Trecuse săptămâna. Sâmbătă seara cârciuma lui Suditu era plină ochi de lume, căci se dusese zvonul din om în om de rămășag. Vicele intră agale, căutându-i din ochi pe Relă și Simion.
- Nu veniră încă, don’ vice, spuse cu glasul lui pițigăiat a lu’ Mitu. Poate sărbătoresc acasă și au uitat de noi și de rămășag...
Chiar în clipa aceea în prag apărură chipurile lăsate ca niște măști de ceară topită ale celor doi. Se îndreptară spre masa lor tăcuți, ca și când nu ar fi fost decât ei doi în cârciumă.
- Relă...Simioane...ce aveți, bă, de nu deterăți binețe la oameni...la autorități...? întrebă vicele cam nervos. Ce, vă picară vorbele în sân la muiere și nu puturăți să le mai scoateți de acolo? Ce vă făcură fetele?
Relă și Simion se priviră adânc, ca și cum ar fi fost supuși la cel mai rușinos supliciu din lume.
- Veniră acasă, ce să facă...
- Luară?
- Nu, spuse Relă, picară...da’ o să încerce iar la anu’...că mai e timp și nu se mută orașul din loc!
- Păi, cum adică picară, bre, nea Relă? interveni a lu’ Mitu, care mereu le ținea celor doi isonul, ca să-i mai pice și lui vreun trăscău pe gâtlej. De ce picară?
- Bă, Mărine, da’ prost te făcu mumă-ta, izbucni vicele, căruia niciodată nu îi convenea faptul că tăntălăul de Mărin se băga mereu neanunțat în vorbă. Păi, ziseră ăi din comisie să vină la anu’, să le mai crească țâțele...
Întreg localul izbucni într-un râs zgomotos, care-i cufundă și mai mult pe cei doi în rușinea lor.
- Păi, ce vă zisei eu, bă, nepricepuților...Gârlă le trebuia lor...zbănțuială prin zăvoi cu hahalerele lui Buburlan...! Sulemeneală pe față, pe mâini...Bă, cartea e carte, știința e știință, și prostia e prostie, și, câteodată e atât de mare, că le întrece pe toate...! Acu’ să le puneți în curte în ramă, să le vază toți pețitorii care or veni pe uliță...
- Ce pețitori, don’ vice, că la anu’ dau iar la examen...!
- S-o credeți voi asta, bă, nărozilor! S-a termenat cu facultatea pentru ele...! Cum ziceați de Săndel? Că o să ia, când o zbura porcul, nu? La ale voastre o să fie tot așa: când o zbura porcul și o ateriza caltaboșu...! Păi, voi nu știți, bă, că în viață lucru bun trebuie să-l faci de prima dată. Bunăoară, într-o fabrică, dacă ai greșit prima piesă, se cheamă că ai făcut rebut, nu? În viață, dacă nu belești ochii de prima data, să vezi pe cine bagi în casă și în beserică, la cununie, devine că peste câțiva ani te târăști prin tribunale la divorț, nu? Copilu’, copilu’ de nu-l crești dintru-nceput bine, cu frică de părinte, o ia razna. Băiatul la tutun, beutură și știu eu ce fel de jocuri de noroc, de-și dă și izmenele de pe el... Iar fata...Eh, la fată, e mai drăcoasă comedia! Că întâi o ia așa ca ale voastre, cu gârla, cu sulemeneala... Urmează apoi hăndrăleala prin zăvoi, de cum prind puf între picioare, că, de, cine e mai meșteră ca femeia la descântecele cărnii !
Nu apucară Relă și Simion să răspundă acuzelor vicelui că ușa se deschise larg și Lisandru cu părul vâlvoi și ochii ca scoși din orbite năvăli în cârciumă. Fără să privească pe nimeni, așa cum îi era obiceiul, urlă cât îl țineau bojogii:
- Luă...! Luă...!
- Ce luă, bă, Lisandre? Luă foc pe undeva? îl întrebă Mărin, speriat și el de privirea fioroasă a lui Lisandru.
- Al meu...Săndel...luă! Luă la facultate! Am băiat doctor!
- Bravo, bă, Lisandre, bravo, bă! Vedeți, când omului îi arde de carte, imediat se și vede. Păi, atunci devine, mă... Relă...Simioane...că mâine bem pe veresie... Și începem de cum face ochi Suditu...! Așa-i, bă? se ridică vicele de la locul lui, plimbându-și privirea peste cei ce asistaseră ca la teatru la acest episod.
A doua zi, duminică, dis-de-dimineață, Relă și Simion stăteau în cârciuma lui Suditu pleoștiți ca două cloști puse pe ouă de curcă. Se gândiseră că fiind duminică mulți vor merge la biserică, apoi se vor duce pe la casele lor, să îmbuce ceva, s-or trage la somn. Poate pe seară să se mai înmulțească clienții și să se mai împuțineze și banii din buzunarul lor. Mureau însă de ciudă pe Lisandru. Și nu neapărat că al lui intrase la facultate. Ci, fiindcă le dădea cu tifla și intrase de două ori până la ora prânzului în cârciumă, prilej să-l mai cinstească cu o tărie. Când îl văzură că intră pentru a treia oară, Relă îi spuse veninos:
- Bă, Lisandre, da’ ce poamă de om ești tu, bă, de nu te mai saturi de pomană?
- Păi, de ce vorbești așa, Relă?
- Păi veniși de dimineață o dată...te cinstirăm...
- Consumai aseară nește fiertură de fasole cu ciolan afumat și îmi căzu greu la lingurică. Zîsei să mă dreg o țârică cu o tărie…
- Apoi veniși iar...
- Uitai să-mi iau tutun...
- Iar te cinstirăm...Acu, ce mortii mai cauți p’acilea?
Avea Relă o vorbă a lui, știută de tot satul. Când se enerva, spunea doar atât: „ce mortii, bă?” Era o vorbă pe care o prinsese de la bunică-său, când era mic, dar fiindcă atunci nu-l putea pronunța pe „ț”, rămăsese cu acest cuvânt, mortii. Relă se uita la Lisandru și știa că acum nu mai are ce motiv să bage că intrase iar în cârciumă.
- Mi-amintii acasă că n-am cribite, spuse Lisandru. Uitai să-mi iau cribite, când luai tutun. Și tutun fără cribit, la ce-l aprind, la soare?
- Cribitele cui te-a făcut și soarele cui te-o-nțărcat! îl sudui scurt Simion printre dinții treierați din loc în loc de coropișnița vremurilor.
Dar nu aveau ce face, rămășagul era rămășag. Mai ales că era făcut cu vicele și nu voiau să-l supere. Nu se știe când aveau nevoie de el pentru vreo trebușoară.
- Bă, Relă, nu te înfoia așa, lasă, bă, că de data asta îmi plătesc singur consumația, îl liniști Lisandru pe bărbatul care-l privea parcă scos din minți.
Dar Suditu, care era numai ochi și urechi din spatele tejghelei, spuse cu voce autoritară:
- Nici nu se pune vorba, nea Lisandre! Avem aici creditul cooperatist, la alde Relă și Simion!
Îi făcea plăcere lui Suditu să-i vadă ofticați pe Relă și Simion. Niciodată nu-i putuse suferi. El stătea din viul dimineții și până seara târziu în picioare în spatele tejghelei și tot nu prinsese cheagul pe care-l aveau cei doi, recunoscuți pentru mișmașurile pe care le făceau.
Așa că Suditu dăduse sfoară în șapte sate pe la cunoscuții lui, să-i umple duminică seara cârciuma, că era parastas mare la alde Relă și Simion.