agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-15 | [This text should be read in romana] |
Mi-aș începe și eu biografia cu aceste cuvinte "M-am născut...". M-am născut, sigur că m-am născut, dar asta n-are nici o importanță. Vorba cântecului: "All you need is love ... love is all you need".
Am inventat cuvinte diferite pentru "omenesc" și "uman". De ce? Pentru că avem nevoie de justificări. Orice ticăloșie e trecută automat la capitolul "omenesc". Senilitatea Civilizației: în Dragoste, Femeia este educată să-și cedeze mai întâi sufletul și abia apoi trupul. Bărbatul la fel, educat pentru a "cuceri" sufletul și abia apoi trupul. Este sufletul un inamic care trebuie "cucerit"? Este trupul un trofeu? Este trupul mai important decat sufletul? Nu este oare această convenție o poartă larg deschisă Minciunii? Nedragostei? Educația pentru concurență duce la vinderea sufletului, la furt. Omul e educat să aibă cât mai mult, să dobândească și să dea "tot ce poate" pentru asta. Cum adică "tot ce poate"? Să te ferească dumnezeu să afli "tot ce poate" un om! Nici un om nu se poate simți jignit, decât în măsura în care el însuși se îndoiește de sine. Să-ți petreci viața căutând permanent scuze pentru că trebuie să rămâi singur. Ce nelegiuire trebuie să comiți ca să primești o astfel de condamnare? Caterina de Medici inventează "dineul" pe la 1530. Ce plictiseală malefică, ce devastatoare silă de Sine, a putut naște o asemenea monstruozitate? Din cauza pădurii nu vezi copacii. Din cauza gloatei nu vezi individul. Între mine și tine se intinde o mare de fantome. Te iubesc! Deși imperceptibil, Dumnezeu are grosolănia de a se lăsa presimțit. Scuipatul pe care îl primesc în obraz de la un suflet curat, este pentru mine mai mult decât roua florilor. Este ceea ce caut cu limba pe cer. Pe cerul gurii iubitei mele. În Sistem Poetul este totdeauna învins pentru că în Sistem Adevărul este totdeauna învins. Viața e tragică. Abia când poți râde de ea ai dreptul să scrii. Dar să râzi la o dramă este chiar nebunia! Palatele și închisorile: în locurile cele mai bine păzite găsești conștiințele cele mai încărcate. De plâns nu e viața în sine, ci toți cei care încearcă să fie fericiți aici, în această lume, în această viață. Toate, absolut toate scrierile străvechi ne avertizează că aici avem de ispășit o pedeapsă. Dar noi le punem în vitrine și ne ploconim la ele. În loc să le citim, de fapt ne ștergem cu ele la fund. De citit, citim ce e "modern" că e mai palpitant! Răul este mișcare. Răul are menirea de a seduce sufletele tinere prin vitalitate, dinamism, acțiune. (De aceea el nu admite starea pe loc - pentru că starea pe loc este prilejul gândirii). Răul a ajuns să guverneze destinele lumii tocmai prin dinamismul acesta irezistibil. În schimb Binele este invincibil prin non-acțiune. Binele este static. Zâmbește călăului tău. Nimic mai exact decât respirația unui mort. Vorbe ca "l-am citit pe Schopenhauer", sau "am citit Biblia" sau "am citit Upanișadele" sau "am citit toată opera nu știu cui" sunt la mare preț. De parcă nu orice tâmpit ambițios și educat pentru concurență ar fi în stare să citească de la cap la coadă biblioteci întregi, pentru ca apoi, cu zâmbetul lui prostesc, să-i tâmpească și pe alții. Ne fixăm în "rândul lumii", acceptăm Prostia, acceptăm să ne supunem sufletul Prostiei colective, de frică, de groaza dezechilibrului. Dar acest dezechilibru este tocmai Poezia! Materia primordială! Elohim umblând pe deasupra apelor nu era nicidecum "stabil" - după cum lesne putem bănui. Un filozof care acceptă funcții politice nu poate fi mai mult decât o struțo-cămilă. Asta dacă admitem că Platon e mai mult decât un saltimbanc iar Republica ceva mai mult decât o ediție specială de Arici Pogonici. Exemplu: Andrei Pleșu. Orice personaj care se adresează unei mulțimi are în el ceva hilar, o aură umoristică involuntară îl învăluie. Copiii sesisează asta primii și râd de-a dreptul de el, așa cum merită. De ce ne jenăm să vorbim singuri? Este ceea ce într-un mod poate mult prea subtil încearcă să ne spună Borges: "Testul poeziei este dorința de a o repeta cu voce tare". Da, dar în primul rând în singurătate! Omul de la tribună nu trebuie niciodată luat în serios! El nu este niciodată ceea ce pare. Priviți câtă seriozitate păstrează pe chip o statuie care se prăbușește! În parc Gunoiul strigă: "Păstrați curățenia!". Singurătatea balonului lipit de tavan. Între om și dumnezeu. Nu se mai poate nici întoarce printre ei, nici desprinde definitiv în sus. Cine va sparge tavanul? Și când? Poți ajunge cu adevărat la Nietzche sau la Baudelaire fără să-ți pierzi mințile? La Cioran fără agorafobie? "N-am făcut nimic!" - iată gloria infractorului și a poetului. Nici un parfum de femeie ca parfumul inteligenței feminine! Câte ceva din caracterul unui om putem afla chiar și din mirosul pielii lui. Poate de aceea femeile se grăbesc să înoate în parfumuri iar bărbații în băutură. La ce lux mai poți năzui când sunt nopți în care îți este îngăduit să porți pe umeri mantia stelelor? Nimeni nu poate rezista prea mult în ele, și totuși numai aceste căderi verticale, plonjările în aceste abisuri ascendente care ni se oferă uneori din senin ne lasă să înțelegem câte ceva ... frânturi de Adevăr. Recitirea poeziei abia scrise este adesea un prilej de minciună. Tentația de a înlocui Adevărul cu Frumosul. Atenție! Poezia nu admite pluralul. Ea este o Idee. Există doar texte care conțin Poezie și altele care nu conțin Poezie. Toate amintirile devin suportabile, în cele din urmă plăcute, pentru că aparțin Trecutului. Iar Trecutul, spre deosebire de Prezent și Viitor nu este expus Morții. Alerg, asemenea prietenului nostru Hugo "spre-o zare ce se trage în urmă tot mai mult". Þipătul noului născut: frica de viață. Odată ce țipătul a încetat, începe frica de Moarte. Ideile, ca și femeile, sucesc mintea omului cu cosmetice. Abia mai târziu înțelegi ... Până și suportul scrisului nostru e din ce în ce mai fragil, mai perisabil: pereții peșterii, apoi tăblița de lut, pieile tăbăcite, frunzele de palmier, hârtia și acum Internetul, atârnând de o banală pană de curent sau de un condensator prăfuit. Ne ia vântul madam'! Nu mai scriem nici pe pereții peșterilor, nici pe tăblițe de lut, nici pe hârtie, ci pe calculator, ca să putem arde, fără miros, fără urmă, mai repede, să ne dezicem la prima ocazie de tot ce am spus. Tot ceea ce producem e din ce in ce mai perisabil, mai ipocrit, mai fățarnic, mai lipsit de cinste, mai funebru. Să admiri un scriitor contemporan mi se pare acceptabil; să ți-l iei ca model, ca idol - o dovadă de obtuzitate: cum îți poți imagina că ce se petrece în timpul vieții tale poate fi mai important decât ce s-a întâmplat până acum? Mai important decât sutele de genii de cea mai bună calitate, care au traversat mileniile, cu care poți să vorbești oricând? Înfricoșătoare nu este Prostia, ci solidaritatea în Prostie. "Căci multă prostie este în țară" și devenind ea majoritară a căpătat încredere în sine. Căpătând încredere, repede a ajuns la îngâmfare și apoi la ferocitate. Iată-ne! Să pui degetul pe rană, da, dar și mai mult: să ai apoi curajul să pui degetul pe limbă pentru a simți gustul rănii. Să înveți să conviețuiești cu mizeria "umană" și, dacă se poate, să o asimilezi. Asta se înțelege în general prin "maturizare". Ca să te afirmi trebuie să-i convingi pe ceilalți. Dar cum se poate afirma cineva care este împotriva oricăror convingeri? Care e "convins" de volatilitatea convingerilor? Orice om "matur", "sigur" pe el, "stabil" și-a retezat o calotă a sufletului. Numai așa sufletul-sferă își încetează rostogolirea. Cu cât mai mulți pietoni înghesuiți la semafor - cu atât mai mare presiunea de a încălca convenția - împingerea către moarte a primului - sacrificarea Individului pentru propășirea Turmei. Un prost nu va înțelege niciodată care e rostul intimității. El are nevoie de "activitate", de înghesuială, de zgomot. Ca să-și uite propria prostie și să se mângâie cu prostia celor din jur. Drumul e lung, e adevărat, foarte lung, but let me tell you something: dacă intri pe el ai să-ți dorești să nu se termine niciodată. Nimeni nu ne întrece în arta de a ne preface că suntem fericiți. Fără să ne gândim că această spoială îi hipnotizează în primul rând pe copiii noștri. Ei cred, cred din toată inima că vor fi fericiți! Și când colo o să ajungă ca noi: Maturi! Mi-am luat ochiul cu mâna stângă, l-am fixat pe masă și cu pumnul drept l-am spart. Ca pe o ceapă de apă. Abia atunci mi-a revenit auzul ... și apoi, pe rând, celelalte simțuri. Nu să crezi ci, cu mult mai mult: să cre-ezi! În ceea ce privește comunicarea cei mai mulți oameni nu-și folosesc deloc inima, iar creierul doar pentru a-și pune în funcțiune fălcile, limba și corzile vocale. Uneori mușchii faciali pentru diversele grimase. Atât! Cursuri de mers prin ploaie. Lecția nr1: Aruncarea umbrelei Orice act de cultură e o refugiere în abstract. Dar foarte puțini au curajul să meargă până la capăt. Se sperie când nu mai simt pământul sub picioare. Zborul. ... Și totuși, ar vrea să zboare ... Liniștea mea atrage uneori privirea trecătorilor. Sunt o gaură neagră într-un univers de ocazie. Nu viața e mizerabilă, ci cei care se "adaptează" la ea așa cum e. Așa cum pare ... Încep să-mi pierd obișnuința de a spune "la revedere" la plecare. Dar mă consolez: oricum de oameni nu scapi niciodată. Ceea ce distorsionează anumite lecturi este imboldul intim de a prelungi extazul provocat de o anumită idee, momentul acela de levitație. Atenție, momentul acela e unic și irepetabil. El nu suportă prelungirea. N-ai decât să arunci cartea din mână și să zbori. Mai mult nu. Discreția, bunul simț, dorința de a trece neobservat, toate astea își au obârșia în dorul de moarte nu în educație. Educația însăși provine într-un mod misterios din dorul de moarte: "Stai cuminte. Stai nemișcat!" urlă educatorul. Să porți în suflet un singur anotimp și totuși să fii obligat să trăiești patru anotimpuri, cu nenumăratele lor nuanțe, toată viața. Există un ramolisment al tinerilor, după cum există o țicneală infantilă a bătrânilor. Înțelepciunea e a copacilor. Ia seama deci, dacă ai devenit copac, trebuie să te aștepți oricând ca o ființă "superioară" să urineze la rădăcina ta. Așteapt-o cum se cuvine. Ciudată plăcere: să te trezești din vis și să înțelegi că ÎNCÃ nu ai murit. Andrei Popov, multiplu campion mondial și olimpic la înot: "Nu mă compar cu nimeni, nu mă uit la adversari nici o clipă în timpul cursei". Legea nr1: Orice om are dreptul sacru de a nu fi comparat cu nimeni. Niciodată! Dacă auzi vreodată de "tentativă" de sinucidere poți să fii sigur că ai de-a face cu o farsă. Nu poți să ratezi sinuciderea. Demonii cu care luptăm nu au chip, nu au nume, nu au sens - astea sunt de fapt cele mai periculoase arme pe care le au - să le folosim și noi - anonimatul. Un acvariu plin cu sânge - mormântul meu. Mâna care scrie parcă ar desface o cutie de conserve. Pentru suflet conservele sunt mai sănătoase decât trufandalele. Sigur că mă bucur când întâlnesc oameni. Dar mă bucur și când întâlnesc copaci. Nu mă întrebați când mă bucur mai tare. - Du-te dracului! - O idee bună, dar nu știu cum. Daca mă ajuți mi-ai face un mare bine, pentru că am să-i spun câte ceva ... Mă uit la ceas dar nu mai rămăsese decât cadranul alb. Votre Beatitude, vă rog să-mi permiteți să raportez: pe tot parcursul Judecății de Apoi, acuzatul a refuzat să răspundă la întrebări. În schimb a fredonat incontinuu: "All you need is love". Ce facem cu el? |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy