agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1874 .



Și când vor trece Nivasi
prose [ ]
(inspirată din întâmplări reale)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [deagublues ]

2018-11-11  | [This text should be read in romana]    | 



Profesorul Ștrombel ne zise:
-O să vedeți, viața e ca dracu’... Tu Sincule o să te spânzuri, și tu Pitiș, și tu Daicule într-o zi o să-ți pui lațul de gât... Și eu o să mor de mâna fiului meu vitreg, mai adougă el...
Ne-am oprit din râs, tăcerea a căzut peste noi ca un trăsnet, am mers fiecare la banca lui. Profesorul e tot în picioare privind în gol. Deodată se scutură ca de un fior rece:
-Ce aveți mă?
Ne uităm unii la alți, începem să ne foim...
-Tov profesor, era vorba dacă ne învoiți pentru meciul de mâine cu „A”-ul, a îndrăznit unu’...
Întâmplarea a fost uitată imediat. Ștrombel ne-a fost profesor și prieten și avem multe amintiri plăcute din liceu legate de el. Anii au trecut cu duiumul... S-a ales praful de visele și speranțele noastre de tinerețe... Mai ieri vorbeam la telefon cu cineva:
-Ai auzit că a murit Ștrombel? Exact cum a presimțit el, săracu’...
-Adică cum? Cum a murit? întreb eu luat total pe nepregătite...
-Păi știi că ținea pe pictorița aia... Ea avea un fiu dintr-o altă căsătorie, un nenorocit... Da bă, ăla l-a omorât, l-a înjunghiat de la o ceartă de niște bani...
Dintr-o dată mi-a redevenit vie scena cu premoniția, momentul când profesorul căzut parcă în transă a rostit acele cuvinte... Și că zisese ceva și de cei trei colegi...
Pe Sincu mi l-am amintit, sucit și cam singuratic... L-am găsit, locuiește undeva la țară într-o casă moștenită de la niște rude din partea mamei.
-Sincule ce mai faci mă?
-Drăgane, cu viața asta nenorocită, îmi răspunse zâmbind acru.
-Mă, da ești gospodar, zic uitându-mă din drum peste ulucile gardului... Ia uite ce gradină de zarzavat frumoasă ai...Și irigi după ultima tehnologie, îmi place...
-Ce să fac altceva acu’ că m-au dat afară de la serviciu... Mă descurc greu, mai am și pensie alimentară de plătit copilului că m-am despărțit de femeie, cred că știi...
- Nu știu...
Mă uit la el, vorbește cu obidă-n suflet: că acum e vremea hoților, că oamenii cinstiți și corecți ca el sunt aruncați la periferia societății, că până la urmă le dă dracu’ pe toate, etc, etc...
Ne despărțim promițându-ne să ne revedem cât mai curând... L-am lăsat stând singur pe băncuța de lângă poartă...
De Pitiș am fost mai apropiat. Era isteț și mai tot timpul vesel. L-am căutat, știam că lucrează la uzina de autoturisme și că locuiește în Mioveni...
-Nu mai e... mi-a zis un tovarăș în timp ce ne beam berea într-un bar din orașul respectiv. A lucrat la „mecanicu’ șef”... Meseriaș foarte bun dar se zice că o cam luase razna. De-aia l-au și pensionat. S-a retras în satul natal, undeva pe Vlașca. Nu mai știu nimic de el, a încheiat omu’ cu tristețe în glas.

După ce m-am despărțit de Daicu am ieșit să fac autostopul...
-Bine mă Drăgane ești în Deagu și nu dai pe la mine?!...
Am recunoscut vocea lui Sandu... Mă întorc: Sandu țiganu, fost coleg de clasă și prieten foarte bun, frați de cruce, cum ne plăcea să ne spunem pe vremea aia. Ne-am îmbrățișat cu lacrimi în ochi...
-Ce e mă cu tine p-aci? Dar ce-am rămas noi în drum, hai că stau la doi pași, ți-o fi foame, și bem și un rachiu, zice luându-mă de după umeri.
Sunt o familie vestită de țigani căldărari. Mă cunosc și îi cunosc demult, ospitalieri și foarte detreabă. Toată familia m-a întâmpinat bucuroasă. Pirostriile în mijlocul curții... Au aruncat puiul în ceaun și imediat a fost gata și mămăliga, apoi în jurul măsuței cu trei picioare ne-am întins la povești... Focul își aruncă în noapte limbile galben-roșiatice.
-Și cu ce treaburi ziceai că umbli? mă întrebă deodată Sandu turnându-mi în păhărel țuica crudă de zarzără.
-E o poveste... Îl mai știi pe Ștrombel profesorul din liceu? A murit, adică a fost omorât de fii-su...
-Ce vorbești...
Toți deveniră atenți.
-... Chestia e că el ne spusese într-o discuție cu noi în clasă că o să moară de mâna ăluia, poate iți mai aduci aminte...
-Nu mai știu...
-Sandule, fratele meu, trebuie că-ți amintești... A mai zis și de unii colegi de-ai noștri că își vor lua zilele, că se vor spânzura: de Daicu, de Sincu și de Pitiș... Cu aste treburi umblu... De câteva zile iau... încerc să iau legătura cu cei trei...
-Pai și colegii sunt bine, întări el, totuși cu o umbră de îndoială...
Am ridicat brațele: „sunt cum sunt”, „sunt bine și nu sunt bine”... Sandu se întoarse către mama sa:
-Ce zici mamă?
Femeia, care toată seara mai mult a tăcut, zise clătinând din cap și privind în întunericul nopții:
-Te Nivasa the jiánen ná dikh tu ádálen! Trin lánca bin mánge, me pçándáv tute: Yeká o devlá, ávri o Kristus, trite Maria!*

*Și când vor trece Nivasi tu să nu-i vezi! Cu trei lanțuri te-nrobesc: Unu-i Dumnezeu, Unu’ e Christos și al treilea e Maria!

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!