agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3607 .



Vocea babei și vocea moșneagului
prose [ ]
Teodora... (poem în proză)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [AG ]

2018-10-10  | [This text should be read in romana]    | 



Își ascultă vocile și pricepu clar: vocea lui Teo se îndepărtase, un îngeraș ce ar fi vrut să-ncapă în spărturi de suflet, iar vocea Dorei tremura, precum un corb croncănind înainte de furtună, pe-ncovoiatele crengi ale ulmilor scorburoși. Trebuia, deci, să-și caute o geantă în care să-și pună tot tremurul ăsta și, mai cu seamă, își dorea o traistă căreia să-i placă iarba și florile de câmp, în care să-și pună merinde pentru un drum lung și plin de rouă.


Deschise dulapul ticsit de genți. Deasupra, în toată splendoarea, geanta cea nouă Louis Vuitton. Un colț de zâmbet se ivi, văzând-o cum trona, cu pielea ei, ah, în care nu se putea simți decât inconfortabil de impecabilă, nevoită fiind să stea cu nasul pe sus la orice privire... Teodora scrâșni din dinți, mârâind ca o felină sătulă, privindu-și prada - ce-i drept, s-a luptat mult s-o prindă-n gheare, dar Louis Vuitton, alergică la polen, detesta florile de câmp... și-n plus, ce știa geanta aceea autosuficientă despre sălbăticia celor smeriți? Știa doar să fie purtată în pas de vals, cu eleganță regală, să-și potrivească un zâmbet studiat, deloc alergic la bliț, dar nu știa să se tăvălească ziua prin lanul înalt, când macii sălbatici ar mânji-o de roșeața lor, nici să se agațe de crengi de salcâm, când razele de soare i-ar leza pielea de crocodil, nici să fie ciupită noaptea de greieri, când serenadele lor i s-ar strecura pe lângă fermoar, până-n adâncuri.

Era nou-nouță, nu avea nevoie de moșneagul acela, sprijinindu-se de bolta cerească, cu ochiu-i imens de luceafăr, ce putea s-o eclipseze.

Dar iată, o privire admirativă se pregătea s-o studieze minuțios, pe sub niște gene false perfect arcuite... Teodora se întoarse și își privi ispita drept în ochi. Destul de mare, își zise. Înțelegea prea bine că n-avea cum să-i încapă decât în geanta cea mare și nouă. Baba era îmbrăcată la patru ace, așa că fu așezată înăuntru, cu tremur cu tot, fără să-i fie șifonat perfectul tiv sau să-i fie deranjați clopoțeii Pandorei de la încheietura mâinii; noroc că Louis Vuitton se închise aproape ermetic.


Apoi, neștiind ce gentuță să aleagă pentru drumeție, se puse pe cotrobăit... gențile mai pretențioase și sofisticate săreau în lături, ca arse; cele fără nicio pretenție prea nu aveau niciun cuvânt de spus, iar c-un tovarăș cam ignorant nu-i venea să pornească la drum; de undeva, din fundul dulapului, părea a se auzi o voce, fredonând o melodie din alte vremuri... mâinile Teodorei începură să tremure anticipativ, scotocind tot mai adânc și mai adânc printre genți, până-n fundul dulapului, în nerăbdarea de a-și regăsi, parcă, propria voce, da, vocea aceea care știa să fredoneze, cu o vervă aidoma lui Pittiș, "Vinovații fără vină" sau "Ploaia care va veni"... Întrezări, cu ochi roșiatici, scăpărând de uimire, vechea desagă; o scoase și o apropie de ureche. Își auzea bătăile inimii, tot mai puternice. Desaga aceasta vorbăreață, împinsă tot mai jos de celelalte genți, acuzată c-ar fi fost expirată, cu sloganurile ei despre pericole morale, cânta acum "inima, mușchiul cel mai cucernic,/ chiar de-i ascuns, e cel mai puternic".

Simți pe loc un miros aromat de iubire. Își vârî mâinile în traistă și, ca dintr-un cuptor, scoase niște bucăți aburinde și rumene de iubire, cu miez moale și cald...

Alergă apoi în livadă și-și culese din pomi visele ce se pârguiau; le adună sub aripi, așa cum își adună cloșca puii, și făcu o dulceață de-ți lăsă gura apă. Unse câteva bucăți de iubire cu dulceața trandafirie; vârî apoi sandviciurile în desagă. Găsi un buzunărel, cât să-i încapă în el îngerașul lui Teo; îl așeză cu grijă și porni în pelerinaj.


Dar traista, săltând voioasă în spinare, știa - Moșneagul Acela sprijinea întreg cerul, cu ochiul Său.



.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!