agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2940 .



Scrisoare către Mihai
prose [ ]
~ ca de la om la om ~

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mr.Nick ]

2012-06-16  | [This text should be read in romana]    | 



Frate moldav,

La câte-am făcut în viața asta, probabil nu mai miră pe nimeni că m-apucă pofta de vorbă cu un mort, așa că, convins fiind că psihologul mă va ierta (pe banii mei) că te invoc, apoi mă va ierta și psihiatrul - tot pe banii mei, să fim bine înțeleși – asta după ce psihologul nu va fi găsit nicio noimă de încadrare în Complexul Oedip și va fi gândit că filamentele sunt atinse de alte alea, apoi și babele ce dau în bobi ori descântă de deochiul nebuniei m-or ierta (numai să mă lepăd de Satana, de ghiul și de portofel în ceaunul lor de descânt), rămas doar tu, mă iartă dintru început că-ți tulbur odihna de veci...
Știi, io sunt Unu; între noi fie vorba, altul n-aveam cum fi, că atunci cine ți-ar mai fi vorbit?! Stai liniștit, nu am personalitate multiplă, sunt doar debusolat că lumea în care am fost trimis n-a fost pregătită să mă primească. M-am născut prea devreme ori prea târziu și sunt sigur că nu sunt sigur pe niciuna din variante, poate doar pe faptul că m-am născut. Ce mai știu sigur e că cei trei magi erau morți demult când eu m-am născut, tu erai mort și încă multă lume era moartă; aveam să aflu că la momentul nașterii mele contorul omenirii înregistra mai mulți morți decât vii. Și de-atunci, încă au mai murit oameni! Așa că, minoritar fiind, nu găsesc nimic suspect în pornirea mea de a mă destăinui ție. Nu de alta, dar...
Am cunoscut-o pe Veronica!
Stai, frate, nu pe Veronica ta... pe Veronica mea am cunoscut-o, a ta e moartă și-ngropată, dar asta tu știi mai bine, că e posibil să vă fi întâlnit pe dincolo ș-apoi ea, frumoasă-frumoasă o fi fost, dar ar fi mai bătrână decât bunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească, fiindcă și ea-i moartă. Mort e și bunelul, da’ asta chiar nu cred că te interesează ș-apoi pomelnicele le dau la biserică în zilele când nu cheltui banii cu Veronica. Cu Veronica mea, da?!
Fata e frumoasă ca domnițele din basmele tale, aș zice chiar că e mai frumoasă decât Veronica ta, dar ca să nu te supăr n-am s-o spun, așa că mă rezum la comparația cu plăsmuirile tale de basm. Fată frumoasă, tânărucă și zburdalnică, io nemaifiind așa de tânăr și zburdalnic doar un pic, că altfel cum să mi se încingă călcâiele de om însurat după așa prospătură de fată... Ei, tu știi prea bine, frate moldav, că nu numai călcâiele mi s-au încins, că de era așa degrabă făceam o răcoreală la picioare cu apă de la robinet pusă într-un lighean de pleu, d-ăla de pe care sare zmalțu’ una-două. Dar fierbințeala mi s-a urcat, știi tu bine unde, la cap mi s-a urcat și cum vorba românului e bine verificată pe români, și-n cazul meu s-a adeverit că acolo unde nu-i cap e vai de picioare...
Să-ți mai spun că după ce-am cunoscut-o pe Veronica, ce mai, în seara aceleiași zile, am șterpelit alocația pruncului meu și am dus-o pe fată la cofetărie. Am tratat-o ca un domn, cu ecler cu ciocolată, cu limonadă d’aia de la aparatul ăla care învârte mereu o roată și cu ea câteva coji de lămâie, am tratat-o cu cafea făcută la nisip și la plecare i-am luat și cincizeci de grame de fondante. Nu, nu mă întreba, sigur că la întâlnire am venit cu un buchet de flori, e drept că nu l-am cumpărat, la ce să mai cumpăr când în parc am găsit niște trandafiri japonezi numai buni de dăruit frumoasei Veronica, am vărsat și sânge pentru ei și ca să nu se înțepe și ea, am șterpelit de pe o tarabă un ziar și am înfășurat protector tulpinile țepoase în ziarul care oricum n-ar fi fost citit de nimeni. Veronica nu și-a înțepat degețelele delicate în armele trandafirilor (iată asta cum sună, parcă e din Umberto Eco, numai că, of, p’ăsta tu n-ai de unde-l știi, că nu e de pe la noi și nici mort nu-i) doar că i-a rămas tuș pe palme. Ea n-a sesizat, eu da dar nu i-am atras atenția!
Când să ieșim, în ușa cofetăriei s-a proptit unu rotofei, nu foarte înalt, Ion își zicea băiatul. Ochii Veronicăi s-au luminat și din mâna mea am văzut-o cum țâșnește direct în brațele băiatului. ”Știi, Ion vine cu noi” mi-a spus ea și eu tare m-am temut că m-am cheltuit cu ea și nici măcar un sărut n-aveam să primesc. Ș-apoi unde avea să vină și Ion cu noi, că eu nu-i spusesem unde vreau să mergem, că vreau să mergem în parc, să găsim o bancă mai dosită să ne sărutăm în voie, la nevoie eram hotărât să sparg și felinarele dacă ne-ar fi luminat prea tare, ce să mai zic de agentul cu fluierul la gât căruia eram pregătit să-i spun vreo două, dar așa, cu Ion după noi simțeam că mi se strică seara.
Când să trecem stada, hop încă un băietan, înalt și brunețel, cu o mustață obraznică și cu o vorbă atât de usturătoare, că una două te făcea să taci.
”Lucaaaaaa” a strigat Veronica și și-a desprins stânga din dreapta mea și dreapta din stânga lu’ Ion, apoi a sărit în brațele mustăciosului. S-au pupat pe obraz, of, Doamne, io nici pe obraz nu apucasem s-o pup, dar în trecere de la obrazul stâng la cel drept mi s-a părut că buzele fetei s-au împiedicat nițel de mustața brunetului și până să se dezmeticească, să se fi odihnit ele vreo câteva secunde pe buzele lui. Dar poate doar mi s-a părut...
Ion a dat mâna cu Luca, păreau că se cunosc bine, ”bine că se cunosc” mi-am spus eu, gândind că poate Luca-l invită pe Ion la o bere și eu rămân cu Veronica, să mergem în parc să ne pupăm.
”Să mergem la un țap” l-am auzit pe Luca spunând dar înainte ca Ion să accepte, Veronica a spus ”Da”. Inima mi s-a făcut mică-mică, simțeam că seara mea e conpromisă, mai ales că-n buzunar abia de mai aveam doi poli. Păi dacă Luca dă un rând și Ion încă un rând, când îmi vine rândul să dau și eu, n-am bani destui de-un rând...
Fiind patru de-acum, nici de mână nu ne mai țineam, că natura i-a dat Veronicăi doar două mâini și n-avea sărăcuța cum le împărți la trei bărbați. Atunci am văzut că nu mai avea nici florile, atât de mult o impresionaseră de le-a uitat în cofetărie... Pentru ce mă rănisem eu la palme?! I-am privit mâinile și am văzut mărturia trecerii buchetului meu prin mâinile ei, tuș negru de la jurnalul de seară.
Ca să ies din încurcătură i-am cerut să vină nițel deoparte și i-am zis că eu nu vin cu ei la bulevard, că nu mai am bani de cheltuit la terasă. Ea a făcut pe îmbufnata, ba mi-a și reproșat ”dacă tu n-ai, om în toată firea” și am înțeles că ea miza pe banii mei pentru înfrumusețarea serii cu Ion și Luca, dar cum nu mai aveam și fiindcă nu voiam să-i destăinui că sunt șomer, am strâns din umeri și i-am spus ”data viitoare”. Ea a acceptat mai ușor decât mă așteptam și am gândit că de despărțire ar trebui să ne sărutăm. Ea mi-a întins obrazul, eu, deși dezamăgit n-am zis nu, dar când să mă îndrept către celălalt obraz, l-am imitat pe mustăcios și m-am împiedicat de ceva imaginar și mi-am odihnit buzele pe buzele ei. La mine n-a durat câteva secunde, ba nici măcar una, că nici n-am apucat să-i ghicesc gustul buzelor, atât de repede a venit palma care m-a năucit.
Nici nu știu cum am ajuns acasă, eram ca beat deși nu băusem nimic, nevasta m-a certat că luasem alocația copilului, noroc că mai devreme cumpărasem două tuburi de mentosane cu un scop bine definit, acum le-am scos, le-am pus pe masă și am spus că ieșisem să cumpăr mentosane, să fac o bucurie copilului, dar că mă atacaseră niște hoți. Mărturie stătea falca mea roșie și femeia m-a crezut, m-a luat în brațe și ne-am împăcat până pe la miezul nopții după care am adormit. Dimineață, radioasă, nevasta mă aștepta cu micul dejun aburind, m-a mângâiat pe cap și mi-a zis ”cred că hoții de-aseară lucrează la tipografie” asta fiindcă mâna transpirată a Veronicăi lăsase nu numai urma furiei ei pe obrazul meu, ci și tuș de la ziarul cu care învelisem florile.
Acum, maestre, zi-mi sincer, s-o mai sun pe Veronica, că de pupat știu sigur că n-o vom face, doar că dacă mă-ncing nițel, iar îmi fac nevasta radioasă ca o lună plină?


Cu deosebită considerațiune,
Unu

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!