În filme e de ajuns o privire sau o insinuare din sprâncene ori din buze pentru ca doi necunoscuți să ajungă să facă dragoste într-un lift sau în cine știe ce pensiune fără aviz de funcționare de la ISU și pe jumătate închisă de ANPC. Când am înțeles asta am ales o masă într-o cafenea populată întotdeauna de doamne și domnișoare ale primăriei și spitalului din apropiere și am început să privesc cu insistență la toate, pe rând, zi după zi. Realmente îmi plăceau foarte puține dar țineam neapărat să-mi duc experimentul la bun sfârșit. La început nu prea mă băgau în seama și destul de multe s-au ridicat și au plecat jignite dar iată că după mulți ani, cu după-amiazele lor cu tot, au devenit ele cele care mă devorau din priviri. Asta se întâmpla după ce s-a împrăștiase zvonul că eram un tip devastat de iubiri distruse de infidele și profitoare a cărui iubită găsită cu greu a fost călcată de un autobuz exact la intrarea în respectiva cafenea. Devenisem personajul atrăgător al unei legende urbane mincinoase pe care aveam tot interesul să o păstrez așa. Am realizat că adoram să mă scald în ochii lor, să fiu eroul fanteziilor tuturor și destinatarul bilețelelor îndrăznețe și al numerelor de telefon scrise pe șervețele murdare intenționat de ruj. Cu douăzeci-treizeci de ani în urmă mi-ar fi plăcut să le pun la colecție pe toate, pe rând sau în perechi de blonde și roscate, înalte și scunde, zvelte și rotunjoare dar acum sunt infinit mai fericit cu realitatea că le posed mintea și visul, dorința și emoția. În plus, de la masa aceea și cu acel vulcan de erotism în jurul meu, tot ce scriam devenise mult mai intens și mai colorat, atâta doar că era rar: clientele cafenelei aveau nevoie de atenția și energia mea, iar unele locuiau al naibii de departe...