Visul diurn îmi readuce înaintea ochilor o imagine ce nu o voi pierde niciodată deoarece a rămas înrămată pe pelicula fotografică a amintirilor. Cum EU sunt mamă și tată Universului meu, voi începe următoarele rânduri așa:

Într-o încăpere plină de oameni fel de fel, pășesc eu, grațios, valsând printre cei ce ce vor urma să intre într-un dans ancestral, mitic. Mă poziționez fix în mijloc, îmi deschid mâinile, precum o lebădă aripile și încep să .....

Picioarele ating podeaua doar pe vârfuri și pășesc ușor spre a nu o îngreuna prea tare. Ajutate de mâini, picioarele zvâcnesc spre în sus, încep să ... zborul !!! ajung înapoi pe podea, repauzez mai puțin de o secundă și intrând într-o țopăială dansantă, te privesc în ochi pentru că știu că de-acum dansul meu e și al tău, țopăiala mea se metamorfozează într-o cadență aritmică mlădioasă. Cu trupurile acoperite de rodul efortului de a ne întregi cu ritmurile muzicii, acoperite de seva ce se vrea a fi briza unei forme înflăcărate, ne îndreptăm spre un tempo intrinsec, doar al nostru.

Dansul e cu adevărat dans, în momentul în care propria-ți sudoare ajunge sub tălpile-ți înfierbântate tot mai mult de dorința de a continua un ritm atât de lăuntric încât doar tu îi poți da formă !

De-acum am 4 picioare, am două trupuri ce împletesc mișcări siderale și firești noului EU. Urmezi acum celălalt TU, și TU de-acolo .... precum și cel ce de-acum nu mai poate sta ...

O nouă metamorfoză: zorile sunt cele care mă întregesc cu energie pentru a putea continua deoarece eu, acum, sunt toate trupurile, suflările, asudările, mișcările, visările ...

sunt să .... zborul !!!