agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2611 .



Rebusomania sau De ți se face mintea creață
prose [ ]
satirică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [geafir ]

2011-06-26  | [This text should be read in romana]    | 



- În sens general, glăsuiește Nimeni, meditativ, pasiunea îi leagă și îi dezleagă pe oameni, atunci când pasiunea este în limitele normalității, dar când preocuparea pentru ceva devine idee fixă, putem vorbi despre manie.
Fiecare om are câte o mică sau mare pasiune, pe o plajă care se întinde de la bibliomani la numismați, de la cinefili la columbofili, de la cartofori la barbugii, de la epigramiști la rebusiști...

- Venind vorba de rebusiști, adaugă Nimeni, mai că aș fi tentat să scriu un eseu despre rebusism, despre devenire, ca mișcare de masă, despre actul cultural în sine care îmbină utilul cu plăcutul, despre istoric, începând cu presupusul inventator al careului de cuvinte încrucișate, Victor Orille, și continuând, pe tărâm românesc, cu profesorul N. G. Popescu-Rebus, părintele „sportului minții” de la noi.

- La tinerețe, recunosc eu, am fost grav atins de flamă, până și la masă stăteam cu gândul la cuvintele tâlcuitoare, la definițiile spirituale cu piste false, pe care, atunci când îmi veneau în minte, le notam cu nerăbdare și multă satisfacție, de parcă descopeream leacul contra prostiei. Mă împrietenisem cu unul dintre rebusiștii de marcă ai orașului și coleg cu mine de serviciu și ajunsesem să merg, cu regularitate, la cercul rebusist de pe lângă Casa de Cultură, actualmente Clubul Rebusiștilor, frecventat, ca și până atunci, de „maeștri octogenari în viață”.

... Îmi amintesc că, într-una din zile, pe vremuri, am întârziat la întrunire și, cum introduc capul pe ușă, și suntluat la rost:
- Acuma se vine? La ora asta?... Berea poate fi băută și după ședință...
- Vă rog să mă credeți, am rămas la serviciu peste program, răspund eu sincer, fără a încerca o scuză inventată, dar care să fie crezută.
- L-a reținut șeful, intervine în apărarea mea prietenul și colegul de serviciu Marin Crăciunescu-Scart, privindu-mă încurajator, ca și când ar fi spus: ”Hai, mă, fii și tu mai cu tupeu!”.

Fac aici o paranteză și precizez că acei „cuvintiliști” care atinseseră notorietate și măiestrie și, se subînțelege, recunoaștere din partea confraților, își alăturau numelui un supranume care indica domeniul rebusistic în care excelează, după modelul profesorului și „părintelui” Nicolae Gh. Popescu-Rebus.

- Așa e!, mă reped eu să întăresc spusele prietenului și colegului de serviciu. Nea Traian știe cum stau lucrurile, mai zic eu, și-l privesc cu sinceră recunoștință.
- Parcă văd..., reia pietenul meu și coleg, cum i-a zis șefului: Pss! pss!... Șefu’, încă una, dar să fie de la gheață!...

- Hă, hă..., vuiește sala aceea mobilată ca la școală, cu bănci, pupitru și tablă. Abia atunci îmi dau seama că mi se jucase o farsă de chiar acela pe care îl consideram prieten. În acel moment, pur și simplu îl uram pentru ce-mi făcuse.
Iau loc în bancă, sub hohotul necontenit de râsete. Scot, disciplinat, din geantă, creionul bine ascuțit, o coală imaculată, ultimul număr al revistei de specialitate și mi le așez dinainte, mofluz.

- Gata, lăsați omul în pace!, intervine Paul Micșunică-Hipocren. Cum a rămas definiția?
Îmi arunc privirea spre tablă; pe ea se afla, desenată cu creta, grila unui careu de cuvinte încrucișate, completată.
- Crescut în puf, răspunde Mihai Picu-Palindrom, aplecat, mai mult decât ar fi trebuit, asupra caietului în care-și nota definițiile.
- Eu zic că merge, își dă cu părerea N. Trășculescu- Șaradă. „Păr = Crescut în puf”. Merge!
- Nu merge, dom’le!, se repede, în spirit critic, Mircea M. Mircescu-Calambur. Ce, asta e definiție?!
- Nea Mircea, să vă spun una bună..., zice M. Traian Crăciunescu-Scart. Cică, unul mai tinerel, în autobuz, către altul bătrân: „Boșorogule, de ce nu stai acasă?”, la care bătrânul: ”Să dea Dumnezeu să nu mai apuci vârsta mea, că tare rău este!”...
- O să ne apuce ploaia, până dăm o definiție..., se lamentează președintele cercului, C. S. Cornișteanu- Enigmă, arătând, cu capu-i pleșuv, spre geam.
- Am găsit!, sare Maria Neacșu-Anagramă, radioasă, ca și când ar fi descoperit însuși cuvântul „Evrika”. Ascultați, cum vi se pare?!... „Dat peste cap”, pentru „păr”. Ei, ce spuneți, e bună?
- Definiția e bună, își iese din tăcere veteranul crucișolog Nae Pleașcă-Rebus, părintele rebusismului oltenesc. Numai că a fost dată. Dacă nu mă-nșel, chiar de mine, lasă el modestia la o parte.
- Așa ca idee, pentru cuvântul „păr” n-ar merge „Măciucă sub pălărie”?, propune Marin Stan-Aritmogrif, militar de carieră. La frică, părul se face măciucă, explică el pentru cei corigenți la pricepere.
- Care e pista falsă?, întreabă Marin Stan-Aritmogrif. Când citești definiția, trebuie să te gândești la cu totul altceva decât la cuvântul din grilă.
- În definitiv, nu e mai proastă decât alte definiții pe care le dați voi, îi apostrofează M. M. Mircescu-Calambur. Dacă nu vă place, o notez și o folosesc eu într-un careu de-al meu.
- Vă rog, în liniște, nu tulburați!... Ioane!, se adresează C. S. Cornișteanu-Enigmă lui Ion Florescu-Acrostih. Ioane!
- Nu e nevoie să-mi dai cu cotul, răspunde acesta trezit din somnolență. Ascult.
- Tu nu ai nicio idee?
- Nu am. Ce să fac, am îmbătrânit și eu...
- Pentru „păr”, eu zic așa, „Ce n-ai în palmă, dar ai pe cap”, propune Petre Albu-Criptorebus o altă definiție.
- E bună! Are și pistă falsă... Eu, de pildă, m-am gândit la pălărie, nicidecum la păr. Că pălăria o porți pe cap și nici în palmă nu crește, se entuziasmează M.Stan-Aritmogrif.
- Eu zic să facem altfel. Transcriem uzuala expresie „La ... creț, minte creață!”, înlocuind cuvântul păr prin puncte-puncte, propune Maria Neacșu-Anagramă.
- Unde ai văzut dumneata aici păr creț?, întreabă Radu Voinea-Metagramă, zeflemitor.
- Atunci, spune dumneata una mai bună!, se supără Maria Neacșu-Anagramă.
- Știți care e culmea răbdării? Să-ți numeri firele de păr din cap cu mănușa de box! Ha, ha, ha..., râde zgomotos Radu Voinea-Metagramă.
- Definiția asta e pentru dumneata, acasă, nu pentru aici... Nițică bună cuviință, n-ar strica! îi atrage atenția Paul Micșunică-Hipocren, indignat și, în același timp, muștruluitor.
- Acasă, da! Să mergem, s-a făcut târziu!, constată M. Traian Crăciunescu-Scart.
- În cazul ăsta, declar ședința închisă!, se pronunță C. S. Cornișteanu-Enigmă, președintele Cercului.
Semnul bunei dispoziții piere de pe fețele tuturor; realizează, cu toții, că irosiseră ore bune din prețiosul lor timp, fără niciun rezultat.

Strâng mâna inimoșilor rebusiști și zoresc către stația de autobuz, cu gândul la soție și la ce va spune când voi ajuge acasă fără să fi cumpărat pâine, așa cum îmi zisese de dimineață.
- De unde vii, amărâtule?, mă ia în primire.
- De unde? Doar știi!
- Așa târziu?! Ce faceți, ore în șir?
- Ce să... Facem și noi ce putem, adică ... ghicitori.
- Ați dat în mintea copiilor!
- Nu e cum crezi. E dificil... Uite, te întreb, ce e?, „Crescut în puf, se dă peste cap de ți se face mintea creață; nu crește în palmă, dar se numără cu mănușa de box”. Ha, știi?
- Stai să mă gândesc... Păr!
- Nu se poate! De unde...?
- De la doamna Maria Neacșu-Anagramă, îmi zice soția, râzând, doar locuiește în cartier cu noi... M-am întâlnit cu ea la chioșc, la pâine, înainte de a veni tu acasă... Și mi-a povestit cum a decurs ședința.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!