Spălată fiind, vesela fu plasată în dulap unde urma să împartă din umiditatea sa pereților dulapului, fapt nerecomandat de producătorii de mobilă modernă (produsă de obicei din PAL laminat). Stomacul își cerea tot mai intens satisfacerea drepturilor de organ vital așa că tipul deschise frigiderul pe polițele căruia sufla un vântișor similar cu cel din tundră. Pe polița superioară degera solitar ceaunul cu fasole, scos fiind capacul conținutul dovedea sindromul unei alterări premature, chiar prea premature, că altceva comestibil și caloric în frigider nu se vedea, cu excepția a trei castraveți și două roșii. Convingându-se că aparatele electrocasnice nu dispun de calități magice și cina nu se va materializa din nimic, Creier îmbrăcă cămașa și cobori la un minimarket din apropiere unde își procură niște conserve, ce conțineau reprezentanți ai faunei marine asfixiați în sos de roșii, o franzelă ce probabil că va fi consumată în întregime astă seară, niște biscuiți și .... pentru o cină romantică în propria-ți companie e îndeajuns.
Apartamentul, prin liniștea de care era plin 17 ore din 24, acum îi adia o dispoziție nu tocmai din cele mai plăcute, necesitatea unei companii în persoana unei ființe umane (agreabile și preferabil de sex opus) se făcea tot mai acută. Oare nu venise timpul (timp venit pentru fiecare holtei, individual și la o anumită vârstă) să cunoască jumătatea sa și (Doamne ferește) să întemeieze o familie. „Hm... o familie.... ar diminua mult din independența mea, asumarea unor responsabilități etice, morale, nu în ultimul rând financiare, responsabilități cărora nu prea cred că o să le fac față. Și viața de holtei oferă posibilitatea de a alege personal timpul cinei, dejunului și ora igienei personale, pe scurt, oferă libertatea de alegere.” Sătul, (de atâta filosofie) stomacul îi aminti, cu mult tact, despre prezența sa în organism.
Se așeză la masă și cină într-o liniște apăsătoare, fără prea mare entuziazm, meditând despre societatea umană și rolul homo sapiens în ea, ca mamifer sociabil. „Hormonii, testesteronul e de vină”.
Sigur, week-end-ul avea să decurgă ceva mai vesel, în sânul naturii, cu un vechi prieten și cu un pahar de vin de cel puțin doi ani, pentru moment se făcea simțită doar suprasolicitarea nervoasă și fizică. Cel puțin așa spera să fie celibatarul din apartamentul nr.....XLIII. După procedurile de igienă orală dădu un randevu pernei, care, simțind iminența unui contact fizic intim, fu, docilă, de acord să se prezinte la ora și locul fixat.
Marți, ora 700, ca de obicei, o altă dimineață de rutină, o dimineață ce nu prevestește nimic nou, cu excepția a unor pasageri noi în unitatea de transport public ce, prin amabilitatea RTEC și pentru o sumă simbolică îi deplasa corpul însuflețit la serviciu. Poate mai era și o taxatoare din rândurile studentelor ce își găsiră un serviciu temporar pe vară, ca pretext de a nu se întoarce la glia părintească și a lua sapa în mână.
Cum ziceam, pardon, scriam, era dimineață și vrăbiile ciripeau romantic undeva la etajul patru, sau poate erau papagali ce din lipsa facilităților mintale studiară (superficial) ciripitul vrăbiilor basarabene. Se făceau auzite și troleurile ce după zgomotul produs făceau concurență avioanelor de mare tonaj.
Ascensorul, cu toate tastatura întreagă și funcționabilă, mărturisea, indirect, că în acest bloc locuiesc persoane..... culte sau mai bine zis.... „дом высокой культуры” îi veni în minte o frază a erei sovietice. Probabil că copiii vecinului încă nu ajunseră la ea sau era pe motiv că blocul e dat în exploatare de doar vre-o cinci ani. La aceste gânduri ușile ascensorului se deschiseră, iar cifra 1 de pe peretele de vizavi îl informă că se află la parter.
În troleu, de parcă prezise, taxatoare era o domnișoară tinerică cu un zâmbet fermecător. „S-o agăț, să n-o agăț”. Adâncit în propriile gânduri, tresări când auzi la ureche „Achităm taxa”. Se roti în jurul propriei axe (în lipsa altei) și.... O, Doamne.... zâmbetul fermecător ce-l făcu să-și piardă graiul și să întindă leul privind doar în ochii ei, ochii acestui zâmbet. „Luați tichetul și restul” îl readuse la realitate replica domnișoarei. Tipul, docil, eliberă mâna întinsă a taxatoarei și privi în urma ei cu..... dorința de a o cunoaște.....de a o...... „Calm, e doar o dorință animalică, un atavizm al rațiunii”. Însă furtuna instigată de acel zâmbet risca să se transforme în uragan, un uragan al pasiunii........ Drăcie, uite că am ajuns să scriu fraze siropoase pentru fetele bătrâne și cele modeste și romantice.
Autorul nu-și asumă nici o responsabilitate pentru toate trăirile sufletești ale personajului, ci doar le descrie cum crede el că ar fi mai obiectiv și mai aproape de realitate.
Ajuns la serviciu, păru colegilor un somnambul, facând totul automat, cu lipsă totală de entuziazm, lipsa de entuziazm nefiind ceva excepțional, dar automatismul era din cale afară.
Colegii, care mai de care se interesau de sănătate, îl sâcâiau cu tot felul de sfaturi, iar colega sexy chiar își permise să presupună adevărul:
- Să știți că Creierul nostru s-a îndrăgostit!!!
Asta era culmea lipsei de tact, să presupui ce tipul nega cu înverșunare și râdea de toate emoțiile legate de relațiile deosebite ce pot apărea între un individ și o gagică. Furios, trânti ușa și plecă la WC, se privi în oglindă, critic, văzu o mutră șifonată, ce nu se sinchisea de barba ce tindea spre una de slujitor al locașelor sfinte, de lipsa cravatei, de ...... „când am folosit eu ultima dată un parfum „for men” sau alte produse cosmetice cu excepția cremei „for shave” și „after shave””. Deschise robinetul, privi cum curge apa, făcu palmele căuș, se spălă pe față, se răcori puțin și ieși, calm, concentrat, cu gândul doar la muncă.
Restul zilei decurse total diferit de cea ce fu de dimineață. Amabil, atent, terminând proiectul ce zăcea prăfuit la fundul sertarului și, în varianta electronică din recycle bin, avu un randament de 120%, cum se exprimă șeful la sfârșitul zilei.
Apropiindu-se de stația unităților de transport public ce utilizează energie electrică ca combustibil, simți același discomfort ce-l avu dimineața, aceleași valuri de neliniște, un sentiment de claustrofobie nemotivată, ceva parcă îi strivea cutia toracică. „ Mă balonează burta și plămânii nu prea au unde se întinde” vru să facă haz de necaz. Însă ceea ce mergea altă dată acum părea lipsit de importanță, propriile glume erau inoportune și lipsite de sens. Privi spre troleul ce se apropia de stație, arhiplin, lăsat pe dreapta. Nu avu nici o plăcere să se înghesuie în mulțimea transpirată într-un spațiu închis (mă rog, aproape închis), iar timpul fiind frumos, cu un soare ce se rostogolea încet spre orizont în ambianța unor nourași ce promiteau pe noapte o ploiță multașteptată de asfaltul fierbinte, tipul decise în favoarea celui mai vechi mod de deplasare umană (deplasare bipedă).
O plimbare înainte de culcare dacă nu e o panacee a stărilor depresive, cel puțin va favoriza o adormire mai rapidă, iar în somn stări depresive nu există.
Ușa, posomorâtă și ea, acum îl întâlni, curată, monotonă, cu un 43 șters de atâta curățire. Deschise ușa și la picioare îi căzu un bilețel. „Vica?” o rază călduță de lumină pătrunse în întunericul rece ce îi domina dispoziția.
„Ne cerem scuze pentru copii, suntem foarte ocupați la serviciu, iar copii rămân des de capul lor și fac șotii ca toți copiii. Dacă vă vor mai face neplăceri rugăm să ne sunați la 079 xxx xxx sau la 079 xxx xxx. Familia Bordeianu.”
Raza de lumină dispăru, dar rămase o amintire a ei, o speranță că se va întoarce. „Vecinii ar trebui să-și țină odraslele mai din scurt sau să le găsească o ocupație utilă să uite ei de șotii, cel puțin ușa e curată pe moment.”
Intră în WC din necesități pur fiziologice, apoi în baie, văzu propria neglijență, luă hotărât Gillette-ul, crema for shave și-i făcu de petrecanie bărbii.