-Ce frumoasă ești…
Vede că deasupra buzei de sus are o cicatrice...
- Este din copilărie semnul ăsta?
-Nu, din pumnul soțului. A dat atât de tare că mi-a trecut dintele prin buză...
Tina își pleacă privirea...Mituț continuă să o mângâie. Trece ușor peste semn, iar și iar... Femeia întoarce puțin capul. Buzele ating degetele bărbatului, podul palmei... El se întinde, o sărută pe ochi, pe frunte, pe păr. Rămân o vreme îmbrățișați fără să spună un cuvânt.
Mirosul ei îl îmbată... Se lasă moale în brațele lui.
Sunt în picioare. Tina se răsucește… O cuprinde prin spate, îi sărută gâtul, lobul urechii...
Ea lasă capul pe brațul fotoliului... Cu o mână, dintr-o singură mișcare își trage blugii în jos... Cu aceeași mână îi deschide fermoarul și, din două mișcări, bărbatul este înăuntru…

A doua zi:
-Victor e acasă?
-Nu, zice Tina zâmbind deschizându-i ușa, știi bine că e schimbul doi.
-Mi-a fost dor de tine.
-Și mie de tine.
Se strâng în brațe. Trupurile se pipăie... O desface la blugi.
-Stai să-mi pun o fustă.
Mituț intră în sufragerie. Descheiat se așază pe canapea. Femeia vine deasupra lui. Îl cuprinde încet-încet pe toată lungimea. Tremură. Geme ușor. Bărbatul îi sărută sânii. Ea se ridică, se apasă, se ridică, se apasă, iar și iar. Își încordează șoldurile. Respiră din ce în ce mai greu. Încolăcește brațele pe după Mitu. Icnește scurt. Se împinge peste el. Un timp rămân așa. Mituț o mângâie, ținând-o strâns.
-Ce rapizi suntem, șoptește ea aproape râzând.
Nu răspunde. Continuă să o mângâie.
-Mmm, ai ceva bun aici, cred ca prietena ta e fericită... Ai prietenă?... Hai, gata, înceeet, afară...
Rămân pe canapea ținându-se în brațe...
-Vreau să vorbim despre noi...
-Scumpule, nu există "noi" și nu va exista... Să ne bucurăm unul de celălalt... Atât vreau...
Întinși, se privesc în tăcere...

La plecare:
- Mulțumesc că ai fost drăguț cu mine...
Se lipește de el:
-Tot mare e?
Se lasă pe genunchi, îi descheie pantalonii... Mitu încercă să o prindă de umeri:
- Nu trebuie...
- Dar nu pentru că "trebuie"...
Bărbatul o mângâie pe cap, își trece degetele prin părul ei fin..

S-au iubit o vreme, cum și pe unde au apucat..
ÃŽntr-o zi:
-Mă despart de Victor. Rămân cu apartamentul. El a luat mașina și televizorul color. S-a mutat deja.
Mitu dă s-o ia în brațe...
-Nu, te rog... Am probleme... Merg la psiholog...
- Dacă pot să te ajut...
- Ar fi ceva... Vrei să dormi la mine o zi, două, nu știu... Dar fără să facem…

Doarme făcută ghem în brațele lui. Uneori, noaptea, merge în baie și plânge…

- Mituț, va trebui să pleci! Azi! Încep să mă obișnuiesc cu tine…
- E rău daca te obișnuiesti cu mine?
- Tu nu înțelegi că nu e bine ce facem?
Mitu îi cuprinde picioarele, începe să i le sărute. Se lasă și ea pe vine. Amândoi sunt în genunchi, în hol…
- Dragul meu, trebuie să pleci. Tu ești bun. Am să-ti fac viața un calvar… Nu te merit…
- Nu plec.
- Nenorocitule, ieÈ™i dracu’!

Femeia plânge rezemată de tocul ușii… Coborând scările, pașii lui Mituț se aud departându-se.