agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4029 .



Omul de la telefon
prose [ ]
Pătratul conjugal

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Kasper Hauser ]

2005-10-05  | [This text should be read in romana]    | 



Omul de la telefon
Sau pătratul conjugal
Proză regizată

I


Trebuia să se grăbească, să ajungă la întâlnire și să plătească și facturile de la telefon și lumină. Uitându-se la ceas, realiză că una din cele două lucruri trebuiau amânate. Îl sună așadar și îi spuse că va întârzia cca 15 minute. El nu se supără, răspunse cu o voce calmă că va aștepta. Era sigură. De când își pusese omul ăsta atâtea speranțe în ea. Se simțea bine într-un fel, rău pe de altă parte. Știa că va dori multe, dar nu știa dacă ea e dispusă să ofere. “La urma urmei, la dracu cu toate!” concluzionă ea. Era îmbrăcată într-o rochie roșie, dar nu, nu acel roșu aprins care o dezgusta ci un roșu închis, ușor sters. Își aprinse o țigară, căci nu fumase nici una toată ziua și se opri pe o bancă. Ura țigările, dar nu se putea lăsa de ele. Le ura gustul și simțea o greață puternică atunci când atingea cu buzele filtrul, dar în momentul în care fumul ieșea pe gură, toate aceste senzații dispăreau. Se simțea puternică. Simți o ușoară atingere pe mîna dreaptă și tresări. Era însă numai un copil care mergea cu o plasă în mână și o atinse din greșeală. Își sterse lacrmile, stinse țigara și își continuă drumul. Era foarte cald. “ – Nu trebuia să îmi iau rochia” își zicea ea pe când scoase un șervețel din poșetă să își șteargă fruntea de transpirație.


El aștepta. Iar cu fiecare minut trecut starea de excitație se accentua din ce în ce mai mult. Voia să o cunoască. Măcar din curiozitate. După atâția ani, tot nu se săturase. Știa că nu va mai trece dincolo de acel prag. Dar gândea că prin intermediul inteligenței sale va clădi ceva nou. Se uita totuși după un cârd de adolescente ce tocmai ieșiseră dintr-un bar. Ar fi vrut să încerce poate…Dar nu! Acum trebuia să se gândească la întâlnirea pe care o avea. Se uita în depărtare, poaate-poate ajung mai repede. Mai erau cinci minute. Se uită în oglinda unei mașini să vadă dacă îi stătea bine părul, își mai aranjă odată cravata și mai răsfoi cartea pe care o aduse cu el.
Mai trecuse un minut. Se gândi să sune la unul din prietenii săi de la hotel, dacă pot aranja, pentru un preț o camera pentru seara asta, în orice eventualitate, deși nu era sigur dacă va fi un succes total. Dar până la urmă, un om trebuie să se pregătească pentru orice situație, mai ales în cazuri de astea. Deci sună și făcu o rezervare provizorie la hotel.
Apoi se uită din nou la ceas, mai erau două minute.

Plătise facturile, constatând cu bucurie că erau mai mici decât cele de luna trecută. Va întârzia, știa asta. Nu avea cum să ajungă în 6 minute la locul întâlnirii. Privi îndelung la șirul de taxiuri din stație,dar se răzgândi imediat. “ – Dacă vine un autobuz, poate, dar un taxi, nu… Poate să aștepte, altceva mai bun de făcut nu are.”. Și veni autobuz, dar fiind prea plin se hotărâ să meargă pe jos. Primi un mesaj. Îl citi, se amuză și apoi îl șterse. Un telefon eventual de la o prietenă bună, planuri pentru diseară și multă muncă. Nu era un orar pe cale să îi placă dar nu avea ce face. Se mai gândea, printre crâmpeie și la întâlnirea ei. Îi plăcu acel om, trebuie să recunoască. Adusese cu el un aer cu totul nou, de care avea nevoie. Părea atât de degajat și de discret. Cu toate astea, nu era prea interesată, hotărâtă fiind să îl țină din scurt.


Era impacientat, deja trecuseră trei minute și nu apăru. “ – O întârziere minoră” își spuse pe când tocmai citea articol despre inflație și metodele de diminuare a acesteia.

A închis telefonul. Tocmai aflase că niște prieteni organizau o ieșire. Ar fi vrut să meargă, dar nu putea. Erau alte treburi de făcut. Până una-n alta, își citea articlolul inflaței și eventuale soluții pentru scăderea ratei acesteia. Prostii. Dar trebuia să facă și omul un ban cinstit. Știa nu va interesa pe nimeni, dacă nici măcar pe el nu îl interesa.
“ – Și dimineața adormitul și-a găsit liniștea în fundul râului…Forța curentului a deschis ușa și te ghidează mai departe. Deasupra corpului tău, oamenii sunt inca vii. Follow the river/As days go by/Head before the ocean/That mirrors the sky. Vrei sau te trezesti, sa te eliberezi de imaginea Europei. Dar nu este posibil.” Se auzea din sufragerie. Uitase să închidă filmul pe care l-a abandonat, nu din lipsă de interes, ci din lipsă de dispoziție.
Aruncă o privire către poziția de pe tabla de șah. Într-un fel era fascinat de ea, deși avea un clar dezanvantaj de poziție, întreg centrul său fiind spulberat. Cu toate acestea se mai putea face ceva. Printre linii de joc, întrevăzu o cale de ieșre.
…C:e5

În cele din urmă ajunse. El rezervase deja o masă pentru doi oameni. O intrebă ce vrea să bea, iar apoi începură să discute diverse. Află că el e scriitor, predă filosofia la un liceu din oraș și că se chinuie să își facă propria editură. Ca om, îi părea manierat, arborând un aer de mister, tăcut pe alocuri, preferând subânțelesul decât repetiția. Îi aduse o carte ce lui lui i-a plăcut foarte mult. Scriitorul nu îl știa, fiind un scriitor foarte puțin cunoscut. Dar stilul îi plăcea, aducea, ca și omul ce i-a înmânat cartea, ceva nou. Au continuat discuția, conștientă fiind că totul este o strategie pentru a...
„ – Elvira ” îi spuse el pe un ton foarte serios. „ cu fiecare minut cu care te ascult observ potrivirea dintre noi, amândoi dorim noul, amândoi suntem strâmtorați de canoanele societații mercantile în care trăim...”
Îl asculta, abia abținându-se să nu râdă, încercând să fie serioasă mai mult din bun simț, cu toate acestea, voia să încerce. Voia să vadă cum e să fie cu altcineva, măcar pentru un timp. Pulsul îi crescuse și mâinile îi tremurau știind că un singur cuvânt ar putea schinba sau nu ceva în viața ei. Așadar acceptă. E curios cum, deși privind cu total dezisteres pe acest om, ajunsese până la urmă să fie interesată de o posibilă relație cu el. Multe sunt lucrurile pe care le respingem la început, din pricipiu, dar care, în capul locului, trezesc în noi o fascinație foarte mare.
„ – Știi...” continuă el, „am rezervat un loc la...”
„ – Ei, hai nu îți forța norocul, nu ți se pare că vrei cam mult de acum?” tăindu-l scurt.
„ – Nu, nu e ceea ce crezi, pur și simplu mă gândeam...”
„ – Lasă prostiile, sună-mă mâine, mai avem multe de vorbit, acum eu trebuie să plec, am promis cuiva...”
„ – Un el sau o ea?”
„ – Nu te privește.”

Se îndrepta spre casă, gândindu-se la decizia luată. Pe de o parte era foarte mulțumită, dar pe de alta simțea ceva apăsător, o urmă de regret pentru un lucru ce luase sfârșit în mod definitiv. Poate că așa era mai bine, își spunea ea, încercând să alunge starea de discomfort ce se crease dintr-o dată, poate că așa e mai bine…Lua un taxi până acasă nemaisuportând căldură și starea în care brusc intrase. Se schimbă și făcu un dus, iar apoi se întinse în pat. Avea să lucreze, dar mai târziu.
Dintr-odată se auzi telefonul. Știa foarte bine cine e, dar nu știa dacă să răspundă sau nu. Era o stare de teamă, ca și când i-ar fi fost indatorată cu un lucru pe care nu îl plăti înapoi. Stătea lângă telefon, îl auzea sunând în continuu, dar nu răspundea. Preț de un minut s-a auzit numai sunetul telefonului, ce începuse chiar să capete un ritm propriu.
Nu trecu mult și telefonul sună din nou. Iarași se așeză lângă el, dar de data asta se hotărâ să răspundă.
“ – Alo! ”
“ – Salut, ce faci?”
“ – Bună. Ce să fac, stăteam prin casă, tu?”
“ – Eu…Nimic ce să merite spus. Te-ai întâlnit cu don Juan-ul de ieri?”
“ – De unde știi, m-ai urmărit?”
“ – Nu fi ridicolă, bănuiam pur și simplu.”
“ – Și dacă ți-aș fi spus că nu.”
“ – Atunci aș fi spus că minți fiindcă v-am văzut împreună, în timp ce te urmăream.”
“ – Deci m-ai urmărit.”
“ – Nu, dar asta aș fi spus. În fine, cum a mers, mica voastră șaradă. Þi-a dezvăluit câte ceva din talentele sale înăscute?”
“ – Dacă vrei să știi, da. E scriitor, mi-a arătat ceva scris de el.”
“ – Și presupun că ți-a plăcut, nu?”
“ – Păi…da…”
“ – Þi-a plăcut fiindcă urmează să fiți împreună și te simți îndatorată să zici că îți place orice porcărie atâta timp cât e scrisă de el, sau ți-a plăcut deoarece chiar e scrisă bine?”
“ – De unde sarcasmul ăsta? De unde atâta rea voință?”
“ – Cred că e cafeaua de vină, am făcut-o prea amară…Uite ce e, vino pe aici, chiar mă plictisesc…”
“ – Dar nu uita, nu mai suntem împreună, comportă-te ca atare, te rog…”
“ – Da, îți promit că nu se va întâmpla nimic, am să te leg de pat numai și am să te violez până când ai să urli ca o vacă în călduri. Ești mulțumită?”
“ – Bine, vin în jumătate de oră, dar nu îți tăia venele până atunci” spuse ea râzând.
“ – Oricum dacă voi fi mort îți voi lăsa un bilețel cu toate lucrurile aș fi vrut să ți le spus și toate pozițiile în care aș fi vrut să facem sex și n-am apucat, să le încerci cu mortul de lângă tine.”
“ – Bine, bine. Hai că închid. Pa”
“ – Pa.”


El aștepta, uitându-se în continuare la poziție, așteptând cu nerăbdare replica albului. Avea sentimentul puternic al unei victorii ce era inevitabilă. Pe de altă parte nu credea că albul se va aștepta la mutarea pe care o va primi. Dar toate acestea le va afla până mâine prin poșta electronică.
Tânăr scriitor…Naiba să îi ia pe toți, își spuse el în gând, abia stăpânindu-se să nu arunce tot prin casă. Nu putea accepta așa ceva, nici despărțirea lor, nici să o vadă pe ea cu un filfizon cu aere de geniu pustiu. Ceva trebuia făcut, subtil, ca o mutare de pe tabla de șah, o liniște de câteva mutări și apoi furtuna asupra regelui adevrs.Ce avantaj avea el? Unul considerabil – o cunoștea prea bine pe Elvira. Atât de bine încât se mira și singur cum de au putut să se despartă. Dincolo de accesele lui de furie, de sarcasmul pronunțat, înăuntrul său era răvășit de o pierdere mult prea mare pentru a putea fi suportată în tăcere. Atâta timp în care au fost împreuna și în care nimic nu a putut interveni între ei, iar acum, brusc, fără nici o motivație reală, asta… Nu, nu e bine deloc. În acele zile nu mai avea chef de nimic, ar fi renunțat și la servici, dacă nu ar fi fost indeajuns de conștient că lucrul ăsta nu l-ar face să se simtă mai bine și pe dealtă parte l-ar arunca în stradă și l-ar tranforma în gunoi. Și nu voia asta. Voia să lupte, cu tot ce are să sacrifice tot ce se poate sacrifica, numai să știe că în final va obține ceea ce dorește. Iar pentru asta trebuia să știe cine e el, măcar ce scrie. Avea multe numere de la reviste literare și se gândi să îl caute acolo. Și îl găsi, îl găsi chiar în destule și destul de actuale numere încât să își poată face o imagine despre ceea ce scrie. Bineințeles că începu cu numărul cel mai recent, care data chiar de acum o săptămână. Acolo publicase un ciclu intitulat Valsul Fictiv.

“Sunt umbra unui lup, închisă într-un strigăt metalic
Sunt un strop de sânge într-o mare alcolizată –
Sunt ceea ce au vrut târfele Gomorei
Și Sodomei
O seducție celui fugit de pe cruce…”

Până aici nimic promițător. Complet neoriginal, un iz de teribilsm, o lipsă crasă de idee generală – poezia actuală din cap până-n picioare. Dar va trebui să mai citesc, spuse el în gând, nu e suficient.


Sunt umbra unui lup, închisă într-un strigăt metalic
Sunt un strop de sânge într-o mare alcolizată –
Sunt ceea ce au vrut târfele Gomorei
Și Sodomei
O seducție celui fugit de pe cruce…

Hmm…Parcă mai puteam să lucrez puțin la strofa asta, înainte să dau poezia la publicat. Dar nu contează. Oricum voi mai reveni și când îmi voi scoate volum de versuri și proză va arăta altfel. Acum ziua de mâine e mai importantă.
În curând va fi a lui, își spunea el, va trebui numai să îndepărteze un ultim obstacol. La masă, i-a povestit de singura relație la care a ținut, i-a povestit de un acel jurnalist, fascinat de șah, de atașamentul ei față de el. A convins-o însă să renunțe la el, argumentându-i că o relație ce începe să duhnească a plictiseală și monotonie e o relație ce în mod clar nu mai merge și trebuie oprită pentru binele ambelor părți. Când doi se potrivesc trebuie să existe mereu ceva nou și profitând de puținele și incertele sale cunoștiințe de mistică îi spuse că atunci când doi oameni se potrivesc toate corpurile lor astrale se potrivesc. Intuind că acestea sunt în număr infinit, îi spuse că în acest caz fiecare pas este o schimbare deoarece fiecare corp diferă de celălalt.
Cu cât se gândea mai mult la ea, cu atât se simțea atras mai puternic. Voia să o sune dar știa că e mai bine să nu o facă, așa că se abținu și deschise o carte. O lăsă să respire, să decidă.

Ajunse la el. Încă mai simțea o ușoară teamă, iar când deschise ușa, abia putu să îl privească. Casa nu era atât de răvășită pe cât se aștepta ea să fie, însă toate erau neschimbate. Tabla de șah se afla pe masă, alături mormanul de reviste de toate felurile, de la cele tehnice la cele literare și bineînțeles reviste de șah. Figura lui deși senină, ascundea multe. Îi vorbea pe un ton blând, total diferit celui de la telefon. S-a apropiat de el, iar el îi simțea respirația caldă și acest lucru îl încălzea și răscolea în aceeași măsură. Stătea cu capul pe umărul ei, fără să poate scoate un cuvânt. Era bine, așa nici nu se mai gândea acum la tânărul scriitor, la faptul că tot ce a fost odată între ei a luat sfârșit, era ca și cum ar fi stat suspendat în timp, agățat de o clipă ce nu avea să mai plece.
Vru să rupă tăcerea dar îi era frică și parcă nu voia să îl deranjeze. Se gândi iar la decizia sa și de data asta se simțea foarte prost. Nu mai era nimic din acea bucurie, nimic din acea dorință de a descoperi ceva nou. Dar era o greșeală pe care trebuia să și-o asume. Făcuse o promisiune și trebuia să o onoreze acum, indiferent de cost.
“ – Ascultă, spuse ea, nu mai avea rost ce era între noi.”
“ – De ce?”
“ – Devenise monoton, greoi, parcă eram de lemn, iar comunicarea apropae că nu mai exista…El mi-a zis că…”
“ – Iar el? I-ai pomenit de noi?”
“ – Da. De la început chiar…”
“ – Minunat…În fine, continuă, ce a zis el?”
“ – A zis că atunci când doi oameni se potrivesc toate corpurile lor astrale, o infinitate adică, se potrivesc. Iar corpurile astrale difera unul față de celălalt. Asta înseamnă că într-o asemenea relație, nu există starea de monotonie, plictiseală și apatie simțită de amândoi.”
“ – Corpuri astrale, infinite ca număr? Þi-a și explicat de unde a ajuns el la asta? Chiar te rog să îl întrebi, poate mă luminează și pe mine măcar cu atâta lucru…”
“ – Uite ce e, eu trebuie să plec…”
“ – De ce?”
“ – Am mult de lucru…”
“ – Poți lucra aici, știi foarte bine, eu vreau să mai vorbim…”
“ – Bine mai stau, dar numai o oră.”
“ – E bun și atât. Spune deci, chiar nu mai e nici o șansă?”
“ – Acum cel puțin nu, sunt cu el și știi bine asta.”
“ – Și ce dacă, eu știam asta, iar când am stat cu capul pe umărul tău nu m-a deranjat cu nimic acest detaliu. Eventual…am putea fi amândoi cu tine?”
“ – Tu te-ai țicnit? De unde îți veni ideea asta, nu mai ai nici un pic de respect fața de tine.”
“ – E un lucru pe care îl pot face fără nici o remușcare”
“ – De ce? De ce vrei asta neaparat?”
“ – Chiar nu îți dai seama singură?”
“ – Nu…”
“ – Atunci eu nu îți spun. Te las să înțelegi. Oricum pentru tine nu ar trebui să fie o problemă, din moment ce ești dornică de ceva nou, nu? Acest lucru ți-ar putea satisface dorința, nu crezi?”
Nu știa ce să răspundă. Observă cum vocea lui se schimbă și privirile erau mai tăioase și pentru prima oară în atâta timp, văzu cum el se uita la ea cu mânie. Știa că nu va înceta, iar dacă zicea nu, el tot putea să se comporte ca și când ar fi zis da. Iar să îl lase baltă, să îl uite complet, nu putea, dincolo de relația lor, îi mai lega și ani de prietenie. Atunci chiar s-ar fi simțit vinovată. În cele din urmă acceptă și o ușoară bucurie se aprinse înăuntru-i când âi văzu zâmbetul. Trebuia să plece, ora trecuse. Acum el nu mai insista.
Cele 60 de minute au expirat, iar înăuntrul lui era o stare de satisfacție. Cu un ochi se uită la tabla de șah, cu alta la Elvira, iar dincolo de sărutul de la la revedere și de zâmbetul ce l-a urmat, se putea oglindi următoarea sa mutare.
34.d:e5 D:g2+

Se simțea confuz, pe deoparte era mulțumită că scăpase de o povară, dar pe de altă parte se procopsise cu alta. Dar le va scoate ea la capăt într-un final, nu se îngrijora de asta. Acum nu avea timp de așa ceva. Era mult de lucru și destul de puțin timp. Voia să își dea teza de doctorat, cu asta având o șansă să intre la Cercetare în domeniul biologiei. Oricum voia să renunțe la învățământ. Îi era de ajuns. Salariu nesatisfăcător, multă muncă și copii tâmpiți. Atât și nimic mai mult. Noroc că acum era în vacanță, atât i-ar mai fi trebuit.

Se facuse 11:30. În jumătate de oră trebuia să plece la marea întâlnire. Cu ce să o mai surprindă de data asta?Astrologie, mistică…Eh, lasă, se gândea el, un buchet de flori e suficient. Se gândi la crini. Sunt flori delicate, ea a terminat biologia, ar merge.
Făcu un duș, cumpără flori, luă un taxi și se îndreptă spre locul întâlnirii. De data asta fu punctuală. Au ajuns în același timp. Se așezară la masă și el înmână buchetul de flori. Ea se uită la el blând, îl mângăie ușor pe față și cu un glas cald îi spuse:
“ – Trebuie să îți mărturisesc ceva…”
“ – Ce anume, Elvira?” continuă el, nerăbdător.
„ – Nu trebuia să iei crini pentru mine.”
„ – M-am gândit la tine, de asta, am zis că meriți măcar atât”
„ – Ai zis greșit. Mie nu îmi plac crinii.” Răspunse ea pe un ton ușor persiflant.„Nu mă omor după flori, în general. Îmi place să le admir în natură, dar nu să le am în casă. Credeai că dacă am terminat biologia, trebuie să îmi deschid florărie în apartament?”
„ – Păi...nu am știut...”
„ – Stai liniștit… Ce te-ai derutat așa, nu mă deranjează să mai și greșești.”
“ – Uite ce e, hai să terminăm aici și să mergem la mine…”
“ – Ce să facem acolo?”
“ – Uhmm…”
“ – Lasă. Nu spune nimic din ceea ce nu vreau să știu. Mă mai gândesc și dau un răspuns în cursul zilei de azi. E bine așa?”
“ – Da, e perfect”
“ – Auzi, un lucru nu am înțeles la discuția de ieri…”
“ – Ce anume?”
“ – De ce ai spus ca numărul de corpuri astrale e infinit?”
“ – Pentru că așa trebuie să fie, viața e infinită, de aici îți dai și tu seama nu”
“ – A, da, ce simplu era, cum de nu m-am prins. In fine. Am răsfoit cartea pe care mi-ai dat-o neavând suficient timp să o citesc pe toată.”
“ – Interesantă, nu?”
“ – Da…interesanta, nu am ce spune…”
“ – Ãsta e genul meu de cărți, cele care să calce în picioare standardele, nu dau doi lei pe clasici și neorealiști. Nu aduc nimic nou, spun lucruri neinteresante și cu toate astea sunt considerați niște genii. Pentru ce, nu îmi dau seama. Acest scriitor de care sigur nu ai auzit valorează mai mult decât toți la un loc și totuși a rămas un anomin chiar și după moarte. Acestea sunt adevăratele talente.”
“ – Sincer, literatura nu este întru tocmai punctul meu forte. Citesc, nu zic nu, dar nu mă bag la partea de critică și sincer o parte din clasici și neorealiști mi-au plăcut. ”
“ – Literatura e ficțiune, orice ai încerca să îi faci, așadar de ce să dorești să o faci să pară cât mai reală? De ce să nu îi dezvolți latura ei miraculoasă?”
“ – Ai și tu dreptate aici, nu am ce zice, dar mie tot îmi plac clasicii și neorealiștii.”
“ – Fiindcă nu ai o fire artistică, de asta. Cu adevărat artistică, mă refer.”
“ – Asta nu ești tu în măsură să spui” replică ea ușor iritată.
“ – K, îmi cer scuze, nu am vrut să te jignesc.”
“ – Nu-i nimic. Nu te mai scuza atât. Îți zic eu când să te scuzi.”
“ – Deci ce facem acum?” întrebă el, pe când, sub influența stării de nerăbdare, se juca cu furculița zgâriind ușor masa.
“ – Păi eu mă duc acasă, să termin de ce am de făcut și tu mă suni pe la 6, e bine?”
“ – Nu pot veni și eu cu tine, să lucrăm împreună?”
“ – Nu. În primul rând, nu îmi place să lucrez cu cineva și în al doilea rând nu ai ști cum să mă ajuți.”
“ – De unde știi?” replică el, cuprinzând-o cu brațele.
“ – Bine, bine, tu ești marele geniu. Ne auzim la 6. Și dă-mi drumul că mă sufoci. Pa”
“ – Pa.”

O amuza din ce în ce mai tare. Îi plăcea acel om, că se putea juca cu el după bunul plac. Iar lucrul ăsta o făcea să se simtă bine. Acum însă trebuia să se grăbească spre casă. Avea mult de lucru.

34. d;e5 D:g2+.
Aștepta răspunsul, impacientat. Știa că era forțat să ia dama, după care el îi va captura nebunul cu șah, luând și dama astfel. Înainte de sacrificii poziția era următoarea:


Cine se gândea ce va urma? Întodeauna un sacrificiu bine gândit poate schimba iremediabil soarta partidei își zicea el. Albul, care se credea apărat de orice pericol, tocmai era pe punctul de a avea o surpriză. Și se pare că albul e prompt.
Răspunsul îi veni mai repede decât s-ar fi așteptat.
35. D:g2 N:e3+

De acum victoria era a lui, fără nici o îndoială, victorie obținută prin două sacrificii.
Se gândi să o sune.

I-a răspuns imediat de data asta.

“ – Salut, hai pe la mine” se auzi vocea lui.
„ – Uite ce e, chiar aș vrea să vin, dar am treabă.”
„ – Și o poți continua la mine, ce e până la atât?”
„ – Dar mă grăbesc.”
„ – Și eu, trebuie să îți arăt ceva neaparat.”
„ – Nu poate aștepta?”
„ – Nu, e urgent, trebuie să vii”
„ – Bine, hai că vin, offf, cât de enervant poți fi câteodată.”
„ – Știu. Iau asta ca pe un semn bun.”
„ – Bine. Pa”
„ – Pa.”

A ajuns repede, a intrat fără să mai bată, știind că ușa era deschisă și a adus și o carte, acea carte.
„ – Bună.”
„ – Salut, ce faci?”
„ – Stau la tine, după cum vezi. Ce voiai să îmi arăți? ”
„ – Ești așa de grăbită?”
„ – DA!” răspunse ea ușor enervată.
„ – Bine. Elvira, uite-te la această poziție și spune-mi dacă iți vine să crezi că în patru mutări apărarea negru va fi făcută pulbere.”
„ – Nu știu. Știi bine că nu mă interesează atât de mult șahul.”
„ – Știu…”
„ – Dar totuși arată…”
„ – Întâi îi sacrifc calul ca să îmi eliberez nebunul, el fiind forțat să bată. Iar apoi urmează mutarea decisivă. Dg2+!!. După ce bate, indiferent cu ce sau ce joacă, a pierdut. Vezi tu Elvira, victoria a fost adusă de un sacrificiu, de două chiar. Sacrificul, acest gen de sacrificiu, într-o asemenea poziție destul de strânsă după cum se vede, presupune curaj și răspundere. Nu sacrifici o figură de dragul spectacolului, ci cu un scop, cu o finalitate. Nu se fac sacrificii, fără sens, acelea nu au nici o frumusețe. M-ai întrebat odată de ce fac ceea ce fac și acum îți ofer același răspuns: sacrificiul.În momentul în care nu am mai avut alternativă m-am hotărât să sacrific mândria mea, în scopul de a obține o șansă. Pe care am obținut-o în parte, după cum se vede, din moment ce stăm aici și discutăm. ”
„ – Continuă… ”
„ – Nu, restul vreau să înțelegi singură. Mai degrabă spune-mi ce e cu cartea aia.”
„ – Uite-te, e de la el.”
„ – Trebuia să știu…Hmm…îmi sună cunoscut, dap…citită.”
„ – Și? Þi-a plăcut?”
„ – În măsura în care îmi poate place literatura de gunoi, da, mi-a placut. Doar ocazional, când eram beat.”
„ – Spui asta, fiindcă ai o evidentă repulsie față de el, sau o spui deoarece chiar crezi că e scrisă prost.”
„ – Varianta doi. Repulsie față de el nu am, pur și simplu mă enervează genul lui de oameni dominați clar de teribilism. Sunt curios ce ți-a răspuns la întrebarea pe care te-am rugat să i-o pui, cea legată de corpurile astrale.”
„ – Mi-a răspuns, plauzibil.”
„ – Da, sigur.”
(...)
Hai că eu trebuie să plec. E cinci jumate și la 6 trebuie să mă întâlnesc cu el.
„ – Repriza doi?”
„ – Da, la el acasă.”
„ – Bine. Ne mai auzim. Pa.”
„ – Pa.”

La început nu simți nimic, dar apoi răspunsul Elvirei începu să îi răsune în urechi în mod repetat. Știa ce va urma și îi era teamă. Dacă sacrificiul nu a fost suficient. Dacă nu există nici o cale de ieșire?
O sună cu diferite pretexte. Ea a înțeles, iar în final îi spuse că vrea să îl cunoască și el pe acest domn, nu neaparat să ia legatura cu el, dar pur și simplu să îl audă vorbind. Preferabil, spuse el, ar fi fost prin internet. Elvira îi dadu adresa de email și îi spuse că mai intră să mai joace sah pe net cu acelaș pseudonim ca și cel din adresa de mail. Pentru un moment un zâmbet i se schiță din nou pe față. Știa ce avea de făcut noaptea asta.

“ – Am ajuns, în cele din urmă.”
“ – Frumos apartament.”
“ – Știu, și mie îmi place.”
“ – Ce facem acum?”
“ – Eu vreau să mă uit la televizor, tu faci ce vrei.”
“ – A…și vezi că ai primit o invitație dacă nu mă înșel, pe chestia aia.”
“ – Dar nu am să mă apuc acum…”
“ – Ba da, că oricum eu vreau să mă uit la o emisiune și nu voi avea mult timp de tine. ”
“ – Bine, cum vrei…Ei cred că îl bat repede e începător.”
“ – Bine, dă-i bătăi.”

1. e4 35
2. Cf3 Cc6
3. d4 e:d4
4. Nc4 Cf6
5. 0-0 C:e4
6. Te1 f5
7. Cc3 d:c3
8. Cg5 c:b2
9. C:e4 f:e4
10. T:e4 Cce7
11. Dd5!!
Ești mat în maxim 10 mutări. Anunță străinul cu care juca.
Chiar așa, eu nu cred, hai să vedem.
11.…b:c1+
12. Tc1 d6
13. Df7+ Rd7
14. Ne6+ Rc6
16. Tc4+ Rb5
17. Tb1+ Rac
18. Ta4+!! Ra4
19. Dc4+ Ra5
20. Da4+ Ra6
21. Da5 mat.
Na, că ai văzut. Așa pățești când subestimezi adevrsarul și puterea sacrificiilor. Așa se întâmplă mereu, oriunde, nu numai în șah. Acum eu trebuie să plec însă. O zi bună.

“ – Ei, ce ai făcut”
“ – Am pierdut…”
“ – Cum așa?”
“ – Asta mă întreb și eu.”
“ – Ei, se mai întâmplă.”

FADE OUT:

Victoria îl satisfăcu, dar nu era suficient. Îi era imposibil să își găsească liniștea și se simțea la capătul răbdărilor. A vrut să se culce, nu a reușit. A plecat in oraș să se îmbete, nici asta nu a mers. Timpul trecea dureros de greu, iar până dimineață mai erau multe ore. Se uita pe poziția de pe tablă, se uita să vadă dacă a primit un răspuns. Se pare că nu. Acum va dura mai mult. Albul este într-un real impas și va trebui să conștientizeze că partida e pierdută. Dar ce importanță avea totul? Această victorie cu greu ar fi putu salva măcar cel mai mărunt lucru. Răsfoia în continuu se gândea la toate cele spuse, lupta încă se mai ținea totuși. O lupta interioară, atât cu el însuși cât și cu niște circumstanțe. Răsfoia din cărți, începea țigări pe care, nervos, le stingea apoi, se gândea la tot felul de lucruri, de la corpuri astrale, la poziții de șah, dar tot la fel de greu trecea timpul.Telefonul sunase în continuu, dar nu a răspuns, nu avea dispoziția necesară pentru așa ceva. Tremura din toate încheieturile, aproape că nu mai putea citi, dar nu se oprea. Orice om, în locul lui, ar fi lăsat baltă și ar fi continuat. El nu era de acord cu așa ceva. Știa că, odată cu trecerea timpului, rănile s-ar putea vindeca, dar de ce? Dacă el nu voia asta? Știa că putea găsi pe altcineva cu care ar fi luat-o de la capăt, dar la ce bun? El nu voia pe altcineva, mai mult, nu voia să vrea pe altcineva. Mecanismul apărării omului funcționează în multe și stranii moduri. Câteodată el este un circuit închis, autodistructiv, centrat pe o voință prea puternică. Ce se întîmplă atunci? Omul conștientizează eventualele soluții în favoarea sa ca individ în societate, dar la fel de bine conștientizează că acele lucruri sunt în defavoarea sa ca individ în sine: îți asigură reintegrarea în cercul de prieteni, în structura socială, dar, în tăcere, omoară câte o parte din tine. Iar apoi nu mai conștietizezi asta, fiindcă nu mai poți. Unii preferă totuși această alternativă, însă alții, cei individualiști în genere, nu. El se număra printre ei. Așadar alegea să respingă tot ceea ce, în acel moment, pe plan social, i-ar fi făcut bine.
Era trecut de ora 1 dimineața și totuși încă foarte devreme. Nu putu adormi și era conștient că nu o va mai putea face nici de acum încolo, până spre orele dimineții.


Elvira știa ce vrea el și era dispusă să îi ofere. În acel moment era sătulă de toate jocurile, toate sacrificiile și toate ghicitorile. Ceea ce i se întâmpla acum era un lucru real și un lucru ce nu i se mai întâmplase demult. Dar văzându-i nerăbdarea, se enerva, era hotărâtă să îl facă să aștepte. Aceste lucruri le avea în minte pe când, ușor se dezbrăca în fața lui. El se apropia de ea, ușor palid, ca și când ar fi trăit ceva cu totul inedit, era atat de aproape încât îi putea atinge coapsele, simți respirarea. Ea se apropie de el, dând de înțeles că vrea să îl sărute, iar în momentul în care buzele lor erau pe punctul de a se atinge, îl impinse ușor, spunând:
“ – Mi-e frig, mă duc să îmi fac o coiocolată caldă.”
El simți o neplăcută ușurare, dar o urmă și stătu lânga deși simțea tendința ei de a-l îndepărta. O atingea, dar ea rămânea rece, zâmbind pe alocuri, până când, dintr-o dată izbucni într-un râs copilăros și îl bombardă cu sărutări. Nu știa ce face, dar se simțea bine, după mult timp, chiar se simțea bine.
Stăteau amândoi în pat, cu câte o țigară aprinsă și lui nu îi venea să creadă. Zâmbea ca un copil, iar ea înțelese ce se ascundea după acel om, aparent agasant. Îl voia, îl voia cu toată ființa ei, îi voia trupul, voia să nu mai plece de la el niciodată. Au făcut sex, de trei ori în acea noapte, apoi au hotărât să se culce. Între timp ea, îi trimise mesaj lui, mesaj în care i-a scris că de acum el nu mai e nici măcar pe locul doi. Dimineață, el îi cumpără un inel drept cadou, pentru acea primă zi. Ea îl primi bucuroasă, dar în drumul ei spre casă își aminti de multe cadouri, de aniversările pe care le-a avut împreună cu “celălalt”. El nu făcea cadouri din senin și fiecare cadou însemna ceva, pe când acesta era numai un fel …mulțumire. Începu să se întristeze ca și când ceva o lovi dinadins. Se gândea la seara trecută, iar acum resimțea tot ce s-a întâmplat cu un alt fel de intensitate. Își trase jacheta pe ea deși era foarte cald, simțindu-se goală. Ajunsă acasă se dezbrăcă și se uită în oglindă. Nu avea nimic, dar îi părea mereu că trupul ei era acoperit de vânătăi. Pe el încă îl mai simțea înăuntrul ei, voia să îl scoată cu orice preț, dar nu reușea. Stătea încremenită în fața telefonului, la un moment dat luând receptorul în mână, formând numărul pentru ca apoi să scape receptorul. Se îndepărtă de telefon, ca și când ceva terifiant o aștepta acolo. Cineva odată îi spuse că lucrurile mărunte sunt cele mai periculoase. Marile obstacole pot fi întotdeauna evitate, fiindcă mereu avem o soluție împotriva lor, dar cele mici diferă de la om la om, diferă modul nostru de a le percepe. Pentru altcineva, aventura de seara trecută ar fi fost ceva în granițele comunului, dar pentru ea nu și nimeni nu ar fi putut schimba asta, nici măcar ea. A face-o însemna a se distruge pe sine din rădăcini.
Dar ce era de făcut acum. Așa nu putea sta, nu se suporta o marionetă, la bărbatul de aseară nu se putea întoarce, deoarece simțise că a profitat de pe urma ei. Așadar ridică receptorul și sună.
“ – Alo?”
“ – Da…A, salut, ce faci. Ce e cu vocea aia de parcă ai murit”
“ – Cum ce e? Nu ai primit mesajele de aseară?”
“ – Aveam telefonul închis și nu m-am obosit să îl deschid.”
“ – Nici până acum?”
“ – Nu. De ce, ar trebui să le citesc.”
“ – Hai că vin acum. Pa”
“ – Pa. Dar…”
Prea târziu, închise. Era ceva în acele mesaje, de o răscolise atât de tare, dar ce. Deschise telefonul le citi, dar nu reacționă așa cum ar fi crezut că ar face-o. Ci așteptă pur și simplu, știa că va veni, deși era îngrijorat de rezultatul final.

Se simțea împlinit, de acum era sigur că Era a lui. Orice obstacol era îndepărtat. Se apucă să scrie.

Era în drum spre el, grăbindu-se ca și când ar fi fost la o cursă contra cronometru. Pe drum primi un mesaj. Curioasă fiind, se grăbi să îl citească. Nu era de la cine ar fi crezut. Era de la verișoara ei care urma să vina aici și care și ea aflase de toate peripețiile și o mai sfătuise în măsura în care era posibil.

Albul răspunse în cele din urmă.

36. Rh1 Cg3+
37. Dg3 Tg3
38. Ta3 Tgh3

după care albul a cedat. O victorie era deja obținută.

Încercă să o sune, făcându-și planuri pentru ziua de azi, dar ea respinse apelurile. Ei, o fi având alte treburi, se gândea el liniștit

Ajunse la el, deschise ușa, ca de obicei.
“ – Uite ce e” începu ea “nu lua în serios ce am scris în mesaje.”
“ – De unde graba asta? Iar ești pe fugă”
“ – Nu.” răspunse ea zâmbind
“ – Atunci, lasă mesajele pe mai târziu. L-am bătut pe alb, sacrificiile au câștigat partida.”
“ – Uite, asta e problema cu tine, niciodată nu ești atent la ce vorbesc eu.”
“ – Þi se pare ție, doar pentru faptul că nu ofer un răspuns imediat afirmațiilor tale nu înseamnă că nu mă gândesc la ele. În timp ce tu te simțeai bine cu armăsarul tău aseară, eu îmi spărgeam creierii să caut soluții și nu pentru blestemata de partidă, ci pentru relația noastră. Tu ai idee cam câte ore am dormit eu nopțile astea?”
“ – Am înțeles ce vrei să spui. Uite, îmi pare rău că nu m-am gândit la asta, dar nu mă pot gândi la toate lucrurile pe care tu nu mi le spui. De unde ermetismul ăsta, de unde atâtea ghicitori și jocuri? Înțelege, obosisem, mă săturasem de ele.”
“ – Știu asta e vina mea. Urma să rezolv și problema asta, dacă tu nu mă puneai pe jar cu măscăriciul.”
“ – Te corectez, de când ai fost pus pe jar, ai dat mai multe rezultate decât atunci când lucrurile erau frumoase și roz.”
“ – Pentru tine poate, dar pentru mine nu. A și permite-mi întâi să demontez puțin teoriile aluia. Numărul de corpuri astrale e infinit, dar nu datorită argumentului prostesc ce ți l-a oferit el, ci datorită faptului că acceptând ideea de corp astral o accepți pe cea de timp alternativ. Acceptând ideea de timp alternativ, accepți existența a două timpuri identice, a două vieți aproape identice, numai că între ele apar mici modificări.Acum se știe, abia asta se știe, că un corp poate genera o infinitate de corpuri asemănătoare, ca singure diferențe fiind cele spuse mai sus. Deci avem o infinitate de schimbări. O infinitate de schimbări, implică o infinitate de planuri temporale și aici ajungem la infinitatea lui de corpuri astrale. De la asta până la ceea ce a zis el, e o mică mare diferență. Despre literatură…păi dacă tăcea, filosof rămânea. Magie există și în portetizarea unui personaj într-un mod cât se poate de realist, pentru că practic îi dai viață pe foaia de hârtie. Dar Romeo al tău e mult mai pasionat să îmbârlige metafore peste metafore și să prostească cititorul, făcându-l să creadă că ce ceea ce citește acolo e literatură. Metaforele sunt bune, indifirent de modul în care sunt ele puse în scenă, în măsura în care spun ceva. Stilul lui eliptic nu ascunde decât dorința de a fi eliptic, deci suntem într-un cerc vicios.
Acum pentru partea cea mai dureroasă, cea legată de relațiile umane. Draga mea, între noi totul a fost o noutate și o revelație la început și îți garantez ca asta e valabil și pentru milioanele de cupluri de pe mapamond, la fel de bine cum îți garantez că stereotipia, plictiseala și toate bazaconiile cu care m-ați bătut cu brio amândoi la cap, sunt la fel de simptomatice. Ceea ce vorbește el acolo…alea sunt niște idealisme, asupra existenței cărora nu poți avea nici o certitudine și poți muri cu zile căutând-o. Și când o găsești poți realiza că e la fel de veche și de uzată ca lucrurile de care te-ai desprins…Atunci nu îți pui întrebarea dacă a meritat toată bătaia asta de cap, nu îți pui întrebarea dacă nu ai pierdut atâta amar de timp căutând o iluzie?
Tu crezi că lucrurile astea nu au mai fost spuse sau gândite? Tu crezi că oameni ca nostradamus-ul tău nu au mai existat? Numai că ele nu au rezistat timpului, fiindcă nu aveau nimic solid ce să le susțină. Sofismele sunt ca niște bule de săpun, se desprind de sol, pentru ca apoi să se spargă. Aceasta este iluzia zborului și a măreției pe care o oferă. ”
“ – GATA! AJUNGE! Nu despre ideile lui era vorba, ci despre noi. Ceva trebuia să se întâmple, nu înțelegi? Ceva care să ne miște puțin, să ne scoată din letargie…”
“ – Ceva da, dar nu asta…”
“ – De ce? Ai murit cumva? Suntem aici și vorbim încă. Dragule, ce nu ne doboară , ne face puternici. Tu crezi că eu m-am întors acum ca să îmi iau jucăriile, sau ce?”
“ – Nu.”
“ – Atunci nu te prosti și ascultă. Mi-ai spus odată, acum ceva ani în urmă de o partidă – singurul lucru pe care l-am reținut din jocul ăsta atât de drag ție – în care campionul mondial a jucat cu un jucător bun. Acesta din urmă, pe parcursul partidei, nu a făcut nici o greșeală, cu toate acestea a pierdut. Mi-ai spus atunci că indiferent de cât am vrea noi să descurcăm de bine, ceva vom pierde câteodată, ceva se va întâmpla și nu va fi din vina noastră. Așadar, să nu căutam să facem mereu ceea ce e corect, că nu ne va reuși, câteodată, greșind lucrurile ne ies mai bine. Da, într-adevăr ce a făcut eu nu a fost corect, dar asta, ne-a apropiat mai mult decât liniștea aparentă în care ne-am fi îngropat. Înțelegi ce vreau să spun.”
“ – Atunci…”
“ – Atunci nimic, învață să ai răbdare, cum ai la șah și înțelege, că după cum tu nu vrei să mi se întâmple ceva rău, nici eu nu vreau, chiar dacă tu îmi repeți asta de 30 de ori de zi și eu o dată pe an. Momentan ce facem cu micul nostru scriitor care ne-a căzut în plasă.”
“ – Păi îi spunem adevărul.”
“ – Bine. Îi spunem adevărul. Va veni și verioșoara mea. Ne vom întâlni la un local aflat pe lânga autogară.”
“ – Bine, hai să mergem.”

El aștepta, știa că vor mai veni doi oameni, dar nu își făcu griji. Eraprea sigur.

“ – Bună.”
“ – Bună” răspunse el dând să o sărute.
“ – Stai, nu aici, nu în public” îl respinse ea.
“ – Fred, el este Dorian. El a fost amantul meu în scurta perioadă în care am fost cu tine, iar Ana e verișoara mea.”
“ – Aha…Și acum s-a terminat între voi, adică acum ești cu mine…”
“ – Da, acum s-a terminat…”
“ – M-am mai liniștit, pentru moment aș fi crezut că…”
“ – S-a terminat, dar nu între mine și el, ci între mine și tine.”
“ – Cum așa?”
“ – Cum auzi. Credeai că îți va fi ușor? Mă credeai vreo femeie ce se lasă intimidată de nonsensurile tale și de strategiile tale de Casanova. Te-ai înșelat amarnic.”
“ – Dar tu ai vrut…”
“ – Chiar așa? Ia amintește-ți mai bine, eu am vrut ca noi să fim împreună sau tu?”
“ – Dar tu nu te-ai opus…”
“ – Aveam ce face? Trebuia să încerc ceva. ”
“ – Iar tu…” răspunse el arătând furios spre Dorian, “ nu ai nici măcar atâta onoare. Te*ai băgat precum un vierme între noi.”
“ – Dragule” răspunse el calm “eu m-am băgat, dar viermele ai fost tu. Ai profitat de faptul că între noi relația nu mergea și ai convins-o pe Elvira să se indepărteze de mine știind totuși că pe noi ne leagă mult mai multe. Credeai că îți va fi ușor? Credeai că voi sta cu mâinile în buzunar și că vă voi felicita.”
“ – Așa ar fi făcut un adevărat domn.”
“ – Chiar? Bine, atunci nu sunt domn. Dar un adevărat domn nu încearcă să distrugă lucruri ce unesc doi oameni de atâția ani, doar pentru profitul personal. De câți ani faci asta și câte victorii ai în palmares? Presupun că te mai și lauzi cu ele, nu?”
“ – Aiurezi.”
“ – Cum zici tu, dar atunci de ce ai fost atât de grăbit să te culci cu ea? De ce nu ai așteptat, de ce nu ai luat lucrurile gradat?”
“ – Așa mi-e firea, furtunoasă, sunt artist…”
“ – Da, și eu sunt pasărea cântătoare. Hai să îți zic eu de ce. Pentru că știai că vei pierde dacă vei aștepta mult, așadar ai încercat să grăbești totul, crezând că voi ceda. Adevărul dragul meu e că lupta a fost numai în mintea ta. Nu a existat nici un premiu și nici un învingător. Scopul tău a fost să câștigi, dar miza nu era câștigul, ci una ce mintea ta strâmtă nu ar înțelege-o niciodată, iar acum observi cum lucrurile se întorc împotriva ta, ca în acea partidă de șah, de pe net.”
“ – De unde știi de aia?”
“ – Cine crezi că era cu albele?”
“ – Deci pe deasupra M-AI ȘI URMÃRIT.”
“ – Da, te-am urmărit, am pus să se scrie și scrisori de amenințare anonime, am angajat și mafia, daca asta vrei tu să crezi, eu însă pur și simplu am vrut să joc cu tine o partidă de dragul amuzamentului. Și chiar aveam nevoie atunci de așa ceva că nu mă simțeam în apele mele.”
“ – Deci totul a fost…”
“ – unii ar spune triunghiul bermudelor, eu prefer pătratul conjugal.”
“ – Elvira, cum rămâne cu acea noapte, corpurile astrale, noul.”
“ – Elvira, ce mai ai de lucrat pentru lucrarea ta. Cunosc un profesor universitar dnd ce te-ar putea ajuta. ” contră Dorian.
“ – Da, bineințeles. Þie cum îți mai merge serviciul”
“ – numai lașii fug de lupta și pretind că unele lucruri nu presupun victorie sau înfrângere.”
“ – Păi mă transfer. Nu îmi place cum sunt plătit și aș vrea să mă și mut.”
“ – Serios?”
“ – Nimeni nu mă ascultă?”
“ – Ba da, dar nu îți răspundem.”
“ – De ce? Nu aveți curajul provocării?”
“ – Ba da dragul meu, dar aici nu mai e nimic de provocat. Tu nu înțelegi că oricâtă dreptate ai avea, deși nu ai, nu poți schimba nimic. Ai crezut acum, că așteptând, lucrurile se vor schimba, dar nu a fost așa. Iar provocări sunt multe. Provocare e și să te sui pe un bloc și să te arunci de pe el, dar nu cred ca asta ar rezolva sau ar putea oferi o senzație revelatoare. ”
“ – Deci s-a terminat…”
“ – Da, s-a terminat. Dar mai poți rămâne, fac eu cinste cu o bere” răspunse Dorian.
“ – Nu, mulțumesc.”
“ – La revedere atunci, și a fost o plăcere.”

“ – Acum, ce facem, adică știi tu…trebuie să facem ceva…decizii”
“ – Te rog, nu începe și tu, tocmai am scăpat de unul. AI RÃBDARE!”


THE END



.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!