agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-05-05 | [This text should be read in romana] |
Frații
Am un frate cu doi ani mai mare, pe care l-am iubit toată viața. Îl iubesc și acum la fel de mult. Mereu am crezut că e ceva normal și că toți frații din lume se iubesc și împart totul... frățește. Până când am citit Biblia, cartea care impune normele și mi-am dat seama că normalul s-ar putea să fie diferit de ce credeam eu. Cain și Abel Înainte de toate, să vedem cum a apărut pe lume Eva, într-un moment în care Adam era singurul muritor. Mila Domnului Văzându-l cum aleargă-o oaie, Intrat-a Domnul la idee, Simțind cum inima-I se-nmoaie: - Mai bine-i facem o femeie! Când au fost creați, Adam și Eva erau deja adulți. Primii doi copii din lume și, probabil, cei mai cunoscuți frați din toate timpurile au fost Cain și Abel. Citez “Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ”. Și mai departe: “După un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. Și a adus și Abel din cele întâi născute ale oilor sale. Și a căutat Domnul spre Abel și spre darurile lui. Iar spre Cain și spre darurile sale n-a căutat.” La prima și chiar la a doua lectură, Dumnezeu mi s-a părut nedrept. De ce era nemulțumit de Cain? Muncile câmpului sunt cel puțin la fel de grele ca pășunatul oilor. După care, am stat să analizez situația. Lucrările agricole, domesticirea și creșterea animalelor presupun o populație numeroasă, ori ei erau cu totul patru oameni. Bănuiesc că agricultura a devenit o ocupație serioasă mult mai târziu. Mai degrabă, Adam și fiii lui erau încă la stadiul de vânători-culegători. Părerea mea este că Abel a adus ofrandă nu un miel, ci un pui de căprioară vânat cu arcul, iar Cain nu un snop de cereale, ci un snop de banane culese din pom. Așa se justifică atitudinea Domnului. Și, în aceeași linie, nu se mai justifică atitudinea țâfnoasă a lui Cain, cel care a introdus în DEX cuvântul “fratricid”. Pentru niște banane, ai pretenția să te bage în seamă Domnul? După ce, drept pedeapsă, Dumnezeu l-a exilat pe Cain în ținutul Nod, la răsărit de Eden, Eva a mai născut un fiu, cu numele Set. Mai târziu, lui Adam “i s-au născut fii și fiice”. Și așa ajungem la un alt păcat introdus în DEX, “incestul”. Evident, Cain, Set și ceilalți fii s-au “cunoscut” (ăsta e termenul biblic pentru sex) cu surorile lor. Alte femei, de unde să ia? Dar incestul era oare, pe vremea aceea, un păcat? Păcatul presupune încălcarea unor norme. Ori norma completă nu este, cum s-ar putea crede “N-ai voie să faci sex cu sora ta!” ci “Ai voie să faci sex cu orice altă femeie, în afară de mama, sora și fiica ta!” Dar cum acea “orice altă femeie” nu exista, nici norma nu apăruse încă. De altfel, toate miturile, în faza genezei, au la bază incesturi. Un exemplu clasic - Zeus și Hera erau frați. Păcat sau nu, se știe că incesturile repetate duc la degenerarea speciei. Numai așa îmi explic starea sub orice critică în care a ajuns omenirea în ziua de azi. La capitolul alegeri între bine și rău, reamintesc un pasaj din “La est de Eden” de Steinbeck. Citind Biblia, un personaj găsise două variante diferite de traducere a unui îndemn al Domnului către Cain, vizavi de răul din el: - Tu îl vei stăpâni! (promisiune) - Tu trebuie să-l stăpânești! (ordin) A fost consultat un chinez în vârstă. Acesta a găsit problema interesantă, a mers la comunitate și a propus-o spre rezolvare Sfatului Bătrânilor. După câțiva ani de analiză a Bibliei în diverse variante, aceștia au propus o nouă traducere: - Tu poți să-l stăpânești! (liber arbitru) Îmi place foarte mult Steinbeck, un scriitor care a dovedit că poate aborda cu succes și genul umoristic. “Joia dulce” și „Strada sardelelor” sunt niște bijuterii, pe care le citești cu zâmbetul pe buze. Revenind, dintre romanele lui cu tentă moralizatoare, “La est de Eden” este cât se poate de potrivit în context, pentru că însăși tema romanului amintește explicit, începând cu titlul, de Cain și Abel. Dar cel mai mult mi-a plăcut acel pasaj comentat (atenție!) de niște chinezi bătrâni necreștini. Fiii lui Noe “Și i s-au născut lui Noe trei fii: Sem, Ham și Iafet.” De aici putem trage concluzia falsă că sunt enumerați în ordinea nașterii. Dar nu, din alte paragrafe rezultă că Ham e cel mai tânăr și Iafet e mijlociul. Însă nu ordinea e importantă, ci faptul că cei trei au dat naștere la trei rase diferite, cu limbi diferite – semiții, hamiții și iafetiții. Semiții sunt, la modul general, evreii și arabii. Antisemiții știm cine au fost de-a lungul istoriei. Hamiții sunt negrii africani. Pardon, persoanele de culoare din Africa. Iafetiții sunt sumerienii coborâți din Caucaz, grecii și indo-europenii. Rezultă că eu, nefiind semit și hamit, sunt iafetit, lucru de care până acum habar n-aveam. Și la fel ca mine, o bună parte din europeni. Se pare că rasa galbenă nu se trage din Noe. Probabil, având la dispoziție Himalaya și Tibetul, au supraviețuit potopului independent de Arca lui Noe. Presupun că și Australia a scăpat de potop, n-am auzit ca pe Arcă să fi existat o pereche de canguri. Un episod semnificativ a avut loc după debarcarea de pe Arcă. Noe a devenit agricultor și viticultor. Având viță de vie, avea vin și, din când în când, se îmbăta. La un moment dat, beat fiind, s-a dezbrăcat și a adormit așa. Ham l-a văzut, ceea ce contravenea tuturor normelor. Nuditatea era complet interzisă, probabil pentru a stârpi din fașă eventualele comparații. Ham i-a anunțat pe frații săi, drept care Sem și Iafet l-au acoperit pe Noe, având grijă să stea cu fețele întoarse. Când s-a trezit, Noe a aflat de faptele lor, i-a binecuvântat pe Sem și Iafet și l-a blestemat pe Ham ca urmașii săi să fie robii urmașilor lui Sem și Iafet. Iată că sclavia negrilor a căpătat astfel o justificare ideologică. Toată povestea lui Noe și a fiilor săi, inclusiv episodul cu beția, este redată în filmul “Noah” (2014), în interpretarea câtorva actori renumiți. Iosif și frații săi Titlul nu este ales de mine, ci de Thomas Mann. Dar nu se putea unul mai potrivit. Să vedem de ce. Iacob, al treilea patriarh, care ulterior și-a luat numele de Israel, a avut 12 băieți. De fapt au fost 13 copii, dar unul era fată, deci nu se pune. Numărul e predestinat, să nu uităm că și apostolii lui Iisus au fost tot 12. Și, lucru ciudat, din cei 12 băieți ai lui Iacob, unul s-a numit Iuda, poate cel mai important dintre ei. Cum de s-a ajuns la un număr atât de mare? Până la Iacob, ceilalți patriarhi au avut doi-trei copii. Dar Iacob a avut două neveste și, deși surori, între ele a avut loc o adevărată competiție. Lea era o fabrică de copii, a născut pe rând patru băieți. Rahela, soția iubită a lui Iacob, nu rodea. În disperare de cauză, i-a oferit-o lui Iacob pe slujnica ei. Care i-a născut doi băieți. Lea nu s-a lăsat mai prejos și a introdus-o în bătălie pe roaba ei personală. Au mai apărut doi băieți. La un moment dat, poftind niște fructe, Rahela i-a vândut rivalei dreptul de procreare. Și Lea a profitat din plin, a mai născut doi băieți și o fată. Dar “și-a amintit Dumnezeu și de Rahela și i-a deschis pântecele.” Așa a apărut pe lume Iosif, în arăbește Yusuf. Mai târziu, Rahela a născut al doisprezecelea băiat. Dar multă vreme, Iosif a fost copilul cel mai mic și mai iubit. Pe la 17 ani, Iosif ajunsese insuportabil de răsfățat, îngâmfat și pârâcios. Cel puțin așa îl vedeau cei zece frați mai mari. Mai ales că Iosif avea niște vise în care el se vedea deasupra fraților săi. Ajunși pe un câmp, departe de casă, frații mai mari s-au vorbit să-l piardă pe “visător”. Asta-i soarta tuturor visătorilor care nimeresc printre oameni pragmatici! Întâi au vrut să-l omoare. Pe urmă l-au aruncat într-un puț secat. În final, ca orice evreu care se gândește la câștig, l-au scos din puț și l-au vândut pentru 20 arginți unor neguțători care treceau pe acolo cu o caravană. Să nu uităm că unul dintre frați se numea Iuda. Peste două mii de ani, un alt Iuda obținea dintr-o tranzacție similară 30 arginți. Se vede o oarecare inflație, nu atât de mare ca în zilele noastre. Veți spune “Doamne, asta e purtare de frate?” Dar să nu uităm proverbul “Ce naște din pisică, șoareci mănâncă.” În tinerețe, Iacob, tatăl lor, s-a purtat la fel de urât cu fratele său geamăn, Isav. Povestea e lungă, se continuă în Egipt cu multe peripeții. Iosif, datorită inteligenței și talentului său, din sclav ajunge un înalt demnitar la curtea faraonului. Asta e o dovadă că, în Egiptul antic, promovarea avea la bază principiul meritocrației. Așa se explică nivelul înalt al științei pe vremea aceea. Și se mai întreabă unii cum a fost posibilă construcția piramidelor! Povestea lui Iosif se termină cum acesta îi iartă în final pe frații săi. O puteți citi în Biblie sau în romanul lui Thomas Mann. Spuneam că Iuda, al patrulea fiu al Liei, este cel mai important dintre frați. Urmașii lui în linie directă, peste câteva generații, au fost David, Solomon și, mult mai târziu, un alt Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Fiul risipitor Până acum, exemplele au fost culese din prima parte a Vechiului Testament. În Noul Testament, frații nu se mai poartă atât de agresiv unii cu alții. Dar nici nu se ajunge la acea dragoste frățească, la care ne-am putea aștepta în urma unei evoluții de mii de ani. De altfel, Iisus n-a avut nici el parte de apreciere și respect din partea fraților lui. Un exemplu grăitor îl găsim în paragraful numit uzual “Pilda fiului risipitor”. Citez: “Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui: Tată, dă-mi partea din moşie care mi se cuvine! Şi tatăl a împărţit între ei averea.” Situația nu e nouă, și în zilele noastre se întâmplă des ca fiul cel mai mare să fie ascultător și responsabil, iar fiul cel mic răsfățat și superficial. În poveste, tânărul nostru, văzându-se plin de bani, a plecat în lume și a cheltuit totul cu petreceri, vin și femei. Ajuns sărac, s-a angajat porcar, dar nu-i plăcea deloc. Așa că s-a întors acasă și și-a pus cenușă în cap, cu gândul ca, dacă tot e să fie slujitor, mai bine să ajungă angajatul tatălui său. Dar a avut parte de o surpriză neașteptat de plăcută. Tatăl a fost atât de bucuros, încât a organizat pentru el o petrecere, pentru care a tăiat vițelul cel gras. Singurul nemulțumit a fost fratele cel mare și cuminte, care nu avusese parte niciodată de o asemenea sărbătorire. Pilda se vrea un exemplu de dragoste, toleranță și iertare. Dar, după părerea mea, e un exemplu nepotrivit pentru copiii cărora li se predă religia în școli. Nu susțin ca Biblia să fie rescrisă conform principiilor pedagogice sănătoase, dar ar fi bine ca asemenea pilde să fie trecute sub tăcere, măcar la școală. Și așa e plină lumea de fii risipitori. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy