Nu stăteam într-un loc. Eram cu toții în mișcare, vorbind unii cu alții. Eu încă n-am încercat. Alții nu-și mai aminteau cum a fost de prima dată.
- E plin, îți zic eu, d-aia nu ne mai primește, am încercat de multe ori.
- Ce le-ai spus?
- Le-am zis de toate și de bine si de rău! Oricum n-ajungem. Þi-am zis. E plin și noi nu mai încăpem.
- Crezi că până și Iadul e plin? Nuu…si râdeam amândoi în timp ce ne îndepărtam.

Îl ascultam, pe el ca și pe alții, mai ales atunci când repetau.
Si eu repetam. Aveam zile când repetam păcatele, iar în altele virtuțile.
Când oboseam, ascultam virtuțile altora.
S-auzea numai:
- Am iubit, am făcut, am ridicat… totul numai de bine, te simțeai mic, și te gândeai că nu meriți să mergi dincolo, mai departe.
Ascultam apoi păcatele lor și-mi făceam singur curaj.

Eu am repetat destul și știu, îmi amintesc totul, n-are rost să mai aștept.

Am sunat la ușa din mijloc.
S-a deschis și am intrat într-o cameră albă cu un birou în mijloc.
În spatele biroului stătea un înger plictisit.
M-am înclinat adânc, pentru că nu știam cum să-l salut. Apoi am început:
- Eu, am făcut pe Pământ, în cursul vieții mele… și am iubit…. și am ajutat …

Îngerul nu părea că mă ascultă. Nu s-a mișcat, de parcă n-ar fi fost viu. A ridicat doar degetul și eu m-am oprit.
- De ce tu? Atât m-a întrebat, fără sa mă privească.
- Am făcut multe lucruri bune și mi le amintesc pe toate. Le știu.
- De ce tu? A repetat întrebarea îngerul, coborând degetul.
- De ce? Repetam și eu, fără să-i răspund, căutând un motiv sau măcar o scuză că eram acolo .
- Bine, am și păcate, le știu și le pot pune în balanță și pot spune că am făcut în viața mea…
Îngerul a deschis sertarul de sus și a scos un măr. Apoi, în timp ce eu îi recitam păcatele, cu un cuțit mic a început să-i curețe coaja.
- De ce tu? A repetat întrebarea.
Singura ușa întredeschisă era cea pe care am intrat. Puteam să ies și să aștept. L-am privit pe înger si am ridicat vocea.
- Ce rost are să mai aștept? Sau ce rost mai are sa mă judeci bune și rele și apoi să plec? Unde ?
Între timp îngerul mușca din măr.
- Întoarce-te și așteaptă. Locul tău nu e aici.
Îngerul s-a ridicat și se pregătea să strângă cojile de măr de pe masă.
- E plin? E plin, nu-i așa? N-aveți loc și ne țineți afară. Nu ne zice nimeni că, de fapt, e plin. Până si Iadul e plin? Ha! N-aveți decât întrebări fără răspuns. Nu am făcut nimic cu viața mea, nici bine și nici rău, și nici nu-mi pasă dacă aștept sau plec.
Îngerul s-a oprit și, pentru prima data, m-a privit.
- Tot ce îmi amintesc, bine sau rău, nu mă ajută, am continuat eu .Nu-i așa? Þie nu-ți trebuie nimic. Mie, atunci, de ce mi-ar trebui ceva ? am strigat, în timp ce mă pregăteam să ies.
- Renunți? M-a întrebat îngerul. Renunți la bine și la rău?
- Renunț la tot ce e dincolo, la iad, la rai, la păcate și la virtuți la întrebări, la tot.
Îngerul s-a ridicat de pe scaun și cu mâna stângă mi-a făcut semn să stau în locul lui. Zâmbind a deschis sertarul biroului și mi-a arătat merele roșii. Mi-a lăsat și cuțitul mic și cojile de măr pe masă și a ieșit pe o altă ușă.