuite din puncte în relief. Jonathan Edwards (1703 l758) —teolog american. Menorah — candelabru sfânt cu È™apte braÈ›e folosit în vechile temple din Ierusalim. Primul menorah a fost făcut de Bezael È™i pus în sanctuarul Tabernacolului. De foarte mult timp reprezintă simbolul iudaismului; menorahul încadrat de două ramuri de măslin este emble¬ma statului Israel. Nikolai Ivanovici Lobacevski (1793 l856) — matematician rus care a descoperit geometria neeuclidiană, aproape în acelaÈ™i timp cu Gauss în Germania, È™i cu Jà nos Bolyai în Ungaria. Teoriile sale au fost elaborate complet independent de ceilalÈ›i doi. PlanÈ™etă de spiritism — placă având pe margine litere sau semne spre care se orientează un ac indicator, dând răspunsuri la între¬bările adresate de participanÈ›ii la o È™edință de spiritism. Solingen — marcă de oÈ›el special foarte dur, în componenÈ›a căruia există pulbere de diamant. Steven Decatur (1779 l820) — ofiÈ›er al marinei americane. Ondine — spirit al apelor, în folclorul german. Dolmen — mormânt megalitic format prin aÈ™ezarea unei pietre mari È™i plate peste altele puse în poziÈ›ie verticală. Hecate — zeiță din mitologia greacă, frecvent confundată cu Artemis sau cu Selena. A fost o zeiță puternică È™i formidabilă, asociată fenomenelor supranaturale, lumii fantomelor È™i vrăjitoriei. Era adorată la răscrucile de drumuri, care se pare că în toată lumea sunt considerate locuri bântuite de spirite. Svastică — cuvânt sanscrit care înseamnă bun augur. ÃŽn religia hindusă, era un simbol benefic. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy