agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-12-18 | [This text should be read in romana] |
Dragii mei, n-aș putea spune exact cât timp a trecut de când vuia cerul și pământul de faima Împăratului Ghețurilor, cel mai viteaz, cel mai puternic, cel mai frumos și cel mai temut împărat care s-a pomenit vreodată, dar pot să vă spun că acest împărat nu avea seamăn între alții. Tocmai de aceea, multe prințese râvneau să-i devină împărătese și se înverșunau cu atât mai mult cu cât împăratul nu dădea semne că ar prefera măcar pe una dintre ele. Frumoase erau toate, bogate și de neam mare, dar prea i se încurcau împăratului printre picioare. Veneau cu zecile, însoțite de alaiuri strălucitoare și împăratul se trezea nici una, nici două, cu oaspeți de care mai scapă dacă poți!
Crăiasa Zăpezii, mama lui, nu își mai încăpea în piele de bucurie. SimÈ›ea ea că nu era prea departe vremea în care ÃŽmpăratul GheÈ›urilor avea să termine cu lipsa din palat, vânătoarea, războaiele cu vecinii È™i toată acea pierdere de vreme care o sărăcea pe ea de bucuria de a avea nepoÈ›i. - Vreau să aibă o soață pe măsură, îi spunea Generalului Nămete, cel mai credincios sfetnic al ei, nu trebuie decât să aleagă dintre prinÈ›esele adunate la palat! Nămete asculta clătinând din cap. Nu i se păreau de bun augur absenÈ›ele prelungite ale împăratului din palat, dar nu îndrăznea să îi destăinuie o vorbă din temerile lui Crăiesei. Devotat cum îi era acesteia, prinse a iscodi în stânga È™i-n dreapta printre oÈ™tenii împăratului, doar-doar o afla mai multe despre îndeletnicirile acestuia din afara palatului. Nu îl interesau pe el nici vânatul, nici cetățile cucerite È™i nici alianÈ›ele pe care Gheață-cel-temut era pe cale să le încheie, dar ciuli imediat urechile auzind zvonul că împăratul pornea de unul singur în fiecare a cincea zi din fiecare a doua săptămână a fiecărei luni pe Muntele ÃŽngheÈ›at È™i nimeni nu-i putea lua urma. Se întorcea uneori după câteva zile, alteori chiar după o săptămână caÈ™i când nici n-ar fi fost plecat. Cu aceste veÈ™ti, Generalul Nămete îndrăzni să se înfățiÈ™eze Crăiesei Zăpezii. Auzind ce avea de spus credinciosul ei sfetnic, crăiasa hotărî să își urmeze chiar ea feciorul, căci pe ea nu era Crivăț care să o încetinească sau avalanșă să o oprească. AÈ™teptă cu nerăbdare cea de-a cincea zi din ce-a de-a doua săptămână a acelei luni È™i, când ÃŽmpăratul GheÈ›urilor ieÈ™i singur din palat, o luă curioasă pe urmele lui. Era o noapte adâncă cu o ninsoare atât de deasă că nu vedeai la un pas iar urmele erau acoperite pe loc. Gheață-cel-temut înainta voiniceÈ™te tăindu-È™i drum cu paloÈ™ul È™i întrebându-se ce o mai mâniase de data aceasta pe mama lui într-atât încât să stârnească o aÈ™a vijelie de zăpadă. ÃŽÈ™i ridică dintr-o singură miÈ™care trepte de gheață spre vârful Muntelui ÃŽngheÈ›at È™i porni să urce apărat de scutul său de gheață pe care îl È›inea în faÈ›a ochilor. Crăiasa Zăpezilor tare È™i-ar fi dorit să îl întoarcă din drum dar È™i mai tare își dorea să afle ce se afla pe acel munte de îl È›inea departe de ea È™i de palatul cu prinÈ›ese pe fiul ei. ÃŽn cele din urmă, când ajunsese deja la capătul răbdărilor, fiul ei se opri în faÈ›a unui perete de gheață È™i strigă cu glas poruncitor : - Norica, arată-te ! Muntele se deschise lăsând să se vadă în inima lui un palat cu totul È™i cu totul de gheață, plăsmuit parcă de un vrăjitor neîntrecut. Balcoanele dantelate, cupolele cu solzi de gheață È™i ferestrele împodobite cu È›urÈ›uri sidefii întreceau orice vis frumos ar fi avut vreodată Crăiasa Zăpezii. Pe poarta smălÈ›uită cu dragoni de gheață ieÈ™i în fugă o tânără mlădie care i se aruncă fiului ei în braÈ›e. - Norica, am trecut să te văd doar, nu pot sta mult ! De uimire, Crăiasa Zăpezii încremeni pe creasta muntelui privind îmbrățișările È™i sărutările fiului ei cu acea fată. Pe creastă rămase nemiÈ™cată mult timp È™i după ce fiul ei părăsi palatul È™i coborî pe scările lui de gheață. Ei, zeci de întrebări îi măcinau acum liniÈ™tea. Cine era acea fată ? Ce căuta acolo ? De ce o ascundea fiul ei ? Ce nume purta ? Cu fiecare gând care îi dădea târcoale, furia o cuprindea mai tare. Fata aceea era vinovată că Gheață-cel-temut nu își găsea o împărăteasă pe măsură, fata aceea era vinovată că fiul ei petrecea mult timp departe de palat, fata aceea era vinovată că fiul ei avea secrete față de mama lui ! Spumegând de furie, se năpusti în peretele de gheață al muntelui, imitând cât putea de bine glasul împăratului : - Norica, arată-te ! Muntele se deschise odată cu porÈ›ile dragonilor de gheață ale minunatului palat în care locuia fata. Crăiasa Zăpezii nu aÈ™teptă mult până când o văzu pe aceasta alergând spre ieÈ™ire. Nu mai apucă să scoată nici măcar un scâncet când văzu că în faÈ›a ei nu era Gheață-cel-temut. Crăiasa Zăpezii o închise de îndată într-un glob de gheață pe care îl aruncă pe acoperiÈ™ul palatului. Acolo se prinse aÈ™a cum se prinde o stea pe vârful brad,ca È™i când acolo i-ar fi fost locul dintotdeauna. - Nimeni nu va È™tii unde ai dispărut, râse Crăiasa Zăpezii, voi avea eu grijă să fii uitată ! ÃŽmpăratul GheÈ›urilor era aproape de palat când îl ajunse din urmă o avalanșă groasă È™i uscată. Se întoarse imediat È™i privi spre Muntele ÃŽngheÈ›at de unde valuri –valuri de zăpadă alunecau la vale È™i, pe deasupra lor, Crăiasa Zăpezii își flutura poalele mantiei zdrenÈ›uite. ÃŽÈ™i simÈ›i inima topindu-i-se în piept de îngrijorare. - Mamă ! Unde ai fost ? ÃŽi răspunse un hohot de râs batjocoritor care îl făcu să se întoarcă din drum. Urcă scările de gheață în fugă, strigă în faÈ›a peretelui de gheață È™i se năpusti în palat. Ecoul paÈ™ilor săi se auzi de-a lungul coridoarelor lungi È™i pustii. Nu mai era nimeni acolo. Coborî ca o vijelie la palat, gata să-È™i scurteze mama de cap. Crăiasa îl È›intui într-un munte de zăpadă È™i îi È™uieră răutăcios : - Acum ai să faci ceea ce trebuie pentru ÃŽmpărăția GheÈ›urilor sau zăpada îți va fi mormântul ! - Ce ai făcut ? Nu era ființă mai blândă È™i mai dulce decât Norica ! - Nu există nici o Norica ! Există ÃŽmpărăția GheÈ›urilor È™i obligaÈ›ia ta față de această împărăție. Cu un răcnet cumplit, împăratul se scutură de toată zăpada, o apucă pe crăiasă de umeri È™i o È›intui în peretele sălii tronului cu mii de È›urÈ›uri. - Aici să stai pe vecie, statuie de gheață, aducere aminte tuturor celor care se împotrivesc voinÈ›ei mele ! Dar, vedeÈ›i voi, mersul vieÈ›ii nu se opreÈ™te cu un necaz, aÈ™a că nici viaÈ›a ÃŽmpăratului GheÈ›urilor nu se opri aici. După ce nărui în supărarea lui tot Muntele ÃŽngheÈ›at, aÈ™a încât să nu-l mai vadă veci în faÈ›a ochilor, își alese o împărăteasă È™i domni în continuare în È›inutul său îngheÈ›at, mai puternic È™i mai temut decât fusese vreodată. ÃŽn acest timp, nu departe de locul în care se înălÈ›ase Muntele ÃŽngheÈ›at, trăia un tăietor de lemne. Nu o ducea el prea bine vara, dar iarna, când oamenii căutau să își încălzească bine casele, flăcăul se descurca cât să-È™i pună È™i ceva deoparte pentru vremuri grele. Acum, asta însemna că iarna nu prea avea vreme de multe. Cu noaptea-n cap se trezea, cât era ziua de lungă tăia lemne prin pădure È™i în miez de noapte ajungea acasă după ce le vindea. Iac-aÈ™a, înaintând cu toporul prin pădure, ajunse omul nostru în locul în care se năruise Muntele ÃŽngheÈ›at. I se păru lui ciudat să vadă atâta gheață la un loc, dar nu își puse prea multe întrebări de vreme ce găsi copacii gata doborâți, numai buni de făcut buÈ™teni È™i încărcat în sania lui. Când fu gata de plecare, numai ce văzu un glob de gheață mare cât un cap de om, răsărind din zăpadă. Flăcăul se apropie, îl curăță bine È™i nu mică-i fu mirarea să vadă înăuntru o fată atât de frumoasă încât fu cât pe ce să scape globul din braÈ›e. Nu văzuse tăietorul nostru de lemne de când era el pe lume o astfel de minunăție de fată, cu părul atât de galben că făcea soarele să se ruÈ™ineze, cu ochii atât de albaÈ™tri È™i curaÈ›i că făcea cerul să plângă È™i cu buzele atât de roÈ™ii că se cocea zmeura în pădure de mirare. Pe loc, tăietorul de lemne se simÈ›i cuprins de un drag fără sfârÈ™it pentru fata din globul de gheață È™i îl duse imediat în căsuÈ›a lui, aÈ™ezându-l cu grijă pe masă ca să îl poată privi în voie. Cu fiecare zi în care o privea pe fata din globul de gheață, Mărgărit, căci aÈ™a îl chema pe tăietorul nostru de lemne, era tot mai cuprins de dor. ÃŽncercă să topească globul, dar nici când îl rostogoli direct în foc gheaÈ›a aceea vrăjită nu se topi. ÃŽncercă să o lovească cu toporul, dar gheaÈ›a nu se clinti. Fără urmă de speranță, după mai multe încercări, flăcăul se împăcă cu gândul că toată viaÈ›a avea să privească doar la fata din globul de gheață fără să o poată scoate de acolo, deÈ™i de multe ori i se părea că fata îl priveÈ™te È™i chiar că e gata să plângă. Ei, dar Norica nu era chiar orice fel de fată ! Era fiica mai mică a ÃŽmpăratului Norilor. Prinzând drag de ÃŽmpăratul GheÈ›urilor, ea fugise de acasă È™tiind prea bine că tatăl ei nu îl avea pe Gheață – cel – temut la suflet. Poate că nu avea Norica cine È™tie ce puteri, cum aveau surorile ei , dar cunoÈ™tea È™i ea ceva magie. AÈ™a se face că Mărgărit o visă într-o noapte pe fata din globul gheață. Se trezi înainte de a înÈ›elege ce încerca să îi spună aceasta. ÃŽn următoarea noapte, lucrurile se întâmplară la fel. Până la urmă, flăcăul nostru se hotărî să nu doarmă două zile neîntrerupte aÈ™a încât în următoarea noapte să nu se mai trezească până nu află ce voia fata să spună. Zis È™i făcut ! Adormi Mărgărit rupt de oboseală È™i reuÈ™i să prindă în somnul lui doar două cuvinte că iar se trezi, ca È™i când ar fi fost fermecat, uitând pe loc cele două cuvinte. - Vreau să È™tiu cum să te scot de acolo, strigă el către globul de gheață, dar nu pot ! De ce mi se întâmplă asta ? Hotărî deci să nu doarmă trei zile neîntrerupt dar isprava se repetă. - Două cuvinte ! Cum să uit două cuvinte ? Negru de supărare, nu mai dormi cinci zile una după alta, hotărât să repete cuvintele chiar È™i în vis, de îndată ce le auzea. Căzu în pat rupt de osteneală în cea de-a cincea zi È™i imediat prinse a visa. AÈ™a cum hotărîse, imediat ce fata îi spuse cele două cuvinte, prin somn, Mărgărit le repetă : - Norica, arată-te ! Imediat un bubuit năpraznic zgudui pereÈ›ii căsuÈ›ei de lemn în care trăia Mărgărit. Flăcăul sări în picioare apucând imediat toporul de lângă pat. Mare-i fu însă bucuria să vadă că globul de gheață se sfărmase, iar minunaÈ›ia de fată din el ieÈ™ise vie È™i nevătămată. - MulÈ›umesc, îi spuse flăcăului cu un glas tot atât de moale È™i de dulce precum e mierea când se prelinge din stupi, m-ai salvat ! Mărgărit îi căzu la picioare È™i îi spuse cât de dragă îi era È™i cât de mult își dorea să își trăiască toată viaÈ›a împreună cu ea. Norica, însă, mai avea o socoteală de încheiat. ÃŽl rugă pe flăcău să o aÈ™tepte È™i pluti ca un noriÈ™or pe deasupra pădurii înspre È›inutul Impăratului GheÈ›urilor. Când noriÈ™orul intră pe fereastra Palatului GheÈ›urilor, împăratul era la masă cu împărăteasa È™i câțiva supuÈ™i. Norica răsări în faÈ›a lor tot aÈ™a de vie È™i de frumoasă cum o cunoÈ™tea Gheață – cel- temut. ÃŽmpăratul se ridică imediat în picioare, palid la față : - Norica ! - Ai aflat ce a făcut mama ta ? M-ai căutat ? Ai încercat să mă salvezi ? - M-am răzbunat pe ea ! - Acesta nu e un răspuns pe placul meu! Vreau să È™tiu ce ai făcut ca să mă găseÈ™ti È™i să mă salvezi după ce ai aflat ! - Și-a luat împărăteasă, se ridică de la masă soÈ›ia lui Gheață-cel-temut, aÈ™a cum se cuvenea È™i cum merita. Norica zâmbi, însă nu cu părere de rău. Se scutură uÈ™or transformându-se în noriÈ™or È™i pluti spre fereastră. ÃŽmpăratul GheÈ›urilor se repezi după ea, dar ÃŽmpărăteasa GheÈ›urilor îl apucă bine de braÈ› È™i aruncă un blestem de uitare asupra tuturor celor prezenÈ›i. Uită Gheață-cel-temut de Norica, dar uită È™i Norica de Mărgărit, căci nu apucase bine să iasă pe fereastră È™i blestemul o ajunse din urmă. AÈ™teptă tăietorul de lemne întoarcerea fetei o zi, apoi două, apoi nouă È™i, când Norica nu mai apăru, înÈ›elese că s-a petrecut ceva cu ea. - Doar nu credeai că o astfel de fată își va lega viaÈ›a de un tăietor de lemne, își spuse, dar gândul că Norica nu putea să îi ceară să o aÈ™tepte dacă nu asta ar fi vrut nu îi dădea pace. Hotărî deci să plece în căutarea fetei. AÈ™a ajunse în ÃŽmpărăția Norilor tocmai când ÃŽmpăratul Norilor anunÈ›a că își va căsători toate cele trei fete odată după pofta inimii lor. Se zvonea că fata cea mare se va mărita cu acela care va ghici unde își petrece ea fiecare noapte, că fata cea mijlocie se va mărita cu acela care va ghici ce își împleteÈ™te în păr în fiecare dimineață, iar fiica cea mică se va mărita cu acela care va ghici cele două cuvinte la care se gândeÈ™te. ToÈ›i feciorii de împărat care se adunaseră în Palatul Norilor găseau cele trei ghicitori din cale-afară de grele È™i nici unul nu reuÈ™i să ghicească una măcar. - Asta înseamnă că fetele nu vor să se mărite ! Strigă unul. - E o păcăleală, nimeni nu va È™tii de răspunsul e adevărat ! Strigă altul. - Eu È™tiu unde merge fata cea mare în fiecare noapte ! ÃŽn faÈ›a ÃŽmpăratului Norilor păși îndrăzneÈ› un fierar chipeÈ™, iar fata cu pricina se înroÈ™i toată la față. Zorica merge în Grădina Stelelor să danseze cu ele. - E adevărat, strigă fata ridicându-se în picioare È™i coborând în sală își luă alesul de mână. - Și eu È™tiu ce își împleteÈ™te fata cea mijlocie în păr, înaintă liniÈ™tit un cărbunar cu ochii de tăciune È™i glas molcom. Dorica își împleteÈ™te licurici în păr ca să-i lumineze calea prin ÃŽmpărăția Viselor. - E adevărat, strigă È™i fata cea mijlocie, grăbindu-se spre alesul ei. - Atunci, privi ÃŽmpăratul Norilor adunarea de flăcăi, care sunt cele două cuvinte la care se gândeÈ™te fata mea cea mică ? Se repeziră toÈ›i flăcăii să ghicească. Unul zise « vise plăcute », altul « somn uÈ™or », altul chiar « călătorie sprâncenată ». Norica îi privea pe fiecare, căutând pe cineva, nici ea nu È™tia pe cine. Atunci, Mărgărit își făcu curaj È™i păși în mijlocul sălii : - Știu eu cele două cuvinte ! Toată lumea amuÈ›i. ÃŽmpăratul Norilor îl privi curios, apoi o privi pe fata lui mai mică, aÈ™teptând să vadă dacă ea îl recunoÈ™tea pe flăcău. - Norica, arată-te ! Se auzi vocea puternică a lui Mărgărit È™i fiica împăratului se aruncă în braÈ›ele lui plângând, recunoscându-l. Nu vă mai povestesc ce nuntă mare a făcut ÃŽmpăratul Norilor pentru cele trei fete ale lui È™i nici câtă fericire a fost de-atunci în acea împărăție, vreau să vă spun doar că, de atunci, ÃŽmpăratul GheÈ›urilor a rămas cu inima îngheÈ›ată, fără să își mai aducă aminte vreodată cât de frumos este să ai inima caldă, iar Crăiasa Zăpezii, eliberată de nora ei, ÃŽmpărăteasa GheÈ›urilor, se răzbună pe cine-i iese în cale, închizându-l într-un glob de gheață. Nu cumva să îi staÈ›i în drum când o apucă nebunia, că nu se È™tie cine află cuvintele magice ca să vă poată salva ! Eu pe sania mea am încălecat È™i spre ÃŽmpărăția Norilor am plecat, pentru că povestea mea s-a terminat! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy