agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-04-17 | [This text should be read in romana] |
Johann, alintat Hans, s-a născut pe 20 iunie 1948 în Berlinul de Est, în plină teroare comunistă, când sovieticii au impus o blocadă terestră și fluvială a Berlinului de Vest, eveniment istoric brutal, cu efect doar pe termen scurt, deoarece a fost contracarat rapid de podul aerian realizat de avioanele sub pavilion american, britanic și francez. El a fost un bebeluș frumos, bălai, surâzător, inocent, care a început, încet-încet, pe măsură ce creștea, să descopere că există două orașe Berlin, două state Germania, două Europe antagoniste.
Hans a mai aflat È™i multe alte lucruri surprinzătoare, de pildă, că este rudă îndepărtată, cu Johnny Weissmüller, ceea ce a reprezentat un motiv de mândrie pentru el. Primul care i-a vorbit mai pe larg despre această legătură de rudenie a fost bunicul Wendel, discuÈ›ia desfășurându-se în limba română: - Noi suntem rude cu Johnny Weissmüller, celebrul înotător american. - Am auzit ceva. - Johnny Weissmüller a fost de patru ori campion olimpic la înot. - La care olimpiadă? - A primit medalia de aur la 100 metri liber, 400 metri liber È™i la È™tafeta de 4x200 metri liber, în cadrul Olimpiadei de la Paris din 1924, precum È™i la È™tafeta de 4x200 metri liber, în cadrul Olimpiadei de la Amsterdam, care a avut loc patru ani mai târziu. De asemenea, la Paris el a mai obÈ›inut o medalie de aur cu echipa de polo. Interesant este că Johnny s-a apucat de înot la recomandarea medicului, deoarece la vârsta de nouă ani s-a îmbolnăvit de poliomelită. - Johnny a fost È™i actor de film. Am văzut "Tarzan, omul-maimuță", în care el joacă în rolul lui Tarzan, alături de actriÈ›a Maureen O’Sullivan, în rolul frumoasei Jane È™i de simpatica maimuță Cheeta. - N-ai văzut tot. Există o serie de 12 filme cu Tarzan, toate fiind ecranizări după seria de aventuri intitulate "Tarzan", scrise de Edgar Rice Burroughs, începând din 1912, în care rolul principal este interpretat de Johnny. El a fost al È™aselea actor, care a jucat rolul lui Tarzan, dar s-a remarcat prin strigătul caracteristic, devenit cunoscut în toată lumea. Ca o paranteză, se spune că la începutul revoluÈ›iei cubaneze, care a dus la căderea dictatorului Fulgencio Batista y ZaldÃvar pe 1 ianuarie 1959, un grup de revoluÈ›ionari înarmaÈ›i, în căutare de inamici americani, l-au surprins pe Johnny cu un grup de conaÈ›ionali pe un teren de golf. Când i-a văzut pe cubanezi cu armele îndreptate spre ei, Johnny a scos strigătul lui Tarzan. - Și revoluÈ›ionarii au înÈ›eles că americanii aceia nu erau inamici. - AÈ™a este. Dar să închidem paranteza È™i să revenim la subiect. Primul film este cel pe care l-ai vizionat deja, intitulat în engleză "Tarzan, the Ape Man", care a fost realizat în 1932. Apoi, în 1934, el a jucat în "Tarzan È™i perechea lui", cu titlul original "Tarzan and His Mate". Doi ani mai târziu a fost lansat "Tarzan Escapes"... Bunicul a făcut o pauză provocatoare. - Adică "Tarzan scapă". - ÃŽn 1939 a jucat în "Tarzan își găseÈ™te un fiu"... - ÃŽn engleză: "Tarzan Finds a Son". - Foarte bine! Văd că te descurci È™i în engleză. - Voi deveni poliglot, deoarece vorbesc germana, româna È™i acum mă perfecÈ›ionez în engleză. Bunicule, mi-ai spus tilurile a patru filme. - Desigur, să nu divagăm È™i să pierdem firul discuÈ›iei. După doi ani a mai apărut "Comoara secretă a lui Tarzan"... - De ce te-ai oprit? - Ca să traduci în engleză. - Ai spus "Comoara secretă a lui Tarzan". AÈ™a este? - Da, a răspuns bunicul, vădit mulÈ›umit în încercarea lui de a conferi discuÈ›iei cât mai multe valenÈ›e de învățare. - Traducerea este: "Tarzan’s Secret Treasure". - Peste un an a apărut al È™aselea film: "Aventura din New York a lui Tarzan"... - "Tarzan’s New York Adventure". Corect? - Da. Hai să trecem la traducerea din engleză. Ce zici? - Am înÈ›eles. Tu nu mai vrei ca eu să fac retroversiune, ci traducere. - ÃŽn 1943 au fost două producÈ›ii cinematografice. Primul a fost intitulat "Tarzan’s Triumphs". - "Triumfurile lui Tarzan". - Al doilea - "Tarzan’s Desert Mistery". - "Misterul din deÈ™ert al lui Tarzan". Mai ai de menÈ›ionat patru filme. - ÃŽn 1945 s-au terminat filmările la "Tarzan and the Amazons". - "Tarzan È™i amazoanele". - ÃŽn anul următor pe ecrane a început să ruleze "Tarzan and the Leopard Woman". - "Tarzan È™i femeia-leopard". - ÃŽn 1947 alt film: "Tarzan and the Huntress" - "Tarzan È™i femeia-vânător". Ultimei din cele 12 pelicule i s-a dat numele de... - "Tarzan and the Mermaids", care a avut premiera în 1948. - "Tarzan È™i sirenele". - Primele È™ase filme au fost realizate la studioul Metro-Goldwyn-Mayer, iar celelalte la Radio-Keith-Orpheum. Johnny a jucat în multe alte filme, printre care în 14 a jucat rolul lui Jungle Jim. - Foarte multe. Care sunt aceste filme? - Eu voi spune anul apariÈ›iei È™i titlul filmului în engleză, iar tu vei traduce titlul. Ce zici? - De acord. Să începem! - 1948 - "Jungle Jim". - "Junglă Jim", dar, mai bine, "Jungle Jim". - 1949 - "The Lost Tribe" - "Tribul pierdut". - 1950 - "Mark of the Gorilla". - "Urma gorilei". - 1950 - "Captive Girl". - "Fata captivă". - 1950 - "Jungle Jim in Pygmy Island". - "Jungle Jim în Insula Pigmeilor". - 1951 - "Fury of the Congo". - "Furia lui Congo". - "1951 – Jungle Manhunt". - "Vânătoarea de oameni din junglă". - 1952 - "Jungle Jim in the Forbidden Land". - "Jungle Jim în teritoriul uitat". - 1952 - "Voodoo Tiger". - "Tigrul Voodoo". - 1953 - "Savage Mutiny". - "Răscoală sălbatică". - 1953 - "Valley of Head Hunters". - "Valea vânătorilor de capete". - 1953 - "Killer Ape". - "MaimuÈ›a ucigașă". - 1954 - "Jungle Man-Eaters". - "Mâncătorii de oameni din junglă". - 1954 - "Cannibal Attack". - "Atacul canibalilor". - Excelent! Să facem o pauză. - Bunicule, mai bine să schimbăm puÈ›in subiectul È™i să-mi povesteÈ™ti despre relaÈ›ia noastră de rudenie cu Johnny. - Johnny s-a născut pe 2 iunie 1904, la TimiÈ™oara, care pe atunci aparÈ›inea Imperiului Austro-Ungar. ÃŽn certificatul de naÈ™tere funcÈ›ionarul a maghiarizat prenumele Johann în János. PărinÈ›ii lui au fost Peter È™i Elisabeth Weissmüller, născută Kersch. Bunicul lui Peter È™i cu bunicul meu erau fraÈ›i. Casa părinÈ›ilor lui Johann È™i a mea se învecinau la Szabadfalu, în germană - Freidorf, în româneÈ™te - Satul Nou, un sătuc devenit cartier al TimiÈ™oarei, care pe atunci se numea oficial Temesvár, iar noi, È™vabii, îi spuneam Temeschwar sau Temeschburg. Ei È›ineau o berărie, dar afacerea mergea prost. ÃŽn noiembrie1904, familia lui Johann a emigrat în S.U.A. Noi am rămas în TimiÈ™oara, în inima Banatului, până în 1925. - Banat? - Banatul este o regiune, căreia românii îi spuneau TemiÈ™ana, iar în Tratatul de Pace de la Karlowitz de pe 26 ianuarie 1699 apare prima ei atestare documentară, fiind denumită "Banatus Temesvariensis". Se întinde pe o suprafață de circa 28 526 de kilometri pătraÈ›i, cuprinsă între Dunăre, MureÈ™ È™i MunÈ›ii CarpaÈ›i, din care o treime are pânza freatică la maxim cinci metri adâncime, motiv pentru care este foarte inundabilă, dar È™i cu recolte mari. Prin săparea Canalului Bega dintre TimiÈ™oara È™i Titel, lung de 114 kilometri, lucrare începută în 1728, au dispărut mlaÈ™tinile din jur, s-a reglat debitul râului TimiÈ™ È™i s-a redus enorm riscul de inundaÈ›ii. - Când ai învățat limba română? - ÃŽn Banat se vorbea româneÈ™te înainte de Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, când două treimi din Banatul istoric au trecut la România. Bogdan Petriceicu HaÈ™deu, un mare scriitor È™i enciclopedist român, a făcut următoarea remarcă: "Dintre toate regiunile locuite astăzi de români la nord de Dunăre, Banatul È™i Oltenia, cu prelungirea lor cea comună în Þara HaÈ›egului, sunt singurele care reprezintă o continuitate neîntreruptă geografico - istorică a neamului românesc - un cuib de unde se româniza treptat țările spre apus, spre crivăț È™i spre răsărit, ba indirect È™i cele de peste Dunăre, cuibul mereu descărcându-È™i prinosul, dar rămânând totdeauna plin". Noi, È™vabii, vorbeam în acele vremuri atât limbile oficiale germana È™i maghiara, cât È™i româna, limba populaÈ›iei majoritare. - VorbeÈ™te-mi puÈ›in despre È™vabi. - Noi am făcut parte din etnia È™vabilor bănățeni, ramură a È™vabilor dunăreni, care au venit în Banat în special de pe malul stâng al Rinului: ElveÈ›ia, Luxemburg, Alsacia, Lorena. De asemenea, emigranÈ›ii au provenit È™i de pe celălalt mal al Rinului, din Bavaria, Hessa È™i Suebia. ÃŽn plus, au fost È™i oameni, care au plecat din Știria, în prezent provincie austriacă. Denumirea de È™vabi poate avea originea în Suebia, deÈ™i ei provin în mică proporÈ›ie din această regiune. O altă explicaÈ›ie ar fi că o mare parte dintre emigranÈ›i s-au îmbarcat în portul oraÈ™ului È™vab Ulm. - Suebii au format un popor germanic, menÈ›ionat pentru prima oară de Iulius Cezar în 58 î.Hr., în timpul campaniei duse împotriva armatei conduse de Ariovistus. AÈ™a este? - Foarte bine! Ariovistus a fost de origine suebă; el a condus a alianță de triburi germanice în timpul bătăliei de la MunÈ›ii Vosgi, situaÈ›i pe malul stâng al Rinului. Iulius Cezar, în fruntea a È™ase legiuni romane, a împins pe suebi spre nord-est, dincolo de acest curs de apă. - Să revenim la emigrarea È™vabilor. - Au fost mai multe valuri de emigranÈ›i. Primul a avut loc între 1718 È™i 1740, fiind denumit Colonizarea Caroliniană, după numele împăratului Carol VI al Sfântului Imperiu Roman, care a fost tatăl împărătesei Maria Terezia. ColoniÈ™tii au avut reduceri fiscale È™i au primit ajutoare. Numărul lor a ajuns, după unele statistici, la 40000. Ei erau buni meÈ™teÈ™ugari, dezvoltând industria È™i comerÈ›ul local. Al doilea val, cunoscut sub numele de Colonizare Tereziană, s-a desfășurat între 1744 È™i 1772, atingând numărul de 75000 de coloniÈ™ti. Al treilea val, denumit Colonizarea Iosefină, după numele împăratului Joseph II al Sfântului Imperiu Roman, a început în 1782 È™i s-a întins numai pe durata a cinci ani. Șvabii bănățeni au caracterizat cele trei valuri în următoarea zicală: "Primilor moartea, următorilor sărăcia, ultimilor pâinea", zicere care în limba germană are farmecul rimei: "Den Ersten der Tod, den Zweiten die Not, den Dritten das Brot". Lui Hans îi venise în minte o mie de întrebări, dar s-a limitat doar la una: - Dar, cine sunt saÈ™ii din România? - SaÈ™ii sunt coloniÈ™ti germani proveniÈ›i din Franconia. - Franconia? - Este vorba de o regiune din sudul Germaniei, cu delimitare controversată, având ca oraÈ™e principale Nürnberg È™i Würzburg. SaÈ™ii s-au instalat în Transilvania. - Am auzit de Transilvania. Acolo a trăit Dracula, vampirul de sânge omenesc. - Să-l lăsăm pe Dracula acum. Ne pierdem într-o poveste complicată. Să termin răspunsul la întrebarea ta. Denumirea de sas are mai multe explicaÈ›ii. Una ar fi că primii coloniÈ™ti au fost din Saxonia, fapt atestat documentar în 1224, când regele maghiar András II, care în Diploma Adreană, numită È™i Hrisovul de Aur al SaÈ™ilor din Transilvania, în germană: "Goldener Freibrief der Siebenbürger Sachsen ", a dat unele drepturi importante acestei etnii; citez din memorie: "Am mai poruncit pomeniÈ›ilor noÈ™tri credincioÈ™i că, dacă se va întâmpla ca să venim noi în expediÈ›ie la dânÈ™ii, ei să fie datori a da numai trei găzduiri pentru noi, iar dacă se va trimite, în treburile regelui, voievodul la dânÈ™ii sau prin È›ara lor, să nu lipsească a da două găzduiri, una când va intra È™i alta când va ieÈ™i. Mai adăugăm la sus numitele drepturi, ca negustorii lor să poată merge È™i să se poată întoarce liberi È™i fără vamă oriunde în regatul nostru, folosindu-se cu adevărat de dreptul lor, în faÈ›a majestății regale". O altă explicaÈ›ie ar fi că termenul de sas provine de la "szász", o particulă pe care maghiarii o ataÈ™au aÈ™ezărilor din Transilvania locuite de coloniÈ™tii germani, în timp ce la aÈ™ezările similare din Câmpia Panonică se utiliza "németi". Hans a mai pus o întrebare: - De ce conducătorii Sfântului Imperiu Roman È™i cei ai Regatului Ungaria au avut nevoie de coloniÈ™ti germani, È™vabi, respectiv, saÈ™i, la graniÈ›ele statelor lor? - Poate deoarece ei se simÈ›eau cotropitori în acele teritorii È™i nu aveau încredere în populaÈ›ia majoritară, formată din vorbitori de limba română. - MulÈ›umesc, bunicule! Mi-ai spus niÈ™te lucruri pe care o să le È›in minte toată viaÈ›a. *** Wendel Weissmüller s-a născut la Becicherecul Mic, localitatea de baÈ™tină a cărturarului È™i militantului pentru emanciparea românilor din Banat, preotul Dimitrie Þichindeal, cel numit "Èšichindeal, gură de aur" în "Epigonii" de Mihai Eminescu. ÃŽn 1900, când bunicul lui Hans a văzut lumina zilei, structura demografică din Becicherecul Mic era următoarea: români – 440, È™vabi - 5057, maghiari – 27, sârbi – 301, alÈ›ii – 7, în timp ce acelaÈ™i tip de structură în Banat se prezenta astfel: români - 592049, È™vabi – 387545, maghiari – 242152, sârbi – 284329, alÈ›ii - 1186. Wendel a fost fratele mai mare al lui Wenzel È™i Werner, veniÈ›i pe lume unul după altul, la un an diferență. Școala primară au terminat-o în sat în limba maghiară. Când Wendel a împlinit 14 ani, el l-a luat de mână pe Wenzel È™i au plecat pe jos la Arad, unde au fost primiÈ›i ca ucenici la Fabrica de Masini, Vagoane È™i Turnatorie de Fier "Johann Weitzer", înfiinÈ›ată în 1891, unde au început să înveÈ›e meseria de lăcătuÈ™, după care pe aceea de strungar. Fratele mai mic, Werner, a rămas acasă; conform tradiÈ›iei cel puÈ›in unul dintre copii rămânea la casa părinÈ›ilor, ca să-i ajute la bătrâneÈ›e. ÃŽn 1921, fabrica lui Johann Weitzer devine Fabrica de Vagoane "Astra". ÃŽn acelaÈ™i an cei doi Weissmüller din Arad s-au însurat cu surorile Schwarzmüller, cel mai mare cu Helga, celălalt cu Helma. Imediat după nuntă, Wendel, doritor de călătorii, a plecat la BucureÈ™ti, unde este angajat imediat la Arsenalul Aeronautic, unitate înfiinÈ›ată pe 1 iulie 1920, condusă de la început de Ștefan Protopopescu. El participă la realizarea în 1922 a primului avion autohton - "Proto", proiectat de maiorul-inginer Ștefan Protopopescu. ÃŽn anul următor se întoarce la Arad, unde secÈ›ia de reparaÈ›ii de motoare se transformase în Fabrica de Avioane "Astra", directorul fiind Andrei Popovici. FraÈ›ii Weissmüller se reîntâlnesc È™i participă la realizarea avioanelor autohtone "Astra-ȘeÈ™efschi", "Proto-2" È™i "Astra-Proto". La sfârÈ™itul anului 1925, Fabrica de Avioane "Astra" a fost desfiinÈ›ată, toate echipamentele fiind transferate la ÃŽntreprinderea Aeronautică din BraÈ™ov, care a început să funcÈ›ioneze de pe 1 noiembrie 1925, având în fotoliul de director pe Constantin Coandă, tatăl marelui inventator Henri Coandă. Wendel n-a stat mult pe gânduri È™i iar a părăsit Aradul, ajungând la poalele Tâmpei. Wenzel s-a transferat la primul loc de muncă, la Fabrica de Vagoane "Astra". La sfârÈ™itul anului 1925, Wendel l-a întâlnit pe Lucien Virmoux, inginer la "Blériot Aéronautique" cu sediul la Addlestone, o mică localitate din sudul Angliei. Francezul l-a remarcat pe Wendel pentru priceperea sa, pentru că vobea germana, dar È™i pentru faptul că era mai bine informat decât colegii lui de muncă. DiscuÈ›iile lor au fost ciudată, românul vorbea în germană, francezul – în engleza pe care o învățase la Addlestone, dar amândoi se înÈ›elegeau bine. Una dintre primele lor conversaÈ›ii s-au petrecut chiar în hala de motoare: - Firma "Blériot Aéronautique" poartă numele lui Louis Blériot, al primului pilot care pe 25 iulie 1909 a traversat Canalul Mânecii, cu un mijloc de transport mai greu decât aerul? a întrebat Wendel. - AÈ›i intuit bine. Ce mai È™tiÈ›i despre Louis Blériot? - Cam atât, dar aÈ™ dori să aflu mai multe? - Louis Blériot s-a născut pe 1 iulie 1872 la Dehéries, o comună din nordul FranÈ›ei. A urmat École Centrale din Paris, devenind inginer. ÃŽn 1900 a construit un ornithopter. - Ornithopter? - Un aparat de zbor care imită păsările, bătând din aripi. Dar a eÈ™uat în acest proiect, ornithopterul nedesprinzându-se de la sol. ÃŽn 1903, având colaborator pe Gabriel Voisin, a înfiinÈ›at compania "Blériot-Voisin", unde a început seria de monoplane Blériot. A ajuns la varianta a patra, dar niciuna nu a fost reuÈ™ită, motiv pentru care compania "Blériot-Voisin" È™i-a încetat activitatea în 1906. TotuÈ™i Louis Blériot a perseverat, iar pe 5 aprilie 1909 a reuÈ™it un mic salt cu monoplanul Blériot 5. Două zile mai târziu el măreÈ™te suprafaÈ›a aripilor portante, avionul devenind Blériot 6. Cu acesta a zburat cinci metri. După alte modificări el a ajuns la varianta Blériot 9, care s-a desprins de la sol pe 19 ianuarie, dar zborul s-a încheiat dezastruos, prin prăbuÈ™irea avionului. Pe 23 ianuarie 1909, Louis Blériot a reuÈ™it un zbor stabil cu monoplanul Blériot 10, care a fost expus în 1909 la "Grand Palais des Beaux-Arts" din Paris, unde a avut loc "Exposition de la Locomotion Aérienne". - ÃŽn anul următor, în cadrul celei de a doua ediÈ›ii a manifestării "Exposition de la Locomotion Aérienne", Henri Coandă a prezentat prototipul Coandă-1910, primul avion cu reacÈ›ie din lume, a intervenit Wendel, fericit că a găsit momentul să arate francezului că românii au avut È™i ei acÈ›iuni de pionierat în domeniul aviaÈ›iei. - Hmm... da... desigur... dar... se pare că avionul lui Henri Coandă nu s-a desprins de la sol. - Avionul a fost construit sub supravegherea lui Henri Coandă, în 1910, la Milano, la uzina "Caproni", aparÈ›inând lui Giovanni Battista Caproni. Acest avion a avut un zbor de încercare pe 10 decembrie 1910. Au fost martori, care au depus mărturie în acest sens. - Bine, bine… n-are rost să intrăm în polemică. Mai bine să continuăm cu Louis Blériot. Tot în 1909 acest perseverent constructor È™i pilot a răspuns provocării lansate de ziarul "Daily Mail", care a oferit un premiu de 1000 de lire sterline, pentru pilotul care va reuÈ™i traversarea Canalului Mânecii. De aceea, el a pregătit în mod special monoplanul Blériot 11. Au fost mai mulÈ›i concurenÈ›i. Primul a încercat Arthur Charles Hubert Latham, care pe 19 iulie 1909 a decolat de la Cap Blanc- Nez, dar după 13 kilometri o pană de motor i-a întrerupt brutal această tentativă. Al doilea concurent a fost Charles de Lambert, care a distrus avionul în timpul unor exerciÈ›ii de zbor, pe 22 iulie 1909. - Știu eu continuarea. AÈ™a cum am spus, pe 25 iulie 1909, la ora 4,30 dimineaÈ›a, Louis Blériot a decolat din Les Baraques, lângă Calais È™i a parcurs în 37 de minute distanÈ›a de 36,6 kilometri până la Dover, pe coasta engleză a Canalului Mânecii. După mai multe discuÈ›ii cu Lucien Virmoux, Wendel a început să o "rupă" pe englezeÈ™te, prilej pentru francez să remarce că bănățeanul vorbea cu accent de yankeu. "Visul meu este să ajung în America", s-a spovedit Wendel. "Uneori visurile devin realitate", a comentat inginerul francez cu un zâmbet enigmatic, gândindu-se la prietenia pe care o avea cu Tubal Claude Ryan, fondatorul companiei "Ryan Airlines" din San Diego. Wendel nu a dat importanță acestor vorbe, dar peste jumătate de an, el a avut o mare surpriză: Lucien Virmoux i-a înmânat o adeverință de angajare la "Ryan Airlines" pe numele Wendel Weissmüller. "Uneori visurile devin realitate", a comentat laconic specialistul francez, însoÈ›ind vorbele de un plic cu 2000 de dolari, primă de instalare, sumă enormă în acea vreme. ÃŽn aceeaÈ™i zi, a mai aflat o noutate: Helga rămăsese gravidă. Această situaÈ›ie nu l-a făcut să renunÈ›e la gândul de a emigra, din contra, el s-a gândit că astfel va asigura un viitor mai bun urmaÈ™ilor lui. Wendel s-a despărÈ›it amiabil de I.A.R. BraÈ™ov, cu mii de mulÈ›umiri de Lucien Virmoux È™i prima lui grijă a fost să ajungă în Banat. Dorea să-È™i anunÈ›e părinÈ›ii, fraÈ›ii, cumnatele È™i socrii că el È™i Helga vor pleca în America. A organizat o petrecere mare, de adio, cu bucate de porc È™i răchie de prune adusă din Banatul montan. SimÈ›ea că se despărÈ›ea pentru totdeauna de rude, de prieteni, de È›ară, de prima lui tinereÈ›e. Era sfârÈ™itul primăverii anului 1926. SoÈ›ii Helga È™i Wendel au luat din TimiÈ™oara trenul spre Budapesta, de unde s-au urcat în trenul de München. Pe drum au realizat cu mare claritate că ei vorbesc un dialect săsesc al limbii germane. La München au schimbat trenul pentru a ajunge la Hamburg. Deoarece au avut jumătate de zi liberă, Wendel a dorit să golească o halbă la Löwenbräukeller, imensa berărie, devenită celebră pentru discursurile È›inute de Hitler, instigatoare la schimbarea guvernului, ceea ce s-a È™i încercat pe 8 noiembrie 1923, dar a dus la arestarea politicianului, care avea să-È™i serbeze împlinirea a 35 de ani, în închisoarea din Landsberg am Lech. Când au ajuns acolo, bănățenii au fost impresionaÈ›i de uriaÈ™a sală, gălăgioasă, cu orice sunet multiplicat de ecou, unde sute de oameni stăteau pe bănci în jurul unor mese lungi de lemn. Un domn albit de trecerea anilor, cu È›inută de tirolez, a È›inut să le spună: - La această masă obiÈ™nuia Hitler să stea până a intra în politică. Am discutat de multe ori cu el. - Ce vă spunea? - Atunci își cristaliza Hitler ideile pe care apoi le-a dictat în închisoare lui Rudolf Walter Richard Hess, adjunctul său la conducerea Partidului NaÈ›ional Socialist al Muncitorilor Germani ("Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei"), idei apărute în cartea "Lupta mea" ("Mein Kampf"). De fapt, cartea s-a numit "Patru ani È™i jumătate (de lupte) contra minciunilor, stupidității È™i laÈ™ității", dar Max Aman, directorul Editurii "Franz Eher", i-a schimbat titlul. - Ce idei? - De exemplu, îmi vorbea despre pericolul evreiesc, care, în opinia lui, formează 75 de procente din totalul militanÈ›ilor comuniÈ™ti din Europa, inclusiv U.R.S.S. Mi s-a confesat că dacă va ajunge cancelar, el va extermina evreii, È›iganii È™i oamenii de culoare, negri sau galbeni, pentru că numai rasa ariană, adică germană, este capabilă să formeze o societate civilizată. - ÃŽntr-adevăr, Hitler avea o deosebită încredere în dumneavoastră ca să vă spună asemenea grozăvii. - Ooo... el mi-a spus È™i multe alte lucruri, unele lucruri extrem de intime, a continuat tirolezul, încântat de vorbele lui Wendel. - De exemplu? - Vă destăinui un secret, dar vă rog să nu spuneÈ›i la nimeni că l-aÈ›i aflat de la mine. - Vă jur. - ÃŽntr-o seară, Hitler s-a cherchelit bine È™i mi s-a destăinuit că suferă de urolagnia. - Urolagnia? - Un fetiÈ™, adică plăcerea de a urina pe parteneră sau partener după atingerea orgasmului. - Am înÈ›eles. Ca să fac o glumă, o fărâmă de adevăr ar fi în acest fetiÈ™ sexual în sensul că berea este diuretică, iar un mare băutor de această licoare, cum este Hitler, ar putea ajunge la mari necesități fireÈ™ti imediat după orgasm. Referitor la ultima explicaÈ›ie a dumneavoastră, aÈ›i spus partener sau parteneră. InsinuaÈ›i că Hitler ar avea în palmares È™i experienÈ›e homosexuale? - Nu... nu... nu cred, eu am vorbit la modul general. Hitler are numai relaÈ›ii heterosexuale, chiar dacă este holtei cu state vechi de serviciu. Neplăcut surprins de ceea ce auzise, Wendel a părăsit berăria, preferând o plimbare cu Helga, prin PiaÈ›a Maria ("Marienplatz"), amenajată încă din 1158 pe Axa Est-Vest, un segment intravilan din vechiul Drum al Sării ("Salzstraße"), care unea oraÈ™ele Praga È™i Halle. ÃŽn centrul pieÈ›ei s-au oprit în dreptul coloanei Mariei ("Mariensäule") ridicate în 1638, pentru a celebra sfârÈ™itul ocupaÈ›iei suedeze din timpul Războiului de 30 de Ani. Au văzut statuia aurită a Maicii Domnului din vârful coloanei, iar la bază, la fiecare punct cardinal, câte un grup statuar cu un copil, care se luptă cu o fiară. - Ce reprezintă aceste lupte cu animale? a întrebat Wendel pe un cetățean din apropiere. - Fiecare fiară simbolizează câte un pericol pentru oraÈ™: leul – războiul, cocoÈ™ul cu coadă de reptilă – ciuma, dragonul – foamea, iar È™arpele – erezia. De acolo, interlocutorul È™i-a schimbat privirea spre faÈ›ada neo-gotică a Noii Primării, construită între 1867 È™i 1908, pe baza planurilor arhitectului Georg von Hauberrisser. Pe la jumătatea înălÈ›imii turnului clădirii ei au observat un balconaÈ™ frumos ornamentat, cu două nivele, spre care privea un grup mare de oameni. - La ce vă uitaÈ›i? - La Carilon ("Glockenspiel"). - Carilon? - Un ansamblu format din 43 de clopote, care cântă fiecare pe un anumit ton. Mecanismul se pune în miÈ™care la orele 11,00 È™i 12,00, precum È™i la 17,00. - Adică peste câteva minute. - Atunci se pun în miÈ™care cele 32 de figurine de mărimea unui om, care pe scena de la nivelul superior vor reprezenta nunta dintre Wilhelm V, duce de Bavaria È™i Renata de Lorena, nuntă care a avut loc pe 22 februarie 1568, descrisă pe larg de Massimo Troiano în "Dialoghi". - "Dialoghi"? - Este titlul original al cărÈ›ii, scrisă în italiană, deoarece Massimo Troiano nu a È™tiut limba germană. Cei doi miri asistă la un turnir între cavaleri de Bavaria, în albastru È™i alb, È™i cavaleri de Lorena, în roÈ™u È™i alb. Cavalerii mirelui câștigă întotdeauna. - La nivelul inferior ce se va întâmpla? - Va fi un dans al dogarilor. - Dans al dogarilor? De ce? - ÃŽn timpul ducelui Wilhelm V, după ce a luat sfârÈ™it o mare epidemie de ciumă, oamenii încă nu ieÈ™eau din case. Primii care au îndrăznit să meargă pe străzi au fost cei din breasla dogarilor, care, pentru a le da curaj concitadinilor lor, au început să danseze, semn că sunt sănătoÈ™i, că pericolul a trecut. De bucurie, ducele a hotărât să se serbeze acest eveniment la fiecare È™apte ani printr-un carnaval, care include È™i acest dans, tradiÈ›ie păstrată È™i în zilele noastre. ÃŽn 1928 va avea loc următorul carnaval. - ÃŽn partea de sus a carilonului este o ferestruică. La ce foloseÈ™te? Companionul n-a apucat să răspundă, deoarece carilonul s-a pus în miÈ™care în sunetele grave ale clopotelor. După circa un sfert de oră la ferestruică a apărut o păsărică aurită, care a ciripit de trei ori. - Este semnalul că spectacolul s-a terminat! i-a anunÈ›at acelaÈ™i ghid de ocazie, răspunzând, astfel, ultimei întrebări a lui Wendel. ÃŽnainte de a se îndrepta spre gară, soÈ›ii Weissmüller doreau să se închine la simbolul capitalei bavareze, Domul Iubitei Noastre Doamnei ("Dom zu unserer lieben Frau"), o construcÈ›ie începută în 1468 È™i terminată în 1525, realizată din cărămizi, lungă de 109 metri, lată de 40 de metri È™i înaltă de de 37 de metri, prevăzută cu două clopotniÈ›e, cea de la nord înaltă de 98,57 metri, iar cea de la sud cu 12 centimetri mai scurtă. Când au dat să intre în catedrală, o călugăriță le-a atras atenÈ›ia să nu calce pe o dală pătrată din gresie galben-maronie, mărginită de dungă alb-cenuÈ™ie, având în centru o pată neagră, denumită Pasul Diavolului ("Teufelsschritt"). - De ce această denumire terifiantă? a întrebat Helga. - Deoarece Jörg von Halsbach, arhitectul catedralei, în lipsă de bani, ar fi făcut o înÈ›elegere cu diavolul – Doamne iartă-mă! - ca să nu prevadă ferestre. Or, Halsbach a dispus două rânduri de coloane de susÈ›inere ale bolÈ›ii principale, coloane înalte de 22 de metri, suficient de dese încât să facă vitraliile invizibile pentru cel care priveÈ™te spre interior, stând în pragul uÈ™ii de la intrare. Apoi, el l-a chemat pe... înÈ›elegeÈ›i ce vreau să spun, nu vreau să-i mai pronunÈ› numele... - SpuneÈ›i-i Bată-l Toaca! - MulÈ›umesc! Cum spuneam, Halsbach l-a pus pe... Bată-l Toaca să privească din dreptul uÈ™ii de la intrare, că înăuntru nu avea curaj să pătrundă, È™tia că va muri pe loc. Convins că Halsbach s-a È›inut de cuvânt, acest... Bată-l Toaca a plătit datoria È™i a plecat în treaba lui, dar, când a aruncat o privire spre catedrală, È™i-a dat seama că a fost înÈ™elat. Atunci... Bată-l Toaca s-a enervat rău de tot È™i a lovit cu laba piciorului dala, dar atât de tare, încât gresia s-a sfărâmat, apărând această amprentă. Apoi... Bată-l Toaca a fugit cât a putut de repede, temându-se de pedeapsa Domnului pentru că s-a atins de Sfânta Biserică. Iată că aÈ™a a fost păcălit... Bată-l Toaca! - O poveste cu mult tâlc! - Dar, scuzaÈ›i-mi îndrăzneala, de unde v-a venit ideea cu Bată-l Toaca, deoarece am auzit pentru prima oară de această denumire, însă este atât de sugestivă încât am adoptat-o imediat? - Am făcut o traducere cuvânt cu cuvânt din română în germană. - Aaa... sunteÈ›i din România? - Da, sunt È™vabă din România Mare, unde rege este Ferdinand I, născut pe 24 august 1865 la Sigmaringen. StrămoÈ™ii mei au trăit pe teritoriul actualei Germanii. - Am înÈ›eles, sunteÈ›i bilingvă. Apropo! Este limba română atât de bogată în sinonime, chiar mai bogată decît limba germană? - Uneori, mai ales la termenii malefici È™i la... scuzaÈ›i... înjurături. - MulÈ›umesc, doamnă, pentru aceste amănunte lingvistice. - Și eu vă mulÈ›umesc pentru interesanta poveste cu Bată-l-Toaca păcălit de un muritor. Seara târziu, soÈ›ii Weissmüller au luat trenul Mitropa spre Hamburg, via Berlin. ÃŽn compartiment, lume îmbrăcată modest, dar civilizată, liniÈ™te de mormânt, nimeni nu dorea să deranjeze persoanele din jur. Pe fereastră lumini de diferite forme, aflate la distanÈ›e mai mari sau mai mici rămâneau rapid în urmă, semn că trenul tăia întunericul cu mare viteză. La Nürenberg a rămas doar o doamnă în vârstă, slabă, cu ochelari, prin care străpungea o privire oÈ›elită, critică. Avea o rochie din stofă groasă, lungă de nu se vedeau pantofii, înfoiată de la brâu în jos. Nu avea somn. ÃŽn zadar își acoperea ochii cu un fular, după câteva minute îl dădea deoparte È™i miÈ™cările acestea se repetau la nesfârÈ™it. Helga n-a mai rezistat: - Doamnă, întindeÈ›i-vă pe banchetă, nu vă mai chinuiÈ›i! - MulÈ›umesc, dar mă simt mai bine aÈ™a. AveÈ›i un accent ciudat. - Venim din România. - Aaa… am cunoscut un român, mare dramaturg, care a locuit la Berlin. ÃŽmi scapă numele. - … - Cu pălărie È™i mustață. - … - Tatăl său s-a născut la Istanbul. - … - De origine greacă. - … - Caragea… sau aÈ™a ceva. - Aaa… spuneÈ›i aÈ™a! VorbiÈ›i de Ion Luca Caragiale. - Da, despre el este vorba. ÃŽn 1910 a locuit pe strada Innsbrucker la numărul 1. Am fost vecini. N-a stat multă vreme. ÃŽntr-o zi mi-a spus că s-a autoexilat în Teutonia. - Teutonia? - AÈ™a denumea el Germania. - AÈ›i spus că el s-a autoexilat? - Da, mi-a spus că a plecat din România în 1904 din două motive. Primul dintre acestea ar fi că a fost dezgustat de o acuzaÈ›ie de plagiat, iar, în al doilea rând, a primit o mare moÈ™tenire, care i-a permis să călătorească mult. - Al doilea motiv este adevărat, îl cunosc È™i eu, a luat Wendel iniÈ›iativa discuÈ›iei. El a primit o moÈ™tenire de 433333 de lei din partea mătuÈ™ii Ecaterina Cardini, al cărei soÈ› a adunat o mare avere din afaceri imobiliare. Dar acuzaÈ›ia de plagiat? - Ziaristul Constantin Alexandru Ionescu, sub pseudonimul Caion, a publicat articolul "Domnul Caragiale" în "Revista literară" din 30 noiembrie 1901, în care îl acuză pe Caragiale că ar fi plagiat piesa de teatru "Năpasta", a cărei premieră a avut loc pe 3 februarie 1890. - Ce îmi aud urechile! Autorul , printre altele, al pieselor de teatru "O scrisoare pierdută", "O noapte furtunoasă", al nuvelei "O făclie de PaÈ™ti" È™i al schiÈ›ei "Domnul Goe" să fie supus unei astfel de acuze? - Da, ar fi plagiat după piesa de teatru "Nenorocul" a scriitorului maghiar Kemény István È™i tradusă în româneÈ™te de Alexandru Bogdan în 1834. ÃŽn numărul următor al revistei, din 10 decembrie, a apărut articolul "Caragiale n-a plagiat, a copiat" semnat de acelaÈ™i Caion. Pe 11 martie 1902, Curtea de JuraÈ›i din Ilfov l-a condamnat pe Ionescu, care a recunoscut că a inventat atât pe autorul maghiar, cât È™i pe traducătorul lui, la un an închisoare corecÈ›ională, 500 de lei amendă È™i 10000 de lei daune-interese. Apoi, Caion a cerut recurs È™i a fost achitat, spre marele dezgust al lui Caragiale. - Caragiale mi-a mai spus: " M-am exilat È™i atâta tot. Pentru nimic în lume n-aÈ™ părăsi acest loc de viață străină, pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am mai văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaÈ™i mutre, aceleaÈ™i fosile care conduc viaÈ›a publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide È™i bănuitoare. Aerul de aici îmi prieÈ™te, sunt mulÈ›umit cu ai mei, È™i nu am ce căuta într-o È›ară unde linguÈ™irea È™i hoÈ›ia sunt virtuÈ›i, iară munca È™i talentul sunt vicii demne de compătimit". - ÃŽn ce limbă aÈ›i vorbit cu el? - Amestecat, când în germană, când în franceză. Mare nedreptate s-a făcut în privinÈ›a lui Caragiale. AcuzaÈ›ia de plagiat a fost complet nefondată. Aaa… acum mi-am amintit! Acum vreo opt ani am avut plăcerea să asist la Magdeburg la reprezentaÈ›ia piesei "Năpasta". - ÃŽn ce limbă vorbeau actorii? - ÃŽn germană, după traducerea Mitei Kremnitz. - Mite Kremnitz? - Da, Mite Kremnitz, cu numele de fată Marie von Bardeleben. S-a născut pe 8 ianuarie 1852 la Greifswald È™i a murit pe 18 iulie 1916, la Berlin. A fost fiica celebrului chirurg Heinrich Adolf von Bardeleben, care a fost È™i director al Spitalului universitar "Charité" din Berlin. - Să nu spuneÈ›i că aÈ›i cunoscut-o È™i pe Mite Kremnitz. - Tocmai că trebuie să vă contrazic parÈ›ial: Mite a a fost vecină cu o mătușă de a mea. Din 1897, de când i-a murit soÈ›ul, Wilhelm Kremnitz, ea s-a întors la Berlin, unde se pare că au venit mulÈ›i români germanofili. De la mătuÈ™a mea È™tiu că Mite a fost iubită de un mare poet român. Momentan îmi scapă numele lui. - Vasile Alecsandri? - Nuu… parcă începe cu Ema… sau… Emi… - Eminescu? Mihai Eminescu? - Da, despre el este vorba. Mite i-a povestit mătuÈ™ii mele că în primăvara anului 1879, Mihai îi dădea lecÈ›ii de română, iar după un timp s-a îndrăgostit de ea atât de mult, încât i-ar fi dedicat o poezie. - Nu cumva "Atât de fragedă"? - Se pare că acesta este titlul poeziei. ÃŽnsă iubirea dintre ei nu a fost reciprocă, Mite descriindu-l pe Mihai destul de È™ocant, citez cu aproximaÈ›ie, aÈ™a cum mi-a relatat mătuÈ™a mea: "Mai mult scund decât înalt, mai mult voinic decât zvelt, cu un cap ceva cam mare pentru statura lui, prea cărnos la față, nebărbierit, cu dinÈ›ii mari galbeni, murdar pe haine È™i îmbrăcat fără nicio îngrijire". - Cu dinÈ›i mari galbeni? Și atunci el încă nu împlinise 30 de ani! - Mite a scris piese de teatru È™i romane cu regina Elisabeta, numită È™i Elisabeta de Neuwied sau Carmen Sylva. A fost cumnata lui Titu Liviu Maiorescu. AÈ™chia nu sare departe de trunchi! - Mai precis! - ÃŽn 1862, Titu s-a căsătorit cu Clara Kremnitz, sora lui Wilhelm Kremnitz. - Cum de s-au cunoscut? - Coincidență, Titu îi dădea lecÈ›ii de franceză Mitei, ca, de altfel, È™i surorii ei, Helene, È™i fraÈ›ilor ei, Wilhelm È™i Hermann. Iubirea lor a fost ca o flacără, care a ars intens, dar repede. ÃŽntr-una dintre scrisori, Titu i-a scris: "AÈ™ vrea să te am mereu în braÈ›ele mele È™i să te È›in strâns, fericit, lipsit de orice gând". - Aaa… acum înÈ›eleg de ce Mite a fost cumnata lui Titu. - "O tempora, o mores!" După o astfel de declaraÈ›ie de amor, s-a înfiripat o iubire reciprocă È™i tainică între Mite È™i Titu, care, cam nestatornic, a avut relaÈ›ii strânse È™i cu o altă muză a lui Mihai, Cleopatra Lecca. - Cleopatra Lecca? - Măritată între 1865 È™i 1878 cu ofiÈ›erul Grigore Poenaru. Se pare că Mihai i-a dedicate o poezie… ceva cu plopi… ăăă… - "Pe lângă plopii fără soÈ›"? - AÈ™a! Of, am început să uit titlurile poeziilor. BătrâneÈ›ea își spune cuvântul. - A fost Titu atât de nestatornic în iubire? - La sfârÈ™itul anului 1886 a început divorÈ›ul dintre Titu È™i Clara, bolnavă de cancer la sân, care a murit în 1887. ÃŽn acelaÈ™i an ,Titu s-a căsătorit cu Ana Rosetti. ÃŽntr-un fel, se poate spune că Titu s-a orientat bine în ambele căsătorii, în sensul că acestea i-au facilitat intrarea la curtea regală. Wilhelm Kremitz a ajuns medicul regelui Carol I, iar Zoe, sora Anei, a fost doamnă de companie a reginei Elisabeta. El È™i-a umplut viaÈ›a cu mai multe femei, deÈ™i, în sinea lui, ar trebui să-l calificăm misogin, deoarece într-o conferință din 1882 a declarat, citez cu multă aproximaÈ›e: "Cum am putea într-adevăr să încredințăm soarta popoarelor pe mâna unor fiinÈ›e a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică? Abia ajung astăzi creierii cei mai dezvoltaÈ›i pentru a putea conduce o naÈ›iune pe calea progresului È™i prosperității materiale. Din 1000 de căpățâni măsurate a rezultat 1410 grame greutate mijlocie la bărbat È™i numai 1250 la femei". - Ciudat este că dumneavoastră È™tiÈ›i mai multe amănunte despre România decât noi, care venim de acolo. Care este explicaÈ›ia? - Sunt veriÈ™oară cu Mite. Mama mea È™i tatăl ei sunt veriÈ™ori. - Ooo… ce onoare! Asta explică totul. - Vă rugăm mai povestiÈ›i-ne ceva, orice. Timpul trece foarte repede cu dumneavoastră È™i până la Berlin mai este cale lungă. - Să vă spun tot o poveste adevărată de dragoste, dar petrecută la Berlin. Dar, poate doriÈ›i să dormiÈ›i. - Excelentă idee! au rostit în cor cei doi români. - AÈ›i auzit, presupun, de o altă Clara, născută Eissner, devenită Zetkin după căsătorie. - Ãăă… parcă am auzit, a rostit uÈ™or ruÈ™inată Helga. Parcă a militat pentru instituirea Zilei InternaÈ›ionale a Femeilor. - Eu nu È™tiu nimic despre această Clara, a intervenit puÈ›in stânjenit Wendel. AÈ™ dori să aud mai multe amănunte din viaÈ›a ei. - Clara s-a născut pe 5 iulie 1857, la Wiederau, un sat saxon. - ÃŽncepe să devină interesant pentru noi, saÈ™ii! a exclamat Wendel, hotărât să pună întrebări ori de câte ori va avea nelămuriri. - La 21 de ani a intrat în Partidul Socialist al Muncitorilor, care a fost interzis între 1878 È™i 1890. ÃŽn această perioadă Clara a emigrat la Zürich È™i, apoi, în 1882, la Paris. Aici l-a cunoscut pe socialistul rus Ossip Zetkin, având cu acesta doi copii: Maxim, născut pe 1 august 1883, È™i Kostja, născut pe 14 aprilie 1885. ÃŽn 1889 Ossip a decedat. ÃŽn anul următor, Partidul Socialist al Muncitorilor a devenit Partidul Social Democrat al Germaniei, iar Clara s-a întors la Berlin. Atunci a cunoscut-o pe revoluÈ›ionara Rosa Luxemburg. Să nu spuneÈ›i că nu aÈ›i auzit de ea. - Ãăă… s-a născut pe 5 martie 1871, în Polonia… ăăă… - La ZamoϾ. - Mai departe spuneÈ›i dumneavoastră. Am constatat că È™tiÈ›i numeroase detalii, care condimentează povestirea, o fac mai interesantă. - A fost al cincilea copil al lui Eliasz È™i Line Luxemburg, cu numele de fată Löwenstein. - Aaa… a fost evreică! - Fie cum spuneÈ›i dumneavoastră, dacă vă satisface curiozitatea acest amănunt. ÃŽn 1886, ea s-a înscris în Proletariat. - Ce mai este È™i acest Proletariat? - Este primul partid socialist polonez, denumit È™i Marele Proletariat - în poloneză "Wielki Proletariat" - care s-a opus miÈ™cării de independență a Poloniei. La sfârÈ™itul anului 1886, acest partid s-a dizolvat. ÃŽn 1889, pentru a scăpa de persecuÈ›iile guvernamentale, Rosa a emigrat în ElveÈ›ia, devenind studentă la Universitatea din Zürich. Aici s-a îndrăgostit de revoluÈ›ionarul de origine lituaniană, Leo Jogiches, cunoscut È™i sub numele de Leon Tyszka. Chiar dacă nu s-au căsătorit, iubirea dintre ei a continuat toată viaÈ›a lor. Dar, în 1898, Rosa a devenit soÈ›ia lui Gustav Lübeck, scopul principal fiind obÈ›inerea cetățeniei germane. Noul cuplu s-a mutat la Berlin, unde Rosa È™i Clara s-au întâlnit în cadrul aripii stângi din Partidul Social Democrat German, devenind prietene nedespărÈ›ite, confidente absolute. Aici, printre mulÈ›i alÈ›ii, l-a întâlnit pe Karl Liebknecht. - Karl Liebknecht? - Nu aÈ›i auzit de Karl Liebknecht? El, împreună cu Rosa, au fost uciÈ™i pe 15 ianuarie 1919, în timpul revoltei spartachiste. - Revolta spartachistă? - ÃŽn Germania, pe 8 noiembrie 1918, s-a format Republica Sovietelor, care a dus, o zi mai târziu, la abdicarea kaizerului Wilhelm II. Conducerea țării a fost asigurată de o alianță dintre Partidul Social Democrat È™i Partidul Social Democrat Independent. Ultimul partid a demisionat la sfârÈ™itul lunii noiembrie 1918 din guvern, deoarece a considerat că reformele impuse de celălalt partid, majoritar, sunt, de fapt, compromisuri cu burghezia. Liga Spartachistă, mai radicală, crezând în modelul insurecÈ›iei începute pe 7 noiembrie 1917, în Petrograd, a pornit o revoltă armată, care a fost înăbuÈ™ită în sânge, în special prin asasinarea liderilor Rosa È™i Karl. - ScuzaÈ›i-mi întrebarea, între cei doi a existat o relaÈ›ie de... amor? - Nu. dar ei au au fost ca soră È™i frate în cadrul masoneriei. Dacă părinÈ›ii Rosei nu au avut legătură cu această societate, în schimb ascendenÈ›ii lui Karl au fost masoni: tatăl - Wilhelm Martin Philipp Christian Ludwig Liebknecht, profesor È™i participant la revoluÈ›ia din 1848 din ElveÈ›ia, Germania È™i FranÈ›a, precum È™i bunicul - Ludwig Christian Liebknecht, înalt funcÈ›ionar în landul Hessen. Trenul a intrat într-o gară mare, cu peron puternic luminat. - Leipzig, am ajuns la Leipzig! a exclamat bucuros Wendel, de parcă ar fi ajuns la capătul călătoriei, când, de fapt, el urmărea să facă o mică pauză pentru a asimila cele auzite. Ochii întredeschiÈ™i ai Helgăi, parcă trezită din somn, exprimau aceeaÈ™i dispoziÈ›ie sufletească, dar cu mai puÈ›in entuziasm. - Este ultima gară importantă până la Berlin. Dacă am merge în linie dreaptă am mai avea de parcurs 329 de kilometri; timp arhisuficient pentru a ajunge la povestea de iubire, pe care am început să v-o povestesc la Nürenberg. - Atunci, vă rog, mai faceÈ›i o paranteză È™i povestiÈ›i-ne despre masonerie. Eu am auzit ceva, dar nu m-am lămurit. Poate mă luminaÈ›i dumneavoastră. - Nu È™tiu de unde să încep... - Cu începutul, doamnă, cu prima organizaÈ›ie masonică. Ce zici Helga? - Ãăă... doamna are o voce atât de plăcută... melodică, iar legănatul din tren este atât de... ritmic, încât mă tem că... n-o să rezist tentaÈ›iei de a închide ochii, dar vă asigur că eu ascult... - Foarte bine, Helga! ÃŽnchipuieÈ™te-È›i că asculÈ›i o poveste de adormit copiii, dar fără personaje de basm. ÃŽncepeÈ›i, doamnă, cu ce doriÈ›i dumneavoastră! - Tocmai aceasta este problema: nu există niciun document, nicio poveste, care să ateste exact naÈ™terea masoneriei, francmasoneriei sau a masoneriei libere, cum vreÈ›i să-i spuneÈ›i. ÃŽn jurul anului 1390 a apărut "Regius Poem", subintitulat "Poem al datoriilor morale", cunoscut È™i sub numele de "Manuscrisul Halliwell", care este considerat cel mai vechi text masonic. - De ce È™i denumirea de "Manuscrisul Halliwell"? - Deoarece el a fost descoperit în 1840 de James Orchard Halliwell, un cercetător È™i anticar de literatură engleză veche. Manuscrisul cuprinde 64 de pagini, 794 de versuri È™i începe cam aÈ™a: "Hic incipiunt constituciones artis /gemetriae secundum Eucyldem. / Whose wol bothe wel rede and loke, / He may fynde wryte yn olde boke / Of grete lordys and eke ladyysse, / That had mony chyldryn y-fere, y-wisse". - N-am înÈ›eles nimic! - Primele două versuri sunt în limba latină, iar restul într-o engleză mai veche decât cea utilizată în traducerea din 1382 a Bibliei de către John Wicliffe. Traducerea textului pe care l-am menÈ›ionat anterior este următoarea: "Aici încep constituÈ›iile artei / geometrie conform lui Euclid. / Oricine ar citi sau ar privi, / Ele ar găsi scrisă o carte veche / A marilor domni È™i, de asemenea, doamne, / Care au mulÈ›i copii împreună, cu siguranță". Manuscrisul cuprinde, printre altele, 15 recomandări morale È™i de muncă pentru patron È™i alte 15 pentru meÈ™teÈ™ugar, ca de exemplu: "nu lua mită", "mergi cu regularitate la biserică", "nu lucra noaptea". - Care a fost prima organizaÈ›ie masonică? - Se pare că prima lojă masonică ar fi fost "Mama Kilwinning", înfiinÈ›ată în secolul al XI – lea lângă È™antierul de construcÈ›ie al Bisericii Kilwinning, din localitatea scoÈ›iană Kilwinning, fapt dovedit de numeroasele basoreliefuri cioplite pe pereÈ›i, reprezentând simboluri masonice. ÃŽn zilele noastre din biserică se mai păstrează clopotniÈ›a È™i o mică parte din ziduri. - De ce denumirea "Mama Kilwinning"? - "Mama Kilwinning" înseamnă că Biserica Kilwinning a fost un fel de mamă, fiind prima din zonă dedicată sfântului Kilwinning, după modelul ei construindu-se È™i alte lăcaÈ™e de cult. Se poate spune că masoneria a început ca o frăție anglo-saxonă între constructorii liberi - "free masons", cioplitori în tuf calcaros - "free stone", rocă moale, utilizată la decorarea clădirilor, în special a bisericilor. Emblemele organizaÈ›iilor masonice cuprind, obligatoriu, echerul È™i compasul, care simbolizează materia È™i pământul. respectiv, spiritul È™i cerul; ele mai conÈ›in È™i mistria, utilizată la aplicarea diferiÈ›ilor lianÈ›i pe pietre pentru a le consolida între ele, motiv pentru care această unealtă evocă frăția masonică, precum È™i datoria masonilor de a se apropia de oameni. ÃŽn lojă masonii își transmiteau secretele meseriei, sub autoritatea unor maeÈ™tri. După o anumită perioadă ucenicii deveneau calfe, companioni ai maeÈ™trilor. La rândul lor, calfele, după ce căpătau o experiență suficientă, ajungeau maeÈ™tri. - Auzisem eu că sunt trei trepte ale iniÈ›ierii masonice: ucenic, companion È™i maestru. - Masonii se închină la Sfânta Treime, la Fecioara Maria, dar È™i la Sfântul Ioan Botezătorul, precum È™i la aÈ™a numiÈ›ii "quator coronati", adică "patru încoronaÈ›i". Conform "Legendei Aurite", cei patru încoronaÈ›i au fost zidari romani, care au refuzat, în anul 304, ordinul împăratului DiocleÈ›ian de a construi un templu păgân. ÃŽn consecință ei au fost executaÈ›i, nu înainte de a li se bate cu ciocanul câte o coroană metalică strâmtă, plină de cuie ascuÈ›ite, care au intrat în craniu. - Această execuÈ›ie îmi aminteÈ™te de crucificarea lui Iisus, când soldaÈ›ii romani I-au pus o coroană cu spini. - Cei patru încoronaÈ›i au fost declaraÈ›i sfinÈ›i, martiri ai creÈ™tinătății È™i serbaÈ›i în fiecare an, pe 9 noiembrie, împreună cu alÈ›i cinci zidari – Castor, Claudiu, Nicostrat, Sempronian È™i Supliciu, care au îndurat acelaÈ™i martiriu câțiva ani mai târziu. - Aaa... ei sunt serbaÈ›i în aceeaÈ™i zi cu sfinÈ›ii Mihail È™i Gavril! - Masonii au un număr de percepte denumite "landmarks", adică hotare. Termenul vine din "Cartea pildelor", atribuită regelui iudaic Solomon, în care la paragraful 22: 28 se spune: "Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat strămoÈ™ii". Numărul acestor hotare poate fi diferit de la o loja la alta; unele loje au chiar 54, iar altele mult mai puÈ›ine astfel de hotare. Printre aceste hotare eu voi cita următoarele: 1. CredinÈ›a în FiinÈ›a Supremă; 2. CredinÈ›a în imortalitatea sufletului; 3. Păstrarea secretelor masoneriei: modul de recunoaÈ™tere È™i ritualurile simbolice; 4. Masonul trebuie să fie bărbat, născut liber, precum È™i de o vârstă È™i într-o stare de sănătate mintală, care să-l facă răspunzător în faÈ›a legilor. ÃŽncepând din secolul al XVII – lea, în vederea obÈ›inerii unei spiritualități superioare, a unor dezbateri mai profunde a ideilor, în loje au început să fie primiÈ›i aÈ™a-numiÈ›ii "masoni acceptaÈ›i", oameni, care nu erau constructori, masoneria transformându-se dintr-una operativă, într-una speculativă. - Am înÈ›eles. ÃŽn prezent masoneria este speculativă. - Pe 24 iunie 1717, de ziua NaÈ™terii Sfântului Ioan Botezătorul, reprezentanÈ›ii a patru loje londoneze s-au întâlnit la berăria "Goose and Gridiron", adică "Gâsca È™i grătarul", unde au hotărât să se unească în "Prima Mare Lojă a Londrei", mare maestru fiind ales Anthony Sayer. Atunci se consideră începutul masonerei moderne. Pe 17 iulie 1751, reprezentanÈ›ii ai altor cinci loje londoneze s-au reunit la taverna "Turk’s Head", care înseamnă "Capul turcului", unde au decis unirea lor în "Marea Lojă a Angliei conform Vechilor InstituÈ›ii", denumită È™i "Marea Lojă a Vechilor Masoni", cu Robert Turner ca mare maestru. Dar, pe 27 decembrie 1813, la "Freemasons’ Hall", nu mai traduc din engleză... - Desigur, doamnă, este prea simplu pentru un vorbitor de limba germană! - Deci, acolo a avut loc o ceremonie de unificare a celor două instituÈ›ii masonice, formând Marea Lojă Unită a Angliei, la care mare maestru a fost ales prinÈ›ul Augustus Frederick, duce de Sussex, al È™aselea fiu al regelui George III. - Am auzit că masonii evocă o legendă a lui Hiram. Despre ce este vorba? - Hiram din Tir este un personaj biblic, menÈ›ionat, de exemplu, în "Cartea a doua a cronicelor". Astfel, în capitolul 2, paragraful 13, regele Tirului îi trimite o scrisoare regelui Solomon despre care am mai amintit: "AÈ™adar, îți trimit un om înÈ›elept È™i înzestrat cu È™tiință, È™i anume pe meÈ™terul Hiram-Abi". ÃŽn paragraful următor se spune: "Este fiul unei femei dintre fiicele lui Dan, iar tatăl său este tirian. El È™tie să facă lucrări de aur È™i de argint, de ramă È™i de fier, de piatră È™i de lemn, de port purpuriu, stacojiu È™i albastru, de in È™i de purpură; È™tie să facă tot felul de sculpturi". Acest Hiram-Abi este considerat de masoni ca fiind arhitectul Templului construit în 960 î.H., la Jerusalim, de regele Solomon, pe Muntele Moria. Particula "Abi" se traduce "tatăl meu", dar È™i "maestrul meu". Legenda spune că Hiram a fost omorât de trei lucrători, care au dorit să afle de la el, cu forÈ›a, tainele meseriei. Regele Solomon a aflat despre această crimă È™i a căutat locul unde a fost îngropat. O ramură de salcâm a fost semnalul pentru rege să-È™i închipuie că acolo se află mormântul lui Hiram; È™i chiar aÈ™a a fost. Apoi, Solomon l-a reîngropat pe Hiram la Ierusalim, într-un loc ascuns, rămas necunoscut. Această legendă stă la baza ritualului trecerii de la un grad masonic la altul, iar ramura de salcâm este simbolul incoruptibilității È™i reînnoirii. IniÈ›ierea la gradul de maestru cuprinde È™i retrăirea morÈ›ii lui Hiram. Cei trei asasini ai lui Hiram reprezintă trei defecte nedemne de un mason: ambiÈ›ia, fanatismul È™i ignoranÈ›a. - Am văzut într-o revistă din România că emblema masonică include È™i două coloane. - AÈ›i remarcat bine. Este vorba de replici după coloanele, care au flancat partea superioară a portalului Templului lui Solomon. Pe fiecare capitel se aÈ™eza o cupă din ceramică umplută cu seu de oaie, care ardea pentru a lumina intrarea în templu. ÃŽn "Ieremia" din Biblie se menÈ›ionează la paragraful 21 din capitolul 52 următoarele: "Fiecare stâlp dintre aceÈ™tia era de 18 coÈ›i în înălÈ›ime È™i o sfoară de 12 coÈ›i îl putea cuprinde împrejur, iar grosimea pereÈ›ilor lor era de patru degete, căci înăuntru nu era plin". - Un cot măsoară cam 42 de centimetri, iar un deget doar doi centimetri. - Este exact ce spuneÈ›i. La paragraful 22 din acelaÈ™i capitol apar noi amănunte: "Capitelul unui stâlp era tot din aramă È™i înălÈ›imea lui era de cinci coÈ›i. Și rodiile dimprejur erau toate din aramă". ÃŽn paragraful următor se precizează: "De jur împrejur erau 96 de rodii". Coloana din stânga se numea Boaz, iar cea din dreapta Iachin. - Boaz cel biblic din "Cartea Rut"? - Da, este bărbatul bogat, care s-a însurat cu văduva Rut. - Dar Iachin? - Iachin a fost fiul lui Simeon. ÃŽn capitolul 46, paragraful 10 din "Facerea" se precizează: "Fiii lui Simeon: Iemuel È™i Iamin, Ohad È™i Iachin, Þohar È™i Saul". Intrarea în lojă se face printre aceste două coloane, care reprezintă puritatea sufletească necesară masonilor. Dar simbolurile în masonerie sunt foarte multe. - Mai spuneÈ›i unul. - Ar fi scara lui Iacov, despre care în paragraful 12 al capitolului 28 din "Facerea" se spune: "Și a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau È™i pogorau pe ea". ÃŽn capitolul următor se precizează: "Apoi s-a arătat Dumnezeu în capul scării". Scara este reprezentată, de obicei, numai cu trei fuÈ™tei, care reprezintă gradele masonice. - ȘtiÈ›i nume de masoni români? - Ar trebui să-mi spuneÈ›i dumneavoastră. - Din păcate eu am numai patru clase primare. Cultura mea este modestă, cât am citit È™i auzit pe apucate. Oricum, îmi închipui că au fost È™i sunt mulÈ›i masoni români. Când eram la BucureÈ™ti am auzit o vorbă: "ÃŽncepi student, continui farmazon, devii savant sau ministru È™i termini călcat în picioare de mulÈ›ime, având numele dat unui bulevard". - Bine cel puÈ›in că sunteÈ›i interesat să cunoaÈ™teÈ›i cât mai multe valori ale umanității. Vă pot da câteva exemple de masoni români: Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Constantin Rosetti, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi, Carol Davila, Spiru Haret, Tudor Vladimirescu. - MenÈ›ionaÈ›i câțiva masoni celebri din alte țări, stimată doamnă! - Ãăă... sunt mulÈ›i, ca de exemplu: Jérôme Bonaparte Napoléon, Mustafa Kemal Atatürk, Abd el Kader, Ismail PaÈ™a-Kediv, Simon Bolivar, Eduard VI, Eduard VII, Giuseppe Garibaldi, Johann Wolfgang von Goethe, Wolfgang Amadeus Mozart, Nathan Meyer Rothschild, Lajos Kossuth, Edvard BeneÅ¡, Jan Masaryk, Ian Sibelius, François Marie Aroué, zis Voltaire, Honoré-Gabriel Riquetti conte de Mirabeau, Benjamin Franklin, Theodor Roosevelt, George Washington... - Washington? Am ajuns în America? a tresărit Helga, frecându-se la ochi, vădit dezorientată. - Nu doamnă, ne apropiem de Berlin. - ScuzaÈ›i-mă, am aÈ›ipit. Se făcea că zburam pe covorul fermecat. Eram când la Ierusalim, când la Londra, când la BucureÈ™ti, iar acum mă apropiam de Washington. Ce vis ciudat! ÃŽmi pare rău că am pierdut povestea de dragoste petrecută la Berlin. - Aaa... din contra... nu aÈ›i ratat... am făcut niÈ™te paranteze cu francmasomeria. - Doamnă, a intervenit Wendel, să clarificăm puÈ›in faptele. Am ajuns la francmasonerie, deoarece Karl Liebknecht a fost francmason. Dumneavoastră aÈ›i spus că el È™i cu Rosa au fost liderii importanÈ›i, care au dorit să importe în Germania anului 1918 modelul evenimentelor din Rusia anului 1917. PunctaÈ›i, vă rog, asemănările. - Mai întâi È›arul Nikolai II a abdicat pe 15 martie 1917, iar kaizerul Wilhelm II pe 9 noiembrie 1918. ÃŽn Rusia a apărut un guvern provizoriu condus până pe 21 iulie 1917 de prinÈ›ul Gheorghii Evghenievici Lvov, membru al Partidului ConstituÈ›ional Democratic, È™i apoi de Aleksandr Fiodorovici Kerenskii, membru al Grupului Laburist, o facÈ›iune apărută în 1912 din Partidul SocialiÈ™tilor-RevoluÈ›ionari, iar în Germania a apărut un guvern provizoriu, denumit Consiliul DeputaÈ›ilor Poporului, format din trei membri ai Partidului Social Democrat - Friedrich Ebert, Philipp Scheidemann, Otto Landsberg, precum È™i trei ai Partidului Social Democrat Independent - Hugo Haase, Wilhelm Dittmann, Emil Barth. Pe 9 noiembrie 1918, Friedrich Ebert a devenit cancelar, iar pe 29 noiembrie Partidul Social Democrat Independent a ieÈ™it din coaliÈ›ia guvernamentală. - Deci, prima asemănare a fost abdicarea È›arului, respectiv, a kaizerului. O altă asemănare? - A doua asemănare a fost insurecÈ›ia armată a partidelor de orientare marxistă: în Rusia începută pe 7 noiembrie 1917, condusă de Partidului BolÈ™evic, o facÈ›iune a Partidului Muncitoresc Social-Democrat Rus, iar în Germania începută pe 5 ianuarie 1919, condusă de Liga Spartachistă. Aici începe diferenÈ›a: prima insurecÈ›ie a reuÈ™it, a doua a fost înăbuÈ™ită în sânge pe 12 ianuarie 1919, cei doi lideri Karl È™i Rosa fiind uciÈ™i, aÈ™a cum am mai spus, pe 15 ianuarie 1919. - Acum îmi este mult mai clar în ce măsură a reuÈ™it Rosa È™i Karl să importe în Germania modelul revoluÈ›iei din Rusia. Vă mulÈ›umesc pentru aceste explicaÈ›ii suplimentare. Acum, dacă nu aÈ›i obosit, vă rog să treceÈ›i la povestea de dragoste petrecută la Berlin. - Apropo! Să vă spun o glumă cu revoluÈ›ia rusă despre care făceam vorbire? - Să nu fie prea lungă paranteza, a murmurat Helga. - Este foarte scurtă. La miezul nopÈ›ii o patrulă revoluÈ›ionară opreÈ™te un cetățean beat pe bulevardul Nevski din Petrograd. "Stai! Documentele!" Cetățeanul caută prin buzunar È™i scoate o hârtie mototolită. Un soldat, care È™tia să citească silabiseÈ™te: "A... naliz... ăde... urin... ă", după care mormăie: "Nume de străin, poate un spion. Să-l împuÈ™căm! Ce ziceÈ›i?" Apoi, continuă cu cititul: "Proteine: nu; zahăr: nu; grăsimi: nu". Intervine celălalt soldat: "Aaa... e de-al nostru, proletar sărac. Să-i dăm drumul! Trăiască revoluÈ›ia proletară mondială!" - Bună gluma. Să trecem la povestea de dragoste petrecută la Berlin! - AÈ™a voi face. Cum am mai spus, Rosa a urmărit obÈ›inerea cetățeniei germane, pe care a obÈ›inut-o pe 19 aprilie 1898, la Basel, ca urmare a căsătoriei cu Gustav Lübeck, cu trei ani mai tânăr decât ea, tipograf È™i anarhist, fiul gazdei ei, Karl Lübeck. ÃŽn 1899 prietena ei, Clara Zetkin, s-a măritat cu artistul Georg Friederich Zundel, cu 18 ani mai tânăr decât ea. - Care dintre ele este povestea de dragoste despre care doreaÈ›i să ne relataÈ›i? - Nici una, nici alta; una mai fierbinte, care a început în 1905 între Rosa È™i fiul cel mic al Clarei Zetkin, devenită Zundel. - Aaa... l-aÈ›i menÈ›ionat în discuÈ›ia noastră. Este vorba de... ăăă... Kostja Zetkin, născut pe... ăăă... 14 aprilie 1885, la Paris. - Exact. Ei bine, în 1907, Kostja a venit la Berlin pentru a studia economia politică, după ce terminase Gimnaziul "Karl I" din Stuttgart. Avea 20 de ani È™i prin intermediul mamei lui, Clara, a găsit găzduire la Rosa. - A fost chiriaÈ™ul Rosei, vreÈ›i să spuneÈ›i, a continuat Wendel. - Rosa avea 29 de ani, iar între ei s-a aprins o iubire care a durat până pe 5 martie 1915, când Kostja a fost recrutat în armată. Imediat după plecarea lui, Rosa a avut mai mult timp liber È™i s-a apucat, printre altele, să fondeze Liga Spartachistă cu francmasonul Karl. - S-ar spune că atât Clarei cât È™i Rosei le-au plăcut barbaÈ›ii mai tineri decât ele, a remarcat Helga. - Poate că munca femeilor revoluÈ›ionare este foarte stresantă, iar amorul cu bărbaÈ›ii mai tineri destresează mai profund, a încercat Wendel o concluzie. - Mai bine, să încercăm să dormim până vom ajunge la Berlin, a încercat Helga să schimbe subiectul. Și a reuÈ™it, ceilalÈ›i aprobând prin înclinarea capului, atât erau de obosiÈ›i. Trenul a intrat în Gara Lehrter ("Lehrter Bahnhof") din Berlin în jurul orei prânzului. Deoarece aveau la dispoziÈ›ie aproape patru ore până la plecarea spre Hamburg, Wendel È™i-a exprimat dorinÈ›a de a vedea Parlamentul ("Reichstag"), "simbolul Germaniei", cum a i-a spus el Helgăi. Au ieÈ™it din gară È™i au luat direcÈ›ia petei verzi a Grădinii Zoologice. Au trecut podul peste râul Spree, pe malurile căruia erau amenajate plaje betonate È™i berării. Un vaporaÈ™ plin de turiÈ™ti trecea pe sub ei, semn că încetase hiperinflaÈ›ia apărută imediat după război. ÃŽncă o jumătate de kilometru È™i au intrat în parc. O mireasmă ademenitoare de flori de tei anunÈ›a apropierea de bulevardul 17 Iunie, continuat în dreptul PorÈ›ii Brandemburg de un alt bulevard celebru: Sub Tei. N-au ajuns acolo, s-au oprit în marea piață circulară, cu gazon bine întreÈ›inut È™i o fântână arteziană în centru, din faÈ›a clădirii Parlamentului. Un tânăr s-a oferit să le fie ghid pentru cinci dolari, sumă enormă pentru cele câteva cuvinte pe care le-a rostit: - Clădirea a fost proiectată de Paul Wallot, un hughenot, care a ales un amestec de stiluri: renaÈ™terea italiană, gotic È™i baroc. ConstrucÈ›ia ei a început pe 9 iunie 1884 È™i a fost inaugurată pe 5 decembrie 1894 pentru a adăposti Parlamentul Imperiului German. Cupola înaltă de 75 de metri este din sticlă È™i metal, o performanță inginerească a acelei vremi. Ea a simbolizat puterea centrală a kaizerului Wilhelm II, iar în prezent a Parlamentului. Cele patru turnuri de 46 de metri înălÈ›ime din colÈ›uri reprezintă cele patru regate unite. Pe frontispiciu s-a adăugat în 1916 inscripÈ›ia: "Poporului german", spre marea nemulÈ›umire a aceluiaÈ™i kaizer. De pe balconul de la primul etaj al aripii dinspre parc, pe 9 noiembrie 1918, Philipp Scheidemann a proclamat Republica Germană. Două ore mai târziu Karl Liebknech a proclamat Republica Liberă Socialistă de pe un balcon al fostului Palat Regal, în prezent Palatul OraÈ™ului Berlin, situat la doi kilometri distanță de aici,. DoriÈ›i să vedeÈ›i È™i Palatul OraÈ™ului Berlin? - Ce zici soÈ›ioară? - Mai bine să ne întoarcem la gară. - Ai dreptate, am văzut simbolul Germaniei, obiectivul turistic principal al Berlinului. Restul îl vom face, poate, cu altă ocazie. ÃŽn consecință, soÈ›ii Weissmüller au făcut cale întoarsă. A avut timp să ia un dejun tradiÈ›ional, dar frugal, într-un restaurant din interiorul gării. Au ales cârnaÈ›i prăjiÈ›i ("bratwürste") cu garnitură de cartofi fierÈ›i în sare ("salzkartoffeln"), iar ca desert o felie de tort denumit "Pădurea Neagră cu viÈ™ine" ("Schwarzwälder Kirschtorte"). Ca băutură au preferat berea "Berliner weisse" îndulcită cu sirop de zmeură ("himbeersirup"), servită în pahare tipice, sub formă de cupă. Călătoria de la Berlin, la Hamburg a fost plictisitoare. DeÈ™i au plecat după-amiaza, cei doi au preferat să moțăie, să privească din când în când pe fereastră peisajul plat, monoton, cu insule întunecoase de brazi înalÈ›i, aliniaÈ›i la sfoară, într-o mare verde de parcele de pământ bine lucrate cu diverse culturi. Când s-au apropiat de Hamburg, ei au ieÈ™it pe culoar pentru a vedea mai bine oraÈ™ul. Au fost uimiÈ›i de numărul mare de poduri. Controlorul de bilete s-a simÈ›it obligat să facă o scurtă prezentare a oraÈ™ului: - Hamburg se găseÈ™te la vărsarea râurilor Alster È™i Bille în fluviul Elba. Are peste 2000 de poduri, mai multe decât VeneÈ›ia, Amsterdam È™i Londra la un loc, motiv pentru care oraÈ™ul se mai numeÈ™te "VeneÈ›ia Nordului". ÃŽn argoul localnicilor canalele se numesc "fleet". Ca suprafață È™i populaÈ›ie, Hamburg este al doilea oraÈ™ al Germaniei, iar gara lui principală nu este mai prejos, având în vedere cele două turnuri cu ceas înalte de 45 de metri È™i peroanele acoperite de o construcÈ›ie semicilindrică din oÈ›el È™i sticlă, terminată în 1906, impresionantă prin dimensiunile ei: lungimea de 206 metri, lățimea de 135 de metri È™i înălÈ›imea de 37 de metri. - Dar portul este departe de gară? - Destul de departe, spre gura estuarului. Helga È™i Wendel au luat o trăsură de la gară, care i-a dus în într-o jumătate de oră în port, la cheiul Societății Americane pe AcÈ›iuni de Transport Naval din Hamburg ("Hamburg Amerikanische Packetfahrt Actien Gesellschaft"), cunoscută cu acronimul H.A.P.A.G. Spre marele lor noroc au găsit bilete la transatlanticul "Deutschland (4)", la care începuse îmbarcarea de câteva ore. Casierul le-a spus că plecarea este prevăzută pentru a doua zi la amiază. Ei n-au stat pe gânduri: au cumpărat bilete la o cabină de clasa a II-a cu două paturi È™i s-au aÈ™ezat la coada lungă de pe chei. Nu aveau multe bagaje, doar două valize de piele de vită. Se făcuse miezul nopÈ›ii, dar încă era lumină de se putea citi ziarul. Au privit cu interes vaporul vopsit în alb, negre fiind doar cele două coÈ™uri de fum. Au remarcat trei rânduri de hublouri È™i patru catarge fără vele. Când au ajuns pe punte È™i-au dat seama că vaporul era de lux, chiar dacă majoritatea pasagerilor o formau emigranÈ›ii, care pentru a plăti un asemenea voiaj, poate È™i-au vândut casele, pământurile, tot avutul, fără gând de întoarcere. ÃŽn cabină au găsit pereÈ›i lambrisaÈ›i cu lemn bine lăcuit, două paturi, o măsuță, două scaune, precum È™i un grup sanitar. Stewardul care le-a deschis uÈ™a le-a spus că transatlanticul a fost lansat la apă în 1923, la È™antierul naval "Blohm & Voss", situat la aproximativ cinci kilometri distanță. I-a mai informat că vor face escale la Southampton, Cherbourg, până a ajunge la Ellis Island, iar durata normală a călătoriei va fi de zece zile. - Este aproape itinerariul transatlanticului "Titanic", care a plecat din Southampton pe 10 aprilie 1912, s-a ciocnit de un aisberg patru zile mai târziu, la orele 23,40 È™i s-a scufundat în aceeaÈ™i noapte, la orele 2,20; au rezultat 1517 victime. - Nu vă temeÈ›i, domnule, la noi capacitatea totală a bărcilor de salvare depășeÈ™te numărul maxim de turiÈ™ti, nu ca în cazul "Titanicului", care a avut doar 1178 locuri în bărcile de salvare pentru cei 2227 pasageri. - Solidă încurajare! - Să vă spun un banc macabru cu "Titanic"? - SpuneÈ›i! - Un pasager se îndreaptă spre căpitan în timp ce transatlanticul se scufunda: "La ce distanță se află cel mai apropiat pământ?". Căpitanul complet descurajat, depășit de situaÈ›ie, răspunde abulic: "La trei kilometri". Pasagerul continuă: "Eu pot înota această distanță fără probleme, spre deosebire de aceÈ™ti oameni disperaÈ›i, care din neglijenÈ›a dumneavoastră nu au suficiente bărci ca să se salveze. ÃŽn ce direcÈ›ie este pământul aflat la trei kilometri distanță?" Căpitanul răspunde nervos: "ÃŽn jos!" - Ooo... într-adevăr un banc macabru! - ScuzaÈ›i-mă, dar mă aÈ™teaptă alÈ›i pasageri; îmbarcarea încă nu s-a terminat. Traversarea Atlanticului a fost fără peripeÈ›ii. Vremea a fost calmă, fără precipitaÈ›ii È™i fără vânt, iar peisajul acelaÈ™i: valuri mărginite de spumă È™i, din când în când, vapoare singuratice la orizont. Timpul a trecut greu, singurul fapt care a animat pasagerii a fost prezenÈ›a a patru globe-trotteri, care mărșăluiau pe punte zece ore pe zi, chiar È™i când transatlanticul a făcut escale; ei spuneau celor care îi întrebau: "Noi încercăm să parcurgem pe jos tot atâția kilometri câți cuprinde distanÈ›a dintre Europa È™i America". ÃŽntr-o seară Wendel a discutat cu unul dintre aceÈ™tia È™i a aflat că ei sunt din Germania È™i că doresc "să depășească performanÈ›a românului Dumitru Dan, care a plecat pe 14 aprilie 1910, din BucureÈ™ti È™i s-a întors pe 12 aprilie 1916, după ce a parcurs pe jos 100000 de kilometri pe cinci continente". - Din ceea ce È™tiu eu, în acest periplu Dumitru Dan ar fi uzat 497 de perechi de încălțăminte tradiÈ›ională țărănească. - Ce înÈ›elegeÈ›i prin încălțăminte tradiÈ›ională țărănească? - ÃŽn româneÈ™te se numeÈ™te "opincă", un fel de sanda confecÈ›ionată, de obicei, dintr-o bucată dreptunghiulară de piele de vită, care se coase după forma labei piciorului È™i se leagă până sub genunchi cu È™ireturi tot din piele, denumite "nojiÈ›e". - Românul a încasat 100000 de franci aur, câte unul pentru fiecare kilometru parcurs, deoarece a câștigat concursul lansat de "Touring Club de France". Au fost 200 de echipe participante, din cea românească au mai făcut parte George Negreanu, Alexandru Pascu È™i Paul Pârvu, dar numai Dumitru Dan a terminat înconjurul lumii, ceilalÈ›i trei decedând pe parcurs. Pentru a se întreÈ›ine, românii au È›inut conferinÈ›e, au dat spectacole cu dansuri È™i cântece populare. Marea plictiseală a luat sfârÈ™it după două săptămâni, când "Deutchland (4)" a acostat în zona vestică a portul din Manhattan, la cheiul nr 54, acelaÈ™i unde transatlanticului Carpathia a adus primii 705 supravieÈ›uitori de pe "Titanic". Wendel se gândea, prin prisma meseriaÈ™ului din el, că "traversarea Oceanului Atlantic cu un avion ar fi fost mult mai rapidă È™i mai ieftină. Dar cine să se încumete la un zbor atât de lung È™i, mai ales, unde să se depoziteze enorma cantitate de combustibil în fragilele avioane româneÈ™ti sau străine pe care el le reparase sau le construise la Arad, BraÈ™ov È™i BucureÈ™ti?" ToÈ›i pasagerii cu acte în neregulă, inclusiv soÈ›ii Weissmüller, au fost transbordaÈ›i într-o jumătate de zi pe un vas mai mic, care a intrat după un parcurs de câțiva kilometri în bazinul portuar dreptunghiular, care împarte insula Ellis ("Ellis Island") în două porÈ›iuni de teren sensibil egale, lărgite mult cu pământ adus de pe țărmul statului New Jersey, situat doar la o aruncătură de băț. Un istm îngust din capătul cheiului asigură caracterul unitar al insulei. Aici au fost inspectaÈ›i de angajaÈ›i ai Serviciului Statelor Unite de Sănătate Publică ("United States Public Health Service") È™i ai Biroului de ImigraÈ›ie ("Bureau of Immigration"). SoÈ›ii Weissmüller au răspuns la 31 de întrebări, inclusiv la banii din portmoneu, iar adeverinÈ›a de angajare "Ryan Airlines" înmânată la BraÈ™ov de inginerul Virmoux a fost decisivă pentru înregistrarea lor ca imigranÈ›i, deoarece "Emergency Quota Act" denumit È™i "Immigration Act of 1924" stipula ca numărul imigranÈ›ilor admiÈ™i anual dintr-o È›ară să fie limitat la 2% din totalul cetățenilor americani a căror origine este din È›ara respectivă. Când au părăsit Biroul de ImigraÈ›ie, Helga È™i Wendel au preferat, mai întâi, să facă un mic ocol, să plece cu un fel de gondolă, dar cu vâsle È™i vopsită în galben, la insula Bedloe ("Bedloe’s Island") situată la trei kilometri distanță, pentru a vizita statuia Libertății. TuriÈ™tii erau puÈ›ini È™i un ghid le-a făcut o scurtă prezenare: "Statuia Libertății a fost inaugurată pe 28 octombrie 1886, în prezenÈ›a preÈ™edintelui Stephen Grover Cleveland. Sculptorul francez Frédéric Auguste Bartholdi a gândit statuia fiind a zeiÈ›ei romane a libertății, Libertas, pe care a îmbrăcat-o într-o togă, i-a pus o torță în mâna dreaptă, o tablă cu legi - «tabula ansata» sub cotul stâng, iar lângă picioare un lanÈ› rupt. Denumirea iniÈ›ială a statuii a fost «Lumina Asiei» pentru a fi vândută Egiptului, dar khedivul Ismail n-a dorit să o cumpere. TotuÈ™i, el a băgat mâna adânc în buzunar pentru o statuie mult mai mică, reprezentându-l pe Ferdinand Marie, viconte de Lesseps, operă a unui alt sculptor francez, Emmanuel Frémiet. După acest refuz, Frédéric Auguste Bartholdi a schimbat numele proiectului în «Libertatea luminând lumea». Banii au fost obÈ›inuÈ›i prin chetă publică, organizată de statul francez, care a dăruit statuia omologului american, cu ocazia împlinirii unui secol de la obÈ›inerea independenÈ›ei. Caracteristicile principale ale statuii sunt următoarele: înălÈ›imea totală, inclusiv fundaÈ›ia È™i pedestalul – 93 de metri; înălÈ›imea statuii de bronz – 46 de metri; greutatea bronzului din statuie – 27,22, tone. ÃŽn interior există două scări metalice în spirală, una pentru urcare, cealaltă pentru coborâre, care permit accesul turiÈ™tilor la coroană. Mai există È™i posibilitatea de a urca pe braÈ› până la făclie, dar din 1906 scara respectivă este rezervată numai angajaÈ›ilor pentru întreÈ›inerea È™i reparaÈ›ia statuii". Wendel a avut o întrebare, care a pus ghidul în încurcătură: - De ce aceastei insule nu i s-a schimbat numele în insula Libertății, cum ar fi normal? - Ãăă... nu È™tiu... dar ideea este bună. Denumirea "Bedloe "vine de la unul din numeroÈ™ii proprietari, Isaack Bedloo, un negustor olandez, care a cumpărat insula pe 28 octombrie 1667. De sus, de la înălÈ›imea coroanei statuii, soÈ›ii Weissmüller au admirat la stânga conglomeratul de zgârie-nori din Manhattan dominat de Woolworth Building, înalt de 241 metri, construit în 1913, pe locul al doilea situându-se Metropolitan Life Tower, cu cei 213 metri, terminat în 1909, urmat îndeaproape de Singer Building, care în 1908 a fost cel mai impunător datorită celor 187 de metri. Se făcuse noapte. Barcagiul i-a dus la cheiul din Battery Park, din capătul sudic al insulei Manhattan. Un taxi galben i-a lăsat în față la Marele Terminal Central ("Grand Central Terminal"), situat la intersecÈ›ia dintre Park Avenue È™i E 42nd Street. Ei au găsit locuri la vagoane de dormit până la San Diego, pe un traseu direct, care, conform casieriÈ›ei "va trece prin Chicago, St. Louis, Kansas City, El Paso, Phoenix È™i Yuma, localitate de la frontiera cu Mexicul". Plecarea era prevăzută la miezul nopÈ›ii, iar ei mai aveau trei ore la dispoziÈ›ie. SoÈ›ii Weissmüller au dorit să ajungă la piaÈ›a Times Square, cunoscută de ei în filme cu Fred Astaire, născut Frederick Austerlitz, È™i Charlie Chaplin, născut Charles Spencer Chaplin, pentru a vedea reclamele luminoase de pe clădirea de la intersecÈ›ia dintre Broadway, 7th Avenue, È™i W 46th Street. PoliÈ›iÈ™ti călare, înarmaÈ›i cu pistoale È™i bastoane de cauciuc, vegheau la siguranÈ›a trecătorilor. Helga a avut o uimire: - Ce mulÈ›i afro-americani sunt la New York! AÈ™a o fi în toată America? - La fel de surprins a fost È™i amicul Virmoux, care mi-a spus într-o zi: "ÃŽn România sunt tot atât de mulÈ›i È›igani, câți negri sunt în FranÈ›a!" Nostim a fost când el m-a întrebat naiv: "România are colonii în India sau în zonă?" ÃŽn drumul de întoarcere, ei s-au rătăcit puÈ›in È™i au ajuns pe W 44th Street, apoi pe Schubert Alley, unde nu se vedeau poliÈ›iÈ™ti, printre oameni dubioÈ™i, agresivi È™i aÈ™ezăminte ilegale de prostituÈ›ie denumite de localnici "brothels" sau "bordellos". Au ieÈ™it repede pe W 44th Street, au revenit pe 7th Avenue, au făcut câțiva paÈ™i până la W 42nd Street, au traversat Broadway pentru a intra în E 42nd Street, de unde au văzut, în sfârÈ™it, marea gară frumos luminată. Toată plimbarea le-a luat o oră È™i mai aveau timp până la plecare. Au început să viziteze gara. La subsol au descoperit un restaurant cu o firmă la care zeci de becuri colorate înÈ™irau literele: "Oyster Bar & Restaurant" ("Barul Scoica & Restaurant"). Salonul era imens, aproape cât holul de aÈ™teptare de deasupra, cu mulÈ›i stâlpi de susÈ›inere, având tavanul placat cu teracotă, după metoda "Tile Arch System", brevetată în 1885 la United States Patent and Trade Office, de către arhitectul de origine spaniolă Rafael Guastavino Moreno. ClienÈ›ii, mulÈ›i pentru ora târzie, nu păreau neapărat călători, mai degrabă localnici cheflii. ÃŽn urechi le intra cu o claritate surprinzătoare aproape tot ce discutau cei de la mesele vecine, fenomen datorat tavanului împărÈ›it în minibolte ingenios proiectate. Chelnerul le-a recomandat spaghete cu scoici ("oyster spaghetti"), deoarece: "Scoicile formează o mâncare tradiÈ›ională în NewYork. Ele intrau în meniul zilnic al băștinaÈ™ilor Lenni Lenape, care se traduce «poporul adevărat». Þărmul estuarului fluviului Hudson era înÈ›esat de scoici. Chiar È™i insulele Bedloe, Ellis È™i Black Tom s-au numit iniÈ›ial Oyster Islands". - Noi suntem din România. Ieri am ajuns la New York. Ce băutură americană ne recomandaÈ›i? a întrebat Wendel. - ÃŽn ce continent este România? - ÃŽn Europa. - Aaa… da… da… capitala este la Ber… Bra… Bru…Bucu… Buda… - BucureÈ™ti! a intervenit Wendel puÈ›in enervat. - AÈ™a… BucureÈ™ti… È™tiam. Vă recomand Coca-Cola. - Coca-Cola? - Este o băutură inventată de John Stith Pemberton. - Un ilustru necunoscut. - Este opinia dumneavoastră È™i v-o respect, dar în È›ara noastră el este celebru. De vinul Mariani aÈ›i auzit? - Nu. - Mă mir, doar veniÈ›i din Europa. Este un vin european, de Bordeaux, tratat cu frunze de cola după metoda inventată de Ange-François Mariani. Acest vin a fost foarte apreciat de papii Pius X È™i Leo XIII, de regina Victoria, ba chiar de Thomas Alva Edison, alt mare inventator. - Nu văd legătura. - După modelul vinului Mariani, Pemberton a făcut o băutură alcoolică, denumită Pemberton's French Wine Coca, tratată cu frunze de coca, dar, în plus, cu nuci de cola È™i frunze de damiana. - Damiana? - Un arbust tropical afrodisiac din continentul american. ÃŽn 1885, la vinul său, Pemberton a inventat o alternativă denumită Coca-Cola, care nu are alcool, dar conÈ›ine în plus zahăr, ulei de portocale È™i extract de vanilie. ReÈ›eta exactă nu È™tiu să v-o spun, deoarece este strict secretă. - Atunci o sticlă de Pemberton's French Wine Coca pentru mine È™i alta de Coca-Cola pentru doamna. Ce zici Helga? - Desigur, dacă aceste licori nu dăunează sănătății. - Ãăă... nu doamnă... nu s-a înregistrat nicio reclamaÈ›ie... până acum... sau nu È™tiu eu... Cei doi clienÈ›i români nu au regretat alegerea făcută, când au văzut scoicile deschise aÈ™ezate pe un strat de spaghete, mărginit radial de patru jumătăți de felii de lămâie È™i asortat cu câteva frunzuliÈ›e de pătrunjel. - ÃŽn scoicile acestea s-ar putea să găsim perle? s-a adresat Wendel chelnerului. - Domnule, această întrebare dovedeÈ™te că veÈ›i deveni repede un american în adevăratul sens al cuvântului. - Adică? - Un om care caută să tragă un profit din orice. După ce Wendel i-a achitat nota de plată adusă pe o farfurioară, chelnerul l-a întrebat: - Cum vi s-a părut bucătăria americană? - Cred că voi deveni dependent de Pemberton's French Wine Coca, iar soÈ›ia nu se va despărÈ›i de Coca-Cola. Imediat după ce au urcat în tren soÈ›ii, Weissmüller au aflat o veste bună – nu vor schimba vagonul, È™i una rea – va fi nevoie de o săptămână pentru a parcurge cei 3914 kilometri, până la San Diego. Le-au zgâriat oarecum ciudat urechile termenul feroviar "vestibuled trains": tren cu vestibuluri, care permite trecerea călătorilor din vagon în vagon, dar È™i "sleeper berth wagon": vagon de dormit, precum È™i "lounge car": vagon-restaurant. Au mai aflat È™i o istorie a "Pullman Palace Car Company", aÈ™a cum le-au fost prezentată de controlorul de bilete: - Totul a pornit de la George Mortimer Pullman, care s-a chinuit să doarmă toată noaptea în fotoliu în timpul unei călătorii cu trenul noaptea, între Buffalo È™i Westfield, o localitate din statul New York. - Westfield? - Nu aÈ›i auzit de Westfield? Tot americanul vibrează la auzul acestei localități, care face parte din istoria sentimentală a țării noastre. - … - Este localitatea din statul New York de unde, pe 15 octombrie 1860, Grace Bedell, o fetiță de 11 ani, i-a trimis o scrisoare lui Abraham Lincoln, pe atunci în campanie electorală pentru preÈ™edinÈ›ie, solicitându-i să-È™i lase mustăți pentru a deveni mai carismatic. "Femeilor le plac mustățile" i-a scris ea. Lincoln i-a răspuns ambiguu, dar È™i-a lăsat barba să crească. Astfel, pe 4 martie 1861 a devenit preÈ™edinte, depășindu-i pe ceilalÈ›i candidaÈ›ii: John Bell John, Cabell Breckinridge È™i Stephen Arnold Douglas. - CeilalÈ›i candidaÈ›i au avut barbă? - Nu! Cu siguranță le-au părut rău că nu au avut o sfătuitoare atât de bună ca Grace Bedell. - SpuneaÈ›i că Pullman s-a chinuit toată noaptea în tren. - Da, atunci i-a venit ideea unui vagon de dormit. ÃŽn 1864 a construit primul vagon de dormit, denumit È™i "palace car". După ce, pe 15 aprilie 1865, preÈ™edintele Lincoln a fost împuÈ™cat mortal, corpul lui a fost transportat pe 3 mai 1865 de la Washington la Sprinfield într-un astfel de vagon de dormit, dar amenajat special. Ca urmare, au început să crească vertiginos comenzile pentru vagoanele "palace car", deÈ™i preÈ›ul lor era de cinci ori mai mare decât a celor obiÈ™nuite. ÃŽn 1867 a lansat hotelul pe roÈ›i "President", la care a ataÈ™at un vagon cu bucătărie È™i salon de servit masa. Un an mai târziu, el a venit cu o nouă ofertă, un vagon de dormit denumit "Delmonico", care se distingea, pe lângă luxul mobilierului, prin meniul de înaltă clasă garantată de restaurantul "Delmonico’s" din New York. Compania "Pullman Palace Car" a devenit deosebit de prosperă, iar patronul Pullman s-a gândit să ridice pentru angajaÈ›ii săi un complex de locuinÈ›e în apropiere de Chicago, care să cuprindă 1300 de case, o piață, o biserică, două È™coli, un teatru; de asemenea, s-a construit È™i un hotel, denumit "Florence", inaugurat pe 1 noiembrie 1881, destinat furnizorilor de materiale pentru fabricarea vagoanelor. AÈ™a s-a născut orășelul Pullman. AÈ›i auzit de el? - RecunoaÈ™tem... încă nu. - A fost proiectat de arhitectul Solon Spencer Beman, care l-a rugat pe Pullman să dea orășelului numele lui. ȘtiÈ›i ce răspuns a primit? - ... - Magnatul i-a spus: "Bine, prima parte a numelui orășelului va proveni din prima parte a numelui meu, iar ultima parte a numelui orășelului va proveni din ultima parte a numelui tău". - Pullman avea oarecare haz. - Nu întotdeauna a fost glumeÈ›, mai ales în timpul grevei Pullman, care a început pe 11 mai 1894, când 3000 de muncitori au încetat lucrul È™i au demonstrat în faÈ›a sediului companiei contra reducerilor salariale. - De ce Pullman a micÈ™orat salariile? - Deoarece vânzările de vagoane au scăzut enorm ca urmare a panicii din 1893, când au falimentat mai multe companii de transport feroviar, care au investit în căi ferate mai mult decât cererea pieÈ›ei. Greva a fost urmată de un boicot al feroviarilor sindicaliÈ™ti din toată È›ara, care au refuzat orice fel de manevre cu vagoanele Pullman. Conflictul a degenerat prin distrugerea mai multor bunuri ale companiei Pullman. Pe 6 iulie 1894 au sosit 12000 de militari conduÈ™i de generalul Nelson Appleton Miles, la ordinul preÈ™edintelui Stephen Grover Cleveland. După două zile, greva a fost înăbuÈ™ită în sânge, înregistrându-se 13 morÈ›i È™i 57 de răniÈ›i. Călătoria până la San Diego a decurs într-o alternanță monotonă, seară - dimineață, când, în "sleeper berth wagon", fotoliile se transformau în paturi È™i invers. Intimitatea din timpul nopÈ›ii era asigurată doar de două rânduri de perdele, care coborau din tavan până la podea È™i delimitau culoarul de trecere prelungit în tot "vestibuled train". O scăriță deservea patul de sus. Masa o serveau "á la carte" în "lounge car". Un moment memorabil al călătoriei a fost trecerea cumpenei apelor dintre estul È™i vestul continentului nord-american, în dreptul localității Lordsburg, situată la altitudinea de 1300 de metri, dar la paralela 32, destul de sudică pentru ca riscul de blocare a căii ferate cu zăpadă să fie extrem de mic. VegetaÈ›ia rară, dominată de cactuÈ™i uriaÈ™i ("carnegiea gigantea"), ca niÈ™te copaci, defila prin faÈ›a ferestrelor vagoanelor, anunțând apropierea de frontiera cu Mexico. SoÈ›ii Weissmüller au ajuns odihniÈ›i È™i bine dispuÈ™i la San Diego Union Station, gară cunoscută È™i sub denumirea de Santa Fe Depot, deoarece a fost dată în funcÈ›iune pe 8 martie 1915, pentru a adăposti vizitatorii expoziÈ›iei Panama – California, care a fost deschisă cu ocazia inaugurării canalului Panama. Construită în stilul renaÈ™terii coloniale spaniole, clădirea văruită în alb se distingea prin arcada porticului flancat de două turnuri identice asemănătoare cu niÈ™te clopotniÈ›e joase, robuste, terminate în partea superioară cu un acoperiÈ™ pătrat din È›iglă, având la fiecare colÈ› câte două statui de centurioni executate cu minuÈ›iozitate de Augustus Saint Gaudens, astfel că îmbrăcămintea era formată dintr-o platoșă de piele terminată cu o fustă scurtă, din fâșii late tot de piele, o mantie la spate agățată de umeri È™i un coif. Cam atât. Lui Wendel, care privea de jos în sus, i s-a părut că sculptorul a reprezentat toate formele de sub fustă... TotuÈ™i, văzuÈ›i din față, centurionii din piatră nu păreau impudici datorită scutului, care acoperea trupul de la tălpi la abdomen. ÃŽn ciuda arÈ™iÈ›ei teribile, coborâte din înaltul cerului, un aer rece venit dinspre curentul subpolar California al Oceanului Pacific, făcea aerul destul de respirabil. Un taxi i-a dus la aeroport, unde "Ryan Airlines Corporation" avea o clădire administrativă È™i un hangar. Wendel s-a întâlnit cu Benjamin Franklin Mahoney, unicul proprietar al companiei, care l-a condus în hangar, unde se găsea un avion monoplan de patru locuri, necunoscut lui Wendel. - Este "Ryan M-1". Litera "M" vine de la numele meu, iar "Ryan" de la Tubal Claude Ryan, celălalt fondator al companiei, care anul acesta s-a retras din afacere. Primul zbor a avut loc pe 14 februarie în acest an. Această maÈ™ină zburătoare este prototipul avionului "Ryan M-2", superior din multe puncte de vedere, în primul rând pentru că l-am dotat cu un motor "Wright R-790 Whirlwind", de 200 cai-putere, răcit cu aer, cu nouă cilindri radiali. Pe acest "Ryan M-2" îl fabricăm în serie. Acum "Ryan M-1" are probleme la motor. - Aaa... este un motor "Hispano-Suiza 8" cu opt cilindri răciÈ›i cu apă, de 140 de cai-putere. El echipează È™i avioanele "Spad S.VII", fabricate de "Société Pour L'Aviation et ses Dérivés". ÃŽn România am reparat multe asemenea avioane. - Motorul se încălzeÈ™te nepermis de mult. - Cu siguranță este vorba de periile colectoare de la statorul motoraÈ™ului pompei de apă. Cam 80 de procente din penele de motor se datorează defectării a 20 de procente din piesele componente. ȘtiÈ›i, este vorba de legea 80-20 a lui Paretto. Dacă doriÈ›i, eu încep să mă ocup imediat de motor. - Nu acum. ÃŽntâi È™oferul meu vă va duce la hotel. Doamana Helga va rămâne acolo, iar dumneavoastră vă veÈ›i întoarce pentru a fi pontat începând de azi. Ce ziceÈ›i? - Este O.K. AÈ™a mă gândisem È™i eu. ViaÈ›a familiei Weissmüller a devenit fericită, mai ales de când a apărut fiul lor, Wolfgang, pe 20 mai, zi în care Congresul American a votat "Air Commerce Act", prin care s-a reglementat licenÈ›ierea piloÈ›ilor È™i a firmelor de transport aerian. Ei au închiriat o casă spaÈ›ioasă în apropiere de gară. O dată È™i-au permis È™i luxul de a călători până la Los Angeles cu avionul "Ryan M-1", plătind 22,5 dolari pentru un bilet dus-întors, ca un pasager obiÈ™nuit. Proba de foc a carierei lui Wendel a fost la începutul anului 1927, când "Ryan Airlines" a primit comanda construirii unui avion capabil să traverseze fără oprire Oceanul Atlantic. Pilotul urma să fie Charles Augustus Lindbergh, poreclit Slabul ("Slim"), născut pe 4 februarie 1902, la Detroit, fiul lui Charles August Lindbergh, originar din Suedia, cu numele de botez Carl Månsson. Proiectul avionului a fost realizat numai în 60 de zile de angajatul la "Ryan Airlines", inginerul-È™ef Donald Albert Hall, care a cooperat îndeaproape cu viitorul ocupant al scaunului de pilot. ÃŽn joc era premiul de 25000 de dolari oferit încă din 19 mai 1919, de Raymond Orteig, proprietarul hotelurilor "Lafayette" È™i "Brevoort" din New York. La proiectare s-a plecat de la avionul "Ryan M-2", la care s-au făcut multe modificări, motiv pentru care noul avion s-a numit oficial "Ryan NYP" ("N" È™i "Y" de la New York, iar "P" de la Paris). La dorinÈ›a expresă a lui Lindbergh, pilot experimentat, s-a utilizat un motor "Wright J-5C Wirlwind", de 223 cai-putere, răcit cu aer, cu nouă cilindri radiali. De asemenea, pentru a se mări cantitatea de combustibil la 1700 de litri, s-a micÈ™orat carlinga la doar 81 de centimetri lungime, 94 de centimetri lățime È™i 130 de centimetri înălÈ›ime prin amenajarea unui rezervor în faÈ›a pilotului, care putea privi înainte doar printr-un periscop. La toată construcÈ›ia avionului a participat È™i Wendel, pe care Lindbergh l-a invitat la decolarea de pe aeroportul "Roosevelt Field", din 20 mai 1927, ora 7,52, dimineaÈ›a. Avionul "Ryan NYP", denumit È™i "Spirit of St. Louis", a decolat greu, gata-gata să atingă firele de telefon de la capătul pistei. Aterizarea s-a produs după un zbor efectiv de 33,5 ore, pe aeroportul Le Bourget, la ora locală 10,22. ÃŽn ziua aceea, în loc să se bucure de eveniment, pe Wendel l-a cuprins nostalgia de Europa, care i părea mult mai aproape. Lindbergh, afectat de uciderea fiului său Charles Augustus, răpit de acasă pe 1 martie 1932 È™i găsit mort într-o pădurice din apropiere pe 12 mai 1932, "crima secolului", s-a îmbarcat pe 22 decembrie 1935, cu toată familia la bordul transatlanticului "SS America Importer" pentru o cursă New York – Southampton. De acolo, s-a retras în micuÈ›a localitate Sevenoaks Weald din comitatul Kent, unde a închiriat domeniul Long Barn. La auzul acestei È™tiri, Wendel, care în sufletul lui a dorit mereu să se întoarcă în È›ara strămoÈ™ilor lui, n-a ezitat prea mult È™i s-a îmbarcat împreună cu familia pe luxosul transatlantic "SS Manhattan" cu direcÈ›ia Hamburg. La începutul anului 1936 "Reich"-ul, în ciuda declaraÈ›iilor belicoase ale lui Hitler, avea o oarecare atractivitate pentru etnicii germani din diaspora, mai ales că în perioada 1 – 15 august la Berlin era prevăzută desfășurarea Jocurilor Olimpice de Vară. Pe parcursul călătoriei, Wendel a avut destul timp pentru a aprecia la justa valoare cocktailul "Manhattan", specialitatea casei, un amestec de whiskey american, vermout italian È™i bitter fabricat după licenÈ›a "Angostura" din Trinidad Tobago. La Bremen, pe baza certificatului că a participat la realizarea avionului "Spirit of St. Louis", Wendel a găsit imediat de lucru la "Focke-Wulf Flugzeugbau" (fondată pe 23 octombrie 1923 de Henrich Focke, Georg Wulf È™i Werner Naumann), care, încă din 1931, fuzionase cu "Albatros-Flugzeugwerke" (fondată pe 20 decembrie 1909 de Walter Huth and Otto Wiener) cu sediul la Johannisthal, o micuță localitate dezvoltată în jurul unui aeroport situat la 15 kilometri sud-est de Berlin. La noul loc de muncă a avut onoarea să participe la execuÈ›ia prototipului monoplanului "Fw 200", cu patru motoare, în varianta de 27 de locuri, care a făcut primul zbor de încercare pe 15 iulie 1937, iar pe 10 august 1938 a făcut un zbor non-stop, în premieră mondială, pe distanÈ›a Berlin – New York. Bucuria acestei performanÈ›e a fost dublată de faptul că Lindbergh a vizitat Germania de mai multe ori între anii 1936 È™i 1938, de fiecare dată făcând elogioase aprecieri tehnice, de mare expert în aviaÈ›ie, după ce a testat ca pilot bombardierul "Junkers Ju 88" È™i avionul de vânătoare "Messerschmitt Bf 109". De exemplu, despre "Messerschmitt Bf 109" a spus: "Nu È™tiu un alt avion de vânătoare, care să combine atât de bine simplicitatea construcÈ›iei cu performanÈ›e excelente de zbor". Pentru aceste merite, Lindbergh a fost decorat, în numele lui Hitler, de către Göring cu medalia Crucea Ordinului Vulturul German în grad de comandant. După Acordul de la München, pentru toată lumea era clar că în Europa va izbucni un război provocat de Germania. Lindbergh s-a întors în America, dar nu a restituit medalia primită cu puÈ›in timp în urmă, motivând că: "această medalie mi-a fost dată în timp de pace È™i ca un gest de prietenie, iar restituirea ei nu ar avea un efect constructiv, ar fi o insultă inutilă. Dacă va fi un război între noi, eu nu văd nici un câștig în a mă complace într-un concurs de scuipături înainte de a începe acest război". Wendel a dorit să îl urmeze pe Lindbergh, dar i s-a pus în vedere că el nu mai poate părăsi Germania, deoarece cunoÈ™tea prea multe secrete militare. Pentru soÈ›ii Weissmüller a început calvarul, deoarece, după ce au trăit în democraÈ›ia americană, le-a venit tot mai greu să se adapteze la dictatura nazistă, din ce în ce mai autoritară È™i mai sângeroasă. SituaÈ›ia lor s-a înrăutățit în timpul războiului. Alimentele au început să fie raÈ›ionalizate. Datorită bombardamentelor intense din 1944, angajaÈ›ii de la "Focke-Wulf Flugzeugbau" au fost transferaÈ›i de la Bremen la Johannisthal. Helga a fost obligată să lucreze, iar Wendel a reuÈ™it să o aducă în atelierul unde el își desfășura activitatea. Wolfgang a fost înrolat în armată È™i tot Wendel a aranjat ca el să fie trimis la apărarea antiaeriană a aeroportului din Johannisthal. Ziua de 20 mai 1945, când Hitler a împlinit 56 de ani, i-a prins pe toÈ›i din familia Weissmüller retraÈ™i într-un buncăr al sediului companiei "Albatros-Flugzeugwerke". Wolfgang era rănit la un picior, un glonte îi perforase muÈ™chiul biceps femural, fără a-i atinge osul. Aerul era irespirabil, plin de fum È™i praf. Deasupra, totul era în ruină. Zilnic se distribuia raÈ›ia de 250 de grame de pâine neagră È™i o gamelă de supă de cartofi, dar de o săptămână cei din buncăr nu mai primiseră nimic. Moralul tuturor era la pământ. SperanÈ›a lor era că americanii vor veni înaintea ruÈ™ilor. Dar pe 24 mai, Armata RoÈ™ie a înconjurat Berlinul È™i se pregătea să dea asaltul final. A doua zi, la auzul primei rafale de pistol-mitralieră PPSh M1941, oamenii din buncăr s-au predat. SoldaÈ›ii ruÈ™i răcneau comenzi în limba lor ca ieÈ™iÈ›i din minÈ›i. Wendel a fost făcut prizonier de război È™i trimis direct în Uniunea Sovietică, în timp ce Wolfgang, fiind rănit, nu a fost considerat apt de muncă. Trei săptămâni au mărșăluit câte 20 de kilometri pe zi, până au ajuns la Breslau (Wroc³av), de unde linia ferată spre est fusese dată în funcÈ›iune. ÃŽn acest timp prizonierii care cădeau, nu mai puteau merge, erau împuÈ™caÈ›i pe loc. Grupul lor de prizonieri era de elită, specialiÈ™ti în diferite domenii: aviaÈ›ie, fizică, medicină etc. ÃŽnainte de a fi îmbarcaÈ›i în tren, s-a trecut la o spălare, tundere la zero È™i îmbrăcare în zeghe. Au fost înghesuiÈ›i în vagoane de vite, unde dormeau pe saltele de paie. Zilnic primeau un sfert de kilogram de pâine neagră, dimineaÈ›a - cașă, la prânz – ciorbă de cartofi plus terci de fasole, seara – cașă. Nu È™tiau în ce direcÈ›ie merg, dar ei bănuiau că în Siberia. După alte patru săptămâni de mers, de staÈ›ionări interminabile în gări, trenul a ajuns la o haltă în munÈ›ii Ural. De acolo au fost încolonaÈ›i pentru un marÈ™ până la un lagăr imens, cu sute de barăci. DeÈ›inuÈ›ii, în marea lor majoritate lucrau la mine de minereu de fier sau de uraniu. Grupul în care se găsea Wendel se ocupa de întreÈ›inerea lagărului. Se lucra epuizant, de dimineaÈ›a până seara. Mâncarea era la limita existenÈ›ei, carnea lipsea cu desăvârÈ™ire. Era vară È™i prindeau uneori mici rozătoare, popândăi, È™oareci de câmp, pe care îi frigeau pe È›epuÈ™e. ÃŽn jurul cantinei mai găseau coji de cartofi, delicatese, pe care le mâncau goale. Marea surpriză a lui Wendel a fost să se întâlnească nas în nas cu Wenzel, adus de sovietici ca specialist în aviaÈ›ie, chiar dacă nu l-au folosit în acest scop, dar să fie la îndemână în caz de nevoie. Cei doi fraÈ›i erau atât de slăbiÈ›i, niÈ™te epave umane, încât abia s-au recunoscut. Atunci au început să plângă în hohote lungi, gemând, ca È™i cum ar fi asistat la întroducerea în mormânt a celuilalt. Știau că cine ajunge în Siberia este cu un picior în groapă. Nu reauÈ™eau să-È™i spună nimic. ÃŽntr-un târziu s-au oprit din plâns. De atunci, în fiecare seară se întâlneau ca să-È™i povestească firele vieÈ›ilor lor, de la despărÈ›irea din urmă cu 19 ani. Aceste întâlniri le dădeau sentimentul că au un sprijin în îndepărtata Siberie, le întărea cât de cât moralul. Iarna a început brusc, la mijlocul lunii octombrie, cu zăpadă de un metru. Prizonierii mureau nu numai de foame, dar È™i din cauza degerăturilor. Pentru a-È™i astâmpăra foamea ei mestecau frunze uscate È™i scoarță de mesteacăn. ÃŽncepuse să dispară È™i bucăți de carne de la morÈ›ii, care erau aruncaÈ›i zilnic în faÈ›a bărăcilor, de unde erau luaÈ›i dimineaÈ›a, pentru a fi îngropaÈ›i. Noaptea se practica un canibalism aproape generalizat, iar de cadavre calde nu se ducea lipsă. MuÈ™chii fesieri È™i ficaÈ›ii erau cei mai căutaÈ›i; erau necesare doar o lamă de cuÈ›it bine ascuÈ›ită È™i puÈ›ină îndemânare. Paznicii lagărului È™i È™efii lor se făcea cu nu È™tiu nimic; în cinismul lor le convenea situaÈ›ia, deoarece "mâna de lucru" era mai bine hrănită fără cheltuială suplimentară, iar planul de producÈ›ie din mină avea È™anse mai mari să fie îndeplinit. Un alt flagel care lovea crunt în deÈ›inuÈ›i era tifosul exantematic. Pentru a scăpa de păduchi, hainele se fierbeau îndelung în cazane, iar ele ajunseseră numai zdrenÈ›e. Wenzel a fost una dintre victimele tifosului exantematic. Wendel a vegheat la căpătâiul fratelui, dar nu a putut face nimic. Organismul slăbit al lui Wenzel s-a stins în prima noapte de la apariÈ›ia temperaturii febrile. Grija lui Wendel a fost să vegheze ca trupul fratelui să nu fie È›inta pornirilor canibalice, l-a urmărit până a fost coborât în groapa comună, împreună cu ceilalÈ›i decedaÈ›i din noaptea respectivă. Pe 8 octombrie 1949, a doua zi după ce "Zona de OcupaÈ›ie Estică a Germaniei" s-a declarat statul independent, Republica Democrată Germană ("Deutsche Demokratische Republik"), Wendel È™i alÈ›i deÈ›inuÈ›i germani veniÈ›i din partea estică a fostului "Reich" au fost anunÈ›aÈ›i că se vor întoarce în È›ara lor. Republica Democrată Germană trebuia să aibă din partea lui Stalin un tratament preferenÈ›ial, în multe privinÈ›e, față de Republica Federală Germană, înfiinÈ›ată tot pe 8 octombrie 1949. Ei s-au alăturat celor È™apte milioane, respectiv, trei milioane de etnici germani, care au ajuns în Germania controlată de sovietici, după ce au fost expulzaÈ›i din Polonia, respectiv Cehoslovacia. *** Când Wolfgang È™i-a revăzut tatăl, el era căsătorit cu Herta È™i îl avea pe micuÈ›ul Hans, care abia învățase să meargă. Locuiau central, pe strada Clara Zetkin, în apropierea PorÈ›ii Brandenburg. Wolfgang s-a angajat într-unul din sutele de È™antiere de construcÈ›ii din Berlinul în curs de refacere după bombardament, care duceau lipsă acută de forță de muncă, iar Herta ca soră medicală la o clinică. ViaÈ›a lor era grea, salariile mici, alimentele se găsea la cozi interminabile, curentul electric era tăiat în fiecare seară în timpul vârfului de consum. Pentru a câștiga mai bine, Wolfgang lucra uneori 12 ore pe zi. Cu toate acestea viaÈ›a familiei lui era la limita subzistenÈ›ei. ÃŽn plus, cetățenii est-germani È™tiau că nivelul de trai al vest-germanilor era mult mai ridicat; dacă în R.D.G. o tabletă de ciocolată costa opt mărci, în R.F.G. ajungea doar la jumătate de marcă. ÃŽntre 9 È™i 12 iulie 1952 a avut loc a doua Conferință a Partidului Socialist Unit din Germania ("Sozialistische Einheitspartei Deutschlands"), care, prin vocea secretarului general Walter Ulbricht, a decis intensificarea sovietizării. Dar la mijlocul anului următor s-a constatat că economia naÈ›ională era la pământ. De aceea, la începutul lunii iunie Comitetul Central a hotărât mărirea cu zece procente a normelor de muncă, începând cu 30 iunie, ziua când Ulbricht împlinea 60 de ani. A fost picătura, care a făcut ca să se umple paharul răbdării populaÈ›iei. Prima oară s-au revoltat circa 600 de muncitorii berlinezi din construcÈ›ii, care lucrau la blocurile de locuinÈ›e de pe aleea Karl Marx, care pe 16 iunie 1953 au încetat lucrul È™i au făcut apel la declanÈ™area unei greve generale, pentru a doua zi. Wolfgang a participat cu tot sufletul la această acÈ›iune revendicativă. Postul de radio din sectorul american ("Rundfunk im amerikanischen Sektor") a difuzat È™tirea, ceea ce a dus la declanÈ™area grevei È™i în alte oraÈ™e din R.D.G. Pe 17 iunie, la ora 9,00, circa 25000 de manifestanÈ›i se îndreptau spre sediul STASI, care se afla la numărul 103 din strada Rusche ("Ruschestraße"). Pentru a înăbuÈ™i revolta au fost mobilizaÈ›i 25000 de soldaÈ›i sovietici È™i 8000 de militari germani ai Ministerului de Interne. ÃŽn timpul ciocnirilor au fost împuÈ™caÈ›i 125 de demonstranÈ›i, 1838 au fost răniÈ›i È™i 5100 au ajuns în beciurile poliÈ›iei, din care 106 au fost condamnaÈ›i la moarte, iar ceilalÈ›i la pedepse care au totalizat 6000 de ani de închisoare. Wolfgang a plecat de acasă la ora 8,00. A făcut câțiva paÈ™i, până la intersecÈ›ia cu strada Universitäts, a făcut la stânga È™i a ajuns la magistrala înverzită Unter den Linden. O mulÈ›ime de oameni, cum el nu a văzut niciodată, se adunase pe bulevard, mai ales în porÈ›iunea dinspre Brandemburg Tor, ca să fie văzuÈ›i de cei din Berlinul de Vest. Și-a găsit cu greu tovarășii de serviciu. ÃŽncă nu veniseră tancurile sovietice. La ora 10 fix, protestanÈ›ii au început să se deplaseze pe Unter den Linden spre strada Karl Liebknecht, au ajuns la piaÈ›a Alexander, pe care au traversat-o în linie dreaptă. După câteva zeci de metri au luat-o la dreapta, pe strada Karl Marx, continuată cu aleea Frankfurt. La intersecÈ›ia cu strada Rusche, demonstranÈ›ii au cotit la stânga È™i nu s-au oprit decât în faÈ›a sediului STASI. Acolo ei au forÈ›at intrarea în clădire. Au început să se audă focuri de armă. Au murit 116 angajaÈ›i È™i 16 soldaÈ›i sovietici. Printre cei arestaÈ›i a fost È™i Wolfgang, care era departe de clădirea asediată. Un soldat sovietic l-a lovit cu patul puÈ™tii chiar în tâmplă, gest care i-a fost fatal, el murind pe loc. *** Hans a urmat pas cu pas tot învățământul est-german. ÃŽntâi - creÈ™a ("Kinderkrippe") contra cost (20 de mărci pe lună), apoi - grădiniÈ›a ("Kindergarten"). ÃŽn acea perioadă, familia Weissmüller a aflat pe căi neoficiale că Werder, unchiul lui Wolfgang, a fost deportat în Bărăgan. Hans era prea mic, nu a înÈ›eles bine sensul acestei È™tiri, dar a simÈ›it că în jurul lui se întâmplau lucruri de speriat. Pentru el comunismul devenea tot mai mult asociat cu teroarea tocmai în perioada celor "È™apte ani de acasă", când se formează strategia pentru toată viață; oroarea de comunism a devenit o permanență în subconÈ™tientul lui. Mult mai târziu a aflat de dimensiunea uriașă a tragediei, că, pe 15 martie 1951, în Republica Populară Română, s-a dat un decret prin care 40320 de bănățeni au fost nevoiÈ›i să-È™i lase tot avutul È™i să fie transportaÈ›i în vagoane de vite până în Bărăgan, unde au avut domiciliu forÈ›at până în 1956, numai pentru că aÈ™a a venit de la Moscova ordinul lui Stalin, ca urmare a scandalului cu Tito. Hans a crescut, a început să-È™i roadă coatele pe băncile Școlii secundare generale politehnice de 10 clase ("Zehnklassige allgemeinbildende polytechnische Oberschule") numărul 23 "Artur Becker" de pe strada Leopold. Atunci a învățat poezii de Johannes Robert Becher, ministrul Culturii între 1954 È™i 1958, emigrant în U.R.S.S. între 1935 È™i 1944. Una dintre ele "RecunoÈ™tință" ("Danksagung"), de 27 strofe, aduce elogii lui Stalin: "Te închini înaintea lui într-un memento etern / Oh, de asemenea, spune tu, Germania mea, un mulÈ›umesc lui Stalin. / El a venit să-È›i dea o viață nouă, / când È›ara ta se scufunda în zăpadă sângerie / (…) Toată Germania îi mulÈ›umeÈ™te lui Stalin. / ÃŽn fiecare oraÈ™ este un monument al lui Stalin" ("Neigt euch vor ihm in ewigem Gedenken! / O sag auch du, mein Deutschland, Stalin Dank. / Er kam, ein neues Leben dir zu schenken, / Als schon dein Land in blutgem Schnee versank / (…) Es wird ganz Deutschland einstmals Stalin danken. / In jeder Stadt steht Stalins Monument"). ÃŽn schimb, Hans era bombardat de bancuri referitoare la comunism, care se transmiteau de la om la om. Despre penuria de alimente circulau aÈ™a-numitele bancuri "banana": "Un ascultător din Berlinul de Est întreabă: «Cum poÈ›i utiliza banana ca o busolă?» Radio Erevan răspunde: "Se pune o banană pe zidul Berlinului È™i locul unde apare o muÈ™cătură reprezintă estul>>". Sau altul pe aceeaÈ™i temă: "Doi copii discutau peste zidul Berlinului. Vest-berlineza se laudă: «Eu mănânc o banană». Est-berlinezul nu se lasă mai prejos: «Noi avem socialism». Fata: «Dacă o să dorim, o să avem È™i noi socialism, încă foarte repede». Băiatul: «Înseamnă că în curând n-o să mai mănânci banane»". Despre fuga est-germanilor în R.F.G., pe Hans l-a impresionat plăcut bancul: "ÃŽntr-o dimineață, Ulbricht deschide fereastra È™i spune: «Bună dimineaÈ›a, Soare!» Soarele răspunde: «Bună dimineaÈ›a!» La prânz Ulbricht iar deschide fereastra È™i spune: «Bună dimineaÈ›a, Soare!» Soarele: «Bună ziua!» ÃŽnainte de înserare Ulbricht deschide fereastra È™i spune: «Bună seara, Soare!» Soarele: «Să mă pupi în... fund, eu am trecut în vest!»" Un banc referitor la "performanÈ›ele" autoturismului "Trabant" făcea furori: "Un ascultător întreabă: «Cum se poate dubla valoarea unui autoturism "Trabant"»?" Radio Erevan răspunde: "Este suficient să i se umple rezevorul". Ori un alt banc: "Un ascultător întreabă: «Cum se numeÈ™te cazul când un autoturism "Trabant" se vede tocmai în vârful dealului?» Radio Erevan răspunde: «Este un miracol». Un alt ascultător întreabă: «Cum se numeÈ™te cazul când două autoturisme "Trabant" sunt văzute tocmai în vârful dealului?» Radio Erevan răspunde: «Este un miraj». Un al treilea ascultător întreabă: «Cum se numeÈ™te cazul când zece autoturisme "Trabant" sunt văzute tocmai în vârful dealului?» Radio Erevan răspunde: «Înseamnă că uzina s-a mutat acolo». Seria bancurilor "Trabant" părea nesfârÈ™ită: "Un turist din R.F.G. ajunge în R.D.G. pe o vreme ploioasă cu un autoturism «Mercedes-Benz» È™i are ghinionul să i se blocheze È™tergătorul de parbriz. Ajunge la un atelier de reparaÈ›ii. Mecanicul constată că s-a ars motoraÈ™ul electric al È™tergătorului de parbriz È™i îl anunță pe turist că un astfel de motoraÈ™ nu se găseÈ™te în R.D.G. Vest-germanul devine disperat. Mecanicul îi oferă un ziar È™i îl asigură că va găsi repede o soluÈ›ie improvizată. După un scurt timp, È™tergătorul de parbriz funcÈ›iona. «Cum aÈ›i făcut?» întreabă vest-germanul curios. Mecanicul răspunde mândru de ispravă: «În locaÈ™ul respectiv am pus un motor de "Trabant" È™i un rezervor. O să aveÈ›i o cheltuială în plus cu benzina…»" Þinta bancurilor a fost È™i STASI: "Doi agenÈ›i STASI aflaÈ›i în misiune se plictiseau. Primul întreabă: «La ce te gândeÈ™ti?» Al doilea răspunde: «La acelaÈ™i lucru la care te gândeÈ™ti tu.» Primul reacÈ›ionează violent: «Atunci sunt obligat să te arestez»." Cât despre construirea regimului de inspiraÈ›ie sovietică din È›ara lor, est-germanii aveau următoarea părere: "Profesoara întreabă: «Care credeÈ›i voi că este lucrul cel mai important în socialism?» Micul Fritz, denumit cordial Fritzen, răspunde: «Omul.» Profesoara: «Este un răspun bun. ÃŽÈ›i dau calificativul B.» Fritzen: «Dacă vă spun È™i numele omului respectiv îmi daÈ›i calificativul A?»" Având rezultate foarte bune la învățătură, Hans a fost admis să continue încă doi ani la Școala extinsă ("Erweiterte Oberscule"), când selecÈ›ia era foarte severă, ajungea la un maxim de zece procente din totalul absolvenÈ›ilor. ÃŽn 1967, tânărul Weissmüller a fost atras de Universitatea Tehnică din Berlin ("Technische Universität Berlin zu Berlin"), înfiinÈ›ată în 1879, celebră în lume prin numeroÈ™ii laureaÈ›i ai Pemiului Nobel. A dat examen de admitere la specializarea Electrotehnică È™i, în ciuda dosarului necorespunzător, cu tatăl ucis în timpul revoltei anticomuniste din 1953, Hans a fost trecut pe lista admiÈ™ilor datorită notelor excepÈ›ional de ridicate. Printre puÈ›inele lucruri interesante descoperite de el în cei cinci ani petrecuÈ›i acolo, a fost faptul că între anii 1904 È™i 1908, printre absolvenÈ›ii acestei instituÈ›ii de învățământ superior a fost È™i românul Henri Marie Coandă, despre care până atuncă auzise că îl cheamă doar Henri Coandă. *** ÃŽn 1972, Hans a fost repartizat la "Kombinat VEB Zeiss" din Jena, ceea ce pentru el reprezenta un inconvenient, el dorind să rămână în Berlin, nu să stea în chirie. ÃŽn ciuda faÈ›adei de relativă bunăstare comparativ cu celelalte țări din "blocul comunist", tânărul inginer considera că în R.D.G. totul era excrement ("alles scheisse"), comunismul era o mare teroare ("Kommunismus – der grosse Terror"), cu o istorie sângeroasă ("mit eine blutige Geschichte"). El era din ce în ce mai apatic È™i adesea îngâna primele versuri din "Lorelei" de Heinrich Heine: "Eu nu È™tiu ce poate să fie / că eu sunt atât de trist" ("Ich weiß nicht, was soll es bedeuten, / Daß ich so traurig bin"). De aceea, în vara anului 1972, când a venit delegaÈ›ia marocană pentru a recruta profesori, Hans n-a stat mult pe gânduri È™i s-a înscris la interviul de angajare. A fost admis printre primii, cunoaÈ™terea limbii române l-a favorizat, urmând să părăsească Berlinul de Est, mărginit de varianta din beton È™i sârmă ghimpată a Cortinei de Fier, pentru a ajunge în Casablanca însorită, cu salba de baruri întinsă pe 40 de kilometri de litoral al Oceanului Atlantic. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy